Rěvașul, 1904 (Anul 2, nr. 1-53)

1904-06-25 / nr. 26

Anul II. ABONAMENTUL: ro­m 3 cor. 20 nr. „V.., 1 „ 60 „ .,"An­­ 90. „ ÎN STREINATATE: re AN 6 rAflNci. „ V. „ 3 „ —6— Numeri singuratici se vând în Cluj cu 5 fileri, într’alte locuri cu 6 fileri. Redactor resp.: BASIL MOLDOVANU Apare în fiecare Sâmbătă Proprietar-editor: Dr. E. DĂIANU FOIȚA REVAȘULUI un BEIUS E noapte târzie... De la gară trag direct la internatul de băieți. Pe strade pretutindeni întunerec și o liniște de mormânt... In întunerecul negru al nopții o singură fereastră mai arunca lumină... Razele ei slabe se restrângeau în apa lină, ce cu’n tainic și dulce murmur se rostogolea la vale. Era fereastra octavanilor... Inghemuiți în jurul unei lampe, învățau și se chinuiau pentru esamenul poate cel mai greu din viață, pentru matură. Pe fețele lor palide puteai ceti grija și frica de esamen... Câte nopți neadormite, câte momente dulci din viața lor de student n’au fost jertfite... pentru matură... Orologiul din turnul bisericii bate miezul nopții... Glasul lui melancolic se pierde din ce în ce în liniștea adâncă... Lampa octavanilor se stinge... Rectorul simpatic al seminarului — și densul — mă părăsește... In taina nopții mai aud nește șoapte dulci de. »Dormi în pace« și »Noapte bună!«... Și apoi rămăsesem singur singure! cu întunerecul nopții... Cluj, 25 Iunie n. 1904 Nrul 26. INSERȚIUNILE se plătesc după mări­mea locului ce ocupă; fiecare cm.­n costă o­­dată 10 fii., de 2 ori 8 fii., de 3 și mai multe ori 6 fileri. —O— ADRESA : „ K­É­V­A­S Ki­L“ CLUJ,­­ KOLOZSVÁR 6. JÓKAI­ UTCZA 6. La sfirșitul anului scolastic. Se închid ușile școalelor, în cari bărbații cei sirguincioși și cu adeverată chemare 8, 9 ori 10 luni au lucrat din răsputeri, ca celor încredințați grijei lor se le deie o astfel de creștere, cât se fie în stare a-și agonisi în mod cinstit pâ­­nea de toate zilele și să fie folositori nu numai lor, ci și societății, statului, bisericii și neamului. Băieții, cari au în­vățat în străini și și-au împlinit dato­­rințele, pleacă cu voie și bucurie la ve­trele părintești, să se recreeze și să spună părinților, că nu s’au înșelat în așteptări nici nu le-au fost zadarnice jertfele. Cei răi, cari nici grije n’au a­­vut de carte, cari și-au petrecut vremea în lenevire și jocuri, încă merg acasă, dar nu spre bucuria, ci spre întristarea părinților, cari vezând secerișul slab al băieților lor simțesc amar toate greută­țile purtate pentru fericirea acelora. In jurul școalelor poporale, cari mai mult ne interesează, încă e liniște. S’au terminat esamenele spre bucuria prun­cilor, dintre cari unii de loc, alții numai preste vreme îndelungată vor trebui să meargă iar la școală. Să bucură și pă­rinții, putând neîmpedecați, să întrebu­ințeze puterile și istețimea băieților la lucrurile lor. Cum a fost peste tot resultatul învăță­­mântului poporal în anul acesta scolastic, e greu de spus. Din datele statistice, ce se vor compune se va ști în curând, câți bieți au cercetat școala și câți n’au cercetat’o, pentru boală trupească ori sufletească, pentru sărăcie ori pentru îndărătnicia părinților. Cu greu să va putea ști însă, că jertfele aduse întru­cât au contribuit la împuținarea analfa­beților, la îndreptărea moravurilor, la întărirea voinței spre bine, și la culti­varea dragostei adevărate față de Dum­nezeu și de de-aproapele. Aceasta se va ști numai mai târziu, când băieții de azi vor trebui zilnic să deie probe des­pre cele învățate în școală. Atunci, când ca bărbați în vîrtejul ademenirilor, al grijilor și greutăților vieții vor da probe despre hărnicia și cruțarea lor, despre tăria caracterului, și despre dragostea și alipirea neclătită față de biserica și de neamul nostru. Atunci, când vom e speria, că ce au învățat nu voiesc să uite, ci să nișuesc să-și înmulțească cu­noștințele câștigate în școală, ca astfel să poată trăi cu înțelepciune și în nă­­cașuri să știe afla căile, ce duc la mân­tuire și nu la ruină. împrejurările de acum ne dau pu­țină garanță, că se va ajunge resul­tatul acesta. Planul de învățământ, a­­vând în vedere aproape numai desvol­­tarea minții, cere prea multe cunoștințe de la băiat, iar învățătorul, ca să facă destul legii, încarcă prea tare mintea învățăcelului, de unde vine, că cei mai slabi mai mult să tîmpesc, decât să se agereze la minte și, dacă aceasta nu se întâmplă, de regulă urăsc cartea și școala în toată viața, însăși legea e de vină, că în părinți n’a crescut interesul și în băieți nu se întărește dragostea pentru școală, find-că școala nu dă creșterea morală și pregătirea practică, de care­­ au lipsă în viață. Pe lângă toată învă­țătura se înmulțesc oamenii de nimica, fără caracter și immorali și cerșitorii, că­rora nu le place lucrul și pe lângă toată învățătura, putem zice, că modul de traiu nu s’a îmbunătățit și țăranul nostru nu și-a schimbat modul de cultivare a pământului. Proiectul nou despre învățământul poporal, trecut acum prin doauă site: a învățaților mari și în 17 și 18 f. c. și prin a 39 dascăli maghiari nu numai că nu va îndrepta răul, ci-1 va mai înnăspri Dar nu putuiu adormi... Îmi veni în minte copilăria și viața mea de student... din internat, îmi veni în minte cu câtă cucernicie rosteam ruga de sară sărutând lung icoana Maicei Domnului, ce o aveam la căpătâiul patului și apoi închideam pleoapele spre odihnă... Are lovi o sfântă și tainică evlavie față de viața de odinioară din internat!!... Și-mi veni în minte trecutul meu întreg... copilăria întreagă... Și mă simțiț atât de bine și fericit între acestea ziduri liniștite și retrase de ochiul și zgomotul lumei... O pace sfântă îmi cuprinse sufletul sbuciumat... Și o lume noauă și o viață mai simplă, mai tihnită, mai sfântă pare că tră­iam între zidurile aceste modeste ale științei... Gândindu-me iarăși la icoana Maicei Dom­nului în fine adormitu!... Și avuiu un somn dulce și visuri sen­ne de copil... întocmai ca pe vremuri... Des de dimineață mă deștepta sgomotul studențimei, ce alerga cu cartea în mână sus și în jos prin coridoare... Clopotul internatului suna apoi pentru rugă. Și »Împărate Ceresc Mângăi­­torule« resuna de pe buzele elevilor. Era doar zi de esamen... zi de seceriș... Și rugăciuni și imnuri de laudă cuvine-se să se aducă Atotputernicului Tată în semn de mulțumită!... Și era o zi frumoasă, senină, caldă... pentru băieții români, întru-cât vor fi siliți să se îndoape cu cuvinte­ maghiare și mai mult ca până acum, învățătorii, trecând proiectul în formă de lege, și mai puțin se vor îngriji de adevărata creștere, pentru-că toată silința le va fi să învețe pe băieți ungurește, știind, că altcum își pierd postul. Altă împrejurare, care contribue, ca școala să nu producă roadele, ce ar trebui să nu le dee, e și lipsa de așe­zăminte culturale, din cari să iese lumină și căldură. In cari poporul să se des­­voalte, atât la minte cât și la suflet, și să-și îndrepte natura stricată și mora­vurile rele spre bine. Dacă băietul ar vede, că în familie e ordine, ascultare, cruțare, muncă sîrguincioasă și moravuri bune și ar e speria și la alții tot acelea, școala ar putea arăta și va arăta resul­­tate foarte mari și în cazul, când legea ar fi mai rea de cum este. După ce noauă nu ne stă în putință să schimbăm legea, nici să oprim adu­­cerea unei legi și mai rele,ce se plănuește, în interesul nostru bine priceput­­, să fa­cem ceea ce ne stă în putință și ce atârnă numai de la voința noastră. Să ne orga­­nisăm în societăți culturale și morale sub scutul bisericii. Se facem societăți și reuniuni de felul acesta deja cu băieții de școală și deosebit cu băieții de la școli străine. Să înființăm în fiecare comună biblioteci poporali, cari să dee îndemn și intremânt deosebit tinerilor pentru desvoltare și să înființăm reuni­uni religioase, cari se curățe păcatele și se întărească virtuțile. Când vom avea astfel de reuni,și nu­mai atunci, va scădea frul neștiutorilor de carte, vom fi pricepuți la traiul vieții și adevărata dragoste de neamul și legea no­­stră să va adăposti în inimile nostre. Nu­mai atunci își va aduce școala roadele sale și jertfele aduse nu vor fi zădarnice. Beiușul întreg părea, că e în haină de săr­bătoare... Cu frunză verde era decorat gimnasiul și internatele... Bucurie mare putea-i ceti în ochii tuturora, dar mai ales pe fețele fragede ale feti­țelor din internatul Pavelian se reoglinda o veselie senină, cerească... Îmbrăcate în haine albe așteptau pe epis­copul iubit al Orăzii­ mari, pe Dr. D. Radu, ca să asiste la serbarea lor de la sfârșitul anului școlar. Și o lume distinsă românească se adunase în sala cea mare de lângă capela internatului. Pe fețele profesoarelor și a profesorilor — ce alergau cu o gentileță prevenitoare să întimpine și să conducă oaspeții în sala festivă, — vedeai întipărită îndestulirea și fericirea. Serbarea aceasta era doar încoronarea muncii lor... Și grea și sublimă muncă au săvârșit în decursul anului... Au săvârșit munca cea mai su­blimă și mai sfântă din lume: creșterea — edu­cația — unor Româncuțe, cari la rândul lor vor fi mame. »Și dacă voiești Tn neam românesc«, — zice un cronicar de al nostru, — »să ai un viitor mai bun, mai senin, mai sfânt, crește-ți înainte de toate mame bune. Reformează — creșterea — educația — femeii și vei reforma și schimba fața lumei și a sorții tale!»... Programa drăguță a serbărei se începu cu o uvertura frumoasă a lui Keller, esecutată la pian de domnișoarele eleve: A. Cismaș, H. Monția, L. Szabó și V. Selăgian cl. IV. civ.

Next