Revista 22, iulie-decembrie 1994 (Anul 5, nr. 28-52)

1994-07-13 / nr. 28

1 5. Redacției revistei “22”, București M-a emoțio­nat - permite­­ți-mi să mărtu­risesc acest lu­cru - publicarea materialului in­titulat “Protest” în nr. 21 (224) din 25-31 mai, p. 6. Fără să intru în detalii, vreau simplu să mul­țumesc. E vorba de o tentativă de calomnie la care, pentru că mă vizează personal, socotesc a fi sub demnitatea mea să răspund. Oricum, faptul în sine mă întris­tează, întrucît a fost pusă în cauză Biserica pe ca­re o slujesc și pe care o iubesc cu întreaga mea ființă. Cu deosebită considerație, Mitropolit NICOLAE, Timișoara, 30.05.1994 Stimată doamnă redactor Gabriela­­ Adameșteanu. Am “urmărit” cu sinceritate și inte­­­­res încă de la început revista ori gazeta dvs., “22”, adică a GDS. De la primele­­ numere revista a fost interesantă și promitea foarte mult. Apăreau în revistă articole semnate de nume de prestigiu. Nu voi da nume, numerele mai “îndepărtate” (adică de la început) grăiesc singure despre constatarea mea. Țin să precizez că nu sînt literat, sînt poate chiar agra­mat, iar dezacordurile le comit din belșug, “am” un liceu la f.f. Ceea ce mă “supără” foarte mult este tendința intrată în sînge a gazetarilor noștri, formați la școala cultului de toate felurile, de a se lăsa flatați de cititori, care, mare parte din ei, nu din rea-credință ci din neștiință, ca și mine, cred că sînt datori să scrie, să laude, să-și dea cu pre­supusul despre calitatea revistei. Nu puține dintre ele “seamănă” cu picăturile de apă și apar aceleași nume pe care le-ar dori să semneze în revistă. Ba, un inginer întreba revista “dvs.” să-i “spună” ce-i nu intelectuali!­?! Nu vreau nici un fel de publicitate, nu pot da sfaturi, știu că oamenii nu se lasă conviși unii de alții. Dar totuși revista “22” nu trebuie să facă loc prostului gust și tuturor păre­rilor comune, cum spuneam mai sus. Orice revistă, prin definiție, are două rosturi mari și importante: să informeze cît mai corect cu putință, chiar cu sacrificii pecuniare, iar în al doilea rînd, și nu mai puțin important, să “emită” opinii ale unor diverse personalități de prestigiu, cu competență, bună-cre­­dință, dar mai ales cu manifestă dorință de a îndrepta lucrurile în această țară, de a spune ade­vărul relativ, așa cum este el, cu mult curaj, și de a cere ajutorul unor organisme internaționale, acolo unde el, adevărul, este obstrucționat de “oameni” cu mîinile și cugetul pătate de sînge. Mie unuia mi se pare gazeta dvs. de stînga, de foarte de stînga. Și acum să trec puțin la subiect: eu am spus-o cinstit, nu am competența, dar simt că din mai multe părți se ocolește adevărul, și aceasta mi-a sugerat-o chiar articolul domniei voastre, “Un minut de adevăr”, frumos și inspirat intitulat. Nimeni nu spune și nu are curajul să spună că această țară (această căru­ță) va fi scoasă din mocirlă, din gunoi, cu un popor care, singur și nesilit de nimeni a revotat comunis­mul. Nici dl. Corneliu Coposu, om de mare merit, prestigiu, și erou, am citit două volume ale M.S. Regelui Mihai I, aceeași dureroasă constatare, l-am citit pe dl. Octavian Paler și am crezut că e de cuvi­ință să spună că un popor care în proporție de 85-87% l-a votat pe dl. Iliescu pentru a nu munci, după cum spunea revista dvs., “22”, “că au spus-o japonezii”. După “alegerile” de la 20 mai 1990, nu cred că așa ceva se cheamă politică ori democrație. Un popor care plînge Transilvania dar uită Basara­bia nu va face niciodată democrație. Democrația pleacă de la bază; dacă se vor cheltui miliarde și miliarde de lei pentru imaginea României în lume, care are în spate un popor care nu mișcă nici un deget pentru țară,­nu știu dacă nu va ieși din lume pe ușa din spate. “Toată lumea știe - ziceți dvs. — că numai o minune va reinstaura monarhia” și aveți dreptate. Așa cum Apusul (înțeleg prin aceas­ta­ și SUA) are datoria să repare ceea ce a stricat în țara aceasta. Poporul așteaptă cu buza arsă protecție socială și ajutoare din străinătate. Este de datoria tuturor revis­telor din țară, cinstite și corecte, și a tuturor marilor oameni de cultură din țară și din diasporă, minus cei “afiliați” la Cotroceni, să trezească, să locuiască și chiar să-l “plimbe” prin pustiu pe acest popor pînă se va putea face o viață cît de cît suportabilă. Bâtrînu Tamaș, Adjud, 20.06.94 .v. .;M.. Nu mă înscriu între cititorii ce tre­buie publicați. Bănuiesc, de altfel, că intenția­­ vs­ este a se confirma ceea ce deja faceți și o faceți foarte bine. Nu Wwl&rim am termen comparație. N-am citit o MUmUmbi altă revistă de același stil. Știu că mi-a folosit și îmi folosește extrem de mult. N-aș avea ce-i reproșa. Mă înscriu în rîndul opțiunilor cititorilor în întregime. Doleanțele lor sînt o confir­mare a alor mele. Pe măsură ce trece timpul, revis­ta devine mai solidă, profundă, diversă. Articolele traduse sînt prețioase. Sînt abonata dvs. de la începuturi și posed aproape toate numerele. Așa am izbutit să învăț a înțelege ceea ce se petrece și ce s-a petrecut. Vă mulțumesc și am încredere că veți continua în același stil. P.S. E drept că grafica este ilustrativă, dar e prea urîtă! (Eu iubesc în toate frumosul!) N-ați abordat niciodată studenții: viața, munca, gîndurile lor. Sînt oameni maturi și au discernă­­mînt. Au multe probleme și știu să vadă. Foștii mei elevi îmi povestesc lucruri uluitoare. S-ar putea “plonja” în lumea lor? Vă doresc să fiți sănătoși. Eugenia Bălăci, Adjud, 21.06.94 ANUL V Nr. 28 CITITORII NE RĂSPUND LA CHESTIONAR Iubită redacție, îndemnat de multele scrisori ce apar în pagina a doua a revistei, ofer cîteva sugestii ce sper ca măcar parțial să fie folositoare.Revista “22” e, fără îndoială, foarte bună și împlinește o misiune de mare importanță. Ca fapt divers, îmi­ amintesc cu cîtă plăcere și emoție așteptam pe vre­mea primelor numere, dimineața în ger, cîteodată ore în șir, apariția furgonetei poștale care aducea revista la chioșcul de ziare. Nu sînt destule cuvinte de laudă pentru a aprecia opera dvs. Totuși, nu aș putea spune, ca alții, că toate arti­colele sînt reușite și corespunzătoare scopului pro­pus. Nici nu s-ar putea avea o asemenea pretenție; inspirația și calitatea colaborărilor nu pot fi con­stante. Deși am văzut unele păreri critice, ar trebui să faceți loc și unor scrisori cu opinii mai depărtate de ale dvs., între altele și pentru ca rubrica să nu devină un cor prea unanim de elogii, oricît de meri­tate sînt ele. Alegeți însă nu formulări primitive sau agramate, ci din cele bine argumentate. Cred că există. Ați ocupat un spațiu exagerat de mare cu interminabila pledoarie a lui Mihai Sin, care e dez­­lînată și de o prea persistentă ironie de slabă cali­tate. Sper că s-a terminat. Articolele d-lui Pata­­pievici sînt frumoase, dar nu toate. Nu mai departe de “Eros și magie”, proză interesantă ca temă, dar care suferă de unele defecte frecvente în publicisti­ca de azi, erudiție ostentativă și dorință de “epatare a burghezului”. Autorul aruncă grenade verbale care nimicesc pe cititorul de cultură medie. Repet, articolul e inteligibil, dar termenii de specialitate universitară ar trebui formulați sau explicați mai domol. Paul Zarifopol, universitar și el, nu practica asemenea snobisme intelectuale. Sînt de aceeași părere cu cei care vă îndeamnă să vă alăturați ortografiei recomandate de Acade­mie. A fost de toată minunea unanimitatea aproa­pe totală a lingviștilor noștri oficiali, care au sărit ca arși, automat, ca la o apăsare de buton, la pro­punerea Academiei. E un grup profesional pe care nu-l simpatizez. Nu au fost în stare să ofere școlari­lor o gramatică clară și lipsită de ambiguități; am­biguități pe care adesea nici ei nu le pot descîlci. Un obiect care nu poate fi îndeajuns de tratat este unul practic, și anume corectitudinea unor vii­toare alegeri. Lipsa uimitoare de jenă a actualilor guvernanți și a acoliților lor ne arată cît de siguri sînt că nimic nu îi poate dizloca. Asta ar trebui să dea mult de gîndit, dar se pare că nimeni nu dă im­portanța cuvenită acestui element absolut decisiv. Alegeri fără cea mai deplină siguranță de corectitu­dine și fără perfecta și amănunțita constituire a or­ganismelor de control nu au nici un rost. Vor veni iar acei iresponsabili supraveghetori internaționali, despre care nimeni nu știe ce hram poartă și care vor face, pe ici, pe colo, cîteva vizite aiurite și vor emite din nou celebrele declarații că “în general, alegerile au fost corecte”. Faceți deci tot ce e posibil pentru a-i trezi din adormire și din iluzii pe cei ce trebuie să se ocupe de acest subiect. Este mult prea evident că actuala conducere nu are dreptul la nici un fel de încredere. Ce autori mi-ar mai place să citesc în paginile revistei? Alexandru George, Alexandru Paleologu, Alina Mungiu, Livius Ciocârlie, Mariana Șora, Vladimir Tismăneanu, Petru Dumitriu, Romulus Rusan, Adriana Bittel, Arșavir Acterian, Ov. S. Crohmălniceanu, Ștefan J. Fay și mulți alții pe care trebuie să-i descoperiți dvs. Desigur că s-ar mai putea spune încă multe, dar nu vreau să pun la prea mare încercare răbdarea cuiva. Totuși, o ultimă “obiecție” melancolică: dacă buni redactori-șefi ai revistei s-ar mai găsi prin țara asta, cineva care să mai scrie un roman ca “Di­mineața pierdută” nu ar putea fi decît una singură. Cu multă stimă și respect, Macedon Oboieru, Mijlocenii Bârgăului, 14.05.1994 "T’fe­ gt'AA to&M Reamintim cititorilor noștri că la rubrica “Tribuna liberă” se publică texte care nu re­prezintă punctul de vedere al redacției. înlocuirea d-lui Nicolae Stroescu Stânișoară ca director al departamentului român al postului de radio Europa Liberă o resimt ca pe o mare pierdere, îndelungata sa experiență de­ a organi­za și adapta emisiunile la realitățile și situațiile noi survenite în țară a fost doar una din calități­le reprezentative ale domniei sale. Nu pot însă uita elaborarea propriilor emisiuni, acuratețea lor, generozitatea cu care-i apăra pe toți cei ce au fost amenințați în timpul prigoanei comuniste, nu pot uita mesele rotunde legate de evenimente politice tulburătoare care au avut loc în Româ­nia ultimilor ani, unde cuvîntul său era un cu­­vînt de adevăr, de luciditate, de înțelepciune și echilibru, de obiectivitate în analizele politice, sociale și morale pe care le făcea. Toate acestea izvorau dintr-o adîncă înțelegere a naturii uma­ne, dintr-o neabătută înrădăcinare în valorile europene și creștine, dar și din dorința de a sluji țara, de a contribui la regenerarea ei spirituală și morală. în baza experienței și intuiției mele mai vechi și mai noi, îmi permit să consider că alegerea noului director, domnul Emil Hurezeanu, nu a fost suficient cumpănită. Doina Cornea, Cluj, 21 iunie 1994 1994 13-19 iulie 1994

Next