Revista 22, ianuarie-iunie 1997 (Anul 8, nr. 1-25)

1997-01-07 / nr. 1

Doamnă redactor-șef. Vă ofer spre publicare un text care mi-a fost inspirat de articolul dv. „O trăsătură ne-europeană: aroganța eli­tei“. Aș aprecia dacă l-ați publica în cadrul aceleiași rubrici în care a apărut și textul dv., „Polemici“, îmi dau seama că dreptul de decizie privind publica­rea unui articol aparține­ redacției, dar cred că în cazul de față veți lua în considerare și împrejurarea că el este, de fapt, o replică la articolul dv. Pentru a nu deranja mai mult decît este nece­sar structura revistei, m-am străduit să-i dau o dimensiune cît mai redusă. Renate Weber 12.XII.1996 Despre implicare și aroganță în urmă cu cîtva timp, doamna Gabriela Adameșteanu a publicat un articol intitulat „O trăsătură ne-euro­­peană: aroganța elitei“. Mi-am amin­tit imediat că dînsa are nu numai cali­tatea de redactor-șef la revista „22“, dar este, în același timp, membră a Grupului pentru Dialog Social. Și m-a surprins că, scriind acel articol, nu și-a adus aminte de una din „acuzele“ formulate la adresa GDS prin anii ’90-’91, aceea de a fi nu numai elitist, dar și arogant. Dacă și-ar fi amintit, poate ar fi avut o strângere de inimă înainte de a lipi o asemenea etichetă pe personalitatea domnului Gabriel Andree­seu. Sau, poate, doamna Gabriela Adameșteanu n-a fost nicio­dată deranjată de acest gen de apre­ciere la adresa GDS, îmi amintesc că, la constituirea Grupului pentru Dialog Social, în de­cembrie 1989, diferitele segmente ale societății românești au reacționat în cele mai variate moduri. De la lansa­rea acuzației privind „slujirea unor interese oculte și străine țării“ la aprecierea de „grup elitist și arogant“. Unii din cei care au recurs la această ultimă etichetare erau oameni de bu­­nă-credință, care au așteptat foarte mult de la GDS. Numai că, de obicei, cînd aștepți prea mult, există riscul de a te dezamăgi repede. Un segment al societății românești ar fi vrut să vadă în GDS un mentor, ar fi vrut să fie învățat cum să reacționeze, mai ales la provocările politice, pentru care nu era pregătit. GDS-ul a avut o altă strate­gie (dacă va fi avut vreuna). Nu e rostul acestui text să comenteze dacă și în ce măsură unele din inițiativele și acțiu­nile GDS-ului, din anii 1990-1991, au fost sau nu greșite. Dar e o realitate că unele din luările de poziție ale GDS au fost apreciate ca „arogante“. Pen­tru că asemenea etichetări sînt foarte ușor de­ făcut. Despre periculozitatea lor este inutil să mai vorb­esc, ele îi oferă celui care le aruncă „dreptul“ de a evita efortul pentru înțelegerea celui astfel etichetat. Mai grav, ele induc în mintea ascultătorului sau cititorului ideea că nu merită să-și bată capul să afle ce vrea cu adevărat grupul sau persoana astfel etichetate. Prea puțini aveau cum să știe pe-a­­tunci în ce măsură se implicase GDS-ul în susținerea primilor germeni ai so­cietății civile românești; că la sediul său se constituiseră primele sindicate; că echipamentele pe care le avea, așa puține și slab performante cum erau, au fost puse, gratuit, la dispoziția altor organizații neguvernamentale, fără nici o reticență; că biblioteca sa, alcă­tuită - ca întotdeauna cînd nu există bani - mai mult din donații de cărți care nu mai trebuiau în alte părți (dar care la noi erau încă flori rare), a fost accesibilă publicului de la bun început și mulți, mai ales studenți, au benefi­ciat de ea. Ca să nu mai vorbesc de întîl­­nirile organizate de Grup. Din păcate, încă mai sînt oameni pentru care GDS-ul a fost și a rămas „un grup eli­tist și arogant“, pentru că așa s-a spus la un moment dat. Sigur, astăzi cineva ar avea mai multe posibilități să se informeze corect. Dar nu toți au tim­pul sau starea sufletească necesară unei astfel de întreprinderi. De aceea mi se pare că responsabilitatea celor care recurg la asemenea etichetări este foarte mare. De ce această lungă introducere? Pentru că, în articolul pe care l-am menționat ln început, doamna Gabriela Adameșteanu, referindu-se la o poziție publică a domnului Gabriel Andreescu, a etichetat atitudinea acestuia ca fiind expresia „aroganței elitei“. Dacă doamna Gabriela Adameșteanu ar fi criticat ideile, atitudinea, scrisul dom­nului Gabriel Andreescu și-atît, textul de față nu ar fi fost niciodată conceput. Pentru că mi se pare firesc să recunosc dreptul cuiva de a fi în dezacord, de a dezaproba sau de a se delimita de ori­cine și de orice. E o chestiune ce ține de conștiința fiecăruia. D-na Gabriela Adameșteanu, însă, a făcut-o conside­­rînd și încercînd să argumenteze că d-l Gabriel Andreescu a reacționat și a scris dovedind lipsă de respect față de partenerul său de discuție, ceea ce, în contextul întregului articol, era văzut ca fiind expresia aroganței elitei căreia d-l Gabriel Andreescu i-ar aparține. Acest fapt este socotit de autoare „cu atît mai paradoxal cu cît el este făcut în numele «europenismului» de către un lider al societății civile și al drep­turilor omului“. Și, dintr o dată, ac­centul cade pe aceste trăsături ale d-lui Gabriel Andreescu. Aici simt nevoia să intervin. Gabriel Andreescu face parte din cei care, în ultimii ani, s-au implicat total în ceea ce numim - cu o expresie deja lustruită de atîta folosire - „construirea societății civile“ în România. Cu sigu­ranță, numele lui este necunoscut multor milioane de români. Nimic ne­firesc. Nu toată lumea citește revista „22“, unde d-l Gabriel Andreescu a scris destul de des (și a și lucrat efectiv o perioadă de timp sau chiar mai multe). Cu atît mai puțin ar putea ști publicul larg despre activitatea lui în cadrul Comitetului Helsinki, unde, spre deosebire de alte structuri negu­vernamentale, comunicatele de presă, declarațiile etc. nu se semnează de către președinte (d-l Gabriel Andreescu avînd această poziție), ci de Consiliul de conducere, rostul instituției fiind ele a promova idei și nu persoane. Poate apartenența sa la Alianța Civică, al cărei președinte a fost o perioadă de timp, să-l fi făcut mai cunoscut. Mo­mentul acela a trecut însă de mult. Și totuși, de șapte ani de zile, d-l Gabriel Andreescu a pus umărul — într-un mod exemplar — la regîndirea și rea­șezarea societății românești. A pus mai mult decît umărul: s-a pus pe sine însuși, atunci cînd nu s-a temut să se situeze pe poziții extrem de im­populare, dar de al căror adevăr era convins. Mi-e greu să cred că cineva poate fi în același timp parte a unei elite care se manifestă arogant și un truditor în domeniul activităților sociale. Cine-l cunoaște pe Gabriel Andreescu­­ și exista un segment al societății civile care-l cunoaște bine - își dă seama în ce măsură comportamentul lui este incompatibil cu aroganța, elitistă sau de altă natură. Și am în vedere miile (nu e nici o exagerare) de oameni pe care d-l Gabriel Andreescu a avut oca­zia să-i cunoască în acești ani, cu mulți dintre ei lucrînd efectiv, în sensul pu­nerii sale (a cunoștințelor, a timpului, a energiei) la îndemîna celorlalți. Nu pot să nu mă gîndesc la nenumăratele solicitări pe care le-a primit de peste tot din țară de a participa la cele mai diverse evenimente ale unor asociații, de la o serbare de sfârșit de an școlar la lansarea unei reviste studențești, la o întâlnire a unei comunități reli­gioase locale, la Forum­ urile organi­zațiilor neguvernamentale, și la care a răspuns întotdeauna (în ciuda efor­tului foarte mare pe care îl presupunea uneori), cu modestia celui care își dă seama cît de important este să nu-i dezamăgești pe cei care vor, la rîndul lor, să se implice, dimpotrivă, să-i în­curajezi, să-i ajuți. Și­ atunci, de ce această „apreciere“ a d-nei Gabriela Adameșteanu? în fond, pe ce se bazează ea? Sînt de acord că unele din expresiile folosite de d-l Gabriel Andreescu în articolul său „Presiunea asupra MAE a început“ erau severe, chiar tari. Dar nu înțeleg de ce, atunci cînd cineva scrie „la mișto“, cuvintele sale pot fi acceptate, fiindcă, vezi Doamne, e pamfletar, în timp ce un altul, care folosește cuvinte tari, dar într-un context dramatic, e socotit ca dovedind lipsă de respect. Oare, pe malurile Dîmboviței, chiar numai „miștoul“ să fie unicul fel ac­ceptabil de exprimare? Sigur, cineva poate să-i reproșeze domnului Gabriel Andreescu că prea se implică total în unele subiecte. A făcut-o în cazul promovării drepturilor omului, al studiului privind relațiile României cu Republica Moldova, al drepturilor minorității maghiare, al dezbaterii privind naționalismul și identitatea națională, iar, mai nou, al felului în care va fi realizată politica externă a României (întreaga discuție pe marginea numirii domnului Adrian Severin ca ministru de Externe fiind determinată nu de persoana candidatu­lui, ci de apărarea șanselor României, prin politica sa externă). Dar n-ar fi rău să ne amintim că în anii ’80, cînd eram socotiți „un popor vegetal“, ace­lași Gabriel Andreescu s-a implicat — total - într-o bătălie de unul singur cu un sistem întreg. In general, nu-mi plac aceste referiri la trecut, dar ră­­mîne o realitate faptul că, în vreme ce alții stăteau în fotolii, amintindu-și cu nostalgie (sau jenă?) zilele pe care le petrecuseră în alte fotolii, ale CC­ al PCR, iar alții își pregăteau condeiele pentru pamfletele ce aveau să mai aș­tepte un deceniu pînă să fie scrise. Gabriel Andreescu prefera celulele din Rahova și interogatoriile Securi­tății unei existențe vegetale. Asta nu înseamnă că Gabriel Andreescu ar fi dobîndit dreptul de a cere altora să fie de acord cu pozițiile sau atitudinile sale. Dar mă întreb dacă e realist (moral?) să pretinzi cuiva care a fost sever, foarte sever, și s-a implicat total atunci cînd și riscul era total, să se comporte dife­rit acum. Adică să fie altfel decît con­secvent cu sine însuși. Nu știu dacă domnul Gabriel Andreescu s-a simțit sau nu ofensat de eticheta pe care i-a aplicat-o doamna Gabriela Adameșteanu. E ceva ce ține de aprecierea sa personală. Nu mi se pare grav că o astfel de etichetă îl poate ofensa pe Gabriel Andreescu, omul. Cel mult, pot considera că e trist. Dar mi se pare grav că o asemenea etichetă pusă domnului Gabriel Andreescu, identificat prin poziția sa în cadrul so­cietății civile, vine să desconsidere extraordinara lui activitate din ultimii șapte ani. E grav. Și e păcat. Și cred că această activitate, cu impact major asupra foarte multor grupuri, trebuie apărată. „Cine seamănă vînt, culege CURIER 22 SCRISORI OPINII DREPT LA REPLICA IMPORTANT PEN­T­R­U A­bONAȚI is »tr aie pe abonații noștri car«® ie-a expirat abonamentul la 32 decembrie 1996 sa i­fs prelungească Abonamentul, putra a­­ vita ribcu ritmuri,țiie ki expeliierea revistei. Redacția VIT­­ ­„ Reamintim cititorilor noștri că această pagină le aparține, ca și responsabilitatea pentru scrisorile lor. furtună“, îl avertizează d-na Gabriela Adameșteanu pe d-l Gabriel Andreescu. Sînt sigură că nu i-ar fi stricat socie­tății românești să aibă parte de mai multe „furtuni“ asemănătoare celor produse prin activitatea domnului Gabriel Andreescu. • Nota redacției: Regretăm că nu am putut să-i oferim d-nei Renate Weber rubrica solicitată, întrucît acel spațiu a fost acordat unor teme politice și sociale de interes mai mare pentru cititori. yvSv Stimată doamnă redactor-șef Gabriela Adameșteanu, I­a­r Nu mă pot împiedica de a vă felicita pentru contri­buția deosebită pe care re­vista „22“ a adus-o la clarificarea și difuzarea ideilor democratice și la in­stalarea unei stări de normalitate a discursului (fie el și polemic). Sînt un abonat și un cititor consec­vent al revistei „22“, în care mi-am gă­sit, de multe ori, un refugiu și izvor de speranță, de încredere într-un viitor în care principiile democrației și socie­tatea civilă să nu mai fie doar... fru­moase fără corp. Dar motivul pentru care m-am decis să vă scriu este bucuria pe care mi-a produs-o articolul dv. „O trăsătură ne-europeană: aroganța eli­tei“ (,.22“ nr. 49 din 4 dec. 1996). Nu este singurul. Este un articol și un punct de vedere pe care l-am așteptat de multă vreme. Polemicile găzduite de paginile re­vistei „22“ - foarte binevenite prin conținut - m-au nemulțumit, uneori, prin unele argumente mai curînd afec­tive decît raționale. Pentru a construi, cuvintele se cer cîntărite, mai ales cînd sînt folosite de persoane a căror autoritate nu este pusă la îndoială. Cred că asemenea puncte de vedere și articole sînt nu numai binevenite, dar și necesare. Vă asigur că nu este o pă­rere singulară. Cu stimă și respect. Adela Nițu 19 decembrie 1996, Bușteni 1997 7-13 ianuarie sCITITORII DIN train At­ate se pot abona la revista "22” achitind"la redacție (Calea Victoriei 120) costul abonamentului sau depunîndu-l în conturile deschise la Banca Comercială Ion Țiriac SA, București, Str. Doamnei nr. 12, (pentru dolari în contul 4024009230, pentru mărci in contul 4024009231, pentru franci francezi in contul 4024009235, pentru lire sterline în contul 4024009232, pentru franci elvețieni in contul 4024009233, pentru lire italiene în contul 4024009234­ sau (pentru orice fel de valută) trimițînd un cec (money order) pe adresa: Revista “22”, Calea Victoriei 120, cod 70179, sector 1, București, România. Pentru a nu se reține un comision foarte mare de către bănci, rugăm abonații cărora le stă în putință acest lucru ca plățile care se fac prin CEC (nn virament) să se facă prin CEC-uri plătibile in SUA și exprimate în dolari SUA sau prin CEC-uri exprimate in mărci germane și plătibile in Germania, sau echivalentul în orice monedă convertibilă.­­Revistă “22” anunță exclusivitatea difuzării­­ sale în străinătate. Difuzorii de presă neau­­tori­zați de redacție (inclusiv RODIPET) vor­ trebui­ să răspundă conform, prevederilor legale:­ , ■ ,,, ,­­ .­ 1 an 6 luni 3 luni .Europă 80 S 40$ 20$ occidentală: 140 DM 70 DM 35 DM 500 FF 250 FF 125 FF 140.000 LIT 70.000 UT35.000 LIT 56 £ 28 £ 14 E _______100 CHF 50CHF 25CHF - Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia 40$_____20$_____10$ _ - Israei 60t 30$ Ü5$ -SUA Japonia, Australia: 100$ 50$ 25$

Next