Revista 22, iulie-decembrie 1997 (Anul 8, nr. 26-52)

1997-07-01 / nr. 26

CURIER 2253 Mult su­mată redacție. Vă scriu pentru că în ultima vreme au fost făcute o serie de declarații incorecte privitoare la guvernul Ciorbea, iar răs­punsul meu doresc să fie un răspuns ferm dat acuzațiilor nedemne aduse actualei puteri, îmi pare rău că nu scriu la o gazetă­­ ca să pot răspunde ticăloșilor socialiști (Iliescu, Brucan ș.a.m.d.) care, după ce­ au distrus țara, acum dau lecții de morală și , spun ce act politic este îndreptățit sau nu, în ceea ce privește asumarea răspun­derii ministeriale - eu cred că este un act politic major. O serie de legi importante în perioada următoare au fost și vor fi adop­tate prin ordonanță de urgență - o măsură nu tocmai normală, dar luată într-o pe­rioadă la fel de puțin normală, întotdea­una momentele speciale cer măsuri spe­ciale - și eu cred că astăzi trecem prin momente foarte speciale. Actualul guvern țărănist (aidoma celui de la 1928) ia niște măsuri deosebit de im­portante pentru prezentul, dar mai ales pentru viitorul țării. Strategia guvernului Ciorbea - dureroasă actualmente, dar imperios ne­cesară - va da roade peste 1 an, dar mai ales peste 4,8, 10 ani. Acest guvern se sacrifică politic. Dacă va rezista 4 ani, la următoarele alegeri PNȚ nu va mai fi votat, poate chiar la următoarele 2-3 alegeri. PNȚ va fi sancționat pentru anii grei 1997, 1998 (grei datorită politicii criminale duse între 1990-’96). (...) Revin puțin la istorie­­ toate procesele de dezvoltare, toate reformele României au fost făcute de către oamenii politici, cu puternica opoziție a poporului. Poporul numai a atacat, a acuzat. Tot ce a realizat România s-a reușit datorită elitei poli­­tico-intelectuale. Poporul doar a tresărit cînd a văzut ce fac „boierii“. Istoria României este o istorie a elitei românești. Revoluția de la 1848­­ a făcut-o elita. România Mică­­ a făcut-o elita. Regatul­­ l-a făcut elita. Principalii artizani ai Marii Uniri sînt Iuliu Maniu și Regele Ferdinand, cu contribuția masivă a elitelor din toate teritoriile locuite de români. La toate reformele, poporul român a răspuns cu o puternică îndîrjire. Oamenii politici care au avut curajul acțiunii au fost condamnați de contemporani, dar lăudați de urmași. Așadar, eu nu cred că astăzi poporul este pentru reformă. Este pentru reformă în măsura în care se schimbă în bine condițiile de trai. Cînd poporul zice că este pentru reformă, nu trebuie să ne entuziasmăm, pentru că, de fapt, poporul nu cunoaște ce înseamnă reforma. Toate încercările de reformare de-a lungul istoriei au însemnat dușuri pentru poporul român, l-au trezit din moțăiala eternă și istorică („somnul cel de moarte“); în această notă, cred că guvernul Ciorbea va avea o misiune foarte difi­cilă. Cînd poporul va vedea că premierul vrea să schimbe totul (să pună poporul la muncă și disciplină, să facă ordine), acest popor se va opune cu violență: împotriva violentului imobilism românesc va trebui să lupte Victor Ciorbea, la fel cum au făcut-o toți reformatorii României, toți marii oameni politici români. Dar marii oameni politici români au fost solitari și neînțeleși. Românii nu au putut înțelege la Corneliu Coposu fru­musețea gestului nobil, nu au înțeles (îndeosebi regățenii) că un om, Corneliu Coposu, poate acționa din dezinteres. La fel s-a întîmplat cu Iuliu Maniu, la fel riscă să se întîmple cu Victor Ciorbea. Corneliu Coposu a fost solitar, contestat, urît. (...) în schimb, politici­enii lași, șmecheri și obraznici au făcut carieră frumoasă: Ion Iliescu, Petre Roman, Adrian Năstase, Corneliu Vadim Tudor. Toată istoria românească a fost opera elitei politice românești. în acest timp, „poporul vegetal“ medita. Contempla și producea folclor mioritic. Norocul aces­tui neam stă în faptul că întotdeauna a existat cineva care să aibă curajul acți­unii - acțiune asumată cu toate riscurile: Vlad Țepeș, Constantin Brîncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Ferdinand, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Victor Ciorbea, Emil Constantinescu - aceștia sînt reformatorii. Norocul acestui neam (existența lui chiar) stă în clasa politică valoroasă. Avem noroc cu oamenii politici de va­loare - n-am dus lipsă de ei niciodată, nici astăzi. Astfel, se poate spune că istoria po­porului român este de fapt istoria oame­nilor politici și a intelectualilor români. Totul pleacă de la lipsa de cultură politică a poporului român. Acest popor nu știe ce este bine pentru el. Toate marile decizii „ale poporului“ au fost, în fapt, acțiuni ale elitei politice. Elita a tras după ea poporul în toate deciziile istorice. Acest popor nu ar exista fără elita sa. Plebiscitul și referendumul sînt mici­ mari escrocherii. Acestea două sînt viabile doar pentru popoare educate. Referendumul în România este o minciună. La o întrebare insinuantă poporul român răspunde așa cum dorește organizatorul referendumului. Așa-i că doriți să intrăm în NATO? Toți (80-90%) răspund: Da! Proporția mare a românilor în favoarea NATO se datorează necunoașterii, pentru că așa s-a zis la televizor și nu datorită dorinței conștiente. (...) Omul care a luptat pînă la 81 de ani (Corneliu Coposu s-a născut în 1914, și nn 1916, minunată doamnă Lucia Hossu-Longin) rămîne și astăzi sus­pectat, bănuit, neînțeles. Ba, mai mult, un nerușinat socialist (Ion Iliescu) a afirmat cu nonșalanță că d-l Coposu a fost informator la Securitate (la înce­putul lui mai ’97). La fel m-a cutremurat vehemența socialiștilor Cristian Tudor Popescu, Dumitru Tinu, Octavian Andronic ș.a.m.d., care suferă de antimonarhism visceral. Antimonarhiștii nu-l doresc pe Mihai I înapoi. Dar dacă Mihai I ar muri, regaliștilor li s-ar argumenta: monarhia nu mai poate fi restaurată, pentru că regele de la 1947, Mihai I (singurul îndreptățit), a murit, iar urmași nu acceptăm. Nu-i o ticăloșie? Spun aceste lucruri pentru că cea mai bună perioadă a poporului român a fost cînd au condus țara numai elitele: de la 1848 pînă la 1947 (un secol­­ atît a durat istoria fericită a poporului român, istorie fericită legată organic de regii de Hohenzollern, istorie de care minți per­nicioase ca a lui Cristian Tudor Popescu încearcă îndepărteze poporul român, popor care, am mai spus - cu părere de rău­­, nu știe ce este bine pentru el). Se vede bine astăzi ce s-a întîmplat de cînd poporul a preluat conducerea țării­­ prin reprezentanții săi, socialiștii. Voi numi cîțiva dintre socialiști, mai sim­plu spus infractori politici: Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Alexandru Drăghici, Silviu Brucan, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Petre Roman, Adrian Năstase, Corneliu Vadim Tudor. Acești infractori ar trebui deferiți Justiției Istoriei, iar pentru cei care se poate încă­­ deferirea Justiției laice, deferirea către Procuratură. Cu admirație și deosebit respect. Alexandru Brok (student Istorie) Alba lulia, 2 mai 1997 P.S.: Nu știu cît de în serios veți lua scri­soarea­­ pentru că eu v-am mai scris... Stimată redacție­ iQW Abordez cîteva probleme de actualitate și pe care le -­ă consider importante. în acest fel mă asociez bătăliei pe care o duc o serie de grupuri, societăți, instituții, persoane și personalități împo­triva sechelelor ultimilor 50 de ani de co­munism și neocomunism și în fond îm­potriva a tot ceea ce este rău în țara noastră. Alegerile din noiembrie 1996 nu numai că le-am așteptat cu deosebit interes și mare speranță, dar am efec­tuat și o susținută campanie electorală, pe cont propriu, de la om la om, oriunde m-am aflat, dar în special în mediul rural, în rîndul rudeniilor, prietenilor și cunoscuților, care știam că, regretînd vechile structuri, simpatizează cu PDSR. Acest partid, continuator, de jure și de facto, al comunismului, după ce a pede­­serizat tot ce se putea pedeseriza, prin metode și mijloace abuzive și nelegale, căutînd să-și asigure în acest fel supra­viețuirea, se plînge acum că este perse­cutat pe motive și criterii politice. în realitate, actuala coaliție, aflată la conducerea statului, nu face altceva decît să aducă la normal activitatea și viața în toate sectoarele, înlăturînd oportuniștii, impostorii, incompetenții și corupții, indiferent de coloratura sau apartenența lor politică. Orice justiție care se respectă cît de cît operează cu cîteva elemente, și anume: textul de lege care a fost violat, acțiunea sau inacțiunea prin care acel text de lege a fost încălcat, autorul infrac­țiunii, probele (netrucate, neprefabricate) și pedeapsa (individualizată în funcție de circumstanțele personale și, de fapt, de gravitatea și frecvența faptelor etc.). Apoi, este de notorietate că PDSR a fost, în perioada sa de guvernare, „centrul vital“ al corupției și abuzurilor de tot felul, care sub patronajul său au înflorit și prosperat, în dauna avutului public și al cetățenilor. Dacă acum probele și indiciile conduc la „Clanul Sicilienilor“, cine este de vină? Actuala conducere a statului sau justiția? Ar fi trebuit ca PDSR să manifeste măcar un minimum de spirit de antici­pație, în sensul de a-și fi pus și ipoteza pierderii alegerilor din noiembrie 1996 și deci implicit intrarea în normalitate. O altă categorie de infractori, deose­bit de periculoasă, este formată din cei ce au făcut parte din Securitate și care la ora actuală se află în toate structurile societății noastre. Periculozitatea acestora rezultă din armamentul, instruirea, tehnica, fondurile materiale și relațiile de tip mafiot pe care le posedă, lipsa de conștiință, de scrupule, de sentimente și probitate morală, de care au dat și dau dovadă. Nimeni, după Revoluția din Decem­brie 1989, nu s-a tras la răspundere și nici măcar nu s-a întreprins ceva pentru a le fi inventariate bunurile și mijloacele aflate în dotarea lor (spre deosebire de Mafia italiană în timpul lui Benito Mussolini). Nimeni, raportat la actele normative (publicate și nepublicate) ce au regle­mentat înființarea, organizarea și funcțio­narea Securității, nu s-a întrebat ce au fă­cut timp de 50 de ani (în afară de învrăj­birea populației pe diferite teme, însce­nări, provocări, asasinate, jefuirea avu­tului public, pervertirea și înjosirea pro­priilor concetățeni în cel mai profund grad). Obstrucționarea accesului la arhivele și dosarele defunctului PCR și ale Secu­rității nu se face atît din motive de sigu­ranță națională, cît pentru a se apăra pe ei și colaboratorii lor de responsabilitatea ce le revine pentru atrocitățile incredibile săvîrșite și dezastrul creat în țară, în timp ce chiar ei abuzau de tot felul de expresii și sloganuri (grija față de om, democrație, patriotism, conștiință). Una a fost concepția și atitudinea instituțiilor statului român comunist refe­ritor la siguranța națională (raportat la factorii interni și internaționali) și alta cea a instituțiilor actualului stat român (raportat la aceiași factori). Referitor la cei ce au efectuat studii în URSS, opinez în sensul că obiectivul principal al acelor zise studii a fost raco­larea și instruirea lor de către KGB. Că unii au revenit acasă căsătoriți e o altă problemă. Dacă s-ar fi pus cu adevărat efec­tuarea unor studii temeinice și la înalt nivel științific (după model francez, combinat în unele internate și institute cu disciplina germană), consider, fără nici o exagerare, că ar fi trebuit să vină alții la noi să se instruiască. Apoi, inocularea și intoxicarea popu­lației acestei țări cu economia politică socialistă și ideologia marxist-leninistă se făcea foarte bine prin economiștii, ideologii și politologii existenți la noi, dintre care unii sosiseră direct de la Moscova, începînd cu 23 august 1944. în acest context amintesc că Academia de studii politice „Ștefan Gheorghiu“ a fost creată de PCR încă în anul 1945. Oricine poate realiza că această re­gulă nu era aplicabilă și în cazul racolării și instruirii viitorilor stîlpi de sprijin ai im­periului sovietic, cu randamentul cali­tativ dorit de cei interesați. Ovidiu Chirilă Oradea, 30 aprilie 1997 Reamintim cititorilor noștri că această pagină le aparține, ca și responsabilitatea pentru scrisorile lor. Anul VIII Nr. 26 Stimată redacție. Vă rog să-mi permiteți ca în cadrul rubricii Curier „22“ să transmit felicitări și since­rele mele mulțumiri doamnei Magda Cârneci pentru admirabilul articol „Teze pentru o altă mentalitate“, apărut la pagina 18 din numărul 23/1997. De acest articol are dreptul să se gînd­ească în­treaga redacție a revistei „2“. în fond, dv. ați creat - prin muncă perseverentă de ani de zile - acel climat favorabil în care poa­te să apară azi o asemenea comoară pu­blicistică. Sper să fie cît mai puțini intelec­tuali cărora să le scape lucrări atît de re­marcabile. Și această apariție mă convinge de faptul că în sfîrșit trăim săptămînile trezirii cugetului romanesc autentic. Cu deosebită stimă, Vig Ștefan Baia Mare, 16 iunie 1997 1997 1­7 iulie C­ITITORII DIN STRĂINĂTATE se pot abona la revista “22” achitînd la redacție (Calea Victoriei 120) costul abonamentului sau depunîndu-1 in conturile deschise la Banca Comercială Ion Țiriac SA, București, Str. Doamnei nr. 12,­­pentru dolari in contul 4024009230, pentru mărci în contul 4024009231, pentru franci francezi în contul 4024009235, pentru lire sterline în contul 4024009232, pentru franci elvețieni în contul 4024009233, pentru lire italiene în contul 4024009234) sau (pentru orice fel de valută) trimițînd un cec (money order) pe adresa: Revista “22”, Calea Victoriei 120, cod 70179, sector 1 ,București, România. Pentru a nu se reține un comision foarte mare de către bănci, rugăm abonații cărora le stă în putință acest lucru ca plățile care se fac prin CEC (in virament) să se facă prin CEC-uri plătibile in SUA și exprimate în dolari SUA sau prin CEC-uri exprimate în mărci germane și plătibile in Germania. , sau echivalentul în orice monedă convertibilă. Revista “22” anunță exclusivitatea difuzării sale în străinătate. Difuzorii de presă neau­torizați de redacție (inclusiv RODIPET) vor trebui­ să răspundă conform prevederilor legale. 1 an 6 luni 3 luni -Europa 80$ 40$ 20$ occidentală: 140 DM 70 DM 35 DM 500 FF 250 FF 125 FF 140.000 UT 70.000 LIT35.000 LIT 56£ 28£ • 14£ 100 CHF 50CHF 25CHF -Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia 40$ 20$ 10$ israel 60$ 30$ 15$ -SUA, Japonia, Australia: 100$ 50$ 25$

Next