Revista 22, ianuarie-iunie 2002 (Anul 13, nr. 1-26)

2002-06-11 / nr. 24

a­nal MIRCEA ; Afwwnera '_____ Ctens,­­itedB Mim B TMAMENM HI comentarii politice de RADU CĂLIN CRISTEA N. C. MUNTEANU RODICA CULCER TRAIAN UNGUREAN!! & T.R.U. pag. 16 Englezi nebuni și ruși conservatori politică etate economie cultură sport Dreptul la replică era, până mai ieri, o chestiune de onoare care angaja o redacție. El ținea de dispo­ziția echipelor de jurnaliști de a articula o confrun­tare echilibrată a opiniilor. Prin votul dat în Camere proiectului Pascu, dreptul la replică este transfor­mat în lege. Jurnaliștii au respins juridizarea con­fruntării opiniilor pentru că bănuiesc/se tem că pu­terea va abuza de acest nou drept pentru a intimida exprimarea opiniilor. Libertatea va fi în acest fel se­rios limitată. Mai ales că onoarea nu poate fi legife­rată și oricând se poate găsi un pretext pentru a nu publica decât ceea ce este convenabil puternicilor zilei. Inițiativa lui I.M. Pascu nu poate fi separată de propria atitudine față de presă, nu cu mult timp în urmă, acest om politic - ce zic eu? acest filosof - a descoperit că viața jurnaliștilor este mai scurtă de­cât a oamenilor comuni. Scuzele târzii nu au șters din memoria colectivă amenințarea. Legea lui Pascu trebuie, pe de altă parte, corelată cu obsesia pen­tru imagine­a actualilor guvernanți. Aroganța cu care echipa instalată în anul 2000 la Palatul Victo­ria tratează orice problemă socială și cu care se adresează adversarilor politici este ascunsă de „retușul“ mediatic. Guvernul Năstase a redus poli­tica la o conferință de presă fără sfârșit. Constatând că după un an și jumătate de la preluarea puterii, jurnaliștii au descoperit trucurile folosite de Dâncu­l co., PSD avea nevoie, acum, de un suport legal pentru a-și impune opiniile; în acest sens, după amenințări directe la adresa gazetarilor, ministrul Apărării și-a definit intențiile în textul unei legi. Politic vorbind, este interesant de semnalat cum a trecut prin Senat proiectul Pascu: votul fa­vorabil a venit de la PSD, UDMR și PRM. Chiar dacă se poate bănui că UDMR a votat din obediență față de guvern, iar PRM din nostalgie pentru epoca în care gazetele erau publicate la ordin, constituirea acestei majorități pune încă o dată în evidență ușu­rința cu care PSD găsește sprijin în funcție de ne­voile zilei. Partidul Democrat și Partidul Național Liberal s-au opus, prin vocile lui Petre Roman și Radu F. Alexandru. Efortul celor două partide a fost însă zadarnic, căci legea a trecut cu 85 de vo­turi pentru, 25 contra și o abținere. Deși situate pe aceleași poziții în Parlament, PNL și PD par totuși să refuze o apropiere politică de durată. Motivele nu sunt scoase la iveală în chip clar. Pentru fiecare dintre aceste două partide, ulti­ma săptămână a semănat mai degrabă cu perioada de la începutul anului trecut: confruntarea electo­rală a încins spiritele, căci atât Băsescu, cât și CRISTIAN PREDA Dreptul la replică al alegătorului Stoica - aleși în 2001 în fruntea partidelor lor - s-au văzut contestați de colaboratori apropiați, de Ale­xandru Sassu și Bogdan Duvăz - într-un caz, de Crin Antonescu - în celălalt. Dacă Stoica și Băses­cu par a fi acceptat o colaborare, frământările din partidele lor nu acoperă afirmarea unor platforme diferite. E vorba mai degrabă doar despre senti­mentul difuz - prezent și de o parte și de alta - că o validare a colaborării existente la nivelul Camere­lor ar dăuna PNL (așa cred liberalii), respectiv PD (așa cred democrații). Dacă este judecată împreu­nă cu acțiunea comună din Parlament, dubla miș­care de contestare care vrea să împiedice apropie­rea PD-PNL ilustrează un fenomen destul de banal în societatea noastră. Un recent sondaj l-a scos din nou în evidență. Potrivit IRSOP, românii vor în NATO, dar nu par să accepte nici una din consecin­țele practice ale unei integrări veritabile; astfel, participarea la acțiuni comune este respinsă de două treimi din subiecți, în vreme ce chestiunea prezenței trupelor NA­TO în România este tratată de români la fel cum e apreciată colaborarea PD-PNL de liberali și democrați! Mai precis, dacă 59% din cei intervievați nu acceptă trupe NATO în țară (în timp ce 37% sunt de acord), sondajul arată totuși că 50% dintre români doresc instalarea de baze NATO în România, iar 43% se opun... Toate aces­tea în condițiile în care de ani buni, trupele române participă la exerciții comune în România cu forțele NATO1, iată de ce, atunci când refuză să articuleze politic situarea pe aceleași poziții în disputa parla­mentară, democrații și liberalii nu șochează opinia publică. Ei nu fac decât să consolideze o incoeren­ță socială pe care au impus-o încetul cu încetul. Ju­mătățile de măsură și ezitările dăunează însă oricărui proiect politic. Este evident că, în asemenea condiții haotice, electorul nu se regăsește în opțiunile politice ale partidelor. Dacă politicienii sunt incapabili să expli­­citeze realitățile cărora le dau formă, nimeni nu tre­buie să se mire că publicul este nemulțumit și sever cu propria clasă politică. Ce-i mai rămâne alegătorului? Ce poate face el atunci când aleșii săi nu dovedesc că au mai multă imaginație decât cei care i-au desemnat? Răspunsul este ușor de întrevăzut: electorul nu mai dispune decât de un inedit „drept la replică“, adică de dreptul de a-i răsturna prin vot pe guvernanți. Urnele îl așteaptă însă doar din patru în patru ani.

Next