Revista 22, ianuarie-iunie 2002 (Anul 13, nr. 1-26)
2002-06-11 / nr. 24
anal MIRCEA ; Afwwnera '_____ Ctens,itedB Mim B TMAMENM HI comentarii politice de RADU CĂLIN CRISTEA N. C. MUNTEANU RODICA CULCER TRAIAN UNGUREAN!! & T.R.U. pag. 16 Englezi nebuni și ruși conservatori politică etate economie cultură sport Dreptul la replică era, până mai ieri, o chestiune de onoare care angaja o redacție. El ținea de dispoziția echipelor de jurnaliști de a articula o confruntare echilibrată a opiniilor. Prin votul dat în Camere proiectului Pascu, dreptul la replică este transformat în lege. Jurnaliștii au respins juridizarea confruntării opiniilor pentru că bănuiesc/se tem că puterea va abuza de acest nou drept pentru a intimida exprimarea opiniilor. Libertatea va fi în acest fel serios limitată. Mai ales că onoarea nu poate fi legiferată și oricând se poate găsi un pretext pentru a nu publica decât ceea ce este convenabil puternicilor zilei. Inițiativa lui I.M. Pascu nu poate fi separată de propria atitudine față de presă, nu cu mult timp în urmă, acest om politic - ce zic eu? acest filosof - a descoperit că viața jurnaliștilor este mai scurtă decât a oamenilor comuni. Scuzele târzii nu au șters din memoria colectivă amenințarea. Legea lui Pascu trebuie, pe de altă parte, corelată cu obsesia pentru imaginea actualilor guvernanți. Aroganța cu care echipa instalată în anul 2000 la Palatul Victoria tratează orice problemă socială și cu care se adresează adversarilor politici este ascunsă de „retușul“ mediatic. Guvernul Năstase a redus politica la o conferință de presă fără sfârșit. Constatând că după un an și jumătate de la preluarea puterii, jurnaliștii au descoperit trucurile folosite de Dâncul co., PSD avea nevoie, acum, de un suport legal pentru a-și impune opiniile; în acest sens, după amenințări directe la adresa gazetarilor, ministrul Apărării și-a definit intențiile în textul unei legi. Politic vorbind, este interesant de semnalat cum a trecut prin Senat proiectul Pascu: votul favorabil a venit de la PSD, UDMR și PRM. Chiar dacă se poate bănui că UDMR a votat din obediență față de guvern, iar PRM din nostalgie pentru epoca în care gazetele erau publicate la ordin, constituirea acestei majorități pune încă o dată în evidență ușurința cu care PSD găsește sprijin în funcție de nevoile zilei. Partidul Democrat și Partidul Național Liberal s-au opus, prin vocile lui Petre Roman și Radu F. Alexandru. Efortul celor două partide a fost însă zadarnic, căci legea a trecut cu 85 de voturi pentru, 25 contra și o abținere. Deși situate pe aceleași poziții în Parlament, PNL și PD par totuși să refuze o apropiere politică de durată. Motivele nu sunt scoase la iveală în chip clar. Pentru fiecare dintre aceste două partide, ultima săptămână a semănat mai degrabă cu perioada de la începutul anului trecut: confruntarea electorală a încins spiritele, căci atât Băsescu, cât și CRISTIAN PREDA Dreptul la replică al alegătorului Stoica - aleși în 2001 în fruntea partidelor lor - s-au văzut contestați de colaboratori apropiați, de Alexandru Sassu și Bogdan Duvăz - într-un caz, de Crin Antonescu - în celălalt. Dacă Stoica și Băsescu par a fi acceptat o colaborare, frământările din partidele lor nu acoperă afirmarea unor platforme diferite. E vorba mai degrabă doar despre sentimentul difuz - prezent și de o parte și de alta - că o validare a colaborării existente la nivelul Camerelor ar dăuna PNL (așa cred liberalii), respectiv PD (așa cred democrații). Dacă este judecată împreună cu acțiunea comună din Parlament, dubla mișcare de contestare care vrea să împiedice apropierea PD-PNL ilustrează un fenomen destul de banal în societatea noastră. Un recent sondaj l-a scos din nou în evidență. Potrivit IRSOP, românii vor în NATO, dar nu par să accepte nici una din consecințele practice ale unei integrări veritabile; astfel, participarea la acțiuni comune este respinsă de două treimi din subiecți, în vreme ce chestiunea prezenței trupelor NATO în România este tratată de români la fel cum e apreciată colaborarea PD-PNL de liberali și democrați! Mai precis, dacă 59% din cei intervievați nu acceptă trupe NATO în țară (în timp ce 37% sunt de acord), sondajul arată totuși că 50% dintre români doresc instalarea de baze NATO în România, iar 43% se opun... Toate acestea în condițiile în care de ani buni, trupele române participă la exerciții comune în România cu forțele NATO1, iată de ce, atunci când refuză să articuleze politic situarea pe aceleași poziții în disputa parlamentară, democrații și liberalii nu șochează opinia publică. Ei nu fac decât să consolideze o incoerență socială pe care au impus-o încetul cu încetul. Jumătățile de măsură și ezitările dăunează însă oricărui proiect politic. Este evident că, în asemenea condiții haotice, electorul nu se regăsește în opțiunile politice ale partidelor. Dacă politicienii sunt incapabili să expliciteze realitățile cărora le dau formă, nimeni nu trebuie să se mire că publicul este nemulțumit și sever cu propria clasă politică. Ce-i mai rămâne alegătorului? Ce poate face el atunci când aleșii săi nu dovedesc că au mai multă imaginație decât cei care i-au desemnat? Răspunsul este ușor de întrevăzut: electorul nu mai dispune decât de un inedit „drept la replică“, adică de dreptul de a-i răsturna prin vot pe guvernanți. Urnele îl așteaptă însă doar din patru în patru ani.