Revista 22, ianuarie-iunie 2002 (Anul 13, nr. 1-26)

2002-06-25 / nr. 26

politica societate economie cultură sport 25 iunie - 1 iulie 2002 -24 pagini • 10.000 lei ANDREI CORNEA CNSAS H.­­R. PATAPIEVICI pag. 3 h­iatrie, gazetărie și sinucidere Deplasările delegațiilor române bicefale - premier și președinte­­ la reuniunile Consiliului European au o rutină destul de puțin spectaculoasă: un dejun de lucru în ultima zi, urmat de o ședință lărgită a Consi­liului European cu aspiranții la integrare, în care niciodată nimeni nu apucă să spună tot ce are de spus. La sfârșit se dau „note“ și România se mulțu­mește să i se spună că a făcut progrese și va fi ajuta­tă. Așa s-a întâmplat și la reuniunea Consiliului Eu­ropean care a avut loc la Sevilla săptămâna trecută, numai că, de această dată, în spatele declarațiilor triumfaliste făcute presei au apărut și o serie de pro­bleme. în concluziile reuniunii se afirmă că România și Bulgaria au făcut progrese în ultimele luni. Dacă ele continuă, la sfârșitul președinției daneze, care în­cepe la 1 iulie, „s-ar putea“ ca acestor țări să li se prezinte o foaie de parcurs și o strategie de preade­­rare actualizată și „s-ar putea“ să li se acorde un sprijin financiar mai substanțial. Or, România cere de aproape un an o foaie de parcurs clară pentru procesul de aderare, iar europenii se fac că nu aud. Tot așa cum și guvernanții români se fac că nu văd că în documentele europene revin tot timpul aceleași probleme, când e vorba de România: corupția, inca­pacitatea administrativă, lipsa de competitivitate a economiei și politizarea justiției. în particular, oficialii români, mai ales cei din jurul președintelui Iliescu, spun că nu trebuie grăbită integrarea, pentru că eco­nomia românească nu ar face față concurenței euro­pene. Premierul Adrian Năstase jonglează și el cu imperativele integrării și „suportabilitatea socială“, în numele căreia reformele au fost domolite; între timp, însă, celelalte state candidate au încheiat aproape toate capitolele de negociere, așa încât la Sevilla li s-a promis că, dacă progresele continuă în același ritm, ar putea semna tratatele de aderare anul viitor, urmând să participe la alegerile pentru Parla­mentul European din 2004. Și aici este marea proble­mă pentru România, pe care a recunoscut-o deschis premierul Adrian Năstase, dar peste care președintele Iliescu a trecut cu seninătate: dacă Europa se extin­de, negocierile nu se vor mai purta cu 15 membri, ci cu 25, ceea ce înseamnă ca vor intra în joc și intere­sele statelor nou venite. De aceea, primul ministru declara că i-a cerut omologului său danez, care preia MARTA PETREU pag. 6-8 L­aignel-Lavastine, metoda „franceză" președinția Uniunii, ca în documentul care va fi adoptat în decembrie la Copenhaga să fie trecută data de 1 ianuarie 2007 ca termen pentru aderarea României. Nu știm ce ecou va avea cererea domnului Năstase, dar știm că Günter Verheugen, comisarul european răspunzător de extindere, a declarat că nu trebuie grăbită integrarea României și Bulgariei. Are și domnul Verheugen dreptatea lui, cum să crezi că România, care progresează atât de încet, va recupe­ra în patru ani, din care au rămas trei și jumătate, toate rămânerile în urmă ? Cu alte cuvinte, că va re­duce corupția la un nivel suportabil, că va crea o economie de piață funcțională și va reforma adminis­trația publică, iar justiția va deveni dintr-o dată unde­ RODICA CULCER Integrarea pendentă și credibilă. Guvernul român încearcă să disimuleze problemele fundamentale și să joace car­tea securității europene, oferindu-se și la Sevilla să sprijine eforturile de combatere a imigrației ilegale și să colaboreze cu o viitoare forță europeană de con­trol al frontierelor. E necesar, dar nu și suficient, căci o economie neperformantă și o administrație corup­tă nu vor fi admise în Europa. Faptul că România ră­mâne în afara primului val al integrării se datorează stagnării negocierilor în timpul guvernelor anterioare, dar faptul însă că România are slabe șanse de a fi primită în 2007 se datorează actualului guvern, para­lizat de sistemul politico-financiar pe care și l-a creat partidul de guvernământ. Adrian Năstase a anunțat la Sevilla că de la 1 iulie va avea o consilieră pe pro­bleme de integrare adusă din Franța, în persoana doamnei Corvine Coman. Ea va trebui să identifice zonele din administrația publică în care lucrurile nu merg, mai ales în județe. Ne întrebăm însă dacă doamna Coman, probabil competentă și bine inten­ționată, va descâlci încrengăturile de interese locale, dacă va urni aparatul administrativ populat cu dino­zaurii lui Octavian Cozmâncă și dacă-l va putea con­vinge pe secretarul de stat Mihai David să nu lase nefolosite fondurile Phare. Aici este nevoie de voință politică, nu numai de recomandările unor consilieri. Cum problemele devin tot mai complicate și fără rezolvare imediată, prefer să istorisesc ce s-a întâm­plat în culisele delegației, pentru că nu e lipsit de semnificație. Toată ziua de vineri atmosfera dintre președinte și premier a fost glacială, premierul făcând toate eforturile ca acest lucru să se vadă. Seara târziu, președintele a forțat un moment festiv, cerând corului Preludiu să-i cânte .Mulți ani trăias­că primului ministru, a cărui zi de naștere era a doua zi. Adrian Năstase a fost astfel obligat să se îm­brățișeze cu președintele și să fie volubil, deși ar fi preferat să-și treacă sub tăcere aniversarea. A fost însă doar o împăcare de formă, care „i-a ieșit“ lui Ion Iliescu, omul care nu spune niciodată nu și ale cărui intenții reale nu sunt cunoscute de nimeni. Aceasta nu înseamnă însă că problemele care-i despart, și anume controlul asupra serviciilor secrete și asupra PSD, au dispărut. Or, această luptă pentru putere macină România și nu face nici un bine integrării; în al doilea rând, ne întrebăm de ce a fost adus corul Preludiu la Sevilla pe cheltuiala cetățenilor? Pentru a cânta la complexul arheologic de la Italica în fața de­legației române, a câtorva români din Spania și a unor oficialități locale din Santeponce? Merita oare efortul și cheltuiala? Ar fi meritat probabil să mar­­chezi prezența românească la Sevilla cu un eveni­ment artistic, dacă puteai să aduci oaspeți de marcă. Pentru aceasta, însă, evenimentul trebuia bine gân­dit și planificat cu cel puțin șase luni înainte, dacă nu și mai mult. Incapacitatea de planificare la nivel euro­pean, lipsa de perspectivă, improvizația și lipsa de interes pentru eficiența cheltuirii banilor contribuabi­lului reies cu ușurință dintr-o acțiune banală. Dacă extrapolăm acest mod de a gândi și acționa la nivelul întregii țări, avem o parte din dimensiunile probleme­lor cu care ne confruntăm. pÄnoaste |P *•* ' •

Next