Revista 22, ianuarie-iunie 2003 (Anul 14, nr. 671-694)

2003-06-10 / nr. 692

e ditorial STELIAN TĂNASE Campania cea lungă Ideea separării alegerilor prezidențiale de cele parlamentare nu e chiar nouă, în 1990 și apoi 1991 — 1992, s-a mai discutat despre asta. Ideea a găsit în acele vremuri „tragice și minunate“ aproa­pe numai adversari. Noua elită politică a zis nu. Ro­mânia trebuia să își ofere o Constituție, să facă alegeri pentru Parlament, ca să aibă cine vota legi, îi trebuia și președinte din rândurile poporului, nefericit „de 45 de ani de dictatură a proletariatu­lui“. Toate astea în timp scurt. Alegerile au fost așadar comasate, în mai 1990, și septembrie 1992. A rezultat o clasă politică anemică și lacomă, prito­cită în grabă. Ea are conștiința puternică a slăbiciu­nii și imposturii ei și se teme că locul ei nu e acolo unde se află. E necalificată, cu destui neaveniți strecurați pe listele partidelor, sub pulpana câte unui prezidențiabil improvizat. Este și motivul pen­tru care este atât de conservatoare. Dorește să nu schimbe nimic din ce a generat-o. O competiție reală ar scoate-o din joc. Fiecare parlamentar, mi­nistru, prefect își datorează cariera acestui sistem. Partidele sunt la cheremul unui candidat pentru Cotroceni. Nici nu mai trebuie să ai un partid, dacă ai un candidat. Partidele s-au atrofiat, în loc să se anime și dezvolte. Electoratul, după un intermezzo cam scurt, s-a înstrăinat. Nu întâmplător sistemul „candidatului“ a generat corupție și stagnare. Perdantul numărul unu în 1990, 1996, în 2000 a fost alegătorul. El este victima inocentă a acestei mistificări așa-zis demo­cratice. Vreme de patru ani nimeni nu se mai inte­resează de fericirile și nefericirile lui. După mai multe comedii electorale, a înțeles că există și un sens tragic al gestului oarecum automat de a vota la patru ani pe cineva. Presiunea opiniei publice a crescut și acum suntem ținta unei campanii prin care politicienii vor să ne convingă că, de data asta, gata, ceva se schimbă. Și în 1996 am auzit aseme­nea ademeniri. Cum au ajuns la putere, însă, „re­prezentanții societății civile“ au uitat de promi­siuni, în 2000 s-a votat tot pe liste și tot comasat. Jocul a fost același, cire a avut un candidat puter­nic la președinție — adică PDSR și PRM — a făcut un scor bun. Data viitoare, se pare că vom vota în octombrie pentru Cotroceni și după iarnă, prin martie, pentru Parlament. De ce această schimbare de compas? E întâi teama că lumea nu va veni la vot. Politicianu­lui nu îi place să fie privit cu indiferență: înregis­trăm un grav fenomen de respingere în sondaje. Credibilitatea politicianului român este cam o cin­cime în raport cu a unui jurnalist. Dar mai tari sunt argumentele de ordin practic. Lideri de la putere, dar și din opoziție consideră că ar obține avantaje dacă ar separa alegerile. De la PSD lucrurile par simple, deși nu sunt. Dacă în octombrie se va alege președintele, Iliescu — odată eliberat de servituțile Cotrocenilor — ar conduce campania electorală pentru Parlament. PSD e interesat în această muta­re, pentru că electoratul lui Iliescu nu trece decât două treimi la Năstase. Iliescu are un electorat al lui, de milioane de voturi, pe care PSD nu ține să îl risipească. Dar vrea Năstase să candideze pentru Cotroceni? La întrebarea asta nimeni nu are un răspuns clar. Nici Năstase. Va putea el să refuze presiunea anturajului? Urmărește el o soluție cu un „pion de sacrificiu“? Vom avea un triumvirat, Iliescu lider PSD, Năstase prim-ministru, Geoană președinte ? Nu e exclus să fie unul din scenariile principale. Cum altfel s-ar putea rezolva tensiunile pentru putere la vârful PSD? Separarea alegerilor prezidențiale de cele parlamentare a fost chiar so­luția de compromis între Iliescu și Năstase. Astfel, fiecare păstrează o parte din putere. întâi, însă, a că­zut varianta alegerilor anticipate, susținută de pre­mier, dar care îl scotea din joc pe Iliescu. Rămâne întrebarea: cine va fi candidatul PSD la președinție? Cu o excepție, România Mare, celelalte partide susțin formula decalării. Fiecare și-a făcut socoteli­le și consideră că nu are de pierdut. Miza Cotroce­nilor, se pare, nu îi mai atrage decât pe politicienii de mâna a doua. Ei nu au altă posibilitate să facă politică și se oferă singuri. Unii socotesc că nu au șansă să câștige și se țin deoparte, pentru că nu are rost să se compromită printr-o înfrângere. Alții, însă, vor folosi campania pentru a-și face pur și simplu publicitate. Candidații nu vor intra în bătălie cu gândul la armatele pe care le conduc, înfrânge­rea le va aparține. Campania prezidențială nu va fi o bătălie izolată. Va fi continuarea alegerilor locale și deschiderea celor parlamentare. (Continuare în pag. 3) săptămânal independent de analiză politică și actualitate culturală 10 -16 iunie 2003 • 16 pagini • 15.000 lei w­ww.revista22.ro Imaginea creației românești­­ în Occident

Next