Revista 22, iulie-decembrie 2006 (Anul 17, nr. 852-877)

2006-07-04 / nr. 852

4-10 iulie 2006 Nr. 852 t. Anul XVII­I CURIER Deși consider o mare îndrăz­neală din partea uneia ca mine de a-i judeca/nota pe actualii guvernanți (mulți, cam prea mulți!), voi încerca, încep cu președintele (fiind singurul ales democratic și liber, ceilalți, de notat, fiind nu­miți). De altfel, președintele se detașează net și-i dau nota 10, cu plus, fiindcă, așa cum a remarcat și un analist pe care-l stimez, Traian Băsescu este di­rect și franc. Și aș mai completa, rămâne așa cum s-a prezentat în campanie la ale­geri; nu se dezminte în nici o împrejurare. Ministrul Justiției - nota 10. Monica Macovei, cea „fără de partid“, este o per­sonalitate de excepție. De la numire a luptat eroic, aș spune, cu toți cei care do­vedeau fie rea-credință, fie superficialita­te, reușind să-și aplice neabătut planul de reorganizare și modernizare și aducerea la standarde europene a justiției. Mihai-Răzvan Ungureanu - nota 9. Deși foarte tânăr, dovedește o maturitate diplomatică și constituie o prezență con­vingătoare în relațiile cu partenerii ex­terni. Tot nota 9 ministrului Administrației și Internelor, a cărui prestație dovedește, în toate împrejurările, seriozitate, discer­nământ și măsuri adecvate. Nota 8 pentru ministrul Sănătății și miniștrii Anca Boagiu, Gheorghe Flutur, Teodor Atanasiu, Gheorghe Barbu, fie­care, în domeniul respectiv în care acțio­nează, dovedind preocupare, pricepere și perseverență. în plus, l-aș menționa pe Eugen Nicolăescu, care a dovedit că, deși hulit, contestat de către „baronii să­nătății", își urmărește neabătut planul de schimbare a sistemului, pentru a fi cu ade­vărat în folosul oamenilor care-și caută sănătatea șubrezită. Nota 7 pentru Sebastian Vlădescu, Codruț Șereș, Nagy Zsolt, Sulfina Bar­bu și Mihail Hărdău. Nu am de menționat la nici unul „ceva anume“, considerând că-și desfășoară activitatea cu bune inten­ții, în limitele propriilor posibilități. Premierului­­ nota 5, ca și lui Markó Béla. Au ceva în comun ambii! Călin Popescu Tăriceanu s-ar face de ar fi cazul și frate cu Satan (cer scuze!) doar să rămână „în scaun“, iar Marko Béla a fost după '90 alături, în felul său propriu, de toate partidele la guvernare. Intr-adevăr, este deosebit de activ pentru in­teresul propriei etnii (ca să aibă susținere). Nota 4 și repetent - Adrian lorgules­sponsor BRD GROUPE SOCIETE GENERALE cu, care n-a realizat ceva răsunător până la declinarea participării la organizarea Bookfest 2006. Comentarii pentru gestul, atitudinea avută­­ nu mai este cazul. PL: Reușita Bookfest-ului, grație dărui­rii, inteligenței (demne de toată stima și admirația) a organizatorilor și sponsorilor a fost dovada de data asta a unui rău spre bine! Ilinca Silvia Ionescu București, 28 iunie 1 ) Marko Béla­­ nota 4, lip­sa totală de preocupare în do­meniu, nu cunosc planuri națio­nale de interes comun. 2) Monica Macovei - 10: efort în activitatea de moderni­zare a justiției - recunoscută pe plan european, mai puțin în țară, de cei cărora le sunt afec­tate interesele mai puțin legale. 3) Sebastian Vlădescu - 5: nu s-a re­marcat profesional, doar imoral în viața socială. 4) Gheorghe Barbu - 9: efort deose­bit în recalcularea pensiilor. 5) Anca Boagiu - 8: interes în integra­re, necesită o mai mare popularizare. 6) Mihai-Răzvan Ungureanu - 9: pre­gătire remarcabilă, generație de viitor. 7) Vasile Blaga - 8: preocupat pro­fund, mai puțin de infracționalitatea din țară. 8) Codruț Șereș - 8: harnic și intere­sat, rămân unele suspiciuni în unele con­tracte încheiate dezavantajos pentru țară. 9) Teodor Atanasiu­­ 7: a modernizat armata,­dar cu scăpări în dotarea militari­lor ce acționează în Irak. 10) Gheorghe Flutur - 8: cu recu­noașterea eforturilor deosebite în cazurile de calamități (gripa aviară) și restructura­rea agriculturii. 11 ) Gheorghe Dobre - 4: în construc­ții și turism nu a avut planuri și nici reali­zări concrete. 12) Mihail Hărdău - 4: este în contra­dicție cu interesul cadrelor didactice și al în­vățământului românesc. 13) Adrian Iorgulescu - 5: nu s-a ară­tat interesat de cultura națională, plan ne­cunoscut publicului larg. 14) Eugen Nicolăescu - 8: un luptător cu mafia directorilor din sănătate, cu unele inexactități. 15) Zsolt Nagy - 8: puțin mediatizat, dar cu modernizări ritmice. 16) Sulfina Barbu - 7: rezultate sufi­ciente în condiții grele. 17) Traian Băsescu - 8: instabilitate în idei și comportament, dar cu rezultate bune. 18) Călin Popescu Tăriceanu - 8: ur­mărește programul de intrare în Uniunea Europeană, cu toate piedicile puse de structuri adverse. Vechin Ion Roșiorii de Vede, 23 iunie 2006 Marko Béla - Oscilant, ne­sigur, ușoare tendințe de șanta­­jare a coaliției din care face par­te. Nota 6 Monica Macovei -Profesionistă desăvârșită, pericol iminent pentru corupții de toate culorile. Parcă o văd „avansată" comisar european. Nota 10 Sebastian Vlădescu - „Meseriaș“ în­­ finanțe cu vechi state de serviciu. Are pro­bleme de comunicare cu contribuabilii. Nota 6 Gheorghe Barbu - Sobru și precis în argumente, spune multe în puține cuvin­te. A anunțat recent o majorare a pensiilor cu 30%. Nota 7,50 Anca Boagiu - început ezitant, timid, spectaculoasă reabilitare pe parcurs. Se mișcă dezinvolt la Bruxelles. Certitudini pentru 1 ianuarie 2007. Nota 8,50 Mihai-Răzvan Ungureanu - După atâția „elefanți“ ante- și postdecembriști, o prezență înnoitoare în guvernul Româ­niei. Rezultate relativ modeste sau, poa­te, puțin cunoscute. Nota 7,50 Vasile Blaga - Spirit cazon, în sensul bun al cuvântului, precis, lapidar, la obiect. Nota 8 Codruț Șereș - Specialist incontesta­bil în tranzacțiile cu energie electrică. Ge­nul de ministru pus acolo din considerente „de partid" tip Grivco. Nota 4 Teodor Atanasiu - Nici cald, nici re­ce. Călduț. Și confuz, când vine vorba de fregatele alea, despre care ar trebui să știe mai multe. Nota 6 . Gheorghe Flutur - Activ și tenace. S-a descurcat satisfăcător în probleme dificile precum inundațiile și gripa aviară. Nota 7,50 Gheorghe Dobre - Activitate marcată de o anume lentoare, ceva de genul „lasâ-mă să te las“. Sau nu știe să-și facă reclamă. Nota 6 Mihail Hărdău - Nimerit parcă din gre­șeală la conducerea unui minister cu mul­tiple probleme. E cazul tipic ilustrat prin sintagma „ca musca-n lapte". Cazul plicu­rilor cu subiecte i-a pus capac. Nota 5,50 Adrian Iorgulescu - Personalitate contradictorie. Nota 10 pentru Brukenthal, Peleș, Bran și 4 pentru Muzeul George Enescu din București. Una peste alta, nota 7. Eugen Nicolăescu - Un nonconfor­mist care face, totuși, reformă cu resurse financiare minime. Și faptul că la acest sfârșit de lună există încă farmacii în Plo­iești cu anunțul „avem medicamente com­pensate și gratuite" mă face să-i acord nota 8. Zsolt Nagy - tipul de om care tace și face. Și dacă ne gândim la avântul telefo­niei mobile, la succesele naționale IT sau la programul global Galileo (urmărirea transporturilor de orice fel prin sateliți), îi putem acorda nota 8. Sulfina Barbu - Grațioasă și fragilă, e la antipodul femeii-comisar, care ar trebui să se lupte, la o adică, cu puhoaiele dez­lănțuite. S-a comportat, totuși, onorabil (în­tre „suficient" și „bine") cu prilejul potopu­rilor repetate. Nota 7. Aceeași notă 7 o acordăm și premieru­lui Călin Popescu Tăriceanu pentru cal­mul și tactul dovedite în conducerea na­vei guvernamentale pe apele învolburate ale politicii interne. Despre șeful statului, numai de bine. La 18 luni de la alegerile prezidențiale, Traian Băsescu e nu numai un om al pre­zentului, ci, mai ales, un om pentru viitor. Nota 9 Valeriu Naum Ploiești, 26 iunie 2006 Marko Béla - 7; pro domo. Monica Macovei - 9; con­sistentă. Sebastian Vlădescu - 5; pare greu de înțeles. Gheorghe Barbu - incalifi­cabil. Anca Boagiu - 6; mediocră. Mihai-Răzvan Ungureanu - 8; încă ne mai dă voie să sperăm. Vasile Blaga - 8; aparent responsabil. Codruț Șereș - 8; rezistent, deși exis­tă dificultăți. Teodor Atanasiu - 5; politruc. Eugen Nicolăescu - 7; nu reușește să se facă credibil, deși s-ar părea că la noi se aplică încă veșnica teorie a „forme­lor fără fond". Gheorghe Flutur -7; sacrificat, Gheorghe Dobre - 5; invizibil, Mihail Hărdău - 6; pare a fi cinstit, dar nu e destul. Adrian Iorgulescu -7; așteptam mul­te, dar... Zsolt Nagy - 6; intransparent. Sulfina Barbu - 5;....plouată". Călin Popescu Tăriceanu - 8; cred că era mai bine dacă se ocupa doar de afaceri, învățământ și mai puțin de poli­tică. Traian Băsescu -7; manipulator: Nistor Paulina București, 27 iunie 2006 Editor: GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL Redactor-șef: RODICA PALADE Redactor-șef adjunct: ARMAND GOȘU Grafician: DAN PERJOVSCHI Secretar general de redacție: Răzvan Brăileanu; Secretariat: Cristina Spatarelu; Redacția: Maria Bercea; Tehnoredactare: Nicolae Rusu; Director publicitate: Gabriela Zafiu; * Corectură: Mara Ștefan, Adriana Herghelegiu; Abonamente, distribuție: Constantin Macovei; Casierie, contabilitate: Iulia Todhe; Rubrici: Comentariu politic (Raluca Alexandrescu, Rodica Culcer, Sorin Ioni­­a, Alexandru Lăzescu, Răzvan Popescu, Stelian Tănase, Cristian Teodorescu); Comentariu economic (Die Șerbănescu); Sociologia comunismului (Vladimir Tismăneanu); Studii culturale (Andrei Oișteanu); Lumea (Nicolae Filipescu); Politică externă (Filon Morar); Rezon (Andrei Cornea); Arena (Traian Ungureanu); Conjuncturi (Dragoș Paul Aligică); Istorie (Florin Țurcanu); Cronică lite­rară (Smaranda Vultur); Chenzina literară (Tania Radu); Film (Laurențiu Brătan); Teatru (Valentin Dumitrescu). Redacția și administrația, București, Calea Victoriei 120. Tel: 311.22.08,314.17.76; Fax: 311.22.08; e-mail: 122@ong.ro, redactia@revista22 ro; www.revista22.ro Tipărit la FFD PRIMI­NI SRI Tehnoredactare computerizată .­22" ISSN-1220-576- 22 nu garantează publicarea textelor nesolicitate de redacție I Număr apărut cu sprijinul National Endowment for Democracy • SCRISORI • SCRISORI • SCRISORI • SCRISORI NOILE ABONAMENTE INTERNE CU EXPEDIERE PRIN POȘTĂ 1. Pentru cadre didactice, elevi, studenți, pensionari, foști deținuți politici și vet­erani de război: • 20 lei pe 3 luni sau • 80 lei pe 1 an 2. Pentru celelalte categorii de cititori: • 21,25 lei pe 3 luni sau • 85 lei pe 1 an Notă: Prelungirea abonamen­tului se face in funcție de suma plătită și de data expirării, nu in funcție de corespondența de pe mandat. Persoanele interesate sunt rugate să achite suma corespunzătoare la sediul redacției (Calea Victoriei 120) sau să o expedieze prin mandat poștal la adresa: Revista 22, cont nr. R048RSCB0072049687430001, cod cont (cod fiscal): 1566173, BCR Sucursala Sectorului 1, București. Adeverințele care certifică apartenența la prima categorie de cititori (talon pensie, adeverință școlară etc.) se expediază pe adresa: Revista 22, Calea Victoriei nr. 120, sector 1, București, cu specificarea Pentru Serviciul Abonamente. NOILE ABONAMENTE INTERNE CU RIDICARE DE LA REDACȚIE 1. Pentru cadre didactice, elevi, studenți, pensionari, foști deținuți politici și veterani de război: • 16 lei pe 3 luni sau • 64 lei pe 1 an 2. Pentru celelalte categorii de cititori: • 17,5 lei pe 3 luni sau • 70 lei pe 1 an Mulțumim celor care au redirecționat suma de I­­< din veniturile lor in numele CDS ABONAMENTE STRĂINĂTATE 1 an 80 EURO 120 CHF 6 luni 40 EURO 60 CHF 3 luni 20 EURO 30 CHF 130$ 50 EURO 65$ 32,5$ Cititorii din străinătate se pot abona astfel: • la redacție achitând în valută sau echivalentul în lei al abonamentului; • prin cec (money order) pe adresa redacției; • prin virament la Banca Comercială „Ion Țiriac“ - Sucursala Victoria în următoarele conturi: R048CBIT 4230103759002000 în USD R077CBIT 4230103759004000 în CHF R043CBIT 4230 10 3759005000 în EUR; (menționând CODUL SWIFT­ CBITROBU) Europa Israel America Australia Asia Republica Moldova 25 EURO 12,5 EURO

Next