Revista Economică, iulie-decembrie 1982 (nr. 26-51)

1982-07-02 / nr. 26

Sumarul „Revistei economice" pe semestrul I 1982, în paginile 9-14 generalizarea experienței înaintate in unitățile economice Specializarea și coordonarea­­ factori de mărire a eficientei în construcții i­n CARACTERISTICILE de structură ale programului de in­vestiții din actualul cincinal, specifice unei dezvoltări e­­c­on­om­ic­o-sociale intensive, pun intr-o lumină nouă pro­blema unei organizări adecvate a producției de construcții montaj, capabilă să asigure înscrierea în dinamica stabilită, adaptarea elastică la variația anuală a structurii planului la nivelul diferitelor unități, folosirea rațională a potenți­­lului de execuție și, în final, o cotă cît mai mare a parti­cipării la creșterea eficienței investițiilor. în cele de mai jos analizăm două direcții majore ale unei asemenea organizări : specializarea și coordonarea la nivelul unităților de execuție. CELE 3 NIVELURI DE SPECIALIZARE Una din căile progresului tehnic și organizatoric în ac­tivitatea de construcții din ultimele decenii a fost spe­cializarea tot mai adîncă a cadrelor și a unităților de producție. Treptat a crescut numărul specialiștilor care participă la realizarea obiectivelor de investiții. Primul nivel de specializare în execuția lucrărilor de construcții, la noi în țară, s-a realizat prin organizarea unităților independente la nivelul I — trust, întreprindere. Astfel, înființarea unităților de construcții în subordinea ministerelor cu un volum mare de investiții proprii a permis specializarea pe genuri de lucrări specifice diver­selor ramuri economice : construcții hidrotehnice și hidro­energetice, termoenergetice, metalurgice, chimice, agricole, pentru transporturi etc. Ministerul Construcțiilor Indus­triale, cu unitățile sale — dintre care o parte speciali­zate pentru construcții destinate industriei chimice — re­partizate pe întregul teritoriu al țării, completează această specializare, în linii mari, a unităților de construcții pen­tru obiective economice De asemenea, au fost create trus­turi și întreprinderi cu caracter teritorial (județean) pen­tru construcții de locuințe, obiective social-culturale și de gospodărie comunală etc Activitatea fiecărui trust (întreprindere) — indiferent pentru ce ramură lucrează — implică aportul unui număr mare de specialități pentru realizarea obiectivelor din plan. De exemplu, un trust cu profil de construcții civile are nevoie de cel puțin următoarele specialități : pentru lucrări de construcții-montaj pe șantiere — formații de constructori propriu-ziși (săpători, betoniști, zidari, dul­gheri etc.) și de instalatori (electricieni, sanitari și de în­călziri centrale) , de unități de producție auxiliară — sta­ții de betoane și mortare, ateliere de confecții (armături, dulgherie ș.a.), baze de utilaje de construcții și mijloace de transport etc. Toate aceste specialități pot fi grupate organizatoric în subunități de nivelul II (grupuri de șan­tiere, șantiere, secții, ateliere) subordonate aceluiași trust (întreprindere). La realizarea unui anumit obiect (de exemplu, un bloc de locuințe) trebuie să participe, într-o anumită ordine, toate — sau aproape toate — aceste specialități Unele din aceste categorii se pretează, din punct de ve­dere organizatoric, la adîncirea specializării. Astfel, la lu­crările de construcții propriu-zise participă specialiști di­feriți : betoniști, zidari, dulgheri, parcheta­ri, zugravi etc., care pot îi grupați în subunități de nivelul III loturi, ate­liere, brigăzi­ pe specialitate. Există în acest domeniu — construcții civile cu caracter repetitiv — și posibilitatea de a organiza subunități de nivelul III mixte pe cicluri de procese de lucru : infrastructuri, elevație, finisaje interi­oare, finisaje exterioare Se pune o problemă de mare importanță pentru efi­ciența procesului de producție: modul cum să fie grupate organizatoric specialitățile existente, intr-un trust, pentru a obține un randament maxim și o desfășurare optimă a lucrărilor pe fiecare obiect. In ce privește coordonarea diferitelor specialități care colaborează la realizarea unui obiect, ea se face diferit de la minister la minister, respectiv, de la trust la trust, dar, în majoritatea cazurilor, ea nu se realizează în mod corespunzător, începând cu pregătirea lucrărilor și pina la punerea în funcțiune a fiecărui obiect. Se practică as­tăzi următoarele sisteme de coordonare : a) prin șeful de lot sau de șantier antreprenor general (deci o unitate de C+M) ; b) prin coordonatori delegați din cadrul per­sonalului trustului, în faza de terminare a obiectului sau după eventuala depășire a termenului de punere în func­țiune ; c) prin coordonatori de obiect sau complex de o­­biecte, numiți de conducerea trustului, încă din faza de elaborare a proiectelor și care rămîn în funcție pînă la predarea obiectului ; d) direct de către conducerea unită­ții (nivelele I sau II), care dispune de toate specialitățile necesare ; e) la întîmplare. Supliment la Revista «1 *6­19*7 ECONOMICA

Next