Revista Economică, 1934 (Anul 36, nr. 1-52)

1934-01-06 / nr. 1

Nr. 1 — 6 Ianuarie 1934. REVISTA ECONOMICA a său, a despărţit două epoci, cu totul deosebite una de alta. Astfel de la vechea morală romană şi mai cu seamă greacă sau ateniană, care propaga dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi, Messia a pro­pagat blândeţea şi iertarea nu numai faţă de cei ce ne-au făcut bine, ei chiar faţă de cei ce ne-au făcut rău. Aici a constat marea răsturnare de principii după care se conducea societatea până atunci, faţă de cele cari au prins de atunci înainte. In sensul acesta epoca inaugurată de Naşterea lui Christos a făcut noutate, iar de atunci încoace co­memorarea evenimentului se face sub lumina aceloraşi tainice îndrumări. Anul nou nu este deci numai începutul unui nou şir de zile, săptămâni şi luni, ei mai cu seamă un eveniment dominant, care caracterizează secolele şi le va carac­teriza şi de-acum înainte prin îndru­marea nouă a vieţii pe care omenirea a câştigat-o, ca pe cel mai mare bun material şi moral. Dacă evenimentul acesta a înoit viaţa — viaţa în sensul larg al cuvântului — popoarele au înţeles măreţia sărbătorii fiecare în felul lui. De aceea, într’un lung şirag de fapte ele au contribuit, ca înţe­lesul sărbătorii să se amplifice prin în­seşi faptele lor, creând pe lângă Anul nou creştinesc şi general şi unul na­ţional. Dealtfel sărbătoarea îşi are înţe­lesul ei numai sub această prismă de vedere, căci în cadrul măreţiei învăţătu­­rilor pe cari le-a lăsat cel mai mare proroc al omenirii, fiecare popor trebuia să tindă să cresteze începuturile anilor ce s’au scurs şi se vor scurge, prin în­făptuiri deosebite. Ar fi să ne îndemnăm la parabola talanţilor, atunci când se pre­tinde ea în marea îndrumare pe care a lăsat-o Christos ca o caracterizare a anului nou, fiecare popor să se strădu­iască să-şi facă el însuşi o caracteri­zare, un motiv de sărbătoare, pentru a venera munca constructivă pe care a depus-o şi pentru a se hotărî la alta şi mai rodnică de acum înainte. Ar fi deci cazul să crestăm aici care a fost marea trăsătură, care a constituit opera de sărbătorire a fiecărui An nou, pentru fiecare popor în parte. N-o vom face însă. Ne vom mulţumi să înregistrăm ostenelile noastre făcute de-a lungul veacurilor pentru a marca acest eveni­ment. Desigur eu am avut o activitate de acest gen. Atât cât ne-au ajutat puterile, fiecare zi de întâi Ianuarie din cei o mie de ani câţi s’au scurs dela naşterea noastră ca popor, a avut însemnătatea ei, mai mare sau mai măruntă. Iar acti­­vitatea de a inaugura Ani noui, a culminat cu evenimentul de-acum einsprezece ani, când s’au realizat şi cele mai neaştep­tate aspiraţiuni. Evenimentul dedea cele mai înflori­toare speranţe. El se credea a fi înce­putul unei lungi ere constructive în care marcarea anilor să se facă prin crea­­ţiuni demne de un augur aşa de stră­lucit. Dar se pare că tocmai aici a stat începutul trândăviei, căci evenimentul menţionat ne-a îmbătat cu gloria sa fer­mecătoare. De atunci încoace câţiva ani nu s’au terminat banchetele la care fie­care se înfrupta la nesfârşit, nu s’au sistat potlogăriile şi astfel prin nimic nu s’a înoit viaţa naţională. Iar când a iz­bucnit criza aşa de neaşteptat, s’a produs un mare semn de întrebare, un fel de avertisment prin bietu de foc, care ne punea în faţa realităţii. Normal ar fi fost ca unirea naţio­nală, să o consolidăm pentru fiecare an nou cu alte trainice înfăptuiri. Ni se deschidea în faţă un câmp de largă ac­tivitate, în cuprinsul căruia totul era de înfăptuit. In loc să ne facem un program, pentru ca fiecare an nou să ne găsească cu o operă constructivă nouă în desfă­şurare, ne-am lăsat seduşi de vraja ban­chetelor. In loc să ne oţelim puterile, ne-am lăsat ademeniţi de protecţia vir­­tuală pe care trebuia să ne-o dea co­­lectivitatea; în loc să ne întărim poziţia noastră ca popor, pentru ca toată lumea să ştie ce însemnează anul nou al Ro­mânilor, ne-am expus unei situaţiuni care ne ameninţă mereu însăşi fiinţa noastră şi ne supune la destrămare, toată opera care a caracterizat anii noui, ai întregului nostru trecut. Nu e cazul să înşirăm ce am înfăp­tuit, căci poate am avea prea puţine de spus. Este însă mai uşor să înregistrăm aici ce am distrus, pentru că am face un lung pomelnic al nesocotinţei. Naţionel

Next