Revista Fundaţiilor Regale, iulie-septembrie 1939 (Anul 6, nr. 7-9)
1939-07-01 / nr. 7
EMINESCU AL VREMII NOASTRE (FRAGMENT) Intre opiniile privitoare la Eminescu, două sunt astăzi cele mai răspândite. Una e aceea, după care poetul îşi are locul în societatea marilor spirite, opera lui fiind actul de identitate universală al neamului nostru. In conştiinţa tuturor conaţionalilor cultivaţi, el se găseşte alături de Dante, Shelley, Goethe, Poe, etc. Puţini ştiu cu adevărat temeiul alăturării lui de puţinele spirite complete ale omenirii, cum sunt cele numite aci; majoritatea noastră a moştenit această convingere, ca pe o datină, a cărei putere vine din repetarea ei în timp, — am spune chiar — ca o superstiţie, în obscuritatea căreia de obiceiu nu intrăm, sau — pentru a întrebuinţa limbajul critic — ca o prejudecată. E însă locul să adăugăm, că ne aflăm astfel în faţa cazului rar al prejudecăţii binecuvântate. Căci până să se ştie de fiecare pentru ce Eminescu este într’adevăr un foarte mare poet, singurul încă, dat lumii de sufletul românesc, împrejurarea numai de a se crede colectiv în geniul lui, fie şi fără justificări la îndemână, este prea fericită. A doua opinie, susţinută de acelaşi credit unanim, este azi popularitatea poeziei eminesciene, asupra căreia ne vom opri în paginile ce urmează. Se înţelege că, într’un sens, această idee pare deplin îndreptăţită. De aproape cincizeci de ani, şcoala românească infiltrează în tineret simţirea poetului şi ei îi datorăm fără îndoială transformarea operei lui în dată fundamentală a conştiinţei noastre culturale. Ideea popularităţii corespunde dar şi ea unei anumite realităţi. Nici vorbă că această difuzare a fost ajutată de ceea ce putem numi factorii interni ai operei. Modul filosofic, cel sentimental-erotic şi cel naţional din inspiraţia poetului, fără de care sfărţările şcoalei n’ar fi ajuns