România Liberă, octombrie 1945 (Anul 3, Nr. 356-381)
1945-10-01 / nr. 356
Pag. 2-a DESPRE TRADUCERI spune că toateraducerile noa>are traducerile tre d dini alte limbi in româniete sunt proaste, înseamnă a exacta. Iar e de date contrarul toate traducerile sunt bune. Înseamnă a afirma un neadevăr. Sunt multe edituri ți multe cărți proaspăt tălmăcite, ața că nu e de mirare că nu s’a îndreptat încă o veche meteahnă: proasta calitate a multor traduceri românești. Faptul trebue totuși menționat și apoi discutat. Iată ce se poate citi de exemplu, într'o carte tradusă din limba engleză: „După ce spuse aceste cuvinte, ridică la gură o lingură plină de o adm rabdă supă”. In această carte, „romancierul Hyde”, declară ,„cu glasul răsunător”: „Știu că sunt vaci și la noi in Anglia și am avut ocazia să le văd. Intr’un rând era să dau cu mașina peste o vacă. Dar vacile noastre nu produc frișcă’”. Desigur, logica e „limpede ca cristalul” și ea nu poate fi egalată decât de forma în care ea e revelată limbii noastre: —„ Nu declară acelaș romacier - de data asta nu știm însă dacă „glasul lui e răsunător” sau nu —). Ea cerește. Ea este lectoarea casei de editură. Ea este cea care (Dar un acces de oarbă gelozie curmă la timp această poetică enumerare). Și, ca să rămânem tot în domeniul sentimental, iată cum vorbește din altă parte, o fată, despre logodnicul ei: „oare el nu înțelege că ea pur și simplu nu va putea să doarmă când el va fi aici, alături ți în genere, oare el nu înțelege câtă fericire 1 când e lângă dânsa ți pare-se, o iubește la fel”. Aceeași jună declară iubitului rănit: — „Eu am să te iau pe dumneata de aici". — „Dumneata știi, mama-i și ea aici”. — „Dar eu — a spus ce — dumneata știi are și eu acum o decorație. — „Dumneata vorbești așa cum noi spunem totdeauna răniților” (și rănită la rândul ei): „Dar că sunt rănite, nu-i nimica, fleacuri, după mine”. Desigur, se poate continua așa cât vrei. Personagiile unei căirți ce tratează despre căsătorie, „leguminează”, adică mănâncă ’ •gume. Un cetățean cere luarea unor măsuri de „salut general” (salut publique), altul vorbește de „condeierii bătrân ce se întâlnesc cu „tinerele speranțe și cu deb lranții”. Putem admira — Intramesseu măreția lui Pușkin, care este „Voltarul, Shekesp cereul. Dantele Rusiei”. Iți vine să protestezi: de ce nu și Eminescul Rus'ei !?! Desigur, nici înainte nu se făceau traduceri mai reuște. Marii scriitori ruși (Tolstoi, Dostoievski etc) erau traduși din franțuzește, iar Ibsen, dintr’o tălmăcire franțuzească a textului german, care text era tălmăcit și el din limba norvegiană. Toamna aceasta, ne amenință un nou val de Gurgeaviță, un nou val de traduceri ce vor duce mai departe cu mândrie, tradiționala scâlciere a originalului. In noul regim democratic ne putem Întreba — cu folos practic — care sunt motivele acestui flagel literar. După părerea mea,trei: 1. Nepriceperea traducătorilor; 2. Rezerva adevăratelor talente și competențe și 3. Lipsa unui control serios și (repet) competent. Să nu se uite că in alte țări, o traducere se migălește mult, se plătește bine și e făcută de oameni serioși. De aceea și rezultatul e — de cele mai multe ori — remarcabil. E de ajuns să ne amintim să versiunea franceză a lui Edgar Alan Poe se datorește lui Baudelaire, (iar alta, mai nouă, lui Mallarmé), ca „Ulysses” a lui James Joyce a fost tradusă (tot în franceză) de o comise de 7 literați, între care Valery Larbaud. Dar nu-i nevoe să ne ducem tocmai în Franța. Să ne amintim de „Biblioteca pentru totî”, la care colaborau (ca traducători), literați serioși. Și m’aș gândi la „Biblia lui Șerban”, dacă o știre recentă nu ne-ar informa că este în lucru traducerea „Capitalului” lui Malix. O comisie formată din d-nii Lucrețiu Pătrășcanu, Miron Constantinescu, Prof. Gulian și Popescu-Doreanu lucrează la această importantă operă. Sperăm că proectul Societății Scriitorilor Românii, va deveni — în curând — lege. E vorba de un sever control exerriat de S. S. R asupra traducerilor românești. Altfel goane după bani a unor editori, nepregătirea tălmăciiorilor și rezerva celor pregătiți, ar putea duce la rezultate triste. Așteptăm legea. Paul Georgescu T T OBIECTIV MNEREȚEA" aduce în cel de-al treisprezecelea număr semnăturile d-lor Geo Llumitrescu, Ion Mihăileanu, Traian Ganea, Ion Prunzetti, Ilie Cernea, Al. Mirodan, Eusebiu Campar, B. Elwin, Nina Casian, M-nail Mihuțescu, Mircea Sterescu, Mihail Popescu și alții. Sunt bune de reținut din acest nou număr al „Tinereții" două lucruri: interviewul cu d. N. D Cocea și cronica literară a d-lui Frunzetti. ÎNTREBAT ce crede despre tineretul nostru, d N. D. Cocea răspunde cu mult adevăr: „Ar trebui să aibă mai mult entuziasm și energie creatoare. Pretutindeni tineretul universitar se găsea în primele rânduri ale mișcării progresiste. Când eram student la Paris cel puțin 90 la sută din tineretul universitar lupta pentru dreptatea lui Dreyfus. In Rusia, pe vremea țarilor studenții sprijineau cauza muncitorimii. Numai la noi am putut asista la spectacolul ignobil al unui tineret zăpăcit de prelegerile lui A. C. Cuza și înebunit de teoriile fantaste ale lui Codreanu“. IMISOARA va avea în curând un teatru national, ne informează în acelaș numit al „Tineretii" de Geo Dumitrescu. E probabil ca Teatrul National din Timișoara să fie format pe lângă cel din Cluj, prin amplificări și investiții progresive și apoi printr-o scindare care ar produce automat un teatru automat, un teatru independent, capabil să se țină pe propriile-i picioare și deja înzestrat cu un început de aparaturi proprie și cu un repertoriu. Propunerea aceasta este de altfel și cea mai economică oricum, înr'un fel sau Intr'altul, Timișoara va avea în curând un Teatru Național, pe care, desigur, îl merită din toate punctele de vedere. TEFAN Roll — fostul avantgardist de altădată — a înțeles drumul advărat al poeziei și ca și maestrul lui Aragon care a trecut de la suprarealism la poezia directă, de puternice acente sociale, scrie astăzi pentru cei mulți. O poezie care e a tuturor, care se adresează oricui- Placheta d-lui Stefan Roll „Manifestație" — apărută in colecția „Orizont** — vine să completeze poezia progresista cu care ne-a obișnuit și revista și colecția „Orizont“. Cităm din Ștefan Roll un fragment din însuși poemul care dă titlul plachetei, pentru a familiariza pe cititori cu noua factură lirică a celui care a scris cândva „Exerciții în aer liber“ și „Moartea vie a Eleonorei*’, străzi s'au revărsat puhoaie, bărbați, femei, tineri și bătrâni. Prin vântul toamnei și prin ploaie, treceți și treceți cu flamurile 'n mâini Fabrici, ateliere, birouri, prăvălii, mahalale mizere,* Ucenici, fetițe și copii Cu figuri subțiri, cu ochi aprinși cu glasul demn și hotărît cereți pâine Vreți dreptate pentru astăzi pentru mâine vreți libertate cu pancarte și cu steaguri cu pași rari călcând, pe praguri de lumi mai tari.. In puhoiul vostru nesfârșit cu pumnii strânși a isbucnit un strigăt, o voință, o chemare — ca o sirenă în cosmica dimineață— pentru mulțimile muncitoare o altă viața". întoarcerea d-lui Ștefan Roll la poezia-manifest e binevenită. O subliniem cu toată sinceritatea. A APARUT In număr dublu pe Iunie—August „Revista Cercului Literar“ de la Sibiu, semnează aceiași tineri inegali: Ștefan August Doinaș, I. Negoițescu, Radu Stanca, Ovidiu Sabin, Eugen Todoran, Cornel Regman, Toma Ralet, Deliu Petroiu, Henri Jacquier și Radu Enescu. Remarcabilă în deosebi colaborarea d-lui Radu Stanca. Detestabilă aceea a redactorului ei principal d I. Negoițescu, care nu înțelege prețul bunului simț și referința critică. Pastișând ideile lovinesciene până la refuz, d Negoițescu prezintă imaginea tânărului atârnat, fără personalitate și convingeri proprii In numărul ecesta scrie despre cartea d-lui Dinu Nicodin. „Revoluția” apărută acum doi ani, numai pentru motivul că scriitorul acesta făcea parte dintre răsfățații criticului. Lipsește înțelegerea obiectivă a fenomenului literar. Fuga organizată a d-lui cronicar literar de resualitatea literară și flagrantă și puerilă. O piesă puternică în acest ultim număr al „Revistei Cercului Literar” este poemul d-lui Ovidiu Sabin întitulat „întâiul poem al singurătății“ unde poetul dovedește talent, sensibilitate și evoluată conștiință politică. UPĂ „Pâinea și vinul“ masivul roman cu caracter progresist și antifascist al lui Ignatio Silene, editura „Pro- Pace“ anunță punerea în lucru a altui roman a lui Silene „Grâu sub zăpadă“, în care se arată urmarea povestei lui Pietro Spina, luptătorul întors pe ascuns în patrie ca să lupte împotriva tiraniei mussoliniene. N EXCELENT roman englezesc este „Când înflorește pustiul“ de Norah Lofts, apărut în traducerea doamnei Ada Voiculescu-Petrescu. Este unul din bunele romane englezești, cu subiect din viața acelor pioneri ai Europei, datorită cărora înflorește azi viața și cinozația pe continentul american. Ulysse S D U CUM VORBIM PIONIER Organizația pionierilor, care se ocupă de educația democratică a copiilor, are desigur destule preocupări grave. Am vrea totuși să-i dăm o sarcină, de mai mică însemnătate: aceea de a impune forma corectă pionier și de a îndepărta definitiv pe cea greșită, pioner, care pare deocamdată să câștige teren. Când auzim pe cineva că zice pomper sau cartușelă, jambere, îl categorisim imediat printre oamenii a căror cultură a fost neglijată. De ce am tolera atunci pe pioner, care nu e mai puțin greșit decât acelea? Al. Graur «VA FI SĂRBĂTOARE ȘI PE STRADA NOASTRĂ» NOTE PE MARGINEA ROMANULUI LUI SIMONOV «ZILE ȘI NOPȚI» Romanul începe simplu fără cărțile de vizită ale editurilor, fără etichetele premiilor internaționale. Intrun colț mijește o frază de Pușchin: „Astfel ciocanul greu fărâmițând sticla, făurește spada’’. Și dela vorbele acestea, pornește șuvoiul celorlalte care se hotpreună, se ciocnesc, se taie în linii drepte, rotunjite rareori de licărirea unui sentiment intim. Și cresc din liniile acestea caractere, elau înțelesuri adânci de viață și de luptă. Despre fiecare din ele s’ar putea scrie volume întregi. Noi ne vom opri, însă, asupra altui conținut, asupra unei fraze, pe care o socotim cheia de boltă, scheletul, simbolul și isvorul acestui roman: ,,Va fi sărbătoare și pe strada noastră’’. Fraza ti aparține lui Stalin. Sau mai bine zis ea aparține tuturor oamenilor, care au crezut și au luptat pentru ea. Ca eroii romanului „Zile și nopți’*: Saburov, Ania, Koniukov, Proțenko, învingători la Stalingrad; ca Martial, Jojo, Louise Yves din opera dramatică a lui J. R. Bloch, ,,Toulon’’ ca primarul și Annie din „Nopți fără lună” de J. Steinbeck. Fie că erau ruși francezi, norvegieni, fie că lupta lor se numea ofensivă, defensivă sau pur și simplu rezistentă, fie că erau soldați, maquis sau partizani, ei credeau, ei știau că va fi sărbătoare și pe strada lor. Și dacă, poate, Srbuzov este un nume de împrumut pentru toți soldații eroi ai Stalingradului. Konstantin Simonov este un nume real, la fel cu Aragon cu Ilya Ehrenburg, cu Picasso, cu Șostakovici cu Marie Bell și cu toți ceilalți artiști ai lumii, care au înțeles să-și apere țara, libertatea, arta, care au crezut în retorta lor și s’au sacrificat Astăzi opera lor e parcă alta. Simți In apele ei, in miezul ei, un înțeles nou. Și nu acela •I unei bravuri fără scop, al unei fanfarona de mass »Uni one sine] unei mân W* eufticul SistSBM» MM de LIANA MAXY crește limpede, ca liniștea unei frunți neîncrețite, un singur adevăr: acela al imensei, al nesfârșitei dragoste pentru pământul pentru casa, pentru omul, pentru cerul lui. Desigur orice francez se bucura de victoriile sovietice, orice chinez știa de Mareșalul Tito dar lupta aceea după cot la coz în care sudoarea și sângele s’au amestecat, in care firimitura de pâine era ruptă in patru, era totuși pentru ca fiecare să se întoarcă la aceiași fereastră de unde a plecat la acelaș pământ, căruia i-a spus bună dimineața când s’a născut. Mi-aduc aminte un film de război. Era în Alger. O franțuzoaică tânără de tot, un copil aproape, e singură. O întâlnește un englez. Acesta face spionaj la favoarea Aliaților. Ea îl ajută .,De ce iți expui viața ești încă tânără? ,o întreabă cineva. .,Mi-a promis că așa voi ajunge să revăd copacul acela din Bois de Boulogne, unde mi-am săpat numele când eram mică” răspunde ea. Și tânăra a murit în luptă, cu un zâmbet vag. Se gândea, poate, că vor atârna intr’o zi lampioane de copacul acela și în jurul lui, tineri ca ea vor ciocni pentru Victoria. Da! Pentru ziua aceea, pentru copacul acela luptase Yvette în Alger, pentru cărțile și catedra de istorie învinge Saburov la Stalingrad, pentru marile simfonii Șostakovici sparge blocada Leningradului. Și nu e mai puțin măreț eroismul lui Aragon, care-și părăsește lira suprarealistă, pentru a se adăpa din lupta și din credința poporului lui suferind, decât acela al lui Martial Fromanoir, care după sabordajul flotei de la Toulon își împușcă iubita aflând-o trădătoare și ia calea munților împreună cu ceilalți maquis. Nu e mai puțin măreț, fiindcă amândou* pornesc de la »acesș» sursă *< »«« spre același țintă. AtiUfS» ©WMfe IWWBfc feb bește portul din Toulon. Și în seara sabordjului flotei, portul din Toulon era Franța. La fel, generalul Proțenko visează Ucraina și o despresoarâ la Stalingrad. Și războiul acesta, care a cuprins lumea de la New York la Vladivostok, de la Cercul Polar la Tropice, care a încins pământul și a învolburat apele, care a învins depărtările și a declanșat atomii a avut un singur dușman Unul singur, dar mai puternic, mai tare decât orice altceva. Dragostea omului. Ea este aceea care i-a ridicat pe sovietici, «ie pe un singur om, împotriva hoardelor naziste ea este aceea care i-a dus pe Iugoslavi In munți, pe francezi pe baricade, pe norvegieni in rezistență. Ea este aceea care a nimicit până la una toate diviziile războinicilor-frigerea este aceia care intr’o dimineață de Mai s’a așezat la masa păcii și a iscălit Victoria. In romanul lui K. Simonov, dragostea aceasta stă de vorbă cu fiecare din noi și ne învață. Ne învață cum dintr’un simplu gest al unui general, o strângere a mâinilor pe harta Stalingradului mii de soldați au ințeles că începe ofensiva cea mare care își va încheia drumul la Berlin, ne învață iubirea aceea potolită, adâncă totală dintre femeea și bărbatii ostași ai aceluiaș front, ne învață încrederea nestăvilită în viață. Dar poate că minutul acela, când Saburov asculta la radio discursul lui Stalin și încearcă să-l cunoască din inflecțiile vocii ca unei rude apropiate, starea sufletească, este cel care mai mult din toate a reușit să ne dovedească ce deseamnă această dragoste această legătură trainică a omului sovietic cu omul sovietic. „Va fi sărbătoare și pe strada noastră” spune Proțenko. ..Va fi sărbătoare Și pe strada noastră s’ repetă Koniukov. Și in această frază se aude canonada din nordul orașului care pornise să-l despresoare. Se aude «w»on*4 km m$ m mm ^ FUNDAȚIA «MIHAIL KOGÂLNICEANU» In această lumnă trebue privită legea pentru reorganizarea Fundației „Mihaiil Kogâlniceanu”. Întocmită de ministrul Artelor d. prof. Mihail Ralea, Mihail Kogâlniceanu umple un veac. Reforma din 1864 este o răscruce de viață românească. Adevărata bază a României nouă și democrate nu este instaurarea regalității sau războiul pentru independență, ai actul de dreptate și omenie din 5 August 1864. Cu dragoste și cucernicie cărturarul Kogâlniceanu a redat luminii colbuitele cronici amintitoare de vitejie românească. Concepția lui despre artă este valabilă și aici. Arta și literatura spunea el, n’au speranță de viață decât acolo unde ele își trag origina din însăși tulpina popoarelor. Viața și opera lui Kogâlniceanu pot fi pilde rodnice prezentului și viitorului, iar cinstirea lor e o datorie. Din nefericire s’a făcut prea puțin pentru aceasta. Inițiativa de stat a lipsit, cea particulară a fost slabă. In 1935 d. M’hail Kogâlniceanu nepotul marelui român, a întemeiat Fundația Culturală M'hail Kogâlniceanu”. Scopul Fundației este înteținerea vie a cultului pentru Mihail Kogâlniceanu prin următoarele mijjoace: Achiziționarea de mobilier, obiecte de artă stampe, cărți și documente istorice care i-au aparținut, publicarea unei ediții complete a tuturor operelor lui Kogâlniceanu- continuarea editării revistei Arhiva Românească având ca supliment literar ,Dacia literară”; achiziționarea unei părți din moșia Răpile stăpânită odinioară de Kogâlniceni tinde să se creeze un așezământ de educație agricolă, ajutarea și susținerea operelor instituțiuniilor din orașul Iași în vederea păstrării trecutului său cultural: crearea unui institut de cercetări istorice și literare în legătură cu materialul ce aparține Fundației. Până în 1945 Fundația a realizat: ridicarea statuii lui Mihail Kogâlniceanu, reapariția revistei „Arena românească”, cumpărarea arhivei Gh. Ghibănescu c.în Iași Toate aceste re/is f pe au fost obținute printr’o bună gospodărire a treburilor Fundiția. Față de scopurile propuse realizările au fost mici. Expl’cația trebue văzute în absența sprijinului autorității de stat. Au fost unii cari temându-se că personalitatea lui Mihail Kogâlniceanu va întuneca amintirea strămoșilor lor. 1 au boicotat Aci e secretul urgisirii lui Mihail Kogâlniceanu. Aceasta a fost situația Fundației până la apariția Legii, pentru reorganizarea Fundației Mihail Kogălniceanu. Ce posibilități s’au dat Fundației prin această lege? Mai întâiu Statul, prin Ministerul Artelor a cedat cu titlu gratuit Fundației. Kogâlniceanu folosința imobilului din București sos. Kiseleff 20, noprietatea Statului In acest imobil se vor organiza un muzeu cu o secție istorică și una artistică o bibliotecă, o sală de expoziție și conferințe o sală de documente,și cancelaria Fundației. Al. Ionescu-Lungu Modigliani Desen CONCURS PENTRU POEZII POPULARE ȘI SOCIALE Oficiul Muncitoresc de Educație și Cultură ține un concurs pentru cele mai bune și complete culegeri de poezii populare românești și cu caracter social.Se acordă premii de 100 000 lei premiul I, 50.000 lei premiul II; și 30.000 lei premiul III. Lucrările se vor depune la serviciul activitățlor OMEC în str- Clopotarii Vechi Nr. 1 din București, cel mai târzi până la data de 15 Decembrie 1945. VERNISAJUL „EXPOZIȚIEI LAGĂRULUI“ Vernisajul „Expoziției Lgărului“ organizat de ministerul Propagandei și Apărarea Patriotică are loc astăzi ora II jum.. in. spitalul ministerului Propagandei din str. Wilson. Nr. 8. la această expoziție vor fi expuse gravuri, desene ți litografii de Ceglokoff si Mărculescu cu subiect din tag.m Vajpit WM H --- •**, CRONId TEATRALĂ TEATRUL ALHAMBRA: „HIIL”, PIESA IN TREI ACTE DE H. BERNSTEIN, PRIMRE DE SAVEL CRUNEA Bont oameni cara au ludemararea de a construi cu două sau trei adevărui o minciună sau un semi-adevăr. Bernst este din aceștia. Teatrul Ini, căreia i se spune „de sentiment’. ..de pasinn» „psihologic”, ar fi putut prin asculta« observației, prin veridicul situațiilor, scapete dimensiunile unei ample desex a lumii din care-și recrutează eroii și conflictele. Dar lumea aceasta — „mai bună” de la începutul veacului — coistitue totodată publicul lui lui Berteis (cel de la premiere, cel care i-a făcut celebritatea). Și autorul, prudent, a cdicum scris de fiecare dată fenomenul larg a descompunerii la proporțiile unui „caz” individual, tratat dealtfel cu ingodnistoan și complice simpatie. Din acest punct de vedere, ..Hr ul" ( un model de mușamalizare sentimentală a unei probleme adânci și grave. Fernand, „hoțul” are 19 ani. Tatăl lui Raymond Lagarde, om de afaceri și posesor al unei averi considerabile, s-a căsătorit pentru a doua oară, câtăva vremi înainte de momentul in care se desfășoară acțiunea piesei. Dragostea lnimii Isabellei creează in castelul de lângă Paris un climat de tulburătoare sensualitate, în care rătăcește amețit,și incbii in sine, adolescentul. După ce și-a căutat zadarnica împlinire in legătura efemeră cu o mică actriță, Fernand își cristalizează nemnister într-o exaltată dragoste pentru Marist Toisin, care se află împreună cu soțul ei la castel. Aci începe piesa. Mărise, măgulită de pasiune juvenili pe care o inspiră, iși face o joacă din a o încuraja. Intre cele două familii prietene — Lagarde și Voisin — există însă o deosebire de situație materială. Deși ae parte din aceeași lume, Lagarde e proprietarul, patronul, Voisin administratorul averii lui, omni de încredere. La un moment dat , la sfârșitul primului act se descoperă că din casete Isabellei Lagarde lipsesc sume importante. Cine a furat? A furat Mărise, fiecar zi, cu perseverență, ca să aibe rochii frumoase „ca celelalte femei” și să-și păstreze dragostea soțului, ne va spune pies în ultimul act. Până atunci însă, simținndu-se amenințată Mărise va specula devotamentul orb al lui Fernand, incredițându-i ultima serie de bancnote furate Și în așteptarea spovedaniei finale, adolescentul îndrăgostit va fi în colții soțile Lagarde și a lui Richard Voisin, botul. Acesta este în linii mari subiectul. N e greu de întrevăzut dincolo de crotul lui, o mentalitate, o lume. Dar e câteodat riscant să dai lucrurilor adevăratul, adâncul lor relief. Bernstein și-ar fi tisei poate succesul imediat, yoga, cartuia i „dramaturg monden”, relațiile. Și a tacut estompa peste conturul personagiilor Căci Bernstein nu minte prin ce spune nici o replică nu e streină de personagii care p rostește nici un gest nu e imprimutat. Bernstein minte prin ceea ce ii spune și mai cu seamă prin felul in cat spune. Cele patru personagii adulte din ,,Hoful” sunt în fond ei marii vinovați, răspunzătorii. Dar dramaturgia indulgent a autorului le dă aureola victimelor. Tatălui, lui Raymond Lagarde în primul rând. E ceea ce se cheamă la o superficial analiză, „un tată model”: asigură dăinii buna stare materială a fiului, îi acord cu generozitate câteva mii de bani „bani de buzunar”, întreține cu el reiat, ds ..camaraderia”. In fond, nu știe bani din vieața interioară, din sbuciumul intim al adolescentului. Și cu indiferent senină a omului care „Și-a făcut datoria i| savurează egoist proaspăta fericire “ilugală. Pentru fericirea personală a Isabellei Lisarde, Fernand ar fi putut constitui o pisică. A înlâturat-o, stabilind cu el relaj de amicală și convențională curtofuzie Nici un moment insă nu-și pune pro» blsia evoluției lui Fernand. (Se socote doar în familie că băiatul trebuia să dină un mod, firesc un ,,om de lume” ca să facă cinste carierei diplomatic că ea îi era destinat). vechea Voisin, privită ca înduioșat si i-tie de prea înțelegătorul din matur se cătuește în fond dintr’o femeie arm rar și un bărbat laș. I ) spre Mărise am vorbit mai sus, seb târfi intriga piesei. 3 id, Richard, este și el, ca și L. ‘gard nn ..model”. Cinstit, integru, ir transgent, pare-se. Dar cedează Maris ’ care cere să n o denunțe, pentru mof ‘ vni [> „a furat din dragoste pentru el V do,o zi, aflând că Fernand va fi , es 0 ai” ) plantațiile braziliene ale tatăl ăa e continuă să tacă. Pentru a obliga e Krise să mărturisească, lasă să i ' delegă Bernstein. Poate și pentru a arspetiva despărțirii dintre Mărise i ’ amari îi liniștea gelozia. Aceia e mediul, aceștia oamenii. Am vorbit mai sus de calitățile de d t strats ale autorului. Ele sunt ‘atât de mult îndemânarea de dramaturg de at ied — încât o regie iscusită, clarvăzăire, ar putea, răsturnând intențiile co istante ale autorului, să realizez j că ce el a ocolit: o frescă a unei lumi reiând, închise, clădită pe minciună dilalâ în convenții. Ar fi trebuit pentru aceasta ca personagiilor să li se resttiti relieful, conflictelor intensitatea divină. ” 1 Constantin Georgescu n’a izbutit' și id a’a încercat — turul acesta d ■ for. Regia d-sale, rudimentară, s’a multumt să înregistreze jocul actorilor ? poate să intervină pe ici, pe colo. Ia ni- a unaz in punctele esențiale, leul actorilor — cu o excepție lăsa de dorit. D-na Eugenia Bammé și « I Matei Gingulescu au fost corecți, dar nu a convigători în rolurile Isabellei și U Raymond Lagarde. la hia Ionescu, (Mărise), răsfățuidu-și cu gratii greoaie și împleticindu-i , intr’o dicțiune neinteligibilă, a fost sub orice nivel artistic. ,r D. Dan fasta (Richard), rigid, a realzat totuși un moment bun, in ultimul act, in scena Richard-Raymond, a Except ® e interpretat lui Fernand, i - ürici pe Tăutovici, pe care îl felicităm, i știut să teta cu sensibilitate și spont.rinextate, re&iștea personagiului, drago iii, și totuși iluminată, eroii n- și cerilăie, a lui hotărîre de a se jertfi. Nu ne pom însă împiedica să regnetăm plecai d-sale de la Teatrul Nationai, unde brelevenii torin și o bui- parte din tertoriul modern i-ar fi asigurat postltățile de adâncire și bhile de succes pare talentul d-sale îl meri cu prisosin I Calitatea ecorurilor d-lui arh. Novi j este, socoti în scădere. Credem că d-sig a părăsit ctatea in schimbul cantităti Pe vremea ind decorurile d-sale aplicau la iurale mai lungi, ele știau s aducă de scare dată o notă originală nouă Din două decoruri ale „Kotj a lui”, primit banal, iar cel de al doi*J ? dă, în ciuii mătăsurilor care-1 împom “ bece, o ii sie de meschin, de știâm ?în dealui Impresia cu care — da« N exceptăm ,intirea jocului nuanțat 10 cald al d-lsșiî. Marcovici — pleacă sper l*latorul dela ntregul spectacol. ® foruca Șelmaru ..Arlus” pășește în noua stagine sub auspicii fericite, inaugurându-și activitatea cu seria de concerte iate de ansamblul de stat ucrainian de cântece și dansuri de sub conducrea artistică a d-nei Lidia D. Cernașiva, artistă emerită a URSS. „ Am mai avut prilejul, în stagiuunea trecută, să auzim și să vedem că «va ansambluri de front, de acelaș g an și, de fiecare dată, am constatatosebita atenție și îngrijire artistică ce se dă acestui tip de spectacol popular. Frecvența acestor ansambluri inspirația lor populară — cu izvoarele în costumul, cântecul și dansul popular, — adeziunea unanimă Pecare o obține un asemenea spectacol dovedește că acest gen este cel mai propriu pentru a pătrunde în masse, pentru a plăcea și a face — în acest fel — o largă educație artistică. Dacă am încerca o comparație cu ansamblurile ce s’au produs anterior, n'am ști la care să ne oprim alegerea, fiindcă toate erau excelent puse la punct și fiecare avea o caracteristică, o notă proprie de originalitate. Ansamblul de stat ucrainian este desigur cel mai mare dintre cele câte ne-au vizitat până cum și totalizează 90 de persoane, dintre care 12 formează orchestra. Formația orchestrei specifică acestor ansambluri, cuprinde, pe lângă instrumentele clasice, și grupuri de instrumente populare, în speță armonici, instrument foarte popular — ca și balalaica — în Rusia. . . Programul bogat, în care am putut admira perfecția artistică a interpreților, a cuprins cântece populare pentru cor și orchestră, precum și acele cântece ucrainiene, pline de vervă și dinamism, numite „pleaski”, cântece hazlii, ironice, întovărășite totdeauna de dans. Printre primele, subliniem „Niprul geme”, „Trestia’n luncă”, „Vișini și cireșe”, precum și „Cântec despre Stalin” d de Alexandrov, JLeara'n port* ide Sokrvlev-Sederv „Cântec MUgeM” d* OâtwAk* „Cantec des* pre maciul Koniev” de Lee goli carj __ diși scrise de compozito contem P0%n — sunt atât de popilare, atât prin inspirația cat și pri factural_t _ . Se cv’Re să subliniem ca executarea acistei cântece este prezentat printr’un joc de scenă al coriștilo printr'o rolie adecuată, care atrag și ochiul, chiar dacă urechea est fermecată de muzică. _ Procedeul c>enotă o adâncă cunoaștere a psihologiei publicului, căruia i se solicit astfel și atenția vizuală. Al doilea gen de cântece — acele irezistibile „pleaski” ucrainiene — cucerea, prin ritmul lor și al dansurilor de care sunt întovărășite. Printre acestea vom nota în deosebi: „Caterina cea buclată”, „Foșnesc trestiile”, „Trece o fată lângă mal”, „Fata oacheșă și mai ales, „Of, stejar, stejar” și potpuriul muzical și coregrafic „Serbarea primăverii”. Aceste dansuri au fost un prilej de a admira atât excelenta tehnică a dansatorilor populari sovietici și finisajul fiecărui dans în parte, cât și aranjamentul echilibrat și variat al tablouilor coregrafice. Din păcate, lipsa unui program ne împiedică de a insera 13 aci numele minunațlor soliști vie ® 1* și dansatori. Card, perfect pus la punct, s’a arătat capabil de ample volume sonore du subtile pianissime și de rafinate gradații în „crescendo”. Fapt pentru care, consemnăm numele de mionist Ivan Civski și al maestrului de clato Nicola Scegal. Pentru realizările întregului ansamblu, aplauzele «vin directoarei artistice, artistry emerită Lidia Cernâșova Cridim că o atentă analiză a acestui spectacol ar putea da numeroase sugerti — și eficiente — acelora Ji se străduiesc să organizeze specif ®le jropiare, al căror succes este^B , diclona! nu numai de perfecteje stich dar și 4p o dozare ».© SA te auditiv.. m CRONICA MUZICALĂ CONCERTI ANSAMBLULUI UMEAN DE STAI