România Liberă, iunie 1949 (Anul 7, Nr. 1465-1490)

1949-06-30 / nr. 1490

‘♦-d PENTRU O JUSTĂ ORIENTARE A ACTIVITĂȚII ȘTIINȚIFICE IN R.P.R hotărîrea prezidiului ACADEMIEI R.P.R. DIN ZIUA DE­­ 28 IUNIE 1949 Prezidiul Academiei Republicii Populare Române a l­at cuno­ștință de raportul Secțiunii de Științe­­ Medicale a Academiei R. P. M. privitor la poziția cosmopolită, antipatriotică și antiștiințifică a ,,Revistei de Oftalmologie” . In urma discutiunilor asupra acestui raport, Președintele Aca­demiei N­. P. R., prof. Traian Săvulescu, a făcut o expunere cu privire la atitudinea Academiei Republicii Populare Române în problemele orientării activității științifice în țara noastră. După discuții, Prezidiul își însușește expunerea și concluziile Președintelui și aprobă raportul Secțiunii de Științe Medicale. Prezidiul Academiei Republicii Populare Române consideră, atât raportul Secțiunii de Științe Medicale, cât și expunerea Pre­ședintelui, de o deosebită importanță pentru justa orientare a acti­vității științifice în R. P.R. pe calea slujirii Patriei și poporului — cale pe care ne călăuzește Partidul Muncitoresc Român — și le re­comandă Secțiunilor și Institutelor de Cercetări Științifice pentru a le folosi în scopul stimulării și desvoltării științei în Patria noa­­stră, luând pildă de la știința cea mai avansată — știința sovietică. Expunerea Președintelui Academiei R. P. R.­ profesorul Traian Săvulescu Prezidiul Academiei Republicii Populare Române se găsește în fața unui document, care pune o problemă cu totul nouă — a cărei desbatere nici nu era de con­ceput în vechea Academie — o problemă de o impor­tanță deosebită pentru orientarea viitoare a cercetărilor științifice în țara noastră. Este vorba de hotărîrea Sec­țiunii de Științe medicale, prin care este înfierată „Re­vista de Oftalmologie­”, revistă care atât în conținut, cât și ca formă de prezentare și mai ales ca tendință, reprezintă o gravă abatere de la calea pe care trebue să se desvolte știința în Republica Populară Română, pen­tru a fi cu adevărat un instrument puternic de ridicare a Patriei și poporului nostru și pentru a contribui efec­tiv la construirea socialismului. Academia Republicii Populare Române prin statutul său de organizare și funcționare are misiunea de a or­ganiza, îndruma și planifica întreaga activitate știin­țifică din țară, fie că se desfășoară în Institute lo­cale proprii, fie că se desfășoară în alte așezăminte de cer­cetare. Intervenția ei în cazul concret, semnalat de Secțiunea de Științe Medicale, este așadar nu numai o­­portună și necesară, dar chiar o datorie. Academia Republicii Populare Române, creată din inițiativa Partidului Muncitoresc Român și bucurându­­se de tot sprijinul Partidului și Guvernului, nu poate și nu trebue să uite nici un moment obligațiunea de a da contribuția ei luminată marii opere întreprinse de clasa muncitoare, care poartă pe umeri sarcina istorică de a îndruma poporul pe căi noi, către un viitor stră­­lucit. Aceasta cere din partea noastră a tuturor oame­nilor de știință și cultură, o atitudine limpede, lipsită de orice reticențe și orice echivoc în lupta hotărîtă și necurmată împotriva tendințelor antiștiințifice, antina­ționale, antipatriotice, manifestate de unii oameni de știință nevindecați încă de prejudecățile infiltrate în conștiința lor de regimurile capitaliste. ★ In ultimii ani și anume de la eliberarea țării noastre de către Armata Sovietică, participăm la realizarea unor schimbări revoluționare profunde, care ne-au dus pe dru­mul construirii socialismului. Industria, agricultura și comerțul, justiția și învățământul, sănătatea publică și administrația au făcut pași hotărîtori înainte p­entru a­­șezarea bazei societății socialiste; concomitent se desfă­șoară revoluția culturală, dirijată cu nesdruncinată vo­ință de clasa muncitoare, înarmată cu arma igură a marxism-leninismului și urmând drumul care a dus U­­niunea Sovietică la strălucite succese și la victorie de­­plină. • Clasa muncitoare condusă de Partidul ei, cucerind pu­terea politică și devenind din ce în ce mai stăpână pe puterea economică, se folosește pentru zămislirea unei culturi noi socialiste, bun al întregului popor muncitor. Poezia începe să se adape iar și în condiții noi, la­­ S­­vorul său nesecat popular, scriitorii se îndreaptă spre fabrici și sate, crescând zi de zi în contact cu massele, știința își soarbe seva din realitatea vieții, tinzând să nu mai fie izvor de îmbogățire, de asuprire și cotro­pire la îndemâna câtorva, cum este cazul în țările capi­taliste. Instituție de bază. In societatea socialistă și in regimurile de democrație populară, știința are de înde­plinit o funcțiune esențială înaltă și trebue să se inte­greze total în viața Statului, pentru a ajuta la zidirea societății noi, libere, independente, apărătoare a­­ cil. O prejudecată perseverent inoculată, ca un virus, de educația burgheză oamenilor de știință, este aceea a „științei universale”, a „științei fără patrie”, a științei care, complet desinteresată, urmărește adevărul ab­stract, transcendent, independent de viață. Aceasta nu este numai o prejudecată, este ceva mai mult: o erezie, un fals. Dacă ne dăm osteneala să apro­fundam puțin problema, constatăm că în realitate lucru­­rile se prezintă cu totul altfel. CULTURA UNIVER­SALA NU POATE EXISTA IN AFARA ȘI PE DEA­­SUPRA CULTURII NAȚIONALE, AȘA CUM NU POATE EXISTA CORPUL OMENESC FARA ORGA­NELE COMPONENTE. CULTURA UNIVERSALA SE COMPUNE DIN APORTUL REALIZĂRILOR ■ LUTU­RILOR DIFERITELOR NAȚIUNI. „Fiecare națiune — sPUne L V. Stalin — indife­rent dacă este’ mare sau mică, are particularitățile sale calitative, specificul său care-i aparține n­umai ei și care nu există la alte națiuni. Aceste particula­rități reprezintă contribuția pe care o aduce fiecare națiune în tezaurul comun al culturii mondiale, completându-l și îmbogățindu-l”. După cum nu există o cultură mondială, abstractă, fără rădăcini naționale, tot astfel nu există nici o știință universală, abstractă, situată deasupra națiunilor. Ceea ce numim știință universală reprezintă de fapt l­tilul realizărilor științifice bazate pe contribuția savanților diferitelor națiunii. Ce interese de clasă ascunde însă ,,teoria” cosmopo­lită a unei „științe universale" pe deasupra națiuni­lor? Tendința spre monopolism a țărilor capitaliste se con­stată nu numai în economie și­ politică, ci și în știință. Manifestările originale ale oamenilor de știință din ță­rile mici, sunt treptat sufocate, iar producțiunea pro­prie este absorbită de știința claselor stăpânitoare ale țărilor mari capitaliste, cu „drepturi primordiale”, in felul acesta, cu timpul urmele specificului național in cultură dispar, ca un simptom al procesului pierderii in­dependenței naționale. Știința, arta, creațiunile cele mai nobile ale omului, care ar fi putut să apropie popoarele și să le ajute să se desvolte fiecare, au devenit și ele obiect de acaparare pentru statele capitaliste, care le abat de la fostul lor progresist și le îndrumă pe calea intereselor claselor stăpânitoare din aceste tari. Se poate cita o serie de exemple. Unii oameni de știință, prizonieri ai educației primite sau ademeniți de privile­gii (bani, situații, onoruri), devin instrumente de împi­lare, de exploatare mai rafinată a omului și pun in mâna dușmanilor democrației, păcii și umanității, ai progresului, și științei însăși, arma cunoștințelor și ex­perienței lor. Concepția așa zisă a științei universale, abstracte, ne­naționale, este folosită și popularizată cu dibăcie de forțele reacționare, cu scopul de a micșora sau nega to­­tal contribuția adusă la propășirea științei de către na­țiunile, care­ astăzi sunt obiectiv al agresiunii anglo­­americane. Această concepție reacționară se îndreaptă împotriva independenței naționale a popoarelor ea se îndreaptă împotriva țarilor cu democrație populară, care și-au cucerit libertatea și independența grație victoriei Armatei Sovietice; ea se îndreaptă cu deosebire împo­triva Uniunii Sovietice, a cărei producțiune­ științifică domină și depășește pe aceea din țările capitaliste Cele mai înaintate. Viu numai prin aportul său original, ci și prin orizontul ei progresist, prin largul umanism so­cialist care o îmbibă și prin rolul de frunte pe care îl are în lupta pentru pace. Gândirea științifică sovietică este un factor esențial al progresului social, cultural și economic pe întreg globul; ea mobilizează popoarele și pe oamenii muncii din lumea întreagă in lupta lor pentru pace, indepen­dență națională și socialism. Știința sovietică sporește puterea oamenilor, sporește cunoașterea și Înțelegerea lor, pentru a-i face apți să lupte în contra forțelor di­strugătoare ale naturii, în contra vrăjmașilor omului și societății omenești, în contra concepțiilor reacționare și prejudecăților care învrăjbesc popoarele, în contra a tot ce stă în calea progresului. Știința sovietică a ci­mentat conștiința masselor largi populare și le-a preci­zat misiunea lor eliberatoare. Știința capitalistă — dimpotrivă — sprijină tendința de cotropire a țărilor și popoarelor, întărește exploata­rea omului de către om, este complice cu elementele re­acționare, care urmăresc aservirea oamenilor și po­poarelor. Sub masca „științei universale” și a cosmopolitismu­lui în general, marile puteri imperialiste caută deci să înăbușe desvoltarea științei în țările dependente, să-și întărească astfel dominația asupra acestor țări sau să și-o recapete acolo unde au pierdut-o. Pe vremea fostu­lui regim burghezo-moșieresc, clasele exploatatoare din tara noastră, ca și exploatatorii din alte țări dependente, subjugate de imperialism, propagau cosmopolitismul în știință, literatură, artă, cultivau neîncrederea în forțele proprii și ploconirea servilă față de „cultura decadentă a patronilor imperialiști din Apus. Cosmopolitismul este o manifestare ideologică plină de otravă, a intereselor claselor exploatatoare. In tarile subjugate de imperialiști, cum a fost in tre­cut și țara noastră, cosmopolitismul nu era altceva de­cât o față ideologică, un reflex in cultură, al robiei po­litice și economice. Cosmopolitismul a avut aspecte practice din cele mai dezastruoase pentru noi contri­buind la aservirea țării față de imperialism, la ținerea în înapoiere a poporului, la înăbușirea științei și artei. El a slujit din plin interesele exploatatorilor băștinași și ale celor de peste hotare, exploatatori a căror prosperi­­tate se bazează tocmai pe înapoierea și sărăcirea poporu­lui și care și astăzi, folosind ca o armă mentali­tatea cosmopolită pe care au sădit-o în mințile unor oameni de știință și intelectuali din țara noastră", încearcă să ne întoarcă din nou în starea de robie politică, economică și ideologică, din care ne-a smuls lupta eroică a clasei muncitoare. Oamenii de știință patrioți și doritori de progres din Republica Populară Română, în frunte cu Academia Re­publicii Populare Române, sunt datori să se ridice cu hotărîre împotriva încercărilor cosmopolite de a trece cu buretele peste aportul științei și culturii Patriei noa­stre în desvoltarea științei și culturii mondiale. Acei care nu-și împlântează rădăcinile științe­­lor în pămân­tul Patriei, în aspirațiile și nevoile poporului, întăresc mitul inferiorității științei noastre și a exclusivei valori a științei occidentale, care se știe că trece printr’o fază de maiasm și dezorientare, determinate de starea de declin a societății burgheze în descompunere, „Consacrarea” (adesea „Bon pour l’Orient’’) râvnită de unii oameni de știință din partea forurilor științifice ale statelor care vreme îndelungată au ținut România în stare de vasalitate, este dovada unei atitudini de ploco­neală degradantă, a unui servilism umilitor, a lipsei de mândrie națională, a desconsiderării virtuților creatoare ale poporului, a irosirii talantului aruncat pe pământul sterp al cosmopolitismului decadent. Când cineva încearcă să-și înstrăineze avutul agoni­sit din munca altora punându-i „în siguranță” prin safe­ urile băncilor străine, justiția populară îl condamnă ca un ieltitor împotriva intereselor poporului­ ca trădător. Dar cu cât oare este mai puțin vinovat omul de știință, care în loc să arunce sămânța gândurilor lui în ogorul țării căreia li aparține și care îl susține prin truda ob­ștească, sporește potențialul științific, tehnic și e­pn­o­­mie al țărilor conduse de guverne care amenință cu războiul sau cer să renunțăm la independența și liber­tatea noastră pentru a le fi pe plac? Acei care pun la dispoziția celor care plătesc bine o descoperire sau invențiune, spre a o specula cu însoțite procente pentru ei și interesele clasei căreia aparțin, sunt atinși de putregaiul mercantil, periclitează intere­sele vitale ale poporului, sunt trădători. Ce însemnătate are pentru știința românească și ce fel de patriot este de pildă fizicianul Gogu Constanti­­nescu, descoperitorul sonicității care și-a vândut cu preț bun brevetele marilor întreprinderi engleze, asigurând­­u-și o însemnată participare la beneficii. Ar fi suferit știința universală dacă acest fizician și-ar fi dedicat munca și priceperea ridicării poporului său, care neîndo­­cinic are atâta nevoe de sprijinul științei? ce califica­tiv mai nimerit s’ar cuveni să dăm aceluia care, înainte de a asigura hrana indispensabilă semenilor săi înfome­tați, ar trafica rezervele dosite și le-ar trece altora, pe­ste graniță, ca să întrețină acolo debitul fabricilor de spirt sau să îngrașe porcii? O astfel de persoană ar fi stigmatizată ca profund, imorală, incorectă, trădătoare. Nu se cuvine oare să dăm aceleași calificative de stig­matizare și oamenilor de știință care, descoperind un remediu contra pelagrei sau gușei, l-ar înstrăina în scopul de a trage folos personal și ar lăsa părinții, fra­ții și surorile lor în suferință? Sau acelora care, desco­­perind noi procedee de fabricație pentru ușurarea mun­cii, pentru perfecționarea producțiunii, le-ar scoate­­ a mezatul bursei internaționale, fără să simtă mustrarea de cuget, că contribue la menținerea,stării de primiți­­vitate a semenilor lor și că adesea (se cunosc nume­roase exemple) ne silesc să cumpărăm cu bani grei pen­tru țara noastră, patentul sau brevetul lor înstrăinat în U.S.A. sau în altă parte? Ce fel de om de știință este acela care în loc să caute să sporească patrimoniul de cunoștințe și de înțelegere al poporului său, servește cercurile imperialiste mărin­­du-le acestora puterea de stăpânire și de cotropire? Omenirea nu a ajuns încă în acea fază a desvol­tării istorice în care barierele dintre toți oamenii să fi fost ridicate. Atâta vreme cât o parte a lumii e do­minată încă de regimul capitalist, regim de exploa­tare și asuprire, ar fi o gravă greșeală să ne închi­puim că în cadrul unui asemenea regim știința ar pu­tea fi cruțată de acapararea și folosirea ei în scopuri reacționare și agresive. Antagonismul dintre statele imperialiste, în care clasa capitalistă deține puterea și pregătește un nou război și popoarele care luptă pentru libertate și pace în frunte cu Uniunea Sovietică și țările de democrație populară, se accentuiază din zi în zi. De aceea orice abatere de la drumul indicat de clasa muncitoare este echivalent cu trădarea în toiul luptei. Când la Washington și Londra se aud urletele provocatorilor la război și elementele democratice, progresiste sunt urmărite, private de libertate și chiar asasinate, nu ne este îngăduit ca truda grea de conso­lidare a Republicii Populare Române și de construire a unei vieți mai bune, mai demne, pentru oamenii muncii, ca lupta pentru pace, libertate și independență, să fie sabotate prin manifestări nesănătoase care nu servesc nici științei adevărate și nici țării. Și în țările­ capitaliste adevărații oameni de știință ca de pildă renu­mitul fizician francez Fr. Joliot-Cur­ie, luptă și suferă alături de clasa muncitoare pentru libertatea oameni­lor și popoarelor, pentru prestigiul științei legată de interesele propriului lor popor. Ei nu ostenesc de a activa în spirit progresist, încălziți de sentimentul dra­gostei de Patrie și acela al frăției între popoare. Ma­nifestările lor sunt însă înăbușite, iar ei sunt perse­cutați. Fără a disprețui sau micșora valoarea științei și a slujitorilor ei din orice țară, cinstind pe oamenii de știință progresiști de pretutindeni, să avem totuși mân­dria de a întemeia, o solidă și înaltă știință națională, o superioară artă națională, cu un adânc conținut so­cialist, cu alte cuvinte o adevărată și sănătoasă cul­tură, însuflețită și străbătută de patriotism și de spi­ritul înfrățirii între popoare, întărind astfel prin con­tribuția noastră originală, cultura mondială. Marea sculptoriță sovietică V. I. MUHINA, cu pri­lejul vizitei făcute în țara noastră, după ce a cunoscut pe toți artiștii noștri, pictori și sculptori, cărora le re­cunoștea talentul, le-a pus o întrebare cu un subtil­u, real tâlc, — anume: pentru ce vreți neapărat să fiți mici francezi și nu aspirați să fiți voi înșivă? Ca și MAHINA, elev al lui BOURDELLE a fost și compa­triotul nostru BRÂNCUȘ, pe care MUHINA îi cu­noaște foarte bine, fiindcă au fost colegi. Dar câta deosebire între unul și celălalt! Pe când MUHINA a dăruit poporului țării sale și artei mondiale, lucrări de mare valoare, inspirate din realizările, năzuințele și luptele poporului sovietic, BRÂNCUȘ căzut în păca­tul așa zisei arte pentru artă, pe care, fără îndoială nici el nu o poate înțelege, al artei sublimate până la absurd și paradox, al artei prețute în dolari de miliar­darii de peste Ocean, nu mai are nimic comun cu spe­cificul țării sale. De aceea arta MUHINEI crește, se înalță și se impune prin vitalitatea ei lumii întregi, iar arta lui BRÂNCUȘ agonizează și se destramă în­„dis­­tincțiunea” câtorva snobi. Ca și artiștii, oamenii de știință (chimiști, fizicieni biologii tehnicieni, etc.) au în Republica Populară Ro­mână o largă perspectivă ca să se desvolte și mijloace de lucru care pot stârni invidia colegilor din multe țări capitaliste occidentale. Ei au însă datoria istorică, ca alături de poporul muncitor, să pună în valoare, bogățiile solului și subsolului și forțele productive ale oamenilor, să lupte pentru a înfrânge vitregia naturii care ne aduce periodic primejdia foametei, să îndrepte starea sanitară rea pe care ne-au lăsat-o moștenire re­gimurile din trecut, să stârpească analfabetismul, să infiltreze adevărurile științei în massele largi popu­lare, să combată și să înlăture falsele teorii idealiste și metafizice cultivate cu grijă de clasele stăpânitoare de până azi, pentru a spori misticismul și obscuran­tismul; să înzestreze Statul Socialist pe care îl clă­dim, cu o știință adevărată, având la bază știința mar­­xist-leninistă. Pentru aceasta, oamenii noștri de știință trebue însă sa-și formuleze precis problemele de bază și temele ce se au de urmărit în specialitățile lor. Academia Republicii Populare Române, instituție a poporului creată de Guvern din inițiativa Partidului Muncitoresc Român, a concretizat țelurile științei și rolul oamenilor de știință în Republica Populară Ro­mână. Li se cere acestora devotament pentru popor, loialitate față de clasa muncitoare, iar problemele și temele lor să se încadreze în lupta pentru lichidare­a stărilor înapoiate din țară, în lupta pentru realizarea planului economic și cultural al Statului de democra­ție populară, pentru construirea socialismului. Oame­nii noștri de știință să privească îndrăzneț viitorul și să atace cu curaj marile Probleme ale poporului elibe­rat. Ei au prilejul istoric de a contribui la întemeierea unei industrii de bază indispensabilă pentru desvoltarea normală a Statului, de a reda și spori fertilitatea solu­lui pentru a asigura hrană abundentă poporului, de a îndrepta starea sanitară stârpind boalele sociale moș­tenite, de a contribui la tăierea canalului Dunărea-Ma­­rea Neagră, la descoperirea de noul zăcăminte de mi­nereuri folositoare industriei, de a desvolta știința is­toriei Patriei, de a ușura condițiunile de muncă ale omului, de a-l face să trăiască mai bine, mai fericit mai conștient pe pământul țării lui. Oamenii de știință au sprijinul întreg al poporului muncitor, care trans­formă cu entuziasm descoperirile și ideile științifice în minimate realități și care știe să prețuiască,­ să res­pecte, să iubească și să răsplătească pe adevărații oa­meni de știință, ca și pe adevărații artiști. i­ Lipsa de patriotism a unor oameni de știință, ploco­niți în fața Apusului, se manifestă și prin disprețul pe care-l arată față de limba națională, pe care unii o soco­tesc „improprie”, sau insuficientă pentru exprimarea gân­durilor și sentimentelor înalte, sau prea puțin­ cunoscută pentru a nu primejdui circulația adevărurilor științifice. Acei puțini oameni de știință, care nutresc aceste gân­duri și sentimente față de limba țării, cad în păcatul re­prezentanților protipendadei de acum un veac. Câmi ASACHI, GH. LAZAR, BALCESCU, KOGALNICEA­NU, ELIADE RADULESCU tipăreau operele lor în­ limba românească, această protipendadă socotea limba neaoșă ca o limbă necioplită, incapabilă să îmbrace toată variația de idei și sentimente ale omului. Operele lui EMINESCU, CREANGA, COȘBUC, CARAGIALE SADOVEANU, etc., au dovedit falsitatea acestei con­­cepțiuni. Limba română oferă oamenilor de știință um vocabular bogat, plastic ,din care pot să extragă, cu puțină osteneală, tot ce au nevoe pentru înfățișarea producției lor. Nu vom susține niciodată teoria, ca o lucrare știin­țifică să nu fie tradusă într-o limbă străină universală, mai ales dacă ea îmbrățișează un câmp care intere­sează și pe oamenii de știință din alte țări și impune o colaborare a specialiștilor progresiști , și luptători pen­tru pace, dar ea trebue neapărat să fie mai întâi tipă­rită în limba țării, pentru a fi la îndemâna celor de aci, pentru a crea aci un climat mai general și mai adânc de preocupări științifice, un limbaj care să-i asi­gure o mai largă difuzare, cu alte cuvinte să iasă din cadrul îngust al preocupărilor izolate sau de grupuri restrânse și să devină un bun al masselor populare. Nu­mai astfel vom reuși să ridicăm poporul prin știință, la care el însuși să poată participa efectiv. Pornind de la aceste principii, Academia RPR a pu­blicat și publică lucrări în primul rând în limba româ­nă, însoțindu-se de traduceri rezumate sau integrate în limba rusă și franceză. Nu din îngâmfare ci dintr’un sentiment de respect și iubire față de țara și poporul nostru să ne dăm os­teneala să creăm un curent științific puternic la noi, să folosim limba românească în prezentare, să tragem tot folosul din știință pentru ridicarea poporului și sa nu cădem în greșala acelor oameni de știință care se tem că vor rămâne necunoscuți și „netaxați” la „bur­sa” valorilor științifice universale. Dimpotrivă vom fi chiar mai respectați decât am fost până acum. i­ O tendință nesănătoasă, dăunătoare progresului și desvoltării noastre, este ignorarea voită sau nevoită, a producțiunii științifice sovietice, adică a acelei pro­ducții care stă azi în frunte, vie, sănătoasă, îndrăz­neață, în opoziție cu știința burgheză decadentă și în­feudată intereselor capitaliste. Concepția materialist-dialectică care stă la baza științei sovietice a făcut ca aceasta să atingă culmi necunoscute de știința burgheză iar prin aplicațiunile ei practice in toate domeniile să îmbunătățească con­­dițiunile de viață materială și spirituală ale omului, să-i deschidă drumuri largi către țeluri care-l duc me­reu mai sus, mereu înainte. Pentru a înțelege incomparabila valoare și puterea dătătoare de viață pe care știința sovietică o are nu numai pentru poporul sovietic ci și pentru celelalte popoare ale lumii și în particular pentru poporul nostru, trebuie neapărat să ținem seama de condițiile istorice în care s’a desvoltat și și-a căpătat caracterul său specific. H •• .■­ Știința sovietică este un produs și totodată un fac­tor activ al uriașelor lupte eliberatoare duse de po­poarele URSS, lupte care au avut ca rezultat izbânda Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, lichidarea înapoierii seculare economice, culturale și sanitare a vechii Rusii, consolidarea independenței politice și eco­nomice, construirea socialismului, istorica victorie îm­potriva imperialismului fascist, iar în timpul din urmă, începerea construirii comunismului. Aceste mari împrejurări istorice și-au pus pecetea de neșters asupra științei sovietice. Noi trebue să în­vățăm de la marea știință sovietică nu numai pentru că ea ocupă locul de frunte în nenumărate domenii ale științei, dar mai ales pentru că este o știință care s-a născut și a crescut în slujba măreței cauze a eliberă­rii sociale și naționale a poporului, a construirii unei vieți libere, îmbelșugate și luminoase pentru toți cei ce munce­sc. Știința sovietică nu poate fi pusă alături de nici o altă stiintă, fiindcă numai ea ne poate învăța și ne învață CUM­ PUTEM DESVOLTA PROPRIA NOASTRA ȘTIINȚA, cum să o folosim în scopul în­tăririi independenței Patriei noastre, in scopul smulgerii poporului nostru din sărăcie și înapoiere, a îndreptării lui spre culmile culturii și progresului. Acei puțini oameni de știință din țara noastră, care ignorează știința sovietică sunt complicii elementelor reacționare din țările capitaliste care încearcă să de­natureze sau să treacă sub tăcere aportul Uniunii So­vietice la știința mondială și care ar dori să înăbușe mai departe, ca în trecut, desvoltarea științei Patriei noastre. După Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, sa­vanții sovietici, valorificând strălucita tradiție a Știin­ței ruse prerevoluționare, au ridicat știința sovietică la cele mai înalte culmi, făcând din ea știința de avant­­gardă a între­gei omeniri. Inovatori, precursori în toate domeniile, învățații ruși din trecut și mai ales savanții sovietici care crea­­ză în condițiile celui mai înaintat regim social, au dat omenirii cele mai îndrăznețe realizări. Marele enciclo­pedist M. V. LOMONOSOV, încă din veacul al XVIII lea a dovedit experimental legea conservării materiei, a elaborat teoria atomistă a gazelor, a contribuit­­ desvoltarea opticei, astronomiei, geografiei și geologiei Fizicianul V. V. PETROV, care a trăit la sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul veacului al XIX-lea a pus bazele electrotehnicei moderne, a descoperit arcul electric numit ulterior „vol­taic”, a arătat posibilitatea întrebuințării electricității pentru iluminat și pentru sudarea și topirea metalelor. A. S. PQPOV are meritul de a fi creiat radioul, cu mult înaintea lui MARCONI. Prin lucrările lui din seismologie, B. B. GOLIȚIN, ocupă un loc de frunte în seismologia universală. Matematica rusă ocupă un loc excepțional în știința mondială. N. I. LOBACEVSKI este creatorul primei geometrii neeuclidiene, geometria spațiului cu curburi, care a dat bază matematică teoriei relativității gene­ralizate a lui Einstein. N. E. JUCOVSKI este întemeetorul aerodinamicei moderne. D. I. MENDELEEV este creatorul sistemu­lui periodic al elementelor, iar A. M. BUTLEROV este întemeetorul chimiei organice moderne. De numele lui D. C. CERNOV este legată apariția unei științe nouî, metalografia, care constitue baza metalurgiei moder­ne. V. O. COVALEVSKI și I. I. MEGINICOV au pus bazele embriologiei comparate, care are o deosebită importanță pentru studiul evoluției ființelor viețuitoa­re. COVALEVSKI a creat paleontologia evoluționistă, I. I. MENCINICOV a descoperit fenomenul de fagoci­­toză. O serie de mari savanți ruși și-a­ desăvârșit ac­tivitatea științifică în condițiile superioare ale regimu­lui sovietic, C. A. TIMIREAZEV a desvoltat cu succes ideile lui DARWIN și a lămurit trăsăturile fundamen­tale ale procesului de fotosinteză la plante. De numele lui­­. P. PAVLOV, care și-a desvoltat activitatea in bună parte în perioada sovietică este legată descoperirea gen­ală a reflexelor condiționate. D. I IVANOVSKI a descoperit virusurile filtrante, care astăzi formează obiectul unei științe noui INFRAAțICROBIOLOG!A. Știința solurilor s’a născut și s’a desvoltat în Rus­a iar părintele ei este V. V. DOCUCEAEV, creatorul clasificației naturale a solurilor- Șco­la lui DOCU­CEAEV, desvoltată de P. A. COSTACEV a fecundat știința agrotehnică și a prilejuit altui mare învățat rus V. R. VILLIAMS să pună bazele unui sistem d­e cul­tură, cunoscut universal sub numele de complexul DO­CUCEAEV-WILLIAMS. In istoria științelor medicale învățații ruși ca S. P. BOTKIN, unul din întemeietorii medicinii contem­porane, N. I. PIROGOV marele chirurg, V. M. BEH­TEREV însemnat neuro-patolog și psihiatru ș.a. au merite atât de mari încât nu se poate concepe medi­cina umană fără contribuția lor. Am putea continua lista marilor oameni de știință ruși și dovedi foarte ușor că nu există domeniu de ac­tivitate în care ei să n­u participe ca mari descoperitori, inovatori și gânditori, dincolo de marginile cunoașterii atinse până la dânșii. Marea Revoluție din Octombrie a deschis o nouă eră nu numai în istoria lumii, ci și o nouă eră în știința sovietică și în cea mondială. Nouă teorii au fost date la iveală, experiențe străluci­te au fost executate în toate domeniile, s’au rezolvat importante probleme științifice și tehnice, s’a făcut un mare număr de invenții cu mare însemnătate în viața *■­conomică. Aceasta se datorește faptului că din primii ani ai puterii sovietice LENIN și STALIN au acordat o mare atenție desvoltării științei. Încă din 1919, LENIN a întocmit schița de plan a lucrărilor științifice și teh­nice. Odată cu aceasta a început și întărirea organiza­torică a științei și desvoltarea bazei ei materiale, care urma să atingă ulterior proporții uriașe. Institutele de cercetări științifice apar unele după altele, iar pe mă­sură ce problemele puse se rezolvau, se desvoltau ne­numărate cadre de specialiști, cu calificare superioară, ieșiți din rândurile poporului muncitor. Munca tuturor institutelor științifice este planificată, coordonată și con­trolată de către Academia de Științe a U.R.S.S. In a­­fară de institutele academice, diferitele departamente dis­pun de sute de institute, de mii de laboratoare și sta­țiuni experimentale, unde se desfășoară o muncă rod­nică și se rezolvă probleme însemnate. Numai Ministe­rul Sănătății are peste 1000 de stațiuni și laboratoare. Oamenii științei și ai tehnicii sunt înconjurați de stima întregului popor. Cei mai buni sunt răsplătiți cu înalte semne de distincțiune ca: premiile Stalin, titlul de erou al muncii socialiste, etc. Astăzi în Uniunea Sovietică oamenii de știință formează o armată impresionantă, care merge în primele rânduri ale poporului, în măre­țele lui lupte pentru îmbunătățirea condițiunilor de viață ale omului și pentru pace. Savanții sovietici au prio­ritatea indiscutabilă pentru cele mai importante desco­periri științifice din ultimul timp. Matematica sovietică ocupă poziția de frunte, conducătoare, în matematica mondială. Numele lui I. M. VINOGRADOV, în dome­niul teoriei analitice a numerelor, B. N. DELONE, în teoria numerelor, A. N. COSMOGOROV. In calculul pro­babilitaților, P. S. ALEXANDROV și L. S. PONTRIA­­GHIN, în topologie, sunt legate de această strălucită e­­pocă din desvoltarea gândirii matematice moderne. Este îndeobște cu­noscut rolul gândirii științifice ruse și sovietice în desvoltarea mecanicei, știință atât de im­portantă pentru tehnică. Sunt excepțional de importante lucrările savanților sovietici în aerodinamică și hidro­­dinamică. In perioada sovietică s’a îmbogățit cu reali­zări importante teoria elasticității, plasticității și re­zistentei materialelor. In Uniunea Sovietică s-a creat o știința nouă MECANICA PETROLULUI. Fizica, știința de bază a progresului tehnicii moderne, a căpătat în U.R.S.S. o desvoltare necunoscută în alte părți. Ea este reprezentată de savanți ca S. I. VAVILOV, președin­tele Academiei de Științe a U.R.S.S., cercetător de frunte în domeniul luminescenței și al opticei tehnice; A. F. IOFFE, în fizica experimentală a cristalelor, și în fizica semiconductorilor și mulți alții. Savanții sovie­tici au o participare hotărîtoare la elaborarea principa­lelor probleme ale fizicei nucleare, ca de pildă structura nucleului atomic. Concepțiile lui D. D. IVANENCO și E. N. GAPON asupra nucleului atomic au fost recunos­cute definitiv de știința mondială. Frații A. I. ALIHA­­NOV și A. I. ALGHANIAN au făcut importante cerce­tări în domeniul razelor cosmice și au descoperit noile particule ale nucleului atomic, varitronii, Intermediare ca masă intre protoni și electroni. G. N. FLEROV și C. A. PETRIAC au demonstrat pentru prima oară di­viziunea spontană a nucleelor atomilor de uraniu. Ne-ar fi foarte ușor să dovedim prioritatea oamenilor de știință sovietici aproape în toate domeniile fizicei teoretice și aplicate și să găsim explicația prin aceasta a desvoltării luate de tehnica modernă în URSS. Deasemenea în do­meniul chimiei lucrările lui N. S. CURNACOV, creato­rul analizei fizico-chimice, cu numeroase aplicații în do­meniul aliajelor, cele ale lui D. P. CONOVALOV asu­pra teoriei soluțiilor, ale lui N. A. SILOV asupra reac­­țiunilor înlănțuite, ale lui V. G. HLOPIN în radiochi­­mie ale lui A. E. FAVORSKI în chimia organică, care au condus la o serie întreagă de sinteze organice cu a­­plicațiune practică cum e de exemplu la fabricarea cau­ciucului sintetic, fibrelor artificiale, maselor plastice, etc., sunt de o importanță excepțională. Paralel cu progresul din științele matematice și fi­­zico-chimice s’au obținut în Uniunea Sovietică, mari succese în Geografie, Geologie, Biologie, în Științele Agricole și cele medicale. Datorită expedițiunilor temei­nic organizate pentru explorarea vastului teritoru al Uniunii Sovietice, s’au găsit zăcăminte de nouă mine­reuri, basine carbonifere foarte bogate, pânze petroli­fere, pungi cu gaze naturale. Studiile mineralogice, petrografice, biochimice, floris­tice și faunistice au luat o desvoltare fără pereche pe lume, fără să neglijeze însă aplicațiunile lor practice. Numeroase expedițiuni s’au ocupat de arheologie, etno­grafie, folklor, linguistică și artă populară. Aceste disci­pline au luat o desvoltare prodigioasă în U.R.S.S. Pentru studiul bolilor tropicale numai profesorul PA­­VLOVSKI a organizat în ultimii 20 de ani peste 120 de expedițiuni. In perioada sovietică, știința solului, cu vastele ei aplicațiuni în agricultură, a ajuns la un sta­diu de înflorire și rodire, la care țările capitaliste nu pot măcar aspira. WILLIAMS și elevii lui au redat so­­lului fertilitatea, — care după doctrina capitalistă este o însușire ce-și pierde valoarea paralel cu intensificarea exploatării. In acest domeniu se poate recunoaște în mo­dul cel mai vădit cum structura economică capitalistă a­r­­trage după sine falsificarea însuși a fundamentului știin­­țific. I. V. MICIURIN și elevii lui au ridicat biologia la o treaptă superioară de cunoaștere, înțelegere, interpre­tare și aplicare. Biologia sovietică are o superioritate hotărîtoare, verificată practic asupra științei occiden­tale, îmbibată de idei reacționare, ruptă de viață. Lupta dusă de T. D. LASENCO și școala miciurinistă împotriva biologiei idealiste a avut răsunet nu numai in U.R.S.S., ci în întreaga lume. Tabăra vrăjmașă, tabăra falsifica­toare a adevărului științific s’a demascat. Pozițiile ei au fost însă bine reperate și vârtos lovite. Teoria reflexelor condiționate a lui PAVLOV, nu nu­mai că reprezintă o problemă cu totul nouă pen­tru ști­ință, dar prin ea s-a dat o rezolvare materialistă a feno­menelor de activitate nervoasă superioară. Lucrările lui PAVLOV au devenit o mândrie a științei mondiale. In medicină, știința sovietică numără de asemeni nu­meroși cercetători iluștri, ca: A. A. BOGOMOLEȚ, cu­noscut prin lucrările lui importante asupra îmbătrânirii și prin sepul antireticu­lși citotoxic, V. P. FILATOV, celebrul oftalmolog, inițiatorul presei de cornee cu cor­­nee de cadavru, și creatorul unei noui ramuri a m­edici­­nei, țesutoterapiia, N. N. BURDENCO, renumit în d­o­­meniul neuro­chirurgiei, A. D. SPERANSKI, cercetător (continuare în pag. 6-a) • i r / * A X

Next