România Liberă, mai 1951 (Anul 9, nr. 2051-2076)
1951-05-02 / nr. 2051
„ÎNSEMNĂTATEA CONGRESULUI AL V-lea IN ISTORIA P. C. R.“ — Comunicarea tovarăşului Vasile Luca — Sâmbătă după amiază la orele 3 aavut loc în sala Ateneului R.P.R. comunicarea tovarăşului Vasile Luca, secretar al C.C. al P.M.R. şi vice-preşedinte al Consiliului de Miniştri, despre ,,înseninătatea Congresului al V-lea în istoria Partidului Comunist din România”, făcută sub auspiciile Institutului de Istorie a Partidului de pe laftul C.C. al P.M.R. Au fost de faţă membri ai C.C. al P.M.R. şi ai Guvernului în frunte cu tovarăşii Ana Pauker şi Teohari Georgescu, membri ai Prezidiului Marii Adunări Naţionale, în frunte cu G. I. Parhon, preşedintele Prezidiului? Au mai participat activişti de partid şi ai organizaţiilor de massă, etc. Tovarăşul Vasile Luca a arătat locul immortant caree îl ocupa ConoTcsifl V-rea în istoria Partidului Comunist din România. Congresul a stabilit că România se găseşte în faţa desăvârşirii revoluţiei burghezo-democratice şi a indicat obiectivul strategic şi tactica Partidului. Combătând teoriile oportuniste cu privire la caracterul revoluţiei în faţa căreia se află poporul român, Congresul al V-lea a stabilit totodată forţele motrice ale revoluţiei, a stabilit limpede şi ferm rolul conducător al clasei muncitoare în frunte cu Partidul ei, în această revoluţie. Marile bătălii purtate de către clasa muncitoare la Griviţa şi în Valea Prahovei, luptele duse împotriva înfeudării şi mai adânci a ţării în ghiarele capitalului anglo-franco-american, împotriva fascismului şi pentru făurirea frontului unic de jos, peste capul trădătorilor socialdemocraţi de dreapta din conducerea P.S.D. — toate aceste bătălii au avut 1o K070 t io+ apfeile ~-1. -: _ 1 tt 1 ------------------— ■-■"-*'• -viigiwuiUi iii V -ICU, au fost conduse de Partidul Comunist înarmat cu hotărîrile Congresului al V-lea. Partidul a purtat aspra lupte împotriva pregătirilor și desfășurării războiului ticălos antisovietic. Tovarăşul Vasile Luca a subliniat rolul important pe care l-a avut Partidul nostru, condus de tovarăşul Gheorghiu-Dej pentru făurirea unităţii clasei muncitoare şi pregătirea actului istoric de la 23 August. Vorbitorul a arătat că deşi Partidul nostru, datorită condiţiilor schimbate, şi-a schimbat tactica de luptă în decursul anilor de după război, totuşi în ce priveşte strategia trebue subliniat că el a aplicat în linii esenţiale strategia prevăzută de Congresul al V-lea, desăvârşind revoluţia burghezo-democratică şi trecând în procesul luptei la înfăptuirea revoluţiei socialiste care se desfăşoară azi. Asistenţa a ascultat cu cel mai viu interes comunicarea tovarăşului Luca. (Agerpres). PENTRU UN PACT AL PĂCII Apelul pentru un Pact al Păcii se îmbogăţeşte zilnic cu mii şi linii de noi semnături ale celor care doresc fierbinte pacea, care sunt hotăriţi să lupte pentru apărarea ei. Au mai semnat Apelul: ALEXANDRU SENCOVICI, ministrul Industriei Uşoare; Acad. dr. MIHAI CIUCA, profesor universitar; GHEORGHE PICIOREA, muncitor fruntaş, decorat cu Medalia Muncii, fabrica de ciment „Sovromconstrucţie“ Nr. 2, Comarnic; PETRE BALACEANU, vicepreşedinte al Comisiei de Stat a Planificării; SILVIAN IOSIFESCU, critic literar; IOSEP WENTZEL, preşedintele gospodăriei agricole colective „Partizanul“ din comuna Bujac, regiunea Arad; MARIANO MOREL, proectant la fabrica „Radio Popular“, Bucureşti, laureat al Premiului de Stat; MARGARETA PETREŞEANU, funcţionară, Vama Poştei, Bucureşti; MIHAI BORSOŞI, factor poştal, Bistriţa; ŞTEFANIA MOISEANU, gospodină, Oraşul Stalin, str. Republicii Nr. 20; NICOLAE IVANESCU, Învăţător, comuna Lăuşata, regiunea Vâlcea; ION BENEA, inginer, mina Petrila; Dr. AUREL MOGA, rectorul Institutului Medico-Farmaceutic, Cluj; ION DOBROGEANU, tâmplar, Focşani, str. 23 August Nr. 18; MARIA PINTILIE, văduvă de război, muncitoare la cooperativa de producţie I.O.V.R. „23 August“, Iaşi; CONSTANTIN ANDREESCU, strungar fruntaş, uzinele „Republica“, Bucureşti; IOANA REGHINA, circularistă la fabrica de cherestea Bistriţa-Bârgăului, regiunea Rodna; AUREL TRUŞCA, tractorist-fruntaş SMT-Laloş, regiunea Vâlcea; MATEI C. CONSTANTIN, ţăran muncitor, comuna Răstoaca, regiunea Putna; IOAN DRAGULEŢ, protoereu, comuna Băileşti, regiunea Dolj; MIRCEA ŞTEFANESCU, scriitor; VIORICA MOISESCU, activistă C.G.M.; SAMOIL HEIMER, inginer şef adjunct al construcţiei Canalul Dunăire-Marea Neagră; ONISIE PERSA, ţăran muncitor, comuna Dârjeav, regiunea Cluj; EMERIC ROBOTOS, redactor responsabil al ziarului „Romániai Magyar Szó“; Dr. ANDREI MAGIERU, episcop, Arad; Dr. NICOLAE LUCA, şef de laborator la Institutul de cercetări zootehnice, Bucureşti; ION IANCOVESCU, actor, Teatrul Naţional, Bucureşti; GASPAR ŞTEFAN, preşedintele gospodăriei agricole colective „Petőfi Sándor“, comuna Rovine, regiunea Arad; HORIA LIMAN, redactor responsabil adjunct al revistei „Contemporanul”; OSMAN ARIF, membru în gospodăria agricolă colectivă „Flamura Roşie”, satul Mireni, regiunea Constanţa; ZOIA MUCENIC, gospodină, Craiova, str. Vlad Ţepeş Nr. 5; CAROL CZEDLY, profesor, Liceul mixt maghiar, Arad; VASILE ŢARMURE, învăţător, comuna Chiraleş, regiunea Rodna; GHEORGHE GHENACHE, magistrat, Tribunalul Putna, decorat cu Medalia Muncii; ION GHERMAN, medic, Spitalul Iile Pintilie, Oraşul Stalin; ŞTEFAN ENCIU, activist, C.G.M.; SEPTIMIU SEVER, actor, Teatrul Municipal, Bucureşti; NICU IONESCU, croitor, Focşani, str. Mare Nr. 54; SIDONIA IRŞIM, muncitoare fruntaşe, fabrica „30 Decembrie“, Iaşi; ION MATASAREANU, miner, şeful unei brigăzi de tineret de la mina Lupeni; ADALBERT BOGOŞI, strungar fruntaş, Atelierele C.FR.Cluj; DUMITRU ZOICAN, şef de lucrări la calea ferată P. Neamţ-Bîcaz, decorat cu Medalia Muncii; GHEORGHE MUŞAT, ţăran muncitor, fruntaş In campania de însămânţări, comuna Colboca, raionul Iaşi; ERNEST BOBOCI, tractorist fruntaş S.M.T., Aradul Nou, regiunea Arad; ANDREI GHEORGHE, ţăran muncitor, comuna Cumpăna, regiunea Constanţa; Dr. AUGUSTIN MUREŞAN, şef de lucrări la Institutul de cercetări ştiinţifice „Dr. Victor Babeş“, Bucureşti; DINU CRISTEA, atlet din lotul R.P.R.; VIRGIL DUMITRESCU, inginer şef, Fabrica „7 Noembrie“, Craiova; VASILE TIMIŞAN, student anul II Institutul de zootehnie şi medicină veterinară, București; GHEORGHE GHEORGHIU, profesor universitar, Facultatea Textile a Institutului Politehnic din București. (Agerpres). Prima etapă a întrecerii cicliste Praga—Varşovia _ _PRAGA, 30 (Agerpres). — Prin telefon, Eri a început măreaţa întrecere sportivă, cursa internaţională ciclistă a păcii, Praga-Varşovia. Prima etapă a competiţiei s-a desfăşurat pe un traseu în jurul oraşului Praga, in lungime de 184 km. Victoria a revenit polonezului Wojcik, care a parcurs distanţa in 5 h. 01’17”. Marin Niculescu (RPR) a terminat la 28 secunde de învingător. Iată, rezultatele tehnice ale primei etape : 1. Wojcik (R. Polonă) a parcurs 164 km. In 5 h 01’17" (timp cu bonificaţie 5 h 00’17”). 2. Hochard (FSGT-Franţa) 5 h 01*35”, 3. Meister (R.D. Germană) acelaş timp, 4. Olsen (Danemarca) acelaş timp). 5. Ivanov (R. P. Bulgară) 5 h 01*36” 6. Vida (R. P. Ungară) 5 h 01*37“. Alergătorii români au ocupat următoarele locuri: Marin Niculescu (33) 5 h 01*45”, Constantin Şandru (42) 5 h 02*53”, Ervant Norhadian (50) 5 h 08‘30”, Dumitru Pantazescu (52) 5 h 08,30”, Nicolae Maxim (60) 5 h 11*55” și Ion Ioniță (63) 5 h 16*20”. Astăzi se desfășoară etapa II-a pe ruta Praga-Bujedovice (168 km.). r th at După primul război mondial, păturile burgheziei şi moşierimii maghiare din Ardeal, lovite momentan prin prăbuşirea imperiului austro-ungar, şi-au revenit repede sub regimul reacţionar român. Cercurile conducătoare maghiare, marii moşieri — magnaţi, marii industriaşi şi bancheri, înalţii prelaţi şi foştii demnitari ai imperiului austro-ungar, şi-au salvat o bună parte a poziţiilor lor privilegiate din trecut printr-o cârdăşie cu clasa stăpânitoare română. Moşierii maghiari, datorită diferitelor legături cu corifeii noii stăpâniri, au reuşit să păstreze o parte considerabilă din moşiile lor, mergând până la 500 pogoane de fiecare membru al familiei. Capitaliştii maghiari, care avuseseră până atunci monopolul asupra întreprinderilor industriale, au împărţit acţiunile cu satrapii liberali şi complicii lor naţional-ţărănişti. In felul acesta burghezia şi moşierimea maghiară din Ardeal au găsit în curând şi o platformă politică comună cu burghezia şi moşierimea română la putere, unite de ura lor comună împotriva clasei muncitoare şi a Uniunii Sovietice. Complicitatea aceasta se oglindeşte în nenumărate pacte tacite şi deschise încheiate la alegeri şi în susţinerea în paginile presei reacţionare maghiare, a propagandei anti-sovietice şi a represiunilor sângeroase îndreptate de regimurile burghezo-moşiereşti împotriva mişcării muncitoreşti. Rezultat al acestei cârdășii , este bunăoară vestitul pact de la Ciucea din 1925, încheiat de conducerea partidului maghiar cu partidul, tutelat de liberali, al , generalului. Averescu, partidul maghiar angajându-se în schimbul unui sprijin în alegeri să devină o simplă anexă a acestui partid. Regimul burghezo-moşieresc român a dus o politică de învrăjbire naţională şi de asuprire a naţionalităţilor conlocuitoare. In acelaş timp capitaliştii şi moşierii maghiari din Ardeal pe de o parte aţâţau pe «conaţionalii» lor împotriva poporului român, iar pe de altă parte sprijineau regimul exploatator. Politica șovină, în spatele căreia se ascundea cârdăşia dintre clasele exploatatoare române şi maghiare, servea ca o diversiune spre a desbina pe oamenii ferieii și a-i abate de la lupta comună pentru eliberarea lor de sub jugul exploatatorilor. Indiferent de viaţî amantat şi Massele populare maghiare din România, aflate sub dubla povară a oprimării sociale şi naţionale, au început să se ralieze luptei clasei muncitoare. Constituirea Partidului Comunist din România, partid muncitoresc de tip leninist, consecvent revoluţionar, programul şi lozincile sale de luptă, au avut un efect mobilizator necunoscut până atunci asupra populaţiei muncitoare maghiare din Ardeal. Numărul voturilor date de massele muncitoare maghiare Partidului Comunist din România, şi mai târziu, după aruncarea în ilegalitate a Partidului, Blocului Muncitoresc-Ţărănesc, condus de Partid, este considerabil. Nu numai muncitorii căliţi în greve şi demonstraţii, în luptele de toate zilele împotriva exploatării, ci şi ţărănimea spoliată de guvernările reacţionare, înşelată de potentaţii partidului maghiar, au găsit împreună cu massele muncitoare române drumul luptei pentru eliberarea lor sub drapelul partidului de avantgardă al proletariatului. In faţa masselor muncitoare ale naţionalităţilor asuprite, se înalţă tot mai strălucitoare victoria măreţei politici naţionale staliniste, pilda popoarelor sovietice, care trăiesc în egalitate şi prietenie desăvârşită. Congresul al IlI-lea al Partidului Comunist din România, din 1924, stabileşte, că: «toate încercările disperate făcute de naţionalităţile ţării pentru îmbunătăţirea stării lor economice, politice şi culturale au fost până acum zădărnicite prin trădările propriilor lor burghezii şi prin teroarea fără frâu, politică şi militară, a clasei stăpânitoare a României». Congresul al IlI-lea fixează Partidului ca sarcină «să demaşte rolul trădător al magnaţilor unguri, al fabricanţilor germani, al moşierilor ruşi şi bulgari şi cârdăşia lor cu oligarhia română... Să lumineze fără încetare massele muncitoare româneşti asupra faptului, că lupta naţionalităţilor împotriva puterii burgheziei române întăreşte lupta de desrobire a proletariatului român...». In urma crizei economice din anul 1929 creşte teroarea reacţiunii care urmăreşte zădărnicirea luptei masselor muncitoare, se înmulţesc manevrele demagogice duse pentru învrăjbirea acestor masse. Burghezia română concediază din slujbe pe oamenii muncii maghiari şi de alte naţionalităţi. Capitaliştii maghiari urmează exemplul capitaliştilor români. Societatea de mine din Petroşani, cu o parte considerabilă de capital maghiar, aruncă pe stradă printre primii pemuncitorii «minoritari», iar deputatul partidului maghiar nu găseşte alt argument, în interpelarea lui în Parlament împotriva concedierii ceferiştilor de naţionalitate maghiară, decât că această măsură duce la «bolşevizarea acestora». Cu drept cuvânt arată tov. Gh. Gheorghiu-Dej că „sub vechile regimuri reacţionare, pe lângă politica ce asuprea, pauperiza şi jefuia întreaga populaţie a Ardealului, populaţia maghiară era supusă unei sistematice politici de asuprire naţională, culturală şi confesională’’. Şi tov. Gheorghiu-Dej subliniază că „reacţiunea română a dus această politică exploatatoare şi asupritoare îi tovărăşie cu reacţionarii maghiari din România”. Sub îndrumarea Partidului Comunist din România, mişcarea democratică opoziţionistă din sânul partidului maghiar, reflectând nemulţumirea masselor populare împotriva conducerii reacţionare, la formă organizatorică în Opoziţia Partidului Maghiar, care ţine o serie de adunări de protest şi cu sprijinul P.C.R. scoate la Cluj gazeta „Népakarat” (Voinţa Poporului). După Interzicerea acesteia, se scoate o altă gazeta la Tg. Mureş cu titlul „Székelyföldi Néplap” (Gazeta poporului din secuime), iar după interzicerea şi a acesteia, alte gazete. Autorităţile reacţionare cenzurează pagini întregi din aceste ziare şi înscenează unul după altul procese împotriva redactorilor lor, condamnân-d nu-i la numeroşi ani de închisoare. Cu prilejul alegerilor din 1934 autorităţile poliţieneşti, în cârdăşie cu partidul maghiar, anulează lista separată a Opoziţiei şi arestează pe candidaţi. La conferinţa ţinută la Tg. Mureş în vara anului 1934, Opoziţia Partidului Maghiar proclamă transformarea ei într’o uniune pe ţară, sub numele „Uniunea oamenilor muncii maghiari din România” („Magyar Dolgozók Szövetsége” pe scurt Madosz). Madosz-ul combate samavolniciile guvernelor reacţionare şi politica de trădare dusă de păturile exploatatoare maghiare, luptă pentru egalitatea în drepturi a populaţiei maghiare şi solidaritatea ei cu forţele democratice româneşti, în frunte cu conducătorul întregului popor muncitor, Partidul Comunist din România. In programul de acţiune a Madosz-ului, primul punct spune: „Madosz-ul luptă împotriva fascismului de orice fel, care stă în slujba învrăjbirii popoarelor şi a intensificării pericolului de război”. In timpul pregătirii dictaturii fasciste şi al creşterii primejdiei unui nou război imperialist, Madosz-ul a devenit un factor activ de luptă al mişcării antifasciste din ţară, condusă de Partidul Comunist din România. Din Iniţiativa Partidului Comunist, Madosz-ul încheie o alianţă cu Frontul Plugarilor, organizaţie de massă a ţăranilor muncitori români. In programul comun de acţiune, amândouă organizaţiile se angajează să lupte „împotriva tuturor tendinţelor de a provoca un conflict armat între popoare şi de a aţâţa ura de rasă prin lozinci false”. In iunie 1936, Comitetul Central al Partidului Comunist din România lansează un manifest în care spune: „Partidul Comunist din România... cheamă naţionalităţile asuprite la lupta comună cu poporul român pentru a sdrobi duşmanul cel mai furios al amândurora: fascismul incendiator al războiului”. Madosz-ul luptă împotriva măsurilor şovine care primejduesc existenţa diferitelor instituţii şcolare şi culturale maghiare. Totodată el se ridică contra încercărilor ca bisericile care patronează unele din aceste Instituţii să devină focare ale aţâţărilor şovine şi fasciste războinice. Madosz-ul demască cu vigoare campania de aţâţare revizionistă care urma directivele hitleriste şi arată populaţiei maghiare că această demagogie diversionistă vrea să împingă poporul maghiar la o nouă catastrofă în Interesul imperialismului agresiv. Congresul Madosz-ului, ţinut la 14 Noembrie 1937 la Braşov, lansează un apel în care se scrie: „Convieţuirea paşnică şi solidaritatea popoarelor ţării se poate asigura numai prin afirmarea drepturilor democratice generale şi a drepturilor naţionalităţilor”. Dictatura regală favorizează şi încurajează cercurile reacţionare maghiare care fac eforturi pentru a submina solidaritatea de luptă a masselor muncitoare române şi maghiare împotriva primejdiei războiului imperialist. Madosz-ul, aruncat în ilegalitate prin actul samavolnic din Martie 1938, foloseşte toate posibilităţile (conferinţe, serbări culturale, etc.), şi continuă să ducă mai departe o muncă de lămurire printre masele maghiare, demascând amăgirile perfide ale fascismului. La 14 Noembrie 1938, Madosz-ul demască, in faţa maselor populaţiei muncitoare maghiare din România, guvernul dictaturii regale şi scoate în evidenţă — potrivit învăţăturii Partidului — necesitatea luptei comune cu poporul muncitor român împotriva imperialismului: „tendinţele imperialiste care se extind din ce în ce mai mult în bazinul dunărean, nimicesc una după alta independenţa popoarelor mici care locuesc aici, tulburând liniştea lor internă, primejduind pacea mondială... Noi ungurii ardeleni, suntem legaţi printr’un trecut de o mie de ani de acest pământ şi de locuitorii lui de altă limbă şi în primul rând de poporul român. In decursul veacurilor, înflorirea socială a celor două popoare s’a născut totdeauna din stima şi ajutorul reciproc, în timp ce vrăjmăşia, ura de rasă, exclusivismul naţional în dauna celuilalt, au netezit totdeauna calea asupririi comune...” Reacţiunea maghiară consideră adeziunea la acest punct de vedere drept „trădare naţională”. iar poliţia şi Jandarmeria română persecută pe cel ce sprijină punctul de vedere formulat de Madosz, drept elemente subversive. In manifestul său din Decembrie 1938, Comitetul Central al Partidului Comunist din România stabileşte că „...independenţa ţării nu poate fi salvată, dacă poporul nu se bucură de drepturi şi libertăţi, dacă nu se îmbunătăţeşte traiul poporului muncitor, dacă nu se dau drepturi egale tuturor popoarelor din România”. Dictatura regală închee însă o alianţă strânsă cu cercurile reacţionare şi revizioniste maghiare, pe spinarea maselor oprimate. In ianuarie 1939 conducătorii „partidului maghiar”, transformat sub dictatura regală în „comunitate maghiară”, semnează o convenţie în virtutea căreia „comunitatea maghiară”, activează ca o secţiune a Frontului Renaşterii Naţionale, creaţia fascistă a dictaturii regale. In Iunie 1939 Madosz-ul iniţiază editarea unei gazete săptămânale „Erdély Magyar Szó” (Cuvântul Maghiar din Ardeal) care, în cadrul puţinelor posibilităţi legale, duce lupta împotriva aţâţărilor fasciste. Până la interzicerea ei, la începutul anului 1940, gazeta aceastadevine un centru al diferitelor acţiuni culturale progresiste. In zilele de 30 şi 31 Decembrie 1939, sub egida gazetei, se organizează o conferinţă, aşa zisa „Iripinire Populară”, la Cluj, unde mai mult de o sută de colaboratori şi prieteni ai gazetei desbat problemele maselor muncitoare maghiare din Ardeal. Rezoluţia răspândită în zeci de mii de exemplare, stabileşte: „Vrem să luptăm umăr la umăr cu popoarele frăţeşti conlocuitoare împotriva extinderii asupra ţării noastre a războiului de cotropire, vrem să luptăm pentru fraternitatea şi pacea tuturor popoarelor”. După această ultimă acţiune legală a Madosz-ului, urmează o prigoană din ce în ce mai cruntă. Sentinţele tribunalelor militare, internările, etc. pregătesc terenul pentru sângeroasele dictaturi hitleriste, maghiare şi române, care îşi împart între ele teritoriul Transilvaniei. Partidul Comunist din România demască adevăratul sens al dictatului de la Viena, care a avut drept scop înlesnirea transformării popoarelor român şi maghiar în carne de tun, pe frontul imperialismului agresiv. Madosz-ul arată de asemenea, intr’un apel, că acest dictat ruşinos, desconsiderând voinţa popoarelor din Ardeal, aţâţă un popor împotriva altuia, în dorinţa de a le preface în unelte în mâna agresorilor hitl©rişti. In urma Apelului lansat de Partidul Comunist din România în Septembrie 1941, ia fiinţă „Frontul patriotic anti-hitlerist“, care Înglobează sub conducerea Partidului Comunist din România, Frontul Plugarilor, Madosz-ul şi alte grupări democratice. Madosz-ul mobilizează massele populare maghiare din Ardealul de Sud la lupta de eliberare alături de poporul român, împotriva jugului hitlerist şi a cozilor lor de topor. Apelul Madosz-ului apărut în Februarie 1944, spune: „Populaţia maghiară din ţara noastră îşi poate dobândi libertatea numai scuturând împreună cu poporul român jugul hitlerist, numai prin cucerirea libertăţilor omeneşti generale prin câştigarea printeniei marei noastre vecine, Uniunea Sovietică”. Istoricele victorii ale Armatei Sovietice care ajunseseră până la Carpaţi, stârneau în această perioadă neliniştea în rândurile conducătorilor Comunităţii Maghiare. Episcopul catolic Márton Aron şi moşierul Szász Pál trimit o circulară confidenţială membrilor conducerii centrale a comunităţii în care spun: „împrejurările războiului slăbesc şi în rândul poporului nostru disciplina, în urma cărui fapt ultimele faze ale războiului pot produce situaţii tulburi. Este necesar să păstrăm trează încrederea poporului nostru faţă de conducătorii lui fireşti. Trebue să prevenim ca nu cumva, la momentele critice, nişte grupări iresponsabile dar organizate să poată folosi acest popor pentru scopurile lor“. Ei manifestă Îngrijorării şi ură spunând că „agitatorii revoluţiei lucrează din ce în ce mai rtsiduu“ şi pun întrebarea: „Oare mai aşteptăm până când se va încolonai poporul sub alt steag ?“. Intr’adevăr, massele populare maghiare din Ardeal se îndreptau încă de mult spre alt steag, steagul libertăţii lor şi al libertăţii tuturor popoarelor din lume. După ieşirea României din lagărul hitlerist, pretutindeni în regiunile eliberate massele populare maghiare din Transilvania pornesc la luptă alături de poporul muncitor român, sub conducerea Partidului clasei muncitoare. Spre deosebire de trupele cotropitoare din 1918-1919 ale regelui Ferdinand, aservite imperialismului, armata română democratică duce acum o luptă de desrobire alături de Armata Sovietică şi după eliberarea Ardealului de Nord a contribuit şi la eliberarea Ungariei de sub robia fascismului. Astăzi, în ţara noastră, Partidul Muncitoresc Român—consecvent luptei revoluţionare pe care cu intransigenţă o duc© de 30 ani — a asigurat în spiritul internaţionalismului pro-’ letar, egalitatea deplină în drepturi populaţiei muncitoare maghiare ca şi tuturor celorlalte naţionalităţi conlocuitoare. Această justă rezolvare a problemei naţionale, aducând o impor- tantă contribuţie la cauza păcii şi progresului, reprezintă un nou şi minunat triumf al învăţăturii staliniste, o pildă vie de aplicare a experienţei popoarelor sovietic© care primele în istorie au arătat în mod concret calea convieţuirii paşnice a popoarelor. Populaţia muncitoare maghiară, care are posibilităţi nelimitate de înflorire economică, socială, politică şi culturală, munceşte cot la cot, într’o strânsă frăţie, cu poporul mun*citor român pentru construirea cialismului în țara noastră, pentru înflorirea scumpei noastre Patrii, Re*publica Populară Română — pentru apărarea cauzei păcii, alături de invincibila Uniune Sovietică, sub con* ducerea marelui Stalin. Ladisla&g flarayai Membru în prezidiul Marii Adunări Naţionale a R. B. R. Pagina din lupta Partidului pentru rezolvarea problemei naţionale .„I _____ ROMÂNIA LIBERA nota de protest a guvernului R.P. Bulgaria adresată guvernului iugoslav SOFIA, 28 (Agerpres). — TASS transmite: Agenţia Telegrafică Bulgară anunţă că ministerul afacerilor externe al Republicii Populare Bulgaria a adresat guvernului iugoslav, prin ambasada iugoslavă din Sofia, o notă in care se spune : De la 14 Aprilie până la 20 Aprilie 1951, tribunalul regional din Sofia a judecat In şedinţă publică procesul unui grup de criminali care au trecut din Iugoslavia ln R.P Bulgaria pentru a desfăşura acţiuni de spionaj şi sabotaj Din informaţiile culese şi din depoziţiile acuzaţilor înşişi s’a stabilit că organe oficiale iugoslave ca UDB (poliţia secretă titoistă), organele de frontugosslave, organeîe pur Udului limboist şi altele au procedat la recrutarea şi trimiterea de spioni şi trădători in RP Bulgaria. Din depoziţiile martorilor s’a stabilit la proces că, in activitatea lor de spionaj şi sabotaj, organele serviciului de spionaj Iugoslav se sprijină pe elemen, in reacţionare fasciste, pe persoane al căror scop este reinstaurarea vechiului regim, precum şi pe criminali. Spionii şi sabotorii erau înarmaţi de autorităţile de frontieră iugoslave potrivit însărcinărilor lor. Datorită înaltei conştiinţe politice a populaţiei bulgare din regiunea de frontieră şi vigilenţei autorităţilor de frontieră bulgare, sus numiţii spioni şi sabotori au fost arestaţi şi făcuţi inofensivi. In numele şi din însărcinarea guvernului său, ministerul afacerilor externe al Republicii Populare Bulgaria protestează un modul cel mai energic împotriva actelor de spionaj şi sabotaj şi activităţii subversive desfăşurate de organele serviciului de spionaj iugoslav și cere cu hotărîre ca guvernul Iugoslav să ia măsurile necesare pentru a pune capăt acestor acte. VII protestă în Germania Occidentală în legătură cu interzicerea referendumului popular BERLIN 28 (Agerpres). — TASS transmite: Agenţia ADN anunţă din Dresda că în legătură cu Interzicerea de către guvernul de la Bonn a organizării referendumului popular împotriva remilitarizării, Ernst Lohagen, preşedintele organizaţiei din landul Saxonia a Frontului Naţional al Germaniei Democrate, a declarat că, prin această interzicere care încalcă drepturile umane elementare, guvernul A.dfinmer,PSM, demascat politica teroristă şi lipsită de scrupule. Eroul muncii Werner Laake, şeful depoului de cale ferată din Dresda- Friedrichstadt, şi-a exprimat convingerea că acţiunea grosolană şi arbitrară a guvernului de la Bonn va stârniproteste puternice din partea tuturor oamenilor iubitori de pace atât din Răsăritul cât şi din Apusul Germaniei. PAGINA 3-a Lucrările Conferinţei preliminare a adjuncţilor miniştrilor afacerilor externe PARIS 28 (Agerpres). — TASS transmite: La 27 Aprilie a avut loc sub preşedinţia reprezentantului U.R.S.S., Gromîko, cea de a 39-a şedinţă a conferinţei preliminare a adjuncţilor miniştrilor afacerilor externe ai celor patru puteri. In şedinţa din 27 Aprilie primul a luat cuvântul reprezentantul Marii Britanii, Davies. Discursul lui s’a redus la repetarea argumentelor în sprijinul proiectului de ordine de zi prezentat de cele trei delegaţii la 17 Aprilie, argumente a căror falsitate şi netemeinicie a fost dovedită în mod concludent prin declaraţiile reprezentantului Uniunii Sovietice. Davies a declarat că delegaţiile puterilor occidentale nu pot fi de acord cu propuneirea finvlofícii rta ngo tre»reo rheptiunea cu privire la demilitarizarea Germaniei ca primă chestiune in primul punct al ordinei de zi. Davies a susţinut de asemenea formularea propusă de delegaţiile puterilor occidentale în legătură cu chestiunea privitoare la înarmări şi la forţele armate, deşi delegaţia sovietică a dovedit că această formulare tinde să reducă la zero discutarea de către miniştri a unei probleme atât de importante şi urgente ca reducerea înarmărilor şi forţelor armate ale celor patru puteri. Davies a declarat că delegaţiile puterilor occidentale acceptă amendamentul sovietic la punctul 1 cu privire la tratatele de pace cu o serie de ţări. Redactarea acestui punct este următoarea: „Tratatele de pace cu Italia, România, Bulgaria şi Ungaria: acordurile celor patru puteri cu privire la Germania şi Austria". Davies a declarat de asemenea că cele trei delegaţii au acceptat într-o „formă oarecum modificată“ propunerea sovietică privitoare la Triest. Totuşi, a adăugat Davies, delegaţiile puterilor occidentale au înlăturat din redactarea acestui punct cuvintele „cu privire la îndeplinirea“ şi propune formularea acestei chestiuni după cum urmează: „Tratatul de pace cu Italia In partea care se referă la Triest“. Pentru a motiva această „rectificare“, Davies a afirmat că răspunderea pentru îndeplinirea tratatului de pace cu Italia In partea care se referă la Triest revine Consiliului de Securitate și de aceea în formularea acestei chestiuni nu trebue menţionată îndeplinirea tratatului de pace. Reprezentantul Statelor Unite, Jessup, care a luat apoi cuvântul, a repetat aceleaşi „argumente“ vechi şi lipsite de temei la care a recurs şi Davies, încercând să justifice propunerile celor trei puteri. Reprezentantul Franţei, Parodi, a vorbit in acelaşi sens ca şi Davies şi Jessup. A luat apoi cuvântul reprezen-* tantul U.R.S.S., Gromîko, care a declarat: Davies a încercat să dovedească că reprezentanţii puterilor occidentale ar fi făcut paşi considerabili în direcţia satisfacerii dorinţelor delegaţiei sovietice. In realitate însă, în timp ce delegaţia sovietică, din dorinţa de a se ajunge la o înţelegere asupra ordinei de zi, a adus modificări de fond propunerilor sale iniţiale, reprezentanţii Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei s-au limitat numai la modificări izolate de redactare, care nu schimbă fondul propunerilor lor. Reprezentanţii celor trei puteri au lăsat să se înţeleagă limpede, iar unii dintre ei au declarat făţiş, că ei intenţionează şi în viitor să ducă politica de cursă a înarmărilor. Referindu-se la punctul cu privire la demilitarizarea Germaniei, Gromîko a spus: — Noi am căzut de acord asupra formulării în care această chestiune trebue să fie introdusă în ordinea de zi, însă nu ne-am înțeles încă asupra locului pe care trebue să-l ocupe în această ordine de zi. Deleînainte că acest punct trebue să ocupe în ordinea de zi locul care corespunde importanţei sale deosebite. In legătură cu propunerea prezentată în şedinţa de astăzi de către reprezentanţii celor trei puteri, a spus în continuare Gromîko, delegaţia sovietică consideră necesar să declare următoarele: In primul rând este necesar să se constate că reprezentanţii celor trei puteri au adoptat amendamentul sovietic la punctul referitor la tratatele de pace. Se poate considera că asupra redactării acestui punct a ordinei de zi s’a căzut de acord. Mai prost stau lucrurile cu formularea referitoare la chestiunea Triestului. Referindu-se la aluzia făcută de Davies în legătură cu faptul că în cazul unei nereuşite a conferinţei, răspunderea ar cădea, chipurile, asupra guvernului sovietic, Gromîko a spus: Se înţelege că rezolvarea chestiunii cine va purta răspunderea în cazul unei nereuşite a lucrărilor conferinţei nu depinde de declaraţia lui Davies. Există, a declarat în Incheere Gromîko, o serie de fapte obiective care sunt de o mie de ori mai puternice decât oricare declaraţii ale lui Davies. Popoarele vor judeca cine are treptate şi cine este vinovat nu după declaraţiile lui Davies, nu după declaraţiile tuturor acelora care se opun examinării problemelor celor mai importante care au drept scop menţinerea păcii, ci după fapte. După cuvântarea reprezentantului URSS, reprezentantul USA, Jessup, a propus ca şedinţa să fie închisă. Şedinţa următoare a fost fixată pentru 28 Aprilie. ★ PARIS, 29 (Agerpres). — TASS transmite: Şedinţa din 28 Aprilie a Conferinţei preliminare a adjuncţilor miniştrilor afacerilor externe ai URSS, Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei, convocată pentru elaborarea ordinei de zi a Consiliului Miniştrilor afacerilor externe, a fost prezidată de reprezentantul Statelor Unite, Jessup. Luând cuvântul în cadrul desbaterilor, Jessup a continuat să apere cu încăpăţânare formularea propusă de cele trei delegaţii, cu privire la chestiunea reducerii înarmărilor şi a forţelor armate. Jessup a sprijinit formularea celor trei delegaţii în chestiunea Tff-V estului, repetând aceleaşi argumente pe care ele le-au adus la 27 Aprilie, argumente a căror netemeinicie a fost dovedită de Gromîko în cuvântarea sa. In contradicţie cu fapte îndeobşte cunoscute, Jessup a mers atât de departe încât a făcut afirmaţia ridicolă că pe teritoriul Triestului nu s-ar afla „niciun fel de baze militare aeriene şi navale americane sau britanice“. Gromîko a răspuns apoi observaţiilor lui Jessup. Cuvântarea lui Jessup cu privire la formularea chestiunii reducerii Înarmărilor şi a forţelor armate — a spus reprezentantul URSS — nu a adus nimic nou faţă de cele spuse atât de el, cât şi de Davies şi Parodi în curt întol «antinuă totuşi să sprijine vechea formulare a delegaţiilor celor trei puteri care, după cum am mai subliniat, iau poate servi drept bază pentru un acord. Am mai spus, nu odată, că noi putem fi de acord ca chestiunea principală — reducerea înarmărilor şi a forţelor armate ale celor patru puteri — să fie înecată în tot felul de formulări echivoce, propuse de reprezentanţii celor trei puteri. Delegaţia sovietică nu poate face concesii la nesfârşit, există şi o limită a concesiilor noastre. Trecând la chestiunea Triestului, Gromîko a spus: Delegaţia sovietică a subliniat încă de ieri că noua formulare a acestei chestiuni prezentată de reprezentanţi celor trei puteri este neclară şi de aceea nesatisfăcătoare. Această nouă formulare nu arată că miniştrii afacerilor externe trebue să discute chestiunea Triestului din punctul de vedere al îndeplinirii tratatului de pace cît Italia în partea referitoare la Trieste Declaraţia făcută de Jessup nu face decât să ne convingă că formularea sovietică este cea justă. Subliniind că chestiunea tratatului cu Austria rămâne încă nerezolvată din motivele pe care delegaţia sovietică le-a arătat în repetate rânduri Gromîko a declarat în încheiere: Cuvântările reprezentanţilor celor trei puteri, atât în şedinţa de ieri, cât şi în cea de azi, ne conving că el nu numai că nu sprijină realizarea unui acord asupra ordinei de zi, ci dimpotrivă îndreaptă conferinţa într’o direcţie opusă, în direcţia creării unui număr din ce în ce mal mare de dificultăţi In calea realizării unul acord* Aceasta se vede în atitudinea lor In chestiunea reducerii înarmărilor şl şl forţelor armate ale celor patru puteri* în chestiunea demilitarizării Germaniei, în chestiunea Pactului Atlanticului şi a bazelor militare americane, precum şi în chestiunea Triestului. In ce priveşte ordinea punctelor pe ordinea de zi — a adăugat Gromîko — aş dori să sper că reprezentanţii celor trei puteri vor înţelege până la urmă că ar fi ridicol să se vorbească despre aceasta înainte ca noi să ajungem la un acord cu privire la formularea punctelor respective. Viitoarea ședinţă a fost fixată pentru 30 Aprilie. _ 1