România Liberă, septembrie 1951 (Anul 9, nr. 2155-2180)

1951-09-01 / nr. 2155

ROHAMA LIBERA DIN VIATA SI MUNCA OAMENILOR SOVIETICI STAHANOVIŞTI1 — OAMENI CARE PĂŞESC IN PRIMELE RÂNDURI „însemnătatea mişcării stahanovist© constă în faptul că ea este o mişcare care răstoarnă vechile norme tehnice ca fiind neindestulăt­­oare, care întrece într’o serie întreagă de cazuri, productivitatea muncii din ţările capitaliste în­aintate şi care deschide astfel posi­bilităţi practice pentru o şi mai mare consolidare a socialismului in ţara noastră, posibilitatea transformării ţării noastre în ţara cea mai înstărită”. (I. V. Stalin în „Cuvântarea la prima consfătuire a stahanoviştilor din Uniunea Sovietică”, 17 Noembrie 1935, „Pro­blemele Leninismului”, pag. 78­5, Editura P.M.R. Ediţia II-a 1948). MINERUL IVAN CABANOV Cele ce urmează s’au întâmplat ’n orașul Stalirio, la Congresul tinerilor mineri stahanoviști din Donbass. La tri­bună s’a urcat un tânăr. — însemnează, — spuse el, ridicând în sus ochii săi gânditori, — că pen­tru Ziua Minerului brigada mea a dat peste plan 2.600 tone de cărbune, iar în Septembrie vom da încă 1.500 de tone... Stând puţin pe gânduri el mai spu­se: — Vom face multe! Apoi îşi ocupă locul în prezidiu. 6000 de tone cărbune peste plan. A­­ceasta înseamnă aproape 400 de va­goane! Brigadier al minei «17/17 bis», Ivan Cabanov este unul din cei mai populari mineri, a Donbassului. Şi este în acelaş timp imul din minerii cei mai tineri, nu atât după vârsta sa cât, după expe­rienţa în mină, el a coborît pentru pri­ma oară în mină numai cu 19 luni in urmă. Exemplul viu al vestiţilor mineri, eroi ai muncii socialiste, Alexandr Tiu­­renkov, Ivan Valegura şi alţii a creat în sufletul comsomolistului şi fostului ostaş o dorinţă fierbinte de a deveni ca şi el, un maestru al meseriei sale. Şi Ivan Cabanov s-a adresat t­inere­­tului din Donbass, chemându-l să îm­brăţişeze în număr cât mai mare me­seria de miner: «...După cum în zilele războiului de munca fiecărui om sovietic depindea salvarea Patriei noastre, — scria atunci în ziarul local Ivan Cabanov — tot aşa acum, de munca noastră plină de abne­gaţie depinde avântul înfloririi Patriei noastre învingătoare. Intraţi deci în prima linie a luptei pentru cărbune — pâinea industriei!». Bătrânii muncitori din abataj, Petre Culescu, Petre Fedorciuc, Serghei Ivco, instruiau bucuroşi tineretul. Ei arătau tinerilor mineri cum trebue mânuite uneltele, ce trebue făcut pentru a de­păşi norma. Tânărul brigadier şi tovarăşii săi de muncă au primit atunci din Kiev o te­legramă : «Comitetul Central al P.C. (b) al U­­crainei aprobă cu căldură iniţiativa dv. patriotică în ce priveşte munca în mine unde se hotărăşte soarta îndeplinirii planului extracţiei de cărbune. Comitetul Central al P.C. (b) al U­­crainei îşi exprimă convingerea că mii de tineri şi tinere vor urma exemplul comsolinoi­ştilor din raionul Kirov al o­­raşului Stalino —­ se vor duce să lucreze în mine, vor învăţa cu succes această profesiune ,şi prin munca lor plină de abnegaţie vor aduce un aport uriaş la cauza refacerii cu succes a Donbassului, la înflorirea puterii Statului Sovietic. L. CAGANOVICI şi N. HRUŞCEV” Din iniţiativa lui Cabanov mii de ti­neri de cele mai diferite profesiuni au coborît în mină. Intr’un singur an, brigada lui Caba­­nov a ajuns vestită în Donbass. Ea este iubită şi dată ca exemplu. Din zi in zi, ea dă tot mai mult cărbune peste plan. OŢELARUL ANATOLII SUBOTIN Când în anul 1945, Anatol­i Subotin s’a apropiat pentru prima oară de cup­torul Martin nu avea încă 18 ani. Şi astăzi el este cel mai tânăr oţelar de l­a uzina «Secera şi Ciocanul». «Secera şi Ciocanul» este o uzină cu oameni vestiţi. Aici lucrează fraţii Se­men şi Nicolai essnocov, aci lucrează unul din fondatorii mişcării stahano­­viste — Alexei In­ci Ofcinicov. Când stai de vorbă cu cineva dintre aceşti oameni despre Anatolii Subotin, îi auzi vorbind cu mândrie şi admiraţie aşa cum se vorbeşte despre succesele unui om apro­piat. — In faţa cuptorului Martin se că­leşte caracterul oamenilor. Norma de tinal pentru o şarjă este stabilită: 7 ore şi 28 minute. O poţi îndeplini şi în 8 ore şi în 5 ore şi jumătate. Depinde de oţelar. Subotin a fost născut pentm a­­ceastă meserie. Nu este întâmplător că din lună în lună ei dă tot mai mult oțel peste plan... Subotin nu se teme să forţeze cup­torul. — In asta nu este niciun secret, — povesteşte el zâmfeind, — trebue nu­­mai să fii atent, să nu-ţi iei ochii de la cuptor... Cred că dacă aşi fi strun­gar, strungul meu nu ar sta pe loc. Tot aşa şi aici trebue să foloseşti in fiecare clipă toată forţa cuptorului. Nici nu mă gândesc să dau unei şarje mai mult de şase ore. O astfel de «sgârcenie» este naturală pentru un om care prin însuşi firea lui este chemat să­ fie stăpânul meseriei sale. CULTIVATORUL DE BUMBAC ASANBAEV UzlSechistanul e departe de Cuban dar gândurile cultivatorilor de bumbac din aceste două regiuni atât de îndepăr­tate sunt aceleaşi. In colhozul Caganovici din regiunea Taşchini lucrează 7 stahanovişti, 7 eroi a­i muncii socialiste. Cel mai tânăr din­tre ei este Abduvahab Asanbaev. Când în primăvara anului acesta Asanbaev a căpătat Steaua de Aur şi­ Ordinul Lenin el a împlinit 25 de ani. Abduvahab și-a început cariera de cultivator de bumbac în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei. El lucra împreună cu tinerii de vârsta lui, strângea, bumbacul, până când di­recţia colhozului l-a numit şef de e­­chipă. Bătrânul Asanbai Daulbaev, privindu­­şi fiul cu dragoste, i-a spus odată: Să nu obosească mâinile tale muncind pentru binele­ Patriei ! Şi Abduvahab a început să lucreze cu şi m­ai mare râvnă. Chiar din­­primul an el a strâns 55 de quintale de bumbac. La începutul planului cincinal postbelic, el a strâns 65 de quintale, iar acum strânge câte 93 de quintale. Aşa şi-a cucerit Asanbaev dreptul la înaltul titlu de Erou al Mun­cii Socialiste. Abduvahab ţine minte bine cuvintele tatălui său. Mâinile lui nu obosesc să muncească pentru binele Patriei TEXTILISTA ZOIA EFIMOVA ...Zoia Romanovna Efimova e mai emoţionată ca oricând. Drapele, flori, a­­plauze, mii de oameni întruniţi la me­eting — totul pentru ea. Iar felicitările tovarăşilor de muncă, ale conducătorilor combinatului, ale secretarului comitetu- Itui raional al Partidului au fost pen­tru­ ea impresiile cele mai puternice pe care le-a simţit vreodată in cei 18 ani ai ei. La început Zoia Romanovna a simţit că nu va putea vorbi. Apoi a rostit câ­teva cuvinte şi a tăcut. Din toate păr­ţile se auzeau voci. — Zoia, vorbeşte cum poţi! — Nu te sfii! Aceste exclamaţii i-au risipit timidi­tatea. — Ce să vă spun tovarăşi? Mi-am luat angajamentul să îndeplinesc pla­nul cincinal în 33 de luni. Şi, iată l-am înderlinit în 32 de luni şi 0 zile. Am dat 467.000 metri de ţesături. Acum îmi îndeplinesc ultimul angajament: de a da încă 384.000 de metri. Chem pe toţi tovarăşii mei de muncă să-mi urmeze exemplul. Economisind secundele, Zoia Roma­­novna câştigă minute, ore şi zile. Ea este prima dintre textilistele din Iva­novo care intrând în întrecerea so­cialistă pentru îndeplinirea înainte de termen a planului cincinal, și-a înde­plinit angajamentul. Stahanovista Zo­a Romanovna Efimo­va este astăzi un exemplu pe care-l ur­mează tovarășel e' de muncă.''J MS Minerii comsomoliști I. Stiglov, şeful sunt cei mai tineri stahanoviști de la brigăzii de înaintare, N. Colita, lucrător miner mina „Tentralimia limino”. A. Dovgali sondor, URMÂND MINUNATUL LOR EXEMPLU Pentru mine, fiica unui ţăran sărac care am trăit în timpul orânduirii capitaliste zece ani de exploata­re chiaburească şi alţi ani de trudă grea la patroni; pentru mine, muncitoare fruntaşă! de la „industria Bumbacului”­­, căreia Partidul şi Guvernul i-a făcut marea cinste de a o decora cu „Ordinul Muncii” şi „Medalia Muncii”; pentru mine, altă­dată o muncitoare crunt ex­ploatată iar astăzi aleasă a poporului ca deputată în sfatul popular al oraşului Bucureşti, aniversarea naşterii mişcării stahanoviste este un prilej de adâncă emoţie, de fierbinte re­cunoştinţă pentru oamenii sovie­tici, pentru marele Stalin. Datorez totul Uniunii Sovietice, faptul că sunt, liberă, că munca mea este respectată şi apreciată, că mă nu­măr printre muncitorii fruntaşi, cunoscuţi de întreg poporul mun­citor. îmi amintesc ca şi acum anul 1949, anul când în ţara noastră s-a trecut la conducerea planificată a economiei naţionale, anul în care Partidul şi Guvernul au pus în faţa întregului po­por muncitor sarcini­­le primului Plan de Stat. Lucram la „Industria Bumbacului B” din Capitală. Mă simţeam mândră că fac parte din rânduirile fruntaşi­lor, în producţie. Dar aceasta nu mă mulţumea. Lucram la 12 răz­boaie, iar după terminarea lucru­lui eram istovită. Ştiam că în Uniunea Sovietică se lucra la multe zeci de războaie. Mă tot întrebam: cum este posibil acest lucru? Oare textilistele sovietice sunt cu atât mai voinice decât mine? Curând am aflat însă că a fi stahanovist nu înseamnă să fii mai voinic sau să depui eforturi fizice speciale. Că stahanovist e cel ce stăpâneşte tehnica, cel ce gândeş­te munca. Cu ajutorul organizaţiei de partid şi al unor tehnicieni am a­flat pentru prima oară despre metoda marşlui. Când mi-am în­suşit această metodă stahanovistă, lucrul la 12 războaie era o jucărie, împreună cu tovarăşele mele Ma­ria Andrei şi Ana Boghină am în­ceput apoi să lucrăm la tot mai multe­ războaie, în cinstea lui 8 Martie­ 1949 la 16, iar în preajma zilei de 1 Mai la 24. Atunci am în­ceput să înţeleg practic ce în­seamnă mişcarea stahanovistă, că aceasta mişcare, este o formă de lu­ptă împotriva a tot ce este învechit, pentru descoperirea şi valorificarea a tot ce este nou şi înaintat. De un mare­ ajutor mi-a fost în muncă scrisoarea pe care am primit-o de la stahanovista Maria Șarova de la combinatul ,,Gluhov” din Neghin, regiunea Moscova, care­ lucra la 188 războaie. Staha­novista sovietică îmi arăta care sunt metodele ei de munca, cum colaborează cu tehnicienii, cum își organizează s­chimbul. Am căutat să-i urmez sfaturile. La început, nu a fost uşor. Dar după o muncă asiduă, am reuşit să trec la 30 şi apoi la 34 războaie. Partidul, apreciind rezultatele ce le obţinusem în cadrul primu­lui Plan de Stat, mi-a dat posibili­tatea ca în cursul anului 1950 să plec la Moscova. Atunci am trăit bucuria ca la fabrica textilă „Kubová’’ să învăţ de­ la renumita stahanovistă Lidia Kononenko felul de organizare a muncii şi al întrecerilor socialiste în indus­tria textilă, să învăţ din minunata ei experienţă. Roadele călătoriei mele în Uniunea Sovietică n’au întârziat să apară. Astfel, în cinstea lui 7 Noembrie 1950 am trecut să lucrez la 45 războaie, faţă de 34 la câte lucram, iar la 21 Decembrie al aceluiaş an, ziua de naştere a tovarăşului Stalin, am început să lucrez la 50 răz­boaie. Aşa lucrez şi astăzi. Drumul glorios parcurs de miş­carea stahanovistă a eroicilor con­structori ai comunismului din U.R.S.S., constituit pentru mine şi toţi oamenii muncii din Republica noastră Populară, un exemplu minunat pentru a ne continua şi lărgi toate succesele obţinute până acum pe drumul înfloririi Patriei şi al apărării nobilei cauze a omenirii muncitoare. — Pacea. Maria Cincă Muncitoare stahanovistă „Industria Bumbacului” B. decorată cu „Ordinul Muncii” cl. II-a şi cu Medalia Muncii INOVATORII SOVHOZULUI Deasupra­ viei spălate de ploaie a sovho­zului „Micoian” s’a ivit din nou soarele. In acea zi brigada Ro­zei Sarkisian, deputat în Sovietul Suprem al RSS Armene, urma să termine operaţia de introducere a îngrăşămintelor pentru vie. De îndată ce pământul s’a uscat, brigada a eşit la lucru. Pe drumurile care împart via im pătrate regulate, se auzi zgomotul unui mic tractor SOT, încărcat cu superfosfat şi sal­petru amoniacul. Maiştrii recoltelor Îmbelşugate din brigada Rozei Sar­kisian se întrec între ei pentru apli­carea creatoare a ştiinţei micturini­ste. Ei se străduiesc să acţioneze a­­sup­ra tuturor funcţiunilor vitale ale butucilor de vie, să asigure o can­titate suficientă de umiditate şi de substanţe nutritive în sol pe toată durata de vegetaţie. Toţi cei ce s-au angajat în aceste întreceri şi-au pro­pus să soluţioneze două probleme: obţinerea sistematică de recolte mari şi sporirea rezistenţii şi a duratei plantaţiilor de vie. Viticultorii au iniţiat această întrecere în primăvara anului trecut. Intre viticultori a început o însu­fleţită întrecere pentru a obţine 10.000, 15.000, 20.000, 25.000 ki­lograme struguri la hectar. Agripina Covaleva a studiat cu atenţie va­rietatea de struguri ,,Arevic’’, care ocupa în sovhoz o suprafaţă conside­rabilă, şi care viu rodea. Sfătuin­­du-se cu specialiştii şi cu muncitorii experimentaţi din sovhoz, Covaleva a executat lăstăritul tufelor de viţă. Spre­­deosebire de felul cum se lu­cra în anii precedenţi, ‘tufele de „Arevic” au fost ridicate pe arad înalţi. Apoi şefa de echipă a cules flori de la alte varietăţi locale de struguri şi într’o dimineaţă timpurie de Mai a efectuat polenizarea su­plimentară a tufelor de varietatea Arevic’’. După ‘polenizare, pe tufe au apărut ciorchini de struguri. Bu­curoşi de succes, toţi membrii echi­pei au intensificat îngrijirea viei, au prelucrat-o mai bine, şi’n toamnă ţi au cules la hectar câte 9850 ki­­ M. CILOIAN lograme struguri din această varie­tate. Fraţii Arakelian sunt nişte inova­tori neobosiţi. Anul trecut Sarkis Arakelian a obţinut de pe o întindere de trei hectare câte 24.670 kilo­grame struguri la hectar, iar Amir Arakelian a obţinut în medie pe toa­tă tarlaua echipei, câte 16.000 kilo­grame la hectar. — Viile unde’lucrează echipa fra­ţilor Arakelian — spune agronomul şef al sovhozului — au ajuns un fel de parcele de experienţă pentru mun­citorii sovhozului. Amir Arakelian posedă o măestrie deosebită în obţinerea de recolte mari de struguri. Studiind zilnic şi sistematic plantaţiile de viţă de vie, el a ajuns la concluzia că o mare parte din substanţele nutritive din îngrăşămintele minerale nu sunt asimilate de plante. îngrăşămintele introduse în soli la o adâncime de 20—25 cm. între rândurile de tufe, nu ajung până la­ sistemul radicular al acestora, deoarece rădăcinile se găsesc la o adâncime de 40—50 cm. Când îngrăşămintele sunt aplicate su­perficial şi prin împrăştiere, ele hră­nesc buruienile care te înmulţesc din belşug şi împiedică t desvoltarea nor­mală a tufelor. — Gropile pentru îngrăşăminte — şi-a spus Amir trebue săpate lângă fiecare tufă. Când s’a aflat­­un sovhoz despre noua metodă de aplicare a îngrăşă­mintelor, mecanicul Garmio Acopian a studiat în amănunţime esenţa noii metode şi modalitatea de aplicare a ei. Lucrând cu perseverenţă zile şi săptămâni Acopian a izbutit să con­struiască, în primăvara anului 1951, un dispozitiv special, atașat la plugul de desfundare. Curând după aceea, pe parcela echipei lui Amitr Arake­lian a apărut un puternic tractor CD-35 cu un plug pentru desfun­dare, prevăzut cu un asemenea dispo­zitiv. Plugul pătrunzând adânc între rânduri, îngrășămintele au putut fi introduse la o adâncime de 40—45 cm. chiar lângă sistemul radicular al tufelor. Munca manuală a fost în­locuită prin cea mecanică. Noua me­todă de introducere a îngrășăminte­lor se aplică pe o întindere de 200 hectare. Sovhozul ,,Micoian” a fost vizitat­ de numeroşi viticultori din alte sovhozuri, doritori să înveţe noile metode de lucru în vie. Organizaţia de partid din sovhoz acordă un larg sprijin Inovatorilor. Cu ajutorul specialiştilor, ea gene­ralizează şi face un bun al tuturora tot ceea ce este nou şi înaintat, roadele întrecerii creatoare dintre viticultori. Maiştrii recoltelor îmbelşugate, co­muniştii şi comsomoliştii A. Alecsa­­nian, A. Petrosian, G. Tovmasian, S. Grigorian, A. Covaleva, G. Aco­pian, oameni cu o gândire îndrăznea­ţă şi creatoare, sunt cei mai buni propagandişti ai­­ experienţei îna­intate. In cursul ultimilor ani colectivul sovhozului a făcut, prin mancotaj şi prin butaşi, 300.000 tufe vie. Viti­cultorii lucrează la Introducerea cul­turii viei pe spalier­. S® duce o luptă activă împotriva Inamicilor şi bolilor viţei de vie. Munca viticultorilor s’a bucurat de înalta apreciere a statului sovietic. Şefii de echipă Amir Arakelian şi Gabriel Tovmasian au fost distinşi cu înaltul titlu de Eroi ai Muncii So­cialiste. La adunarea festivă care a avut loc cu acest prilej Agripina Covaleva a spus: — In ţara noastră orice om al mun­cii poate să se acopere de glorie, să fie cinstit de întreg poporul, să fie decorat cu ordine şi medalii, să i se atribue titlul de Erou, al Muncii So­cialiste. Şi cine este la noi Erou? Este omul sovietic paşnic, care iu­beşte munca şi ştie să transforme vi­surile în realitate. CÂTEVA CUPE PRINTR! Mina Nr. 9 este Una d­in minele cele mai bune din trustul ,,Sciochi­­nogol”. Din an în an ea măreşte ex­tracţia de cărbune. Este o mină com­pusă exclusiv din tineret. Aproape toţi cei cari lucrează aici sunt ab­solvenţi ai şcolilor de meserii, înde­plinind hiotăririle celui de al Xl-lea Congres al Comsomolului, colectivul de mineri se găseşte in întrecere pentru îndeplinirea înainte de ter­men ,a,,planul­ui cincinal,,stalinist, pusm­ belie. Fiecare tânăr miner luptă pen­tru depăşirea normei de lucru, pentru obţinerea d­e ru­crime cât mai bune. Colectivul de comsomolişti­ con­dus de Piotr Iachimenco este perma­nent învingător în întrecerea­ din­tre sectoarele de tineret ale trustu­­lui. Planul se îndeplineşte cu 120— 130 la sută. Pentru muncă încununată de suc­ces, Guvernul a distins cu ordine şi medalii un mare număr de mineri. Deasemeni, mulţi tineri au căpătat di­plome de onoare şi Insigna de frun­taş al întrecerii socialiste. Diplome G. BORISOV :k­­k şi­ insigne au primit tovarăşii Ti­bu­lin,­­Ciuprin, Jucov, Poiunin, Carpi­­cov... Am întâlnit pe Ivan Carpicov, pe Dmirpi Tibulin şi pe Leonid Faldin— membru în comitetul Comsomolului. ’L-anv­ugat *'pe acesta dim urmă să ne povestească cum își petrece ziua obișnuită de muncă. Și L. Faldin ne-a povestit: ; i — Mașină de făcut făgașe sparge stratul pe toată lungimea frontului de abataj, iau apoi ciocanul. Două lovituri ! După aceasta începem încăr­carea cărbunilor în transportor. Trebue să vă spun că devine din ce in ce mai complicat să lucrezi în mină. Pe vremuri, singurul instru­ment al minerului era ciocanul. Acum însă noi conducem motoare, maşini complicate, vagonete electrice. In condiţiile noii tehnici, minerul devi­ne un om al muncii intelectuale. MINERI Să ne grăbim însă, deoarece ime­diat începe şedinţa comitetului Com­somolului. La ordinea d­e zi sunt două probleme. Prima, în legătură cu munca sectorului nostru; a­ doua, în legătură cu cultura fizică. Trebue să vă spun­ că la noi s’au creat două echipe de foot-ball şi trei tie vollei­­ball. Anul acesta 3 mineid‘"au primit insigna ",,G.T.O.’’. • — Şi acum să trecem Tricoace spre vagonete ca să vedeţi cum iese cărbu­nele din mină. Trenul acesta electric este condus de Victor Veazench­in, care apasă pe buton şi vagonetel®, pornesc ’în viteză spre punctul de des­cărcare. După cum vedeţi, mina noas­tră e mecanizată. ’Acuşi va începe şedinţa. După şedinţă, plec acasă sau mă duc să mă antrenez pe terenul de f­oot-ball. Aşa se scurge ziua noastră­ în mun­că creatoare spre binele patriei, şi toată viaţa noastră e luminoasă şi plină de mulţumire şi încredere în ziua de mâine. ,MICOIAN“ I DRUMUL Pe un teren pătrat, îngrădit cu crengi verzi se desfăşoară o muncă intensă. De la câmp sosesc unul după altul ca­mioanele încărcate; ele deşartă iute grănete şi seoară inapoi, acolo unde lu­crează combinele. Generatorul electric aşezat in mijlocul ariei pune zi şi noap­te în mişcare maşinile de curăţat grâ­­i­ele. Din maşină curge, asemenea unui torent neintreru­pt, grâul curat. El este încărcat in autocamioane, cântărit pe basculă si şoferii grăbesc din nou spre elevatoare. In aceste zile de muncă, această com­plicată gospodărie este condusă de o fată tânără, cu o basma albă pe cap.— Cîz-Tamam Cafulova. Frmn mâinile ei trec zilnic zeci de mii de kilograme de grâne. Ea poartă pe umeri o mare răspundere. Totuşi, grija nu o apasă, ci o bucură şi-i dă pu­teri sporite. Mersul ei uşor şi grăbit, privirea îndrăzneaţă, vocea limpede şi hotărâtă — toate vădesc încredere in sine şi cunoaşterea meseriei. Şi ce rân­­duială domneşte în arie! Grânele sunt turnate cu grijă pe grămezi, după gra­dul lor de umiditate, pasagiile sunt mă­­turate curat. Orice muncă îi ştie de frică, — se spune despre această fată. ...Când direcţia sovhozului s’a gândit cui să încredinţeze conducerea ariei, contabilul a spus: — S’o punem pe Cîz-Tamam Cialu­­lova: este comsomol-'stă, e foarte price­pută și nu-i scapă nimic... Astăzi basmaua albă a fetei este ză­rită pretutindeni între grămezile de grâ­­ne, la basculă sau fluturând pe ca­mion. Cu toţii cei de aici preţuesc un cuvânt bun de al fetei şi se tem de observa­ţiile ei. Prin munca ei plină de abnega­ţie Cafulova şi-a cucerit o mare autori­tate. * ★ Cîz Tamam şi.a petrecut copilăria într’un sătuc îndepărtat de munte, unde a absolvit şcoala de şapte clase. In Decembrie 1940 a început să lucre­ze ca îngrijitoare la porci în ferma sov­hozului „Ordjonikidze” din Azerbai­djan. Ambiţioasă, perseverentă, ea nu se temea decât de un singur lucru — să nu rămână în urma tovarăşelor ei de ★ S. BA€©¥ din sovhozul producător de seminţe , Onijonikidze” din R.S.S. Azerimidjană * + lucru. Urmărea cu agerime tot ce fă­­ceau crescătoarele de porci experimen­tate și nu se dădea în lături dela nici o muncă. — Bravo ție, Cîz-Tamam, —­ l-a spus odată zootehnicianul sovhozului. Vitele îngrijite de tine sunt cele mai frumoase din fermă. Intr’o zi o cheamă directorul sovhozu­lui şi-i propuse să treacă să lucreze la ferma de păsări. Fata a acceptat această muncă, do­­vedind şi aici o deosebită pricepere. Aflând că direcţia sovhozului Inten­ţionează să trimită nişte tineri la cursu­rile de tractorişti, Cafulova n’a stat mult pe gânduri, a înhămat calul şi a plecat l­a administraţia centrală a sov­­hazului. Directorul a întrebat-o cum merg treburile la fermă, ea Insă i-a răspuns fără prea multă însufleţire. — Trimet­s-ţi-mă la cursurile de trac­torişti, _ spuse apoi dintr’odată. Directorul o măsură din ochi și fără să-i răspundă, își aprinse zâmbind o ţigară. — Dar, câţi ani ai ? — o întrebă a­­gronomul. — In curând împlinesc şaisprezece,— răspunse mândră Cafalova. — Ești cam mică, — își spuse directo­rul părerea. Nici n’ai să te zărești de pe tractor. — La ferma de porci totuşi m’aţi ob­­servat... Mâinile mele, deşi sunt cam subţiri, sunt totuşi harnice. — Ce să facem, agronomule ? — S’o trimitem la cursuri. ...Dragostea fetei faţă de maşini a ui­mit pe profesori. Ea vroia să ştie tot, vroia să monteze cu mâinile ei moto­rul, să fixeze la locul lor piesele. După trei luni a dat cu succes examenele și s’a reîntors la sovhoz. — Ei, ce facem? o întrebă directorul. Să-ţi dăm un tractor ,,CTZ”. Maşina e puternică, fără toane.... Dar cum ai să învârtești manivela ca s’o pui în mişcare? — Când nu izbutesc ceva, — râse ea, — mă mânii foc... Puternicul tractor „C.T.Z.” s’a supus de îndată mâinilor îndemânatica ale fe­tei de şaisprezece ani. Tânăra Cîz-Ta,­mani urmărea cu atenţie duduitul mo­torului, cruţa maşina, o ţinea curată, în perfectă ordine. Ea înţelegea, că de a­­ceste lucruri depinde succesul ei. Cinci ani de-a­ rândul a lucrat ea cu tractorul, fiind mereu în fruntea tutu­­ror. In fiecare toamnă preda in bună stare atelierului tractorul său „C.T.Z.”. In vara anului 1947 a îndeplinit două norme şi ceva. Pentru această remarca­­bilă realizare, Guvernul a decorat-o cu ordinul Steagul Roşu al Muncii. Tânăra Cafalova a ajuns şefa mecani­zatorilor, fiind pentru toţi un exemplu în muncă. Ea nici nu-şi mai aminteşte de câte ori a fost premiată, de câte­ ori i s’au adresat miulţumiri, cu prilejul di­feritelor solemnităţi. Tânăra fată pon­tă cu îndreptăţită mândrită decoraţiile sale — un ordin şi două medalii: „Pen­­tru distincţie în muncă”, medaliile „Pen­­tru apărarea Caucazului”, „Pentru muncă vitejească în cursul Marelui Război pentru Apărarea Patriei 1941 — 1945”. Ceasul brăţară care-i poartă pe mână este deasemenea un premiu câş­tigat prin merite. — Domniţa pâinii, îi spun în glumă lui Ciz-Taman, cei ce văd cum cloco­teşte munca pe aria condusă de ea cât de ordonat, cât de precis se face cură­ţatul şi expedierea grânelor la elevator. — S’ar cuveni să i se mai încredin­ţeze vreo treabă, — spune, jumătate în glumă, jumătate în serios, o femeie care lucrează la arie — e un foc de fată, le face cu spor... Cîz-Tamam îi întoarce cu veselie vorba:­­ — Nu mă tem de muncă! •k Un Surâs abea vizibil îi trece pe față, apoi rămâne­ pe gânduri. Dar deodată se ridică și strigă cu glas răsunător »șoferului sosit de la câmp:­­— Toarnă grâul în grămada a doua! Cu papucii ei de pâslă, d­z Tamam lunecă fără sgomot printre grămezile de grâu, iar vântul se furișează șăgalnic prin părul ei, făcând să fluture capătul basmalei albe. UNEI TINERE SOVIETICE PAGINA 3-a

Next