Romînia Liberă, septembrie 1956 (Anul 14, nr. 3701-3726)
1956-09-01 / nr. 3701
Un moment important din istoria clasei noastre muncitoare Poporul nostru muncitor sărbătoreşte împlinirea a cincizeci de ani de la crearea primei Comisiuni generale a sindicatelor din România. La Conferinţa pe ţară din august 1906 a organizaţiilor sindicale şi a cercurilor socialiste s-a hotărît... „centralizarea morală şi materială a sindicatelor, adică centralizarea lor în Uniuni, cu sediul în Bucureşti, ca un principiu general referitor la organizarea muncitorilor din Romînia". Principalul merit al conferinţei se concretizează în înfăptuirea centralizării mişcării sindicale. La temelia mişcării sindicale Conferinţa a pus Statutul general al sindicatelor care prevedea cuprinderea în sindicate a tuturor muncitorilor, atît din centrele industriale, cît şi din întreprinderile mici şi mijlocii, calificaţi şi necalificaţi pe baza a trei principii fundamentale: lupta de clasă, solidaritatea internaţională, suprimarea exploatării muncii. Conferinţa a chemat oamenii muncii la luptă hotărită pentru apărarea drepturilor democratice, împotriva restricţiilor aduse dreptului la asociere, împotriva terorii dezlănţuite de regimul burghezomoşieresc şi îndreptată contra mişcării muncitoreşti ce începuse să se dezvolte. Conferinţa a creat comisiile locale ale sindicatelor, s-a îngrijit de crearea fondurilor de grevă ale sindicatelor, de asistenţa judiciară etc. şi a dat un nou imbold luptei împotriva corporaţiilor. Crearea comisiunii generale a sindicatelor constituie un pas marcant al strădaniilor clasei noastre muncitoare pentru a zădărnici încercările scizioniştilor de a-i dezbina rîndurile, demonstrînd maturizarea clasei muncitoare în acele vremi. Au trecut cincizeci de ani de atunci. Principiile care au fost puse la temelia mişcării noastre sindicale s-au dovedit capabile să reziste deceniilor. In anii de cruntă teroare burghezo-moșierească sindicatele au continuat să joace un rol însemnat în viata clasei muncitoare. In numeroase centre s a realizat o colaborare rodnică între socialiști și comuniști. Unitatea sindicală făurită imediat după eliberare — avînd la bază colaborarea în cadrul Frontului Unic Muncitoresc — a constituit un factor de bază în lupta împotriva uneltirilor reacţiunii, pentru luarea întregii puteri de către clasa muncitoare, aliată cu ţărănimea muncitoare. Acum cincizeci de ani la Conferinţă s-au prezentat 39 organizaţii sindicale cu 4.466 de membri Ca urmare a dezvoltării economiei noastre naţionale, a construirii socialismului, numărul membrilor de sindicat s-a ridicat la 2.600.000 la sfîrşitul anului 1955. Sindicatele din ţara noastră reprezintă o forţă uriaşă în lupta pentru construirea socialismului. Cu sprijinul partidului sindicatele desfăşoară o însemnată activitate pentru organizarea şi conducerea întrecerii socialiste, care a ajuns astăzi o largă mişcare de masă. Cu sprijinul partidului şi al guvernului sindicatele desfăşoară în acelaşi timp o intensă muncă social-culturală, dovedindu-se un factor însemnat în educarea comunistă a maselorDin Instrument de luptă împotriva exploatării şi împilării, în anii de după eliberare sindicatele s-au transformat în şcoală a comunismului. Luptînd pentru realizarea sarcinilor trasate de cel de al doilea Congres al Partidului, sindicatele se străduiesc pentru a pune tot mai mult în centrul activităţii lor organizarea sistematică a luptei pentru creşterea neîntreruptă a productivităţii muncii şi reducerea preţului de cost, fără de care nu poate fi concepută ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii. Principala sarcină a tuturor sindicatelor şi a organelor sindicale este legarea tot mai stricată a muncii lor de problemele de producţie, în scopul îndeplinirii şi depăşirii planului cincinal. Sindicatele militează pentru respectarea drepturilor salariaţilor ce sunt prevăzute în legislaţia noastră, luptă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de trai ale oamenilor muncii. Aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea primei Comisiuni generale a sindicatelor din ţara noastră găseşte mişcarea noastră sindicală unită şi puternică, aşa cum a visat-o dintotdeauna clasa muncitoare. Clasa noastră muncitoare este mîndră de faptul că datorită strădaniilor P.C R. a fost lichidată la noi sciziunea clasei muncitoare și a fost creat Partidul unic al clasei muncitoare — Partidul Muncitoresc Român. De-a lungul a cincizeci de ani oamenii muncii din ţara noastră au învăţat că fără unitatea rîndurilor clasei muncitoare nu se pot repurta adevărate victorii. Tocmai de aceea clasa noastră muncitoare luptă şi va lupta cu hotărîre pentru consolidarea unităţii sale strîngîndu-şi rîndurile puternice în jurul Partidului Muncitoresc Român, luptând pentru construirea socialismului și apărarea păcii. 50 de ani de la înfiinţarea primei Comisiuni generale a Sindicatelor din Rominia Organizări de sindicate, greve, evacuări, conferinţă. Acestea erau eve- I nimentele de acum 50 de ani in ajunul conferinţei. După intilnirea din 24 Ianuarie 1905 de la Băile Eforiei, a început un aflux spre organizaţiile muncitoreşti. Pe temeiul acesta, grupul de iniţiatori în frunte cu I. C. Frimu şi Al. Constantinescu, — iar după întrunirea de la Cimpina şi cu Ştefan Gheorghiu — luau masurile necesare de acţiune şi organizare. Sediul nostru era in clădirea lui Grand Hotel, vis-a-vis de biserica Zlătari din Calea Victoriei, îmi amintesc de un eveniment foarte semnificativ al atmosferei ce domnea in rîndurile clasei muncitoare. Era în primele zile ale lui august 1906. Numeroşi factori poştali încărcaţi cu saci şi pachete de scrisori, corespondenţe, pătrund în sală. Unul se şterge pe frunte de năduşeală şi declară: „Nu mai putem răbda robia de la poştă ! La cererea noastră de acum cîteva săptămini, directorul Cerchez ne-a răspuns doar cu o înjurătură. Noi am venit aici'. Au urmat cele zece zile de grevă. Poştaşii au rămas aici. Femei, le mai aduceau ce puteau de mincare. Toate mahalalele ajutau şi comentau evenimentele. Ziarele au dat fel de fel de informații. In cele din urmă factorilor li s-au promis o serie de îmbunătăţiri. Directorul Cerchez s-a angajat să ridice lefurile de 45 lei lunar care erau cele mai multe, şi să respecte regulamentul de avansare. Greva s-a terminat deci în chip relativ onorabil. Dar dimineaţa, cind a venit Frimu să deschidă sala, totul era grămadă pe trotuarul de peste drum, lingă zidul localului C.E.C., deşi noi aveam chiria plătită, contract în regulă. Vestea care s-a răspîndit repede a adus la faţa locului sute de muncitori. Au urmat manifestaţii, întruniri. In cele din urmă am obţinut ca sala să se deschidă şi astfel în zilele de 13, 14 şi 15 august 1906, am ţinut prima conferinţă pe ţară a mişcării sindicale din ţara noastră, la care participau şi reprezentanţii cercurilor socialiste. Epoca aceasta apărată cu toate jertfele — şi au fost mari — este o pagină glorioasa ce face parte din patrimoniul luptelor clasei muncitoare, se încadrează în marea luptă a proletariatului nostru pentru o viaţă mai bună. V. Anagnoste Raportor la Conferința din 1906 a sindicatelor rl11*•ytn Pî Fnni'tf O U' Proletari din toate ţările, uniţi-vă, imninin liberă ORGANUL SFATURILOR POPULARE DIN REPUBLICA POPULARĂ ROMÎNĂ Anul XIV nr. 3701 4 pagini — 20 bani Sîmbătă 1 septembrie 1956 Cote din grîu curat Aşa cum ne informează corespondenţii noştri voluntari Ilie Duzinschi şi Mihail Dungeanu din Rădăuţi, regiunea Suceava, la baza de recepţie Dorneşti au început să sosească mereu convoaie de care pline cu saci. Ţăranii muncitori îşi achită cotele datorate statului. Zilele acestea au venit să-şi predea cotele de grîu şi membrii gospodăriei agricole colective „1 Mai“ din satul Ţibeni comuna Satu Mare. Ei au adus un grîu curat, cu un procent mic de corpuri străine. Totodată colectiviştii din Ţibeni au mai predat 1.720 kgr. grîu pentru lucrările executate de S.M.T. Şi-au îndeplinit planul pe întregul an O telegramă sosită zilele acestea la Ministerul Silviculturii anunţă că harnicii muncitori forestieri din cadrul I.F.E.T.-Intorsura Buzăului au îndeplinit sarcinile planului de producţie pe întregul an cu 4 luni înainte de termen. Succesul obţinut *e datoreşte folosirii într-un mare număr de parchete a noii metode de exploatare a fagului în trunchiuri şi catarge. (Agenprea) Declaraţia C. C. a P. M. cu privire la interzicerea Partidului Comunist din Germania Partidul Muncitoresc Romín, clasa muncitoare şi întregul popor romín au aflat cu adîncă indignare despre actul samavolnic, cu totul ilegal al autorităţilor vest-germane de interzicere a Partidului Comunist din Germania şi protestează cu energie împotriva acestui atac brutal, care loveşte în cele mai elementare drepturi şi libertăţi ale poporului german. Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român aminteşte că actuala interzicere a Partidului Comunist din Germania repetă fapta sinistră petrecută cu 23 de ani în urmă. Se ştie că baia uriaşă de sînge în care hitlerismul a scăldat Germania şi Europa întreagă a fost precedată de interzicerea Partidului Comunist din Germania. Cele mai reacţionare cercuri imperialiste vor să decapiteze clasa muncitoare din Germania vestică pentru a putea trece apoi la lichidarea tuturor libertăţilor democratice, la intensificarea şi mai făţişă a pregătirilor de război. Aşa au procedat hitleriştii în trecut. Pe acelaşi drum păşesc astăzi cercurile guvernante din Germania de vest. Experienţa istoriei arată că scoaterea în afara legii a Partidului Comunist pune în pericol şi celelalte partide şi organizaţii muncitoreşti şi democratice : partidul social-democrat, sindicatele, organizaţiile de tineret. Nici un om cinstit nu poate rămne pasiv faţă de politica cercurilor guvernante vest-germane, îndreptată împotriva clasei muncitoare, a intereselor naţionale ale poporului german, împotriva cauzei păcii. Experienţa proprie a clasei muncitoare din România — care şi-a făurit unitatea sa în lupta împotriva regimului burghezo-moşieresc şi a fascismului, pentru crearea şi consolidarea puterii populare — confirmă adevărul că, în faţa atacului fascist, clasa muncitoare, are datoria să-şi unească forţele. Sîntem ferm convinşi că unirea muncitorimii germane, strîngerea în jurul său a tuturor forţelor democratice va izbuti să împiedice prăvălirea Germaniei occidentale pe drumul fascismului şi al războiului. Cercurile reacţionare conducătoare din R.F. Germană au interzis partidul comunist deoarece el slujeşte cu devotament interesele clasei muncitoare şi ale poporului german Şi este forţa cea mai hotărită în lupta împotriva remilitarizării, împotriva prefacerii Germaniei în focarul unui nou război. Partidul comunist a fost interzis pentru că el se pronunţă hotărît împotriva războiului şi mobilizează masele populare din R.F. Germană la lupta pentru unificarea paşnică a Germaniei, pentru pace şi democraţie. Că acestea, şi nu altele, sunt motivele reale ale interzicerii partidului comunist se vede din întreaga politică pe care o duce guvernul vest-german. Puţin timp înainte de interzicerea Partidului Comunist din Germania, cercurile guvernante din Germania occidentală, sub oblăduirea forţelor imperialiste din vest, au decretat serviciul militar general obligatoriu ; ele dezvoltă rapid producţia de armament, cresc din nou un Wehrmacht revanşard, avînd în frunte foști generali hitleriști. Interzicerea Partidului Comunist din Germania este menită să netezească drumul acestei armate a agresiunii către un nou măcel mondial. Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român consideră măsura fascistă de interzicere a Partidului Comunist din Germania drept un act de înăsprire a încordării internaţionale, o provocare la adresa forţelor păcii şi progresului omenirii. Sfidînd popoarele lumii, militarismul fascist încearcă din nou să-şi ridice capul. Măsurile represive, antidemocratice, ale autorităţilor vest-germane sînt în contradicţie flagrantă cu hotărîrile istorice luate de puterile din coaliţia antihitleristă cu privire la organizarea Germaniei după război ca un stat democratic şi iubitor de pace. Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român condamnă cu toată energia acest act agresiv al cercurilor reacţionare din R.F. Germană şi-l consideră drept o dovadă a faptului că aceste cercuri nu vor o unificare paşnică a Germaniei, ci o unificare prin forţă, pe calea războiului. Planurile nesăbuite ale cercurilor reacţionare nu au sorţi de izbîndă. Nu odată au dat greş încercările reacţiunii de a lichida partidele de avangardă ale clasei muncitoare. In ţara noastră interzicerea Partidului Comunist din Romînia în timpul regimului burghezo-moşieresc n-a putut împiedica pe comunişti să mobilizeze şi să conducă lupta maselor muncitoare pentru libertate, democraţie şi socialism. Partidul Comunist din Germania a fost interzis şi în timpul stăpînirii hitleriste. Cu toate acestea, eroicul partid al comuniştilor nu numai că nu a pierit, ci, în ciuda jertfelor şi a sacrificiilor suferite, a stat în fruntea forţelor democratice germane în lupta împotriva hitlerismului, pentru adevăratele interese naţionale ale poporului german, în vreme ce din Hitler şi regimul lui s-a ales praful şi pulberea. Astăzi situaţia este cu totul diferită de cea din 1933. Fascismul precum şi militarismul japonez au fost zdrobite. Numeroase ţări din Europa şi Asia, eliberate de sub jugul fascist, au păşit pe calea socialismului. Ţările socialismului, în frunte cu Uniunea Sovietică şi China populară, formează sistemul socialist mondial şi reprezintă o putere uriaşă, de neînvins. Există, se dezvoltă şi se întăreşte Republica Democrată Germană, primul stat muncitoresc-ţărănesc din istoria Germaniei, stat care nu urmăreşte cuceriri imperialiste şi războaie de cotropire, ci realizarea năzuinţelor naţionale ale poporului german, realizarea paşnică a unităţii întregii patrii germane, colaborarea şi prietenia cu toate popoarele lumii. Se lărgeşte tot mai mult zona păcii, care cuprinde pe lingă ţările socialismului ţări ca India, Indonezia, Egipt şi altele. Astăzi, forţele democraţiei şi socialismului sunt mai puternice ca oricînd. Poporul român, în frunte cu eroica sa clasă muncitoare, alături de toate forţele iubitoare de pace din lumea întreagă, se ridică cu hotărîre împotriva actului ilegal şi antipopular al autorităţilor vestgermane. Poporul nostru nu poate uita cîte a avut de suferit de pe urma militarismului german şi a fascismului şi de aceea înfierează cu cea mai adîncă revoltă sentinţa fascistă de la Karlsruhe, comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român îşi exprimă ferma sa convingere că nici o fărădelege, nici o măsură teroristă nu vor putea opri gloriosul Partid Comunist din Germania să-şi facă datoria faţă de clasa şi poporul său, să mobilizeze masele populare în lupta împotriva militarismului german, pentru pace şi democraţie. Partidul Comunist din Germania a fost „interzis“. Dar nu există forţă în lume să poată nimici partidul din rîndurile căruia s-au ridicat mii şi mii de eroi care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea şi fericirea poporului german. Partidul Comunist nu poate fi nimicit, deoarece el este parte componentă a clasei muncitoare germane, avangarda ei care apără cu fidelitate interesele vitale ale poporului german. In numele muncitorilor, țăranilor, intelectualilor patriei noastre, al întregului popor al Republicii Populare Romíne, Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Romín trimite un salut fierbinte comuniştilor germani, tuturor patrioţilor care se opun samavolniciei fasciste. In lupta pentru o Germanie unită, democratică, iubitoare de pace, poporul german, clasa muncitoare germană, partidul ei comunist se pot bizui pe solidaritatea frăţească a clasei muncitoare din Romînia, a partidului său, pe simpatia întregului popor român. Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român îşi exprimă încrederea că Partidul Comunist din Germania va găsi în mijlocul poporului forţe capabile de a continua şi a intensifica lupta sa, în numele libertăţii, democraţiei şi păcii. Trăiască Partidul Comunist din Germania ! Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român Grandiosul miting de protest al cetăţenilor din Capitală Ieri la Arenele Libertăţii, mii de cetăţeni ai Bucureştiului au înfierat sentinţa samavolnică a Tribunalului din Karlsruhe. In clişeu: Aspect de la miting. (Citiţi în pag. a 3-a reportajul mitingului). Imagini din viaţa poporului vietnamez * Pe ţărmul stîng al rîuluî Do-Ien, intre cîmpuri de orez, e o stîncă uriaşă. La poalele ei, apele udă treptele unui templu ascuns în peşteră. Deasupra, stăpînind zarea, e o fortăreaţă lăsată de francezi. Pe piatră, cu litere uriaşe care pot fi citite din avion, stă scris: Bernard Delattre; aşa îl chema pe feciorul generalului Delattre de Tassigny, care fusese comandantul cetăţii — nod strategic în delta fluviului Roşu — şi şi-a găsit moartea undeva prin apropiere. Cetăţuia e locuită. In încăperile de beton unde erau pe vremuri tunuri, am văzut mese şi scaune, birouri, pe semne, în camerele închise cu oblon de fier, (depozite de muniţii altădată), sunt magazii în care se păstrează hrană. Pentru cine? Priveşti în jur şi înţelegi. Căci de pe un ţărm pe altul peste Do-Ien, vezi cum se leagă un pod trainic de metal pe picioare de beton. Inspre Na- Dinh se zăreşte panglica strălucitoare a drumului de fier, iar pe ţărmul unde fortăreaţa, spre Tanh-Hua, forfota terasierilor care pregătesc pat de pămînt şi prundiş pentru sine. Birourile, magaziile sínt, aşadar, ale şantierului. Ale şantierului, aşa cum tot ale lui sínt şi barăcile de bambus de la poalele stîncilor. Asta-i, deci, folosinţa actuală a unei cetăţui şi ceea ce se vede e o imagine a Vietnamului paşnic, în construcţie. In curînd (la sfîrşitul anului, mi s-a spus), pe aici va trece fluierînd trenul, salutind din mers cetăţuia sumbră care, prin zeci de guri de foc, acum doi ani semăna moarte. Coboram cu băgare de seamă din vîrful stîncii treptele lunecoase și mă uitam unde calc. Din pricina asta l-am zărit pe tînărul surîzător ars de soare, abia cînd am fost la un pas de el. S-a dat binevoitor în lături și, politicos, ne-a dat binețe într-o franțuzească stîlcită. I-am întors salutul și m-am oprit. Era un bărbat înalt, cu pieptul gol, cu privirea limpede, cinstită. Pe cap cu o cască tropicală veche, în jurul gîtului cu un prosop. Mi-a întins mina o palmă aspră, bătătorită de muncă și și-a rostit numele. — Carlo Brochella. — Un nume italian.. — Sint italian. — De unde ? — Din Aquilla, Abruzzi. Ne-am aşezat la umbra unor bananieri. Pe dinaintea noastră treceau fără întrerupere vietnamezii mărunţi şi firavi, împlinind felurite trebi ale şantierului. Pe apele lui Do-Ien se legănau, leneşe, jondi cîine cu o singură pînză, lunecau lungi plute din bambus. Pe acest şantier vietnamez, Carlo Brochella mi-a spus povestea vieţii lui. S-o spun în cîteva cuvinte: 1942 : Prizonier de război la francezi. 1943: In lagăr, în Africa, are de ales: moartea între sîrmă ghimpată sau înrolarea în regiunea străină. Alege legiunea, în condiţiile rămînerii în Africa. Trei zile însă, după semnarea contractului, pleacă într-un centru de infttrucţie şi de-aici, împreună cu alţii de-o seamă sînt îmbarcaţi pe un vapor. Aici află că formează cu toţii un corp expediţionar, încotro pleacă ? 1944: Debarcă la Turanne. Atunci primeşte răspuns. Alcătuiesc un corp expediţionar pentru Vietnam. încep întrebările. „Ce căutăm aici?“ spune într-o seară un negru. „Ce mi-au făcut vietnamezii ?“ spune un german. „Am tras în fran p cezi fără să ştiu de ce; acum trebuie să trag în vietnamezi fără să ştiu de ce" — îşi spunea Brochella. Şi, într-o noapte, s-au adunat; poate erau cinci, poate erau zece, şi au fugit. Au trecut prin junglă şi s-au alăturat armatei populare. „Erau oameni care aveau un rost în viaţă — comentează Brochella — şi rostul lor ne-a convins. Am luptat alături de ei“. 1956: Carlo Brochella e lucrător pe un şantier din Vietnam, împreună cu încă vreo douăzeci de inşi de-o seamă, cîţiva germani, cîţiva sudanezi, francezi, italieni, greci. „Sîntem un fel de batalion străin al reconstrucţiei.„.. — Nu ţi e dor de acasă? îl întreb. — Ba da. Dar în Vietnam am găsit o casă frăţească. Ne-am împrietenit şi ne-am deprins aici. Şi apoi, aici e nevoie de noi, de munca noastră. Vietnamul trebuie să se ridice, urmele războiului trebuie şterse. Am venit la Turanne cu puşca, rămin acum cu cazmaua... Am mai fi stat de vorbă dar un vietnamez ne-a întrerupt. Avea treabă cu Chan-Thi Calo (tovarăşul Carlo). Carlo Brochella, se vede, era util pe şantier. M-am despărţit cu părere de rău. Pe Carlo Brochella n-am să-l mai întîlnesc niciodată, dar n-am să-l uit. Neaşteptata Intîlnîre cu el nu se poate uita. Ea mi-a mărturisit dragostea oamenilor simpli din lumea întreagă pentru poporul vietnamez Dragostea aprinsă în anii războiului şi pînă azi nestinsă. O dragoste fără vorbe mari şi poate, de aceea, sublimă. VIRGIL DANCIULESCU OI doi piloţi de vânătoare, căpitanul Vasile Dumitra şi coechipierul său, locotenentul Călin Calangiu, şi-au ocupat locurile în carlinga avioanelor argintii, şi-au pus cu grijă paraşutele, şi-au strîns „cobză“ centurile peste umeri şi şolduri şi acum aşteaptă cu înfrigurare ordinul de decolare. Cu măştile de oxigen pe figură, cei doi îndrăzneţi par nişte scafandri, gata să exploreze adîncurile oceanului aerian. In casca de radio pătrund din cînd în cînd frînturi de cuvinte nelămurite. Ordinul de decolare se lasă aşteptat şi încordarea creşte clipă cu clipă. Misiunea piloţilor e grea. Ei urmează să descopere şi să întîlnească pe „inamic“ acolo sus la hotarul stratosferei şi, drept mărturie a întîlnirii, să-l aducă „acasă“ ţintuit pe pelicula fotomitralierei. In casca piloţilor pătrunse o voce sonoră, cunoscută, comandînd scurt: — „Vulturul“ 360, decolează ! Sînt „Pămîntul“, recepţie! Ordinul înfioră fiinţa piloţilor. Emoţia dispăru de pe feţele lor îmbujorate, în timp ce mîinile mîngîie cu repeziciune contacte, butoane, manete. In pîntecul păsărilor de oţel se naşte un zumzet surd ca de stup, apoi din ce în ce mai tare. In coada avioanelor au apărut două limbi de foc, apoi s-au mistuit, ridicînd două umbrele de praf. Indicatoarele cadranelor au prins viaţă. In mişcarea lor, tabloul de bord pare un adevărat furnicar. Cabinele se închid ermetic peste cei doi aviatori. A trecut numai un minut de la primirea ordinului şi iată că cele două avioane lunecă pe pista de beton. ★ Altimetrul indică 6000 de metri înălţime. In jurul avioanelor se întinde o privelişte de basm. Norii, rămaşi ceva mai jos, par un uriaş covor alb, pe întinsul căruia se înalţă munţii de vată cu crestele pleşuve şi în continuă frămîntare, dealuri ale căror coame, coboară spre şes şi movile ce se pierd pe întinsul acestei neasemuite imagini a naturii. Căpitanul Dumitraş priveşte busola, indicatorul de consum oxigen, apoi rosteşte: — 349, ai oxigen ? Cum te aimţi ? — Oxigen normal. Mă simt foarte bine. Puţin răcoare, răspunse tînăruil coechipier Calangiu, căruia i se pare că masca de oxigen i s-a lipit de faţă. — Controlează etanşarea ! ordonă şeful celulei fără să privească lateral. Clapele plămânului artificial se închid şi se deschid cu o regularitate matematică. Zborul devine din ce în ce mai greu. Din loc în loc se întîlnesc fragmente de nori ciruşi formaţi din ace de ghiaţă. Cercetarea spaţiului aerian, controlul aparatelor de bord, zborul pe acelaşi cap compus cu o exactitate deosebită încordează şi mai mult atenţia piloţilor. Misiunea e anevoioasă dar dorinţa de îndeplinire cu orice preţ e mult mai mare. Calangiu priveşte ceasul. Faptul că merge de cîteva minute pe acelaşi cap compas începe să-i pună răbdarea la încercare. Tîmplele încep să-i zvîcnească puternic. I se pare că şeful său zboară prea încet. Viteza e totuşi destul de mare. In cască nu sosește nici un ordin. Doar din cînd în cînd, cîte o frîntură de cuvînt trece pe la urechile sale, pierzîndu-se, apoi în eter. „Pămîntul“ tace cu încăpăţînare. Aerodromul a rămas la sute de kilometri , în urmă. Soarele... ?. — „Vulturul“ 360 către „Pămîntul“. Control radio, recepţie !... se auzi vocea tărăgănată şi pătrunzătoare a căpitanului Dumitraş. — „Pămîntul“ vă aude bine, „Vulturilor“ !... răspunse vocea de la staţia terestră de pe aerodrom. Piloţii se simt acum şi mai puternic legaţi de cei de jos, prin firul invizibil al undelor electromagnetice. Imagini diferite li se perindă cu iuţeala fulgerului prin minte. Văd parcă aevea, acolo pe pămînt, pe tovarăşii lor aplecaţi deasupra unei hărţi, urmărindu-le drumul, sau aşteptînd cu înfrigurare o veste din aer, de la cei plecaţi dincolo de zidul despărţitor al norilor. Vocea locotenentului Chirii, ofiţerul cu dirijarea avioanelor în aer, pare a fi aci lingă ei, la numai doi paşi. — „Vulturul“ 360, te chiamă „Pămîntul“ ! Cap compas plus 10 grade, înălţime 7000 metri, viteză plus 100 km... Celula se înscrie prompt în viraj şi avioanele iau noua direcţie. Dumitraş bănuieşte că trebuie să fie pe aproape de ţintă. Cu toate că nu e la prima „întâlnire“ în aer, inima îi bate totuşi cu putere. Ochii celor doi piloţi se rotesc privind jur împrejurul lor. Razele fierbinţi aie soarelui se înfig în ochi ca nişte săgeţi. Dar ochii înlăcrimaţi, nu se închid. Secundele se scurg îngrozitor de încet. Fălcile se încleştează. Oxigenul pare din ce în ce mai amărui. Avioanele zboară cu o viteză ameţitoare... — „Inamicul“ în dreapta !... răsună la căşti vocea sonoră a „Pămîntului“. Privirile săgetară imensitatea spaţiului aerian în dreapta. Nu se vede însă nimic. Avionul cap se înclină pe o aripă şi pe alta, menţinînd direcţia, dar nu observă totuşi nimic, nici jos, nici sus. A sosit momentul „întîlnirii“, dar „inamicul“ refuză cu încăpăţînare să se arate. Ghirlandele de nori ciruşi, străvezii, îngreuiază vederea. Deodată, privirile rămaseră aţintite undeva sus şi la faţă într-un fund de cer, unde abia se disting nişte punctuleţe sclipitoare. Cînd capul celulei, căpitanul Dumitraş, raportă : „Am întîlnit „inamicul“ ! Intrăm la „atac“!...“, avioanele zburau glonţ în urmărirea celor din faţă, în timp ce motoarele execută un ,touo-fortissimo“ de se cutremură depărtările. Distanţa se micşorează văzînd cu ochii. Vînătorii aleargă cu peste 1000 km. la oră... Hotarul stratosferei e foarte aproape. ...Prinse apoi la cercul de foc al vizoarelor vînătoriilor intraţi la „atac“, avioanele „inamice“ poate nici nu bănuiesc că în spatele lor fotomitralierele au intrat în acţiune, pentru ca la întoarcerea de pe cărările înălţimilor să facă dovada întîlnirii dincolo de nori. ...Şi aviaţia noastră, tînără dar puternică, se mîndreşte cu mulţi piloţi asemenea celor doi. E greu zborul şi mult mai greu să stăpineşti complicata aeronavă, care se ia la întrecere cu sunetul. Dar ce poate fi mai frumos, mai înălţător decit faptul că te ştii printre rînduriie apărătorilor de nădejde al carului patriei dragi. Căpitan IOAN CLENCLU In întîmpinarea „Zilei Aviaţiei R. P. R.“ La hotarul stratosferei ★’ „Pe apele lui Do Ienie legănau, leneşe, jonci cline cu singuri plnzL*"