Romînia Liberă, martie 1957 (Anul 15, nr. 3855-3881)
1957-03-01 / nr. 3855
Valoroase iniţiative în lupta pentru creşterea şi ieftinirea producţiei La începutul săptămînii trecute, ziarul nostru a făcut cunoscute cititorilor, angajamentele oţelarilor reşiţeni luate în întîmpinarea zilei de 1 Mai, angajamente care se refereau în primul rînd la realizarea a 5.000 tone oţel peste plan şi la reducerea cu 1 la sută a preţului de cost planificat. Este vorba aşadar despre producerea unei cantităţi mai mari de metal necesară constructorilor de maşini (din 5000 tone oţel se pot lucra 15 locomotive şi 200 de tractoare) şi despre realizarea unor produse mai ieftine în special prin ridicarea productivităţii muncii şi reducerea consumurilor de materiale. Sub lozinca „MAI MULTE PRODUSE ŞI MAI IEFTINE", oţelarii Reşcei au pornit deci cu toată hotărîrea la traducerea în viaţă a sarcinilor pe care plenara din decembrie 1956 a C.C. al P.M.R. le-a trasat economiei noastre naţionale. Veştile venite în ultimul timp de la Reşiţa ne arată de altfel că otelarii ştiu să lupte pentru respectarea cuvîntului dat. DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI ŞI PINA LA 21 FEBRUARIE AU ŞI FOST REALIZATE PESTE PLAN 2.820 TONE OŢEL. Ceea ce oţelarii de la Reşiţa şi-au propus şi realizează zi de zi nu este un fenomen izolat, el face parte integrantă din preocuparea generală pe care o au oamenii muncii din ţara noastră de a produce mai mult şi mai ieftin. Că bătălia pentru mai mult oţel pornită în cetatea metalului reşiţean nu constituie un caz aparte, stă mărturie ecoul pe care l-au produs angajamentele oţelarilor de la Reşiţa în rîndul muncitorilor din alte întreprinderi siderurgice din ţară. Urmînd exemplul oţelarilor din Reşiţa, oţelarii hunedoreni au hotărît să dea 2.000 tone oţel peste plan, cei de la „Industria Sîrmei“-Cîmpia Turzii 200 tone oţel special, cei de la uzinele „Oţelul Roşu" 1.400 tone be peste plan. Interesul vădit pentru găsirea şi punerea în valoare a posibilităţilor de sporire şi ieftinire a producţiei nu se poate limita însă la un singur sector. Cercetarea atentă a locurilor de muncă pentru a valorifica noi şi însemnate rezerve interne este astăzi, mai mult ca oricînd, o preocupare centrală a multor colective de muncă, este o trăsătură pe care o găseşti la toţi muncitorii şi tehnicienii noştri vrednici. Că aşa este, ne-o dovedeşte iniţiativa pornită de colectivul uzinei „I. C. Frimu" din Sinaia sub lozinca: „FIECARE PRODUS CU UN PREŢ DE COST CIT MAI SCĂZUT!", iniţiativă îmbrăţişată cu căldură de numeroase colective de muncă. Bătălia pornită de oţelari, Iniţiativa metalurgiştilor de la Sinaia vin să ilustreze cu vigoare ataşamentul oamenilor muncii pentru politica Partidului Muncitoresc Român, al cărui Comitet Central a subliniat cu prilejul plenarei din decembrie, necesitatea organizării mai raţionale a producţiei, folosirii cu maximum de randament a maşinilor şi utilajelor, utilizării mai bune a suprafeţelor de producţie. Acesta este răspunsul pe care oamenii muncii din ţara noastră îl dau sarcinilor pe care partidul şi guvernul le-au pus în faţa lor, căci ştiu că fiecare produs realizat în plus şi cu un preţ de cost mai redus este în folosul lor, este menit să asigure ridicarea nivelului lor de trai. Oţelarii de la Reşiţa de pildă, ştiu bine că fiecare tonă de oţel peste plan, pe lîngă faptul că înseamnă mai mult metal pentru nevoile construcţiei de maşini, le asigură şi un cîştig mai mare; metalurgiştii de la Sinaia cunosc bine că realizarea producţiei planificate cu 1.642.000 lei mai puţine cheltuieli, aşa cum s-au angajat, are influenţă directă asupra însăşi nivelului lor de viaţă. Cointeresarea materială a celor ce muncesc pentru a creşte nivelul producţiei, pentru a scade permanent preţul de cost este una din posibilităţile create în urma aplicării măsurilor economice preconizate de rezoluţia plenarei din decembrie 1956. Pe aceeaşi linie trebuie judecată şi lărgirea competenţei acordată de mai multe planuri conducătorilor de întreprinderi care sînt chemaţi odată mai mult să stimuleze şi să sprijine, pe toate căile, iniţiativele izvorite din rîndul muncitorilor şi tehnicienilor. întrecerea oţelarilor, iniţiativa de la Sinaia nu sînt proprii numai acestor sectoare de activitate. O sumedenie de fapte ilustrează cu prisosinţă acest lucru. Iată de ce extinderea acestor preţioase iniţiative în alte sectoare industriale, în cît mai multe întreprinderi este astăzi o problemă la ordinea zilei. Acest lucru nu se realizează însă bătînd din palme ci studiind temeinic posibilităţile existente pentru creşterea şi ieftinirea producţiei. Studierea atentă, cu un înalt simţ de răspundere a iniţiativelor pornite în alte sectoare, analiza lor creatoare, în cadrul şi condiţiile specifice propriei întreprinderi, stimularea şi sprijinirea iniţiativelor izvorite din rîndul propriului colectiv este o datorie de seamă a conducerilor întreprinderilor. Să se gîndească conducătorii întreprinderilor din industria producătoare de bunuri de larg consum de pildă, (alimentare, uşoare, locale etc.) şi să studieze împreună cu cei mai buni muncitori şi tehnicieni, care sunt posibilităţile concrete de a creşte producţia de mărfuri destinate oamenilor muncii, de a se face mai frumoase, mai trainice, mai ieftine. Asemenea posibilităţi există, prin însăşi natura producţiei noastre permanent apar ,noi rezerve interne. Este necesar numai să îndreptăm atenţia asupra lor, punîndu-le în valoarea lor adevărată, adică folosindu-le la creşterea şi ieftinirea producţiei. MĂRŢIŞOARE DE 1 MARTIE... Luaţi mărţişoare cu noroc... luaţi mărţişoare... Vînzătorii îmbie trecătorii să-şi aleagă marfa din „prăvălia" instalată disdedimineaţă în coiful străzii. Dar parcă mai e nevoie de reclamă pentru astfel de marfă? Cine a uitat oare datina zilei de 1 martie, începutul primăverii ?... Nimeni nu vrea să scape acest prilej fără a oferi în dar un mărţişor, fie el cît de mic, fetei dragi, tovarăşei de viaţă, colegelor, prietenelor. Foto •• agerpres ) Proletari din toate ţările, unifi-va I miau liberă ORGANUL SFATURILOR POPULARE DIN REPUBLICA POPULARĂ ROMÎNĂ După tratativele duse la Washington de Guy Mollet i ntre 26 şi 27 februarie, la Washington, au avut loc tratative intre şefii guvernelor Franţei şi S.U.A. Misiunea lui Guy Mollet, dat fiind motivele, care au determinat-o, a stîrnit vii comentarii in S.U.A., o seamă de ziare arătind deschis că premierul francez va încerca să restabilească relaţiile zdruncinate dintre S.U.A. şi Franţa, în timp ce presa franceză încearcă să nege faptul că relaţiile între S.U.A. şi Franţa ar mai fi încă sdruncinate. ,,Personaliăţile oficiale din apropierea lui Guy Molier — arată agenţia ,, United Press“ — deplîng faptul că unele relatări din Washington subliniază că vizita lui Mollet va restabili relaţiile zdruncinate dintre cele două ţări în urma chestiunii Suezului, deoarece ele reafirmă că Mollet crede că a şi fost realizat un mare progres în îmbunătăţirea relaţiilor“. Oricită amărăciune însă ar trebui să încerce reprezentanţii guvernului francez în faţa unor astfel de comentarii, oricît ar încerca să dovedească că divergenţele ar fi fost înlăturate, ele continuă să dăinuie şi să submineze colaborarea cu S.U.A. Existenţa lor este confirmată prin însăşi necesitatea vizitei lui Guy Mollet la Washington. In ce priveşte principalele probleme care au stat în faţa participanţilor la tratative ele au fost în număr de trei: Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi problemele europene. Enumerarea în primul rînd a problemei Orientului Mijlociu este firească, deoarece, tocmai ea a fost principalul izvor al contradicţiilor tot mai ascuţite în ultima vreme dintre Franţa şi Anglia pe de o parte, şi S.U.A. pe de altă parte. Cercurile imperialiste americane, care au elaborat doctrina Eisenhower cu scopul bine definit de a înlătura cele două puteri coloniale — Franţa şi Anglia — din această parte a lumii, încearcă acum să obţină colaborarea lor împotriva Egiptului şi popoarelor arabe. In acest scop, au fost folosite şi tratativele de la Washington. După cum arată ziarul ,,New York Herald Tribune“ în cadrul tratativelor de la 26 februarie, preşedintele Eisenhower şi primul ministru Guy Mollet ,,şi-au exprimat speranţa că criza din Orientul Mijlociu poate fi rezolvată * fără a recurge la sancţiuni Impo- * triva Israelului". Cu alte cuvinte , se pune la cale un nou complot imperialist. In momentul cînd S.U.A. are întocmit un proiect de rezoluţie (spre a fi prezentat O.N.U.) care prevede de fapt ocuparea regiunii Gaza de către trupele O.N.U. pe o perioadă nelimitată şi aşa numita internaţionalizare a golfului Akaba, Guy Moher vine la rîndul său să ia apărarea agresorilor israelieni. Astfel se încearcă să se cîştige, prin intermediul unor maşinaţiuni, ceeace n-a putut fi obţinut pe calea agresiunii armate. Deşi s-ar părea că prin sprijinirea îrn comun a Israelului, S.U.A. şi Franţa au ajuns la o identitate de păreri, în realitate divergenţele n-au putut fi înlăturate. „Doctrina Eisenhower“, care mizează pe înlăturarea colonialiştilor anglo-francezi, din Orientul Mijlociu rămîne mai departe izvor de suspiciune şi contradicţie. In ce priveşte celelalte două probleme, asupra cărora s-au purtat discuţii la Washington, cea algeriană şi cea africană, ele au lăsat la rîndul lor să se întrevadă şubrezenia solidarităţii occidentale. S.U.A. continuă — după cît se pare — să refuze a sprijini pe faţă Franţa în problema algeriană pentru a-şi păstra masca de ţară necolonialistă, mască sub care se infiltrează în coloniile aliaţilor ei. De asemenea în timp ce la Washington, Guy Mollet încerca să obţină binecuvîntarea Statelor Unite pentru înfăptuirea proiectelor de integrare europeană (euratomul, piaţa comună „Eurafrica“) la Londra, în cadrul sesiunii Consi- liului de Miniştri al Uniunii Euro- I pei Occidentale care a examinat cererea Angliei de a-şi reduce efectivul trupelor de ocupaţie din Germania occidentală, răbufneau cu toată puterea contradicţii de neîmpăcat. In asemenea condiţii se poate trage doar o singură concluzie : Căutind în S.U.A. remediul înlăturării contradicţiilor care subminează alianţa atlantică, Guy Mollet nu a putut găsi formula salvatoare. Deşi la Washington a fost înscenat spectacolul împăcării franco-americane, sursele divergențelor există și vor exista încă. NICOLAE N. LUPU .1 TELEGRAMA Către Cei de al IX-lea Congres ai Partidului Comunist din Norvegia Oslo Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român trimite celui de al IX-lea Congres al Partidului Comunist din Norvegia un salut frăţesc şi urează întregului partid succes deplin în lupta pentru unitatea clasei muncitoare, pentru interesele vitale ale oamenilor muncii din Norvegia, pentru pace democraţie şi socialism. COMITETUL CENTRAL AL PARTIDULUI MUNCITORESC ROMÂN „...Pe masa care — fără de mîncare — A stat o viată, — e întins acu. In candelă e untdelemnul, care In viata lui flămîndă nu-l avu..." (EUGEN JEBELEANU) De un sat care se cheamă înfruptaţi, auzit-aţi ? — înfruptaţi ? N-am auzit, răspunseră cei doi tineri ingineri agronomi, cu care băteam satele botoșănene, ei cu treburi de ale lor iplugărești, eu după mărturii de la 1907 și din zilele noastre. — Dar de Mîncău ? — Mîncău ? N-am auzit, venii cu o lecută de întîrziere un răspuns timid din fundul camionetei. — Dar de un sat căruia numai Rabelais îi putea găsi denumirea grasă — Ghiftueștii-din-Vale ? Nici o replică. Tovarășii de drum tăceau. — Nu-i nevoie să vă rușinați că din miile de nume rurale ignoraţi cîteva. La drept vorbind, m-ar fi mirat să le știţi, din moment ce nu există. — Atunci de ce ne-ati mai întrebat ? — Mă gîndeam la Flămînzi, unde mergem acuma. Plecînd într-acoace ca să vizitez locul unde s-a ivit acum cincizeci de ani semnul de foc prevestitor al văpăii, ca alt ameninţător „mane, tekel, fares“, îmi veni în minte ceva, prin asociaţie de idei, cum se spune. M-am apucat să cercetez toponimia rurală a Românei de alta dată. Ce stufoasă şi extraordinară varietate de nume ! S-ar zice că ursitoarele au recurs la marea enciclopedie cînd fuse vorba să boteze aşezările ţărăneşti, la a căror naştere au asistat potrivit datinei. N-a rămas un cuvînt reprezentînd natura vegetală şi animală, nefolosit. Intr-atît m-a captivat investigaţia, că mă gîndesc de pe acum cu plăcere la îndeletnicirea pe care mi-o rezerv la bătrîneţe, de a cataloga denumirile, compartimentîndu-le (uf, ce verb !) duipă origină : botanică, zoologie, comerţ, teologie, astronomie, mineralogie, anatomie etc. Dar asta-i altceva. Ei bine, cu lupa m-am uitat la o hartă veche de stat major, ca să descopăr un nume care să exprime, prin antiteză cu Flămiizi, o euforie a ţăranului, o plenitudine a vieţii sale, ceva ca o stemă economică şi socială a satului, a îndestulării. Fie şi Infulicenii. — Şi n-aţi găsit. — N-am găsit. In schimb am mai dat peste un Flămînzi. Cel din Mehedinţi. Şi lăsând la oparte Săracemii, Despuieţii, cred că trebuie să fie un Flămînzi şi în Muntenia. Mi-ar mira să nu fie. — Intr-adevăr, pentru ca o comunitate umană să se poreclească singură cu cel mai lugubru adjectiv al mizeriei e tot ce poate fi mai tragic, chiar în condiţiile în care a trăit ţărănimea noastră sub regimul burghezo-moşieresc, comentă unul din tinerii agronomi. Şi e plin de adîncă semnificaţie faptul că din cel mai famelic sat din toate satele Romîniei s-a stîrnit vijelia. — E o vorbă . Să te ferească dumnezeu de bătaia ciungului. Asta-i satul. La intrarea lui, o fîntînă veche. (Cu imaginea asta aș începe un film comemorativ). Solitară. Balansindu-și visător cumpăna. Repercutînd în inima vizitatorului — predispusă de amintire la impresii stridente, — scîrţîitul melancolic. De pe lanţul ruginit picură rămăşiţele lichide ale ultimei coborîri în adine. Clătinată, ciutura goală se izbeşte între ghizdurile bătrîne de stejar, cu un oftat omenesc, care poate fi confundat cu cel al călătorului. De la Sîntina, satul îşi urcă uşurel şoseaua îngustă printre căsuţele înşirate pe ambele margini. Ar urmări ieri,1907,in şoseaua cine ştie cît cu privirea îngândurată, dacă dincelălalt capăt al ei, un nechezat plin de energie n-ar restabili realitatea unui peisaj dramatizat de viziunile reporterului. Un nechezat, al cărui efect moral l-am resimţit în glanda veseliei, cu atîta intensitate, că preşedintele sfatului popular, tovarăşul Dimineschi Mihai, contaminat de rîsul meu, uită să fie solemn (cică ăsta-i tonul ce trebuie să-l aibă un responsabil de obşte sau de orice fel de întreprindere, după unii autori care-i portretizează de la birou). — E Ghiţă ! rîse şi el. — Ghiţă ? Grozav imitator de strigăte animale. Straşnică voce are flăcăul! spusei admirativ. Spre surprinderea mea, preşedintele mai dădu drumul unei cascade flariante. — Auzi, imitator ! ha ! ha ! E Ghi ţă, armăsarul hergheliei noastre. — Etalon de montă, interveni un tip îmbrăcat orășeniește, înalt, brun, vârsta 40-45 aniîi dau semnalmentele pentru a fi identificat în vederea „avansării“ de autoritatea — mi se pare ieșeană — care l-a trimis în octombrie 1956, la Flămînizi). Etalon de montă, repetă, uitîndu-se sever la preşedinte şi croiadu-se nervos peste carîmbii botforilor cu o cravaşa subţire. Daţi-mi voie să vă explic eu cum stau lucrurile, mi se adresă învăluindu-şi discursul într-un delicios abur de tescovină. Sînt de două săptămîni în raion, şi cunosc mai bine decît toţi flămînzenii situaţia. — Situaţia velniţelor ? — îl întrebai cu seriozitate. Nu ne interesează. Preferăm explicaţiile tovarăşului Dimineschi. Salutare. — Vă spun că e etalon... mai stărui, imobilizat în mijlocul șoselei, pustie la ora aceea a amiezii. F. BRUNEA—FOX (Continuare In pag. 2-a) Anul XV Nr. 3855 4 pagini 20 bani , Vineri 1 martie 1957 Să grăbim pregătirile pentru insămînţări AJUTORUL COOPERATIVEI In aşteptarea timpului prielnic însămîntăritor, ţăranii muncitori fac ultimele pregătiri. In această privinţă, le vin în ajutor cooperativele săteşti care sînt bine aprovizionate cu tot felul de unelte agricole. In clişeu, la magazinul Universal din comuna Căpuşu Mare, ţăranul muncitor Lukacs Andrei controlează cu minuţiozitate plugul schimbător pe care s-a hotărît să-l cumpere în vederea lucrărilor agricole de primăvară. Foto : mihai popescu Centrele mecanice din regiunea Bucureşti trebuie să grăbească repararea utilajului agricol Staţiunile de maşini şi tractoare din regiunea Bucureşti au înregistrat, în ultima vreme, un progres simţitor în ceea ce priveşte punerea la punct a utilajului agricol care va fi folosit în executarea muncilor de primăvară. Astfel, la sfîrşitul săptămînii trecute, procentul reparaţiilor la tractoare era de 95 la sută, iar la pluguri şi semănători de peste 90 la sută. Aceste realizări însă privesc numai reparaţiile efectuate de către staţiuni, în atelierele lor proprii. Or, ştim că o bună parte din tractoarele S.M.T. se repară în centrele mecanice sau în întreprinderile industriale, reparatoare de utilaj agricol. Dacă întreprinderile care aţi avut de reparat utilaj agricol au înţeles să repare şi să livreze tractoarele şi motoarele agricole — cu mici excepţii — în termenele stabilite, nu acelaşi lucru se poate spune despre centrele mecanice. Acestea, pînă la 22 februarie, livraseră abia 64 la sută din numărul tractoarelor şi motoarelor agricole primite spre reparaţie, rămînînd să mai livreze peste 150 de tractoare şi motoare. Din această cauză, procentul reparaţiilor la tractoare, socotit la numărul total al S.M.T. din regiunea Bucureşti, este de numai 87 la sută. Printre centrele mecanice rămase în urmă cu repararea tractoarelor şi motoarelor agricole trebuie amintite cele din Otopeni, Ciulniţa şi Drăgăneşti. Toate aceste trei unităţi au întîrziat, îndeosebi, repararea motoarelor şi tractoarelor I.A.R. In multe părţi din cuprinsul regiunii Bucureşti, timpul a devenit prielnic muncitor la cîmp. Aproape 100 de brigăzi de tractoare de la diferite S.M.T. din această regiune au şi pornit la lucru In curind, muncile agricole vor începe pretutindeni. Tractoarele care se mai află încă în atelierele de reparaţii ale centrelor mecanice menţionate, trebuie să fie gata, să poată ieşi la cîmp. Pentru ca acestea să nu piardă nici o zi bună de lucru, grăbirea punerii lor la punct trebuie să constituie o sarcină de prim ordin pentru conducerile centrelor mecanice Drăgăneşti, Otopeni şi Ciulniţa. Şi aceasta nu trebuie făcută cumva în detrimentul calităţii reparaţiilor, aşa cum s-a procedat la centrul mecanic Drăgăneşti — unde comisia de recepţie a găsit multe tractoare aparţinînd S.M.T. -Toporu, Orbească, Nanov, etc. reparate superficial — ci cu atenţia cuvenită.La rîndul lor, conducerile S.M.T. care mai au de ridicat de la centrele mecanice tractoare şi, în special, motoare reparate, au datoria să ţină o legătură permanentă cu acestea pentru ca livrarea lor să se facă fără nici o întîrziere. De îndată ce au sosit în staţiuni, motoarele trebuie montate pe şasiurile tractoarelor respective, astfel ca la timpul potrivit ele să poată porni la lucru. CERCETĂRI IN DOMENIUL ANTIBIOTICELOR De la înfiinţarea primei fabrici de antibiotice, acum aproape 15 ani, s-au izolat şi cercetat proprietăţile a peste 3500 preparate medicamentoase cu caracter antibiotic. Dintre acestea însă numai 20 s-au dovedit a fi mijloace terapeutice eficiente, dar utilitatea lor este atît de mare că peste 100 maladii pot fi tratate cu acest număr redus de medicamente. Antibioticele constituie o preocupare de seamă şi pentru oamenii de specialitate din ţara noastră. Datorită cercetărilor făcute de către Institutul de cercetări antibiotice, se vor pune în consum în cursul acestui an două noi medicamente. Primul este Dicilina, preparat sub formă de tablete pentru administrare bucală. Acest antibiotic este bun în complicaţiile afecţiunilor respiratorii sezoniere, în accidente infecţioase etc., şi în tratamente curative pentru angine, amigdalite, otite medii supurate etc. In cursul lunii ianuarie, fabrica de antibiotice din Iași a produs două sarje de Cicilina care au fost livrate fabricii de medicamente nr. 1 pentru tabletare. Al doilea preparat este Procltina injectabilă, indicată la scarlatina, amigdalite acute, streptococice, în afecţiuni acute la sugari pînă la 6 luni şi în profilaxia reumatismului poliarticular acut. Cercetătorii din acest domeniu vor studia pe scară de laborator şi prepararea Eritromicinei şi a Albomicinei — antibiotice sovietice de mare valoare. De asemenea se va studia şi prepararea hormonilor steroizi cu acţiune terapeutică multiplă şi extrem de eficace. Se vor întreprinde cercetări şi pentru prepararea Riboflavinei folosită pentru tratamentul afecţiunilor pielei şi mucoaselor, anemii, insuficiență hepatică, etc. Punctul pe i In formaţiile de muzică u g șoară se face abuz de in- 8 strumente de percuţie. K» OOOOOO OO OO OOOO COOO OOOO <3000OOOO OOOO OOOO <3© OOOO ^OOOOOOOOCOOOO000000000000OCOOOOOOOO30OOOOoc< 8 g — Mă luați și pe mine In or g 8 chestră ? Am venit cu instrumen- 8 § tele de-acasă... ? Desen de GH. CHIRIAC8 Cititorii despre DIFUZAREA PRESEI Pe marginea unor scrisori primite la redacţie Nu odată s-a discutat pînă acum despre lipsurile existente în difuzarea presei, nu odată aceste lipsuri au format obiectul unor sezisări şi al unor materiale apărute în presă. Se pare însă că tot ce s-a făcut pînă-n prezent n-a determinat încă luarea unor măsuri eficiente. Ne îndreptăţesc să facem această afirmaţie numeroase scrisori sosite la redacţie prin care diferiţi cititori îşi arată nemulţumirea faţă de felul cum se difuzează presa. Deoarece majoritatea reclamaţiilor primite în ultimele zile se referă îndeosebi la deficienţe ce se fac simţite la comune, în rîndurile de mai jos dăm cuvîntul cîtorva cititori din lumea satului. „Nu ne trebuie hîrtie de împachetat !” „Cînd liniile ferate sînt înzăpezite, de voie denevoie trebuie să rabzi întîrzierea ziarelor. Dar cînd circulaţia pe linia Bucureşti-Ploeşti se desfăşoară în mod normal, abonaţii nu pot admite să primească ziarele cu două şi chiar trei zile întîrziere. Şi totuşi în comuna Puchenii Mari aşa stau lucrurile. Noi, care ne aflăm în apropierea Capitalei şi a oraşului Ploeşti — ne scrie tov. Popa Ştefan — primim ziarele mai tîrziu decît cititorii din regiunile îndepărtate ale ţării“. După părerea tov. Popa, această situaţie se datoreşte atît unei defectuoase organizări a transportului ziarelor, cît şi lipsei de operativitate cu care se cartează presa. Pînă să ajungă în mina abonaţilor ziarele au de străbătut caile anevoioasă întreruptă de numeroase popasuri, mai mari sau mai mici. De la Bucureşti şi pînă la Puchenii Mari ziarele „staţionează“ la oficiul P.T.T.R. 2 Ploeşti, unde adesea zăbovesc în aşteptarea autobuzului cu care face operaţia dereexpedierela oficiul P.T.T.R. Puchenii-Moşneni, la factorii poştali şi în sfîrşit la sfatul popular. Cu un asemenea itinerariu la care se asociază şi o cartare deficientă nici nu-i de mirare că ziarele ajung după două-trei zile în mina abonaţilor, că în fiecare lună aproximativ 10—15 numere de ziar nu ajung deloc. „Nouă nu ne trebuie hîrile de împachetat. De aceea cerem cu insistenţă forurilor răspunzătoare să studieze toate posibilităţile existente în vederea scurtării drumului ziarelor cit şi a executării mai rapide a operaţiunilor de prelucrare a presei“ — scrie în încheierea scrisorii tov. Popa Ştefan. Din cînd în cînd şi cîteodată chiar deloc ■ Pentru cititorul V. Marcu din comuna Cirta, raionul Făgăraş, tov. Popa, care se plînge doar pentru o „mică“ întîrziere de două-trei zile a ziarului, este un om norocos. Tov. Marcu a avut grijă să-şi achite la timp abonamentul pe luna ianuarie la ziarul nostru dar pînă la data de 25 ianuarie n-a primit nici un exemplar — şi asta nu din vina noastră. Trebuie arătat că „Romînia liberă“ nu-i singura publicaţie care nu-i ajunge la timp. De cele mai multe ori „Programul de radio“ îi soseşte la sfîrşitul săptămânii cînd nu mai e de nici un folos. Ba în luna decembrie nu l-a primit de loc, după cum nici numerele pe decembrie 1956 şi ianuarie 1957 ale revistei „Ştiinţă şi tehnică“ ce le aştepta, nu au ajuns la destinaţie. Sezisarea verbală, făcută de amintitul cititor la oficiul P.T.T.R Arpaşu de Jos nu s-a bucurat de prea multă atenţie. Obişnuiţi, pesemne, cu hîrţogăria, tovarăşii de aci i-au „recomandat“ să facă o cerere în scris. Pentru că abonatul V. Marcu n-a găsit această propunere nici operativă şi nici practică, (o fi ştiind omul ceva!) el a făcut o cerere scrisă dar... a adresat-o redacţiei, care pe această cale o supune spre rezolvare forului în drept. Plîngeri asemănătoare ne vin şi din alte locuri din ţară. Scrisoarea cititorului Gheorghe Hagiescu din comuna Titeşti este alcătuită bunăoară din cîteva întrebări. De ce ziarele ajung la noi cu treipatru zile întîrziere, deşi la Cîinenî (ultimul oficiu poştal) trenul cu vagon poştal soseşte zilnic la orele 9,30 dimineaţa ? De ce din 30 numere de ziar abonaţii primesc doar 10—15? La toate aceste „de ce“-uri poate şi trebuie să răspundă oficiul raional P.T.T.R. Rîmnicu Vîlcea. După cum ne informează cititorul Ion Cioacă, şi la sanatoriul T.B.C.Păuleşti ziarele sufere în mod obişnuit odată la 3—4 zile, iar pe prima jumătate a lunii ianuarie bolnavii n-au primit nici unul din numerele P. IEȘEANIr. (Continuare în pag. 3-a)