Romînia Liberă, martie 1957 (Anul 15, nr. 3855-3881)

1957-03-01 / nr. 3855

Valoroase iniţiative în lupta pentru creşterea şi ieftinirea producţiei La începutul săptămînii trecute, ziarul nostru a făcut cunoscute ci­titorilor, angajamentele oţelarilor reşiţeni luate în întîmpinarea zilei de 1 Mai, angajamente care se re­fereau în primul rînd la realizarea a 5.000 tone oţel peste plan şi la reducerea cu 1 la sută a preţului de cost planificat. Este vorba aşa­dar despre producerea unei canti­tăţi mai mari de metal necesară constructorilor de maşini (din 5000 tone oţel se pot lucra 15 locomo­tive şi 200 de tractoare) şi despre realizarea unor produse mai iefti­ne în special prin ridicarea pro­ductivităţii muncii şi reducerea con­sumurilor de materiale. Sub lozin­ca „MAI MULTE PRODUSE ŞI MAI IEFTINE", oţelarii Reşcei au pornit deci cu toată hotărîrea la traducerea în viaţă a sarcinilor pe care plenara din decembrie 1956 a C.C. al P.M.R. le-a trasat economiei noastre naţionale. Veştile venite în ultimul timp de la Reşiţa ne arată de altfel că otelarii ştiu să lupte pentru respectarea cuvîntului dat. DE LA ÎNCEPUTUL ANUL­UI ŞI PINA LA 21 FEBRUARIE AU ŞI FOST REALIZATE PESTE PLAN 2.820 TONE OŢEL. Ceea ce oţelarii de la Reşiţa şi-au propus şi realizează zi de zi nu este un fenomen izolat, el face parte integrantă din preocuparea generală pe care o au oamenii muncii din ţara noastră de a pro­duce mai mult şi mai ieftin. Că bă­tălia pentru mai mult oţel pornită în cetatea metalului reşiţean nu constituie un caz aparte, stă mărtu­rie ecoul pe care l-au produs anga­jamentele oţelarilor de la Reşiţa în rîndul muncitorilor din alte în­treprinderi siderurgice din ţară. Urmînd exemplul oţelarilor din Re­şiţa, oţelarii hunedoreni au hotărît să dea 2.000 tone oţel peste plan, cei de la „Industria Sîrmei“-Cîmpia Turzii 200 tone oţel special, cei de la uzinele „Oţelul Roşu" 1.400 tone b­e­ peste plan. Interesul vădit pentru găsirea şi punerea în valoare a posibilităţilor de sporire şi ieftinire a produc­ţiei nu se poate limita însă la un singur sector. Cercetarea atentă a locurilor de muncă pentru a valo­rifica noi şi însemnate rezerve in­terne este astăzi, mai mult ca ori­­cînd, o preocupare centrală a multor colective de muncă, este o trăsătură pe care o găseşti la toţi muncitorii şi tehnicienii noştri vred­nici. Că aşa este, ne-o dovedeşte iniţiativa pornită de colectivul uzi­nei „I. C. Frimu" din Sinaia sub lozinca: „FIECARE PRODUS CU UN PREŢ DE COST CIT MAI SCĂZUT!", iniţiativă îmbrăţişată cu căldură de numeroase colective de muncă. Bătălia pornită de oţelari, Iniţia­tiva metalurgiştilor de la Sinaia vin să ilustreze cu vigoare ataşa­mentul oamenilor muncii pentru po­litica Partidului Muncitoresc Ro­mân, al cărui Comitet Central a subliniat cu prilejul plenarei din decembrie, necesitatea organizării mai raţionale a producţiei, fol­osirii cu maximum de randament a ma­şinilor şi utilajelor, utilizării mai bune a suprafeţelor de producţie. Acesta este răspunsul pe care oa­menii muncii din ţara noastră îl dau sarcinilor pe care partidul şi guvernul le-au pus în faţa lor, căci ştiu că fiecare produs realizat în plus şi cu un preţ de cost mai re­dus este în folosul lor, este menit să asigure ridicarea nivelului lor de trai. Oţelarii de la Reşiţa de pildă, ştiu bine că fiecare tonă de oţel peste plan, pe lîngă faptul că înseamnă mai mult metal pentru nevoile construcţiei de maşini, le asigură şi un cîştig mai mare; meta­­lurgiştii de la Sinaia cunosc bine că realizarea producţiei planificate cu 1.642.000 lei mai puţine cheltu­ieli, aşa cum s-au angajat, are in­fluenţă directă asupra însăşi nive­lului lor de viaţă. Cointeresarea materială a celor ce muncesc pentru a creşte nivelul producţiei, pentru a scade perma­nent preţul de cost este una din posibilităţile create în urma aplică­rii măsurilor economice preconizate de rezoluţia plenarei din decembrie 1956. Pe aceeaşi linie trebuie jude­cată şi lărgirea competenţei acor­dată de mai multe planuri conducă­torilor de întreprinderi care sînt chemaţi odată mai mult să stimu­leze şi să sprijine, pe toate căile, iniţiativele izvorite din rîndul mun­citorilor şi tehnicienilor. întrecerea oţelarilor, iniţiativa de la Sinaia nu sînt proprii numai acestor sectoare de activitate. O sumedenie de fap­te ilustrează cu prisosinţă acest lu­cru. Iată de ce extinderea acestor preţioase iniţiative în alte sectoare industriale, în cît mai multe între­prinderi este astăzi o problemă la ordinea zilei. Acest lucru nu se realizează însă bătînd din palme ci studiind temeinic posibilităţile e­­xistente pentru creşterea şi ieftini­rea producţiei. Studierea atentă, cu un înalt simţ de răspundere a iniţiativelor pornite în alte sectoare, analiza­ lor creatoare, în cadrul şi condiţiile specifice propriei întreprinderi, sti­mularea şi sprijinirea iniţiativelor izvorite din rîndul propriului co­lectiv este o datorie de seamă a conducerilor întreprinderilor. Să se gîndească conducătorii întreprinde­rilor din industria producătoare de bunuri de larg consum de pildă, (alimentare, uşoare, locale etc.) şi să studieze împreună cu cei mai buni muncitori şi tehnicieni, care sunt posibilităţile concrete de a creşte producţia de mărfuri desti­nate oamenilor muncii, de a se face mai frumoase, mai trainice, mai ief­tine. Asemenea posibilităţi există, prin însăşi natura producţiei noas­tre permanent apar ,noi rezerve in­terne. Este necesar numai să în­dreptăm atenţia asupra lor, punîn­­du-le în valoarea lor adevărată, a­­dică folosindu-le la creşterea şi ief­tinirea producţiei. MĂRŢIŞOARE DE 1 MARTIE... Luaţi mărţişoare cu noroc... luaţi mărţişoare... Vînzătorii îmbie trecătorii să-şi aleagă marfa din „prăvălia" instalată disdediminea­­ţă în coiful străzii. Dar parcă mai e nevoie de reclamă pentru astfel de marfă? Cine a uitat oare datina zilei de 1 martie, începutul pri­măverii ?... Nimeni nu vrea să scape acest prilej fără a oferi în dar un mărţişor, fie el cît de mic, fetei dragi, tovarăşei de viaţă, cole­gelor, prietenelor. Foto •• agerpres ) Proletari din toate ţările, unifi-va I miau liberă ORGANUL SFATURILOR POPULARE DIN REPUBLICA POPULARĂ ROMÎNĂ După tratativele duse la Washington de Guy Mollet i­ ­­ntre 26 şi 27 februarie, la Washington, au avut loc tratative intre şefii guverne­lor Franţei şi S.U.A. Misiunea lui Guy Mollet, dat fiind motivele, care au determi­nat-o, a stîrnit vii comentarii in S.U.A., o seamă de ziare arătind deschis că premierul francez va încerca să restabilească relaţiile zdruncinate dintre S.U.A. şi Fran­ţa, în timp ce presa franceză în­cearcă să nege faptul că relaţiile între S.U.A. şi Franţa ar mai fi încă sdruncinate. ,,Personali­ăţile oficiale din apropierea lui Guy Molier — arată agenţia ,, United Press“ — deplîng faptul că unele relatări din Washington subliniază că vizita lui Mollet va restabili re­laţiile zdruncinate dintre cele două ţări în urma chestiunii Suezului, deoarece ele reafir­mă că Mollet cre­de că a şi fost realizat un mare progres în îmbună­tăţirea relaţiilor“. Oricită amărăciune însă ar trebui să încerce reprezentanţii guvernu­lui francez în faţa unor astfel de comentarii, oricît ar încerca să dovedească că divergenţele ar fi fost înlăturate, ele continuă să dăinuie şi să submineze colabora­rea cu S.U.A. Existenţa lor este confirmată prin însăşi necesitatea vizitei lui Guy Mollet la Washing­ton. In ce priveşte principalele pro­bleme care au stat în faţa parti­cipanţilor la tratative ele au fost în număr de trei: Orientul Mij­lociu, Africa de Nord şi problemele europene. Enumerarea în primul rînd a pro­blemei Orientului Mijlociu este fi­rească, deoarece, tocmai ea a fost principalul izvor al contradicţiilor tot mai ascuţite în ultima vreme dintre Franţa şi Anglia pe de o parte, şi S.U.A. pe de altă parte. Cercurile imperialiste americane, care au elaborat doctrina Eisenho­wer cu scopul bine definit de a înlătura cele două puteri coloniale — Franţa şi Anglia — din această parte a lumii, încear­că acum să obţină colabora­rea lor împotriva Egiptului şi po­poarelor arabe. In acest scop, au fost folosite şi tratativele de la Washington. După cum arată zia­rul ,,New York Herald Tribune“ în cadrul tratativelor de la 26 februa­rie, preşedintele Eisenhower şi pri­mul ministru Guy Mollet ,,şi-au exprimat speranţa că criza din Orientul Mijlociu poate fi rezolvată * fără a recurge la sancţiuni Impo- * triva Israelului". Cu alte cuvinte , se pune la cale un nou complot imperialist. In momentul cînd S.U.A. are întocmit un proiect de rezoluţie (spre a fi prezentat O.N.U.) care prevede de fapt ocu­parea regiunii Gaza de către tru­pele O.N.U. pe o perioadă nelimi­tată şi aşa­ numita internaţionali­zare a golfului Akaba, Guy Moh­er vine la rîndul său să ia apărarea agresorilor israelieni. Astfel se încearcă să se cîştige, prin intermediul unor maşinaţiuni, ceea­­ce n-a putut fi obţinut pe calea a­­gresiunii armate. Deşi s-ar părea că prin sprijini­rea îrn comun a Israelului, S.U.A. şi Franţa au ajuns la o identitate de păreri, în realitate divergenţele n-au putut fi înlă­turate. „Doctrina Eisenhower“, care mizează pe înlătu­rarea colonialişti­lor anglo-francezi, din Orientul Mijlociu rămîne mai departe izvor de suspiciune şi contradicţie. In ce priveşte celelalte două pro­bleme, asupra cărora s-au purtat discuţii la Washington, cea al­geriană şi cea africană, ele au lăsat la rîndul lor să se întrevadă şu­brezenia solidarităţii occidentale. S.U.A. continuă — după cît se pare — să refuze a sprijini pe faţă Franţa în problema algeriană pentru a-şi păstra masca de ţară necolonialistă, mască sub care se infiltrează în coloniile aliaţilor ei. De asemenea în timp ce la Washing­ton, Guy Mollet încerca să obţină binecuvîntarea Statelor Unite pen­tru înfăptuirea proiectelor de in­tegrare europeană (euratomul, piaţa comună „Eurafrica“) la Londra, în cadrul sesiunii Consi-­­ liului de Miniştri al Uniunii Euro- I pei Occidentale care a examinat­­ cererea Angliei de a-şi reduce efec­tivul trupelor de ocupaţie din Germania occidentală, răbufneau cu toată puterea contradicţii de neîmpăcat. In asemenea condiţii se poate trage doar o singură con­cluzie : Căutind în S.U.A. reme­diul înlăturării contradicţiilor care subminează alianţa atlantică, Guy Mollet nu a putut găsi formula sal­vatoare. Deşi la Washington a fost înscenat spectacolul împăcării franco-americane, sursele diver­gențelor există și vor exista încă. NICOLAE N. LUPU .1 TELEGRAMA Către Cei de al IX-lea Congres ai Partidului Comunist din Norvegia Oslo Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român trimite celui de al IX-lea Congres al Partidului Com­­unist din Norvegia un salut frăţesc şi urează întregului partid succes deplin în lupta pentru unitatea clasei muncitoare, pentru interesele vitale ale oamenilor muncii din Norvegia, pentru pace democraţie şi socialism. COMITETUL CENTRAL AL PARTIDULUI MUNCITORESC ROMÂN „...Pe masa care — fără de mîncare — A stat o viată, — e întins acu. In candelă e untdelemnul, care In viata lui flămîndă nu-l­ avu..." (EUGEN JEBELEANU) D­e un sat care se cheamă în­fruptaţi, auzit-aţi ? — înfruptaţi ? N-am auzit, răspunseră cei doi tineri ingineri a­­gronomi, cu care băteam satele boto­­șănene, ei cu treburi de ale lor iplu­­gărești, eu după mărturii de la 1907 și din zilele noastre. — Dar de Mîncău­ ? — Mîncău ? N-am auzit, venii cu o lecută de întîrziere un răspuns timid din fundul camionetei. — Dar de un sat căruia numai Ra­belais îi putea găsi denumirea grasă — Ghiftueștii-din-Vale ? Nici o replică. Tovarășii de drum tăceau. — Nu-i nevoie să vă rușinați că din miile de nume rurale ignoraţi cîteva. La drept vorbind, m-ar fi mi­rat să le știţi, din moment ce nu există. — Atunci de ce n­e-ati mai între­bat ? — Mă gîndeam la Flămînzi, unde mergem acuma. Plecînd într-acoace ca să vizitez locul unde s-a ivit acum cincizeci de ani semnul de foc preves­titor al văpăii, ca alt ameninţător „mane, tekel, fares“, îmi veni în minte ceva, prin asociaţie de idei, cum se spune. M-am apucat să cer­­cetez toponimia rurală a Român­ei de alta dată. Ce stufoasă şi extraor­dinară varietate de nume ! S-ar zice că ursitoarele au recurs la marea en­ciclopedie cînd fuse vorba să boteze aşezările ţărăneşti, la a căror naş­­tere au asistat potrivit datinei. N-a rămas un cuvînt reprezentînd natu­ra vegetală şi animală, nefolosit. In­­tr-atît m-a captivat investigaţia, că mă gîndesc de pe acum cu plăcere la îndeletnicirea pe care mi-o rezerv la bătrîneţe, de a cataloga denumi­rile, compartimentîndu-le (uf, ce verb !) duipă origină : botanică, zoo­logie, comerţ, teologie, astronomie, mineralogie, anatomie etc. Dar asta-i altceva. Ei bine, cu lupa m-am uitat la o hartă veche de stat major, ca să des­copăr un nu­me care să exprime, prin antiteză cu Flămiizi, o euforie a ţă­ranului, o plenitudine a vieţii sale, ceva ca o stemă economică şi so­cială a satului, a îndestulării. Fie şi Infulicenii. — Şi n-aţi găsit. — N-am găsit. In schimb am mai dat peste un Flămînzi. Cel din Mehedinţi. Şi lăsând la o­­parte Săra­­cemii, Despuieţii, cred că trebuie să fie un Flămînzi şi în Muntenia. Mi-ar mira să nu fie. — Intr-adevăr, pentru ca o co­munitate umană să se poreclească singură cu cel mai lugubru adjectiv al mizeriei e tot ce poate fi mai tra­gic, chiar în condiţiile în care a trăit ţărănimea noastră sub regimul burghezo-moşieresc, comentă unul din tinerii agronomi. Şi e plin de adîncă semnificaţie faptul că din cel mai fa­melic sat­ din toate satele Romîniei s-a stîrnit vijelia. — E o vorbă . Să te ferească dum­nezeu de bătaia ciungului. A­sta-i satul. La intrarea lui, o fîntînă veche. (Cu imaginea asta aș începe un film come­morativ). Solitară. Balansindu-și vi­sător cumpăna. Repercutînd în inima vizitatorului — predispusă de a­­mintire la impresii stridente, — scîr­­ţîitul melancolic. De pe lanţul ruginit picură rămăşiţele lichide ale ultimei coborîri în adine. Clătinată, ciutura goală se izbeşte între ghizdurile bă­­trîne de stejar, cu un oftat omenesc, care poate fi confundat cu cel al călătorului. De­ la Sîntina, satul îşi urcă uşurel şoseaua îngustă printre căsuţele în­­şirate pe ambele margini. Ar urmări ieri­,1907,­in şoseaua cine ştie cît cu privirea în­gândurată, dacă din­­celălalt capăt al ei, un nechezat plin de energie n-ar restabili realitatea unui peisaj dra­matizat de viziunile reporterului. Un nechezat, al cărui efect moral l-am resimţit în glanda veseliei, cu atîta intensitate, că preşedintele sfatului popular, tovarăşul Dimineschi Mihai, contaminat de rîsul meu, uită să fie solemn (cică ăsta-i tonul ce trebuie să-l aibă un responsabil de obşte sau de orice fel­ de întreprindere, după unii autori care-i portretizează de la birou). — E Ghiţă ! rîse şi el. — Gh­iţă ? Grozav imitator de strigăte animale. Str­aşnică voce are flăcăul! spusei admirativ. Spre surprinderea mea, preşedin­tele mai dădu drumul unei cascade flariante. — Auzi, imitator ! ha ! ha ! E Ghi­ ţă, armăsarul hergheliei noastre. — Etalon de montă, interveni un tip îmbrăcat orășeniește, înalt, brun, vârsta 40-45­ ani­­îi dau semnalmen­tele pentru a fi identificat în vederea „avansării“ de autoritatea — mi se pare ieșeană — care l-a­­ trimis în octombrie 1956, la Flămînizi). Etalon de montă, repetă, uitîndu-se sever la preşedinte şi croiadu-se nervos peste carîmbii botforilor cu o cravaşa sub­ţire. Daţi-m­i voie să vă explic eu cum stau lucrurile, mi se adresă în­­văluindu-şi discursul într-un delicios abur de tescovină. Sînt de două săp­­tămîni în raion, şi cunosc mai bine decît toţi flămînzenii situaţia. — Situaţia velniţelor ? — îl în­trebai cu seriozitate. Nu ne intere­sează. Preferăm explicaţiile tovară­şului Dimineschi. Salutare. — Vă spun că e etalon... mai stă­rui, imobilizat în mijlocul șoselei, pustie la ora aceea a amiezii. F. BRUNEA—FOX (Continuare In pag. 2-a) Anul XV Nr. 3855 4 pagini 20 bani , Vineri 1 martie 1957 Să grăbim pregătirile pentru insămînţări AJUTORUL COOPERATIVEI In aşteptarea timpului prielnic însămîntăritor, ţăranii muncitori fac ultimele pregătiri. In această privinţă, le vin în ajutor cooperativele săteşti care sînt bine aprovizionate cu tot felul de unelte agricole. In clişeu, la magazinul Universal din comuna Căpuşu Mare, ţăra­nul muncitor Lukacs Andrei controlează cu minuţiozitate plugul schim­bător pe care s-a hotărît să-l cumpere în vederea lucrărilor agricole de primăvară. Foto : mihai popescu Centrele mecanice din regiunea Bucureşti trebuie să grăbească repararea utilajului agricol Staţiunile de maşini şi tractoare din regiunea Bucureşti au înregistrat, în ultima vreme, un progres simţitor în ceea ce priveşte punerea la punct a utilajului agricol care va fi folosit în executarea muncilor de primăvară. Astfel, la sfîrşitul săptămînii trecute, procentul reparaţiilor la tractoare era de 95 la sută, iar la pluguri şi semă­nători de­­ peste 90 la sută. Aceste realizări însă privesc numai reparaţii­le efectuate de către staţiuni, în ate­­lierele lor proprii. Or, ştim că o bună parte din trac­toarele S.M.T. se repară în centrele mecanice sau în întreprinderile indus­triale, reparatoare de utilaj agricol. Dacă întreprinderile care aţi avut de reparat utilaj agricol au înţeles să repare şi să livreze tractoarele şi mo­toarele agricole — cu mici excepţii — în termenele stabilite, nu acelaşi lucru se poate spune despre centrele meca­nice. Acestea, pînă la 22 februarie, li­vraseră abia 64 la sută din numărul tractoarelor şi motoarelor agricole primite spre reparaţie, rămînînd să mai livreze peste 150 de tractoare şi motoare. Din această cauză, procentul reparaţiilor la tractoare, socotit la numărul total al S.M.T. din regiunea Bucureşti, este de numai 87 la sută. Printre centrele mecanice rămase în urmă cu repararea tractoarelor şi motoarelor agricole trebuie amintite cele din Otopeni, Ciulniţa şi Drăgă­­neşti. Toate aceste trei unităţi au în­­tîrziat, îndeosebi, repararea motoare­lor şi tractoarelor I.A.R. In multe părţi din cuprinsul regiunii Bucureşti, timpul a devenit prielnic muncitor la cîmp. Aproape 100 de bri­găzi de tractoare de la diferite S.M.T. din această regiune au şi pornit la lucru In curind, muncile agricole vor începe pretutindeni. Tractoarele care se mai află încă în atelierele de re­paraţii ale centrelor mecanice men­ţionate, trebuie să fie gata, să poată ieşi la cîmp. Pentru ca acestea să nu piardă nici o zi bună de lucru, gră­birea punerii lor la punct trebuie să constituie o sarcină de prim ordin pentru conducerile centrelor mecanice Drăgăneşti, Otopeni şi Ciulniţa. Şi a­­ceasta nu trebuie făcută cumva în de­trimentul calităţii reparaţiilor, aşa cum s-a procedat la centrul mecanic Drăgăneşti — unde comisia de recep­ţie a găsit multe tractoare aparţinînd S.M.T. -Toporu, Orbească, Nanov, etc. reparate superficial — ci cu atenţia cuvenită.­La rîndul lor, conducerile S.M.T. care mai au de ridicat de la centrele mecanice tractoare şi, în special, mo­toare reparate, au datoria să ţină o legătură permanentă cu acestea pen­tru ca livrarea lor să se facă fără nici o întîrziere. De îndată ce au so­sit în staţiuni, motoarele trebuie mon­tate pe şasiurile tractoarelor respecti­ve, astfel ca la timpul potrivit ele să poată porni la lucru. CERCETĂRI IN DOMENIUL ANTIBIOTICELOR De la înfiinţarea primei fabrici de antibiotice, acum aproape 15 ani, s-au izolat şi cercetat proprietăţile a peste 3500 preparate medicamentoase cu ca­racter antibiotic. Dintre acestea însă numai 20 s-au dovedit a fi mijloace terapeutice eficiente, dar utilitatea lor este atît de mare că peste 100 mala­dii pot fi tratate cu acest număr re­dus de medicamente. Antibioticele constituie o preocupare de seamă şi pentru oamenii de spe­cialitate din ţara noastră. Datorită cercetărilor făcute de către Institutul de cercetări antibiotice, se vor pune în consum în cursul acestui an două noi medicamente. Primul este Dicilina, preparat sub formă de tablete pentru administrare bucală. Acest antibiotic este bun în complicaţiile afecţiunilor respiratorii sezoniere, în accidente in­­fecţioase etc., şi în tratamente curati­ve pentru angine, amigdalite, otite medii supurate etc. In cursul lunii ia­nuarie, fabrica de antibiotice din Iași a produs două sarje de Cicilina care au fost livrate fabricii de medicamen­te nr. 1 pentru tabletare. Al doilea preparat este Procltina injectabilă, indicată la scarlatina, amigdalite a­­cute, streptococice, în afecţiuni acute la sugari pînă la 6 luni şi în profilaxia reumatismului poliarticular acut. Cercetătorii din acest domeniu vor studia pe scară de laborator şi prepa­rarea Eritromicinei şi a Albomicinei — antibiotice sovietice de mare valoare. De asemenea se va studia şi prepara­rea hormonilor steroizi cu acţiune te­rapeutică multiplă şi extrem de efica­ce. Se vor întreprinde cercetări şi pentru prepararea Riboflavinei folo­sită pentru tratamentul afecţiunilor pielei şi mucoaselor, anemii, insufi­ciență hepatică, etc. Punctul pe i In formaţiile de muzică u­ g șoară se face abuz de in- 8 strumente de percuţie. K» OOOOOO OO OO OOOO COOO OOOO <3000OOOO OOOO OOOO <3© OOOO ^OOOOOOOOCOOOO000000000000OCOOOOOOOO30OOOOoc< 8 g — Mă luați și pe mine In or­ g 8 chestră ? Am venit cu instrumen- 8 § tele de-acasă... ? Desen de GH. CHIRIAC8 Cititorii despre DIFUZAREA PRESEI Pe marginea unor scrisori primite la redacţie Nu odată s-a discutat pînă acum despre lipsurile existente în difuzarea presei, nu odată aceste lipsuri au for­mat obiectul unor sezisări şi al unor materiale apărute în presă. Se pare însă că tot ce s-a făcut pînă-n prezent n-a determinat încă luarea unor mă­suri eficiente. Ne îndreptăţesc să facem această afirmaţie numeroase scrisori sosite la redacţie prin care diferiţi cititori îşi arată nemulţumirea faţă de felul cum se difuzează presa. Deoarece majoritatea reclamaţiilor primite în ultimele zile se referă îndeo­sebi la deficienţe ce se fac simţite la comune, în rîndurile de mai jos dăm cuvîntul cîtorva cititori din lumea sa­tului. „Nu ne trebuie hîrtie de împachetat !” „Cînd liniile ferate sînt înzăpezite, de voie de­­nevoie trebuie să rabzi­ în­­tîrzierea ziarelor. Dar cînd circulaţia pe linia Bucureşti-Ploeşti­ se desfăşoară în mod normal, abonaţii nu pot admite să primească ziarele cu două şi chiar trei zile întîrziere. Şi totuşi în comuna Puchenii Mari aşa stau lucrurile. Noi, care ne aflăm în apropierea Capitalei şi a oraşului Ploeşti — ne scrie tov. Popa Ştefan — primim ziarele mai tîrziu decît cititorii din regiunile în­depărtate ale ţării“. După părerea tov. Popa, această situaţie se datoreşte atît unei defectuoase organizări a transportului ziarelor, cît şi lipsei de operativitate cu­ care se cartează pre­sa. Pînă să ajungă în mina abonaţilor ziarele au de străbătut caile anevoioa­să întreruptă de numeroase popasuri, mai mari sau mai mici. De la Bucu­reşti şi pînă la Puchenii Mari zia­rele „staţionează“ la oficiul P.T.T.R. 2 Ploeşti, unde adesea zăbovesc în aş­teptarea autobuzului cu care face ope­raţia de­­reexped­iere­­la oficiul P.T.T.R. Puchenii-Moşneni, la factorii poş­tali şi în sfîrşit la sfatul popular. Cu un asemenea itinerariu la care se asociază şi o cartare deficien­tă nici nu-i de mirare că ziarele ajung după două-trei zile în mina abonaţilor, că în fiecare lună aproxi­mativ 10—15 numere de ziar nu ajung deloc. „Nouă nu ne trebuie hîrile de îm­pachetat. De aceea cerem cu insistenţă forurilor răspunzătoare să studieze toate posibilităţile exist­ente în vederea scurtării drumului ziarelor cit şi a executării mai rapide a operaţiunilor de prelucrare a presei“ — scrie în încheierea scrisorii tov. Popa Ştefan. Din cînd în cînd şi cîte­odată chiar deloc ■ Pentru cititorul V. Marcu din co­muna Cirta, raionul Făgăraş, tov. Popa, care se plînge doar pentru o „mică“ întîrziere de două-trei zile a ziarului, este un om norocos. Tov. Marcu a avut grijă să-şi achite la timp abonamentul pe luna ianua­rie la ziarul nostru dar pînă la data de 25 ianuarie n-a primit nici un exemplar — şi asta nu din vina noastră. Trebuie arătat că „Romînia liberă“ nu-i singura publicaţie care nu-i ajunge la timp. De cele mai multe ori „Programul de radio“ îi soseşte la sfîrşitul săptămânii cînd nu mai e de nici un folos. Ba în luna decembrie nu l-a primit de loc, după cum nici numerele pe decembrie 1956 şi ianuarie 1957 ale revistei „Şti­inţă şi tehnică“ ce le aştepta, nu au ajuns la destinaţie. Sezisarea verbală, făcută de amin­titul cititor la oficiul P.T.T.R Arpaşu de Jos nu s-a bucurat de prea multă atenţie. Obişnuiţi, pesemne, cu hîrţo­­găria, tovarăşii de aci i-au „recoman­dat“ să facă o cerere în scris. Pentru că abonatul V. Marcu n-a găsit a­­ceastă propunere nici operativă şi nici practică, (o fi ştiind omul ceva!) el a făcut o cerere scrisă dar... a adresat-o redacţiei, care pe această cale o supune spre rezolvare forului în drept. Plîngeri asemănătoare ne vin şi din alte locuri din ţară. Scrisoarea cititorului Gheorghe Hagiescu din comuna Titeşti este alcătuită bună­oară din cîteva întrebări. De ce ziarele ajung la noi cu trei­­patru zile întîrziere, deşi la Cîinenî (ultimul oficiu poştal) trenul cu va­gon poştal soseşte zilnic la orele 9,30 dimineaţa ? De ce din 30 numere de ziar abonaţii primesc doar 10—15? La toate aceste „de ce“-uri poate şi trebuie să răspundă oficiul raional P.T.T.R. Rîmnicu Vîlcea. După cum ne informează cititorul Ion Cioacă, şi la sanatoriul T.B.C.­­Păuleşti ziarele sufere în mod obiş­nuit odată la 3—4 zile, iar pe prima jumătate a lunii ianuarie bolnavii n-au primit nici unul din numerele P. IEȘEANIr. (Continuare în pag. 3-a)

Next