Romînia Liberă, mai 1962 (Anul 20, nr. 5457-5482)

1962-05-01 / nr. 5457

Pag. 2-0 Lucrările Sesiunii extraordinare a Marii Adunări Naţionale Cuvintul tovarăşului Alexandru Moghioroş Tovarăşi, Sesiunea de faţă a Marii Adunări Na­ţionale este cu adevărat o sesiune extraor­dinară. Cînd îţi roteşti privirea prin această măreaţă sală vezi un tablou viu al demo­craţiei noastre socialiste. Alături de de­putaţi se află preşedinţii gospodăriilor agricole colective din întreaga ţară, di­rectori ai gospodăriilor agricole de stat şi staţiunilor de maşini şi tractoare, ingineri agronomi, muncitori din întreprinderi, cercetători din institute agricole şi acade­micieni, scriitori, oameni de artă, activişti de partid şi de stat. Aceasta este adevă­rata democraţie în care oamenii muncii cu braţele şi cu mintea participă nemij­locit la conducerea treburilor de stat, dis­cută cu pricepere şi spirit de răspundere problemele complexe ale desăvîrşirii con­strucţiei socialiste în patria noastră. Evenimentul istoric pentru care ne-am adunat aici este — aşa cum a arătat în Raportul său tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej — trecerea întregii ţără­­nimi din ţara noastră pe drumul luminos al gospodăriei colective, victoria socialis­mului la sate. Această importantă victorie se datoreşte fermităţii cu care partidul a urmat poli­tica leninistă de construire a socialismului la sate, aplicării ei creatoare la condiţiile concrete din ţara noastră, găsirii în fiecare etapă a unor soluţii juste în rezolvarea problemelor dificile pe care le ridică tre­cerea milioanelor de mici producători agri­coli pe făgaşul vieţii noi socialiste. La temelia întregii munci pentru trans­formarea socialistă a agriculturii noastre a stat linia politică elaborată de istorica Plenară din 3—5 martie 1949 a Comitetu­lui Central. Una din principalele merite ale acestei politici constă în aprecierea justă a rolu­lui formelor simple în trecerea ţărănimii pe calea socialismului. Plenara a subliniat în mod deosebit că această trecere trebuie să se facă aşa cum a arătat Lenin : „Pe calea cit mai simplă, mai uşoară şi mai accesibilă pentru ţărani”. Dezvoltarea formelor simple de coope­raţie la sate a fost considerată ca un mij­loc important al educării milioanelor de ţărani în spiritul gospodăririi în comun. „A merge pe această cale — spunea to­varăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej in Ra­portul său la Plenara din 1949 — înseam­nă a duce ţărănimea muncitoare spre gos­podăria colectivă pe drumul care poate fi înţeles şi acceptat de aceasta, căci îmbină interesele ei individuale cu cele generale ale economiei naţionale”. Aplicarea acestei linii juste s-a concre­tizat apoi în crearea întovărăşirilor agri­cole ca o formă simplă de cooperativizare accesibilă masei ţărăneşti din ţara noas­tră şi potrivită gradului ei de dezvoltare de atunci. Astăzi cînd facem bilanţul etapei pe care am parcurs-o este necesar să ne reamintim că lupta pentru colectivizarea agriculturii n-a fost lipsită de greutăţi, de piedici, de încercări de a abate parti­dul de la politica sa leninistă După cum se ştie, grupul fracţionist, antipartinic, a negat importanţa formelor simple de cooperativizare şi îndeosebi a întovărăşirilor şi a preconizat trecerea di­rectă la gospodăria colectivă a masei ţă­rănimii, deşi pentru aceasta nu existau atunci nici premize materiale, nici con­diţii subiective. Pe de altă parte acest grup a folosit forţa şi metodele de constrîngere în acţiunea de colectivizare, a încălcat principiul liberului consimţămînt. Toate acestea au frînat procesul de transfor­mare socialistă a agriculturii şi au lovit în alianţa muncitorească-ţărănească Timp îndelungat Ana Pauker a sabotat elaborarea statutului întovărăşirilor. Este meritul conducerii partidului, şi în primul rînd al tovarăşului Gheorghiu-Obj, că acest statut a fost totuşi elaborat şi că împotriva voinţei deviatorilor s-a trecut la organizarea de întovărăşiri agricole Dacă pînă în anul 1952 nu se crease nici o singură întovărăşire, în 1958 existau 12 748 de întovărăşiri După ce Comitetul Central al partidului a zdrobit grupul antipartinic şi l-a înlă­turat din conducerea de partid şi de stat, s-a deschis drum larg muncii răbdătoare pentru atragerea ţărănimii spre agricul­tura socialistă. Pentru milioanele de ţărani muncitori întovărăşirile agricole au fost­ o foarte bună şcoală primară unde au învăţat abe­cedarul agriculturii socialiste şi pe care au promovat-o cu nota 1 fi, trecînd în masă în scorla superioară a gospodăriei agri­cole colective. Partidul nostru a întărit necontenit a­­lienţ­a muncitorească-ţărănească. El a în­vins cu succes piedicile şi greutăţile As­tăzi întregul popor sărbătoreşte cu entu­ziasm ca pe o măreaţă victorie încheierea procesului făurire­a relaţiilor de pro­ducţie socialiste în toate ramurile econo­miei naţionale. Tovarăşi, în această sesiune numeroşi deputaţi­­şi invitaţi au vorbit pe larg despre gospodă­riile colective, despre minunatele rezultate obţinute şi experienţa acumulată de aceste unităţi agricole, despre perspectivele lumi­noase ce se deschid în faţa lor. Aş vrea să subliniez însemnătatea şi caracterul nou pe care-l capătă în condi­ţiile agriculturii colectivizate, schimbul dintre oraş şi sat — una din temeliile a­­lianţei muncitoreşti - ţărăneşti. Astăzi schimbul dintre oraş şi sat oglindeşte în mod just relaţiile noi dintre două clase prietene, care au interesul comun de a dezvolta industria şi agricultura, întreaga economie naţională, şi de a asigura pe această bază, ridicarea continuă a bună­stării poporului. Lucrurile n-au stat aşa cu mai mulţi ani în urmă. Incepînd din 1948 fondul central de produse agricole se forma în principal prin sistemul cotelor obligatorii Dar acest sistem nu stimula producţia şi nici nu cointeresa pe ţărani Acaparînd poziţii cheie în conducerea economiei, grupul antipartinic, fracţionist a impus o politică de preţuri care ducea la subminarea gospodăriilor ţărăneşti. Pentru produsele predate de ţărani erau stabilite preţuri mult sub nivelul preţului de cost. Pe lingă faimoasele planuri de cultură, ţăranii mai primeau şi planuri de livrări care se băteau cap în cap între ele. Care a fost rezultatul ? Ţăranii nu respectau aceste planuri pentru că nu erau interesaţi s-o facă. Mulţi dintre ei lăsau în paragină pămînturile şi în con­secinţă suprafeţele cultivate şi producţia scădeau. Mergînd pe linia lor criminală, anti­populară, fracţioniştii au luat măsuri re­presive, au organizat procese în masă îm­potriva ţăranilor muncitori care nu-şi pu­teau îndeplini obligaţiile către stat. La aceasta mai trebuie adăugat că an de an, în mod deliberat, prin planul de stat, ei au impus micşorarea suprafeţelor cultivate cu porumb. Din 1948 pînă în 1952 aceste suprafeţe au scăzut cu peste 800.000 de ha. Acestea şi alte măsuri simi­lare au produs imense daune economice şi politice. Ţara noastră, cunoscută ca producătoare şi exportatoare de cereale, ajunsese în si­tuaţia de a fi nevoită să importe — cîţiva ani — grîu şi alte produse agricole şi să menţină un timp îndelungat sistemul de cartele în aprovizionarea populaţiei. După zdrobirea devierii, încă în 1953, conducerea partidului a luat o serie de măsuri pentru aplicarea principiului le­ninist al cointeresării materiale. In 1956, Comitetul Central a hotărît des­fiinţarea cotelor obligatorii pentru produ­sele agricole şi generalizarea sistemului de contractări şi achiziţii. în felul acesta s-au introdus noi relaţii de schimb, pe baza cărora ţăranii vînd statului produc­­ţia-marfă la liberă învoială. Aceasta a însemnat o cotitură radicală în legăturile economice dintre oraş şi sat. După şase ani de aplicare, contractările au devenit metoda dominantă în relaţiile de schimb, dovedindu-şi pe deplin trăini­cia. Acest sistem asigură împletirea inte­reselor generale ale statului cu interesele ţărănimii colectiviste, în acelaşi timp el reprezintă o pîrghie economică importantă pentru îndrumarea producţiei, potrivit ne­voilor economiei naţionale şi intereselor gospodăriilor colective. De la această tribună mai mulţi tova­răşi au vorbit despre starea de nesigu­ranţă, coşmarul în care a trăit ţărănimea muncitoare în timpul regimului burghezo­­moşieresc. Unul din aspectele acelor vre­muri de urgie, era acela că ţăranii nu ştiau niciodată dacă-şi vor putea vinde produsele şi la ce preţ. Dar ei aveau ne­voie de bani nu numai pentru a-şi cum­păra mărfurile industriale trebuincioase, ci şi pentru a-şi plăti impozitele grele către stat şi dobînzile ruinătoare la mo­şieri şi cămătari. Ţăranii erau obligaţi să-şi vîndă produsele la negustori pe pre­ţuri de nimic. Astăzi, prin contractele încheiate, gos­podăriile colective au asigurată desfacerea întregii producţii-marfă la preţuri avan­tajoase şi stabile. Majoritatea gospodăriilor colective în­cheie contracte pe mai mulţi ani, în felul acesta ele au siguranţa vînzării produselor lor pe o perioadă îndelungată şi ştiu ce şi cut să producă. Pentru cantităţile de produse contrac­tate, statul acordă gospodăriilor colective arvune care reprezin­tă de fapt adevărate credite fără dobîndă. Aceste arvune sunt folosite pentru nevoile producţiei şi dau gospodăriilor colective posibilitatea de a acorda colectiviştilor cu regularitate a­­vansuri în bani în cursul anului. Astfel în anul 1961 statul a acordat în total, în afară de creditele de investiţii şi de pro­ducţie, arvuni în valoare de 1.100.000.030 lei Toate aceste măsuri au făcut ca să crească continuu livrările de produse a­­gricole catre stat pe bază de contracte. în 1961, s-a contractat Cil gospodăriile co­lective de peste 2 ori mai mult griu şi porumb, de peste 1,5 ori mai multă carne decit în 1957. Vreau sa aduc la cunoştinţa sesiunii Marii Adunări Naţionale, că in 1962 pen­tru prima dată contractările pentru prin­cipalele produse agricole prevăzute în plan au fost încheiate înaintea terminării insamintarilor de primăvară, în felul acesta a înţeles ţărănimea noas­tră colectivistă să răspundă sprijinului pe care-l primeşte permanent din partea clasei muncitoare. Avem convingerea fer­mă că gospodăriile colective vor dezvolta an de an vînzările produselor agricole pe bază de contracte reciproc avantajoase, care duc nemijlocit la întărirea lor econo­mică şi asigură aprovizionarea oamenilor muncii de la oraşe cu produse agroali­­mentare şi a industriei cu materii prime agricole. Tovarăşi, Partidul a acordat o importanţă deose­bită gospodăriilor agricole de stat, secto­rul cel mai înaintat al agriculturii noastre socialiste. După cum se ştie, partidul a pus în faţa gospodăriilor de stat sarcina de a produce mari cantităţi de cereale, carne, lapte şi alte produse pentru a deveni o sursă importantă şi sigură de formare a fondului central al statului. Totodată ele trebuie să acorde gospodăriilor colective un sprijin permanent în întărirea şi dez­voltarea lor economică, furnizîndu-le se­minţe de sol, material săditor viti-pomicol şi animale de rasă, să constituie o pildă vie de gospodărie socialistă pentru în­treaga noastră agricultură Şi in privinţa activităţii gospodăriilor agricole de stat partidul a avut de luptat împotriva poziţiei sabotoare a deviatorilor. Aceştia nu numai că au împiedicat dez­voltarea bazei tehnice­ materiale a gospo­dăriilor de stat, dar au încercat chiar să le lichideze. Această încercare însă n-a reuşit. Tovarăşul Gheorghiu-Dej personal s-a preocupat de înzestrarea tehnică a sectorului de stat al agriculturii. Acestor unităţi li s-au alocat în perioada 1956-1961 peste 8 miliarde lei din care cea mai mare parte a fost destinată dotării cu mijloace tehnice. Prin organizarea mai raţională a pro­cesului de producţie şi aplicarea pe scară largă a metodelor agrozootehnice înain­tate, gospodăriile de stat au obţinut rea­lizări importante. In perioada la care ne referim, producţia globală cit şi produc­­ţia-marfă a gospodăriilor agricole de stat a crescut de aproape 4 ori, valoarea pro­ducţiei globale a ajuns în 1961 la circa 7 miliarde lei. Contribuţia gospodăriilor de stat la for­marea fondului central a fost an de an tot mai mare, ajungînd în 1961 să repre­zinte 36 la sută la grîu, 23 la sută la po­rumb, 48 la sută la carne de porc, 33 la sută la lapte, 40 la sută la struguri. In acelaşi timp, ele au livrat gospodă­riilor colective numai în ultimii cinci ani peste 450 mii tone seminţe de grîu şi aproape 60 de mii tone seminţe de porumb de mare productivitate, circa 10 milioane pomi altoiţi şi 16 milioane viţe altoite, din soiurile cele mai valoroase, precum şi peste 5 mii de taurine, 50 de mii porcine şi 70 de mii ovine de rasă superioară. Aceste realizări confirmă justeţea apre­cierii partidului că gospodăriile agricole de stat — ca formă superioară de agricul­tură socialistă — pot şi trebuie să joace un rol esenţial în creşterea producţiei globale şi marfă, în asigurarea fondului central cu cereale, carne, lapte şi alte pro­duse, iar a gospodăriilor agricole colec­tive cu seminţe de soi şi cu animale de rasă. Pentru realizarea sarcinilor trasate de Congresul al III-lea al partidului, în gos­podăriile agricole de stat procesul de pro­ducţie trebuie să fie organizat pe mari suprafeţe de cereale, in­complexe viticole, pomicole şi sere pentru legume, unităţi specializate în creşterea vacilor pentru lapte, taurinelor şi porcilor la îngrăşat, în creşterea păsărilor pentru ouă şi carne. Aşa cum a arătat tovarăşul Gheorghiu- Dej la recenta Plenară a Comitetului Cen­tral, producţia în gospodăriile de stat tre­buie să capete din ce în ce mai mult ca­racterul producţiei industriale. Muncitorii, inginerii şi tehnicienii, prin munca lor harnică, pot şi trebuie să ridice continuu rentabilitatea unităţilor în care lucrează, să vegheze la îmbunătăţirea ca­lităţii produselor, să ridice activitatea tu­turor gospodăriilor de stat la nivelul ce­rinţelor noii etape de dezvoltare a agri­culturii noastre socialiste. Tovarăşi, încheierea colectivizării a pus la ordi­nea zilei cerinţa înlocuirii vechiului sistem de conducere a agriculturii depăşit, rămas în urma vieţii, cu un sistem nou de con­ducere, radical schimbat, cu o nouă for­mă de organizare care să permită folosi­rea deplină a posibilităţilor şi avantajelor marii agriculturi socialiste. Stilul de muncă şi metodele birocratice generate de vechiul sistem de conducere a agriculturii au devenit o frină în orga­nizarea mai bună a producţiei, în creş­terea şi folosirea mai raţională a cadrelor, în valorificarea mai deplină a hărniciei şi priceperii milioanelor de ţărani. Este meritul partidului nostru şi a Co­mitetului său Central de a fi găsit o ase­menea formă nouă de organizare care să permită legarea conducerii agriculturii pe diferite trepte cu baza acesteia, unitatea de producţie. Consiliul Superior al Agri­culturii şi consiliile agricole regionale şi raionale îmbină conducerea competentă cu cercetarea ştiinţifică şi cu activitatea gos­podăriilor colective, a gospodăriilor de stat şi staţiunilor de maşini şi tractoare şi totodată creează cadrul larg pentru des­făşurarea iniţiativei celor ce realizează practic şi efectiv producţia agricolă. Participarea nemijlocită a celor mai pregătite cadre de specialişti la conduce­rea agriculturii are o însemnătate deose­bită. Ea creează condiţiile rezolvării cu succes a sarcinilor complexe de răspun­dere ca : îndrumarea muncii de întărire economico-or­ganizatorică a gospodăriilor colective; conducerea activităţii de pro­ducţie şi economică a gospodăriilor de stat şi a staţiunilor de maşini şi tractoare ; îndrumarea activităţii de cercetare ştiin­ţifică ; organizarea introducerii şi genera­lizării în producţie a realizărilor ştiinţei şi practicii agricole avansate ; asigurarea pregătirii cadrelor agricole şi repartizarea lor justă în producţie etc. Sarcina noastră este acum de a aplica în viaţă hotărîrile partidului, de a intro­duce de sus pînă jos noul sistem de orga­nizare şi de conducere a agriculturii, de a folosi un stil şi metode de muncă cores­punzătoare. Trebuie să muncim astfel in­cit să obţinem încă în cursul acestui an recolte mari de cereale şi produse ani­male. Sprijinindu-se pe industria noastră şi în primul rînd pe industria constructoare de maşini şi chimică în continuă dezvol­tare, pe ajutorul neprecupeţit al clasei muncitoare, ţărănimea colectivistă, mun­citorii din gospodăriile de stat şi staţiu­nile de maşini şi tractoare vor face faţă cu cinste acestei sarcini De la această înaltă tribună, preşedinţi de gospodării colective români, maghiari, germani şi alte naţionalităţi au exprimat în cuvinte înflăcărate satisfacţia lor pen­tru încheierea cu succes a colectivizării agriculturii, recunoştinţa lor nemărginită pentru partidul nostru sub a cărei condu­cere a fost înfăptuită această victorie, însufleţiţi de marile perspective pe care încheierea colectivizării agriculturii le deschide în faţa poporului nostru, munci­torii, ţăranii înfrăţiţi în muncă pe pămîn­turile gospodăriilor colective, oamenii de ştiinţă, inginerii şi specialiştii din agricul­tură se unesc şi mai mult în jurul Comi­tetului Central în frunte cu încercatul nostru conducător — tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Să muncim cu şi mai mult elan pentru înflorirea agriculturii, dezvol­tarea întregii economii, pentru desăvîrşi­­rea construirii socialismului în scumpa noastră natrie — Republica Populară Ro­­mînă. (Cuvîntarea a fost subliniată prin puternice aplauze), dar a trasat o linie clară, leninistă, în opera de transformare socialistă a agri­culturii. încă de atunci partidul a aratat că reorganizarea agriculturii pe baze so­cialiste presupune dezvoltarea industriei grele în stare să pună la dispoziţia agri­culturii tractoarele şi maşinile de care are nevoie, presupune formarea unor cadre de agronomi capabili să conducă agricul­tura după cele mai perfecţionate metode ştiinţifice, presupune o munca politică sis­tematică, răbdătoare, de lămurire şi con­vingere a masei ţărănimii sărace şi mijlo­caşe despre superioritatea gospodăriilor colective. în acelaşi timp, partidul sublinia că reorganizarea agriculturii pe baze so­cialiste presupune întărirea continuă a a­­lianţei dintre clasa muncitoare şi ţărăni­mea muncitoare, luptă notărită pentru în­grădirea chiaburi­mi şi lichidarea ei ca clasă. Tocmai datorită aplicării acestei li­nii juste clarvăzătoare a putut fi obţinută strălucita victorie a încheierii colectiviză­rii agriculturii. Pe bună dreptate au arătat în cadrul dezbaterilor unii dintre vorbitori că in aplicarea acestor principii, pe lingă greu­tăţile inerente înfăptuirii unei asemenea profunde transformări revoluţionare ca schimbarea din temelii a înfăţişării sa­tului, a relaţiilor de producţie din agricul­tură, partidul şi poporul nostru au avut de înfruntat şi greutăţile provocate de activitatea antipartinică a grupului reac­ţionist Pauker-Juca. Prin activitatea lor duşmănoasă, înce­­pînd cu minimalizarea importanţei înto­vărăşirilor agricole şi mergind pmna la acţiunea provocatoare — arestarea a zeci de mii de ţărani cărora li se înscenau procese publice la sate — fracţioniştii cău­tau să slăbească încrederea ţărănimii în calea arătată de partid, să lovească în alianţa muncitorească-ţărănească — baza politică de neclintit a regimului nostru democrat-popular. Tovarăşi, Partidul a desfăşurat o uriaşă muncă politică-organizatorică pentru a convinge ţărănimea muncitoare că singurul drum care duce spre fericire şi belşug este dru­mul agriculturii socialiste. Este demn de subliniat faptul că in toată această pe­rioadă în ţara noastră atît producţia ve­getală cit şi şeptelul au crescut simţitor. Aceasta dovedeşte elocvent capacitatea organizatorică a partidului, a conducerii sale, temeinica cunoaştere a condiţiilor reale din ţara noastră şi a cerinţelor le­gilor obiective ale dezvoltării sociale. Aşa cum a arătat tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, caracteristic pentru pro­cesul de transformare socialistă a agri­culturii a fost înaintarea treptată, con­tinuă, pe măsura convingerii ţărănimii de a trece pe drumul agriculturii socialiste şi pe măsura creării bazei tehnice ma­teriale necesare. Argumentul cel mai convingător pentru ţăranii individuali de a păşi cu încre­dere pe drumul socialismului l-au cons­tituit recoltele superioare obţinute de gospodăriile agricole colective. Dotarea an de an a agriculturii cu mij­loace mecanizate şi substanţe chimice, superioritatea muncii în colectiv, entuzias­mul şi hărnicia ţărănimii noastre colec­tiviste au făcut ca pămînturile fără ha­turi să dea rod tot mai bogat. Este grăi­tor faptul că, în 1961, gospodăriile colec­tive au obţinut în medie la ha cu aproa­pe 550 de kg grîu şi aproape 850 de kg porumb boabe mai mult decit gospodă­riile individuale. Există condiţii ca în viitor să sporim şi mai mult producţia medie de produse agricole la hectar. Aceasta constituie o mare rezervă de bogăţie pentru ţara noa­stră, un adevărat izvor de bunăstare şi belşug. După cum se ştie suprafaţa ara­bilă a ţării noastre este aproximativ de 10 milioane hectare. Aceasta înseamnă că fiecare kilogram obţinut în plus la un hectar este egal cu un spor de 1000 de vagoane produse agricole. Pentru a ne face o imagine despre uriaşa superioritate a agriculturii socialiste e suficient să cal­culăm sporul de cereale pe suprafaţa în­­sâminţată anul acesta. Dacă luăm ca bază de calcul sporul realizat la hectar în 1901, asta înseamnă, raportat la cele 3.200.000 ha semănate cu grîu şi la cele 3.900.000 de ha semănate cu porumb, în plus, în com­paraţie cu producţia agriculturii farimiţa­­te in parcele individuale, de 1.760.000 de tone grîu (mai mult decit întregul consum al populaţiei urbane) şi 3.315.000 de tone porumb boabe. Aceste cifre vorbesc de la sine, cu o deosebită putere de convingere despre posibilităţile uriaşe de dezvoltare a agriculturii reorganizate pe baze socia­liste. Ele reprezintă venituri mai mari pentru colectivişti, mai buna aprovizio­nare a populaţiei orăşeneşti, mai multă materie primă pentru industrie şi export. Intr-un cuvînt, aceasta înseamnă creşterea belşugului ţărănimii, a întregului popor. Imaginea de astăzi a satului romînesc vine să demonstreze în faţa tuturor cit de jalnice au fost şi sînt pronosticurile apologeţilor capitalismului despre „fali­mentul" agriculturii socialiste. Să pofteas­că aceşti profeţi mincinoşi să vadă — dacă le vine la îndemînă — cum înfloresc sa­tele patriei noastre sub soarele dătător de viaţă al socialismului. Tovarăşi, Raportul prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a arătat în mod concis şi cu claritate poziţia ţării noastre faţă de principalele probleme ale situaţiei in­ternaţionale. Alături de celelalte ţări so­cialiste, Republica Populară Romînă adu­ce o contribuţie activă la apărarea păcii şi securităţii popoarelor. în politica sa ex­ternă statul nostru militează cu perseve­renţă pentru dezarmarea generală şi to­tală, pentru rezolvarea paşnică a tuturor diferendelor internaţionale, pentru victo­ria principiilor coexistenţei paşnice şi dezvoltarea colaborării între state. Nu putem însă privi nepăsători cum în Occident cercurile agresive imperialiste continuă cursa înarmărilor, sporesc aloca­ţiile pentru scopuri războinice, reiau ex­perienţele nucleare, uneltesc noi agre­siuni, în asemenea condiţii nu-i suficient ca popoarele ţărilor socialiste să dorească pacea. Se cere totodată ca braţul lor înar­mat, forţele lor armate, să fie în stare să apere pacea întrucît, atît timp cit se menţine imperialismul continuă să existe şi primejdia unui război mondial, poporul nostru, ca şi popoarele celorlalte state so­cialiste, se îngrijeşte în modul cuvenit de ridicarea capacităţii de apărare a patriei. Nu este un secret faptul că forţa milita­ră a lagărului socialist constituie un fac-­­ tor hotărîtor care temperează zelul război­nic, al unor cercuri influente din Apus. Astăzi, imperialismul nu mai poate dic­ta după bunul său plac soarta popoare­lor. Un nou război mondial poate fi pre­­întîmpinat pentru că raportul de forţe pe arena mondială s-a schimbat şi se schimbă continuu în favoarea forţelor pă­cii şi socialismului. Tovarăşi, Armata noastră populară, făurită şi condusă de partid, îşi îndeplineşte cu cinste misiunea încredinţată de poporul muncitor. Militarii de toate gradele se instruiesc zi de zi cu perseverenţă şi ab­negaţie pentru a stăpîni la perfecţie me­seria armelor, pentru a ridica neconte­nit capacitatea de luptă a unităţilor. Vă asigurăm tovarăşi, că poporul nos­tru are t­oate temeiurile să-şi desfăşoare cu deplină încredere în viitor munca sa paşnică, creatoare. El se poate bizui cu nădejde pe armata sa care — prin grija partidului şi guvernului — este înzestrată cu tot ce este necesar pentru ca, în strîn­­să unire cu armatele celorlalte state par­ticipante la Tratatul de la Varşovia, să apere cu vigilenţă cuceririle revoluţionare ale popoarelor lagărului socialist, cauza păcii şi socialismului. Recent, după cum aţi luat cunoştinţă din presă, pe teritoriul R. P. Ungare au avut loc aplicaţii cu trupe şi state majore ale forţelor armate unite ale ţărilor par­ticipante la Tratatul de la Varşovia. Au participat trupe ale statelor majore so­vietice, ungare şi române. Aplicaţiile au demonstrat înalta capacitate de luptă a tuturor trupelor participante şi a tehnicii militare. Vă pot declara că armata noastră s-a prezentat bine. Aprecierile Coman­damentului forţelor unite ale ţărilor par­ticipante la Tratatul de la Varşovia la adresa capacităţii organizatorice a state­lor noastre majore, a iscusinţei şi price­perii militarilor noştri in mînuirea tehni­cii moderne şi modul de a acţiona con­form cerinţelor cîmpului de luptă modern, au fost bune şi foarte bune. Aceste rezul­tate constituie pentru noi un imbold de a munci şi pe mai departe cu perseve­renţă, cu simţ de răspundere, pentru a ridica necontenit capacitatea de luptă a armatei noastre, pentru a fi gata în orice moment să îndeplinim cu cinste orice misiune pe care ne-ar încredinţa-o parti­dul şi guvernul. Armata noastră, trup din trupul şi singe din sîngele poporului, este o armată cu adevărat populară. De la soldat până la general, ea este legată prin mii de fire de poporul muncitor, are aceleaşi interese şi năzuinţe. Scut al intereselor poporului şi al Re­­­publicii Populare Române, şcoală a po-s porului - iată misiunea încredinţată de“ partid armatei. Îndeplinind această sar- • cină, armata contribuie activ la educarea tinerilor veniţi să-şi satisfacă stagiul mi-rt­litar la formarea lor ca cetăţeni cu o înaltă conştiinţă politică. Comandanţii şi organele politice, organizaţiile de partid şi­,, organizaţiile U.T.M. din armată, desfă­şoară zi de zi o muncă educativă perse­verentă, spre a dezvolta în rindurile mi­litarilor înalte trăsături morale şi de luptă, spre a le ridica continuu nivelul politic şi ideologic. In sistemul de invăţămînt politic din^ armată­, care cuprinde pe toţi militarii,',^ o parte însemnată a lecţiilor şi seminarii-.. lor este consacrată cunoaşterii probleme- ^ lor de construcţie socialistă. încă în Ra-’.* portul prezentat la plenara C. C. al P.M.R. din 1949 de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej se sublinia că : „...In rin-',, durile ostaşilor Armatei Republicii Popu­­­lare Române trebuie dusă o muncă de lămurire asupra drumului de ridicare gospodăriei ţărăneşti şi de pregătire din- ■ tre ostaşii de frunte, de buni agitatori şi^* propagandişti, pentru popularizarea gos-v. podăriei colective“. îndeplinind această sarcină, armata şi-a adus contribuţia la lămurirea fiilor de ţărani îmbrăcaţi în haine mi­tare asupra superiorităţii gospodăriei colective. Şi în viitor, în armată, prin munca po-­­ litică desfăşurată, vom face ca fiecare tî-,U­năr, după terminarea stagiului militar, să fie nu numai stăpîn pe meseria armelor­" dar să se reîntoarcă la locul de muncă" cu cunoştinţe politice, tehnice şi gospodă­reşti îmbogăţite, plin de hotărîre de a" lupta cu tot elanul tinereţii, cu întreaga", sa, capacitate, pentru înfăptuirea politicii partidului, pentru întărirea şi înflorirea­ patriei noastre. Succesele pe care poporul nostru le ob­ţine, sub conducerea partidului, sporesc”, avîntul militarilor, fac să crească şi mai" mult încrederea în propriile lor forţe, încheierea colectivizării agriculturii şi fău­rirea economiei socialiste unitare, deter-' minînd o dezvoltare şi mai impetuoasă a­­­forţelor de producţie, a întregii economii naţionale, înseamnă totodată şi sporirea,, capacităţii de apărare a patriei. r1 Tovarăşi, Culmea pe care am ajuns prin vie­to-‘r ria definitivă a socialismului în ora-"!, şele şi satele patriei ne-a apropiat şi mai mult de desăvîrşirea construcţiei socialiste şi trecerea treptată la construi-" rea comunismului. Sesiunea Marii Adunări­ Naţionale, care s-a transformat intr-un­ adevărat Congres al lucrătorilor din agri­cultură, stabileşte noi şi însufleţitoare sar-*­ cini pe acest drum însorit. Ele vor fi cu siguranţă îndeplinite de eroica noastră­­clasă muncitoare, de harnica ţărănime co­lectivistă, de intelectualitatea devotată fără margini poporului. Chezăşie este po­litica înţeleaptă a partidului, conducerea­" sa leninistă în frunte cu tovarăşul" Gheorghe Gheorghiu-Dej. „ (Cuvîntarea a fost subliniată prin pu- ■ ternice aplauze). producţiei agricole vegetale şi animale, ale valorificării prin contractări cu statul a unor cantităţi tot mai mari de produse..., în anul 1962, pentru a întări şi dezvolta­ proprietatea gospodăriei colective şi pen­tru a mări valoarea zilei-muncă, ne-am­ propus să obţinem 2.000 kg de grîu iar, hectar, 1.800 kg de floarea-soarelui la ha, 3.500 kg de porumb boabe la ha, iar pe" o suprafaţă de 400 ha să obţinem ce! pu-~­ţin 5.000 kg de porumb boabe la ha un­­ teren neirigat. Dacă socotim numai pro-’o­ducţia pe care o vom obţine de pe aceste­ 400 hectare cu porumb reiese că ea este egală cu producţia care se realiza altădată" de pe 2.800 ha. Eu sunt de aproape 4 ani preşedintă a­l gospodăriei, după ce 3 ani am fost briga-o­dieră de cîmp. Fiind una dintre primele femei din gospodărie promovate în mumia, de conducere, m-am izbit la început deai multe greutăţi datorită faptului că oame­ ni­nii nu prea aveau încredere în capacitatea a« femei'or. In trecut femeile de la sate erau tare chinuite şi oropsite. 1 1 U Astăzi însă este cu totul altfel In noua'c rînduială a vierii din gospodăria colectivă ti femeia are condiţii pentru a se ridica şi o a se bucura cu adevărat de toate drep-ir t, uri­le cetăţeneşti create de regimul nos-, tru, pentru a-şi aduce contribuţia la bu­s­tul mers a! gospodăriei şi la activitatea'­ obşteasca. Brigada legumicolă este con-ri dusă de o femeie iar în celelalte brigăzi, mai multe femei sunt şefe de echipă şi,, conduc cu pricepere munca de care răs- , pund în timpul campaniilor agricole noi or­ganizăm creşe şi grădiniţe unde copiii cu­., lectiviştilor sunt bine îngrijiţi şi educaţi,­­ astfel că părinţii lor pot munci fără grijă pe ogoarele gospodăriei. „ Daţi-mi voie ca în numele colectivişti-­­ lor din Plopeni să mulţumesc din adîncul inimii partidului nostru iubit, tovarăşului-' Gheorghe^ Gheorghiu-Dej, pentru viaţa­­ luminoasă pe care o trăim şi pentru mi- ' nunatele perspective pe care le-a deschis^' în faţa noastră. Ne angajăm să muncim" cu şi mai mult spor şi să contribuim din­ toate puterile la înflorirea scumpei noas-1- tre patrii. o­ Cuvintul tovarăşei MARIA NIS­TOR preşedinta gospodăriei colective din comuna Plopeni, regiunea Dobrocea ” Sunt fericită că particip ca invitată la sesiunea extraordinară a Marii Adunări Naţionale cu prilejul încheierii colectivi­zării agriculturii în întreaga ţară. In comuna noastră Plopeni, ca şi în întreaga regiune Dobrogea, ultimele fa­milii de ţărani muncitori au intrat în gospodăria colectivă în toamna anului 1857. în cei 4 ani care au trecut de atunci multe s-au schimbat în viaţa colectivişti­lor,­in înfăţişarea satului nostru, a pămîn­­tului. De aceea noi ne dăm foarte bine seama că prin încheierea colectivizării agriculturii în toată ţara poporul nostru, sub conducerea înţeleaptă a partidului, a obţinut o măreaţă victorie, care deschide perspective largi de făurire a unei vieţi tot mai îmbelşugate şi fericite. înainte vreme pămîntul din raza satu­lui nostru dădea producţii foarte mici. Muncind individual, ţăranii muncitori realizau pînă la 500 kg de grîu la hectar şi circa 700 kg de porumb boabe. In afară de aceasta, din totalul suprafeţei agricole a satului circa 300 hectare erau complet neproductive , mărăcinişuri, răzoare, şan­ţuri şi terenuri pietroase pe dealuri, iar aproape 100 ha din terenurile productive erau ocupate cu vii hibride. In 1961 producţiile medii la hectar ob­ţinute de gospodăria noastră, în compa­raţie cu anul 1957, au crescut cu 386 kg la grîu, cu 2.189 kg la porumb, cu 891 kg la floarea-soarelui. De asemenea, a cres­cut cu 1.285 litri producţia medie de lapte pe fiecare vacă furajată. Datorită creşterii din an în an a veni­turilor, noi am avut posibilitatea să mă­rim în mod corespunzător averea obşteas­că a gospodăriei colective şi îndeosebi fondul de bază. De la 1.165.000 lei, cit era în 1957, fondul de bază al gospodăriei a ajuns la 3.740.000 lei în 1961, revenind cite 105.000 lei la 100 de hectare. Faţă de alte gospodării, această cifră este încă mică, dar ţinînd seama că în 1957 noi aveam numai 32.000 lei fond de bază la 100 de hectare, putem spune că gospodă­ria a mers pe un drum sănătos, de con­tinuă întărire economică şi organizatorică şi are toate posibilităţile să obţină rezul­tate şi mai bune. Realizările noastre de pînă acum sînt rodul ajutorului dat de partid şi de stat, al muncii colectiviştilor pentru sporirea Tovarăşi. Cuvintul tovarăşului Leontin Sălăjan ăşt deputaţi şi invitaţi, ai voie ca de la această tribună im bucuria şi însufleţirea nemăr­­ii care militarii forţelor noastre au salutat, împreună cu întregul ncheierea colectivizării agncuntu­­niment de importanţă istorică pe desăvîrşirii construcţiei socialiş­ti ţara noastră, însemnătatea victoriei socialismului la sate, profundă transformare revoluţio­nară săvîrşită în relaţiile de produc­ţie din agricultură, în felul de a munci, gîndi şi a trăi al ţăranului, perspec­tivele însorite şi sarcinile concrete care stau în faţa agriculturii noastre socialiste în noua etapă, au fost profund şi multi­lateral analizate în Raportul prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej cu care mă declar pe deplin de acord. Expresie strălucită a încrederii şi hotă­­rîrii cu care ţărănimea urmează calea a­­rătată de partid, terminarea colectivizării agriculturii confirmă o dată mai mult jus­teţea politicii partidului nostru, caracterul ei realist şi profund ştiinţific. Cu 13 ani în urmă, la istorica plenară din martie 1949 a Comitetului Central, parti­ România liberă Marți 1 mai 1962 — nr. Si." 7 Cuvintul tovarăşului Mânescu ministrul Afacerilor Externe Stimaţi tovarăşi şi tovarăşe, Această modernă şi monumentală con­strucţie de oţel şi sticlă găzduieşte sesiu­nea forului suprem al puterii de stat, chemat să-şi desfăşoare lucrările în legă­tură cu evenimentul de importanţă isto­rică pentru ţara noastră — încheierea colectivizării agriculturii în Republica Populară Romînă. In cuvîntările rostite de la această tribună ca şi în ecourile pe care le are sesiunea în întreaga ţară se reflectă senti­­mentele de satisfacţie şi îndreptăţită mîndrie ale poporului nostru faţă de a­­ceastă măreaţă victorie, hotărîrea sa fermă de a munci cu şi mai mult avînt pentru înflorirea Republicii Populare Romíne, încrederea sa în politica Parti­dului Muncitoresc Romín, a Comitetului său Central în frunte cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ecoul acestor lucrări depăşeşte graniţele ţării noastre, ele fiind urmărite şi în străinătate cu atenţie şi interes. Prietenii îşi exprimă cu acest prilej bucuria şi pre­ţuirea plină de dragoste frăţească şi stimă pentru realizările poporului nostru in con­strucţia socialistă. Şi, trebuie arătat că chiar şi dintre aceia cărora socialismul şi comunismul nu le sunt pe plac, mulţi se văd nevoiţi să recunoască, in faţa faptelor incontestabile, succesele ţării noastre, eficienţa politicii partidului şi guvernului de rapidă dezvoltare economică şi cultu­rală a Republicii Populare Romi­ne. Este interesant de remarcat că în ulti­mul timp unii observatori din Occident — chiar și din cei care nu se distingeau in general printr-o informare obiectivă des­pre tara noastră, — vorbesc despre un proces de­­descoperire a noii Romînii". Iată, de pildă, ce scria nu de mult ziarul , american „New York Herald Tribune" :­­ „Comunismul imprimă Romîniei schimbări care, după toate probabilităţile, vor determina Occidentul să revizuiască apre­cierea asupra acestei ţări. Concepţia tra­diţională despre Romînia ca fiind mai curînd un stat balcanic neeficient va trebui să fie revizuită ca urmare a mişcării pe care comuniştii au imprimat-o aici“. Iar în continuare ziarul american se întreba, citez din nou cum este posibil că : (Continuare în pag. a 3-a)

Next