România Liberă, februarie 1967 (Anul 25, nr. 6933-6956)

1967-02-01 / nr. 6933

TRIBUNA ECO !i­OMI­CĂ, • TRIBUNA ECONOMICĂ • TRIBUNA ECO!IOMICA AGRICULTURII, MAŞINI ŞI UTILAJE DE ÎNALT NIVEL TEHNIC Ing. N. Constantin adjunct al ministrului industriei construcţiilor de maşini In faţa Industriei constructoare de maşini. Plenara C.C. al P.C.R. din decembrie anul trecut a pus sarcini deosebit de mari a căror realizare se va reflecta in diversificarea producţiei, in creşterea nivelului tehnic al acesteia. In mod deosebit pentru constructorii de maşini agricole s-a sub­liniat cu tărie sarcina de a asigura la termen un număr sporit şi variat de maşini şi utilaje de Înalt nivel tehnic, înfăptuirea exemplară a programului pus de partid in faţa noastră, a celor care alături de muncitorii şi inginerii de pe ogoare ne aducem contribuţia la sporirea rodniciei pâ­­mintului, va sta la baza mecanizării agriculturii. Măsurile luate pînă în pre­zent, în lumina indicaţiilor partidului, vor asigura agricul­turii în următorii ani cele peste 100 de tipuri de maşini agricole şi tractoare necesare, realizate la un nivel tehnic corespunzător exigenţelor ce­rute de o tehnică modernă şi de o exploatare adecvată u­­nor producţii din ce în ce mai mari. Ansamblul acestor măsuri face ca industria construc­toare de maşini şi anume ra­mura aferentă uzinelor de maşini agricole să-şi ridice ni­velul producţiei pînă în anul 1970 cu peste 65 la sută faţă de anul 1965. Pentru acoperirea sporului de producţie precum şi ridi­carea nivelului tehnic cali­tativ al produselor, s-a şi a­­probat ca, începînd cu anul 1968 să înceapă construirea u­­neia dintre cele mai mari u­­zine de maşini agricole din ţară. In prezent, programul de diversificare al parcului de maşini agricole este stabilit şi cele zece uzine specializate în construcţia de maşini a­­gricole au trecut la­­înfăptui­rea lui. In anul 1966 au fost prevăzute asimilarea şi intro­ducerea în fabricaţie a 6 noi tipuri de utilaje realizate în totalitate, iar programul de asimilări pentru anul 1967 cuprinde peste 80 de maşini agricole din care o mare parte sunt încă de pe acum cu faze realizate. Analizele în comun făcute periodic de către C.S.A. şi M.I.C.M. asigură respectarea strictă a tuturor termenelor stabilite. O grijă deosebită în această direcţie acordă Uzina de ventilatoare care are în fa­bricaţie maşini de combătut dăunătorii şi uzina „7 Noiem­brie“ din­­Craiova. Este nece­sar însă ca în aceeaşi măsură să se mobilizeze şi celelalte u­­nităţi printre care şi colecti­vul uzinei „Semănătoarea“ — Bucureşti, care are sarcini deosebite privind asigurarea bazei tehnico-materiale cu u­­tilaje de mare complexitate. O sarcină foarte importantă pe care constructorii de ma­şini agricole trebuie s-o re­zolve în perioada imediat ur­mătoare este ridicarea con­tinuă a nivelului tehnic al producţiei., Avînd în faţă în permanen­ţă indicaţiile Plenarei C.C. al P.C.R. din 21—23 decem­brie 1966, dezbaterile care au avut loc în întreprinderile noastre pe marginea cifrelor de plan din acest an au scos la iveală o serie de rezerve importante pentru a căror va­lorificare s-au propus măsuri corespunzătoare. Aplicarea o­­perativă a acestora va trebui să elimine deficiențele ce mai persistă în fabricaţia de ma­şini agricole şi în special în ceea ce priveşte reducerea consumului de metal, moder­nizarea produselor existente in fabricaţie şi ridicarea ni­­i­velului calitativ al acestora. Avînd în vedere rezultatele obţinute pînă în prezent, în acest an va trebui mai mult activizată iniţiativa ingine­rilor şi tehnicienilor de la u­­zinele „Semănătoarea“, Tehno­­metal şi Topleţ, în scopul ana­lizei amănunţite a posibilită­ţilor care le au de moderniza­re continuă a produselor : se­mănătoare pentru plante pră­­şitoare tip SPC 6, cositoarea purtată CPM 2. 1, selector de cereale SU 4, nivelator trac­tat, mori cu ciocane etc. pro­duse care, deşi sunt de mulţi ani în fabricaţie, nu şi-au îm­bunătăţit cu nimic performan­ţele iniţiale. Şi analizele iniţiate în ca­drul uzinelor de maşini agri­cole, la începutul acestui an, au dat bune rezultate, pe baza lor completîndu-se sub­stanţial planurile de măsuri tehnico-organizatorice. Colec­tivul uzinei Topleţ, de exem­plu, a arătat că prin repro­­iectarea a o serie de repere cu consum mare de metal, va e­­conomisi în 1967 peste 30 tone de laminate. Şi celelalte uzine vor tre­bui să iniţieze asemenea ana­lize. Astfel uzina „7 Noiem­brie“ — Craiova, care în 1966 a depăşit consumul de metal la majoritatea produselor executate, va trebui să ia o serie de măsuri privind apro­vizionarea corespunzătoare a sortimentelor de materiale în gama prevăzută de documen­taţie, cît şi reproiectarea unor produse ca : remorca cisternă pe un ax şi două axe, tipiza­rea unor repere ce se pot utili­za la toate produsele existente în fabricaţie ; îmbunătăţirea nivelului tehnic al remorcilor cisterne care depăşesc astăzi cu mult greutatea proprie în raport cu greutatea transpor­tată şi în comparaţie cu alte produse similare din alte ţări. Uzina de ventilatoare din Bucureşti va trebui să anali­zeze temeinic maşinile agri­cole existente în fabricaţie, în­­trucît din analizele făcute re­zultă că majoritatea caracte­risticilor acestor maşini sunt posibil de îmbunătăţit, atît prin reducerea greutăţii ma­terialelor utilizate, înlocuind o mare parte din neferoase, în special cu materiale plastice cît şi din punct de vedere al per­formanţelor obţinute. Dacă luăm, de exemplu, maşina de stropit şi prăfuit tip MSPP în comparaţie cu maşina de stro­pit MSP 300 modernizată de curînd, se vede că aceasta din urmă realizează aproximativ aceleaşi performanţe, însă cu o greutate mai mică cu circa 100 kg ceea ce conduce la un preţ de cost mai redus cu a­­proximativ 20 la sută, în ace­laşi timp se asigură un coefi­cient de siguranţă în lucru de 0,94—0,96. Aceeaşi preocupare trebuie s-o manifeste şi întreprinde­rea de proiectări şi proto­tipuri pentru maşini agri­cole Otopeni, care pe baza cercetărilor ce le face trebuie să creeze maşini agricole din ce în ce mai bune în condiţii­­le reducerii consumului de metal şi ridicarea nivelului tehnic al produselor existen­te în fabricaţie. Acest impor­tant centru de cercetare, pro­iectare şi execuţie de prototi­puri pentru agricultură, tre­buie să colaboreze permanent cu uzinele constructoare de maşini agricole, să-şi îmbună­tăţească activitatea de pro­iectare şi urmărire a produse­lor, eliminind la încercări, în totalitate, prin soluţiile con­structive date, toate deficien­ţele care apar. De asemenea, faţă de noul program de asimilări stabilit pentru anii 1967—1970 trebuie să se găsească măsurile necesa­re în scopul scurtării terme­nelor de asimilare, introduce­rea a cît mai multor soluţii o­­riginale, care să permită ca toate produsele ce se vor fa­brica să fie cerute la export. Pentru realizarea în cît mai bune condiţiuni a acestor pro­bleme este necesar ca şi orga­nele de specialitate din Con­siliul Superior al Agriculturii să colaboreze mai strîns şi mai operativ cu uzinele con­structoare de maşini agricole, în acelaşi timp este necesar să se îmbunătăţească condiţi­ile de colaborare între între­prinderea de proiectări şi prototipuri pentru ma­şini agricole din cadrul M.I.C.M. şi Institutul de cerce­tări maşini agricole din C.S.A., ambele instituţii avînd un profil asemănător în cerceta­rea şi dotarea agriculturii cu noi maşini agricole. Considerăm că pentru înlă­turarea unor paralelisme şi pentru scurtarea termenelor de asimilare este încă actuală propunerea de unificare în­­tr-un singur institut puternic a forţelor celor două între­prinderi, creînd astfel condi­ţii mai bune de realizare a programului de diversifica­re a parcului de maşini agri­cole şi tractoare cerut de agri­cultura noastră socialistă. Neajunsurile întîmpinate în folosirea capacităţii existen­te, pregătirea tehnică a fabri­caţiei, raţionalizarea circu­laţiei materiilor, materiale­lor semifabricate şi produse­lor, organizarea locurilor de muncă, sunt încă rezerve care pot ridica substanţial nivelul producţiei. Este de datoria fiecărui in­giner, tehnician, lucrător să-şi pună la contribuţie toată ex­perienţa şi capacitatea de lu­cru, pentru a aduce la înde­plinire programul complex de măsuri stabilit în scopul a­­sigurării unei producţii com­plexe de înalt nivel tehnic şi de o diversitate corespunză­toare nevoilor agriculturii. In acelaşi timp, pentru a veni în ajutorul agriculturii, unităţile ministerului nos­tru care realizează piese de schimb, vor trebui să acorde o atenţie deosebită executării a­­cestora în așa fel ca fiecare contract să fie realizat în ter­men. Totodată este necesar ca împreună cu C.S.A. să stabilim măsuri comune care să ducă la reducerea consumului exa­gerat de piese de schimb. Muncitorii, inginerii și teh­nicienii din acest sector al in­dustriei constructoare de ma­șini vor depune toate efortu­rile pentru îndeplinirea sar­cinilor trasate de Plenara C.C. al P.C.R. din decembrie anul trecut referitoare la spri­jinul ce trebuie să-l acordăm agriculturii. într-o tînără unitate a industriei chimice Refugiul dotaţiilor poate fi demolat De la an la an, ca o consecinţă directă a ritmului susţinut de industrializare, îşi semnalează prezenţa în economia naţională, în cele mai diverse ramuri ale pro­ducţiei materiale, noi şi noi obiective industriale. Impre­sionantul volum de investiţii ce se va realiza în cincinal exprimă de altfel cît se poate de limpede efortul major pe care statul nostru îl face pentru a dezvolta potenţia­lul economic al ţării. Apreciind că în economie există mari rezerve nevalorificate, Plenara C. C. al P.C.R. din decembrie anul trecut a formulat sarcini precise privind direcţiile în care trebuie acţionat, cu fermitate, pentru a determina ridicarea întregii activităţi economice pe o treaptă nouă, calitativ superioară. In aceste condiţii este fi­resc ca tocmai tinerele vlăs­tare ale industriei — ce dis­pun de o modernă şi puter­nică bază tehnico-materială — să-şi aducă neîntîrziat contri­buţia la reducerea cheltuie­lilor de producţie, să se în­cadreze cît mai repede în parametrii rentabilităţii, semn sigur al unei munci eficiente, judicios organizate. De aceea, activitatea infructuoasă, gene­ratoare de pierderi, a unor întreprinderi noi — este drept, puţine la număr — contra­vine flagrant intereselor eco­nomiei naţionale, reprezintă o adevărată anomalie. Intr-o asemenea situaţie se află şi Fabrica de celuloză şi hîrtie Palas-Constanţa. Din prima lună de funcţionare şi pînă în prezent, cînd numai cîteva luni despart întreprin­derea de termenul planificat pentru atingerea capacităţii proiectate, cheltuielile efecti­ve de producţie au depăşit substanţial preţul de vînzare al produselor. Numai în anul 1966 întreprinderea a consu­mat din fondurile statului, prin dotaţiile primite, aproape trei­zeci milioane de lei. O analiză a planului financiar al anului a cărei primă lună tocmai o încheiem atestă permanentiza­rea acestei stări de lucruri. Deci şi în 1967 întreprinderea va trăi pe spinarea altora. „Faţă de perioada prece­dentă — ne spune inginer CONSTANTIN RADU, direc­tor tehnic — dotaţia este mult diminuată. Cauza menţinerii ei o constituie, în primul rând, nerespectarea structurii pro­ducţiei prevăzută prin proiect. Pe de altă parte, persistă încă deficienţe de natură internă, organizatorice, a căror conse­cinţă imediată se materializea­ză in depăşirea costurilor pla­nificate“. Sintetică, declaraţia inter­locutorului nostru surprinde principalele laturi ale proble­mei. Urmărind firul acestora, vom încerca să dezvăluim cau­zele ce menţin întreprinderea într-o postură singulară, în afara frontului larg al uni­tăţilor ce concură la formarea acumulărilor socialiste. Aşa­dar, primul aspect-necorela­­rea situaţiei de fapt cu cea prefigurată în actul de naştere al întreprinderii (asupra aces­tuia, de altfel, s-a „apăsat“ cu deosebită stăruinţă, el con­stituind „cauza obiectivă" în spatele căreia pot fi ascunse şi parte din deficienţele interne). Intr-adevăr, lucrul este uşor demonstrabil, datorită fabri­cării unor alte sortimente, ne­prevăzute (carton tip E) pre­cum şi schimbării ponderii în total a celor rămase pe po­ziţii (hîrtie de scris) echili­brul economic al fabricii se resimte evident. Este inte­resant de relevat faptul că — la nivelul sarcinilor de plan curente — în condiţiile res­pectării structurii proiectate s-ar fi putut obţine beneficii de peste 10 milioane lei. Ce factori se opun deci valorifi­cării acestor resurse poten­ţiale ? Am cerut în acest sens părerea Direcţiei generale a industriei celulozei şi hîrtiei, forul coordonator al întreprin­derii. Răspunsul a fost cate­goric şi concis : nu există ce­rere de consum pentru sorti­mentele prevăzute de proiec­tant. Trebuie să mărturisim că explicaţia direcţiei gene­rale — pe care nu o con­testăm — nu elucidează decit aspectul de­ moment, imediat, al problemei. Este firesc să nu se producă dacă nu sunt posibilităţi de consum, deşi proiectantul ar fi trebuit să ştie asta înainte de a se aşeza la planşetă. Dar chiar aşa fiind, odată documentaţia elaborată, rolul acestuia nu se încheie. Interesul major al finalităţii creaţiei sale este producţia o­­biectivului respectiv şi nu o producţie oarecare, ci atinge­rea integrală a tuturor indica­torilor prevăzuţi. Studiul tehnico-economic, pe care se bazează aprobarea ori­cărei investiţii, trebuie să răs­pundă în mare măsură unor probleme de viitor, raportul producţie-consum presupunînd structural evoluţia în timp. Incompatibilitatea dintre ce­rinţele reale şi cele „proiecta­te“ — autor IPCFS — rezidă tocmai intr-un studiu de pers­pectivă puţin aprofundat, fapt ce implică atît responsa­bilitatea autorilor cît şi a ace­lora care l-au avizat. O ilustrare vie a ideii subli­niate mai sus o constituie de altfel planul de rentabilizare al întreprinderii — întocmit în comun cu reprezentanţi ai direcţiei generale şi proiec­tantului — care îşi propune realizarea acestui obiectiv în 1968­­, bazîndu-se, în ceea ce priveşte structura sortimente­lor, pe o soluţie de compro­mis între proiect şi cerinţele beneficiarilor. „Situaţia (ren­tabilizarea) este prezentată — cităm dintr-un document în­tocmit cu această ocazie — la atingerea capacităţii de pro­ducţie a maşinii de hîrtie, in­­cepînd cu anul 1968, cînd se vor realiza condiţiile de a fa­brica şi comercializa noul sor­timent“. Dar termenul de atin­gere a capacităţii proiectate la maşina citată — condiţie de bază pentru autori — este stabilit, şi aşa prea larg, la sfîrşitul semestrului X a.c. şi nicidecum anul viitor. Rezultă aşadar, prin bunăvoinţa orga­nelor de drept, un interval de şase luni, timp în care în­treprinderea va continua să consume fonduri alocate de la buget. In ceea ce priveşte con­diţiile de a comercializa noile sortimente, hîrtii tratate — ele se pot fabrica încă de acum — trebuie arătat că pînă în pre­zent nu s-a făcut nimic în această direcţie. Sub parava­nul lipsei de cerere, autentic la un prim contact, prospec­tarea pieţii interne şi externe s-a amînat sine die. Faptul că într-un singur an situaţia se poate îmbunătăţi o dovedeşte. La începutul acestor rînduri directorul tehnic al întreprin­derii amintea despre defici­enţele ce se fac simţite în ac­tivitatea secţiilor de produc­ţie. Să ne oprim deci asupra acestui capitol, al rezervelor interne, a căror valorificare depinde de priceperea şi hăr­nicia colectivului, de exigenţa faţă de muncă pe care con­ducerea întreprinderii o im­primă. Pe prim plan în această ordine de idei se situează rebuturile, denumite aici bracuri. Deşi ele se rein­troduc în procesul de produc­ţie — pierderile de materie primă fiind astfel eliminate — se realizează, bineînţeles, un consum suplimentar de capa­cităţi, servicii şi forţă de muncă. Datorită nerespectă­­rii prescripţiilor tehnologice, neîntreţinerii corespunzătoare a utilajelor şi lipsei de com­petenţă a unor operatori, ma­terializate toate într-un pro­ces ridicat de rebut, produc­ţia anului 1966 a fost diminuată cu circa 700 de tone hîrtie, o cantitate echivalentă obţi­­nîndu-se, în consecinţă, cu costuri suplimentare de pînă la 20 la sută. In acelaşi sens asupra producţiei au acţionat opririle neprevăzute ale uti­lajelor : 2 000 tone de hîrtie şi peste 500 tone de celuloză s-ar fi putut obţine în timpul afectat de aceste hiatusuri ne­justificate. O situaţie a cheltuielilor ne­productive pe care ne-a pus-o la dispoziţie contabilul şef al întreprinderii, Valeriu Bădă­­rău, se impune şi ea prin pro­porţiile cifrelor înscrise : sute de mii de lei au grevat nejus­­tifi­cat cheltuielile de produc­ţie. De altfel spiritul de mi­nimă exigenţă, de asigurare a unei vieţi uşoare, este pre­zent la FCH Palas încă din etapa muncii de planificare. Un recent control al Ministe­rului Finanţelor a sustras din dotaţia planificată pentru a­­cest an, ca nefondată, o sumă nu mai mică de... 4 milioane, lei. In aceste condiţii, cu atît mai reprobabilă apare atitu­dinea de „sprijinire“ a direc­ţiei generale care trasează pe acest an o sarcină de reducere a preţului de cost mai mică chiar decît cea solicitată de întreprindere (9,3 la sută faţă de 14,24 !) Fără îndoială, nu acesta este drumul care conduce la rentabilizarea întreprinderii, la justificarea economică a existenţei sale. Alături de ide­ile ce se desprind din cele • O direcţie generală îngăduitoare cu preţul de cost al producţiei 9 Valoarea unei „erori“ de planificare: patru milioane de lei relevate pînă acum, consem­năm mai jos cîteva propuneri a căror realizare, după păre­rea specialiştilor consultaţi, ar conduce nemijlocit la di­minuarea cheltuielilor de pro­ducţie : • Se impune astfel realizarea unei instalaţii pentru utilizarea leşiilor reziduale rezultate de la fabricaţia celulozei. Prin eva­porarea şi arderea acestora, se pot comercializa sărurile obţinute, preţul de cost pe tona de produs reducîndu-se cu pînă la 10 la sută. • La ora actuală încă nu se foloseşte la maximum cir­culaţia în sistem închis a apei, una dintre cele mai costisi­toare materii prime pentru în­treprindere. Prin unele mici amenajări, realizabile din fonduri de mică mecanizare, s-ar putea reduce considera­bil cheltuielile aferente. Tot­odată, se cer imediat revizuite instalaţia de prindere a fibre­lor din apele reziduale — care funcţionează sub randamentul normal — şi modalitatea de valorificare a materialului fi­bros recuperat din apele grase de la secţia de celuloză (în momentul de faţă acestea se vînd la un preţ minim în loc a fi reintroduse în circuitul tehnologic, ceea ce ar fi în beneficiul net al întreprinde­rii). • Unii interlocutori au re­levat necesitatea înfiinţării u­­nui dispecerat care printr-o judicioasă programare a pro­ducţiei ar elimina desele în­treruperi determinate de schimbarea sortimentelor. In germene, acest sistem de di­rijare a producţiei există. Pentru a-l ridica la nivelul cerinţelor reale este nevoie oare de o intervenţie exteri­oară ? • Direcţia generală tute­lară trebuie să rezolve neîn­tîrziat problemele legate de întreţinerea anumitor utilaje. Datorită lipsei de mijloace proprii­­şi a găsirii unei so­luţii pe plan local) rectifica­rea valţurilor de la maşina de hîrtie şi a altor piese de gabarit mare se face la... Su­ceava, Timişoara sau Buşteni. Puse cap la cap, cheltuielile legate de transportul acestora, plus cele din întreruperea pro­ducţiei, reprezintă un argu­ment peste care, evident, nu se poate trece uşor. Practica ascunderii unor deficienţe proprii în spatele do­­taţiilor de stat, profund dăunătoare intereselor economiei naţionale, se resimte în întreaga activitate a Fabricii de celuloză şi hîrtie Palas-Constanţa. Scurta istorie a existenţei întreprinderii demonstrează că vinovaţi de aceasta se fac atît proiectantul cît şi organele de resort din cadrul Minis­terului Industriei Chimice. De aceea, în lumina indicaţiilor Plenarei C.C. al P.C.R. din decembrie 1966, se cer între­prinse acţiuni hotărîte, orientate concentric spre un singur obiectiv : rentabilizarea întreprinderii, renunţarea la pier­derile „planificate“, expresii ale unei grave anomalii eco­nomice. FL. RADULESCU-BOTICA Şedinţă de colegiu la Ministerul Industriei Chimice întrunit ieri în şedinţă de lu­cru, colegiul Ministerului Indus­triei Chimice a analizat modul de realizare a planului pe 1966, precum şi stadiul de aplicare a măsurilor necesare îndeplinirii în cele mai bune condiţiuni a sarcinilor celui de-al doilea an al cincinalului. S-a subliniat cu acest prilej că la realizările dobîndite nu toate direcţiile ge­nerale ale ministerului respec­tiv şi-au adus contribuţia stabi­lită, unele din ele — Direcţia generală a industriei chimice anorganice, Direcţia generală a industriei petrochimice, Direc­ţia generală a industriei celu­lozei şi hîrtiei — neîndeplinind integral o serie de importanţi indicatori de plan. In această lumină, majorita­tea participanţilor la dezbateri au căutat să elucideze proble­mele principale care stau în acest an în faţa sectoarelor de care răspund, analizîndu-le toc­mai prin prisma greutăţilor şi deficienţelor semnalate în 1966. Colegiul şi-a putut astfel în­drepta atenţia spre principalele platforme ale industriei chimi­ce, accentuînd cu deosebire as­pectele majore privind elimina­rea unor lipsuri în respectarea punerii în funcţie a noilor o­­biective, în atingerea parame­trilor proiectaţi, în însuşirea şi respectarea proceselor tehnolo­gice, în întreţinerea utilajelor mecanice şi electrice. Pe bună dreptate au fost subliniate şi o seamă importantă de rezerve interne a căror valorificare în­­tîrzie, mai ales în domeniul re­ducerii consumurilor specifice de materii prime şi materiale auxiliare. Dat fiind că în prima lună din acest an persistă încă o se­rie de deficienţe care s-au sem­nalat şi în anumite perioade din 1966, s-a accentuat în ca­drul colegiului necesitatea îm­bunătăţirii planului de măsuri, cît şi a urmăririi aplicării fie­cărei prevederi stabilite. Fac­tor hotărîtor pe acest plan ră­­mîne în continuare ridicarea activităţii întregului aparat al ministerului la nivelul cerinţe­lor actuale. După amiază, în cea de-a doua parte a şedinţei, colegiul Ministerului Industriei Chimi­ce a analizat, pentru o serie de noi investiţii, studiile tehnico­­economice respective. La scara sutimii de milimetru Foiţe de cupru, strălucind în ape roşcate — iată ce produc instalaţiile pe care foto­grafia noastră le redau parţial. Specialiştii la­boratorului de izolanţi organici de la Insti­tutul de cercetări şi proiectări pentru indus­tria electrotehnică din Capitală — cei care au conceput şi realizat aceste instalaţii — le denumesc folii şi le măsoară în sutimi de milimetru. Pentru ca să se încadreze în normele impuse de viitoarele lor utilizări industriale, amintitele foiţe trebuie să aibă grosimea de numai 35 sutimi de milimetru, îndelungata cale pe care o străbat foliile de cupru pînă ce devin apte pentru a fi fo­losite în industria electronică sau electroteh­nică se desfăşoară în incinta I.C.P.E.-Bucu­­reşti. De la Fabrica de cabluri şi materiale izolante, staţie finală a realizării produsului finit, care capătă denumirea de material stra­tificat placat cu cupru, acesta trece la între­prinderea de piese radio şi semiconductori-Bă­­neasa, unde devine circuit imprimat. Şi după ce a trecut şi prin filiera Uzine­lor Electronica sau Electromagnetica, îl re­găsim în uzul cotidian. Este suficient să des­chidem cutia unui aparat de radio cu tran­zistor­, de pildă, pentru ca să-l zărim. El este prezent sub forma unei plăci subţiri care reconstituie, pe un singur plan orizontal, toate legăturile complicate care — în mod obişnuit — se realizează prin intermediul a numeroase sîrme cositorite. Pe acest suport sunt montate toate elementele electronice — tranzistori, condensatori, rezistenţe. Avantajele circuitelor imprimate ? Iată numai cîteva. Posibilitatea de meca­nizare a operaţiilor de montare a apara­turii electronice; realizarea unor montaje mai compacte, avînd o greutate şi un volum redus; creşterea siguranţei în funcţionarea aparaturii. Şi — in sfîrşit — perspectivele. Prima se­rie de placaje industriale a fost realizată de abia în urmă cu o lună şi ceva. Urmează experimentarea pe scară mai largă a ceeaa ce s-a înfăptuit. Scopul : punerea la dispo­ziţia specialiştilor din industrie a tuturor elementelor tehnologice necesare proiectării industriale a acestor instalaţii care — atunci cînd vor intra în funcţiune — vor permite fabricarea în ţară a unor produse mult so­licitate şi pînă în prezent importat­. nr. 6933 — 1.II.1967 — pag. a 3-a „Romădlia liberă" EXPERIENŢE NECUNOSCUTE S­ituaţia în care se găseşte astăzi industria locală, faţă de sarcinile ce-i revin în anii cincinalului, impune o mai atentă studiere a organizării şi a nivelului de înzestrare teh­nică a celor mai bune unităţi din acest sector şi generaliza­rea cu maximă operativitate a experienţei bune ce s-a cîşti­­gat. A trecut un an din cinci­nal, dar bilanţul drumului par­curs oglindeşte încetineala cu care se înaintează. Ştiinţa orga­nizării pătrunde destul de greu în întreprinderile din acest sec­tor. Cauzele sunt multiple. Se ştie, de exemplu, că în a­­fara fondurilor de investiţii pe care le primeşte industria lo­cală întreprinderile sfaturilor populare pot şi trebuie să ape­leze cu mai multă convingere la creditele de mică mecanizare. Şi totuşi folosirea creditelor se face destul de timid, neorgani­zat, iar, atunci cînd există ini­ţiativă nu sunt forţe, nu există experienţă. In regiunea Iaşi, de pildă, nivelul de înzestrare al unităţilor locale este scăzut. Mica mecanizare nu poate fi fo­losită deoarece pe de o parte lip­seşte o anume experienţă, iar pe de altă parte persistă încă serioase deficienţe la capitolul proiectare. Intîmplător ieşenii au descoperit la Cluj documen­taţiile de care au nevoie şi cu mici adaptări le vor folosi cu a­­vantaje certe, legate de opera­tivitate. Dar de ce întîmplător şi nu organizat ? De ce acest gen de colaborare între sfatu­rile populare regionale nu l-ar putea iniţia şi sprijini Comite­tul de stat pentru îndrumarea şi controlul organelor locale ale administraţiei de stat ? Mai ales că greutăţile întîmpinate de a­­cestea în pregătirea documenta­ţiei le sunt cunoscute. S-ar putea stabili teme pentru studii şi do­cumentaţii care ar fi reparti­zate spre rezolvare unor colec­tive deja formate în unele re­giuni, după care ele ar fi folo­site în tot sectorul industriei locale. Studiile ar trebui să aibă ca obiect atît creditele de mică mecanizare, cît şi rentabilizarea unor produse sau diversificarea sortimentelor. In paralel se cer a fi cunos­cute şi generalizate şi anumite elemente de organizare iniţiate în diferite regiuni. De exemplu la Galaţi s-a organizat o grupă specială de proiectare pentru industria locală sub îndrumarea Comitetului executiv al Sfatului popular regional, sfatul popular al Capitalei a înfiinţat un nu­cleu de proiectare pentru inves­tiţii şi reparaţii capitale la In­stitutul „Proiect" Bucureşti iar la Iaşi se încearcă înfiinţarea unei asemenea grupe la una din marile întreprinderi ale oraşului „Progresul“, care va executa proiecte pentru lucrări de mică mecanizare, reparaţii capitale şi studii de organizare a produc­ţiei în flux pentru toate între­prinderile din regiune. Sunt încercări, experienţe, care merită a fi analizate, ur­­mînd ca cele mai bune să fie generalizate cu operativitate. In aceeaşi ordine de idei ne întrebăm de ce experienţa sfa­tului popular regional Banat, care şi-a organizat astfel indus­tria locală îneît toate întreprin­derile depind de secţia de spe­cialitate a sfatului, desfiinţînd treptele intermediare (raion, oraş etc.), nu este genera­lizată în toate regiunile ? Avan­tajele sunt evidente : industria locală a regiunii Banat reuşeşte să livreze la fondul pieţii o gamă variată de produse, deo­sebit de apreciate de cumpără­tori. Se pare deci că, pe linia cunoaşterii şi valorificării ex­perienţei, sprijinul şi îndruma­rea de specialitate pe care tre­buie s-o asigure CSICOLAS este încă destul de slabă. Organizarea ştiinţifică a în­tregii activităţi a întreprinde­rilor industriei locale poate să dea roade numai dacă va avea la bază reorganizarea sectorului. In această direcţie s-au şi făcut studii, s-au indicat soluţii. Deci posibilităţi există. Ca să benefi­ciem de ele încă în anii actua­lului cincinal soluţiile ar trebui să fie şi aplicate. Ing. C. AMARIŢEI

Next