România Liberă, noiembrie 1968 (Anul 26, nr. 7475-7500)
1968-11-01 / nr. 7475
. Veşnicul elev (Urmare din pag. 1) va ani (împrospătarea, adîncirea, perfecţionarea continuă a cunoştinţelor), ci răspunsul la o întrebare care, dacă mă ghidez numai după frecvenţa cu care apare în presă, îmi apare ca una esenţială, frămîntînd opinia publică a slujitorilor şcolii, captînd interesul unanim al tuturor celor direct interesaţi de paşii înainte ai învăţămîntului nostru. Mă refer la întrebarea menită să investigheze care sînt cauzele generînd ceea ce ne-am obişnuit să intitulăm „şablonul didactic ", adică repetarea aproape mecanică de către unii profesori a lecţiilor predate, de la un an la altul, de la o clasă la alta, penuria cunoştinţelor transmise, inconsistenţa, locurile lor comune. Am citit răspunsurile a numeroşi dascăli. N-aş putea spune că nu m-a convins ideea exprimată de cineva că şablonizarea aceasta este rodul unei prea mari mulţumiri de sine, sentiment care conduce spre obiceiul de a nu mai pregăti, minuţios, creator, fiecare lecţie în parte. De asemenea, m-a convins şi părerea altcuiva că neastinsul se trage de la predilecţia unora pentru respectarea prea riguroasă a literei manualului. Am înregistrat ca preţioasă şi observaţia că unele cadre didactice au fost împinse spre şablon şi de recomandarea ca absolut toate lecţiile să ţină seama de trio-ul părînd la un moment dat cheia universală a reuşitei : recapitulare, comunicare, fixare. In sfîrşit, m-am lăsat pătruns de afirmaţia că există o strînsă legătură între rutină şi spiritul refractar la inovaţie, între stereotipie şi neîncrederea în capacitatea de creaţie oferită de fiecare lecţie. Toate aceste adevăruri luate în parte şi, mai cu seamă, adunate la un loc, m-au cîştigat de partea lor, dar în acelaşi timp, mi-au reliefat şi mai pregnant prezenţa acelei cauze pomenite iniţial şi care, neformulată ar suna astfel: mai întîlnim, din păcate, dascăli care au uitat că a fi profesor înseamnă a fi un veşnic elev, că nu poate fi un profesor bun cel care e un elev slab sau cel care a încetat să mai fie elev. Un tînăr profesor de istorie mi-a povestit că, într-o zi, avea da ţinut la trei clase paralele aceeaşi lecţie despre Renaştere. Intîmplarea făcu să se găsească tocmai la mijlocul unei palpitante lecturi din celebra carte a lui Giorgio Vasari despre arta din Quattrocento şi Cinquecento. Citise toată noaptea, continuase lectura în tramvai, în recreaţii. „Am ţinut, cred, cele mai frumoase lecţii din cariera mea şi, culmea am izbutit, într-o întrecere cu mine, însumi, să nu mă repet cîtuşi de puţini“, a conchis tînărul profesor. La cuvintele lui am făcut o obiecţie. Am spus că nu mi-a părut a fi nimic „culmea", ci, dimpotrivă, ar fi trebuit să folosească în locul acestei expresii pe aceea care ar fi accentuat firescul, normalul situaţiei şi nu neobişnuitul ei. Tot aşa cum nu cred să pară „culmea“ faptul că un profesor de biologie captează atenţia clasei, dînd ele elevilor exemple din biofizică sau biochimie, discipline care încă nu apăruseră pe vremea cînd el se pregătea să devină cadru didactic, sau faptul că un profesor de limba română îşi atrage stima învăţăceilor săi recitind, să zicem, din Marin Sorescu, cu aceeaşi pasiune care îl animă cînd interpretează versuri din poetul preferat al propriei adolescente. A fi său a nu fi veşnic elev, iată, cred eu, un subiect care nu trebuie ignorat cînd se dezbate, în cadrul unei atît de vii discuţii privind perfecţionarea învăţămîntului, problema „şablonului didactic“. A fi sau a nu fi veşnic elev este, în ultimă instanţă, egal cu a opta sau nu pentru nobila profesie de slujitor al şcolii. I Discuţiile despre dramaturgie, spre deosebire de cele despre poezie sau proza, sunt rare şi atunci numai ocazionale — deschiderea stagiunii, alcătuirea repertoriilor etc. Totuşi, dincolo de răspunsul la întrebarea „cum promovează teatrele dramaturgia originală ?“ în faţa dramaturgilor noştri se ridică şi întrebări de altă natură, al căror unic răspuns se află în creaţie, în felul în care scriitorul de teatru abordează şi rezolvă în opera sa, problemele epocii, ale omului zilelor noastre. In recenta discuţie pe care am avut-o cu HORIA LOVINESCU pe această temă, ea s-a definit de la sine prin două cuvinte, care cuprind în esenţă, în aceeaşi măsură, problemele de creaţie şi cerinţele publicului de teatru. Aceste două cuvinte ar fi „adevărul dramaturgiei“ noastre. — Intr-o vreme, dramaturgia noastră a servit publicului cîteva, nu, multe, formule stereotipe, care sărăceau pe scenă viaţa prin aducerea la acelaşi numitor comun... Care a fost după părerea dv., tovarăşe Lovinescu, reacţia publicului la acest fel, formal şi prestabilit de a prezenta epoca noastră ? — O imensă sete de a auzi de pe scenă lucruri adevărate despre viaţa şi despre această epocă a noastră. Dramaturgia românească din ultimii ani a încercat să răspundă acestei sete de adevăr şi mă gindesc în special la comediile care au cucerit în întregime pe spectatori, datorită tocmai faptului că au clamat dezaprobarea generală faţă de prostie, de servilism, de incapacitate, de încălcare a normelor eticii socialiste şi aşa mai departe. A existat un timp, un fel de ostentaţie în a scrie lucruri de actualitate, îndrăzneţe despre situaţii sau mentalităţi, ce erau de natură să stînjenească mersul nostru spre socialism. A fost momentul cînd dramaturgia o luase, sub acest aspect, înaintea prozei şi a poeziei. Astăzi, nu ştiu dacă multe din aceste comedii ar avea acelaşi succes. Este, de altfel, încă prea devreme să judecăm dacă ele includ pe lingă adevărul imediat, cotidian (la momentul dat aceasta le-a asigurat succesul) și un adevăr artistic — ceea ce este cu totul altceva. — Spectatorul se ducea să vadă aceste piese pentru că voia să audă ceea ce se spunea despre cutare sau cutare , CTZ-' lucru, care-l preocupase re-l nemulțumise sau care îl îndurerase... — Este exact. Şi atunci, aceste piese, repet, mai ales comediile, au îndeplinit o sarcină importantă, atît pe plan general, educativ, cît şi pe planul încrederii recîştigate de dramaturgia noastră în faţa celor pentru care şi prin care de fapt ea există — spectatorii. Azi, însă, chiar această fază a rostirii adevărului în dramaturgia noastră mi se pare depășită, îngustă. Pentru că a limita, fie drama, fie comedia, în epoca noastră atît de frămîntată, în care se petrec evenimente pe cît de neașteptate pe atît de bulversante, a limita cred, adevărul dramaturgiei la demascarea servilismului, a falselor relaţii etc. înseamnă a face publicistică artistică în forme specifice teatrului. Ceea ce nu mai este de ajuns. Includerea adevărului cu caracter social imediat este firească, aş zice, obligatorie în opera de artă şi mai ales în opera de artă ce aparţine socialismului. Dar adevărul social, el singur, nu poate constitui adevărul operei de artă, deci nici al dramei sau al comediei. Chestiunea este mult mai complexă, mai subtilă. Mi se pare că dramaturgia noastră debarasată de poncife şi tabu-uri, este în faza cînd poate ajunge la adevărul esenţial al operei de artă şi care este adevărul uman, văzut în toată complexa lui imensitate, adevăr uman care stă la baza literaturii umaniste a societăţii noastre. — Mi se pare că sînteţi puţin nedrept cu un sector al dramaturgiei care se defineşte prin noţiunea de dramă. Pentru că am impresia că dacă comedia a „reabilitat“ adevărul imediat în dramaturgia noastră, drama, e drept, mai puţin spectaculos şi chiar în mai puţine lucrări, a atins totuşi în profunzime acel adevăr uman de care vorbiţi. — Şi da şi nu. Pentru că dacă drama românească a atins ici şi colo într-adevăr cîteva probleme mai grave, de mai mare profunzime, există în acelaşi timp pericolul enunţării unor drame de conştiinţă, unor disperări umane, nu în lumina cauzelor primordiale şi reale. Să mă explic. Trăim în viitoarea unor evenimente deseori neprevăzute, cu consecinţe ce nu pot fi calculate. în sensibilitatea omului zilelor noastre, acestea se traduc în traumatisme psihice, în schimbări afective. Omul e din ce în ce mai expus şi în bine şi în rău la ceea ce se întîmplă în jurul său. Acum o sută de ani, un război ce se dezlănţuia dincolo de graniţele Europei, era subiect de pitoresc. Astăzi, datorită mijloacelor de informare moderne, vitezei cu care ele circulă, orice cutremur în orice parte a lumii ar avea loc, este urmat imediat de oscilaţiile seismografului interior al omului, din capătul celălalt de lume. Apoi, realitatea ne mai oferă şi alte aspecte care merită mai mult decit o constatare — merită o investigare. Există de pildă, mai ales în rîndurile celor mai tineri, o tendinţă spre trăirea frenetică şi imediată. De ce, de unde ? Care este vidul (fiecare ciclon are după cum se ştie, în vîrful său imn punct ca un ac, care este vid şi care de fapt dă naştere ciclonului), care creează această frenezie, lipsită de obiect şiperspectivă ? Iată cîteva, doar cîteva probleme ale omului de azi. Or, ca să revin la pericolul de care vorbeam, al enunțării unor drame, în afara cauzelor primordiale, mi se pare că acestea au început să apară în dramaturgia noastră, în sine sau determinate de cauze cu totul insignifiante, mărunte, de un absurd gratuit. Personajul care nu este pus în lumina cauzelor generale, sociale, politice, poate fi un psihopat, se apropie de alienarea clinică şi nu mă interesează. Pledînd pentru atitudinea virilă, curajoasă a omului faţă de evenimente şi această pledoarie este, desigur, una din condiţiile literaturii noastre nu putem să nu ţinem seama de crizele de conştiinţă, de lupta oamenilor cu ei înşişi pentru înfrîngerea unor depresiuni, unor tristeţi, unor disperări. Ar însemna să ignorăm tocmai adevărul. Dar a zugrăvi pe scenă aceste crize, aceste depresiuni ca efecte ale unor probleme mărunte, este de asemenea egal cu ignorarea adevărului. — Pledaţi aşadar pentru dramaturgia marilor adevăruri umane contemporane. Ce loc ocupă în acest context dramaturgia istorică, care reprezintă o mare parte a creaţiei dramaturgilor noştri în ultimii ani şi chiar un loc important în dramaturgia dv. ? — Nu mi se pare de fel că a spune adevărul în dramaturgie despre ceea ce a asigurat şi asigură permanenţele spirituale ale poporului nostru, nu ar fi totodată un mare adevăr contemporan. Evocarea acestei permanenţe reprezintă un punct de sprijin care nu ţine de fmn înseţea gestului sau de pietatea patriotică, ci de nevoia noastră de existenţă ca popor suveran şi independent. Convorbirea cu Horia Lovinescu s-a oprit aici. Am redat-o pe cît se poate de fidel, cu convingerea că dramaturgia noastră a ajuns la un moment în care problemele şi temele ei, ar merita mai mult decit o singură discuţie. MARIANA PIRVULESCU in întîmpinarea Adunării generale a scriitorilor Dramaturgia marilor adevăruri umane contemporane • Convorbire cu Horia Lovinescu Materiale ilustrative pentru şcoli Mai buna fixare a cunoştinţelor dobîndite în clasă necesită o ilustrare cît mai diversă a lecţiilor predate pentru a răspunde acestui deziderat. Editura didactică şi pedagogică a tipărit tablouri de format mare şi cărţi poştale cu portrete de domnitori, oameni de ştiinţă şi scriitori români. A mai fost tipărit şi un interesant mic atlas de plante din flora Republicii Socialiste România, alcătuit de prof. dr. docent Todor. Atlasul serveşte ca îndreptar în cunoaşterea plantelor pentru cei ce se iniţiază în ştiinţele naturii şi ca mijloc de identificare a diferitelor specii mai puţin cunoscute, într-o fază înaintată se află pregătirile pentru editarea unui mare atlas botanic colorat, de Constanţa Moruzi şi Lucia Popovici. Se lucrează de asemenea la un atlas geografic mondial şi la unul istoric, ambele alcătuite de colective din care fac parte numeroase cadre didactice universitare. UNA PE ZI de MATTY .0 /• *• S.^4. • • T ”**■*• ~ iU. — Eu am venit aici sa mă deconectez și tu mă întrebi cum am ieșit, ieri, la analiza muncii ! !! (Urmare din pag. 1) In toate cazurile, fără excepţie, vom vedea că e vorba de cauze subiective. Una din ele o constituie superficialitatea sau (ceea ce e şi mai grav) încălcarea principiilor stabilite de partid privind selecţionarea şi promovarea cadrelor. Marşul impetuos al construcţiei noastre socialiste face ca nevoia de cadre să crească tot mai mult. Şi nu rare sînt cazurile cînd, presaţi de această nevoie de cadre, unii tovarăşi se pripesc în a promova oameni ale căror calităţi şi defecte nu le cunosc îndeajuns. De aici o primă concluzie pentru toţi cei investiţi cu răspunderea promovării cadrelor , o strînsă legătură cu viaţa, cu terenul, o perfectă cunoaştere a situaţiei, a oamenilor din sectorul de activitate de care răspund. Se mai petrece însă şi alt fenomen. Pornind de la cerinţa exprimată de partid ca în politica de cadre să se ţină seama neapărat de criteriul competenţei, unii au în vedere numai calităţile profesionale (studiile, experienţa de muncă), trecînd pe un plan secundar calităţile morale ale celor promovaţi. Avem oare dreptul să ridicăm într-o funcţie de conducere un om bine pregătit profesional, dar stăpînit de egoism, de carierism, de tendinţă de căpătuială, de vicii ? Categoric, nu ! Pentru că tarele morale ale unui astfel de om prevalează asupra calităţilor sale profesionale şi rezultatul va fi un fiasco pentru activitatea din sectorul unde va lucra. Alteori promovăm în funcţii de conducere oameni bine pregătiţi profesional, în general tineri, a căror experienţă însă ,nu-i prea întinsă. Cunoscîndacest lucru, fireşte că eşti obligat, în primul rînd,’Să te ocupicu grijă de creşterea acestor oameni, urmărind îndeaproape activitatea lor, ajutîndu-i să-şi însuşească pas cu pas trăsăturile morale, proprii activistului. Or, nu sînt rare cazurile cînd, asemenea oameni, necontrolaţi şi neajutaţi, cad pradă greşelilor. Şi asta pentru că am neglijat faptul că tăria de caracter, calitatea morală de a fi în stare să rezişti „tentaţiilor“, să rămîi un om integru nu sunt calităţi înnăscute, ci acumulate prin educaţie, se formează cu răbdare şi perseverenţă şi că, pentru aceasta, controlul, ajutorul tovărăşesc (permanent şi la timp) sunt condiţii sine qua non ale bunelor rezultate. Dacă integritatea morală, cinstea ireproşabilă, sobrietatea în viaţa personală constituie laturi inseparabile ale profilului etic al activistului, aceste trăsături, trebuie să-şi găsească reflectare în mod obligatoriu, în poziţia fermă faţă de apărarea avutului obştesc de orice ştirbire, în zădărnicirea oricăror încercări de asigurare a unor venituri ilicite sau privilegii, folosindu-se în acest scop funcţiile încredinţate sau feluritele „relaţii“. Acolo unde o asemenea poziţie lipseşte, îşi află culcuş abuzul, violarea legilor ţării, călcarea în picioare a normelor moralei noastre, soldate cu grave prejudicii aduse activităţii din sectorul respectiv. Aşa s-au petrecut, de pildă, lucrurile la Cooperativa agricolă de producţie din satul Moscu. Ani de zile, fostul preşedinte Constantin Căliman, element necinstit, înconjurîndu-se de rude şi prieteni, călcînd în picioare democraţia cooperatistă, considerînd cooperativa agricolă o feudă proprie, a furat şi înstrăinat bunuri în valoare de peste 100 000 lei. Deşi biroul fostului comitet raional de partid Bujor a cunoscut aceste grave abateri, le-a tolerat, pentru că înşişi unii dintre activiştii săi şi-au procurat ilegal produse agricole din cooperativă, fapt pentru care l-au susţinut şi l-au acoperit pe Căliman. Faţă de aceste abateri şi faţă de altele similare, biroul comitetului judeţean de partid a luat măsuri de sancţionare aspră a tuturor celor vinovaţi, iar cei care au furat din averea cooperativei au fost înaintaţi justiţiei. Că măsurile luate au dat profundă satisfacţie masei ţăranilor cooperatori din acest sat nu mai trebuie demonstrat. Dar faptul că ani de zile această clică de răufăcători e operat nestingherită, a adus grave prejudicii cooperativei, nu numai prin bunurile furate, dar şi prin aceea că munca era dezorganizată, producţia slabă, valoarea zilei-muncă mică şi în continuă scădere. Propria experienţă ne-a demonstrat clar ce grave prejudicii se aduc activităţii prin promovarea în funcţii de răspundere a unor oameni necorespunzători din punct de vedere moral. E semnificativ, în acest sens, cazul fostului director al întreprinderii de transport orăşenesc-Galaţi, un om certat cu normele de conduită morală care a fost destituit din funcţie de biroul fostului comitet regional de partid. Dar de el au avut „grijă" amicii lui. Aceştia i-au găsit „culcuş“ tot în funcţii de conducere, mai întîi la şantierul centralei electrice şi de termoficare, apoi ca director al şcolii de şoferi, iar ultima dată ca şef al bazei D.R.T.A. Galaţi. Bineînţeles că acesta şi-a continuat manifestările sale imorale, sfidînd cu „relaţiile" sale pe oamenii cinstiţi. Păstrarea neîntinată a prestigiului fiului activistului de partid şi de stat obligă la măsuri ferme împotriva tuturor celor care, nesocotind încrederea ce li s-a acordat, folosesc abuziv funcţia încredinţată. Activistul trebuie să se dovedească permanent la înălţimea încrederii acordate, a misiunii cu care a fost investit. Tocmai de aceea, intransigenţa partinică în apărarea principiilor de justiţie socială, a cerinţelor eticii comuniste sunt posibile numai în măsura în care exemplul personal al activistului se constituie ca un veritabil sistem de referinţă. Masele celor ce muncesc în patria noastră s-au putut convinge în decursul anilor, pe baza faptelor de necontestat, că activiştilor formaţi de partidul nostru le este proprie deplina concordanţă între vorbe şi fapte, deplina armonie dintre principii şi activitatea lor practică. Aşa cum sublinia tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU : „Corectitudinea exemplară, simplitatea şi modestia trebuie să completeze în mod obligatoriu profilul moral al activiştilor din economie, din aparatul de partid sau de stat. Orice activist trebuie să fie animat de sentimentul unei înalte responsabilităţi faţă de partid şi popor, care i-au încredinţat misiunea de a conduce, să dovedească devotament faţă de interesele societăţii socialiste, dorinţa de a-şi dedica toate forţele şi cunoştinţele binelui şi fericirii patriei". Tocmai de aceea, continua perfecţionare a calităţilor politice, profesionale şi morale ale activiştilor constituie o cerinţă de prim ordin, a cărei îndeplinire condiţionează în cea mai mare măsură ritmul mersului nostru înainte, înfăptuirea neabătută a politicii partidului şi statului. Profilul moral al activistului A/ORAŞUL Ui „Oraşul nostru“, noua premieră a Naţionalului bucureştean, rolul de regizor este interpretat cu o distinctă degajare de Mihai Fotino. Cu pipa în gură, îmbrăcat cu un impecabil costum modern, Mihai Fotino „raisonneur-ul“ piesei, evocă şi comentează. Comentează şi evocă, în manieră reportericească, precipitat sau molcom, autoritar sau duios ritmicitatea aproape matematică în care îşi deapănă viaţa fără orizont locuitorii din orăşelul Growers Corners, afişind în toate momentele oevidentă atitudine ironică, amară mai mult decit batjocoritoare, in consens cu intenţiile lui Thornton Wilder. Pe măsura relatării, imaginile verbale încep să capete contururi scenice. Aici e casa doctorului Gibbs, ne spune comentatorul. Aici e grădina doamnei Gibbs... Aici e casa redactorului şef al gazetei locale, domnul Webb. Aici e gradina doamnei Webb. Şi, de îndată, scenograful Tofan aliniază într-o perfectă simetrie şi similitudine locuinţele şi grădinile celor două familii, simetrie şi asemănare ,ce sugerează regularitatea monotonă a orăşelului şi psihologia cenuşie aptă să facă din locuitorii lui piese interschimbabile ale acestui uniform angrenaj social. Personajele sînt aduse în scenă de regizor. El intervine în discuţii, el le opreşte, el ordonă continuarea dialogului, aidoma unui mînuitor de păpuşi. La semnul baghetei sale, trec prin faţa noastră vînzătorul de ziare Joe Crowell zvîrlind ziare imaginare în pragul caselor, lăptarul Howie Newsome mînînd un cal cu o căruţă la felde imaginare, vlăguitul doctor Gibbs, cu valijoara lui imaginară. Pentru că în această piesă — şi spectacolul a respectat întocmai indicaţiile autorului —, o bună parte din obiectele ce aparţin personajelor şi o parte din acţiunile acestora sunt imaginare sau trebuie să ne creeze, prin mimică şi gestică, senzaţia că sunt imaginare. Dar, cu excepţia lui Florian Pitiş, introdus în secretele pantomimei, ceilalţi actori practică un soi de joc asemănător celor al copiilor, nefiind în stare să sugereze această activitate imaginară. Nu intenţionez deloc să încarc aceste indicaţii ale autorului piesei cu nu ştiu ce semnificaţii adinei, dar dacă ne jucăm de-a pantomima, este evident necesar s-o jucăm ca artişti şi nu ca amatori. Sub impulsul aceluiaşi regizor Fotino sunt puse în mişcare robusta Draga Olteanu (D-na Webb) şi delicata Raluca Zamfirescu (D-na Gibbs) şi, împreună cu ele, măruntele şi mereu aceleaşi preocupări şi discuţii cotidiene care, aşa cum transpar din jocul acestor două actriţe, ţin parcă să puncteze indiferent Andrei Steinhem ţa scurgerii timpului la Grower’s Corners. Pentru că în acest orăşel trecerea timpului se exprimă în solemnitatea celor trei mese zilnice, în şueratul trenului de Boston, de la 5,45, în întîmplările obişnuite ce iau, în ochii acestei lumi provinciale, proporţia unor evenimente. Idila dintre Emily Webb şi George Gibbs, afirmată cu gingăşie, cu o spontană şi irezistibilă naivitate de remarcabilul cuplu Coca Andronescu — Florian Pitiş, idilă ce se termină prin căsătoria lor, va consemna în viaţa ştearsă a celor 2 624 locuitori, un eveniment ieşit din comun, iar pentru regia lui Mihai Berechet moment de maximă fidelitate în traducerea intenţiilor satirice ale dramaturgului, care priveşte de la distanţă şi, în acelaşi timp, cu înţelegere zbaterea zadarnică a acestor oameni pentru puţină fericire. Vorbele rostite de Anca Sahighian (D-na Soames) se înscriu în finalul celui de-al doilea act ca o expresie sintetică şi dureroasă a acestui deziderat neîmplinit : „Niciodată n-am mai fost la o nuntă atît de frumoasă. Sînt sigură că vor fi fericiți. Am spus întotdeauna : • In centrul universitar Iaşi au luat fiinţă atenee studenţeşti la Universitatea „AL L Cuza“, Institutul politehnic şi Conservatorul de muzică. • Dirijorul austriac Kurt Wess se va afla în cursul săptămînii viitoare la pupitrul Filarmonicii din Braşov, iar apoi va dirija o serie de spectacole ale operei bucureştene. • Teatrul Naţional din Craiova prezintă mîine a doua premieră din actuala stagiune cu piesa lui Ion D. Sîrbu „Frunze care ard“. Spectacolul este pus în scenă de Valentina Balogh, iar scenografia poartă semnătura lui Vasile Buz. • Astăzi, la orele 19, la librăria „Mihai Eminescu“ din Capitală, are loc în cadrul zilei scriitorului întâlnirea cititorilor cu scriitorul Ioan Chirilă, cu prilejul apariţiei cărţii „Glasul roţilor de tren“. • Ieri a sosit la Bucureşti ansamblul folcloric din Republica Arabă Unită care va prezenta o serie de spectacole în Bucureşti şi în alte localităţi. • „Artele plastice în slujba arhitecturii“, o expoziţie franceză de machete, gravuri şi tapiserii, va fi deschisă astăzi, la ora 13, la Ateneu. • La Muzeul de Artă din Arad va avea loc, mîine, vernisajul expoziţiei de fresce medievale din Iugoslavia. nr. 7475 — 1.XI968 — pag. a 3-a „Románia liberálé uf ! O scenă din piesă »IX şi de Thornton Wilder fericirea, ăsta-i lucrul cel mai important ! Important e să fii fericit“. Regia lui Berechet nu a dorit, probabil, ca spectacolul să fie altceva decit transpunerea exactă a sensurilor şi a recomandărilor dramaturgului american. Actul al III-lea, a cărui acţiune se petrece în cimitirul orăşelului, a fost conceput cu corectitudine şi potrivit prescripţiilor cuprinse în text ca o confirmare a viziunii lui Wilder despre moarte, înţeleasă nu ca un fenomen groaznic sau tragic, nu ca o lume de dincolo, transcendentă, ci ca un proces biologic natural, ca o stare de linişte şi repaus veşnic, ca o prelungire a lumii reale şi mărginite. De aceea, jocul actorilor capătă amprenta firescului, vorbirea şi mişcarea lor sînt obişnuite, pămîntene. Iar în dialogul dintre morţi şi vii nu se foloseşte nici un artificiu formal, nici tonul îndepărtat ca de mort al celor morţi, oferind astfel întregului corp actoricesc posibilitatea de a se încadra în atmosfera gravă, reţinută ce domină finalul spectacolului. In spectacolul „Oraşul nostru“ o contribuţie însemnată aduc actorii Toma Dimitriu (doctorul Gibbs), Virgil Popovici (domnul Webb), Matei Gheorghiu şi studenta Lucia Ocrai. In actuala stagiune teatrală, „Oraşul nostru“ se recomandă meritoriu atenţiei publicului. _ Bal mascat ; Opera Româna (1618 20} ora 19.30 ; Contesa Mariira : Teatrul de operetâ (14 00 .1} , ora 10.30 ; Regina de Navara : teatrul Naţional „I. L. Caragiale", sala Comedia (14 7171), ora 19.30) ; Oraşul nostru: Teatrul Naţional ,,I. L. Caragiale", sala Studio (15 15 53), ora 19.30) ; Opinia publică : Teatrul de Comedie (16 64 60), ora 19.30; Bufonul: Teatrul Mic (15 65 88), ora 20 ; Meteorul : Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra", seta din Bd. Schitu* Măgureanu (14 60 60), ora 20 ; Dansul morţii : Teatrul „lucia Sturdza Bulandra", sala Studio (12 44 16), ora 20; O casă onorabilă: Teatru: ,,C. I. Nottara", sala Magheru (15 93 02), ora 19.30 ; Cînd luna e albastră : Teatrul ,,C. I. Nottara", sala Studio ora 20 ; Ion : Teatrul „13. Delavrancea" (12 94 23), ora 20; Adresanţii necunoscuţi : Teatrul „Ion Creangă" (12 85 56), ora 16; Aventurile lui Plum-Plum : Teatrul „Țăndărică" sala Victoria (15 23 771, ora 17 : A fugit un tren : Teatrul „Țăndărică“ sala din str. Academiei, ora 17 : Ca la Tănase , ,Teatrul ,,C. Tănase", sala Savoy (15 56 781, ora 19.30 ; Boema Palace : Teatrul ,,C. Tănase", sala din Calea Victoriei 174 (15 04 18), ora 19.30 ; Concert simfonic : Ateneul Român, ora 20 ; Cu picioarele pe pămînt : Ansamblul artistic al Uniunii Generale a Sindicatelor (13 13 00), ora 20. SELECŢIA NOASTRA . Q 0 Q - filme foarte bune © © — filme bune 1 0 — filme mediocre Fără nici o notaţie — film slab Patria 9 o Vera Cruz (11 86 25) orele 9 - 11.30 - 14 — 16,31* — 19 — 21.15 ; Festival 115*3 84), orele 8.45 - 11.15 — 13.30 - 16 - 18,31) — 21 . 9 99 Festivalul filmului sovietic : Marianna, agentul 0555 , Republica (11 03 721, orele 9,45 - 12 — 14,15 — 16,30 — 18,45 — 21 . •e Samuraiul : Alta (21 31 86), orele 9 - 15,45 în continuare, 18 — 20,15; Flamura (23 07 40). orele 9 — 11.15 - 13 30 - 16 - 18,15 - 20,30 . • * Week-end cu Anna : Sala Cinemateca (13 92 72) orele 10 — 12 - 14 — 16 - 18,15 — 20,30 ; * Fiul lui Tarzan : Luceafărul (15 87 67). orele 8,30 — 10.15 — 12.15 - 14,15 - 18,15 — 18,15 — 20 15 ; Gloria (22 44 01) orele 9 — 11.15 - 13,30 - 16 - 18,15 — 20,30 : Modern (23 71 01) orele 9-11-13 15 _ 17 _ 19 _ 21 : n 9 Minunata călătorie a lui Nils Holgersson : Capitol (16 29 17), orele 9 — 11,15 — 13,30 — 16 — 18 30 - 20 45 : • Heroina : Victoria (16 23 79) orele 9 — 11 — 1 3 15 - 17 - 19 - 21 , SSO Prințesa : Central (14 12 24), orele 8,30 :1 _ 13,30 - 16 ; • • Vară capricioasă : Central orele Ifi 31. - 20.45 . 9 Ultimul voievod : Lumina (16 23 35), orele 8,45 — 16,30 in continuate. |I8.4S - 1 20,45 : 9 Flanela maimuțelor : Doina (16 35 38), orele 11,30 - 13,45 — 16 — 18,30 — 20.4 6 ; Profilam pentru copii • ora 9 - 10 : Grivita (17 08 58), orele 9 — 11,15 - 13,30 — 16 — 18,15 —- 20,30 : • Neînțelesul : Union (13 49 04). orele 15,30 — 18 — 20 30 • Rahova (23 91 00) orele 15,30 -18-1 20.30 : O Veşnicul intirziat : Feroviar (16 22 73), orele 8,30 - 11 — IB 30 - 21 , Excelsior (18 10 88) orele 9 — 11,15 — 18,30 — îoo ~ 20,30; Floreasca (33 29 71), orele 9 — 11.15 — 13 30 ~16 - 18,’5 - 20.30 ; • • • Gustai mierli: înfrățirea (17 3? 64) orele 15.30 — 17,45 ; •e* Trei copii »minune“ : Buzesti (15 62 79) orele 15.30 - 18 — 20.30 . • Vicontele plătește polița : Dacia (16 26 10), orele 8.30 — 16 30 t' oCc0!?,!!marei ,8'45 ~ 21 * Flacăra (21 35 40). orele 15,30 — 18 ,• Să nu ne despărțim : Flacăra. orele 20,30 » Lustragiul : B u c e g 1 47L orele 9 — 11.15 — 13,30 — 18.15 - 20,30* Tomis (21 49 461. orele mn TM ,n continuare 18,15 — 20,30 ; • « Jurnalul unei femei în alb : - 20*15 7 10 21 °'e,e 15,30 ~ 18 • • Operațiunea San Genna-9P 3n 13 i.31,71 711, 018,e 15'30 - 13 -20 30 , Giule$t! (17 55 46) orele 10 15,30 _ 1R _ 20,30 , , -- ** surprizele dragostei : Drumul Sării (31 28 13), orele 15 — 17,30 20 I • * * Cel șapte samurai : mniniceni (13 62 56) orele 15 - 17 45 î 20,30 , ’ Mărturisirile unui domn cu cameră mobilată : Melodia (12 06 83), orele 8,45 - 11 _ 13,30 _ ,6 —18 30 — 21 i ,, , • • Suflete tari (ambele serii) : Volga (1)9126) orele 9,15 — 12 30 15,45 — 19,15, Miorița 114 27 14) orele 9 30 - 13 — 16,30 - 20 , ' mzontf R,oa,a v,eti ’ Viitorul (11 48 03) orele 15,30 — 18 : • • Moartea se numeste Engeleben : Viitorul, ora 20,30 ( a 9 ©Căderea Imperiului roman : Aurora (35 04 66), orele 9 — 12 30 — 16 — 19,30 I ,, ® Testamentul unul pasă : Moșilor „2M93,. oreIes 30 ■— 20.30 t — * Frumoasele vacante - P20fl30 , ,S 15 '7I °r*le ,5'30 - 18 Winnetou (seria Hl-a) : Munca (21 50 97). orele 16 _ 18 , • Taral general : Munca ora 20 , • Oscar : vitán (21 39 82) orele 15,30 — 18 , • • • Polstav : Vitan ,ora 20,30 , • Tarzan, omul-maimută : Progresul (23 94 10), orele 15,30 — 18 , • • • Zo,barcocul : Progresul, ora 20,30 , • Duelul lung : Ferentari, (23 17 50), orele 15,30 — 18 , Vin ciclism : Ferentari, ora 20,30 , • • Aventurierii : Pacea (31 32 52), orele 15,30 — 18 — 20.30 : O fată ciudată : Crîngasi (17 38 81) orele 15,30 — 18 — 20.15 . 9 Intîlnire in munții Cosmos (35 19 151 orele 15,30 — 18 — 20.15 . • • Filme documentare : Timpuri Noi (15 61 10), orele 9 — 21 in continuare. TELEVIZIUNE 10: Curs de limba rusă (reluarea lecţiei de foi) ? 10,30: Curs de limba spaniolă i 11: TV pentru specialişti I 11,30: închiderea emisiunii de dimineaţă » 17,30: Pentru copii i 18: Drumuri şi popasuri — emisiune turistica ; 18,20: Buletinul circulaţiei rutiere ; 18,30: Curs de limba spaniolă (reluarea lecţiei de dimineaţă) » 19: Albatros — revistă literară pentru tineret ! 19,30: Telejurnalul | 19,50: Buletinul meteorologic. Publicitate | 20: Actualitatea în agricultură | 20,30: Studioul muzical ; 21: Reflector ; 21.15 Film artistic : lupoaica* ; 22 41: TeleiumnV