România Liberă, aprilie 1969 (Anul 27, nr. 7604-7629)

1969-04-01 / nr. 7604

,,România liberă" nr. 7604 —"nv.ma— pag. a 7-a 40 de ani de la moartea unui erou al clasei muncitoare ION FONAGHI In lungul şir de eroi ai clasei muncitoare din România, va fi de-a pururi cinstită de poporul nostru şi figura luminoasă a lui Ion Fonaghi, neînfricat luptător comunist pentru înfăptuirea măreţelor idealuri ale celor ce muncesc, socialismul şi comunismul. S-a născut la Marghita, în septembrie 1900 şi după ce a terminat şcoala primară, a absolvit, în pofida multor greutăţi materiale, cursurile liceului la Oradea. La sfîrşitul primului război mondial s-a prezentat la Universitatea din Budapesta, cu dorinţa arzătoare de a deveni inginer constructor. In anii aceia de puternic avînt revoluţionar care cuprinsese întreaga Europă după victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, tînărul Ion Fonaghi, însetat de dreptate pentru cei mulţi şi asupriţi, se leagă tot mai strîns de mişcarea muncitorească, participînd la luptele pentru proclamarea şi apărarea Republicii Sovietice Ungare. După înfrîngerea acesteia, urmărit pentru activitatea sa revoluţionară el se refugiază la Viena şi apoi la Praga. In anul 1922 se, reîntoarce acasă în patrie, la Oradea, apoi la Satu Mare, unde, lucrînd ca zidar, îşi reia munca revoluţionară prin activitatea sa publicistică la ziarele „Világosság“ şi „Munkás“ — organ al C.C. al Partidului Comunist din România. In anul 1923, partidul îi încredinţează lui Ion Fanaghi sarcina de redactor al ziarului „U. Harcos“ (Noul luptător) — organ al C.C. al U.T.C. în limba maghiară — şi îl primeşte în rîndurile sale. Din 1924, după întoarcerea sa din armată, Ion Fonaghi avea să devină unul din principalii organizatori ai activităţii U.T.C. din Arad, muncind cu ardoare, în pofida condiţiilor deosebit de grele ale ilegalităţii, pentru propagarea ideilor revoluţionare, marxist-leniniste în rîndurile tineretului. Curînd este pentru prima oară arestat. După lungi zile şi nopţi chinuitoare de tortură, Fonaghi este pus în libertate din lipsă de dovezi. De-acum, pus sub o drastică urmărire, el îşi schimbă des domiciliul — Braşov, Timişoara, Arad, Oradea etc. — neîncetînd însă activitatea de ziarist revoluţionar. în aceste condiţii, grele, la începutul anului 1926 el organizează la Tg. Mureş o tipografie, ilegală a partidului. Aflînd că Siguranța este pe cale s-o descopere, Fonaghi organizează personal mutarea tipografiei într-o altă casă conspirativă. în martie 1926, cînd se făceau ultimele transporturi de piese, Fonaghi este surprins în vechiul local al tipografiei și arestat. Condamnat la 5 ani închisoare, din primele luni de detenţiune în cea mai neagră dintre temniţele regimului burghezo-moşieresc — Doftana — Ion Fonaghi devine unul dintre principalii lectori de economie politică ai colectivului de deţinuţi politici. Dar an cu an, regimul bestial la care este supus în închisoare, lipsa îngrijirii medicale, îi agravează boala de plămîni de care suferea. Lupta deţinuţilor comunişti de la Doftana în apărarea vieţii lui Ion Fonaghi, a impus internarea lui în spitalul de la Cîmpina. A fost însă prea tîrziu : la 1 aprilie 1929 el moare în plină tinereţe. Mii de oameni ai muncii au venit să-şi ia un ultim rămas bun de la el, la Căminul Muncitoresc din Timişoara unde a fost depus sicriul cu corpul său neînsufleţit. Dar temătoare, autorităţile burghezo- moşiereşti, şi-au trimis agenţii care, pe ascuns, noaptea, au ridicat de la cămin sicriul, interzicînd orice participare la înmormîntarea lui Fonaghi. Dar nici o fărădelege a orânduirii burghezo-moşiereşti nu l-a putut smulge pe Ion Fonaghi din conştiinţa celor ce muncesc. Exemplul vieţii lui, ca şi al altor eroi ai Clasei noastre muncitoare, a însufleţit de-a lungul deceniilor lupta clasei muncitoare, sub conducerea comuniştilor pentru înfăptuirea măreţelor lor idealuri sociale, însufleţeşte poporul nostru astăzi în munca şi lupta sa pentru desăvîrşirea construcţiei socialismului, pentru triumful cauzei socialismului și păcii în lume. I. PETRESCU Scrisori rămase în dosare (Urmare din pag. I) fiul popular judeţean Teleorman, solicitînd rezolvarea operativă a situaţiei. Cererea datată în luna octombrie 1968 a fost înaintată Direcţiei Muncii, aceasta constituind singura Iniţiativă pe care au manifestat-o organele competente pentru rezolvarea cazului, întrucît nici pînă azi petiţionarul nu numai că nu şi-a primit drepturile băneşti, dar nu a primit nici răspunsul cuvenit. O inerţie similară manifestă şi consiliile populare comunale din Sfinţeşti, Drăgăneşti-Vlaşca şi Videle, inspectoratele şcolare judeţene, U.J.C.A.P., sau direcţiile comerciale din judeţele Ilfov şi Teleorman. în acelaşi timp, scrisorile sunt un mijloc eficient de a recepţiona sugestiile, propunerile, sesizările pentru ca pe baza lor să se poată îmbunătăţi activitatea unor sectoare. Care este însă operativitatea Consiliului popular judeţean Teleorman faţă de scrisoarea locuitorilor din comuna Băbăiţa, din moment ce sesizarea lor prin care atrăgeau atenţia că drumul naţional este deteriorat de către tractoarele de la I.M.A Orbească, cînd ea mai „zace“ şi azi, într-un dosar, în care a fost pusă din luna decembrie 1968. Se pune cu acuitate şi problema seriozităţii cu care sunt analizate şi soluţionate sesizările şi reclamaţiile. In acest context, trebuie privit şi răspunsul Oficiului farmaceutic nr. 2 din Bucureşti faţă de cererea unui grup de cititori din comuna Nuci, judeţul Ilfov prin care solicitau înfiinţarea unei farmacii în această localitate. Răspunsul trimis anul trecut sătera omitea înfiinţarea unităţii, dar, din păcate, tot în stadiul de promisiune se află şi acum. Locuitorii comunei au adăugat sesizării iniţiale numeroase alte cereri prin care informau că dispun pînă si de localul viitoarei farmacii O flagrantă manifestare de formalism s-a vădit şi în cazul răspunsului dat cetăţeanului Ton Brigă din comuna Giolăneşti, judeţul Teleorman. Acesta cerea organelor locale, în luna decembrie înapoierea unei cantităţi de vin confiscată în mod ilegal. Răspunsul dat la 20 februarie de administraţia financiară atestă că cererea cetăţeanului este îndreptăţită. Dar după atît amar de timp, vinul s-a transformat probabil în oţet. Tergiversarea, sub diferite pretexte, a rezolvării unor scrisori nu poate avea decit efecte negative asupra bunului mers al activităţii unor sectoare. Scrisorile, reclamaţiile, propunerile cetăţenilor, trebuie să găsească solicitudinea, competenţa şi operativitatea organelor locale. (Urmare din pag. I) la ora a combinatului ? — Iată o întrebare pe care am adresat-o inginerului CONSTANTIN SAVU, directorul general al întreprinderii. „înainte de toate — ne-a răspuns d-sa —, ne preocupă generalizarea experienței pozitive pe care am dobîndit-o, punerea în valoare a tuturor rezervelor existente la fiecare foc de minei, folosirea cu maximum de eficienţă a potenţialului material şi uman, aplicarea celor mai valoroase iniţiative ale oamenilor. Este vorba de un întreg ansamblu de măsuri de organizare ştiinţifică a producţiei şi muncii, care stă în centrul atenţiei comitetului nostru de direcţie“. Căile pe care se acţionează sunt din cele mai îndrăzneţe, iar eficienta lor practică nu a întîrziat să se arate. La furnale, bunăoară, s-au înregistrat succese remarcabile în privinţa indicilor de utilizare, care au sporit cu 4,8 la sută, ca urmare a exploatării mai raţionale a agregatelor, automatizării unor lucrări etc. O problemă de prim ordin a jurnaliştilor este şi la ora actuală reducerea consumului de materii prime şi materiale, a cocsului în special. Este adevărat că în ultimii ani ritmul mediu de reducere a consumului pe tona de fontă a crescut considerabil, devenind superior unor ţări cu industrie siderurgică din cele mai dezvoltate. Astfel, s-au economisit mari cantităţi de cocs, la ora actuală tinzîndu-se să se ajungă la un consum specific care să nu depăşească 550 kg pe tona de fontă. Lucrul acesta devine posibil prin pregătirea prealabilă a încărcăturii, punîndu-se un accent deosebit pe aglomeratorul autofondant şi pe creşterea ponderii acestuia pînă la 80 la sută. O altă cale de creştere a eficienţei economice este ridicarea temperaturii aerului insuflat, care în prezent se apropie de 1 000 grade Celsius, cu peste 400 de grade mai mare decît în 1961, deziderat ce s-a realizat numai prin valorificarea superioară a materialelor refractare necesare zidăriei şi încărcăturii furnalelor, fără nici un fel de investiţii suplimentare. O altă problemă aflată în atenţia colectivului este furnalul nr. 2, a cărui reparaţie capitală începe zilele acestea, obiectiv care, terminat într-un timp scurt, va aduce un plus de 5 000—6 000 tone metal. Aceleaşi preocupări şi căutări pasionate întîlnim şi la oţelărie, secţie, care în anul acesta va trebui să livreze economiei naţionale cu 30 000 tone oţel mai mult decît anul trecut, pe lingă faptul că oţelarilor le revine sarcina să producă maimulte mărci de oţeluri aliate, din cele mai pretenţioase, necesare industriei constructoare de maşini. Imperativul principal spre care se concentrează toate eforturile este creşterea continuă a duratei de funcţionare a cuptoarelor. Dat fiind că anul acesta va trebui refăcut cuptorul 1, s-au şi întreprins o serie de măsuri pregătitoare, care să conducă la reducerea timpului de oprire afectat reparaţiilor la cald şi la rece. De asemenea, viaţa cuptoarelor va fi prelungită prin aplicarea unui cheson răcitor pe zidăria refractară, împiedicînd uzura acesteia şi deci, implicit, determinînd realizarea în plus a mii de tone de metal. O altă preocupare a oţelurilor este reducerea continuă a timpului de elaborare a şarjelor prin îmbunătăţirea regimului termic, ce se realizează înainte de toate prin introducerea unui tip de injector cu două trepte utilizat la pulverizarea combustibilului, cit şi prin automatizarea unor lucrări şi o mai bună pregătire a frigotierelor. La secţia laminoare, alături de unele tehnologii noi de laminare, de îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea produselor, ceea ce reţine atenţia este modernizarea din mers a liniilor fină şi mijlocie, astfel încît perioada de stagnare să fie redusă la maximum. Eficiente sunt şi alte iniţiative ale colectivului uzinei privind repararea centralizată a maşinilor şi agregatelor siderurgice, folosirea utilajelor şi a timpului de lucru, eliminarea rebuturilor, organizarea mai bună a locurilor de muncă etc., care, în contextul muncii de ansamblu a combinatului, înseamnă garanţia realizării şi depăşirii tuturor angajamentelor luate. Va fi şi acesta un prilej de legitimă mîndrie pentru siderurgiştii „Cetăţii de foc“ de pe malurile Bîrzavei, cu atît mai mult cu cit anul acesta se împlinesc două secole de la punerea pietrei de temelie a acestei mari întreprinderi. .ij., întrecerea intr-o nouă etapă Revista „Paza contra incendiilor“ a împlinit patru decenii de activitate Se împlinesc patru decenii de la apariţia primului număr al revistei „Paza contra incendiilor“. Revista, fondată în scopul dezvoltării cunoştinţelor de specialitate ale pompierilor, publică cu regularitate materiale menite să contribuie la ridicarea nivelului de pregătire al celor chemaţi să asigure paza contra incendiilor. Ea popularizează faptele pline de abnegaţie şi eroism ale celor care zi şi noapte, stau de strajă şi intervin cu promptitudine pentru a apăra obiectivele şi localităţile împotriva incendiilor, pentru a apăra vieţile oamenilor şi bunurile materiale. Urăm colectivului de redacţie al revistei „Paza contra incendiilor“, organ al Comandamentului pompierilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ,noi succese în activitatea sa . Eliminarea excesului de umiditate (Urmare din pag. 1) iistă urgenţei cu care s-a acţionat, la ora actuală repararea acestor baraje s-a terminat. O deosebită importanţă au măsurile de apărare împotriva inundaţiilor în incintele îndiguite. Intervenţia promptă a D.I.F.O.T. — prin asigurarea bunei funcţionări a staţiilor de pompare, executarea lucrărilor de consolidare ale digurilor etc. — s-a dovedit eficientă, în incintele îndiguite Jiu-Bechet-Dăbuleni şi Dăbuleni-Potelu-Corabia — ca urmare a evacuării apelor cu pompele şi a amenajării de şanţuri de scurgere — suprafaţa inundată s-a micşorat în ultimele zile cu aproape 1 000 hectare. Prezenţa a numeroase „ochiuri de apă“ — unele dintre ele pe suprafeţe destul de întinse — denotă că nu peste tot se acţionează cu toate forţele şi mijloacele. Această problemă este cu atît mai actuală cu cît, potrivit prognozei hidrologice pusă la dispoziţie de Comitetul de Stat al Apelor, reiese că în perioada imediat următoare se vor produce creşteri ale nivelurilor rîurilor atît în partea de sud a ţării, mai ales în Muntenia (pe Vedea, Teleorman şi Neajlov), cît şi în Moldova (pe Bîrlad şi pe cursul inferior al Siretului şi Prutului), iar potrivit situaţiei meteorologice se prevăd precipitaţii locale sub formă de ploaie şi lapoviţă. Direcţiile agricole, direcţiile teritoriale de gospodărire a apelor, direcţiile de îmbunătăţiri funciare şi organizarea teritoriului şi uniunile judeţene ale C.A.P. vor trebui să urmărească, cu toată răspunderea, ca măsurile stabilite să fie realizate întocmai, cu maximum de operativitate. Se impune o mai mare mobilizare a forţelor existente în unităţile agricole, a tuturor cetăţenilor din aşezările expuse pericolului inundaţiilor, asigurarea funcţionării la întreaga capacitate a utilajelor folosite la pomparea apei. Acolo unde este cazul se va trece la supraînălţarea digurilor (ca, de pildă, de-a lungul şoselei Drînceni—Răducăneni în judeţele Vaslui şi Iaşi), la consolidarea şi protejarea barajelor existente în calea apelor. Situaţia din teren obligă ca în vederea intervenţiilor operative să se extindă utilizarea agregatelor de pompare mobile care, în multe cazuri, au dat rezultate din cele mai bune. Modul în care s-a acţionat în primăvara anului trecut pentru combaterea efectelor secetei constituie o evidentă demonstraţie că şi greutăţile pricinuite în prezent de natură pot fi învinse, asigurîndu-se astfel condiţii pentru ca lucrările agricole de sezon să poată fi executate, nn cel mai scurt timp, pe toate suprafeţele, ca recoltele prevăzute să fie realizate şi depăşite. In oraşele din cuprinsul judeţelor Bacău şi Neamţ sunt în curs de execuţie numeroase obiective social-culturale : un mare complex sanatorial, cu o capacitate de 500 de locuri la Slănicul Moldovei, o Casă de cultură la Roman, un hotel turistic la Bacău, un cinematograf la Piatra Neamţ, peste 3.000 de apartamente etc. în judeţele Bacău şi Neamţ NOUTĂŢI PE PLANŞETELE PROIECTANŢILOR De la tov. ŞTEFAN CICHI, directorul DSAPC Bacău am aflat că printre proiectele situate în stadiul cel mai avansat se înscrie şi cel al hotelului de la Slănic Moldova. Prevăzut cu parter şi opt nivele, el va avea o capacitate de 150 locuri şi va dispune de un restaurant cu 200 de locuri şi o piscină. Pentru oraşul Bacău se află în pregătire proiectul unui mare magazin universal cu patru nivele, avînd o suprafaţă de aproximativ 15.000 m.p. Documentaţia pentru alte două magazine universale ce vor fi construite în oraşele Comăneşti şi Roman va fi predată în cursul trimestrului următor. Proiectanţii lucrează în acelaşi timp la documentaţia pentru noul ansamblu de locuinţe ce va fi înălţat în cartierul Dărmăneşti din Piatra Neamţ. Aici vor fi construite blocuri cu 4 şi 10 etaje, totalizând aproximativ 3.500 de apartamente, cu grad de confort diferenţiat, o şcoală cu 24 săli de clasă, un complex comercial, dispensar, creşă, grădiniţă de copil şi alte dotări social-culturale. „Jocul“ cu repartiţiile continuă (Urmare din pag. 1) Şi totuşi, acum după încheierea primului trimestru, industria locală nu a putut raporta realizarea planului la toţi indicatorii (în special la producţia marfă vîndută şi încasată). Principalul motiv : necorelarea planului de producţie cu cel de aprovizionare. Cu toate discuţiile purtate de cei mai competenţi delegaţi ai consiliilor populare judeţene, la Comitetul de Stat al Planificării şi la ministerele furnizoare nu s-au putut găsi aşadar soluţiile care să apropie cît de cît volumul materialelor repartizate de cel necesar realizării producţiei planificate. O situaţie întocmită de Comitetul pentru problemele administraţiei locale la începutul lunii martie (în baza unui sondaj făcut în 30 de judeţe) evidenţia faptul că faţă de un necesar anual de placaj, de pildă, de 28 823 mc s-au emis cote de către C.S.P. pentru numai 21 953 mc ; la fontă, fată de un necesar de 33 081 tone s-au asigurat doar 25 638 tone ; la mase plastice (polietilenă și polistiren) fată de 1 618 tone s-au asigurat 334 (!) iar la stofă de mobilă, fată de 916 000 mc s-au asigurat 419 000 (!!) etc. Dezechilibrul între „necesar“ și „asigurat“ la nivelul întregului an este evident. Peste acesta, insă, se suprapune și „ajutorul“ pe care-l dau unele ministere în eşalonarea pe trimestre a cotelor anuale, din care rezultă că în trimestrul I industria locală ar trebui să lucreze la jumătate din capacitate, iar în trimestrul IV să şi-o dubleze ! în sfîrşit, după ce repartiţiile sunt „asigurate“ aşa cum am arătat, apar greutăţile generate de indisciplina întreprinderilor furnizoare care deşi au încheiat contracte de livrări nu le respectă nici ca termen nici ca sortiment şi calitate. De pildă, în luna ianuarie unităţile aparţinînd M.E.F. nu au livrat decît circa 10 la sută din cantităţile de materiale lemnoase contractate cu întreprinderile de industrie locală. O mostră a felului In care ministerul furnizor stăpîneste producţia întreprinderilor din subordine şi a autorităţii de care se bucură el în rîndul acestora, o mostră a „jocului“ pe care uneori ministerele coordonatoare îl practică în repartizarea producţiei lor, ne-o oferă situaţia, din trimestrul I, a industriei locale din judeţul Sighet. Pentru acest trimestru Sighetul avea asigurată cota de 63 450 mp PAL, pe care Ministerul Economiei Forestiere o repartizase la trei unităţi ale sale : C.I.L. Gălăuţaş, Gherla şi Sighet. în luna ianuarie ministerul anulează repartiţia de la Gherla şi o transferă la C.I L. Sighet. C.I.L. Sighet nu are capacitate şi ministerul e nevoit să-i anuleze 15 000 mp PAL şi să-l repartizeze la C.I.L. Tg. Jiu. „Jocul“ nu se încheie aici : la 21 martie M.E.F. anulează şi de la Tg. Jiu 6 000 mp împărţindu-l între Sighet şi Brăila (Brăila nu poate oferi decît calitatea C care nu poate fi folosită la mobilă). ..Plimbarea" repartițiilor de la o unitate la alta a făcut ca industria locală din Baia Mare să nu aibă asigurate pentru producția de mobilă planificată în trimestru I (o parte din ea destinată exportului) 21 000 mp PAL ! Exemple de acest fel sunt nenumărate. Nu vom mai insista asupra lor Vom arăta doar consecinţele : în primele trei luni ale anului industria locală nu-şi realizează planul de livrări la fondul pieţei cu 15 milioane lei (!). In aceeaşi perioadă importante capacităţi de producţie au stagnato situaţie întocmită numai în opt judeţe totalizează 390 000 om pre stagnare) în timp ce o însemnată forţă de muncă a fost deplasată în ţară pentru a rezolva probleme de aprovizionare (14 000 om zile deplasare numai la 21 judeţe, plus 1400 intervenţii în scris făcute la C.S.P. şi ministere !). O irosire de forţe si capacităţi care determină în industria locală o nefolosire a capacităţilor de producţie care ar fi putut asigura o producţie de circa 1 miliard de lei! Cu siguranţă că în fiecare judeţ valorificarea judicioasă a rezervelor existente (zeci de milioane de lei imobilizaţi în stocuri supranormative, consumuri specifice exagerate la cheresteaua de răşinoase, fag, tablă neagră pînă la 4 mm, laminate de alamă şi cupru etc.) ar mai fi putut prelua o parte din nerealizările provocate de greutăţile înregistrate în aprovizionare. Acestea vor trebui urgent activizate de toate consiliile populare cu sprijinul susţinut al C.P.A.L. în aşa fel încît restantele trimestrului I să fie cît mai curînd recuperate. Paralel cu aceasta, însă, vor trebui revizuite la nivelul Comitetului pentru problemele administraţiei locale toate cotele de materiale primite şi eşalonate necorespunzător de către ministerele furnizoare pe trimestre, calităţi şi sortimente, înaintîndu-se Comitetului de Stat al Planificării propuneri de corelare neîntîrziată a repartiţiilor de materiale cu sarcinile de producţie ale industriei locale din acest an. Nimic nu trebuie să pună sub semnul întrebării buna aprovizionare a populaţiei cu bunuri de consum şi produse gospodăreşti. Recenta Hotărire a Consiliului de Miniştri privind generalizarea experimentării noului sistem de salarizare şi majorarea salariilor în toate întreprinderile de industrie locală obligă, de asemenea, la o mai atentă fundamentare a planului de aprovizionare a acestui sector şi la o mai mare garanţie în respectarea lui. La F.M.U.A.R. a fost omologat un nou tip de maşină de alezat A fost omologată o nouă maşină-unealtă, deosebit de importantă pentru economia noastră naţională — maşina de alezat şi frezat cu diametrul axului de prelucrare de 100 mm. Realizată de Fabrica de maşini-unelte şi agregate din Bucureşti, maşina este echipată cu diferite dispozitive speciale care îi conferă un mai mare grad de universalitate faţă de produsele similare realizate pînă acum. Maşina poate primi şi comandă program numerică, performanţă care o situează în rîndul produselor de mare tehnicitate. Noua maşină face parte dintr-o serie de alte produse de acest fel, realizate de Fabrica de maşini-unelte şi agregate din Bucureşti, avînd dimensiunile axului de prelucrare de 85, 125 și 150 mm. (Agerpres). CRONICA, MUZICALĂ O MARE ARTISTĂ A CÎNTULUI C ît de sărace, cît de palide par cuvintele prezentării citite pe scenă înainte de apariţia Amaliei Rodrigues, faţă de tensiunea artistică rareori întîlnită la care se desfăşoară recitalul ei ! Iată unul din cazurile în care ar fi mai nimerit să ni se înfăţişeze cel mult cîteva stricte date biografice, dat fiind că orice aprecieri prealabile asupra calităţii talentului sau măiestriei vedetei în cauză sînt sortite să rămînă la un nivel extrem de „pedestru“ în comparaţie cu zonele de mare înălţime spre care ne va purta arta ei. Amalia face parte dintre personalităţile care doar anevoie pot fi evocate în literele seci ale unei prezentări sau chiar (— recunosc ! —) ale unei cronici. Mai curînd i se cuvin poeme sobre şi înflăcărate, misterioase şi pătimaşe — aşa precum este şi cîntul ei. In orice caz, ne dovedeşte o dată mai mult — dacă era nevoie —, că orice delimitări şi categorisiri artificiale cu privire la intensitatea emoţiei pe care ne-o poate comunica o creaţie aparţinînd unuia sau altuia dintre genurile muzicii nu-şi au rostul. Fără nici o îndoială recitalul ei reprezintă o nestemată de egală mărime în şiragul preţios al evenimentelor artistice (— incluzînd şi prezenţa lui Menuhin —) pe care publicul nostru are fericirea să le trăiască în ultima vreme. Muzică uşoară, muzică populară, şansonetă de tip francez — pe bună dreptate ceea ce cîntă Amalia s-ar putea încadra din unele puncte de vedere în fiecare din aceste categorii. Mixtura realizată — şi care este în orice caz dominată de trăsăturile fadoului portughez, desfide însă analiza pedantă : cel mai adevărat lucru este că se dovedeşte aptă să se adreseze sensibilităţilor reunite ale miilor de oameni, vibrind la unison fie că e vorba de cei ce n-au trecut încă pragul concertelor de muzică uşoară, fie de cunoscătorii cei mai avizaţi ai tainelor muzicii „grele“. Care este, totuşi, „formula magică“ a Amaliei Rodrigues? In primul rînd, trebuie să vorbim de încorporarea celor mai nobile trăsături ale sensului artei populare — desigur cu coloratura specifică a folclorului iberic. Amestec de melisme infinite, cu puternic iz oriental și de izbucniri ritmice năprasnice, de langoare nostalgică și tumult impetuos, — alternînd de la clipă la clipă asemenea stări sufleteşti fundamentale şi de aceea ţinînd veşnic ascultătorul „cu sufletul la gură“, cîntul acesta reprezintă un univers de artă complet şi complex. Aşa se şi explică de ce pe parcursul recitalului Amaliei — de-a lungul căruia— ea însăşi recunoaşte —) nu se adresează decît prea rar diversităţii de genuri, fiecare clipă este trăită de interpretă şi de către public ca şi cum ar fi unica, iar la capătul celor mai bine de două ore ni se pare că timpul a zburat prea repede faţă de prea plinul de frumuseţe pe care l-a cuprins. Şi aici, se cuvine să luminăm o altă faţetă, de fapt evidentă pentru oricine, a puterii de transmitere a sentimentului pe care o evidenţiază arta Amaliei. E vorba de acea dăruire totală a interpretului, răspunzînd unei chemări lăuntrice irezistibile de a se confunda cu spiritul cîntului şi de a-l transmite celor din jur la nivelul aceleiaşi dogoritoare incandescenţe cu care a fost primit şi însuşit de sensibilitatea neobişnuită a artistului. Modul de a concepe arta al Amaliei este, în adevăr, total. O vitalitatea vocală şi scenică copleşitoare îi dă posibilitatea să cînte ceasuri întregi cu egală prospeţime — iar oboseala care poate se mai simte totuşi la un moment dat în glas trece neobservată dat fiind că trăirea sentimentului cuprins în cîntec se situează permanent la amplitudinea maximă. Cum s-o mai comparăm cu alte „vedete“ care n-au altă grijă decît să-şi economisească în chip cît mai drămuit puţinătatea forţelor şi să ascundă cu cît mai multă abilitate faptul că nu sînt dispuse să se ofere publicului decît cu (— de fapt iecamuflabilă —) zgîrcenie ? Amalia îşi depăşeşte, la distanţe incalculabile, asemenea „rivali“. Iar faptul că, deşi apreciată şi iubită în întreaga lume nu a cedat tentaţiilor facile ale comerţului de artă, reiese nu numai din această neţărmurită generozitate faţă de publicul ce o aclamă — dar însăşi din ţinuta impecabilă a apariţiei ei scenice simplă, de o perfectă nobleţe şi totuşi de o feminitate cuceritoare, sigură pe măiestria ei şi totuşi modestă — ea ne dovedeşte că arta mare are totdeauna ca apanaj puritatea cadrului în care se manifestă. Nici jocuri de lumini savante, nici mişcări trepidante, nici stridenţe şocante nu intervin vreo clipă pentru a tulbura frumuseţea muzicii. In schimb, vocea cu inflexiuni grave, rostirea muzicală admirabilă a textului, — care cînd pare să treacă mîngîietor peste cuvinte, cînd le înscrie răspicat în marmura amintirii — iscarea volutelor sonore grandioase pînă la severitatea tragismului ori şăgalnic-graţioase, — toate acestea împlinesc tot ce se poate cere din partea unui spectacol muzical captivant în cea mai mare măsură. Mulţumind publicului, Amalia a destăinuit că rareori s-a simţit atît de bine ca în mijlocul auditorilor români, care îi arată în adevăr, din toată inima, preţuirea cuvenită artei ei admirabile. Sperăm, deci, să mai avem şi pe viitor ocazia să aplaudăm pe această mare şi pilduitoare artistă a cîntului, împreună cu virtuozii ei ghitarişti. ALFRED HOFFMAN CETĂŢENESC Educaţie educatorului" Din motive destul de penibile pentru demnitatea unui părinte, acum trei ani Pavel Gherman din Braşov a fost nevoit să consimtă la internarea fiului său Petru într-o şcoală specială de minori. Anul trecut, socotind probabil că băiatul şi-a corectat comportarea, tatăl l-a luat acasă, angajîndu-se, bineînţeles, să-i vegheze cu străşnicie educaţia. Angajament pe care, după cum atestă şi scrisoarea cititorului nostru Ene Florian, l-a fost dus la bun sfîrşit. „In cursul lunii februarie — ne scrie tovarăşul E. FLORIAN — Petru Gherman împreună cu minorul Nică Alexandru au fost surprinşi în magazinul cu autoservire din str. 7 Noiembrie, în timp ce sustrăgeau două sticle cu lichior“. Întrucît nu era vorba de o valoare mare şi Nică Alexandru are doar 13 ani, organele de miliţie au invitat pe părinţii vizaţi la miliţie, precîndu-le odraslele pe bază de angajament. Dar dacă Pavel Gherman nu-şi va urma nici de acum înainte pas cu pas fiul, ajuns la ora actuală „educator“ întru rele al altor minori, există toate şansele ca acesta să ajungă în spatele gratiilor. Aceeaşi soartă îl aşteaptă şi pe Nică Alexandru, dacă părinţii săi nu vor interveni acum, cît mai e timp, în mod hotărît şi energic. Căci, aşa cum ne-a informat şi Inspectoratul miliţiei municipiului Braşov, dacă cei doi băieţi vor mai comite asemenea fapte, vor fi deferiţi justiţiei. Ploconul şi consultaţia în calitatea sa de medic al circumscripţiei sanitare Coconi (jud Ilfov). Ion Rotaru s-a manifestat ca un om rău certat cu etica nobilei sale profesiuni. Confundind instituţia de stat al cărui salariat este cu un cabinet particular, el şi-a permis să condiţioneze consultaţiile medicale de diverse recompense în natură sau în bani. „Ii consultă cu deosebită atenţie — ne scria acum citva timp cititorul nostru ALEXANDRU I. BORANGIC din comuna Mănăstirea, pe cei care-i aduc diferite plocoane sau îi plătesc vizita, fapt pe care-l dovedesc cu declaraţiile alăturate. Spre a nu fi stingherit in afacerile sale, a încadrat-o ca femeie de serviciu pe sora sa, Ioana Postelnicu, aducînd-o tocmai din comuna Radovanu. In general, treburile la acest dispensar nu sunt în ordine“. Cercetate de Direcţia sanitară judeţeană Ilfov, faptele incriminate s-au dovedit conforme cu realitatea. „Cele patru persoane indicate în sesizare, ni se comunică în adresa de răspuns, au declarat că medicul Ion Rotaru le-a solicitat bani sau alimente, pentru a fi examinaţi sau a li se elibera unele acte medicale (în perioada 1966- sept. 1968). Subliniem, totodată, că in ianuarie 1969, o comisie de medici care s-a deplasat la Coconi, a constatat serioase deficienţe în munca acestui cadru medical“. Pentru că nu se afla la prima abatere, medicul Rotaru, a fost sancţionat cu „retrogradare în funcţia de medic stagiar, pe timp de trei luni“. Aceasta măsură exemplară, cu implicaţii de ordin moral şi material, este desigur binevenită. Dar ea nu absolvă forurile sanitare judeţene de controlul deosebit fie atent pe care-l solicită circumscripţia sanitară în discuţie, unde au existat după cum de altfel se şi recunoaşte, o serie de deficienţe impietind asupra asistenţei medico-sanitare a cetăţenilor. Soba cu bucluc... În luna august a anului 1968, asemenea bunului gospodar care-şi face vara sanie şi iarna căruţă, cititorul TUDOR NEFERU din comuna Tomşani, judeţul Vâlcea, şi-a cumpărat de la cooperativa „Întreţinerea“ Horezu o sobă de teracotă. Că împreună cu soba a fost obligat să mai cumpere şi un fular, asta-i altă poveste... După ce am plătit soba, manopera (pentru montare) şi,, fularul “ ne relatează acesta într-o scrisoare adresată redacţiei — m-am înapoiat acasă cu tot bagajul, plus promisiunea celor de la cooperativă că, în cîteva zile, îmi vor trimite un meseriaş să-mi monteze soba. A trecut vara, a trecut şi toamna lui 1968 pot spune chiar că a trecut şi iarna acestui an, dar meseriaşul promis tot nu şi-a făcut apariţia. In această perioadă de timp, m-am deplasat, pe ploaie, pe viscol şi ger de vreo opt-nouă ori la cooperativă dar în zadar. Ultima oară mi s-a spus că-mi vor fi înapoiaţi 100 de lei pentru a-mi monta soba cu un meseriaş particular. După cite ştiu, ei am plătit pentru manoperă peste 300 de lei. Consider că este o bătaie de joc ca după aproape nouă luni de amînări să mi se restituie doar a treia parte din banii achitaţi pentru executarea lucrării. Ce părere are forul de conducere al cooperativei respective despre acest fel de „servire" a clienților ? Socotesc că am tot dreptul să cer : ori să mi se monteze urgent soba de către meseriașul cooperativei, ori să mi se restituie în întregime suma achitată pentru manopera. 1 CURIER .