România Liberă, februarie 1970 (Anul 28, nr. 7864-7887)

1970-02-01 / nr. 7864

„România liberă“ V •IN CADRUL, manifestărilor prilejuite de împlinirea şi de sărbătorireabicentenarului naşterii lui Beethoven, Filarmonica de Stat din Tg. Mureş prezintă azi un concert simfonic festiv la care îşi va da concursul violonistul francez Regis Pasquier . DIRIJORUL Paul Popescu pleacă zilele acestea în Franţa, unde a fost invitat să dirijeze unul dintre concertele Orchestrei pariziene „Pas-devroup“ Un alt dirijor, Remus Georgescu, de la Timişoara, urmează să întreprindă un turneu în S.U.A., în cadrul căruia va apare la pupitrul Filarmonicii din Youngstown-Ohio. Publicul japonez, iubitor de muzică, îla putea asculta pe pianistul Valentin Gheorghiu cu prilejul turneului pe care artistul român il va face în cursul lunii februarie. Cunoscută în urma concertelor pe care le-a prezentat in Olanda, tînăra violonistă Silvia Marcovici se va reîntîlni, în prima parte a lunii februarie, cu melomanii din mai multe oraşe ale acestei ţări. Alţi doi muzicieni români vor pleca, în prima decadă a aceleeaşi luni,, în turneu in R.D. Germană. Soprana Emilia Petrescu va concerta la Leipzig şi Dresda, iar dirijorul ieşean Ion Baciu va avea conducerea muzicală a urnii ..concert la Gera. " nr. 7864 — I.II.1970 — pag. a 2-a MARI INTERPREŢI A ldo üaoiiniP eter Schreier Î n două seri consecutive, bucureştenii s-au putut bucura de manifestări muzicale de înaltă ţinută, cu atît mai substanţiale cu cit au permis — de-a lungul cite unui amplu recital — evoluţia unor adevăraţi maeştri ai interpretării muzicale. Primul a fost Aldo Ciccolini, socotit astăzi, pe drept cuvînt, drept personalitatea pianistică cea mai captivantă a Parisului. Ca şi la trecutele sale vizite în ţara noastră, care îl situează printre favoriţii publicului românesc, Ciccolini s-a impus şi de astă dată printr-o stăpînire egal de autoritară şi calitativă resurselor instrumentului. Pianistica sa este de o claritate şi o transparenţă fără greş, ascultătorului îi este insuflat sentimentul Că virtuozul pe care îl are în faţă este în stare să-şi realizeze, cu promptitudine şi siguranţă „milimetrică“, toate intenţiile, minuţios gîndite. In sensul acesta, pare cu atît mai interesantă evoluţia pe care, de la o dată la alta, o constatăm în atitudinea artistului faţă de muzică în genere şi faţă de stilul operelor interpretate în special. De data aceastai, gama nuanţelor dinamice era deosebit de amplă, mergînd de la un piano penetrant și totdeauna consistent, pină la limita extremă a amplitudinii sonore, pe care o cerceta mai rareori în trecut. Chiar în piese de gingăşia miniaturală a Momentelor muzicale de Schubert — de altfel constituind poate episodul de culme al ecitafului — contrastele de atmosferă erau uneori furiaşe, înnoind tradiţia stabilită în redarea paginilor de acest gen ale genialului romantic vienez. Pe de altă parte, în Bach, alături de frumuseţea diafană în deosebi a mişcărilor captabile din Partita a IV-a. Ciccolini s-a depărtat sensibil de stabilitatea ieropo-ului, ajungînd uneori (—exemplul cel mai concludent l-a constituit Giga finală—), la o continuă accelerae a desfășurării muzicii. Sînt acestea, oare, însemnele unei tendințe generale a pianistului de a se apropia de receptivitatea publicului de astăzi, sensibil în mai mare măsură la culorile frapante, la liniile îngroşate ? S-ar putea ca Ciccolini să fi optat cu precădere pentru viziunea virtuoza asupra misiunii pianistului, aceasta reieşind şi din versiunea foarte realizată, dar masivă, spectaculoasă, a suitei Pour le piano de Debussy. Excelentă a fost iniţiativa începerii recitalului cu două savuroase piese de Strawinsky, Tango Rag-Time. Poate mai puţin fericită încheierea lui cu Sonata nr. 2 de Rahmaninov, a cărei programare extrem de rară se dovedeşte justificată de interesul discutabil al substanţei muzicale, departe de poezia inspirată a unor capodopere, cum este de pildă, Conceptul nr. 2 al aceluiaşi compozitor. Prim-solist al Operei de Stat din Dresda, tenorul Peter Schreier unul dintre cei mai de seamă artişti interpreţi ai R. D. Germane, »se dovedeşte şi, un excepţional tălmăcitor al liedului. Dacă îi putem citi numele pe afişul unei noi înregistrări cu Fidelio sub conducerea lui Karl Böhm, editată în cadrul manifestărilor bicentenarului Beethoven, se cuvine să arătăm că el a cinstit cu aceeaşi strălucire numele genialului compozitor german prin şlefuirea plină de dragoste şi sensibilitate a liricii sale vocale de cameră. Recitalul de lieduri Beethoven, oferit la Sala mică a Palatului s-a înscris, astfel, printre cele mai deplin realizate seri de muzică urmărite în actuala stagiune. Care sunt caracteristicile artei lui Schreier ? Aceleaşi cu ale celor mai mari interpreţi contemporani ai liedului , în sensul că el porneşte de la conţinutul emoţional al versului (—în această împrejurare întreg programul era sprijinit pe opera poetică a lui Goethe), pe care îl contopeşte cu inflexiunile liniei muzicale în cadrul unei sinteze pe deplin armonioase, îndelung elaborate, prin pătrunderea în miezul adine al lucrurilor, asemenea tălmăciri îşi redobândesc însă, în momentul suprem, cel al contactului cu publicul, prospeţimea dinţii, răsunînd cu o ingenuitate şi sinceritate perfectă, ca şi cum cântăreţul ar fi, după scriitor şi muzician, un al treilea poet care, culegînd roadele geniului celor, doi înaintaşi, le transmite mai departe, adăugîndu-le propria sa forţă, inspiratoare, de convingere. « Aşa se face că liedurile lui Beethoven care — să fim drepţi — nu se ridică încă în acest domeniu, la varietatea infinită de simţire a urmaşilor săi romantici, au apărut extrem de atrăgătoare, atenuîndu-se uşoara lor monocromie. Adelaide a răsunat cu o fluiditate admirabilă. Amintire ne-a sedus prin supleţea, cu nuanţe pastorale, a desfăşurării, în Cintecul din depărtare sugestiile dansante au avut o plasticitate deplină, iar în Resemnare cîntul a reunit o putere a concentrării emoţiei şi în acelaşi timp o libertate expresivă care l-au situat ca o culme a recitalului. Sînt numai cîteva exemple dintre multe altele, de altfel, degajarea cîntăreţului a mers în crescendo, antrenînd şi pe acompaniator, Rudolf Dunckel, care, mai crispat la început, a cîntat tot mai „angajat“ în ciclul final, „Către iubita de departe“. O încintare deplină ! A. HOFFMAN FILMUL ŞTIINŢIFIC, UN COPIL ViîiSEG ? Mijloacele moderne de informaţii nu împlinesc doar oficiul de curier rapid şi conştiincios. Prin ele, omul şi-a „ascuţit“ privirea şi auzul, redescoperind realitatea. Poezia ei. Neobişnuitul ei. Reporterul de mîine va renunţa probabil la creion şi bloc-notes in favoarea aparatului de filmat. Ziarul va fi sunet şi imagine. Cîndva ar fi părut aberant. Documentarul cinematografic — „ochii şi urechile lumii“, cum era atît de plastic numit cînd a fascinat prin noutate — ne-a obişnuit cu viitorul. Şi mi se pare interesantă, dar deloc surprinzătoare constatarea editurilor, şi librăriilor din lumea întreagă, cu privire la cărţile de succes. Opţiunea se îndreaptă spre carteamocument. Copiii preferă povestirile adevărate basmelor. Măreţia eroică a naturii văzută în interiorul ei şi împrejurul omului şi aventura trăită îmi îngădui să spun că documentarul cinematografic - fie difuzat în săli de cinema, fie la televizor — a răspuns interesului pe care-l arată omul modern, setei lui de cunoaştere. Şi poate mai mult, el i-a creat nu arareori această curiozitate, i-a impulsionat-o. Sunt acestea suficiente motive care m-au îndemnat să trec pragul studioului cinematografic „Alexandru Sahia“ întrebînd care este producţia filmelor documentare româneşti, pornind de la premisa că un produs trebuie distribuit. E inutil să produci dacă nu distribui. E o lege. Or, pe ecranele cinematografelor noastre, in afara jurnalului de actualităţi, studioul Sahia... lipseşte. .Sîntem mai cunoscuţi instrăinătate decit la noi acasă“, ne spune regizorul Mircea Popescu, de la sectorul filmelor ştiinţifice. Replica ne aminteşte, vag, cîteva inserturi, la distanţă în timp, apărute în ziare. Le string. Palmaresul este de invidiat. La o producţie de aproximativ 60 de filme în anul 1969, zece premii internaţionale de maximă apreciere. Aş fi dorit să vorbesc despre tehnica şi arta documentariştilor, despre aparate, peliculă şi imagine. Despre tehnica prelucrării peliculei — performanţă tehnică reuşită la nivel internaţional de colectivul laboratorului Floreasca, sau despre cîteva invenţii româneşti, de mare originalitate şi interes în tehnica cinematografică mondială. Despre dialogul continuu al cercului de creaţie cu oamenii de ştiinţă români pentru alegerea temelor de actualitate, care să răspundă curiozităţii publicului. , — Mărturia ştiinţifică din fillmul nostru nu este numai un mijloc de informare, ne împărtăşeşte redactorul Ioana Popescu. E un document ştiinţific. La filmul „Fermenţii la lucru“, consultantul nostru ştiinţific a descoperit ceea ce aparatele sale din laborator îi ascunseseră timp de 40 de ani : mişcarea interioară proprie a drojdiei... Credem că filmul contribuie la o cunoaştere nemijlocită a multor fenomene. Redactorul Georgeta Meţianu îmi vorbeşte despre viitorul „său“ film care va fi o experienţă filmată, descoperind cu artă spectaculosul şi necunoscutul... Urmărindu-i pe documentarişti la lucru, aş fi dorit să scriu un reportaj despre un asemenea film „cu şi despre ştiinţă“, pornind de la comentariul „celui mai bun film ştiinţific al anului 1969“ — calificativ dat de public. Dar pentru a alege, publicul trebuia să fi văzut. „Dacă filmul ştiinţific nu s-ar produce, remarca regizorul Constantin Budişteanu — nimenii n-ar observa. Cel mult s-ar ridica întrebarea de ce nu tăcem?“. In cele două întîlniri ale Studioului Sahia cu spectatorii, una iniţiată de studio, la Craiova indecembrie 1969, cealaltă la invitaţia revistei „Astra“, din Braşov, s-a observat o imensă surpriză : descoperirea filmului documentar ştiinţific românesc! „In mod obişnuit, la cinematograf, se vede jurnalul şi un film artistic, fără nici un fel de documentar“ (ing. Alex. Stănculescu din Craiova). Cei ce au participat au cerut mai multe filme despre ştiinţă, despre tehnica nouă, despre obiceiuri, etnografice autentice, filme sociale .. Şi permanenta nedumerire ! „Filmele noastre nu se văd !“ Craiovenii au cerut, ca o necesitate a epocii, un cinematograf specializat pentru prezentarea filmului documentar. (Alex. Firescul. Este drept, în Bucureşti, există : „Timpuri Noi“. „La acest cinematograf sînt premierele noastre ! Am fost de două ori. Nu mă mai duc. E o ruşine !“ (regizor Constantin Budişteanu). Şi sîntem de acord cu domnia sa. ..Nu se face nici un fel d° publicitate. Şi nu se oferă chiar cînd sînt programate decit un spectacol, în cel mai bun caz, după ultimul , film artistic al zilei“ (red. Ioana Popescu). „Se consideră că cele zece minute de cultură — aşa cum considerăm noi a fi filmul documentar — e o „completare“ inutilă. (regizor Mircea Popescu), care dată de şase ori pe zi elimină un film artistic !“ Ne propusesem să întrebăm Direcţia Difuzării Filmelor de ce păstrează filmului de scurt metraj, atît de bine primit la redutabile confruntări internaţionale, o soartă atît de vitregă... Am renunţat. De fapt, nu de explicaţii avem nevoie, ci de prezentarea sistematică a acestor filme de cultură. CATINCA MUSCAN _k „Binevoitorii Urmare din pag. şcoli, dispunea cu prisosinţă, astfel că armatele ei nu erau obligate să facă nici o economie. Cind se vor estompa din faţa ochilor noştri cumplitele imagini ale bombardamentelor aeriene şi ale încăierărilor corp la corp, aspectele unui exod fără noimă şi fără capăt, privirile halucinate de spaimă şi trupurile scheletice, nehrănite zile şi săptămini în şir pină la epuizarea şi, deci, izbăvirea totală ? Cum, cînd vom putea să îndepărtăm din amintire şi de dinaintea privirilor îndureratele, înfricoşătoarele chipuri, numai piele şi oase, ale nesfirşitelor coloane de copii pe care de aşişderea, ii răpunea treptat foamea, setea, atunci cînd o bombă căzută din înaltul cerului nu se indura să le reteze, într-o clipită, viaţa ? Iarăşi, iarăşi ne-a fost dat să ,fim martorii tragediei îndurate de făpturile candide — rezerva, speranţa (cum ne place să spunem) a zilelor de mîine ! Fragedele victime ale Biafrei se alătură, mute, copiilor Vietnamului de Sud, la fel de condamnaţi foamei, alungării din loc in loc, uciderii in masă. I-am uitat pe copiii Coreei de Nord atunci cind ţara lor a fost, vremelnic, pradă invadatorului şi pe cei care, mai înainte, cînd în lume stăpînea un bandit şi-un nebun cu numele de Hitler, au pierit, dimpreună , cu toţi ai lor, in cuptoare şi-n camere gazate ? Ne întoarcem la copiii Nigeriei şi la sutele de mii de fiinţe, bunici, părinţi, mame, fraţi ai lor mai vîrstnici, in stare de a purta o armă, şi care au murit in războiul abia încheiat. Ne oprim la multele sute de mii de făpturi printre care copiii reprezintă un număr însemnat, a căror existenţă este încă precară din pricina inaniţiei şi a feluritelor boli prilejuite de crunta încleştare. Au nevoie de hrană, de medicamente, de doctori, de spitale, de îmbrăcăminte, de adăposturi. Li se vine un ajutor cu o febrilitate care ne-ar îndreptăţi să adresăm un salut afirmării spiritului de solidaritate umană. Atîta numai că punem sub semnul îndoielii generozitatea unora dintre binevoitorii de astăzi. Este intrutotul dezinteresată ? Nu, insă, aceiaşi binevoitori au oferit, intr-o anume vreme, arme in cantităţi excesive ţării abia scăpată de colonialism, deşi ea ar fi avut trebuinţă de ajutoare care să-i pună bogăţiile in valoare şi să contribuie la ridicarea condiţiei de viaţă a poporului ? Nu ei au dus apoi o politică de stăruitoare, abilă învrăjbire a poporului împingindu-l pe calea reciprocei exterminări ? Iar cazul Nigeriei nu este cel dinţii care tulbură conştiinţele cinstite ale lumii și, din nefericire, nu va fi cel din urmă. Azi începe *FLuna cărţi la sate“ A doua lună a fiecărui an a devenit în mod tradiţional, consacrată răspîndirii cărţii în rîndul oamenilor muncii de la sate, acţiune care, desfăşurîndu-se sub egida Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă şi a Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum reuneşte efortul şi interesul unor largi organizaţii obşteşti cu năzuinţele şi cerinţele individuale ale reprezentanţilor acestei importante categorii sociale. „Luna cărţii la sate", care se va desfăşura între 1—28 februarie, va marca, şi in acest an, o consacrare festivă, un bilanţ şi un salt calitativ al unei activităţi culturale menite să înscrie interesul şi dragostea de carte a sătenilor într-o largă zonă publică. Celor 900 de librării şi aproape 7 000 de raioane şi puncte de difuzare a cărţii în mediul rural care în cursul anuluitrecut au difuzat cărţi în valoare de peste 68 milioane lei insumînd peste 2 300 titluri în tiraj de aproape 3 milioane exemplare, li se vor adăuga în acest an noi secţii „Cartea prin poştă", în cadrul unor librării mai mari ale cooperaţiei de consum care vor depăşi, desigur, , în 1970, numărul de 115 000 cereri satisfăcute în cursul anului trecut. Totodată, ediţia din acest an — a X-a din istoria acestei acţiuni din ce în ce mai prestigioase — programează şi alte manifestări culturale care atrag în mare măsură interesul maselor de cititori : vor avea loc seri şi concursuri literare, prezentări de cărţi, expuneri pe teme ştiinţifice, întîlniri cu scriitorii şi redactorii unor edituri, se vor organiza expoziţii şi bazare ale cărţii. La reuşita acţiunilor reunite în cadrul noii ediţii a „Lunii cărţii la sate“ vor colabora Ministerul Invăţămîntului, Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, Uniunea Naţională a Cooperativelor Agricole de Producţie, Uniunea Tineretului Comunist, Consiliul Naţional al Femeilor, Uniunea Scriitorilor şi factorii culturali din judeţe, comune şi sate. „Zilele filmului românesc" la New York Sâmbătă dimineaţa a plecat spre New York o delegaţie a Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, condusă de Ion Brad, vicepreşedinte al C.S.C.A.,pentru a participa la deschiderea „Zilelor filmului românesc“, organizate de Muzeul de artă modernă din New York. Din delegaţie fac parte regizorul Liviu Ciulei, directorul Teatrului „Lucia Sturdza- Bulandra“, şi Constantin Pivniceru, director general adjunct al Studioului cinematografic „Bucureşti“. Timp de o lună, publicul newyorkez va putea viziona la Cinemateca muzeului patru programe de filme româneşti cu „Pădurea spînzuraţilor“. ..Duminică la ora 6“, „Răutăciosul adolescent“, „Vîrstele omului“, documentarul „Voroneţ“ şi scurt-metrajele „Sărutări“ şi „Eu , eur eu“, ultimele creaţii ale lui Ion Popescu-Gopo. (Agerpres) Reacţia în lanţ“ a neglijenţei In răstimp de o săptămînă, redacţia noastră a primit cîteva scrisori, cu conţinut similar, semnate de locatarii blocurilor E 15, E 16 şi E 17 situate în microraionul 3 al cartierului Drumul Taberei din Capitală. „Reacţia în lanţ“ a „E“-urilor este explicabilă , în ultimele luni, unele deficienţe de construcţie şi în special spargerea repetată a conductelor au produs degradări serioase în apartamente. Numai în blocul E 17, bunăoară, au fost peste 40 de avarii la conducte în 22 de apartamente. Nu se poate spune că întreprinderile constructoare, respectiv întreprinderea de construcţii şi montaje nr. 2 şi întreprinderea de instalaţii şi montaje industriale, nu au reacţionat la repetatele sesizări ale locatarilor. Dar cum ? Spicuim, din scrisoarea sosită de la E 15 : „Operativitatea în intervenţie a echipelor de instalatori care au obli-, gaţia efectuării remedierilor , în anul de garanţie este ca şi inexistentă . I.T.M.I., Io, tul 32, amină executarea acesor remedieri motivînd cu lipsa mîine de lucru, iar Direcţia generală de construcţii şi montaje din cadrul CPMB, ca for coordonator, susţine acelaşi lucru“. • Cum vor fi înlăturate aceste deficienţe şi mai ales cînd ? In dorinţa de a cunoaşte „perspectivele“ în acest sens, am cerut părerea unor specialişti din conducerea D.G.C.M. şi I.I.M.I. Primul nostru interlocutor, ing. I. VOICULESCU, director tehnic al D.G.C.M., cunoaşte problema. In mapa sa de lucru a reţinut sesizarea locatarilor blocului E 16 cu intenţia de a o cerceta personal pe teren. — Asemenea defecţiuni la conducte sunt frecvente — ne informează domnia sa. Ţevile din P.V.C., supuse unor condiţii de temperatură deosebite, nu rezistă. Discuţia cu ing. Voiculescu ne-a relevat faptul că cercetările de până acum în cazul avariilor de la blocurile E conduc la concluzia că acestea se datoresc temperaturii foarte ridicate a apei furnizate de către C.E.T. Grozăveşti şi mai puţin unor lucrări de instalaţii de proastă calitate. Interesantă de reţinut este opinia domniei sale privind oportunitatea realizării unor instalaţii aparente (în exteriorul pereţilor) care, deşi mai puţin estetice, sînt în schimb mai practice (mai ales în cazul P.V.C), permiţînd — atunci cînd e nevoie — o intervenţie rapidă şi sigură. La fel de bine cunoscut este cazul şi la I.I.M.I. Ing. I. TONESCU, directorul tehnic al întreprinderii, consideră că ruperile de coloane în aceste blocuri sunt accidentale, datorate insuficientei preocupări a salariaţilor din reţeaua de teroficare de a supraveghea instalaţiile de distribuire a agenţilor termici către beneficiari . Conductele din P.V.C. s-au dovedit a fi economice şi rezistente — ne spune ing. Ionescu. Blocurile din Şoseaua Mihai Bravu, la care s-au folosit conductele din P.V.C. pentru prima dată acum zece ani, atestă revista în timp a acestui produs modern. Desigur, ar fi bine ca ÎNCERC, care a avizat favorabil, de la început, folosirea materialelor P.V.C. în construcţii, să le urmărească comportarea în exploatare, în ceea ce,,priveşte realizarea instalaţiilor aparente, opinia dumnealui este opusă. Argumentul esenţial — aspectul estetic. Dincolo de discuţia controversată privind „perspectivele“ folosirii conductelor din P.V.C. în construcţii, în cazul de faţă, rămîne însă bine stabilită cauza degradării instalaţiilor. După cum s-a menţionat şi în procesele verbale întocmite zilele trecute, de multe ori apa furnizată acestor blocuri avea o temperatură ridicată cerută doar de industrie. Şi cum salariaţii de la punctele termice din blocuri n-au avut grijă să regleze temperatura la cerinţele blocurilor, urmările s-au văzut... în momentul de faţă înlăturarea acestora este în atenţia constructorilor. Aşteptăm ca C.E.T. Grozăveşti să-şi exprime părerea în legătură cu efectele neglijenţelor din activitatea unor salariaţi ai ei, efecte a căror remediere comportă cheltuieli mari de timp, de bani și produc multe necazuri locatarilor. ȘTEFANIAGRUIA Epilogul unui prnes In articolul „Pornind de la un proces“, publicat în ziarul nostru către sfîrşitul anului trecut, înfăţişam cititorilor o situaţie demonstrând o flangrantă inechitate socială : faptul că patru bucureşteni cu antecedente dubioase, implicaţi în procesul unui avort soldat cu moartea victimei, ocupă apartamente în noile blocuri construite de stat. Cum con-' diţiile legale de atribuire a locuinţelor pentru populaţie sunt bine cunoscute, uşurinţa şi superficialitatea cu care nişte funcţionari au tra- §§gg|sggi!g||stat rezolvarea situaţiei locative a acestor indivizi ni s-au părut pe drept cuvînt revoltătoare. Şi iată că, recent, prin adresa nr. 6515 a Direcţiei spaţiului locativ, aflăm că punctul nostru de vedere a fost însuşit. „Vă comunicăm că au fost analizate de către corpul de control al tovarăşului primar general — se spune în adresă — împrejurările în care s-au atribuit locuinţe familiilor Smaranda Ştefan, Mitran Constantin şi Bărbulescu V. în urma constatărilor, s-a hotărît mutarea în alte spaţii a familiilor lui Smaranda Ştefan şi Bărbulescu Vasile, după ce se vor pronunţa instanţele de judecată asupra pedepselor de executat, ca urmare a infracţiunilor săvîrşite“. Practic, ce a constatat, investigînd situaţia, corpul de control al tovarăşului primar general.? Fără a intra în amănunte, trebuie să spunem că persoanele autorizate au reconstituit punct cu punct, aproape, în referatul înaintat Comitetului executiv al Consiliului municipal, datele principale ale articolului nostru. Intr-adevăr, așa cum arătam, în articol, Smaranda Ștefan, titulara unui apartament dintr-un bloc situat încartierul Berceni şi-a dobîndit locuinţa în urma unei inadmisibile lipse de răspundere a funcţionarilor Direcţiei spaţiului locativ care au analizat uşuratic situaţia sa locativă şi a concubinului ei, Bálint Nicolae, prezentînd date capabile să inducă în eroare conducerea Consiliului municipal. La fel de iresponsabil a fost tratat şi cazul lui Bărbulescu Vasile; mai mult chiar, această persoană, ispăşind în închisoare o infracţiune săvîrşită mai de mult, a primit, în condiţii ce au rămas neclare chiar şi inspectorilor din corpul de control, un apartament cu trei camere pe care soţia sa, Ioana Bărbulescu, l-a speculat, subînchiriindu-l fără a încunoştiinţa organele de drept. Pe bună dreptate, referatul a cuprins propunerea ca aceşti indivizi care au profitat pe nedrept de pe urma societăţii noastre să fie evacuaţi din locuinţele lor prin măsurile corespunzătoare luate de consiliile populare ale sectoarelor unde locuiesc. Şi, tot pe bună dreptate, el a fost aprobat de conducerea consiliului municipal, menţiunea „Apartamenentele eliberate vor fi date la doi muncitori fruntaşi cu familii corespunzătoare tipului de apartament“. In numele acestor doi bucureşteni, ale căror nume nu le cunoaştem, din bunul motiv că ele n-au fost încă alese, ne permitem, în finalul acestor rînduri, următoarea observaţie pe adresa Direcţiei spaţiului locativ a municipiului : De la data publicării articolului şi până în prezent au trecut aproximativ trei luni. Cum procesul grupului de infractori se află pe rolul Tribunalului municipiului Bucureşti, ar cam fi timpul ca formalităţile de eliberare a spaţiilor ocupate pe nedrept să fie întocmite. G. VÂLCU Bolnavi închipuiţi (Urmare din pag. 1) de interesant şi rezultatul altor statistici din aceeaşi policlinică. La O.R.L. de pildă, o zecime din numărul celor consultaţi nu aveau nici o maladie care ar fi necesitat venirea la acest cabinet. La oftalmologie proporţia acestora este de 8,5 la sută. Şi acestea se întîmplă pentru că aşa zişii pacienţi „au avut drum pe la policlinică“ ! Aria unor asemenea exemple este aproape fără limită. Pentru un abces dentar, bunăoară, se solicită asistenţă stomatologică la domiciliu, deşi se cunoaşte că un astfel de serviciu nu există. Totuşi, pacientul insistă, ameninţă, preferă insulte. S-a încetăţenit la unii indivizi ideea că posibilitatea accesului gratuit la unele bunuri de care trebuie să beneficieze întreaga colectivitate îi priveşte exclusiv pe ei. Şi de aceea abuzează. Poate cele mai flagrante exemple“ de acest fel le înregistrează staţia de salvare. „Sîntem puşi de multe ori în cele mai penibile şi mai incredibile situaţii - ne relata dr. Antoaneta Zincă, medic coordonator la staţia de salvare din Capitală. Abuzul faţă de acest mijloc rapid de intervenţie a căpătat în ultima vreme proporţii exagerate. Se abuzează din neştiinţă şi din rea credinţă, din comoditate şi chiar din sfidare. Cetăţeanca O. . Ivaneiu anunţă că-i este rău în urma unei injecţii., Medicul se poate gîndi la un şoc alergic, care de cele mai multe ori, poate fi fatal bolnavului. Deplasîndu-ne la domiciliu, constatăm însă o echimoză (vînătaie) la locul injecţiei şi nimic altceva. M. Ionescu, în vîrstă de 41 de ani, cheamă salvarea pentru epistacsis (hemoragie nazală) ; în asemena cazuri, intervenţia medicului trebuie să fie cît mai grabnică De aceea, în cîteva minute, maşina salvării ajunge la cazul anunţat. Bolnava se afla însă în stare de ebrietate şi nu prezenta alte simptome. F. Onciu solicită salvarea pentru că i s-a făcut rău. In realitate, cerea medicului un certificat medical, întrucît la policlinică ,,e lume multă“. In astfel de situaţii — continuă interlocutoarea — cînd cu bună ştiinţă se exagerează, e greu să descoperim dincolo de apelul disperat, abuzul grosolan. Ne dăm seama, că ascultînd aceste false alarme, evident, ii privăm pe alţi oameni, a căror viaţă este realmente in pericol şi cărora astfel le venim mai tîrziu în ajutor“ Asistenţa de urgenţă propriuzisă, comandament căruia îi este subordonată, oriunde, salvarea este în acest fel decomandată de la sarcinile ei principale. Un întreg dispozitiv înzestrat cu mijloace rapide de comunicare şi de transport, cu personal calificat este pus să asiste la domiciliu un abces dentar, sau să facă oficiul eliberării unui certificat medical. Cît de mult grevează această nepermisă situaţie asupra bugetului destinat asistenţei medicale reiese şi din faptul că astfel de cazuri sunt anual de ordinul zecilor de mii. In 1969 ele au consumat în mod abuziv circa 6 milioane de lei, mai rîiurt de o treime din bugetul anual al Salvării. Credem că e timpul să se găsească mijloacele cuvenite pentru curmarea unor astfel de abuzuri. Intrucît încercările direcţiei sanitare s-au dovedit infructuoase, Ministerul Sănătăţii este in măsură să preia soluţionarea problemei. Poate că ar fi indicat să se studieze introducerea unor tarife moderatoare, diferenţiate pentru populaţia care solicită asistenţă medicală curentă prin Salvare. Dacă sunt şi dintre acei care doresc să primească o asistenţă preferenţială, la domiciliu, atunci e firesc ca ei să participe direct la returnarea unor sume afectate exclusiv cazurilor care reclamă urgenţă. Statul a creat posibilităţi aproape nelimitate, pentru ca populaţia să profite în accepţia cea mai pozitivă a cuvîntului, de toate resursele moderne, —tehnice şi umane — capabile să-i ocrotească sănătatea. Gratuitatea asistenţei medicale nu înseamnă nicidecum folosirea abuzivă a acestui serviciu public ; de binefacerile lui trebuie să se folosească în egală măsură întreaga societate. UNA PE ZI de MATTY /1 — Vino binișor să vezi ce nostim demontează unul ștergătoareie de la Fiat-ul lui Popescu !... POŞTA REDACţIE: NICOLAE POPOVICI, conducător auto din Cluj, ne întreabă : în ce constau modificările aduse recent Decretului nr. 328 din 1966 referitor la circulaţia pe drumurile publice ? RĂSPUNS : Mai intîi o apreciere de ordin general. Potrivit situaţiilor statistice, în cursul anilor trecuţi au avut loc numeroase accidente de circulaţie, soldate cu victime omeneşti şi importante pagube materiale. In mod constant, aceste cazuri tragice s-au datorat nerespectării regulilor de circulaţie şi, în special, vitezei excesive, depăşirilor neregulamentare de autovehicule, consumului de alcool etc. Aceasta a impus necesitatea întăririi disciplinei rutiere şi apărarea intereselor pietonilor şi conducătorilor auto care, deşi respectă prevederile legale, suferă daune, uneori ireparabile, din cauza celor care încalcă regulile de circulaţie. Iată de ce printr-o recentă Hotărîre a Consiliului de Miniştri au fost modificate unele articole din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966, referitor la circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector. In conformitate cu noile prevederi, depăşirile neregulamentare sunt sancţionate cu amenzi între 100—800 lei ; neacordarea priorităţii vehiculelor între 100—500 lei ; nerespectarea vitezei legale între 500—1 500 lei; conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice între 1 000—2 500 lei. Importante amenzi sunt percepute şi pentru folosirea incorectă a luminilor farurilor pe timpul nopţii, resemnalizarea direcţiei de mers, circulaţia altfel decit pe partea dreaptă a drumului, opriri şi staţionări innterzise, neacordarea priorităţii pietonilor, neoprirea la locul accidentului, transportul neregulamentar de mărfuri şi persoane, murdărirea drumurilor publice etc. Datorită faptului că din numărul total de accidente o treime se datorează culpei pietonilor au fost prevăzute amenzi mai mari şi pentru pietonii care nu respectă regulile de circulaţie pe străzi. De asemenea, în scopul îmbunătăţirii traficului în mediul rural, adeseori stînjenit de circulaţia incorectă a vehiculelor hipo şi bicicletelor, conducătorii acestora, care vor călca regulile de circulaţie, vor putea fi amendaţi cu sume între 80—1 000 Iei. Potrivit opiniei factorilor competenţi, noile prevederi legale vor contribui la mărirea securităţii rutiere, în condiţiile unui trafic sporit şi al creşterii masive a parcului de autovehicule. CECILIA NICULESCU. Oraşul Gheorghe Gheorghiu- Dej, jud. Bacău, vrea să ştie dacă şcoala tehnică de contabilitate agricolă cu durata de patru ani pe care a absolvit-o în 1966 se echiviitează cu şcoala medie de cultură generală. RĂSPUNS : După cum ne comunică Ministerul învâţămîntului, studiile absolvenților" școlilor tehnice de contabilitate agricolă cu durata de patru ani nu se echivalează cu studiile actualului liceu (economic) agricol sau cu cele ale liceului de cultură generală.