România Liberă, decembrie 1971 (Anul 29, nr. 8431-8457)

1971-12-04 / nr. 8434

Anul XXIX Nr. 8434 6 pagini 30 bani Proletari din toate ţările, uniţi-vă! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE In prezenţa tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU s-a sărbătorit ieri jubileul de 50 de ani de existenţă l­­a Uzinei de autocamioane din Braşov Una din im­portantele între­prinderi constructoare de ma­şini, nu numai ale Braşovului, dar şi ale ţării, Uzina de auto­camioane, a sărbătorit ieri, 3 decembrie, jubileul unei jumă­tăţi de secol de prodigioasă e­­xistentă. Cu prilejul festivităţii miile de muncitori, ingineri şi tehnicieni au avut bucuria de a-l avea din nou în mijlocul lor pe tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Româ­nia. Moment fericit pentru har­nicul colectiv de aici de a-şi ex­prima sentimentele de dragoste şi preţuire faţă de conducătorul partidului şi statului, de­ a ra­porta succesele dobîndite în în­făptuirea sarcinilor cincinalului, denumit pe bună dreptate cin­cinalul construcţiilor de maşini. Aniversarea a prilejuit totodată un bilanţ al etapei parcurse de la înfiinţare şi pină astăzi al marilor înfăptuiri obţinute sub conducerea partidului în anii socialismului. In vizita la Braşov, secretarul general al partidului a fost în­soţit de tovarăşii : ION GHEORGHE MAURER, MAXIM BERGHIANU şi DUMITRU POPESCU. La sărbătoarea constructorilor de autocamioane iau parte nu­meroşi foşti muncitori, ingineri şi tehnicieni ai uzinei, astăzi pensionari, sau cărora în de­cursul anilor le-au fost încre­dinţate munci de răspundere în activul de partid şi de stat, muncitori şi tehnicieni de la u­­zinele de tractoare, de la Me­trom, de la alte mari întreprin­deri de renume din centrul in­dustrial Braşov, aniversarea în­treprinderii fiind o sărbătoare a tuturor braşovenilor, a între­gii ramuri a construcţiilor de maşini, încă de la intrarea în judeţ, unde tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ceilalţi oaspeţi sunt salutaţi de tovarăşul Constantin Drăgan, membru al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., prim­­secretar al Comitetului judeţean­ Braşov al P.C.R., de alţi repre­zentanţi ai organelor locale de partid şi de stat, au venit în în­­tîmpinare un mare număr de oa­meni ai muncii. Toţi cei pre­zenţi fac oaspeţilor o primire deosebit de călduroasă­ .Se ova­ţionează îndelung pentru Parti­dul Comunist Român, pentru se­cretarul general, pentru prospe­ritatea patriei noastre scumpe — Republica Socialistă România. Pină la porţile uzinei sărbăto­rite — la Predeal, la Timiş, la Dîrste — mulţimea salută cu bu­curie, trecerea coloanei oficiale. (Continuare în pag. a 2-a) Dragi tovarăşi, Este o deosebită plăcere pen­tru mine, pentru tovarăşul Maurer şi pentru ceilalţi tova­răşi de a lua parte la aniversarea împlinirii a 50 de ani de la în­fiinţarea uzinei — eveniment important din istoria întreprin­derii dumneavoastră, a minuna­tului ei colectiv. Doresc să vă adresez cu acest prilej, dum­neavoastră, tuturor muncitorilor, tehnicienilor și inginerilor, un salut călduros din partea Comi­tetului Central al partidului, a Consiliului de Stat, a Consiliu­lui de Ministri, la care adaug salutul meu personal. (Aplauze puternice, prelungite). In cei 50 de ani de existenţă uzina dumneavoastră a parcurs un drum lung, devenind astăzi una din cele mai puternice uzi­ne constructoare de maşini din România, cu un colectiv de pes­te 15 000 de salariaţi. După cum cunoaşteţi, în această perioadă în uzină s-au produs multe ma­şini şi utilaje. Mica expoziţie pe care am văzut-o astăzi rea­minteşte tot ceea ce întreprin­derea a produs mai important in anii de cind a fost creată , se arată cum a crescut, cum s-a dezvoltat acest minunat colectiv de oameni ai muncii cu o înal­tă calificare pină la realizarea autocamionului românesc de as­tăzi, ce se bucură de o bună a­­preciere, atît in ţară, cit şi în străinătate. (Aplauze prelungite). Vizitînd unele sectoare noi ale uzinei mi-a făcut o deose­bită plăcere să constat că se in­troduce cu fermitate tehnica a­­vansată, mecanizarea, automati­zarea proceselor de producţie, ceea ce contribuie mult la ridi­carea nivelului general al pro­ducţiei, la îmbunătăţirea conti­nuă a calităţii camionului româ­nesc. Dacă am compara cum a­­răta uzina cu trei-patru ani în urmă şi cum arată astăzi, am putea spune că ea a suferit transformări radicale in această direcţie. Desigur, nu s-ar putea afirma că nu mai este nimic de făcut , dar rezultatele obţinute în ultimii doi-trei ani pe acest drum al modernizării uzinei do­vedesc că avem aici un colectiv puternic în stare să rezolve ori­ce problemă de ordin tehnic. De aceea, aş dori să exprim convingerea mea, a conducerii de partid, că în următorii doi­­trei ani uzina de camioane va deveni una din cele mai mo­derne întreprinderi de construc­ţii de maşini din România. Vă urez din toată inima să atin­geţi acest nivel în cel mai scurt timp. (Aplauze puternice , urale). Aţi obţinut an de an rezultate de seamă în îndeplinirea sarci­nilor de plan. Cincinalul trecut l-aţi realizat în bune condiţiuni, iar planul pe anul acesta — pri­mul an al actualului cincinal în care uzina dumneavoastră ur­mează să producă un nou ca­mion modern — de asemenea se realizează şi chiar se depăşeşte cu un anumit procent. Înţeleg că uzina este in transformare, că are loc, odată cu asigurarea producţiei şi dezvoltarea şi do­tarea ei, de aceea consider că rezultatele pe acest prim an al cincinalului sunt bune, cu toate că ele nu sunt incă pe măsura acestui puternic colectiv. Am convingerea că în următorii pa­tru ani ai cincinalului veţi ob­ţine asemenea rezultate incit la sfîrşitul anului 1975, prevederea înscrisă in plan, de a ajunge la circa 38 000 de camioane, să o depăşiţi cu cel puţin cîteva mii de camioane. Există toate posi­bilităţile pentru aceasta, iar con­strucţiile pe care le realizaţi a­­cum vor permite să se produ­că mult mai mult decit este pre­văzut în plan. De aceea, felicitîndu-vă pen­tru rezultatele bune obţinute pină acum, pentru realizarea cu succes a sarcinilor din pri­mul an al cincinalului, vă urez, totodată, să încheiaţi cincinalul actual cu realizări mult mai mari. (Aplauze puternice). Pe toţi ne bucură faptul că acest colectiv închegat, de înal­tă calificare, desfăşoară o acti­vitate cu rezultate bune, că in toate domeniile de activitate — al producţiei, productivităţii muncii, al calităţii — obţine an de an realizări tot mai însem­nate. Dar, — deşi suntem la o sărbătoare şi de obicei cu ase­menea prilejuri se spun numai lucruri bune — nu am putea afirma că nu mai există, totuşi, o serie de deficienţe care tre­buie înlăturate. Este necesar să se aibă în vedere ca în urmă­torii ani să se aducă astfel de îmbunătăţiri producţiei uzinei incit autocamionul românesc să poată concura cu oricare ca­mion modern similar existent pe piaţa internaţională. Eu cred că sarcina nu este prea grea, ţinînd seama de dotarea uzinei şi mai cu seamă de valoarea co­lectivului ei de muncitori, teh­nicieni şi ingineri în stare să răspundă în mod corespunzător cerinţelor progresului continuu al uzinei şi, prin aceasta, şi al economiei noastre naţionale. De aceea, este necesar ca întreg colectivul de cercetători, tehno­logi, muncitori să acţioneze în strînsă colaborare pentru a li­chida rapid deficienţele care mai există şi pentru a ridica în continuare nivelul tehnic al pro­ducţiei din uzina dumneavoas­tră. în al doilea rînd, doresc să arăt că s-au obţinut rezultate bune — mai cu seamă în ultimii doi ani — pe linia autodotării. Aveţi, în această privinţă, un program bun pină în 1975. Dar şi în legătură cu aceasta ar tre­bui să spunem că sînteţi de fapt abia la început, cu atît mai mult cu cit uzina dumneavoas­tră a produs la un moment dat şi maşini-unelte, deci are o ex­perienţă în această direcţie ; producerea utilajelor necesare uzinei nu se poate realiza decit de colectivul uzinei. Iată de ce este necesar să se acorde mai multă atenţie dezvoltă­rii sectorului de autodota­­re, creării de maşini-unelte. (Continuare în pag. a 3-a) Cuvîntarea tovarăşului NICOLAE CEA­UŞESCU D­ECRET privind conferirea Ordinului „Steaua Republicii Socialiste România" clasa I Uzinei de autocamioane Braşov Pentru contribuţia adusă la industrializarea ţării şi participarea activă a colectivului Uzi­nei de autocamioane Braşov la opera de construir­e a socialismului şi meritele sale în promovarea progresului tehnic al economiei naţionale, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea uzinei, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează : Se conferă ordinul „Steaua Republicii Socialiste România“ clasa I Uzinei de autoca­mioane Braşov. | PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE STAT,­­ NICOLAE CEAUŞESCU D­ECRET privind conferirea titlului de „Erou al Muncii Socialiste" Cu prilejul aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Uzinei de autocamioane Braşov, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: Pentru merite deosebite în întreaga activitate desfăşurată în anii construcţiei socialiste a ţării şi pentru contribuţia personală adusă la dezvoltarea Uzinei de autocamioane Braşov, se conferă titlul de „Erou al Muncii Socialiste“ şi medalia de aur „Secera şi Ciocanul“ tovară­şilor : Nicolae Comanici, şef de atelier ; Vasile I. Sultanu­, prim-topitor; Dionisie G. Man, sculer, PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE STAT, NICOLAE CEAUŞESCU Demnitatea muncii Bușteni. Caut, printre fulgii mari de zăpadă, o casă in vale, și o casă pe-un deal. N-am apu­cat să aflu numele străzilor, nici numerele caselor. Mi s-a spus că este mai simplu să în­treb. O casă în vale, alta pe-un deal iar intre ele fabrica de hîr­­tie cu contururile striate de a­­burii halelor, la fel de albi ca zăpada. Suprafeţe netede in su­luri uniforme; după ce­ a tre­cut prin retortele chimiei, hîr­­tia simulează, într-un ultim po­pas, pădurile. Mă Întorc cu gin­­dul la o discuţie anterioară des­pre maşini. Una din ele, fără altă denumire specială, este cu­noscută astfel : maşina numă­rul opt. Producea cu ani in ur­mă patruzeci de tone în două­zeci şi patru de ore, acum pro­duce, în acelaşi interval de timp, optzeci de tone. Noul ate­lier de pastă mecanică, constru­it in anii noştri, cu utilaje fa­bricate numai în ţară, a făcut posibilă dublarea producţiei. Le­gat de aceasta, am reţinut două nume, „doi de curînd pensio­naţi“. Mi s-a părut însă că por­nisem să caut acul în carul cu fin. Casa lui Funieru... Cine-i Funieru ? Mă las dus de-o po­tecă, simt sub tălpi iarba grasă şi încă verde, acoperită acum de un strat moale de zăpadă. Poteca are lăţimea a trei rân­duri de paşi în linie dreaptă, apoi coteşte brusc, coborînd cu ea şi frumoasele garduri para­lele, pină în curtea gospodaru­lui. Da, aici locuieşte Funieru. In casa asta. După patruzeci şi cinci de ani de muncă, în aceeaşi fabrică, pensionarul şi-a redus îndeletnicirile la obişnuinţe gospodăreşti. Din acestea fac parte şi plimbările, şi gindurile înfiripate la fereastra ce dă spre păduri. Păduri şi hîrtie, şi bă­­trînul, scund şi­­ager, ştiutor al rosturilor ce duc hirtia de la pastă, la lungi pînze imaculate. Cind era mic, îmi spune, visa călătorii pe albul aspru al o­­mătului nesfirşit. Poate că munţii i-au iscat visul, poate ză­pezile­­ care se văd pe piscuri pină în pragul verii. In tine­reţe, cineva i-a arătat morile de pastă, mutîndu-i reprezentările copilăriei într-o meserie. Acum, el însuşi dacă ar fi să privească, simbolic, s-ar vedea „autorul“ unui munte de hirtie. L-am în­trebat de ce merge încă în fie­care zi pe la fabrică... Mi-a răs­puns soţia sa : „Pentru că se aud maşinile până la noi în casă. Asta nu-i dă pace. I se pare, după sunet, că ceva nu-i în re­gulă acolo, şi atunci numai li­nişte nu are... în loc să trăiască aşa, ca pensionarii...“ Ascult şi regret întrebarea, imi dau sea­ma că fusese necugetată, bătrî­­nul îmi aruncă o privire de re­proş şi începu să se plimbe prin încăpere. După o pauză, stînje­­nitoare, imi spune părinteşte, cu rugămintea să ţin minte a­­ceste vorbe : „Cine nu munceş­te, nu mai trăieşte“... Şi aceasta chiar după patruzeci şi cinci de ani de muncă în acelaşi loc ?, îl întreb. „Mai ales după aceşti ani. Cit eram în fabrică, n­­aveam nimic, acum, ba una, ba alta, şi mi se pare că nu mai trăiesc“... Căutam o casă în vale, şi alta pe-un deal. Casa din deal o afla tot fără nume de stradă, ci doar întrebînd de-un om care şi a­­cum — după patruzeci şi opt de ani de muncă in aceeaşi fa­brică de hîrtie, la aceeaşi ma­şină cu numărul opt — în fie­care dimineaţă se scoală la ora cinci şi porneşte spre fostul său loc de muncă. De la greva din 1923 cind Dumitru Cosneanu fă­cea parte dintre tinerii munci­tori ai fabricii, participanţi la acea acţiune revendicativă, la vila in care locuieşte astăzi, a­­proape de cetini şi de aerul tare al munţilor, hirtia i-a aşezat pe tîmple albul ei, dar tot hirtia i-a dat mulţumirea, tîrziu, a bătrîneţelor, a familiei. Imi vor­beşte cu bucurie de cei doi co­pii­ ai săi, o fată, profesoară în comuna Kogălniceanu şi un bă­iat, acum inginer la uzina din Săcele. Fabrica de hîrtie din Buş­teni va împli in curînd nouă- ION ŢUGUI (Continuare in pag. a 5-a) în pagina a 5-a: Telegrama adresată C. C. al P. C. R. tovarăşului Nicolae Ceauşescu, de către plenara comună a C.C. al U.T.C. şi a Consiliului U. A. S. R. Aproape un miliard şi jumătate lei producţie suplimentară în industria bucureşteană In Bucureşti, cel mai important centru industrial al ţării, s-a obţinut în primele 11 luni ale acestui an, o producţie suplimen­tară evaluată la 1,424 miliarde lei , producţie superioară pre­vederilor înscrise în angajamentul asumat pe anul 1971. In ce priveşte producţia marfă vîndută şi încasată s-a realizat, peste prevederile planului, un volum de aproape 1,420 miliarde lei. Comparativ cu anul trecut, volumul producţiei globale indus­triale a crescut cu aproape 10 la sută. In mare măsură sporul producţiei s-a realizat pe seama productivităţii muncii, indica­tor al cărui nivel planificat de creştere a fost depăşit cu 2,0 la sută. Coloana fără sfirşit a luminii Petre Ghelmez O sete grea, o sete solară, o nemărginită sete de sete , de setea fără istov­a cunoaş­terii, a devenirii şi îmbogăţi­rii spiritului uman a străbă­tut din timpuri imemoriale şi pină astăzi, fiinţa oameni­lor din această ţară de dor, ce a fost in stare să zămis­lească acea culme de lumină fulgurantă care se cheamă Mioriţa , ce a dat lumii pe unul dintre cei mai mari li­rici ai tuturor vremurilor ce se cheamă Eminescu. Am numit două culmi ale incan­descenţei Ideii, două galaxii de suflet şi gind românesc, din inima cărora răzbate ca un simbol veşnic aprins do­rul fără seamăn al oameni­lor de pe aceste păminturi, pentru artă, pentru cultură, pentru frumos. Pentru un o­­rizont spiritual în care să poată încăpea şi frunza co­drului, cu toate constelaţiile sale de păsări şi flori cântă­­toare , şi oglinzile mişcătoa­re ale apelor, şi dragostele suave ale fetelor şi flăcăilor noştri ; şi cutezanţa de a în­vinge înălţimile ca Vlaicu, ori ca Vuia ; şi bucuriile şi necazurile şi buciumul de luptă, sau cornul plin de ja­lea depărtărilor şi tot ce se cheamă om ; şi tot ce se cheamă viaţă şi vis intru viaţă, intru bucuria vieţii. Pentru că in cultură, in ză­rile luminate ale cărţii se a­­flă şi lumina minţii şi lumi­na inimii. O ştiau poate îna­inte de a şti să scrie autorii Mioriţei, ai Baladei Minăsti­­rii A­rgeş, ai Baladei lui To­ma Alimoş, al acestui frumos basm intitulat „Voinicul cel cu cartea in mină născut“. ...„Pină una, alta, copilul creştea, asculta de părinţi, şi cartea cu care se născuse din miini n-o lăsa. Cetea, cetea mereu pe dinsa şi învăţa, de se mira toată lumea de simin­(Continuare în pag. a 5-a)

Next