România Liberă, decembrie 1972 (Anul 30, nr. 8742-8768)

1972-12-01 / nr. 8742

m„Románia libera" Vrem să facem un test Echipele de control obştesc au plecat. Să vedem ce se intimplă după aceea? Am văzut ieri în faţa unei clădiri o cutie de dimensiuni poştale cu următoarea inscrip­ţie­­ „CONTROLUL OBŞTESC“. Cum am intrat pe poartă m-am întilnit cu tovarăşul Florian Neacşu, preşedintele Comisiei pentru activitatea de control obştesc din sectorul 4 al muni­cipiului Bucureşti. Citindu-mi parcă mirarea, mi-a spus : — E o idee a noastră. Ştiţi ce ne-am gindit ? Echipele de control obştesc merg de obicei după-amiaza şi seara pe teren. Cînd îşi termină controlul, ca să nu mai aştepte pina a doua zi după-amiază, cînd vin de la serviciu, pun procesele-verbale în cutie pentru ca noi dis-de­­dimineaţă să le citim şi să ve­rificăm ce măsuri s-au luat pe urmele lor. — Aveţi multe echipe de control obştesc pe raza dv. de activitate ? — 602. Dar nu cifra contează, deşi şi asta are semnificaţia ei. Important este că aceste echi­pe activează efectiv şi in multe ocazii se iau măsuri prompte pentru înlăturarea unor nere­guli din felurite sectoare de activitate. — Aţi spus în multe. Dar in „alte“ ocazii ? — In alte ocazii o să vedeţi şi dumneavoastră nu... testul pe care probabil vreţi să-l faceţi. Invitaţia e clară şi, zic atunci, hai la drum să constatăm la faţa locului ce s-a intimplat după ce au plecat echipele de control obştesc. Căci oamenii aceştia inimoşi îşi dedică tim­pul lor liber unei însemnate activităţi civice punind umărul cu pasiune să îndrepte unele neajunsuri care îşi mai fac loc prin anumite sectoare de acti­vitate. Munca aceasta plină de generozitate faţă de colectivi­tate merită pe deplin să se împlinească in măsurile opera­tive luate de cei ce răspund de bunul mers al sectoarelor in­trate în raza vizuală a contro­lului obştesc. Să ne gindim doar la cîţiva dintre ei, la muncitorul Nicolae Gheorghe de la Fabrica de sticlă, la mun­citorul Gheorghe Mocanu­ de la uzinele textile „7 Noiembrie“ sau la Ion Lascu, de la Uzina de medicamente şi la atîţia al­ţii care nu işi precupeţesc orele lor de odihnă tocmai pentru a-şi exercita aceste importante îndatoriri obşteşti. Este firesc deci ca sesizările făcute în ur­ma controalelor efectuate să nu se pulverizeze un vint ci să fie un ajutor concludent in co­rectarea şi înlăturarea defec­ţiunilor . Tată, la unitatea U­.F. Im­­plexul A 13 din Titan, o echipă de control obştesc a descoperit că vînzătorul Nistor Chiciu­­deanu cîntărea marfa cu o gre­utate de 1 kilogram, care de fapt avea lipsă... 30 de grame. Cu o pilă scotea plumbul din geometricul metal şi apoi... sco­tea la fiecare kilogram surplu­sul pe care il băga in buzunar. Cînd a fost întrebat ştiţi ce a răspuns ? — Mi-a aruncat cineva fără să ştiu... greutatea pe cintar. Aproape că să vezi şi să... nu crezi ! Intr-un alt loc, în Piaţa Mărăşeşti, tot o echipă de con­trol obştesc a fost martora ju­mulirii găinilor şi... a consuma­torilor. Operaţia o făcea vîn­zătorul Gheorghe Boieru care vindea galinaceele cu supra­­preţ. M-am dus aşadar la se­diul Oficiului de legume şi fructe, de pe strada Theodor Speranţia şi în lipsa tovarăşu­lui director, am intrebat-o pe tovarăşa Anca Kloss, inspector principal. — V-au vizitat echipele de control obştesc Şi suntem­ cu­rioşi să aflăm ce măsuri aţi luat pe urmele sesizărilor fă­cute.. Ii relatez cele două cazuri . — Da, îmi spune, lui Nistor Chiciudeanu i s-a desfăcut i­­mediat contractul de muncă. Nu mai lucrează la noi. — Dar lui Gheorghe Boieru, specialistul înaripatelor cu lipsă la cintar ? — Lui n-am avut ce să-i facem deoarece nu lucrează la noi Ajuta doar, in ziua aceea, pe cineva de la noi. Halal ajutor, îmi spun, ne­dumerit cum se poate intîmpla ca la o organizaţie comercială să lucreze cine vrei și cine nu vrei, fără să fie cit de cît an­gajat. Dar dacă nu ar fi tre­cut echipa de control obştesc pe acolo ? Şmecherul şi-ar fi văzut mai departe, poate, de­­treabă, spre totala neştiinţă a celor ce gospodăresc aceste bu­nuri... Să ne oprim acum la o altă sesizare făcută de echipele controlului obştesc. Ascultaţi şi dumneavoastră despre ce este vorba. La centrul de vînzare a cărnii din cadrul complexului A 6 (I.O.R.) vînzătorul Mi­hai Stănici a fost găsit în unitate cu 14.903 de kilograme de carne dosită. O parte din marfă era ascunsă într-un ungher al ma­gazinului iar alta într-o... gă­leată acoperită cu o clipă. Deci, pusă deoparte pentru a fi spe­culată după bunul plac. Mai iau şi alte sesizări de la unităţile cu acest profil şi îi fac o vizită tovarăşului Dumi­tru Petrescu, directorul O.C.L. Alimentara din sectorul 4. — Vă rog să-mi spuneţi dacă aveţi o evidenţă a controalelor efectuate de echipele de con­trol obştesc şi bineînţeles a mă­surilor pe care le luaţi in urma acestor controale. — Fireşte că da. Avem un registru... De fapt nu este un registru. Fiecare unitate are un dosar şi acolo sunt trecute procesele-verbale ale controa­lelor şi măsurilor pe care le luăm. Cerem dosarul cu budluc de la Complexul A 6. — Stănici Mihai, aţi spus . — Da. — A fost sancţionat. — Cum anume ? — Cu... avertisment. Acum a fost mutat la complexul A 18. — Numai cu avertisment, pentru o faptă atît de gravă care frizează după părerea noastră, codul penal ? — De fapt vinovatul principal este fratele lui, Florea. Stă­nici. El era gestionar. Acesta a fost în repetate rînduri sanc­ţionat. — Și acum unde este ? — Vinzător tot la carne, la complexul A 12. Avem o discuţie in contra­dictoriu. Tovarăşul director imi spune că este o mare lipsă de vînzători In acest sector, şi în consecinţă, ...aceasta este si­tuaţia. Nu subscriem la un a­­semenea argument deoarece menţinerea in continuare a u­­nor vînzători necorecţi ar în­semna perpetuarea unor prac­tici ilicite in comerţ. In fine, ii aduc la cunoştinţă şi alte cazuri. Tot la un centru de carne din piaţa Moruzi a fost găsită marfă ascunsă într-un frigider iar la unitatea din str. Decebal nr. 4 echipa de con­trol obştesc cântărind prin son­daj un număr de 11 pachete de carne preambalată, a constatat un gramaj în minus faţă de tichetele ataşate. Căutăm in dosarele unităţilor dar iată că... aceste sesizări ale echipe-1 nr rlo r»nr»f r*r\1 nhctoez» nil ama»* in atenţia direcţiei. — Nu cumva acest sistem pe care îl practicaţi este defectuos şi in felul acesta sesizările ră­­mîn fără răspuns ? — Nu sînt de acord cu dum­neavoastră. — Vă reproduc, în spiritul celei mai depline obiectivități, cuvintele în ziar, însă aceasta nu mă obligă să fiu convins că aveți dreptate. — Am să vă spun de ce. Avem atitea unități pe raza noastră de activitate incit prac­tic nu pot să știu imediat des­pre toate aceste sesizări. — Şi, totuşi, este important pentru propria dumneavoastră activitate, să luaţi imediat măsuri căci echipele de con­trol obştesc au tocmai menirea să vă ajute. — De altfel, şi eu sunt mem­bru in comisia de îndrumare a controlului obştesc pe sector. — Cu atit mai mult ! Mă reîntorc la tovarăşul Flo­rian Neacşu, preşedintele Comi­siei pentru activitatea de con­trol obştesc şi îl rog, în spiri­tul aceleiaşi obiectivităţi, să fie arbitru în această discuţie. — Dacă vrem să fim drepţi, trebuie să spunem că directo­rul O.C.L. Alimentara este în general prompt în răspunsurile pe care ni le trimite şi inter­vine acolo unde controlul ob­ştesc acţionează. In cazurile a­­mintite nu are insă dreptate. Chiar a doua zi trebuia acţio­nat pe urmele controlului. Le­gea este foarte clară în a­­ceastă privinţă şi este obliga­torie pentru noi toţi. Aşadar, legea care reglemen­tează activitatea controlului obştesc nu suferă nici un fel de derogare, oricîte pseudo-ar­­gumente ni s-ar aduce şi oricîte motive ni s-ar invoca. Căci altfel ingenioasa cutie de dimensiuni poştale pe care am zărit-o ieri în faţa unei clădiri, ar deveni un simplu și banal obiect decorativ. Dumitru Tabacu ŞI METALUL trei întrebări (Urmare din pag I) dispoziţie in această perioadă 39 048 tone capete de ţevi, în­seamnă că au fost valorificate 2 742 tone. —-­eea ce reprezintă... — 6,6 la sută din cantitatea de capete rezultată din fabrica­ţie. Acestea se vind cu un preţ cu 30 la sută mai mic decit ţe­vile de categoria A, dar mai mare cu 100 la sută decit la fier vechi. — Cantitatea de metal trimi­să de uzină la retopit este to­tuşi ceva mai mare... — Da, ea se ridică în zece luni la 46 843 tone, deoarece la cantitatea de capete de ţevi se adaugă şi alte pierderi tehnolo­gice, cum sunt cele sub formă de şpan şi ţunder. In jur de incă 7 300 tone... Aşa a apărut in discuţie no­ţiunea de „pierdere tehnologi­că". Atît la conducerea centra­lei amintite, cît şi a uzinei res­pective ni se explică că cele 46 843 tone metal trimise la re­topit reprezintă de fapt pierde­rea tehnologică normală, prinsă în consumurile specifice plani­ficate. Chiar dacă din calculele făcute împreună cu specialiştii care ne dau aceste explicaţii, reiese că circa 20 la sută din metalul intrat in fabricaţie nu se mai regăseşte în produsul finit, situaţia nu este de natură să alarmeze pe cineva. Răs­punsul vine de fiecare dată au­tomat : „pierderi tehnologice !“, „pierderi tehnologice !“. Paradoxul abia începe însă. In primele zece luni ale anului, uzina la care ne-am oprit a ra­portat o economie de metal — realizată pe seama reducerii consumului stabilit la tona de ţeavă — care se ridică la 536 tone ! Dindu-ne această informaţie, ing. BORIS SARBULESCU, şe­ful serviciului tehnic al uzinei, pare şi el puţin stînjenit. Dar îşi revine repede : — Intr-adevăr, poate nu este prea mult. Dar în condiţiile unor norme de consum foarte strinse, tot e ceva.... De data aceasta, e rindul nostru să fim descumpăniţi în faţa unor astfel de explicaţii. Este, oare, firesc să se mai vor­bească de economii de metal într-o uzină în care, nu numai zece luni, peste 46 000 de tone de metal părăsesc procesul de producţie, sub diferite forme de resturi, care sunt retrimise la topit ? Pentru a ne edifica mai bine continuăm ancheta in rindul specialiştilor din Ministerul In­dustriei Metalurgice, la Direc­ţia generală plan şi urmărirea capacităţilor de producţie. Şi de data aceasta sunt invocate pierderile inerente pe care le suferă metalul în procesul de laminare. — Aceste pierderi sunt mai mari sau mai mici — este de părere im.. EMIL MARTIN — în funcţie de măsurile care se iau în faza premergătoare a procesului tehnologic, respectiv în oţelarii, în pregătirea semi­fabricatelor pentru laminare. Abordind problema in sfera lamîncarel­or care realizează de pildă, produse plate (table), vom vedea că ponderea mare a pierderilor apare acolo unde se finisează producţia pentru a o aduce în final la dimensiunile şi formatele solicitate de bene­ficiari. — Nivelul încă mare al aces­tui gen de pierderi — şi-a con­tinuat interlocutorul nostru ideea — se poate reduce consi­derabil printr-o pregătire aten­tă a semifabricatelor care in­tră la laminare, in funcţie de comenzile existente. Sistemul desigur se practică, dar el tre­buie extins, fără a afecta pro­ductivitatea liniilor de fabrica­ţie. — După opinia dvs. care compartimente au datoria să acţioneze mai serios pe acest ţărim ? — In primul rind, se cere în­tărită colaborarea serviciilor de concepţie cu cele de exploa­tare, colaborare de la care nu trebuie să lipsească nici com­partimentele de desfacere a produselor, cele rare ţin prin­cipala legătură cu beneficiarii de laminate. Dar colectivelor de lamina­­tori le sunt deschise încă multe alte căi pentru a acţiona pe li­nia reducerii pierderilor de metal încă din aceste prime faze de transformare a lui în laminate, fie ele table, ţevi sau profile. — In această acţiune — ne-a spus ing. E. Martin — un obiectiv de bază trebuie să-l constituie îmbunătăţirea tehno­logiei de încălzire a lingourilor şi semi-fabricatelor, respectarea cu stricteţe a tehnologiei fixate pentru fiecare marcă de oţel. Altfel ne vom mulţumi să con­statăm în continuare pierderi de metal provenite din arderea materialului. Dar opririle accidentale ale liniilor de laminare ? • — Ştiind bine că orice minut de stagnare a instalaţiilor, echi­valează cu răcirea cu cîteva grade a temperaturii laminate­lor aflate in flux, este evident că opririle accidentale provoacă rebuturi care atirnă greu în ba­lanţa consumurilor de metal. Convorbirile purtate cu spe­cialişti din metalurgie au evi­denţiat căi importante pentru reducerea pierderilor de metal încă în faza de transformare în laminate, scoţind în .rglist şi . cîteva posibilităţi demne de, luat in consideraţie, în. vederea v­alo-­­ rificării unei părţi din aceste­ pierderi tehnologice nu numai prin trimiterea la retopit. Pre­zentăm pe scurt dou­ă dintre a­­ceste posibilităţi in încheierea acestui prim capitol al anchetei noastre . • La Uzina „Laminorul“ din Brăila se află în curs de mon­taj un micro-laminor cu o ca­pacitate de circa 15 900 tone pe an, care se realizează din utila­je rămase de la modernizarea laminoarelor vechi. Acest mi­cro-laminor va putea utiliza, pe lingă semi-fabricatele normale, şi capetele de ţagle rezultate dm piuucoui uc pi egame a ma­terialului la marile laminoare. E o idee bună care se pune în practică, dar care ar trebui să depăşească faza de unicat! • Printr-o atentă selecţiona­re, o bună parte din resturile de metal rezultate mai ales in secţiile de ajustaj din laminoa­­rele de produse plate — dar şi în cazul ţevilor sau al profile­­lor — să nu mai fie trimise la retopit, ci în bazele de desface­re ale Ministerului Industriei Metalurgice. Aici, printr-o dota­re minimă, ar urma să se creeze posibilitatea pregătirii întregu­lui material la nivelul cerinţe­lor unor beneficiari de canti­tăţi mai mici de laminate. Mîîne, interlocutorul nostru este CONSTRUCŢIA DE MAŞINI WM Iată tonele de ţevi care merg la retopit aur a Expoziţiei de patente şi invenţii de la Viena a fost câştigată de un inginer român Marea medalie de aur, dis­tincţie conferită de Expoziţia de patente şi invenţii de la Viena, pentru realizări tehnice de mare eficienţă, a revenit în această toamnă inginerului Gheorghe Ambrozie, de la Grupul indus­trial de petro­chimie din Bor­­zeşti Specialistul român a pre­zentat în capitala Austriei un „ventil demontabil cu protecţii anticorozive interschimbabil“, folosit cu rezultate deosebite în instalaţiile din industria chimi­că, afectate de coroziune. Apli­cată in cadrul instalaţiilor de la Borzeşt, această invenţie a pre­lungit viaţa unor­ coloane de sin­teză, a redus timpul de revizii şi reparaţii, ducînd astfel la e­­conomisirea de bani, timp şi materiale Mai aproape de cerinţele cumpărătorilor PLOIEŞTI (coresp. R.I. — Al. MIHAI). Conducerea cooperati­vei meşteşugăreşti „Confecţia" din municipiul Prahova a ini­ţiat recent o nouă formă de servire a cetăţenilor, avanta­joasă pentru ambele părţi : cli­enţi şi cooperativă. Au fost or­ganizate pe lingă cluburile ma­rilor întreprinderi din munici­piu, expoziţii cu vinzare unde sunt puse la indemina cumpără­torilor, confecţii realizate in a­­telierele cooperativei. Buna ser­vire merge mai departe , cu oca­zia expoziţiilor unitatea primeş­te comenzi (costume, paltoane, pardesie şi alte confecţii) care pot fi achitate in rate lunare. O NOUĂ CONCEPŢIE PLANULUI (Urmare din pag. I) Şi cu o deosebită claritate de se­cretarul general al partidului : acela de a se fabrica numai produse care răspund unor ce­rinţe şi necesităţi pregnante ale economiei noastre naţionale, ale populaţiei sau ale unor bene­ficiari externi. Industria solicită de la beneficiarii săi, ca să dăm aceste exemple, strunguri sau războaie de ţesut şi nu cifre globale, agricultura are nevoie de tractoare sau îngrăşăminte şi nu de „valori“ generale, popu­laţia consumă zahăr, ulei sau unt şi nu nişte ermetice „planuri de desfacere“. Or, practica planifi­cării prin cifre, globale, a pro­vocat unele neajunsuri în genul „producţiei de dragul produc­ţiei“, a stocării de produse cu o valoare de întrebuinţare redusă. Fireşte, această acţiune de no­minalizare este departe de a pu­tea fi considerată ca pe deplin finalizată. Se aşteaptă in con­tinuare din partea Comitetului de Stat al Planificării, a minis­terelor, a centralelor, a între­prinderilor măsuri menite să o ducă la capăt astfel incit ince­­pînd din 1973 întreaga producţie de bunuri materiale să fie no­minalizată. Modul de eşalonare a sarci­nilor planificate constituie o altă condiţie importantă pen­tru obţinerea unei eficienţe economice ridicate. Iată raţiu­nea pentru care planul pe 1973 aduce o seamă de îmbunătăţiri şi în acest domeniu. Un număr mai mare de indicatori sunt des­făşuraţi pe ministere, centrale, întreprinderi şi în profil terito­rial precum şi pe trimestre, iar producţia urmează să se eşalo­neze şi pe luni, înainte de înce­perea fiecărui trimestru. Aceas­tă măsură constituie un eficace antidot împotriva lipsei de rit­micitate, a încărcării neechili­­brate a capacităţilor de produc­ţie, a „asalturilor“, devenite cro­nice, de la finele trimestrelor şi în m­od deosebit de la finele anu­lui. Vorbind despre eşalonarea sarcinilor de producţie trebuie să menţionăm şi importanţa indi­caţiei dată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu ca planurile anuale să fie încheiate la mijlocul lu­nii decembrie, răgazul astfel ob­ţinut urmind a fi folosit de co­lectivele de muncă pentru pregă­tirea in condiţii îmbunătăţite a planului pe anul viitor. Se cre­ează astfel condiţii pentru o mai bună ritmicizare a activi­tăţii din fiecare an. Punctarea unora din noile ele­mente ce au stat la aşezarea legii recent votate de Marea Adunare Naţională scoate in lumină faptul că oamenii mun­cii dispun, prin planul pe 1973, de un instrument substanţial îm­bunătăţit de lucru, capabil să le asigure noi sucese în activitatea lor viitoare. Așa cum sublinia, în încheierea expunerii sale, secre­tarul general al partidului, acum .­este necesar să trecem cu hotă­­rire la muncă, in așa fel incit pină în a doua parte a lunii ia­nuarie să fie întocmite progra­me și Planuri de măsuri concre­te in fiecare unitate, pină la ul­timul loc­ de muncă“. Sarcinile anului viitor, deşi de amploare, pot fi pe deplin îndeplinite, de­oarece au la bază aportul colec­tiv al oamenilor muncii, hotări­­rea lor de a face totul pentru ridicarea nivelului general al activităţii noastre. FAPTE DIN ȚARĂ A­valanșa (Urmare din pag. 1) gurile de exploatare din a­­cea zonă. Pentru degajarea drumului de materialul adus de viitură (pămint, stinci, copaci), şi re­facerea lui erau necesare cîteva săptămini. Aceasta ar fi însemnat paralizarea acti­vităţii unităţilor de prelucra­re amintite, ca urmare a în­treruperii aprovizionării cu buşteni. Nu exista decit o cale: deschiderea unui drum pro­vizoriu. Specialiştii sosiţi la faţa locului ezitau să dea insă o soluţie tehnică. Insta­bilitatea terenului, ca şi cră­păturile mari produse in zo­na respectivă puneau pro­bleme foarte dificile. Cei care şi-au asumat răs­punderea efectuării unei ase­menea dificile lucrări au fost buldozeriştii Neagu Botezatu şi Gheorghe­­ Bahnă, de la şantierul Focşani al între­prinderii de construcţii fo­restiere Piatra Neamţ. Sub supravegherea maistrului Ga­­­­vril Minecan, care a luat mă­surile de precauţie impuse de situaţie, cei doi au pornit asaltul muntelui. Cinci zile şi cinci nopţi a durat apriga lor bătălie. Nu de puţine ori cite o nouă avalanşă de pămint şi st­fbct aducea la loc ceea ce­­ei îndepărtaseră in zeci de ore de muncă asiduă. Dar nu s-au descurajat nici o clipă. Lucrind, şi noaptea la lumina farurilor, odihnin­­du-se cu rindul, ei au reu­şit să îndepărteze cei peste 5 000 m.c. material care blo­ca drumul. In dimineaţa ce­lei de-a şasea zi, primele autocamioane au pornit-o spre Piriul Negru. Circulația spre exploatările din bazinul forestier Zăbala fusese resta­bilită. Pagina a 3-a — 7 decembrie 7972■ JbCol 17,11A7 la acest număr de telefon (la care din provincie putem fi chemaţi cu taxă in­versă) zilnic, intre 10 şi 18 se găseşte un redactor de serviciu căruia cititorii noştri îi pot comunica fapte exemplare, informaţii de interes şi folos general din toate do­meniile de activitate. Dorim ca această rubrică să fie un dialog direct intre cititori - oameni ai muncii din toate colţurile ţării - şi ziarul nostru. De serviciu, redactorul nostru Anton Uncu Apartamentele vin pe şantier aproape gata — Da, am înţeles, sînteţi tovarăşul Marin Tudor, secretarul comitetului de partid de la... ? — întreprinderea de prefabricate „Progresul“. Am pentru dumneavoastră o noutate care, cred eu, interesează pe toată lumea. — E vorba de noile panouri mari, prefabricate ? — Exact. De unde ştiţi ? — Am în faţă o informaţie transmisă de Agenţia de presă, în care­ scrie printre altele , la acest tip de panou, realizat pentru prima dată în ţară... — Da, aşa este, pentru prima dată... — ...„instalaţiile sanitare, sunt montate în celule spaţiale în procesul de fabricaţie. De asemenea, elementele de tîmplă­­rie sunt fixate direct din fabrică“. — Deci ştiţi aproape tot. Vă daţi seama, apartamentele vin pe şantier aproape gata. — Panourile acestea sunt pentru orice categorie de blocuri ? — Nu. Ele sunt potrivite mai ales la construirea blocurilor cu 8—10 nivele. — Deci, ce-ar mai fi de făcut — Cîteva, foarte puţine, finisaje interioare — Şi în exterior ? — Nimic. Faţadele sunt gata finisate... Fără adeverinţe... — Vă vorbeşte George Rizea, secretar al comitetului executiv al comunei Puchenii Mari din judeţul Prahova. O întrebare : Putem să vorbim cu dv. fără a­­deverință de domiciliu ? — Desigur, ce legătură are una cu alta ? — Ne bucură că dv. nu ne ce­reţi astfel de adeverinţe. Le cer in schimb cei de la autobaza 6 de la I.T.A. Ploieşti. — Despre ce e vorba ? — Cîteva sute de locuitori din comuna Puchenii Mari solicită abonamente la autobuzele I.T.A. Autobaza le cere adeverinţe de domiciliu. Cetăţenii Ie cer de la consiliul popular, care nu le eli­berează din cauză că legea sta­bileşte că atestarea locului de domiciliu se face în baza buleti­nului de identitate. — Cei de la I.T.A. Ploieşti nu cunosc acest lucru ? — Poate ştiu tovarăşii din Centrala de Transporturi Auto din Bucureşti ! Să aşteptăm răs­punsul lor. Numai să nu ne so­licite adeverinţe de domiciliu... Cu un singur tractor — 2,5 ha — a.ît insămînțează la o singură trecere, mecanizato­rul Constantin Bădălan de la S.M.A. Drăgânești. Această trea­bă, pină acum, o făceau trei tractoare care trăgeau fiecare cite o semănătoare. El a experi­mentat la semănatul orzului un cuplu de trei semănători trase de un tractor DJ-75, care sea­mănă astfel o dată o „alee“ de 10,5 m lăţime, cu 87 rinduri. — E vorba de o inovaţie ? — Da. Prin aplicarea ei se re­duce numărul de tractoare, con­sumul de carburanţi şi numărul de mecanizatori, obţinindu-se în acelaşi timp o viteză de trei ori mai mare in operația de însă­­minţare. — Cu cine vorbim ? — Nistora Pătru, de la S.M.A. Drigăneşti-Olt. Chestiune de logică — Locatarii blo­cului A 5 din Dru­mul Taberei, mi­­croraionul 7, au plătit întreprinde­rii de agrement şi decoraţiuni, suma de 39 000 lei, pen­tru instalarea ce­lor două antene de televiziune, co­lective. — Dacă aţi achi­tat, înseamnă că le-aţi acceptat... — Da, dar acum nu mai înţelegem altceva. Aceeaşi întreprindere ne anunţă acum că nu răspunde de viitoarea calitate a recepţionării emi­siilor, deoarece ce­le 4 blocuri de 10 etaje care au în­ceput să fie ridi­cate în faţa blocu­lui nostru de nu­mai 4 etaje, vor face, practic, inu­tile cele două an­tene. — Dv. cine sîn­teţi ? — Constantin Gheorghiade, pre­şedintele asociaţiei de locatari. — Ce aţi decis să faceţi ? — Noi n-am de­cis nimic. Ştiţi, noi au achitat an­ticipat, cei 39 000 lei... Şi acum, ni se pare că ar trebui ori să recepţionăm cum trebuie emisi­unile, ori să pri­mim banii inapoi. Nu-i logic ? I-am făcut-o... automatului — Sint Robert Aberman și am telefonul numărul 53 47 78. Plă­tesc lunar 35 lei abonament, in cazul cînd pîrdalnicul de auto­mat care înregistrează­­convorbi­rile nu înregistrează şi unele adiţionale... Pină acum, numai — Aveţi timp să vă spun o po­veste cu Delia ? O poveste cu pescari ? — O poveste cu un televizor „Orion Delta super“. Ea începe să se înfiripe de la 28 ianuarie 1972, la unitatea „Radio-Progres“ din str. 30 Decembrie, care i-a schim­bat trei piese. Eu am dat 231 lei şi am primit chitanţa 21 677. — Și cum a mers ? — A­ mers aşa că, la 12 septem­­brie am mai dat 344 lei. După nu­mai două zile, altă reparaţie , 82 lei. Pe 11 octombrie încă 73 lei pentru o nouă reparaţie. Televi­zorul, cu toate acestea tot nu funcţiona. La 25 octombrie, a ve­nit un tehnician din nou acasă şi mi-a spus că o lampă nu este bine fixată. Deci încă 25 de lei. — Total cit v-a costat ? — Pînă acum 755 lei, dar știu eu ce poate aduce viitorul ? La 8 no­iembrie am chemat din nou un specialist care mi-a spus că tre­buie să duc aparatul la atelier. L-am dus și, după verificarea „re­­parației“, am constatat că are i­­maginea ștearsă, meteahnă pe care n-o avea Înainte. Mi s-a mai, spus că situaţia aceasta se datorează tensiunii de curent, care ar fi prea mare. Am adus la cunoştinţa IREB-u­­lui, care a trimis pe cineva şi a măsurat tensiunea, zicînd că este In limitele admise. Dar, în acest timp, n-am mai văzut aparatul de­loc, fiindcă unitatea „Radio-Pro­­gres“ mi l-a confiscat. — De ce ? pocinoage mi-a făcut dar am tă­cut. Ziceam eu așa : „Cine știe ? Oi fi vorbit mult la telefon“. In septembrie însă i-am făcut figu­ra și l-am prins cu ocaua mică... — Cum ? — Am plecat de-acasă pe 17 — Ca să cer IREB-ului să... schimbe coloana electrică, lucru pe care IREB-ul nu-l face. (Din convorbirea cu Ion Visu, str. Ba­ba Novac nr. 6, Bloc T2, Bucu­reşti), septembrie şi m-am întors pe 21 octombrie. Pot dovedi asta cu bi­letul de odihnă la staţiunea Tuşnad, biletele de tren, martori oculari... Cînd m-am întors, au­tomatul înregistrase convorbiri adiţionale de 33,60 lei. — Pe ce perioadă era plata ? — Intervalul 21 septembrie—21 octombrie 1972. — Vă îndoiţi, așadar, că auto­matul ar fi sincer ? — Mă îndoiesc. Asta pînă în clipa cînd cineva poate să-mi dovedească, cum poate cineva vorbi de la un telefon din Bucu­reşti, atunci cînd se află la Tuşnad. O poveste cu tensiune NOTA Cină cei vizaţi reacţionează la timp cele de mai jos nu mai fac obiectul rubricii : 1. — Dumneavoastră aţi scris despre aragazul acela ultra­modern cu patru ochiuri ? — Da noi. — Ia număraţi vă rog de la patru, înapoi. — Trei, doi... — Stop. Cu trei ori două ochiuri nu găsesc... Or, eu am ne­voie de un aragaz cu două ochiuri. (Mircea Acasandrei). .. — Regret, iar ne supără liftul. — Cum ? — Păi, așa Dimineața vreau să cobor... „defect". Dau telefon la deranjamente, vin, il repară. Seara cind vreau să urc, iar defect. Dau telefon vin, îl repară. Și tot așa... (Ion Justinian, Bd. Metalurgiei nr. 15, Bloc 02, scara IV). 3. — Ca să fie absurdul, absurd mai este nevoie să se aducă ceapă la cofetărie. — Cum aşa ? — Păi dacă la Aprozar găseşti Pepsi și la cofetărie, nu, atunci să se aducă ceapă la cofetărie... (Pamfil Ioanide, Titan, capătul ma­șinii 107). Perdeaua de ceaţă (Urmare din pag. 1) ceput să crească pînă la 500 metri. Dar cînd se credea că perdeaua de ceaţă a fost trecută, la fila 45, nava intră intr-o nouă perdea de ceaţă. Pilotul Sorin Olă­­rescu nu opreşte. Nava işi continuă drumul prin ceaţă. In jur nu se vede aproape nimic. Se aud doar valurile clipocind, sirenele vaselor care trec la vale. După 45 de mile, străbătute numai prin ceaţă, fără vizibili­tate, nava pilotată de So­rin Olărescu reuşeşte să ancoreze in portul Brăi­la cu o intirziere de nu­mai o oră faţă de trei zile c­­ i s-ar fi consumat dacă s-ar fi aşteptat să se creeze condiţii favorabile de navi­gaţie.

Next