România Liberă, decembrie 1972 (Anul 30, nr. 8742-8768)
1972-12-01 / nr. 8742
m„Románia libera" Vrem să facem un test Echipele de control obştesc au plecat. Să vedem ce se intimplă după aceea? Am văzut ieri în faţa unei clădiri o cutie de dimensiuni poştale cu următoarea inscripţie „CONTROLUL OBŞTESC“. Cum am intrat pe poartă m-am întilnit cu tovarăşul Florian Neacşu, preşedintele Comisiei pentru activitatea de control obştesc din sectorul 4 al municipiului Bucureşti. Citindu-mi parcă mirarea, mi-a spus : — E o idee a noastră. Ştiţi ce ne-am gindit ? Echipele de control obştesc merg de obicei după-amiaza şi seara pe teren. Cînd îşi termină controlul, ca să nu mai aştepte pina a doua zi după-amiază, cînd vin de la serviciu, pun procesele-verbale în cutie pentru ca noi dis-dedimineaţă să le citim şi să verificăm ce măsuri s-au luat pe urmele lor. — Aveţi multe echipe de control obştesc pe raza dv. de activitate ? — 602. Dar nu cifra contează, deşi şi asta are semnificaţia ei. Important este că aceste echipe activează efectiv şi in multe ocazii se iau măsuri prompte pentru înlăturarea unor nereguli din felurite sectoare de activitate. — Aţi spus în multe. Dar in „alte“ ocazii ? — In alte ocazii o să vedeţi şi dumneavoastră nu... testul pe care probabil vreţi să-l faceţi. Invitaţia e clară şi, zic atunci, hai la drum să constatăm la faţa locului ce s-a intimplat după ce au plecat echipele de control obştesc. Căci oamenii aceştia inimoşi îşi dedică timpul lor liber unei însemnate activităţi civice punind umărul cu pasiune să îndrepte unele neajunsuri care îşi mai fac loc prin anumite sectoare de activitate. Munca aceasta plină de generozitate faţă de colectivitate merită pe deplin să se împlinească in măsurile operative luate de cei ce răspund de bunul mers al sectoarelor intrate în raza vizuală a controlului obştesc. Să ne gindim doar la cîţiva dintre ei, la muncitorul Nicolae Gheorghe de la Fabrica de sticlă, la muncitorul Gheorghe Mocanu de la uzinele textile „7 Noiembrie“ sau la Ion Lascu, de la Uzina de medicamente şi la atîţia alţii care nu işi precupeţesc orele lor de odihnă tocmai pentru a-şi exercita aceste importante îndatoriri obşteşti. Este firesc deci ca sesizările făcute în urma controalelor efectuate să nu se pulverizeze un vint ci să fie un ajutor concludent in corectarea şi înlăturarea defecţiunilor . Tată, la unitatea U.F. Implexul A 13 din Titan, o echipă de control obştesc a descoperit că vînzătorul Nistor Chiciudeanu cîntărea marfa cu o greutate de 1 kilogram, care de fapt avea lipsă... 30 de grame. Cu o pilă scotea plumbul din geometricul metal şi apoi... scotea la fiecare kilogram surplusul pe care il băga in buzunar. Cînd a fost întrebat ştiţi ce a răspuns ? — Mi-a aruncat cineva fără să ştiu... greutatea pe cintar. Aproape că să vezi şi să... nu crezi ! Intr-un alt loc, în Piaţa Mărăşeşti, tot o echipă de control obştesc a fost martora jumulirii găinilor şi... a consumatorilor. Operaţia o făcea vînzătorul Gheorghe Boieru care vindea galinaceele cu suprapreţ. M-am dus aşadar la sediul Oficiului de legume şi fructe, de pe strada Theodor Speranţia şi în lipsa tovarăşului director, am intrebat-o pe tovarăşa Anca Kloss, inspector principal. — V-au vizitat echipele de control obştesc Şi suntem curioşi să aflăm ce măsuri aţi luat pe urmele sesizărilor făcute.. Ii relatez cele două cazuri . — Da, îmi spune, lui Nistor Chiciudeanu i s-a desfăcut imediat contractul de muncă. Nu mai lucrează la noi. — Dar lui Gheorghe Boieru, specialistul înaripatelor cu lipsă la cintar ? — Lui n-am avut ce să-i facem deoarece nu lucrează la noi Ajuta doar, in ziua aceea, pe cineva de la noi. Halal ajutor, îmi spun, nedumerit cum se poate intîmpla ca la o organizaţie comercială să lucreze cine vrei și cine nu vrei, fără să fie cit de cît angajat. Dar dacă nu ar fi trecut echipa de control obştesc pe acolo ? Şmecherul şi-ar fi văzut mai departe, poate, detreabă, spre totala neştiinţă a celor ce gospodăresc aceste bunuri... Să ne oprim acum la o altă sesizare făcută de echipele controlului obştesc. Ascultaţi şi dumneavoastră despre ce este vorba. La centrul de vînzare a cărnii din cadrul complexului A 6 (I.O.R.) vînzătorul Mihai Stănici a fost găsit în unitate cu 14.903 de kilograme de carne dosită. O parte din marfă era ascunsă într-un ungher al magazinului iar alta într-o... găleată acoperită cu o clipă. Deci, pusă deoparte pentru a fi speculată după bunul plac. Mai iau şi alte sesizări de la unităţile cu acest profil şi îi fac o vizită tovarăşului Dumitru Petrescu, directorul O.C.L. Alimentara din sectorul 4. — Vă rog să-mi spuneţi dacă aveţi o evidenţă a controalelor efectuate de echipele de control obştesc şi bineînţeles a măsurilor pe care le luaţi in urma acestor controale. — Fireşte că da. Avem un registru... De fapt nu este un registru. Fiecare unitate are un dosar şi acolo sunt trecute procesele-verbale ale controalelor şi măsurilor pe care le luăm. Cerem dosarul cu budluc de la Complexul A 6. — Stănici Mihai, aţi spus . — Da. — A fost sancţionat. — Cum anume ? — Cu... avertisment. Acum a fost mutat la complexul A 18. — Numai cu avertisment, pentru o faptă atît de gravă care frizează după părerea noastră, codul penal ? — De fapt vinovatul principal este fratele lui, Florea. Stănici. El era gestionar. Acesta a fost în repetate rînduri sancţionat. — Și acum unde este ? — Vinzător tot la carne, la complexul A 12. Avem o discuţie in contradictoriu. Tovarăşul director imi spune că este o mare lipsă de vînzători In acest sector, şi în consecinţă, ...aceasta este situaţia. Nu subscriem la un asemenea argument deoarece menţinerea in continuare a unor vînzători necorecţi ar însemna perpetuarea unor practici ilicite in comerţ. In fine, ii aduc la cunoştinţă şi alte cazuri. Tot la un centru de carne din piaţa Moruzi a fost găsită marfă ascunsă într-un frigider iar la unitatea din str. Decebal nr. 4 echipa de control obştesc cântărind prin sondaj un număr de 11 pachete de carne preambalată, a constatat un gramaj în minus faţă de tichetele ataşate. Căutăm in dosarele unităţilor dar iată că... aceste sesizări ale echipe-1 nr rlo r»nr»f r*r\1 nhctoez» nil ama»* in atenţia direcţiei. — Nu cumva acest sistem pe care îl practicaţi este defectuos şi in felul acesta sesizările rămîn fără răspuns ? — Nu sînt de acord cu dumneavoastră. — Vă reproduc, în spiritul celei mai depline obiectivități, cuvintele în ziar, însă aceasta nu mă obligă să fiu convins că aveți dreptate. — Am să vă spun de ce. Avem atitea unități pe raza noastră de activitate incit practic nu pot să știu imediat despre toate aceste sesizări. — Şi, totuşi, este important pentru propria dumneavoastră activitate, să luaţi imediat măsuri căci echipele de control obştesc au tocmai menirea să vă ajute. — De altfel, şi eu sunt membru in comisia de îndrumare a controlului obştesc pe sector. — Cu atit mai mult ! Mă reîntorc la tovarăşul Florian Neacşu, preşedintele Comisiei pentru activitatea de control obştesc şi îl rog, în spiritul aceleiaşi obiectivităţi, să fie arbitru în această discuţie. — Dacă vrem să fim drepţi, trebuie să spunem că directorul O.C.L. Alimentara este în general prompt în răspunsurile pe care ni le trimite şi intervine acolo unde controlul obştesc acţionează. In cazurile amintite nu are insă dreptate. Chiar a doua zi trebuia acţionat pe urmele controlului. Legea este foarte clară în această privinţă şi este obligatorie pentru noi toţi. Aşadar, legea care reglementează activitatea controlului obştesc nu suferă nici un fel de derogare, oricîte pseudo-argumente ni s-ar aduce şi oricîte motive ni s-ar invoca. Căci altfel ingenioasa cutie de dimensiuni poştale pe care am zărit-o ieri în faţa unei clădiri, ar deveni un simplu și banal obiect decorativ. Dumitru Tabacu ŞI METALUL trei întrebări (Urmare din pag I) dispoziţie in această perioadă 39 048 tone capete de ţevi, înseamnă că au fost valorificate 2 742 tone. —-eea ce reprezintă... — 6,6 la sută din cantitatea de capete rezultată din fabricaţie. Acestea se vind cu un preţ cu 30 la sută mai mic decit ţevile de categoria A, dar mai mare cu 100 la sută decit la fier vechi. — Cantitatea de metal trimisă de uzină la retopit este totuşi ceva mai mare... — Da, ea se ridică în zece luni la 46 843 tone, deoarece la cantitatea de capete de ţevi se adaugă şi alte pierderi tehnologice, cum sunt cele sub formă de şpan şi ţunder. In jur de incă 7 300 tone... Aşa a apărut in discuţie noţiunea de „pierdere tehnologică". Atît la conducerea centralei amintite, cît şi a uzinei respective ni se explică că cele 46 843 tone metal trimise la retopit reprezintă de fapt pierderea tehnologică normală, prinsă în consumurile specifice planificate. Chiar dacă din calculele făcute împreună cu specialiştii care ne dau aceste explicaţii, reiese că circa 20 la sută din metalul intrat in fabricaţie nu se mai regăseşte în produsul finit, situaţia nu este de natură să alarmeze pe cineva. Răspunsul vine de fiecare dată automat : „pierderi tehnologice !“, „pierderi tehnologice !“. Paradoxul abia începe însă. In primele zece luni ale anului, uzina la care ne-am oprit a raportat o economie de metal — realizată pe seama reducerii consumului stabilit la tona de ţeavă — care se ridică la 536 tone ! Dindu-ne această informaţie, ing. BORIS SARBULESCU, şeful serviciului tehnic al uzinei, pare şi el puţin stînjenit. Dar îşi revine repede : — Intr-adevăr, poate nu este prea mult. Dar în condiţiile unor norme de consum foarte strinse, tot e ceva.... De data aceasta, e rindul nostru să fim descumpăniţi în faţa unor astfel de explicaţii. Este, oare, firesc să se mai vorbească de economii de metal într-o uzină în care, nu numai zece luni, peste 46 000 de tone de metal părăsesc procesul de producţie, sub diferite forme de resturi, care sunt retrimise la topit ? Pentru a ne edifica mai bine continuăm ancheta in rindul specialiştilor din Ministerul Industriei Metalurgice, la Direcţia generală plan şi urmărirea capacităţilor de producţie. Şi de data aceasta sunt invocate pierderile inerente pe care le suferă metalul în procesul de laminare. — Aceste pierderi sunt mai mari sau mai mici — este de părere im.. EMIL MARTIN — în funcţie de măsurile care se iau în faza premergătoare a procesului tehnologic, respectiv în oţelarii, în pregătirea semifabricatelor pentru laminare. Abordind problema in sfera lamîncarelor care realizează de pildă, produse plate (table), vom vedea că ponderea mare a pierderilor apare acolo unde se finisează producţia pentru a o aduce în final la dimensiunile şi formatele solicitate de beneficiari. — Nivelul încă mare al acestui gen de pierderi — şi-a continuat interlocutorul nostru ideea — se poate reduce considerabil printr-o pregătire atentă a semifabricatelor care intră la laminare, in funcţie de comenzile existente. Sistemul desigur se practică, dar el trebuie extins, fără a afecta productivitatea liniilor de fabricaţie. — După opinia dvs. care compartimente au datoria să acţioneze mai serios pe acest ţărim ? — In primul rind, se cere întărită colaborarea serviciilor de concepţie cu cele de exploatare, colaborare de la care nu trebuie să lipsească nici compartimentele de desfacere a produselor, cele rare ţin principala legătură cu beneficiarii de laminate. Dar colectivelor de laminatori le sunt deschise încă multe alte căi pentru a acţiona pe linia reducerii pierderilor de metal încă din aceste prime faze de transformare a lui în laminate, fie ele table, ţevi sau profile. — In această acţiune — ne-a spus ing. E. Martin — un obiectiv de bază trebuie să-l constituie îmbunătăţirea tehnologiei de încălzire a lingourilor şi semi-fabricatelor, respectarea cu stricteţe a tehnologiei fixate pentru fiecare marcă de oţel. Altfel ne vom mulţumi să constatăm în continuare pierderi de metal provenite din arderea materialului. Dar opririle accidentale ale liniilor de laminare ? • — Ştiind bine că orice minut de stagnare a instalaţiilor, echivalează cu răcirea cu cîteva grade a temperaturii laminatelor aflate in flux, este evident că opririle accidentale provoacă rebuturi care atirnă greu în balanţa consumurilor de metal. Convorbirile purtate cu specialişti din metalurgie au evidenţiat căi importante pentru reducerea pierderilor de metal încă în faza de transformare în laminate, scoţind în .rglist şi . cîteva posibilităţi demne de, luat in consideraţie, în. vederea valo- rificării unei părţi din aceste pierderi tehnologice nu numai prin trimiterea la retopit. Prezentăm pe scurt două dintre aceste posibilităţi in încheierea acestui prim capitol al anchetei noastre . • La Uzina „Laminorul“ din Brăila se află în curs de montaj un micro-laminor cu o capacitate de circa 15 900 tone pe an, care se realizează din utilaje rămase de la modernizarea laminoarelor vechi. Acest micro-laminor va putea utiliza, pe lingă semi-fabricatele normale, şi capetele de ţagle rezultate dm piuucoui uc pi egame a materialului la marile laminoare. E o idee bună care se pune în practică, dar care ar trebui să depăşească faza de unicat! • Printr-o atentă selecţionare, o bună parte din resturile de metal rezultate mai ales in secţiile de ajustaj din laminoarele de produse plate — dar şi în cazul ţevilor sau al profilelor — să nu mai fie trimise la retopit, ci în bazele de desfacere ale Ministerului Industriei Metalurgice. Aici, printr-o dotare minimă, ar urma să se creeze posibilitatea pregătirii întregului material la nivelul cerinţelor unor beneficiari de cantităţi mai mici de laminate. Mîîne, interlocutorul nostru este CONSTRUCŢIA DE MAŞINI WM Iată tonele de ţevi care merg la retopit aur a Expoziţiei de patente şi invenţii de la Viena a fost câştigată de un inginer român Marea medalie de aur, distincţie conferită de Expoziţia de patente şi invenţii de la Viena, pentru realizări tehnice de mare eficienţă, a revenit în această toamnă inginerului Gheorghe Ambrozie, de la Grupul industrial de petrochimie din Borzeşti Specialistul român a prezentat în capitala Austriei un „ventil demontabil cu protecţii anticorozive interschimbabil“, folosit cu rezultate deosebite în instalaţiile din industria chimică, afectate de coroziune. Aplicată in cadrul instalaţiilor de la Borzeşt, această invenţie a prelungit viaţa unor coloane de sinteză, a redus timpul de revizii şi reparaţii, ducînd astfel la economisirea de bani, timp şi materiale Mai aproape de cerinţele cumpărătorilor PLOIEŞTI (coresp. R.I. — Al. MIHAI). Conducerea cooperativei meşteşugăreşti „Confecţia" din municipiul Prahova a iniţiat recent o nouă formă de servire a cetăţenilor, avantajoasă pentru ambele părţi : clienţi şi cooperativă. Au fost organizate pe lingă cluburile marilor întreprinderi din municipiu, expoziţii cu vinzare unde sunt puse la indemina cumpărătorilor, confecţii realizate in atelierele cooperativei. Buna servire merge mai departe , cu ocazia expoziţiilor unitatea primeşte comenzi (costume, paltoane, pardesie şi alte confecţii) care pot fi achitate in rate lunare. O NOUĂ CONCEPŢIE PLANULUI (Urmare din pag. I) Şi cu o deosebită claritate de secretarul general al partidului : acela de a se fabrica numai produse care răspund unor cerinţe şi necesităţi pregnante ale economiei noastre naţionale, ale populaţiei sau ale unor beneficiari externi. Industria solicită de la beneficiarii săi, ca să dăm aceste exemple, strunguri sau războaie de ţesut şi nu cifre globale, agricultura are nevoie de tractoare sau îngrăşăminte şi nu de „valori“ generale, populaţia consumă zahăr, ulei sau unt şi nu nişte ermetice „planuri de desfacere“. Or, practica planificării prin cifre, globale, a provocat unele neajunsuri în genul „producţiei de dragul producţiei“, a stocării de produse cu o valoare de întrebuinţare redusă. Fireşte, această acţiune de nominalizare este departe de a putea fi considerată ca pe deplin finalizată. Se aşteaptă in continuare din partea Comitetului de Stat al Planificării, a ministerelor, a centralelor, a întreprinderilor măsuri menite să o ducă la capăt astfel incit incepînd din 1973 întreaga producţie de bunuri materiale să fie nominalizată. Modul de eşalonare a sarcinilor planificate constituie o altă condiţie importantă pentru obţinerea unei eficienţe economice ridicate. Iată raţiunea pentru care planul pe 1973 aduce o seamă de îmbunătăţiri şi în acest domeniu. Un număr mai mare de indicatori sunt desfăşuraţi pe ministere, centrale, întreprinderi şi în profil teritorial precum şi pe trimestre, iar producţia urmează să se eşaloneze şi pe luni, înainte de începerea fiecărui trimestru. Această măsură constituie un eficace antidot împotriva lipsei de ritmicitate, a încărcării neechilibrate a capacităţilor de producţie, a „asalturilor“, devenite cronice, de la finele trimestrelor şi în mod deosebit de la finele anului. Vorbind despre eşalonarea sarcinilor de producţie trebuie să menţionăm şi importanţa indicaţiei dată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu ca planurile anuale să fie încheiate la mijlocul lunii decembrie, răgazul astfel obţinut urmind a fi folosit de colectivele de muncă pentru pregătirea in condiţii îmbunătăţite a planului pe anul viitor. Se creează astfel condiţii pentru o mai bună ritmicizare a activităţii din fiecare an. Punctarea unora din noile elemente ce au stat la aşezarea legii recent votate de Marea Adunare Naţională scoate in lumină faptul că oamenii muncii dispun, prin planul pe 1973, de un instrument substanţial îmbunătăţit de lucru, capabil să le asigure noi sucese în activitatea lor viitoare. Așa cum sublinia, în încheierea expunerii sale, secretarul general al partidului, acum .este necesar să trecem cu hotărire la muncă, in așa fel incit pină în a doua parte a lunii ianuarie să fie întocmite programe și Planuri de măsuri concrete in fiecare unitate, pină la ultimul loc de muncă“. Sarcinile anului viitor, deşi de amploare, pot fi pe deplin îndeplinite, deoarece au la bază aportul colectiv al oamenilor muncii, hotărirea lor de a face totul pentru ridicarea nivelului general al activităţii noastre. FAPTE DIN ȚARĂ Avalanșa (Urmare din pag. 1) gurile de exploatare din acea zonă. Pentru degajarea drumului de materialul adus de viitură (pămint, stinci, copaci), şi refacerea lui erau necesare cîteva săptămini. Aceasta ar fi însemnat paralizarea activităţii unităţilor de prelucrare amintite, ca urmare a întreruperii aprovizionării cu buşteni. Nu exista decit o cale: deschiderea unui drum provizoriu. Specialiştii sosiţi la faţa locului ezitau să dea insă o soluţie tehnică. Instabilitatea terenului, ca şi crăpăturile mari produse in zona respectivă puneau probleme foarte dificile. Cei care şi-au asumat răspunderea efectuării unei asemenea dificile lucrări au fost buldozeriştii Neagu Botezatu şi Gheorghe Bahnă, de la şantierul Focşani al întreprinderii de construcţii forestiere Piatra Neamţ. Sub supravegherea maistrului Gavril Minecan, care a luat măsurile de precauţie impuse de situaţie, cei doi au pornit asaltul muntelui. Cinci zile şi cinci nopţi a durat apriga lor bătălie. Nu de puţine ori cite o nouă avalanşă de pămint şi stfbct aducea la loc ceea ceei îndepărtaseră in zeci de ore de muncă asiduă. Dar nu s-au descurajat nici o clipă. Lucrind, şi noaptea la lumina farurilor, odihnindu-se cu rindul, ei au reuşit să îndepărteze cei peste 5 000 m.c. material care bloca drumul. In dimineaţa celei de-a şasea zi, primele autocamioane au pornit-o spre Piriul Negru. Circulația spre exploatările din bazinul forestier Zăbala fusese restabilită. Pagina a 3-a — 7 decembrie 7972■ JbCol 17,11A7 la acest număr de telefon (la care din provincie putem fi chemaţi cu taxă inversă) zilnic, intre 10 şi 18 se găseşte un redactor de serviciu căruia cititorii noştri îi pot comunica fapte exemplare, informaţii de interes şi folos general din toate domeniile de activitate. Dorim ca această rubrică să fie un dialog direct intre cititori - oameni ai muncii din toate colţurile ţării - şi ziarul nostru. De serviciu, redactorul nostru Anton Uncu Apartamentele vin pe şantier aproape gata — Da, am înţeles, sînteţi tovarăşul Marin Tudor, secretarul comitetului de partid de la... ? — întreprinderea de prefabricate „Progresul“. Am pentru dumneavoastră o noutate care, cred eu, interesează pe toată lumea. — E vorba de noile panouri mari, prefabricate ? — Exact. De unde ştiţi ? — Am în faţă o informaţie transmisă de Agenţia de presă, în care scrie printre altele , la acest tip de panou, realizat pentru prima dată în ţară... — Da, aşa este, pentru prima dată... — ...„instalaţiile sanitare, sunt montate în celule spaţiale în procesul de fabricaţie. De asemenea, elementele de tîmplărie sunt fixate direct din fabrică“. — Deci ştiţi aproape tot. Vă daţi seama, apartamentele vin pe şantier aproape gata. — Panourile acestea sunt pentru orice categorie de blocuri ? — Nu. Ele sunt potrivite mai ales la construirea blocurilor cu 8—10 nivele. — Deci, ce-ar mai fi de făcut — Cîteva, foarte puţine, finisaje interioare — Şi în exterior ? — Nimic. Faţadele sunt gata finisate... Fără adeverinţe... — Vă vorbeşte George Rizea, secretar al comitetului executiv al comunei Puchenii Mari din judeţul Prahova. O întrebare : Putem să vorbim cu dv. fără adeverință de domiciliu ? — Desigur, ce legătură are una cu alta ? — Ne bucură că dv. nu ne cereţi astfel de adeverinţe. Le cer in schimb cei de la autobaza 6 de la I.T.A. Ploieşti. — Despre ce e vorba ? — Cîteva sute de locuitori din comuna Puchenii Mari solicită abonamente la autobuzele I.T.A. Autobaza le cere adeverinţe de domiciliu. Cetăţenii Ie cer de la consiliul popular, care nu le eliberează din cauză că legea stabileşte că atestarea locului de domiciliu se face în baza buletinului de identitate. — Cei de la I.T.A. Ploieşti nu cunosc acest lucru ? — Poate ştiu tovarăşii din Centrala de Transporturi Auto din Bucureşti ! Să aşteptăm răspunsul lor. Numai să nu ne solicite adeverinţe de domiciliu... Cu un singur tractor — 2,5 ha — a.ît insămînțează la o singură trecere, mecanizatorul Constantin Bădălan de la S.M.A. Drăgânești. Această treabă, pină acum, o făceau trei tractoare care trăgeau fiecare cite o semănătoare. El a experimentat la semănatul orzului un cuplu de trei semănători trase de un tractor DJ-75, care seamănă astfel o dată o „alee“ de 10,5 m lăţime, cu 87 rinduri. — E vorba de o inovaţie ? — Da. Prin aplicarea ei se reduce numărul de tractoare, consumul de carburanţi şi numărul de mecanizatori, obţinindu-se în acelaşi timp o viteză de trei ori mai mare in operația de însăminţare. — Cu cine vorbim ? — Nistora Pătru, de la S.M.A. Drigăneşti-Olt. Chestiune de logică — Locatarii blocului A 5 din Drumul Taberei, microraionul 7, au plătit întreprinderii de agrement şi decoraţiuni, suma de 39 000 lei, pentru instalarea celor două antene de televiziune, colective. — Dacă aţi achitat, înseamnă că le-aţi acceptat... — Da, dar acum nu mai înţelegem altceva. Aceeaşi întreprindere ne anunţă acum că nu răspunde de viitoarea calitate a recepţionării emisiilor, deoarece cele 4 blocuri de 10 etaje care au început să fie ridicate în faţa blocului nostru de numai 4 etaje, vor face, practic, inutile cele două antene. — Dv. cine sînteţi ? — Constantin Gheorghiade, preşedintele asociaţiei de locatari. — Ce aţi decis să faceţi ? — Noi n-am decis nimic. Ştiţi, noi au achitat anticipat, cei 39 000 lei... Şi acum, ni se pare că ar trebui ori să recepţionăm cum trebuie emisiunile, ori să primim banii inapoi. Nu-i logic ? I-am făcut-o... automatului — Sint Robert Aberman și am telefonul numărul 53 47 78. Plătesc lunar 35 lei abonament, in cazul cînd pîrdalnicul de automat care înregistreazăconvorbirile nu înregistrează şi unele adiţionale... Pină acum, numai — Aveţi timp să vă spun o poveste cu Delia ? O poveste cu pescari ? — O poveste cu un televizor „Orion Delta super“. Ea începe să se înfiripe de la 28 ianuarie 1972, la unitatea „Radio-Progres“ din str. 30 Decembrie, care i-a schimbat trei piese. Eu am dat 231 lei şi am primit chitanţa 21 677. — Și cum a mers ? — A mers aşa că, la 12 septembrie am mai dat 344 lei. După numai două zile, altă reparaţie , 82 lei. Pe 11 octombrie încă 73 lei pentru o nouă reparaţie. Televizorul, cu toate acestea tot nu funcţiona. La 25 octombrie, a venit un tehnician din nou acasă şi mi-a spus că o lampă nu este bine fixată. Deci încă 25 de lei. — Total cit v-a costat ? — Pînă acum 755 lei, dar știu eu ce poate aduce viitorul ? La 8 noiembrie am chemat din nou un specialist care mi-a spus că trebuie să duc aparatul la atelier. L-am dus și, după verificarea „reparației“, am constatat că are imaginea ștearsă, meteahnă pe care n-o avea Înainte. Mi s-a mai, spus că situaţia aceasta se datorează tensiunii de curent, care ar fi prea mare. Am adus la cunoştinţa IREB-ului, care a trimis pe cineva şi a măsurat tensiunea, zicînd că este In limitele admise. Dar, în acest timp, n-am mai văzut aparatul deloc, fiindcă unitatea „Radio-Progres“ mi l-a confiscat. — De ce ? pocinoage mi-a făcut dar am tăcut. Ziceam eu așa : „Cine știe ? Oi fi vorbit mult la telefon“. In septembrie însă i-am făcut figura și l-am prins cu ocaua mică... — Cum ? — Am plecat de-acasă pe 17 — Ca să cer IREB-ului să... schimbe coloana electrică, lucru pe care IREB-ul nu-l face. (Din convorbirea cu Ion Visu, str. Baba Novac nr. 6, Bloc T2, Bucureşti), septembrie şi m-am întors pe 21 octombrie. Pot dovedi asta cu biletul de odihnă la staţiunea Tuşnad, biletele de tren, martori oculari... Cînd m-am întors, automatul înregistrase convorbiri adiţionale de 33,60 lei. — Pe ce perioadă era plata ? — Intervalul 21 septembrie—21 octombrie 1972. — Vă îndoiţi, așadar, că automatul ar fi sincer ? — Mă îndoiesc. Asta pînă în clipa cînd cineva poate să-mi dovedească, cum poate cineva vorbi de la un telefon din Bucureşti, atunci cînd se află la Tuşnad. O poveste cu tensiune NOTA Cină cei vizaţi reacţionează la timp cele de mai jos nu mai fac obiectul rubricii : 1. — Dumneavoastră aţi scris despre aragazul acela ultramodern cu patru ochiuri ? — Da noi. — Ia număraţi vă rog de la patru, înapoi. — Trei, doi... — Stop. Cu trei ori două ochiuri nu găsesc... Or, eu am nevoie de un aragaz cu două ochiuri. (Mircea Acasandrei). .. — Regret, iar ne supără liftul. — Cum ? — Păi, așa Dimineața vreau să cobor... „defect". Dau telefon la deranjamente, vin, il repară. Seara cind vreau să urc, iar defect. Dau telefon vin, îl repară. Și tot așa... (Ion Justinian, Bd. Metalurgiei nr. 15, Bloc 02, scara IV). 3. — Ca să fie absurdul, absurd mai este nevoie să se aducă ceapă la cofetărie. — Cum aşa ? — Păi dacă la Aprozar găseşti Pepsi și la cofetărie, nu, atunci să se aducă ceapă la cofetărie... (Pamfil Ioanide, Titan, capătul mașinii 107). Perdeaua de ceaţă (Urmare din pag. 1) ceput să crească pînă la 500 metri. Dar cînd se credea că perdeaua de ceaţă a fost trecută, la fila 45, nava intră intr-o nouă perdea de ceaţă. Pilotul Sorin Olărescu nu opreşte. Nava işi continuă drumul prin ceaţă. In jur nu se vede aproape nimic. Se aud doar valurile clipocind, sirenele vaselor care trec la vale. După 45 de mile, străbătute numai prin ceaţă, fără vizibilitate, nava pilotată de Sorin Olărescu reuşeşte să ancoreze in portul Brăila cu o intirziere de numai o oră faţă de trei zile c i s-ar fi consumat dacă s-ar fi aşteptat să se creeze condiţii favorabile de navigaţie.