România Liberă, februarie 1974 (Anul 32, nr. 9104-9127)

1974-02-01 / nr. 9104

,Románia libera" Industria alimentară şi comerţul la aceeaşi masă Diversificarea producţiei in industria alimentara Radu Abagiu : — Deşi subiec­tul discuţiei noastre este diver­sificarea şi calitatea, consider că nu vom­ putea aborda aceas­tă tematică in deplină înţelege­re a ceea ce aduce nou în mo­mentul de faţă dacă nu ne vom referi, la început, la unele a­­precieri cantitative. Şi anume, la faptul că în ultimii ani fon­dul de marfă alimentar a cres­cut simţitor d­in 1973 faţă de 1970 cu 30 la sută. Iată şi câte­va procente de creştere pe pro­duse : păsări vii — 87,5 la sută, carne tăiată — 27,4 la sută, lapte — 24,8 la sută, unt — 26,3 la sută, zahăr — 25,4 la sută, ouă — 69,1 la sută — conserve de legume — 22,5 la sută. Pentru perioada 1974—1975, se prevede o nouă creştere, pe ansamblul produselor alimenta­re, de circa 10 la sută. Această bază materială mult îmbunătă­ţită ne cere să ne îndreptăm preocuparea spre problemele de calitate şi diversificare. — Vorbind despre diversifi­care, ar fi util să ne oprim pu­ţin asupra raţiunilor, temeiuri­lor care au pus această proble­mă în actualitate. Radu Abagiu : — Este vorba, de fapt, de trecerea spre o treaptă calitativ nouă. Creşterea fondului de mărfuri de care dis­punem, progresele obţinute de agricultură în ce priveşte spori­rea gamei şi cantităţilor de materii prime au creat,posibili­tatea fabricării unor sortimente de produse mai diferenţiate, care să răspundă cerinţelor­ tu­­turor categoriilor de cumpără­tori, în funcţie de vîrstă, stare de sănătate, preferinţe, venitu­rile acestora. Ing. Const. Iftodi : — Ceea ce implică din partea lucrători­lor din industria alimentară e o schimbare de concepţie, de gîn­­dire. Piaţa vinzătorului, cind o­­rice produse îşi găseau debu­şeu este tot mai mult înlocuită de o piaţă a cumpărătorului, în care acesta trebuie să fie con­vins, determinat să cumpere un produs sau altul. Această eman­cipare a gusturilor, a cerinţe­lor, cer lucrătorilor din indus­tria alimentară eforturi supli­mentare de gîndire şi de iniţia­tivă. Mentalităţi retrograde mai pun piedici acţiunii de diver­sificare pe care o întreprindem dar, în ciuda acestora, ne aflăm pe un drum bun. — Cum se materializează concret acest drum bun ? Ing. Hie Carabulea . — Voi cita citeva elemente concrete. In perioada 1970—1973 s-au creat în industria alimentară circa 400 produse noi iar în 1973 alte 169 asemenea produse, faţă de un plan ce prevedea 143. Din­tre acestea, 73 aparţin de indus­tria cărnii şi 34 de cea a peşte­lui. Sporuri importante de sor­timente s-au realizat şi la: pro­duse lactate, bere, ţigări, pro­duse zaharoase. — Se pare că încă nu toate produsele nou create au ajuns la cumpărător. Radu Abagiu . — Este adevă­rat. Desigur, faptul că, pe an­samblul livrărilor, industria a­­limentară şi-a îndeplinit în 1973 obligaţiile contractuale este po­zitiv. Pe de altă parte însă, res­pectarea structurii programate, livrarea noilor produse la timp şi în cantităţi suficiente, mai lasă uneori de dorit. În 1973, de exemplu, din cele 500 sorti­mente prevăzute să fie fabricate şi livrate de industria alimenta­ră, comerţul a primit 390 şi a­­cestea în cantităţi necorespun­zătoare. — Sînt motive să sperăm că, in acest an, situaţia se va pre­zenta mai bine ? Ing. Const. Iftodi : — In bună măsură, da. împreună cu Mi­nisterul Comerţului Interior s-au întocmit programe detaliate de diversificare pentru fiecare sector, programe avînd în vede­re atit cerinţele consumatorilor cit şi sarcinile de valorificare superioară a materiilor prime. Am antrenat şi sectorul de cer­cetare, îndeosebi cel uzinal, pentru a spori această diversifi­care, astfel incit să răspundem cerinţelor foarte diferite în ii ma­­terie de consum. S-au făcut lu­cruri bune, dar suntem­ încă de­parte de a ne declara mulţu­miţi. Chiar dacă au existat şi o seamă de greutăţi obiective — neritmicitate în livrarea materi­ei prime, lipsa unor ambalaje, lipsa unor condimente —, totuşi lucrătorii din industria alimen­tară nu pot fi absolviţi de o seamă de omisiuni înregistrate în domeniul diversificării pro­ducţiei. Ing. Vaieriu Rotaru­ : — Aş vrea să mai adaug două idei. In primul rind, în programul de di­versificare a fost stabilit nu nu­mai numărul de sortimente ci şi o cantitate minimă obligato­riu de realizat, atit din catego­ria produselor introduse mai demult în fabricaţie cît şi din cea a mărfurilor ce abia urmea­ză să fie fabricate. Apoi, faptul că se va urmări îndeaproape pe parcursul acţiunii de diversifi­care a produselor ca acestea să-şi păstreze integral calităţile iniţiale de la omologare. Prac­tica îmbunătăţirii pe parcurs a reţetelor de fabricaţie, altfel spus a degradării calitative a produselor va fi atent urmărită şi combătută. Nicolae Blăjan :— Apreciem toate aceste măsuri, dar nu pu­tem să nu facem observaţia că o seamă de produse noi foarte apreciate au fost oferite de cen­tralele industriei alimentare în cantităţi insuficiente. Mă refer, în special, la unele sortimente­ de preparate de carne şi brîn­­zeturi. De asemenea, sortimen­tele de conserve din peşte ocea­nic sînt încă reduse. Dat fiind că materia primă pentru indus­tria alimentară sporeşte cantita­tiv de la un an la altul, (înre­­gistrînd în 1974 o creştere de 20 la sută faţă de anul trecut), consider că solicitările noastre ar putea fi mai bine acoperite. Constantin Griţac : — La con­­tractări, unele centrale industri­ale au vădit intr-adevăr o „pru­denţă“ exagerată atunci cind s-au angajat să livreze unele din noile produse. Lucrurile nu se vor opri însă aici. Vom re­lua, după, contractări, discuţia cu centralele industriale şi cu co­merţul în vederea găsirii unor soluţii pentru suplimentarea li­vrărilor. Sunt convins că, din această confruntare, se vor pu­tea obţine rezultate importante. — In ce priveşte ritmicitatea livrării unor produse, un număr de cititori s-au arătat nesatis­­făcuţi de faptul că nu se găseşte peşte proaspăt în magazine de­cit într-o perioadă foarte limi­tată din an. Radu Abagiu : — Intr-adevăr, toamna, respectiv în lunile oc­tombrie şi noiembrie avem greu­tăţi de valorificare prin comerţ a crapului de crescătorie din cauza abundenţei acestuia, in timp ce în unele luni ale anu­lui, peştele proaspăt este absent din magazine. Ing. Const. Iftodi : — La noi există, e adevărat, tradiţia con­sumului de peşte proaspăt şi trebuie să ne străduim mai mult să-l asigurăm pe tot parcursul anului. Fără să diminuăm cu mult producţia de conserve de peşte, ne gîndim la o redistri­­buţie a cantităţii de peşte, ast­fel incit să fie livrat proaspăt sau viu într-o perioadă mai în­delungată a anului. Va fi ne­cesar un timp de reglaj pentru păstrarea în bazine a unor can­tităţi sporite de peşte după care vom fi in măsură să li­vrăm mai aproape de volumul solicitărilor.­­ Unii cumpărători semnalea­ză şi goluri in ce priveşte pre­zenţa în reţeaua de desfacere a unor „anexe alimentare“ foarte cerute : drojdia de bere, sarea de lămiie, înlocuitorii de cafea, oţetul şi altele. Căror ca­uze se datorează aceste lipsuri şi ce se întreprinde pentru în­lăturarea lor ? Ing. Ilie Carabulea : — Crea­rea unor noi capacităţi de pro­ducţie va înlătura curînd aceste dificultăţi de aprovizionare. In luna martie va începe să pro­ducă la Giurgiu o nouă fabrică de sare de lămiie. De asemenea, încă din acest an şi pină în 1976, noi capacităţi vor permite creşterea producţiei de drojdie de bere pină la 37 000 tone canti­tate suficientă atit pentru indus­tria de panificaţie cît şi pentru consumatorii individuali. Cit pri­veşte surogatele de cafea, tre­cerea la fabricarea acestora la o întreprindere de industrie lo­cală din judeţul Buzău a creat dificultăţi de moment. Fabrica a început să producă cu 4 luni intirziere şi abia la jumătate din capacitate. S-au luat măsuri urgente pentru remedierea a­­cestei situaţii. Leon Levy : — S-a amintit şi despre oţet. După părerea mea dispersarea fabricaţiei intre mulţi producători — industria alimentară, Centrocoop, indus­tria chimică, industria locală — şi nivelul tehnic scăzut al insta­laţiilor au creat cu timpul o dis­crepanţă între producţie şi ce­rere. Ar trebui să existe o coor­donare unitară a producţiei a­­cestui articol în vederea moder­nizării şi extinderii producţiei. Radu Abagiu : „ Aş vrea să mai exprim unele deziderate ale comerţului, respectiv ale consu­matorilor, privind crearea unor noi produse alimentare. în pri­mul rind, au apărut cereri de consum pentru preparate şi se­­mipreparate tip INSTANT, foar­­te practice pentru gospodine. Este vorba despre acele produ­se concentrate care se prepară prin simplă diluare sau fierbe­re­ în apă. Și fiindcă a venit vorba despre acestea, îmi ex­prim regretul că supele concen­trate nu se fabrică de către indus­tria alimentară ci de Centrala de valorificare a legumelor şi fruc­telor şi că aceste supe nu se ri­dică la nivelul de calitate dorit. Aş propune totodată să se dez­volte mai repede şi fabricaţia de produse congelate şi ca a­­cestea să fie livrate şi în am­balaje mai mici. Ne oprim aici cu relatarea discuţiilor desfăşurate în cadrul mesei rotunde urmind ca in­tr-un număr viitor al ziarului să ne referim la unele probleme privind îmbunătăţirea calităţii produselor. Paul Marian Mircea Scripcă ING. CONST. IFTODI RADU ABAGIU NICOLAE BLAJAN LEON LEVY / Bursa DAR ARZÂTORUL A FOST REALIZAT Ar fi multe de spus despre arzătorul conceput şi construit de inginerul Bogdan Popescu. Ar trebui spus mai întii că el n-a fost doar o idee apărută peste noapte în mintea autoru­lui şi confruntată apoi cu con­diţiile de utilizare, nici o năs­truşnicie în faţa căreia să­ ră­­mînem circumspecţi. Se ridică aici aceeaşi problemă a arză­toarelor pentru gaze naturale despre care am mai discutat in cadrul rubricii, despre aceeaşi nevoie recunoscută de toată lumea de a avea instala­ţii­­consumatoare de gaz me­tan la cei mai ridicaţi para­metrii tehnici. Pentru că deo­camdată arzătoare bune, cu ran­damente superioare, avem mai ales în proiecte, citeva au fost realizate, ca prototipuri, citeva au primit medalii de aur, foar­te puţine sunt efectiv aplicate şi utilizate. Şi iată încă un ar­zător pentru care toate dovezile au fost aduse, aşteaptă de trei ani omologarea. — Dacă vă aflaţi aici, în­seamnă că mai credeţi. Sau aţi venit să ne aduceţi un dosar cu nemulţumiri? — Şi cu izbînzi. In 1967 in cadrul Institutului de cercetări pentru materiale şi prefabricate pentru construcţii s-au iniţiat cercetări şi studii pentru reali­zarea unui arzător de gaze la nivelul tehnicii mondiale, pen­tru cuptoarele de sticlă. In cele din urmă mi s-a spus: „Popes­­cule, ocupă-te de problema asta. E sarcină“. Nu vă spun cum, nu vă spun cît s-a muncit, că nu vă interesează, dar zile­le şi nopţile acelea s-au dus, ca­felele s-au băut, planşele, hîr­­tiile s-au rupt, a rămas doar forma finală, aşa cum am rea­lizat-o în 1970. — S-au făcut probele de la­borator ? — Făcut. Rezultatele promi­ţătoare. — Experimentarea industri­ală ? — Un moment. Instalaţia era gata pregătită pentru a fi mon­tată la staţia pilot a institu­tului dar, cuptorul fiind ocupat, cu alte experimentări, socotite atunci mai importante, s-a a­­mînat experimentarea industri­ală şi omologarea pentru 1971... Insă, arzătorul era cunoscut de acum la Uzina de produse so­dice Govora care, a cerut Insti­tutului să-i livreze un set. Aşa că, înainte de experimentarea institutului, primul arzător a şi fost montat la Govora. Urma­rea : la 27 octombrie, Comisia republicană a avizat favorabil şi a autorizat funcţionarea, re­­comandind aplicarea arzătoru­lui la toate cele patru cuptoare din dotarea uzinei. — S-a dovedit bun, aşadar. — Bun ? Consumul specific de combustibil se reduce la aproape jumătate în condiţii de creştere a producţiei pe cuptor. Nu bun, ci foarte bun. — Aşadar, nu bun, ci foarte bun, avizat, autorizat. Unde s-au împiedicat lucrurile ? — La începutul anului 1971, am transpirat mai mult decât în trei luni de caniculă Am mon­tat arzătorul în staţia pilot a institutului, cu cuptorul în plină funcţionare. Muncitorii de la staţie au făcut atunci lucruri de necrezut. Fără ei nu aş fi pu­tut face nimic... Din nou rezul­tatele au confirmat premizele. — Urma omologarea. Proba­bil că aici... — La 24 mai 1971, Institutul a informat Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie a­­supra stadiului lucrării, menţio­­nînd că arzătorul se află în curs de omologare. E drept documen­taţia s-a întocmit dar omologa­rea nu s-a făcut nici pînă azi. — Cum aşa ? De ce ? — Motivul a fost acesta : cup­torul staţiei pilot nu mai func­ţionează. — De ce ? — Din lipsă de comenzi. Toate lucrările de omologare au în­gheţat odată cu cuptorul, iar fabricile de sticlă­­continuă să lucreze cu arzătoarele vechi. — De doi ani şi mai bine ! De ce aţi tăcut pînă acum ? — Am tot sperat, am tot aş­teptat... — Spuneţi-mi, vă rog, tema acestui arzător nu a făcut obiec­tul unui contract de cercetare ! — Ba da, dar cu ocazia reor­ganizării, sarcina a revenit Cen­tralei de materiale izolante şi sticlă de la Ploieşti care a co­municat institutului­­că renunţă la contractul de cercetare. — De ce ? — De ce, de ce ! Uite-aşa. — Bine, dar arzătorul fusese realizat. — Fusese. — Deci nu se putea renunţa pur şi simplu la contract atîta vreme cît cercetarea se finali­zase cu excepţia omologării. In asemenea situaţii nu se plătesc daune ? — Şi ce dacă se plătesc sau nu se plătesc ? Ce importanţă au pentru, dumneata daunele ! Să zicem că s-au plătit. Ei şi ? Cu asta s-au îmbunătăţit arză­toarele din industria sticlei ? A cîştigat economia naţională vre-un leu ? S-au trecut poate — deşi nu-i sigur — nişte fon­duri din contul centralei din Ploieşti în contul institutului. Şi cu asta, basta. — Şi dumneavoastră ce aţi făcut de-atunci ? — Poftim ! Ce am făcut eu ? Am întrebat la centrală. — Verbal ? — Verbal. Ştiu, asta nu e o dovadă. Problema ar fi urmă­toarea: bine, centrala a renunţat la contract... Dar consumul de gaz metan continuă să fie du­blu faţă de cit ar putea să fie — cel puţin la cuptoarele din industria sticlei. Şi acuma să presupunem că două fabrici de sticlă se cheamă la întrecere. Iar eu spun­­ dacă mi se soli­cită sprijinul pot modifica sub­stanţial criteriile la capitolul „consum de combustibil“ Vi se pare interesant ? — Sigur, nouă ni se pare in­teresant. Sunt curios ce va spune insă Centrala de materi­ale izolante şi sticlă din Plo­ieşti. Pentru că nu-mi vine să cred că s-a renunţat la acest contract fără un motiv serios. Să ne spună centrala, aşadar, dacă arzătorul la care s-a lu­crat trei ani şi care a aşteptat alţi trei, poate deveni în 1974, un criteriu de modificare a ca­pitolului „consum de combusti­bil“ în industria sticlei. Anton Uncu Pr­iu u g Cimitire de fier vechi Trecind prin perimetrul­­unor întreprinderi braşovene, ca „Tractorul“ sau cea de autocamioane, oricine constată cu surpriză o defecţiune a spiritului ei gospodăresc. La întreprinderea de autocamioane, de exemplu, pe lingă drumurile uzinale şi pe terenurile dintre secţii s-au creat adevărate cimitire de fier vechi aruncate de­ avalma. Fier vechi este un fel de a spune căci, de fapt, acolo zac mor­mane de metal bun de prelucrat. Diferite piese de zeci şi sute kg. greutate, care repuse în valoare ar putea consti­tui materia primă pentru multe autocamioane noi. Aspecte asemănătoare de slabă gospodărire a metalului se intil­­nesc şi la „Tractorul" pe terenurile dintre secţia oţelărie­­prese-sudură şi montaj general. S-ar putea întocmi o listă lungă cuprinzînd radiatoare, măşti capotă, chiar şi roti complete aruncate ca un obiect al nimănui. De ce oare spiritul gospodăresc nu funcţionează pretu­tindeni la fel ca la locul de muncă şi în afara atelierelor ? I. Piticu RESURSELE ENERGETICE SECUNDARE ŞI VALORIFICAREA LOR (Urmare din pag. 1)­zistenţă sporită, granulaţie mai omogenă), consumuri specifică diminuate deci la furnale ; — permite reducerea duratei de cocsificare a cărbunelui in baterii (creşte deci randamen­tul cuptoarelor şi scade impli­cit consumul de combustibil ne­cesar elaborării cocsului). Ţinînd seamă de toate aces­te efecte, un calcul făcut la nivelul capacităţii finale de producţie a Uzinei cocso-chimi­­ce de la Galaţi, arată că tre­cerea la recuperarea căldurii din cocs creează posibilitatea e­­conomisirii intr-un an a unei cantităţi de combustibil conven­ţional care echivalează cu consu­mul necesar pentru producerea a circa 450 milioane kWh- Iată de altfel şi motivul pentru care in­vestiţia pentru o instalaţie de tipul celei care se construieşte la Galaţi — destinată primelor 4 baterii de cocs — se recupe­rează nu mai puţin de 3 ani. Drept urmare, aceeaşi concepţie stă şi la baza elaborării — de către IPROMET — a proiecte­lor pentru bateriile de cocsifi­care de mare capacitate, pre­văzute în continuare pentru Galaţi. Convorbirea cu specialiştii de la IPROMET s-a oprit in aceeaşi măsură şi asupra recuperării căl­durii deţinute de gazele care rezultă din procesul de elabora­re a oţelului. Acestea au o tem­peratură de circa 850 de grade la cuptoarele Martin şi de cir­ca 1 700 de grade la converti­zoare. Un imens potenţial ter­mic care se impune a fi valori­ficat cum se cuvine. In cazul primei oţelării cu convertizoare de la Galaţi, in­stalaţiile de recuperare a căldu­rii din aceste gaze fac parte­­ integrantă din procesul tehnolo­gic. Sub formă de abur la para­metrii tehnologici şi energetici, acest­­potenţial termic este fo­losit în diferite procese la fur­nale, laminoare şi în sectoarele de întreţinere, permiţînd anual economisirea a circa 50 000 tone combustibil convenţional. Prin intrarea în funcţiune şi a celei de-a doua oţelării gălăţene cu convertizoare, acestui potenţial i se poate adăuga anual o eco­nomie de încă 70 000 de tone combustibil convenţional. Deşi abia la început de drum, recuperarea căldurii din ga­zele rezultate la elaborarea oţe­lului în cuptoare Martin se află pe o cale bună. La oţelăria Martin nr. 2 de la Hunedoara funcţionează primele două in­stalaţii de acest fel. Pe baza experienţei acumulate, s-au proiectat cazane recuperatoare îmbunătăţite pentru alte 4 cup­toare, instalaţii care se află a­­cum în execuţie. In final, cind întreaga oţelărie Martin nr. 2 va fi echipată cu astfel de instala­ţii, fiecare cuptor, odată cu pro­ducţia sa de oţel, va putea a­­sigura şi o producţie anuală de 81 000 tone abur tehnologic, ne­cesar mai ales noilor etape de dezvoltare a centralei termoe­lectrice a marelui combinat hu­­nedorean. CUM AJI ÎNCHEIAT PRIMA LUNA A ANULUI ? (Urmare din pag. 1) bare pentru scule, prelucrate din oţelul de Tirgovişte la forja noastră de blocuri şi bare. GALAŢI : Laminate din oţelul de Tirgovişte Să începem cu cele două eve­nimente principale ale lunii ia­nuarie.: — Au fost laminate şi livrate Uzinelor „23 August“ — Bucu­reşti şi altor unităţi constructoa­re de utilaje tehnologice, pri­mele cantităţi de tablă normali­zată în grosime de peste 40 mm . — In noaptea de 30 spre 31 ianuarie au fost prelucrate la laminorul slebing primele 480 tone de oţel aliat livrat de la Tirgovişte. In final, ing. CORNELIU VE­­LNNCOV, directorul Uzinei de laminate plăte din cadrul Com­binatului siderurgic Galaţi, ne-a comunicat situaţia planului pe prima lună a anului : peste prevederile lunii ianuarie s-au realizat 2 000 tone laminate fi­nite pline la cald şi 600 tone bandă laminată la rece. Realiză­rile oţelarilor — încă din prima lună a anului 3 000 tone oţel peste plan — asigură in conti­nuare laminoarelor posibilităţi să prelucreze in mod ritmic cantităţi sporite de metal. SLATINA : Planul fizic îndeplinit Dar contractele ? Platforma industrială a me­talului alb nu ne anunţă veşti prea îmbucurătoare . — Planul fizic pe luna ianua­rie la aluminiu primar s-a rea­lizat — ne-a spus ing. ION BUDA, director general al Cen­tralei industriale a metalelor neferoase şi rare. Cu toate a­­cestea, o serie de contracte la unele sortimente de aliaje şi sirmă din aluminiu nu au fost onorate la timp. Pentru a recu­pera imediat aceste restanţe şi a asigura fabricaţiei ritmicita­tea necesară, luna februarie va marca încă din primele zile o curbă ascendentă a producţiei noastre. Faptul că la cea de-a şaptea hală de electroliză au fost puse în funcţiune şi ulti­mele instalaţii planificate, vine în sprijinul acţiunii desfăşurate in vederea intrării urgente a în­tregii producţii în cadenţa ce­rută de planul pe 1974. Contracte între întreprinderi româneşti şi firme din Anglia şi Irak întreprinderea de comerţ ex­terior „Romagrimex“­ a încheiat un nou contract cu firma­­engle­ză „Buckeye-Stephens Limited­“ din Gloucester, în baza căruia urmează a fi realizate, prin cooperare, 130 de incubatoare cu o capacitate de 60 000 ouă fie­care. De menţionat că, încă din 1972 prin conlucrarea dintre cele două unităţi au fost construite 40 de incubatoare, partea româ­nă producînd 50 la sută din in­stalaţiile componente. Bunele relaţii stabilite între cei doi parteneri au determinat extinderea acestei cooperări,­­ ţara noastră livrînd părţi com­ponente de incubator pentru fir­ma engleză, la cererea acesteia, folosite în activitatea sa de ex­port pe alte pieţe. ★ Potrivit unui contract semnat între Geomin şi Iraquian Natio­nal Oil Company, România execută lucrări de prospecţiuni privind seismicitatea, precum şi lucrări de foraj şi enfracţie a ţiţeiului în Republica Irak. Colaborarea româno-irakiană în acest domeniu se desfăşoa­ră in baza Acordului de cooperare economică şi tehnică în domeniul petrolului parafat in noiembrie 1971. (Agerpres) Recepţionară cu ochii legaţi Cu doi ani în urmă, în cartierul „Ştrand“ din Sibiu, un bloc de locuinţe s-a fisurat. Ulterior, calitatea altor două blocuri — nr. 24 şi 25 — din cartierul Hipodrom I a fost contestată de locatari şi pe bună dreptate ; marea lor ma­joritate au cerut — şi li s-a aprobat — să li se constru­iască în schimb alte apartamente, aşa cum au prevăzut in contractul încheiat in prealabil cu constructorii. Recent Alexandru Chelărescu din blocul 19 al cartierului Hipo­drom 111, sesiza şi el organelor locale defecţiunile lăsate de constructori, in urma lor, la imobilul în care abia s-au mutat. Aceste semnalări ridică, insă, şi o altă problemă : ce fac comisiile de recepţie ? S-ar părea că merge la mica în­ţelegere. Şi uite-aşa, „activînd“ legate la ochi, respecti­vele comisii tolerează constructorului deficienţe inadmisi­bile, care creează apoi locatarilor un lanţ de necazuri. Căci, sub pretextul „anului de garanţie“, unii constructori pleacă, lăsind lucrări nefinisate, cu gindul premeditat să se în­toarcă iar. Unii au avut şi umor. Le-au răspuns locatarilor care se plîngeau de calitatea lucrărilor : „Nu-i nimic. Nu vă punem să plătiţi nici apa, nici căldura“. V. Lázár Pagina a 3-a — 7 februarie 1974 La telefon redactorul nostru Marius Georgescu LUNG E DRUMUL DE LA TĂŞNAD LA CĂREI Pentru expedierea unui colet prin C.F.R., tăşnădenii şi lo­cuitorii comunelor învecinate, se deplasează cale de 25 kilo­metri, adică pină la Cărei. Si­tuaţia aceasta durează de vreo doi ani, de cind cofetăria din gara oraşului nostru a fost des­fiinţată, în acelaşi timp, în au­tobuzul Tăşnad — Cărei, nu ai voie să urci cu pachete volumi­noase, sunt norme clare în acest sens. Vrind, nevrînd, trebuie să apelezi la un taxi-furgonetă, dar soluţia costă prea mult... (Ion Zaharia, Tăşnad). Vasile Şuşman, şeful staţiei C.F.R. Tăşnad : — Nu sînt in măsură să vă explic de ce co­letăria staţiei noastre a fost desfiinţată, întrucît hotărîrea, de acum doi ani, nu ne apar­ţine. La ora actuală însă se im­pune reînfiinţarea de urgenţă a acestui serviciu de coletărie. înainte de desfiinţare serveam un număr de 20 întreprinderi. Acum, aceste unităţi sunt ne­voite să-şi risipească zilnic mij­loacele de transport tocmai la Cărei. Tăşnadul expediază prin Cărei 2—3 vagoane de coletărie. Este, cred, un argument pen­tru reînfiinţarea serviciului de coletărie, fiind de ne­conceput, ca un oraş în plină dezvoltare, cum este Tăşnadul, să fie lipsit de un asemenea serviciu. In ceea ce ne priveşte, putem asi­gura spaţiul necesar şi cu 3—4 salariaţi lucrurile ar merge foarte bine. Colegii de la Cărei sunt foarte aglomeraţi, nu mai fac faţă solicitărilor. — Portar există, cu toate că sincer să fiu, de cite ori am fost pe acolo, nimeni nu m-a întrebat unde merg şi pe cine caut. Mai sunt angajate şi cinci femei de serviciu, care se cam calcă, ce e drept, pe picioare, fiecare are în grijă trei săli de clasă dar, mă rog, asta e situaţia. Nu înţeleg, însă, de ce un elev este scos în fiecare zi de la cursuri, de dimineaţa, pînă seara, pentru a fi de serviciu. El răspunde la telefon, el dă relaţii. M-am interesat dacă liceele pedagogice fac excep­ţie de la regula generală, care interzice acest lucru. Nici vorbă. Excepţie face liceul de specialitate din Slatina. (Ion Cernat, Slatina). ★ —­ Duminică, locatarii din blocul nostru se vor aduna pentru a discuta o seamă de probleme gospodăreşti. Ce se va întîmpla, insă, celor care, din diferite motive, nu vor lua parte : li se va opri apa, nu vor mai avea lumină, căl­dură nu, lift nu, pe scara de serviciu nu şi alte încă zece de NU. Lipseşte unul singur : să nu mai fie primiţi în ca­să. Adunare generală, nu zic nu, dar procedeul acesta mi se pare abuziv. (Ing. Andrei Dufala, str. Dr. Marcovici nr. 9 Bucureşti). LA ÎNTREBAREA DV.: Dr. Cristina Manole, Cluj : — Am auzit că, in a­ceastă primăvară, Ministerul Sănătăţii va organiza o nouă sesiune de examene pentru obţinerea gradului de medic pri­mar. M-ar interesa să ştiu care sunt condiţiile de concurs şi cind va avea loc examenul ? Ministerul Sănătăţii ne-a informat : examenele pentru obţinerea gradelor de medici primari şi principali de medicină generală, profil adulţi, întreprindere, pediatrie şi stomatologie se vor organiza la data de 15 martie 1974. Pentru obţinerea gra­dului de medic principal de medicină generală profii adulţi, în­treprindere, pediatrie şi stomatologie, se pot prezenta la concurs medici încadraţi in circumscripţii sanitare şi in alte unităţi cu profilele respective, care au minimum 5 ani vechime neîntre­ruptă in munca sanitară, ca medic, de la data examenului de stat şi pint la data de 31 decembrie 1974. Pentru obţinerea gradu­lui de medic primar de medicină generală profil adulţi, între­­prindere, pediatrie şi stomatologie, se pot prezenta la examene medici încadraţi in circumscripţiile sanitare şi în alte unităţi cu profitele respective, care au minimum 3 ani vechime neîntrerupta ca medici principali de medicină generală, pînă la data de 31 decembrie 1974. înscrierile se fac pină la data de 12 februarie 1974, la direcțiile sanitare județene pe teritoriul cărora funcțio­nează candidații. Examenele vor avea loc la nivelul direcţiilor sanitare din centrele universitare medicale : Bucureşti, Cluj, Iaşi, Mureş şi Timiş. 4, secto Aurel Borna, str. Dezrobirii nr. 14, bloc 24, sector 7, Bucureşti . In .Mersul trenurilor“ figurează şi acceleratele 242 şi 243, care asigură ruta Bucureşti — Deva şi retur. Intrarea lor in circulaţie era condiţionată de electrificarea liniei Craiova — Deva. Au trecut două luni de zile de cind s-au terminat lucrările pe traseul anunţat, dar 242 şi 243 nu circulă. De ce ? Ing. Radu Stelian, de la serviciul tehnic formaţia „Mers de tren“, a Regionalei C.F.R. Bucureşti . Intr-adevăr, deşi lucrările de electrificare a traseului Craiova — Deva au fost mai de mult terminate nu s-a dat cale liberă acceleratelor 242 şi 243, deoarece în acest interval de timp s-au efectuat o- DESCURCAŢI-VĂ SINGUR u­nele lucrări de verifi- a­t care şi corecţie a dru- _ Am văzut eu că petrolul a început să mului de fier. Odată se prelingă prin toate părţile... In plus, terminate aceste veri— scotea şi fum. Imediat am apelat la ser— .. . viciile cooperativei „Metalocasnica“, ma­ficari, Direcţia mişcare şina mea de încălzit fiind în termen de garanţie. O cumpărasem cu două zile înainte. Cu o promptitudine demnă de toată lauda, în aceeaşi zi au fost la mine acasă. — Rezultatul ? — Dintr-o privire, se vedea că meşte­rul se pricepe, a şi stabilit locul cu pri­cina. „Jiglerul defect. Aţi încurcat-o S-a mai uitat, a mai pipăit pe ici pe colo. „A umblat cineva aici. Piesa e ruptă. Nu am ce să vă fac“. „Cine să umble ? Eu sunt femeie bătrînă. Dacă mă plătește cu aur şi tot nu pot umbla acolo. Cum am luat-o de la magazin aşa am adus-o a­­casă. In pachet mi-au dat-o, în pachet am adus-o“ — zic eu. „Nu am ce să fac, vă descurcaţi cum vă taie capul. Jiglerul e o piesă fină. In plus, uite aici ştampila CTC-ului din Satu Mare. E clar. La re­vedere !“. — Poate că fiu ar fi rău să sediul cooperativei. — A fost fiul meu. Ca mine mai erau şi alţii acolo. Nu şi nu, că a umblat ci­neva, că are ştampilă CTC etc. Le-an­ explicat că nu am văzut în viaţa mea piesa aia de-i spune Jigler, că maşina e nouă şi că nu a mers decit două zile. Fără rezultat. O ţin morţiş să ne descurcăm singuri. Dacă mă pricepeam, nu apelam la ei ! (Erneslina Safirman, str. Splaiul Unirii nr. 49 Bucureşti), şi comercială din ca­drul Regionalei a dis­pus ca începînd cu da­ta de 1 februarie, ac­celeratele 242 şi 243 să fie introduse în circu­laţie. — Nu-mi place mie să aştept la stop dar nici aşa. Există un semafor la intersecţia Calea Griviţei şi strada Buzeşti care îşi schimbă culorile, mult prea repede. Nici n-ai apucat să treci strada că, pe la mijlocul ei, gata, ai ajuns „pe roşu“ Culoarea galbenă nici că ai timp să o vezi... Cele mai gro­zave frine, cred că aici se pun... (Ion Toma, Bucureşti), mergeţi la ic, intre omi­­O—f$ pmvmie cu taxaf invem 33 in loc de 3 Se împlinesc patru ani de cind, pentru locuitorii din Frunzeni, orice deplasare pină la Costişa, satul de reşe­dinţă al comunei lor, reprezintă o adevărată aventură. Şi doar intre cele două localităţi nu sunt mai mult de trei kilometri. Numai că, pentru a-i străbate, trebuie neapărat să treci Bistriţa iar podul peste apă este stricat. Cind vre­mea este bună, oamenii trec cu piciorul peste puntea in­­provizată. Dar cind vremea este rea sau cind vine apa mare, lucrurile se complică, cei trei kilometri devin 33, pentru că trebuie ocolit pe la Roznov, cale de mai bine de 30 kilometri , alt drum nu există. De fapt, podul de la Frunzeni nu este rupt. El a devenit impracticabil pentru că, la o viitură, apele au spălat umplutura de la capete. De atunci au trecut patru ani dar cei de la Direcţia dru­muri şi poduri a judeţului Neamţ nu se hotărăsc încă să înceapă reparaţiile necesare, cu toate că locuitorii din co­munele Costişa şi Cindeşti s-au oferit în repetate rinduri să ia parte la lucrări. C. Azoitii y l y m f i

Next