România Liberă, decembrie 1975 (Anul 33, nr. 9674-9700)

1975-12-01 / nr. 9674

ANUL XXXII! Nr. 9674 • 6 pagini 30 bani t). COTIDIANUL CONSILIULUI NAȚIONAL AL FRONTULUI UNITĂȚII SOCIALISTE . Preşedintele Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu s-au întîlnit, sîmbătă, cu spe­cialiştii şi conducerea unor importante obiecti­ve petroliere iraniene, cu oficialităţi ale provin­ciei Khuzistan. „ Oaspeţi ai şantierului din Bandar Shahpour şi ai Centrului de cercetări nucleare din Te­heran • „România—Iran, relaţii exemplare" (Revista presei iraniene) (In paginile 2 şi 3) Luni 1 decembrie 1975 VIZITA PREŞEDINTELUI NICOLAE CEAUŞESCU ÎN IRAN Preşedintele României­­­ şi Şahinşahul Iranului au continuat ieri convorbirile oficiale Preşedintele Republicii So­cialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi tovarăşa Elena Ceauşescu s-au reîntîlnit, duminică seara, la palatul Nia­­varan, cu Maiestatea Sa Impe­rială Şahinşahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, şi Ma­iestatea Sa Imperială Farah Pahlavi, Şahbani a Iranului. Cu acest prilej, preşedintele Nicolae Ceauşescu şi Şahinşa­hul Aryamehr au continuat schimbul de vederi în proble­me de interes comun ale dez­voltării pe multiple planuri a raporturilor româno-iraniene şi conlucrării celor două ţări pri­etene în viaţa internaţională. Convorbirile s-au desfăşurat sub semnul stimei reciproce şi prieteniei ce caracterizează di­alogul la nivel înalt româno-ira­­nian, relaţiile dintre ţările şi popoarele noastre. în acest timp, tot la palatul Niavaran, tovarăşa Elena Ceauşescu şi împărăteasa Farah Pahlavi s-au întreţinut înde­lung, într-o atmosferă destinsă, prietenească. După convorbirile dintre cei doi şefi de stat, preşedintele Nicolae Ceauşescu şi Şahinşa­hul Aryamehr, tovarăşa Elena Ceauşescu şi împărăteasa Fa­rah Pahlavi s-au reîntîlnit îm­preună, în cadrul unui dineu intim ce s-a desfăşurat într-o ambianţă plină de cordialitate. '13 CEREMONIA MIUNĂRII TITLUMU­ DE DOCTOR COMIS CAM Al UNIVERSITĂŢII DIN TEHERAN PRESEDINTEM­­ NICOLAE CEAUSESCU SI TOVARĂŞEI ELENA CEAUSESCU Cuvîntarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu Vizita oficială a solilor po­porului român în Iran a înscris, duminică, un nou şi semnificativ moment care a pus pregnant în evidenţă Înalta stimă şi preţuire de care se bucură preşedintele Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu, prodigioasa lor activitate închinată propăşi­rii poporului român, nobilelor idealuri de progres ale umani­tăţii, cauzei păcii şi prieteniei între naţiuni. în această zi, în cadrul unei solemnităţi desfăşurate în spiri­tul străvechilor tradiţii univer­sitare a fost conferit pre­şedintelui Republicii Socialiste România,, tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii Teheran. Ceremonia, care a reprezentat, în acelaşi timp, o manifestare a prieteniei statornicite între po­porul român şi poporul iranian, a dorinţei lor de a conlucra tot mai strins, în folosul ambelor naţiuni, al înţelegerii şi coope­rării internaţionale, a reunit personalităţi marcante ale vieţii ştiinţifice şi culturale iraniene. Sunt de faţă ministrul ştiinţei şi al învăţămîntului superior, Abdol Hossein Samir, care a în­soţit pe iluştrii oaspeţi de la Palatul Golestan pînă la Univer­­sitate, rectorul, decanii facultă­ţilor, întregul corp profesoral, studenţi. Au fost prezenţi tovarăşii Ion Păţan, viceprim-ministru al gu­vernului, ministrul comerţului exterior şi cooperării economice internaţionale, George Maco­­vescu, ministrul afacerilor exter­ne, Nicolae Doicaru şi Con­­stantin Mitea, consilieri ai pre­şedintelui Republicii Socialiste România, Alexandru Roabă, am­basadorul ţării noastre la Te­heran. Preşedintele Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu sunt întimpinaţi la sosire cu deose­bită consideraţie şi cordialitate de rectorul universităţii, Hus­­hang Nahavandi, de prorectorii universităţii şi decanii facultăţi­lor, învestmintaţi în tegile dem­nităţii universitare. Ei urează distinşilor oaspeţi un cald bun venit. Studenţi şi studente oferă, apoi preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu buchete de flori — mesaj simbo­lic al simţămintelor de deose­bită stimă faţă de solii poporului român, al bucuriei tineretului universitar de a-i avea ca oas­peţi de onoare în mijlocul lor. Preşedintele Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu se întreţin cordial, timp de cîteva minute, cu rectorul Hushang Nahavandi, care exprimă­­do­rinţa vie ca una din filele cărţii de onoare a universităţii să poarte semnătura iluştrilor oaspeţi. Răspunzînd cu plăcere acestei rugăminţi, preşedintele Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu semnează în cartea de onoare a Universităţii Teheran. Preşedintele Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu sunt invitaţi, apoi în aula consacrată marilor festivităţi unde cei pre­zenţi — profesori şi studenţi — fac oaspeţilor români o caldă manifestare de prietenie. In această atmosferă, în a­­plauzele îndelungi ale asisten­ţei, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu sunt conduşi la locurile de onoare ce le-au fost rezervate în prezidiu. Se intonează imnurile de stat ale României şi Iranului, în onoarea înalţilor oaspeţi este intonat imnul universităţii. Ales omagiu adus personalită­ţii preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi a tovarăşei Elena Ceauşescu, vieţii şi operei lor, întreaga solemnitate s-a desfă­şurat sub semnul acestor senti­mente de profundă consideraţie şi înaltă apreciere. Adresîndu-se preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu, rectorul Uni­(Continuare in vap. a 5-a) Domnule rector, Doamnelor şi domnilor, Voi începe prin a mulţumi Universităţii din Teheran pen­tru titlul de „Doctor Honoris Causa“ pe care mi l-a decernat, şi totodată, a-mi exprima satis­facţia de a mă întîlni, cu acest prilej, cu profesorii, cu cei ce lucrează în acest minunat centru de cultură şi învăţămînt. Este un prilej, pentru mine, de a evoca relaţiile tradiţionale dintre popoarele noastre, faptul că, încă cu 2 000 de ani în urmă, perşii şi dacii de atunci s-au cu­noscut, au întreţinut relaţii ; mai tîrziu, acum 500 de ani, şe­fii celor două state au dezvoltat între ei relaţii strînse de cola­borare în lupta împotriva asu­pritorilor străini, pentru apăra­rea fiinţei naţionale, a drep­tului popoarelor lor de a fi li­bere şi stăpîne pe propriile des­tine. Aceste relaţii străvechi cunosc astăzi o puternică înflorire in noile condiţii cînd şi România şi Iranul desfăşoară o politică susţinută de dezvoltare econo­­mico-socială, de pace şi colabo­rare internaţională. Aş dori să menţionez cu multă satisfacţie că întîlnirile repetate ale şefilor de stat român şi iranian, schim­bul de delegaţii la diferite ni­vele, inclusiv între oamenii de ştiinţă şi din învăţămînt, au constituit şi constituie factori importanţi ai extinderii colabo­rării în folosul celor două ţări şi popoare, al cauzei generale a păcii şi cooperării internaţio­nale. In ce o priveşte, România desfăşoară o intensă activitate de dezvoltare economico-socială, de industrializare a ţării şi, tot­odată, de modernizare a agricul­turii, aşezînd la baza întregii activităţi economice cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi teh­nicii din toate domeniile de ac­tivitate. Societatea socialistă pe care am edificat-o în România şi pe care o ridicăm pe trepte (Continuare in vap. a 3-a) Cuvîntarea tovarăşei ! Elena Ceauşescu Domnule rector, Doamnelor şi domnilor, Permiteţi-mi să mulţumesc senatului universitar pentru ho­­tărîrea de a-mi decerna titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii din Teheran. Cins­tea care mi se face astăzi mie o consider şi ca o expresie a preţuirii aduse ştiinţei şi cul­turii româneşti, ca o ilustrare a sentimentelor de prietenie şi stimă ce şi se nutresc reciproc oamenii de ştiinţă din cele do­uă ţări, popoarele român şi ira­nian. Intre oamenii de ştiinţă ro­mâni şi iranieni — inclusiv între cei de la Universi­tatea din Bucureşti şi Univer­sitatea din Teheran — se dez­voltă o colaborare tot mai lar­gă, in spiritul bunelor relaţii existente intre ţările noastre. Sunt convinsă că extinderea în continuare a acestei conlucrări va fi numai în folosul po­poarelor noastre, al cauzei ge­nerale a păcii şi înţelegerii din­tre naţiuni. România acordă o atenţie deosebită ştiinţei ca factor de cea mai mare importanţă în construirea noii orînduiri. Noi pornim de la faptul că numai întemeindu-ne pe o industrie puternică, dezvoltată pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiin­ţei şi tehnicii contemporane, putem asigura avansarea rapi­dă a ţării pe calea progresului, a făuririi bunăstării poporului. Pentru a ilustra avîntul pe care l-a cunoscut economia româ­nească în această perioadă, vreau să arăt că producţia in­dustrială a ţării este în acest an de circa 30 de ori mai mare decit acum 3 decenii, în cadrul politicii generale de industrializare se pune un ac­cent prioritar pe dezvoltarea ramurilor moderne ale produc­ţiei, hotăritoare pentru asigura­rea progresului economic gene­ral al ţării. Astfel, în perioada 1985—1975, producţia industriei chimice — domeniu lu care a­ (Continuare in pap. a 3-a) Harta fenomenelor meteorologice probabile. Amănunt. In pagina a 5-a 1 Decembrie 1918 MEMORIA ISTORIEI în cronica de aur a poporului nostru, ziua de astăzi va străluci întotdeauna ca o nestemată, re­­aducindu-ne în memorie unul dintre cele mai de seamă eveni­mente ale istoriei noastre — Uni­rea la 1 Decembrie 1918 a Tran­silvaniei c­u România, moment care a marcat încununarea unei lupte de veacuri prin desăvîrşi­­rea statului naţional unitar ro­mân. Pentru Înfăptuirea unirii lup­tase Mihai Viteazul, materiali­­zînd pentru puţină vreme, visul nutrit întotdeauna de locuitorii ţărilor româneşti. Strălucitul cărturar Dimitrie Cantemir scria de „toată Ţara Românească care apoi s-au împărţit în Moldova, (ţara) Mun­tenească şi Ardealul...“. Opera lui Mihai Viteazul a căpătat valoare de simbol, însu­fleţind lupta viitoare a poporu­lui român. Aceste idealuri înalte l-au ajutat să înfrunte vitregii­le aspre ale istoriei, i-au permis să păstreze nealterată conştiinţa de neam, conştiinţa unităţii de limbă şi cultură. Legă­turile economice şi politice care s-au păstrat neîntrerupt in­tre provinciile româneşti au con­stituit un permanent suport şi au alimentat năzuinţa spre unitate a poporului nostru. Această lup­tă a cunoscut o etapă nouă, su­perioară, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi in secolul următor, atunci cînd, în 1848, pe Cîmpia Libertăţii de lingă Blaj, poporul s-a pronunţat : „Noi vrem să ne unim cu fata". Aceşti ani au consemnat evenimente deosebite ale istoriei poporului român in lupta pentru emanciparea sa so­cială, evenimente care s-au des­făşurat in strînsă legătură cu lupta naţională şi care au prile­juit puternice manifestări ale so­lidarităţii naţionale.­­Nu poate fi fericire fără libertate — scria Nicolae Bălcescu — nu poate fi libertate fără putere şi noi, ro­mânii, nu vom putea fi puter­nici pînă cînd nu ne vom uni cu toţii într-unul şi acelaşi corp po­litic". Profetice cuvinte. Dorinţa unanimă şi legitimă a unirii Transilvaniei cu România a fost considerată pe deplin îndreptăţi­tă de fruntaşi ai vieţii social­­culturale aparţinind naţionalită­ţilor conlocuitoare. Este bine cu­noscută, în această privinţă po­ziţia unui savant de talia lui Stephan Ludwig Roth, a unor ziare de limbă maghiară şi altele. Un pas important spre realiza­rea visului de unitate naţională l-a marcat momentul 1859 cind, prin alegerea lui A.I. Cuza ca domn, S-a realizat unirea Mol­dovei cu Ţara Românească. Proclamarea independenţei de stat depline a României, la 9 mai 1877, act con­sfinţit prin jertfele date pe cimpul de luptă, de ostaşii ro­mâni, a exprimat în chip con­vingător realitatea de necontes­tat a voinţei de unitate şi inde­pendenţă. Participînd direct la lupte, ca voluntari, şi săvirşind fapte de eroism sau organizind sprijinirea prin ajutoare materi­ale a frontului, transilvănenii, de toate categoriile sociale, au ţinut să fie alături de fraţii lor din restul ţării în înfăptuirea inde­pendenţei de stat, expresie eloc­ventă a solidarităţii întregului popor întru împlinirea idealului de unitate naţională. Lupta pentru Unire d in Tran­silvania a înregistrat o sim­ţitoare creştere in perioada ce a urmat proclamării in­dependenţei României, găsind un larg ecou şi prilejuind puter­nice manifestări de solidaritate atît în opinia publică din ţară cit şi în cea din întreaga Europă. Apariţia mişcării muncitoreşti şi socialiste din ţara noastră a marcat afirmarea unei forţe noi, importante, în lupta pentru în­făptuirea dezideratelor majore care stăteau in faţa poporului nostru. Manifestînd o adîncă în­ţelegere faţă de necesităţile isto­rice ale dezvoltării ţării, prole­tariatul român, organizat în partidul său de clasă, a îmbinat armonios lupta pentru răsturna­rea orânduirii­ capitaliste cu ideea realizării unităţii. Reviste ca „Emanciparea“ sau „Dacia vii­toare“ publicau în paginile lor ample articole prin care militau cu căldură pentru unire. „Stră­bunii noştri ne-au conservat lim­ba şi pământul strămoşesc, pă­rinţii noştri, generaţiunea care se duce, au făcut unirea, inde­pendenţa... Acum e rîndul nos­tru : noxtă ne este dat a com­pleta unitatea naţională, a întări libertatea şi a face ca egalitatea să fie un nume“, arătau socialiş­tii de la „Dacia viitoare“. Voinţa de înfăptuire a Unirii, însoţită de o activitate perma­nentă, desfăşurată în acest sens, s-a afirmat cu tărie în cele mai importante momente ale istoriei patriei noastre de la începutul secolului al XX-lea. Aceasta era situaţia când a izbucnit primul război mondial. Sa ştie că pe­ Dr. Georgeta Tudoran (Continuare în pag. a 5-a) In Editura politică a apărut: Contribuţii ale României la soluţionarea marilor probleme ale lumii contemporane Lucrarea cuprinde următoarele documente : Poziţia Româ­niei cu privire la instaurarea unei noi ordini economice in­ternaţionale. (Declaraţie difuzată la a VII-a sesiune extra­ordinară a Adunării Generale a O.N.U. — septembrie 1975) . Poziţia României în problemele dezarmării, în primul rînd ale dezarmării nucleare, şi în instaurarea unei păci trainice în lume. (Document difuzat la sesiunea Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite — 5 noiembrie 1975) ; Pozi­ţia României cu privire la îmbunătăţirea şi democratizarea activităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite, la întărirea rolu­lui său în realizarea colaborării între toate statele, fără deosebire de orînduire socială, a unei lumi mai bune şi mai drepte, a unei păci trainice. (Document prezentat la sesiu­nea Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite — 12 noiembrie 1975.) ---------------------------------------------------------­%

Next