România Liberă, decembrie 1976 (Anul 34, nr. 9985-10011)
1976-12-01 / nr. 9985
ANUL XXXIV Nr. 9985 p 6 pagini 30 bani COTIDIANUL CONSILIULUI NAȚIONAL AL FRONTULUI UNITĂȚII SOCIALISTE DECEMBRIE, IN ECONOMIE Au trecut 11 luni din acest rodnic an 1976 şi iată au mai rămas doar 31 de zile, dacă o socotim şi ne cea de azi, pînă vom trece pragul noului an. Curiozitatea profesională, dar şi dorinţa de a informa cititorii asupra preocupărilor la zi în unităţile economice ale ţării ne-au îndemnat să abordăm în cursul zilei de ieri mai mulţi conducători de centrale industriale, de uzine, trusturi de construcţii, institute de cercetări. Sintetizînd răspunsurile primite la cele două întrebări puse de redacţie („Cum stau cu planul pe 1976 7“ şi „Cum pregătit producţia lui 1977 ?“) putem conchide că bilanţul acestui an este deosebit de pozitiv, din moment ce în toate unităţile sondate, cu unele excepţii, nu se indică depăşirea sarcinilor de plan la zi, atît la producţia fizică cit şi la cea globală şi marfă, obţinerea în majoritatea întreprinderilor a unor parametri înalţi de eficienţă economică, rezultaţi din modernizarea şi înnoirea produselor şi tehnologiilor, din creşterea nivelului calitativ şi scăderea cheltuielilor materiale, din creşterea productivităţii muncii, din economisirea metalului, bumbacului şi altor materii prime şi materiale, a combustibilului şi energiei, dintr-o organizare superioară a producţiei şi a muncii. S-a muncit, aşadar, bine şi cu spor, astfel încît interlocutorii noştri prelimină de pe acum producţii suplimentare celor prevăzute de plan, la o serie de produse cu căutare pe piaţa internă şi externă. Ceea ce nu înseamnă că n-am întîlnit, chiar la unele întreprinderi sau centrale care au obţinut în general rezultate bune, şi carenţe, regretabile desigur, dar nu şi nerezolvabile în scurta perioadă ce ne mai desparte de 1977. Desigur, prima şi cea mai importantă este situaţia neplăcută a unor întreprinderi — subliniem, cu rezultate bune în general — care au restanţe faţă de beneficiari (la unele sortimente). Nu ne propunem să intrăm în amănunte şi nici să analizăm cauzele care au condus la aceste situaţii nedorite, dar pentru că este vorba, în unele cazuri, de maşini-unelte, utilaje şi instalaţii necesare înzestrării industriei noastre (unele ar fi trebuit la ora aceasta să fie deja montate şi să producă), în altele de subansamble sau piese care sunt aşteptate de alte uzine pentru a-şi finaliza produsele. în sfirşit, în alte cazuri de produse datorate consumatorilor de pe piaţa internă, nu putem decît regreta aceste neajunsuri şi, semnalîndu-le, să cerem eliminarea lor. Răspunsul invariabil primit în legătură cu aceste deficienţe şi mai ales măsurile care ne-au fost înfăţişate sînt încurajatoare. Notăm de aceea cu satisfacţie cîteva dintre măsurile luate în diferite întreprinderi chestionate, pentru a asigura îndeplinirea tuturor obligaţiilor la sfîrşit de an. O facem cu convingerea că exemplele enumerate vor constitui un stimulent şi pentru alte unităţi unde starea de lucruri le reclamă. Măsuri de îmbunătăţire a organizării, programării şi urmăririi producţiei, dublate de o întărire a asistenţei tehnice în schimburile II şi III ; analize la sfîrşitul fiecărei zile de muncă şi luarea operativă a măsurilor impuse pentru a doua zi ; suplimentarea cu utilaje si forţe umane a acelor secţii sau ateliere aglomerate cu comenzi a căror scadenţă a trecut ; deplasarea unor specialişti din ministere şi centrale care ajută efectiv la rezolvarea problemelor, organizînd cooperarea operativă cu alte întreprinderi din centrală (mai ales că unele au şi capacităţi de producţie disponibile) ; deplasarea proiectanţilor pe şantierele noilor investiţii. Decembrie se dovedeşte a fi, în acelaşi timp, o lună de virf a pregătirilor pentru organizarea optimă a activităţii anului viitor. Din răspunsurile primite de la interlocutorii noştri desprindem imaginea unui tablou multilateral si complex de preocupări indreptate spre atingerea acestui obiectiv. Directorul Centralei industriale de prelucrări metalurgice ne-a vorbit despre acţiuni pentru încheierea contractelor economice pe 1977, astfel încît Întreagă producţie să poată fi nominalizată pînă la sfîrşitul anului , altele pentru definitivarea balanţelor privind necesarul producţiei pe semestrul I ; continuarea acţiunii începute acum două săptămîni (de brigăzi complexe de specialişti, în toate întreprinderile centralei) de reducere a normelor de consum de metal şi energie ; definitivarea, în cadrul fiecărei întreprinderi, cu participarea directă a specialiştilor din centrală, a măsurilor tehnico-organizatorice, care să asigure îndeplinirea planului la toţi parametrii etc., etc. La „Tractorul“-Braşov ni s-a vorbit despre acţiunile în curs menite să asigure darea în funcţiune cu luni de zile înainte de termen a halei de echipament greu şi a altor obiective industriale cu termen în 1977, după cum tot aici se acţionează de pe acum pentru recrutarea şi calificarea angajaţilor care vor lucra în noile obiective. In toate întreprinderile sondate se acordă o atenţie deosebită pregătirii noilor tehnologii şi asimilării de noi produse. La întreprinderea de elemente pneumatice și aparate de măsură — Bîrlad, se accelerează asimilarea a peste 1 000 de repere pe care astăzi încă le mai importăm, după cum de la Slatina, la Uzina mecanică de utilaj metalurgic și piese de schimb din cadrul Centralei de metale neferoase, colective întregi sunt angrenate în asimilarea a 200 de repere care vor aduce în anul viitor o reducere a importurilor de 12 milioane de lei valută. Este cert, și exemplele pe care le-am furnizat mai sus reflectă acest adevăr, că pretutindeni, in economie, preocupările sunt orientate pe cele două fronturi principale : finalizarea producţiei anului 1976 în condiţii de eficienţă maximă şi la toţi indicatorii prevăzuţi în plan, fără restanţe, indiferent de mărimea sau valoarea sortimentelor, şi asigurarea de pe acum a tuturor condiţiilor pentru o activitate superioară în anul 1977. Şi sunt condiţii ca luna decembrie să fie o lună de vîrf a activităţii economice, care să încununeze activitatea rodnică a unui an bogat şi, în acelaşi timp, o bună bază de pornire pentru obţinerea de noi succese în 1977. M. Radian O pagină de aur în istoria patriei §8 de ani de la făpirea statului naţional unitar român, o înfăptuire firească a năzuinţelor seculare de unitate ale poporului nostru între marile noastre aniversări, care sînt şi rămîn tot atîtea momente ale afirmării conştiinţei de sine a naţiunii, vom aşeza întotdeauna — alături de 24 Ianuarie, 9 Mai şi 23 August — ziua de 1 decembrie, zi care ne aminteşte, peste timp, clipa sublimă a unirii Transilvaniei cu patria mumă — România. Au trecut aproape şase decenii de atunci. Şase decenii de istorie densă. In perspectiva lor, putem aprecia şi mai bine cît de drept şi de legitim a fost actul de la Alba Iulia. Cu deplin temei se subliniază în Programul partidului că „Unirea Transilvaniei cu România a constituit înfăptuirea firească a năzuinţelor seculare de unitate ale poporului nostru, a visului pentru care au luptat şi s-au jertfit nenumărate generaţii de înaintaşi, împlinirea unei necesităţi obiective a însăşi dezvoltării istorice“. Conştiinţa identităţii de neam şi de limbă, conştiinţa că aparţin unuia şi aceluiaşi trunchi, este la noi, la români, la fel de veche ca şi poporul însuşi. Ea s-a manifestat sub felurite forme — un etos comun, o cultură comună, schimburi de tipărituri, solidarizare în vremurile de cumpănă — şi a năzuit continuu spre ceea ce trebuie să devină un corolar firesc — unitatea de stat. Năzuinţe spre unitatea statală organică sau, pentru început, cel puţin spre închegarea unui front comun pentru stăvilirea expansiunii străine — principala primejdie în epocă — este conţinută în chiar acţiunile lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş care şi-au căutat tovarăşi de arme statornici, unul peste Milcov, iar celălalt peste Carpaţi. Dar cel care a izbutit să dea viaţă pentru prima oară acestei măreţe idei, reconstituind, la 1600, edificiul vechii Dacii, a fost Mihai, supranumit de popor, tocmai pentru această faptă temerară, Viteazul. Cine cercetează documentele pe care ni le-a lăsat, este impresionat de concepţia sa politică prin care-şi depăşea cu mult epoca, şi de uriaşa energie pe care a pus-o în slujba realizării ei. Mihai a intuit perfect dificultăţile pe care avea să le înfrunte dar nu s-a lăsat copleşit nici chiar atunci cînd păreau să-l covirşească. Poate de aceea, destinul său ne apare, cum remarca Iorga, fulgerat de o atît de „curată poezie tragică“. Ceea ce nimeni nu poate tăgădui este că, de la el încoace, Unirea a încetat de a mai fi un deziderat abstract, înscriindu-se printre țelurile cele mai scumpe ale românilor. Această convingere poate fi întîlnită în secolele următoare sub forma a două fluxuri convergente. Există mai întîi impulsul de a i se urma pilda în chipul cel mai concret. Un asemenea imbold se poate lesne detecta în acţiunile lui Radu Şerban, care a urmat, la scurt timp după ei, la domnia Munteniei ; de astfel de intenţii n-au fost, mai apoi, străini, nici Şerban Cantacuzino, fratele marelui cărturar, Constantin stolnicul, şi nici Dimitrie Cantemir. Se poate spune, fără a greşi, că fapta simbolică a lui Mihai a generat la noi, unul dintre cele mai bogate curente ideologice, cu însuşiri profund progresiste asupra tuturor domeniilor gîndirii politice şi sociale. Din acest filon de aur îşi trag seva meditaţiile scăpărătoare ale cronicarilor moldoveni, opera prodigioasă a lui Dimitrie Cantemir, Şcoala Ardeleană, impunînd prin erudiţie. Ceea ce trebuie remarcat este că, pe măsura apariţiei acelor forţe sociale capabile să preia steagul înfăptuirii unităţii, conştiinţa de neam pe care o alimentează această ideologie, se converteşte în conştiinţa naţională, stadiu nou, cu multiple deschideri spre acţiuni capabile să anuleze hotarele artificiale impuse între provinciile surori, încă Horia, Cloşca şi Crişan, care au declanşat una dintre cele mai puternice mişcări insurecţionale ce au zguduit cîndva Europa, s-au gîndit să ceară ajutor, pentru a izbîndi, fraţilor de singe de peste munţi. Iar Tudor din Vladimiri a găsit perfect normal să-şi asocieze acţiunii începute în Muntenia şi pe vecinii moldoveni. Interesant de observat este că ridicarea pandurilor a fost urmărită cu neascuns interes de către românii transilvăneni care aşteptau pe „crăişorul Todoruţ“ să-i izbăvească de asuprire. Un moment care atestă cît de coapte erau spiritele pentru înţelegerea acestui imperativ şi pentru transpunerea lui în fapt, peste capul imperiilor ce impilau ţările române şi împotriva voinţei lor, este, fără doar şi poate, revoluţia paşoptistă. Ceea ce se desprinde, sintetizînd mesajul ei încărcat de lumini, este nuu numaisimultaneitatea desfăşurării mişcării, ci şi similitudinea obiectivelor formulate de ambele părţi ale Carpaţilor, obiective care conjugau crezul Ion Pavelescu (Continuare în pag. a 5-a) Imagine din timpul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia (1 decembrie 1913) 1 4 Cît de urgent se rezolvă urgenţele medicale dv) — După cum ştiţi, ziarul nostru a publicat un ciclu de anchete privind, modul in care se rezolvă urgentele medicale. Ne-am întărit astfel convingerea că această problemă interesează in cel mai înalt grad atît cadrele medicale, pe cei chemaţi să vină în sprijinul bolnavilor în împrejurările cu caracter de urgenţă, cit şi pe cetăţeni. Se discută foarte mult pe această temă, şi pe bună dreptate, tocmai pentru că ea implică, adesea, o dramă omenească. Dv. ce sens atribuiţi noţiunii de urgenţă medicală ? — In ultimii ani, preocupările pentru urgenţele medicale au crescut considerabil. Ridicarea continuă a nivelului de viaţă şi civilizaţie, incidenţa sporită a accidentelor rutiere şi de muncă, o serie de boli cu tendinţa de extindere (cardiovasculare, in primul rînd) aduc in prim plan calitatea actului medical în urgenţă, căile prin care acest act să fie cît mai bun, să devină cit mai util omului suferind. De fapt în aceşti ultimi ani au apărut şi numeroase cărţi despre urgenţele medicale, multe dintre ele fiind chiar pe specialităţi. Chestiunea nu trebuie privită ca o alarmă , urgenţa ■medicală este aşa cum bine spuneaţi o dramă, însă o dramă pe care, în cele mai multe cazuri, medicul o poate înlătura rapid. Vedeţi, nu încerc o deci Convorbire cu dr. Radu Ozun, directorul Direcţiei asistenţei medicale din Ministerul Sănătăţii unţie, pentru că nu teoria are importanţă aici. Este foarte important ca oamenii grav bolnavi sau mai puţin grav (toţi exagerăm cînd suferim de ceva sau ne doare ceva) trebuie văzuţi de medic, examinaţi imediat şi trataţi de acesta. Urgenţele medicale sunt un fel de inamic şi faţă de ele medicul este un permanent război , bineînţeles. Intr-un război luptele nu se dau cînd vrerii noi sau după un orar pus de acord cu inamicul. Iată de ce cred că pentru un medic, pentru cel care slujeşte asistenţa sanitară trebuie să reprezinte urgenţă orice bolnav, indiferent dacă starea lui este gravă sau mai puţin gravă. Tocmai de aceea subscriu şi eu la ideea că medicul poate înţelege mai bine suferinţa omului bolnav şi mi se pare nefiresc ca tocmai el să nu răspundă în timp util la chemarea disperată a acestuia. Bolnavul, sau cel ce crede că este bolnav, trebuie să fie pentru medic o problemă. Medicul prin natura profesiei sale, prin faptul că este singurul autorizat de societate să trateze şi să vindece este, aş putea spune, speranţa de bucurie şi de viaţă a oamenilor şi din fericire majoritatea cadrelor noastre merită cu prisosinţă încrederea oamenilor şi a societăţii. Iată de ce cred că tîrguielile despre programul de muncă, despre numărul de gărzi sau alte tîrguieli, pe care din păcate le mai întîlnim în unele unităţi sanitare, defavorizează pe cei care le fac. Cel care şi-a ales această profesie — şi nu cred că există medic care să opteze pentru ea în afara pasiunii — cît ar fi de paradoxal, trebuie să facă permanent de gardă, să fie treaz tot timpul și să răspundă mereu „prezent“ atunci cînd omul suferind îi cere ajutorul să învingă o durere, o boală. Personal, cred că marea majoritate a medicilor din România slujesc cu credinţă medicina socialistă şi se consideră ca făcînd parte integrantă din această „armată“, puternică şi viguroasă, armată care toată viaţa trebuie să fie de veghe pentru apărarea sănătăţii oamenilor. Ne definim desigur această menire şi prin operativitatea şi competenţa cu care asigurăm soluţionarea urgenţelor medicale. Sunt de acord cu aceste opinii, dar ştiţi şi dv. la fel de Ioana Patraşcu (Continuare in pag. a 3-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! Miercuri 1 decembrie 1976 Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, a primit, marţi după-amiază, pe tovarăşul Gaston Plissonnier, membru al Biroului Politic, secretar al C.C. al Partidului Comunist Francez, care, la invitaţia Comitetului Central al P.C.R., a făcut o vizită în ţara noastră. La întrevedere a participat tovarăşul Ştefan Andrei, membru supleant al Comitetului Politic Executiv, secretar al C.C. al P.C.R. Oaspetele a transmis tovarăşului Nicolae Ceauşescu un cald salut de prietenie din partea secretarului general al P.C. Francez, tovarăşul Georges Marchais, împreună cu urări de noi succese poporului român în construirea societăţii socialiste. Mulţumind, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a adresat la rândul său cele mai bune urări şi un salut călduros tovarăşului Georges Marchais, conducerii Partidului Comunist Francez. In timpul întrevederii a avut loc un schimb de păreri privind activitatea şi preocupările Partidului Comunist Român şi Partidului Comunist Francez, exprimîndu-se dorinţa comună de a dezvolta în continuare relaţiile de prietenie, colaborare şi solidaritate dintre cele două partide, în interesul prieteniei tradiţionale dintre popoarele român şi francez, precum şi al lărgirii raporturilor dintre România şi Franţa. In cadrul examinării unor probleme ale actualităţii politice internaţionale a fost evidenţiată necesitatea de a se acţiona pentru dezvoltarea şi întărirea colaborării dintre partidele comuniste şi muncitoreşti, dintre toate forţele progresiste democratice şi antiimperialiste, pentru continuarea şi adîncirea cursului spre destindere, pace, securitate şi colaborare pe continentul nostru şi în lume, pentru triumful cauzei socialismului, întrevederea a decurs într-o ambianţă de caldă cordialitate şi prietenie. Harta fenomenelor meteorologice probabile. Amănunte in pagina a 5-a ■*I Invincibila lumină din Valea Jiului (") Gîndind la Mioriţa Dar despre solidaritatea lor nu e niciodată tirziu şi nu e niciodată prea mult să vorbeşti. Fără această solidaritate, meseria mineritului n-ar exista. Aci, sub pămînt, oamenii nu se pot urî, pentru că sînt zalele aceluiaşi lanţ omenesc. Se rupe una, se prăvăleşte tot lanţul, fără scăpare. Preocupaţi să se apere, să se ajute, să se protejeze, să se potenţeze unul pe altul, minerii nici nu concep cum ar putea să-şi facă rău între ei, necum să-şi organizeze — de la om la om — un rău. Adică, de fapt şi de fapt, aci în subteran Mioriţa ar fi imposibilă. Doi mineri nu l-ar putea pîndi pe al treilea, pentru nimic în lume. La suprafaţă, chiar şi ei redevin oameni normali, cu sentimente diverse unii faţă de alţii, gata de ciondăneli, la un pahar, gata de conflicte cu un vecin. Dar jos, în mină, toate devin mici în raport cu aspra măreţie a lucrării la care sunt chemaţi. Mioriţa ar fi o imposibilitate în întunericul în care toţi au aceeaşi soartă, de parcă respiră toţi în acelaşi ritm şi parcă bate pentru toţi aceeaşi inimă. Unul singur dacă şi-ar permite egoismul de a aprinde pe furiş o ţigară, viaţa tuturor ar fi în pericol de a fi spulberată. Răul devine o imposibilitate prin natura şi intensitatea muncii acestor oameni. De aci se poate trage încheierea mai durabilă şi întru totul încuraReportaj de Adrian Păunescu a datoare că munca reglează morala, că prin munca onestă, dăruită, prin trudă cu direcţie omenească şi clară, se poate întreţine un climat moral curat, cu atît mai mult cu cit munca are şi răsplata cuvenită. Jos, în mină, sufletele oamenilor sunt altfel decit la un mecide box sau la circiumă. Jos, în mină, minerii parcă vorbesc prin ochi cu ochii copiilor lor, atît de îndîrjiţi sînt în ceea ce fac şi atît de tandri în ceea ce simt. Sigur, la toate cele spuse aci există şi excepţii, viaţa în mină nu are aspectul unei idile permanente şi adormitoare. Dar se poate spune, fără teama de a fi dezminţiţi, că morala minei reglează raportul dintre bine şi rău, mult în favoarea binelui Insă această morală acţionează şi în rest. Căci pe Valea Jiului sínt cei mai puţini paraziţi din cîţi pot fi într-o colectivitate omenească. Aproape că nu sínt, de puţini şi nesemnificativi ce sínt. Aceasta e munca. Aceasta e forţa de ferment moral a muncii. Din muncă decurg toate valorile. Inclusiv frumosul, inclusiv binele. Dragostea însăşi nu e aci decit haina de sărbătoare a muncii. Prin muncă se mîntuie şi cei cu păcate. Prin muncă oamenii simpli şi curaţi pot ajunge eroi. Prin muncă minerii au ajuns la conştiinţa de sine. Ceea ce fac ei cu mîinile lor le dă garanţia că nu-i suflă nici un vînt, că nu-i agaţă nici o corabie plimbăreaţă. Mioriţa ar fi imposibilă între mineri. Şi lor le plac legendele, şi ei înţeleg — o, cit de adine! — subtilităţile spiritului. Dar niciodată Mioriţa nu s-ar putea petrece in adîncimile pămîntului, unde oamenii se string unii in alţii ca penele într-o aripă. Sub pămînt singura luptă, pe care ei o au de dat, e lupta cu materia. Am auzit povestea a doi prieteni-mineri care iubeau aceeaşi femeie şi care ani de zile şi-au văzut îndirjit de trudă, jos, în pămînt, pînă cînd ea a plecat cu altul şi ca într-o chemare irepresibilă s-a răsturnat, ■ împreună cu acela şi cu maşina lui, undeva, într-o vale, aproape de locul unde, mascaţi de pămînt, cei doi foşti prieteni îşi vedeau de destin. Cei doi nu şi-au spus nici o vorbă, zece ani, pînă cînd fetiţele lor — născute după căsătoria fiecăruia cu cîte o altă femeie — s-au certat dintr-un motiv mărunt la şcoală. Atunci, ei doi s-au încăierat (Continuare in pag. a 3-a) Experienţa Consiliilor Frontului Unităţii Socialiste BUNA GOSPODĂRIRE A PĂMÎNTULUI Acesta a fost răspunsul la întrebarea noastră „Care este, după opinia dumneavoastră, acţiunea cea mai valoroasă întreprinsă de consiliile Frontului Unităţii Socialiste, din judeţ ? adresată tovarăşului IOSIF STOLOJESCU, secretar al Comitetului judeţean Caraş-Severin al P.C.R., secretarul Consiliului judeţean al Frontului Unităţii Socialiste. — Pământul, această inestimabilă avuţie naţională cu tot ce decurge din folosirea lui raţională este de cea mai mare importanţă pentru economia judeţului nostru. Vi se pare poate curios, de ce vorbesc despre agricultură cînd Caraş-Severinul este prin excelenţă un judeţ al industriei, al siderurgiei şi construcţiei de maşini... — Întocmai şi cu atît mai mult cu cît ponderea agriculturii, este destul de scăzută comparativ cu alte judeţe. — Intr-adevăr lucrurile stau aşa, mai ales dacă privim prin prisma producţiilor. Acestea au fost cu mult sub media obţinută pe ţară. La gr îu bunăoară, ca să dau doar un exemplu, în 1968 am realizat doar 1 080 kg. la hectar, în anul acesta producţia de griu a sporit. Nici acum nu este prea ridicată, dar este pentru prima dată cînd am reuşit să ne producem singuri plinea necesară pentru populaţia judeţului, să nu mai apelăm la ajutorul altor judeţe. în acest cincinal producţia de grîu va ajunge la 2 500 kg., iar cea de porumb la 3 000 kg. boabe la hectar. La legume şi cartofi ne-am asigurat, de asemenea, producţiile necesare aprovizionării populaţiei din judeţ. Dar trebuie să precizez că pentru judeţul nostru nu sunt specifice nici cerealele, nici legumicultura. Care anume ramură a economiei agricole o consideraţi reprezentativă 7 — Zootehnia, de pildă şi pomicultura. Deşi judeţul se întinde pe o suprafaţă de 851 000 hectare, fiind al doilea ca mărime din ţară, dispunem doar de 140 000 hectare teren arabil. Şi acesta, în mare parte,în zonă de deal. Dispunînd de puţin pămînt arabil trebuie să-l gospodărim cît mai raţional. Avem în schimb aproximativ 400 000 hectare de păduri şi 280 000 hectare de păşuni şi fineţe, teren care se pretează pentru păşunat, cum nu au multe judeţe ale ţării. Se impunea deci o concepţie nouă în domeniul folosirii pămîntului, utilizării lui raţionale cu maximum de eficienţă, acţiune la care trebuiau atrase numeroase forţe umane, largi mase de cetăţeni din toate localităţile judeţului. Cine s-ar fi putut achita mai bine de această sarcină decit consiliile locale ale Frontului Unităţii Socialiste care reuneşte organizaţii cu o mare putere de cuprindere şi de acţiune in mase ! — Cum a debutat acţiunea de gospodărire judicioasă a pămlntului, de punere in valoare a rezervelor existente ? — Printr-o temeinică analiză la nivel de judeţ, prin studii concrete, la faţa locului, ale specialiştilor, menite să identifice fiecare palmă de pămînt neutilizată sau folosită necorespunzător. Pe baza indicaţiilor Ion Medoia (Continuare in pag. a 3-a) Gospodarii de la C.A.P. Prisaca din judeţul Caraş-Severin au executat lucrări de îmbunătăţiri funciare in urma cărora o suprafaţă de 50 hectare a fost redată circuitului agricol