România Liberă, ianuarie 1977 (Anul 35, nr. 10012-10036)

1977-01-03 / nr. 10012

,Románia libera" Certitudini şi speranţe In fata unui brad Împodobit sărbăto­reşte, intr-o casă de pe strada Ana Da­vila, doi tineri ciomnesc zimbindu-şi, cu­pele de şampanie. Pentru Zeno Ţenescu anul 1976 a fost deosebit de rodnic. Re­memorează sobru, fără a-şi putea re­ţine, însă, unda de emoţie ce-i îmbujo­rează obrajii , a absolvit Academia de Studii Economice, secţia Economia indus­triei, a fost repartizat la una din între­prinderile de interes republican ..Elec­­tromagnetica"-Bucureşti şi, la 4 decem­brie, s-a căsătorit cu Mihaela. Un triptic de aur, afirmă cu mîndria celor 24 de primăveri ale sale. Lucrarea sa de diplomă avind ca temă organizarea locului de muncă pe baze ergonomice a însumat­­ observaţiile şi practica vizind raţionalizarea fluxului tehnologic la C.P.L. Pipera. A fost notată cu 10 şi a căpătat o aplicabilitate prac­tică imediată. In serviciul de pregătire­­programare şi urmărire a producţiei unde işi va desfăşura activitatea, colegii l-au primit cu dragoste si încredere. Doreş­te, in semn de recunoştinţă, pentru posi­bilităţile ce se oferă afirmării personali­tăţii sale, ca anii de studiu si energia tinereţii sale să-şi găsească reverbera­ţie în fapte. „Vreau ca sfîrşitul anului 1977 să mă găsească angajat cu toate forţele în edificarea societăţii noastre socialiste, o operă in care fiecare avem un cuvînt de spus“. Afirmă calm, dar sub cuvinte răzbate o anume ardere lăun­trică, un romantism revoluționar suge­­rind certitudine. Unul din cei mulţi Zeci de ferestre luminate ale noilor blocuri din şoseaua Iancului oglindesc bucuria celor ce Încheie un an bogat în semnificaţii, cu conştiinţa datoriei impli­­nite. Ne oprim in fata blocului nr. 104. Urcăm pe scara 1 la etajul 5 şi apăsam pe butonul unei sonerii. Ne deschide muncitorul Aristide, Anghel, unul dintre numeroşii beneficiari ai grijii pe care partidul şi statul nostru o poartă creşterii nivelului de trai al populaţiei. S-a mutat aici numai de trei luni, împreună cu seri­bia sa. Constantina, muncitoare la fabri­ca de încălţăminte „Pionierul“ şi cei pa­tru copii (Danielă, 13 ani, în clasa a VIII-a „merge la anul la liceul industrial de mecanică fină“, Viorel, 9 ani, clasa a III-a Alexandru, 6 ani şi Teodor, 2 ani şi jumătate), sărbătoreşte primul reve­lion în casă nouă. Fotoreporterul îi sur­ La miezul nopţii în Gara de Nord Locomotiva Diesel electrică 060 EA 1­ 054 şi cele nouă vagoane pe care le-a adus pline de călători de la Braşov se odihnesc de cîteva minute la unul din peroanele Gării de Nord. Vasile Dupoi, mecanic şef şi Aurel Dragomir, ajutorul său, îi fac o primă toaletă, sumară, parcă mîngiind-o după drumul parcurs. Ceasurile gării indică ora 12. In toate difuzoarele se aude urarea „La mulţi ani“­ adresată tuturor celor care au sosit sau vor pleca. Vasile Dupoi şi Aurel Dragomir se bucură. Chiar dacă mecani­cul şef şi-a lăsat acasă, la Braşov, soţia şi cei trei copii, el se consideră părtaş la veselia tuturor celor ce ciocnesc acum cupele de şampanie şi e mindru, îm­preună cu toţi ceilalţi oameni ai muncii, care în aceste momente trăiesc certitudi­nea datoriei împlinite. Lucrează la C.F.R. de 25 de ani şi e căsătorit de 24. O viaţă în care anii, cu tot ce-a fost bun, sau mai puţin bun, s-au adunat comoară, o viaţa care l-a învăţat că omul e măsura tuturor lucru­rilor, că e bine să te dărui, aşa cum s-a dăruit şi el zecilor de tineri pe care i-a ajutat să prindă tainele meseriei şi care, acum la rindul lor învaţă pe alţii. „Dra­gomir e un ajutor priceput, de nădejde, sper să poată merge la şcoala de meca­nici anul acesta“. Ascultînd parcă şoaptele timpului, me­canicul deapănă amintiri despre toamne desfrunzite şi primăveri in care ploaia îmboldeşte verdeaţa cîmpurilor Întinse, despre zările rumenite în culorile de aur ale soarelui verii, despre florile albe ce cad din cerul iernii aşternînd albă odihnă pămîntului roditor. Şi din umbra molcomă a anului dus, priveşte încrezător spre di­mineaţa celui abia venit, descifrînd vii­toarele drumuri ale oamenilor. E ora 0,15. De pe o linie alăturată por­nește acceleratul de Timișoara. O TRADIŢIE CONTINUATA Pentru dumneavoastră, pentru cei mai mulţi dintre noi, activi­tatea productivă a tinărului an ’77 a­ început azi, in a treia zi a lui ianuarie. Nu insă şi pen­tru ei. Oamenii maistrului Ni­colae Ceauş au fost aici, la cuptoarele laminoarelor între­prinderii Republica, din primul minut al proaspătului an. Au ajuns să considere asta ca pe ceva absolut normal. Pentru că, dacă ii întrebi cite revelioane au petrecut la cuptoare, cei mai mulţi, dintre­­ei răspund: „Cam la doi ani odată am fost aici". La drept vorbind, dacă stai şi te gindeşti bine, ajungi să con­staţi că toţi aceşti oameni din posturile calde ale producţiei şi activităţii economice — in cu­prinsul ţării, zeci de mii — sunt cei care inlimpină cei dinţii, cu minecile suflecate, anul nou şi îl ancorează solid in realităţile noastre nu doar pentru 365 de zile, cum s-ar părea, ci pentru totdeauna, fiecare an contopin­­du-se cu toate cite sunt şi ne înconjoară şi devenind, mai apoi, filă de istorie. Aşa i-am găsit, lucrind in­tens, menţinind la cuptoarele laminoarelor temperaturi înalte, pregătind fabricaţia, pentru ca avalanşa de metalurgişti care avea să intre pe porţile între­prinderii cu o zi mai tirziu să poată începe din plin producţia celui de-al doilea an al actua­lului cincinal. Se înţelege că acasă familiile oamenilor din brrigada maistru­lui Ceauş ciocneau un pahar şi pentru cei plecaţi la datorie. Fochistul Alexandru Albu, de la laminorul 1, ii şi vedea pe ai săi stind in jurul mesei încăr­cate. Avea să petreacă şi el, la întoarcere. Deocamdată, avea alte preocupări. Iată, în uzină, au şi apărut lozincile anului 1977. „Reducerea cheltuielilor de producţie cu numai un leu la 1000 de lei producţie marfă însumea­ză, in 1977, beneficii peste plan in valoare de trei milioane.“ — Acţionăm repede — spune laminatorul. Chemarea la eco­nomii în producţie, adresată zi­lele trecute de conducerea par­tidului, a şi devenit o direcţie principală de acţiune pentru în­treaga noastră uzină. Pe frontispiciul laminorului 2, o altă lozincă: „In anul 1977, creşterea productivităţii muncii cu un singur procent înseamnă o producţie suplimentară valo­­rind 3,4 milioane lei.“ Da, oamenii maistrului Ceauş ştiu bine ce însemnătate are pentru uzină, ca de altfel pentru întreaga ţară, anul în care am păşit. Va fi un an hotărîtor pen­tru îndeplinirea cincinalului, întreprinderea „Republica“, are sarcini importante. Ea a asimilat — şi fabrică de-acum în serie — prăjini tubulare pentru forajul petrolier, renunţînd-se astfel la importuri costisitoare — în chiar ultima zi a anului trecut uzina fabrica prăjina de foraj cu nu­mărul 2000, de o concepţie ori­ginală, din oţeluri speciale, un utilaj care dă satisfacţe deplină in schelele petrolifere; a diver­sificat amplu producţia de ţevi pentru cazanele energetice mari, a conceput şi introdus în pro­ducţia curentă laminarea ţevilor inoxidabile pentru construcţia de utilaje necesare chimiei şi petro­chimiei. Iar dacă ţinem seama că, în condiţiile acestei producţii complexe, cu noi tehnologii la bază, planul anual este dimen­sionat la cote mult superioare trecutului an ’76, înţelegem les­ne grija deosebită a­ tuturor ce­­lor ce petreceau lingă laminoare revelionul, menţinind pe picior de producţie fluidă întreaga în­treprindere. In 2 ianuarie, dimineaţa la 7, două sute de oameni intrau pe poarta întreprinderii. Veneau la lucru ca intr-o zi oarecare. Aveau de efectuat intervenţiile şi revizia tuturor instalaţiilor energetice. I-am găsit mai tirziu în plină activitate, unii la insta­laţiile hidraulice, alţii la staţia principală de conexiuni electrice sau la substaţiile secţiilor de fabricaţie, îmbrăcat in halatul de lucru şi cu casca de protecţie pe cap, maistrul Gheorghe Rus, de la staţia de aparataj electric a la­minorului 2, conduce operaţiile de intervenţie. Ii intreb, intr-un moment de răgaz: „Cu ce sim­ţăminte aţi început munca in noul an?“. „Cu simţămîntul că trebuie să ne ocupăm serios de producţie“ — răspunde el, prompt. • Spun in replică: „Se pare că şi pînă acum aţi proce­dat aşa, din moment ce uzina a încheiat anul 1976 cu o pro­ducţie suplimentară in valoare de peste 70 milioane lei“. „Foar­te bine, — confirmă el — dova­dă că se poate şi mai mult. Aşa cum o cere tradiţia noastră, a celor de la „Republica“... Şi a continuat, argumentînd că o oprire de o oră a instalaţiilor „laminorului său“, ar prejudicia întreprinderea şi statul de 15—20 tone de ţevi atît de necesare şantierelor, recipienţilor chimiei şi construcţiilor de maşini în general. Şeful compartimentului meca­­no-energetic, ing. Mircea Stra­­tulatiu, prezent şi el în hale de producţie, dă glas gîndurilor ce-l preocupă. — Va fi un an decisiv. Avem obligaţia de a continua cu mai multă fermitate acţiunile de re­ducere a consumurilor de mate­riale şi materii prime, aşa cum ne-a cerut secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, in Mesajul rostit cu prilejul Anului Nou. Vom începe conducerea producţiei cu ajutorul calculatorului electro­nic , toate cadrele de bază ale întreprinderii sunt in plină acti­vitate de specializare şi ridicare a calificării, ne aşteaptă o vastă activitate în domeniul autodo­­tării, pentru construirea unor utilaje de bază necesare fabrica­ţiei de ţevi la cald şi la rece. Şi toate acestea în contextul unei foarte accentuate diversi­ficări a producţiei noastre, creîndu-se in continuare sorti­mente noi, în special laminate tubulare pentru utilajele chimice şi petroliere. — Anul 1976 a dat satisfacţie deplină? — Noi aşa apreciem. Colecti­vul întreprinderii şi-a realizat planul anual in 25 decembrie, deci timp de şase zile a lucrat în plin peste sarcina de plan. Este un succes obţinut cu multă străduinţă. Iar numărul ţărilor în care exportăm produsele noastre a crescut la 35. ... I-am lăsat acolo unde il chemase datoria. Prezenţa omului muncii în uzine, în noaptea de re­velion şi în zilele următoare avea să ne demonstreze că acti­vitatea productivă nu se între­rupe niciodată, trecînd peste li­mita de demarcaţie dintre doi ani şi, prin aceasta, confirmînd continuitatea a tot ceea ce fa­cem, gîndim şi făurim pentru prosperitatea ţării. Ştefan Zidăriţă I •• O mare familie muncitorească Nu departe de gară, in sala de festivităţi a uzinelor „Griviţa Roşie“,peste 500 de persoane se află în plină sărbătoare. Sunt lucrătorii de la marea întreprindere de utilaj chimic şi material rulant, cei care şi-au adus o contribuţie însemnată la rea­lizarea planului anual de către oamenii muncii din Capitală cu nouă zile îna­inte de termen. Griviţenii, batalion de avangardă al clasei muncitoare, au făcut o tradiţie din a petrece împreună sărbă­torile, cinstindu-se astfel pe ei, pe tova­răşii lor de muncă, strădaniile şi izbin­­zile lor . La una din mese, Împreună cu , soţiile, câţiva membri ai sectorului de montaj va­goane Îşi fac urările tradiţionale. Se află aici Ion Dinu, Gheorghe Iacob, Mircea Dutchevici, Dumitru Marin şi Niculae Ion­, toţi muncitori fruntaşi. Ţin să ne specifi­ce că întreg programul artistic pe care il urmăresc in această noapte e susţinut de artiştii amatori ai uzinei, că in 9 decem­brie 1976 au dat in folosinţă un nou atelier de lăcătuşerie, că li preocupă in mod deo­sebit educarea in spiritul muncii a tine­retului care a îmbogăţit cadrele întreprin­derii, că nu vor precupeţi nici un efort pentru ca in 1977 să-şi reia locul I de în­treprindere fruntaşă pe ţară la specificul de material rulant. „La ceasul acesta al Împlinirilor, medităm şi la cele ce-or să vină, la modul cum va trebui să acţionăm în viitor pentru a spori continuu eficienţa muncii noastre". însăşi masa lor e un simbol, căci In a­­fara celor enumeraţi, faţă în faţă se află un tînăr de vîrsta Republicii şi un septua­genar. Primul e Ion Soare ,fost elev şi muncitor in secţie, promovat acum in munca tehnică, la serviciul de programa­re, răsplată a strădaniilor sale şi a grijii cu care a fost ajutat de întreg colectivul. Celălalt, Ion Moldoveanu, s-a pensionat de opt ani, dar e nelipsit la intilnirile foşti­lor tovarăşi de muncă. Trecut, prezent şi viitor, strins Îngemă­nate in mitezul de aur al acestor ore so­lemne, mărturie a unităţii acestei mari fa­milii muncitoreşti, garanţie şi cheie de boltă a succeselor viitoare. TREI Ne aflăm la Palatul sporturi­lor şi culturii, la Revelionul ti­neretului. Peste o mie de tineri, muncitori, elevi, studenţi din Ca­pitală, fruntaşi in muncă şi la învăţătură precum şi în activi­tatea socială şi obştească, şi-au dat intîlnire pentru a sărbători aici, împreună, sosirea Anuilui Nou. O atmosferă tinerească ve­selă, caracteristică virstei celor prezenţi domneşte pretutindeni. Flori, ghirlande de flori, pan­carte cu urări de succes, adresa­te oaspeţilor pentru anul care începe. Pe un podium orches­­­­tre, actori, cîntăreţi, dansa­tori, intr-un flux continuu, dau, prin măiestria lor, strălucirea ce i se cuvine acestei nopţi de la hotarul dintre ani. In anumite locuri, pe ecrane, sunt prezenta­­tate scurt-metraje documentare cu imagini din munca tineretu­lui, cu rea­zări din anii construc­ţiei socialiste. Pe culoarele lungi, şi ele pregătite sărbătoreşte, zeci de televizoare prezintă progra­mele de Anul Nou. După minutul solemn al orei 0, ne-am făcut loc printre tinerii care se felicitau reciproc, soli­­citîndu-le citeva cuvinte. —• Cu ce ginduri încheiaţi anul 1976 ? l-am întrebat pe Gheor­ghe Stielosu, muncitor la I.O.R. — Sunt mulţumit că am reuşit să realizăm planul de produc­ţie încă de la 1 decembrie. Asta, pe linie de producţie. Mă bucur, de asemenea, că a crescut nu­mărul tovarăşilor mei, tineri, în­scrişi la cursurile serale ale li­ceului. — Ciţi urmează ? — 70 la sută. — Ce v-a îndemnat să vi în­scrieţi ? — In domeniul nostru, ca in oricare altul, se cere o tot mai bună pregătire. Vreau să ajung un bun specialist, asta doresc în final. — Cit reprezintă tineretul din totalul celor ce muncesc in sec­ţia dvs. ? — Mult. Circa 80 la sută. — Cum aţi ajuns să lucraţi In ramura aceasta deosebit de mi­găloasă ? Nu greşesc dacă ii ztc delicată ? — Am făcut şcoala profesio­nală şi m-am încadrat aici. Am început să o iubesc pe măsură ce o cunoşteam. Multe lucruri îmi erau necunoscute. M-am născut şi am crescut in sat, la Turceni, In Gorj. — Ce doriţi să realizaţi in 1977 ? — Nu sint lucruri peste pute­rile mele — şi chiar dacă ar fi, am destulă ambiţie. Cred că cel mai frumos gînd este acela de a ne ridica şi mai mult nivelul pregătirii politice şi profesionale. Să învăţăm ceva din ceea ce facem in fiecare zi, şlefuind sti­cla. Să ducem o permanentă muncă cu noi înşine pentru a deveni oameni noi ai societăţii noastre în drumul ei spre co­munism. Discutăm apoi cu alt tinăr, mecanicul Constantin Radu de la Uzinele de utilaj chimic „Gri­­viţa Roşie“. — Iertaţi-mi că v-am oprit din drumul spre telefon. Am dori să vorbim doar citeva mi­nute. — Cu plăcere. Voiam să-l fe­licit pe maistrul care m-a Învă­ţat meseria, Dan Mihai. Ţin foarte mult la el. Vă închi­puiţi.... — Vă înţeleg. Faceţi parte din echipa lui ? — Am făcut. Acum sunt şi eu şef de echipă. Maistrul Dan m-a crescut, ca să zic aşa, sub „ari­pa“ lui. A fost atent, foarte me­ticulos cu mine. Cind a văzut că mă descurc în meserie, mi-a zis într-o zi : „Radule, eu zic că ai putea fi şef de echipă. Am să te propun. Dar, să rămîi aşa cum eşti“­ .Şi am ajuns şef de echipă. Cum s-ar zice, sunt egal un grad cu nea Dan. Dar, faţă de el, sunt tot ucenicul lui, chiar dacă aş fi inginer şef. Sunt oameni pe care-i respecţi fără ca ei să-ţi impună acest respect. Unul din aceştia este maistrul meu. — ...căruia îi doriţi un sincer „La mulţi ani !“ — Da. Lui şi tuturor celor mai virstnici cu care lucrăm şi de la care învăţăm în permanenţă. — Acum, în prag de an nou, cu ce proiecte păşiţi în gînd ? — Cu hotărîrea de a îndeplini exemplar planurile de producţie, atit eu cit şi cei cu care lucrez împreună. Important pentru noi este să facem în aşa fel incit să exploatăm la maximum maşi­nile. Şi incă ceva. Spus telegra­fic : calitate, calitate, calitate. — Ce vă doriţi in mod perso­nal ? — Să termin ultimul an la liceul seral. Cel de-al treilea interlocutor este Constantin Mitulescu de la Institutul de cercetări şi proiec­tări pentru construcţiile de ma­şini. — Cu ce ginduri vă despărţiţi de 1976 ? — Institutul nostru, fruntaş in întrecerea socialistă pe 1975 s-a străduit, în anul care a trecut, să-şi menţină locul- A fost un an important şi pentru noi cercetătorii, angrenaţi ple­nar în revoluţia tehnico-ştiinţi­­fică. — Ce vă propuneţi pentru 1977 ? — Pe plan profesional, gîndu­rile mele nu pot fi despărţite de obiectivele colectivului in­stitu-I tului unde lucrez. Printre aces­tea menţionez economisirea me­talului, obiectiv de mare impor­tanţă asupra căruia ne-a atras atenţia şi nouă, celor din pro­iectare, tovarăşul Nicolae ,Ceauşescu. Pe de altă parte, se cer eforturi in continuare pen­tru asimilarea de produse noi, moderne ca şi pentru realizarea altor sarcini ce ne revin. Ca se­cretar al comitetului U.T.C. pe institut îmi voi consacra în­treaga mea pricepere şi energie in vederea întimpinării aşa cum se cuvine a marilor evenimente istorice şi politice ale anului acesta : sărbătorirea Centenaru­lui independenţei de stat a României precum şi Conferinţa Naţională a partidului. ...Trei din miile de tineri care au participat la revelioanele or­ganizate în întreaga Capitală. Opiniile lor exprimă de fapt, aspiraţiile şi hotărîrea fermă a tinerei noastre generaţii de a-şi aduce contribuţia la transpune­rea în fapte a hotărîrilor Con­gresului al XI-lea al P.C.R. Const. Sîrbu DIN MIILE DE TINERI 1 Pagina a 3-a —3 ianuarie 1977 ani in meserie, ne asigură că totul este în ordine, acest imens organism funcţio­nează la parametrii stabiliţi. Nimic deo­sebit (dacă se poate a sp­une aşa ceva despre acest conglomerat al unei înalte tehnicităţi) în afara unei atenţii sporite de dorinţa ca, pentru cei aflaţi in jurul meselor sărbătoreşti, căldura şi lumina să fie şi un reflex al datoriei împlinite şi a dragostei pe care cei ce aici şi acum veghează le-o poartă. In aparta­mentul aflat chiar intr-unul din blocurile cartierului Drumul Taberei, inginerul Croitoru a lăsat in faţa televizorului pe soţia sa şi pe Diana, fetiţa de opt ani care în acest an şcolar a luat premiul I. Le-a promis pentru miine o plimbare in trei. Deocamdată, pe jos. Deocamdată, deoarece anul 1976 i-a adus ingineru­lui, în afara acumulărilor profesionale şi bucuria achiziţionării unui automobil „Dacia-1300“, prinde aşezaţi în jurul mesei festive, lingă cate un brad înalt işi etalează bo­găţia coroanei şi podoabele. Constantina şi soţul ei îşi doresc pentru anul acesta mobilă nouă pentru toate cele, trei ca­mere şi sănătate, pentru toţi cei şase membri ai familiei. Le dorim şi noi ace­laşi lucru. LA CUMPĂNĂ ANILOR Atmosfera sărbătoririi revelionului le-a dezvăluit reporterilor noştri semnificaţiile unei societăţi care cunoaşte bucuriile construcţiei şi priveşte cu încredere viitorul ştiind că destinul său se află în mîinile sale De veghe la bucurie Pînă la miezul nopţii mai e puţin. In maşini,­tramvaie sau pe jos, oamenii se grăbesc spre blocurile în. Care au decis să intimpine noul an. Părăsim animaţia străzilor şi iată-ne printre pereţii înalţi de linişte de la I.E.R. — C.E.T. Bucu­­reşti-vest. Conectată acum doi ani la sistemul energetic naţional,­ centrala asigură, deocamdată, alimentarea termică şi electrică a cartierului Drumul Tabe­rei şi a serelor­ din vestul Capitalei. La ora 22.30, cei patruzeci de membri ai turei de serviciu şi-au luat in primire posturile. Sala de comandă. O încăpere lungă in care domneşte liniştea proprie pădurilor de brazi vegheate de stele. De fapt, ste­lele sunt prezente şi aici. Transfigurate in sute de beculeţe clipind tainice-nţe­­lesuri pe panourile in faţa cărora stau dispecerii, sau străbătind meteoric ecra­nele de control electronic. Coordonatorul turei, inginerul Ion Croitoru, de 22 de Mesagerii gîndurilor bune Operatoarea nr. 17, Cristina Oprea, de serviciu în sala de convorbiri interurbane Si internationale a Palatului telefoane­lor a intrat In tură la ora 23. Pentru te­lefoniste, această noapte este una de vîrf. De la inceperea turei şi pină la miezul nopţii se fac peste o sută de soli­citări. Media obişnuită : 30. Oamenii ţin să-şi vestească bucuriile, respectul si iubirea semenilor lor aflaţi la zeci sau sute de kilometri depărtare, iar operatoa­rele fac tot ce le este in putinţă, pentru a da urgent cale liberă urărilor de să­nătate, spor in muncă si fericire. E ora 2,00 și operatoarea nr. 17 îi face legătura asistentului medical Nicolae Obeadă cu Spitalul de copii din Rimnicu Sărat. Ne interesăm dacă e vorba de ceva grav. Nu. Nicolae Obeadă, care işi petrece re­velionul in Capitală, doreşte pur si sim­plu să adreseze c urare colegilor aflați de gardă. Una din nenumăratele urări purtătoare de ginduri bune care au tre­cut in această noapte pe la operatoarea nr. 17. Medici la datorie Maternitatea Spitalului Brîncovenesc. La ora 1:20, prima naştere a anului 1977 , Sofia Ursu, soţia lui Ion, mecanic la I.C.M. 5, a născut o fetiţă. O doreau amindoi, deoarece băiat au, Costel, în vîrstă de patru ani şi e deosebit de zbur­dalnic, după cum ne mărturiseşte tinăra mamă, deloc marcată de eforturile naş­terii. Doctoriţele Buzatu şi Oprescu, asisten­tele Emilia Glăman, Aurelia Lupu, Ioana Ene şi celelalte ne vorbesc despre neţăr­murita bucurie pe care o simt împreună cu mamele la fiecare nouă naştere. Des­pre spiritul de echipă, atit de necesar aici şi atît de Încărcat de semnificaţii umane, in care acţionează Întregul colec­tiv condus de prof. dr. Cristea. Despre responsabilitatea şi etica medicului. „Dra­gostea şi respectul faţă de om trebuie să fie liniile directoare ale Întregii activităţi pe care o desfăşoară medicii zilelor noastre în orice sector s-ar afla" ne precizează doctoriţa Buzatu. Se aude o sonerie. Sala de operaţie îşi redeschide uşile. Olimpia Tănase, învăţă­toare, e pregătită pentru a aduce pe lume al doilea copil al său. Coborâm în liniştea tulburată doar de vocile noilor născuţi (unsprezece pînă la ora 24) ce se unesc parcă dintr-o dată intr-un cor al triumfului vieţii. In hol, Florin Tănase, profesor la Liceul Industrial Măgurele, işi frămintă nervos căciula in mină. Se pare că taţii au mai multe emoţii. Revelion la volan Ora 9,45. Il prindem din mers pe taxi­­metristul Gheorghe Ciocăzanu, de 22 de ani conducător auto, cu multe, foarte multe revelioane petrecute la volan. In serviciul bucuriei oamenilor. De la ora 19, cind şi-a Început cursele, a avut un singur moment de respiro: douăzeci de minute puţin după miezul nopţii. In rest, nenumă­rate drumuri In toate cartierele Capitalei, sfîrşite cu tradiţionalul „La mulţi ani" din partea pasagerilor. Pentru 1977 Îşi do­reşte ca şi cel de-al doilea băiat să-l aducă tot atîta mulţumire cită are din partea primului, inginer agronom la Valul lui Traian. Iar pasagerilor le doreşte ani mulţi de viaţă şi sănătate. Se apropie zorile cândi încheiem acest raid nocturn, păşind parcă pe nesimţite, printre oameni şi fapte, dintr-o zi in alta, dintr-un an în altul. Şi iată-ne acum intr-un an în care investim dăruire şi vis, muncă şi spe­ranţă­ Un an în care dorim să demonstrăm că gîndul şi fapta fiecăruia dintre noi se conjugă la gîndurile şi faptele tuturor semenilor noştri ce trăiesc pe aceste meleaguri, cu conştiinţa că făuresc o istorie nouă, într-o ţară angajată plenar sub conducerea partidului, in opera vastă de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Cu încrederea, fermă şi robustă, in viitorul României. Cătălin Georgescu Fotografii : MIHAI POPESCU

Next