România Liberă, ianuarie 1977 (Anul 35, nr. 10012-10036)
1977-01-03 / nr. 10012
,Románia libera" Certitudini şi speranţe In fata unui brad Împodobit sărbătoreşte, intr-o casă de pe strada Ana Davila, doi tineri ciomnesc zimbindu-şi, cupele de şampanie. Pentru Zeno Ţenescu anul 1976 a fost deosebit de rodnic. Rememorează sobru, fără a-şi putea reţine, însă, unda de emoţie ce-i îmbujorează obrajii , a absolvit Academia de Studii Economice, secţia Economia industriei, a fost repartizat la una din întreprinderile de interes republican ..Electromagnetica"-Bucureşti şi, la 4 decembrie, s-a căsătorit cu Mihaela. Un triptic de aur, afirmă cu mîndria celor 24 de primăveri ale sale. Lucrarea sa de diplomă avind ca temă organizarea locului de muncă pe baze ergonomice a însumat observaţiile şi practica vizind raţionalizarea fluxului tehnologic la C.P.L. Pipera. A fost notată cu 10 şi a căpătat o aplicabilitate practică imediată. In serviciul de pregătireprogramare şi urmărire a producţiei unde işi va desfăşura activitatea, colegii l-au primit cu dragoste si încredere. Doreşte, in semn de recunoştinţă, pentru posibilităţile ce se oferă afirmării personalităţii sale, ca anii de studiu si energia tinereţii sale să-şi găsească reverberaţie în fapte. „Vreau ca sfîrşitul anului 1977 să mă găsească angajat cu toate forţele în edificarea societăţii noastre socialiste, o operă in care fiecare avem un cuvînt de spus“. Afirmă calm, dar sub cuvinte răzbate o anume ardere lăuntrică, un romantism revoluționar sugerind certitudine. Unul din cei mulţi Zeci de ferestre luminate ale noilor blocuri din şoseaua Iancului oglindesc bucuria celor ce Încheie un an bogat în semnificaţii, cu conştiinţa datoriei implinite. Ne oprim in fata blocului nr. 104. Urcăm pe scara 1 la etajul 5 şi apăsam pe butonul unei sonerii. Ne deschide muncitorul Aristide, Anghel, unul dintre numeroşii beneficiari ai grijii pe care partidul şi statul nostru o poartă creşterii nivelului de trai al populaţiei. S-a mutat aici numai de trei luni, împreună cu seribia sa. Constantina, muncitoare la fabrica de încălţăminte „Pionierul“ şi cei patru copii (Danielă, 13 ani, în clasa a VIII-a „merge la anul la liceul industrial de mecanică fină“, Viorel, 9 ani, clasa a III-a Alexandru, 6 ani şi Teodor, 2 ani şi jumătate), sărbătoreşte primul revelion în casă nouă. Fotoreporterul îi sur La miezul nopţii în Gara de Nord Locomotiva Diesel electrică 060 EA 1 054 şi cele nouă vagoane pe care le-a adus pline de călători de la Braşov se odihnesc de cîteva minute la unul din peroanele Gării de Nord. Vasile Dupoi, mecanic şef şi Aurel Dragomir, ajutorul său, îi fac o primă toaletă, sumară, parcă mîngiind-o după drumul parcurs. Ceasurile gării indică ora 12. In toate difuzoarele se aude urarea „La mulţi ani“ adresată tuturor celor care au sosit sau vor pleca. Vasile Dupoi şi Aurel Dragomir se bucură. Chiar dacă mecanicul şef şi-a lăsat acasă, la Braşov, soţia şi cei trei copii, el se consideră părtaş la veselia tuturor celor ce ciocnesc acum cupele de şampanie şi e mindru, împreună cu toţi ceilalţi oameni ai muncii, care în aceste momente trăiesc certitudinea datoriei împlinite. Lucrează la C.F.R. de 25 de ani şi e căsătorit de 24. O viaţă în care anii, cu tot ce-a fost bun, sau mai puţin bun, s-au adunat comoară, o viaţa care l-a învăţat că omul e măsura tuturor lucrurilor, că e bine să te dărui, aşa cum s-a dăruit şi el zecilor de tineri pe care i-a ajutat să prindă tainele meseriei şi care, acum la rindul lor învaţă pe alţii. „Dragomir e un ajutor priceput, de nădejde, sper să poată merge la şcoala de mecanici anul acesta“. Ascultînd parcă şoaptele timpului, mecanicul deapănă amintiri despre toamne desfrunzite şi primăveri in care ploaia îmboldeşte verdeaţa cîmpurilor Întinse, despre zările rumenite în culorile de aur ale soarelui verii, despre florile albe ce cad din cerul iernii aşternînd albă odihnă pămîntului roditor. Şi din umbra molcomă a anului dus, priveşte încrezător spre dimineaţa celui abia venit, descifrînd viitoarele drumuri ale oamenilor. E ora 0,15. De pe o linie alăturată pornește acceleratul de Timișoara. O TRADIŢIE CONTINUATA Pentru dumneavoastră, pentru cei mai mulţi dintre noi, activitatea productivă a tinărului an ’77 a început azi, in a treia zi a lui ianuarie. Nu insă şi pentru ei. Oamenii maistrului Nicolae Ceauş au fost aici, la cuptoarele laminoarelor întreprinderii Republica, din primul minut al proaspătului an. Au ajuns să considere asta ca pe ceva absolut normal. Pentru că, dacă ii întrebi cite revelioane au petrecut la cuptoare, cei mai mulţi, dintreei răspund: „Cam la doi ani odată am fost aici". La drept vorbind, dacă stai şi te gindeşti bine, ajungi să constaţi că toţi aceşti oameni din posturile calde ale producţiei şi activităţii economice — in cuprinsul ţării, zeci de mii — sunt cei care inlimpină cei dinţii, cu minecile suflecate, anul nou şi îl ancorează solid in realităţile noastre nu doar pentru 365 de zile, cum s-ar părea, ci pentru totdeauna, fiecare an contopindu-se cu toate cite sunt şi ne înconjoară şi devenind, mai apoi, filă de istorie. Aşa i-am găsit, lucrind intens, menţinind la cuptoarele laminoarelor temperaturi înalte, pregătind fabricaţia, pentru ca avalanşa de metalurgişti care avea să intre pe porţile întreprinderii cu o zi mai tirziu să poată începe din plin producţia celui de-al doilea an al actualului cincinal. Se înţelege că acasă familiile oamenilor din brrigada maistrului Ceauş ciocneau un pahar şi pentru cei plecaţi la datorie. Fochistul Alexandru Albu, de la laminorul 1, ii şi vedea pe ai săi stind in jurul mesei încărcate. Avea să petreacă şi el, la întoarcere. Deocamdată, avea alte preocupări. Iată, în uzină, au şi apărut lozincile anului 1977. „Reducerea cheltuielilor de producţie cu numai un leu la 1000 de lei producţie marfă însumează, in 1977, beneficii peste plan in valoare de trei milioane.“ — Acţionăm repede — spune laminatorul. Chemarea la economii în producţie, adresată zilele trecute de conducerea partidului, a şi devenit o direcţie principală de acţiune pentru întreaga noastră uzină. Pe frontispiciul laminorului 2, o altă lozincă: „In anul 1977, creşterea productivităţii muncii cu un singur procent înseamnă o producţie suplimentară valorind 3,4 milioane lei.“ Da, oamenii maistrului Ceauş ştiu bine ce însemnătate are pentru uzină, ca de altfel pentru întreaga ţară, anul în care am păşit. Va fi un an hotărîtor pentru îndeplinirea cincinalului, întreprinderea „Republica“, are sarcini importante. Ea a asimilat — şi fabrică de-acum în serie — prăjini tubulare pentru forajul petrolier, renunţînd-se astfel la importuri costisitoare — în chiar ultima zi a anului trecut uzina fabrica prăjina de foraj cu numărul 2000, de o concepţie originală, din oţeluri speciale, un utilaj care dă satisfacţe deplină in schelele petrolifere; a diversificat amplu producţia de ţevi pentru cazanele energetice mari, a conceput şi introdus în producţia curentă laminarea ţevilor inoxidabile pentru construcţia de utilaje necesare chimiei şi petrochimiei. Iar dacă ţinem seama că, în condiţiile acestei producţii complexe, cu noi tehnologii la bază, planul anual este dimensionat la cote mult superioare trecutului an ’76, înţelegem lesne grija deosebită a tuturor celor ce petreceau lingă laminoare revelionul, menţinind pe picior de producţie fluidă întreaga întreprindere. In 2 ianuarie, dimineaţa la 7, două sute de oameni intrau pe poarta întreprinderii. Veneau la lucru ca intr-o zi oarecare. Aveau de efectuat intervenţiile şi revizia tuturor instalaţiilor energetice. I-am găsit mai tirziu în plină activitate, unii la instalaţiile hidraulice, alţii la staţia principală de conexiuni electrice sau la substaţiile secţiilor de fabricaţie, îmbrăcat in halatul de lucru şi cu casca de protecţie pe cap, maistrul Gheorghe Rus, de la staţia de aparataj electric a laminorului 2, conduce operaţiile de intervenţie. Ii intreb, intr-un moment de răgaz: „Cu ce simţăminte aţi început munca in noul an?“. „Cu simţămîntul că trebuie să ne ocupăm serios de producţie“ — răspunde el, prompt. • Spun in replică: „Se pare că şi pînă acum aţi procedat aşa, din moment ce uzina a încheiat anul 1976 cu o producţie suplimentară in valoare de peste 70 milioane lei“. „Foarte bine, — confirmă el — dovadă că se poate şi mai mult. Aşa cum o cere tradiţia noastră, a celor de la „Republica“... Şi a continuat, argumentînd că o oprire de o oră a instalaţiilor „laminorului său“, ar prejudicia întreprinderea şi statul de 15—20 tone de ţevi atît de necesare şantierelor, recipienţilor chimiei şi construcţiilor de maşini în general. Şeful compartimentului mecano-energetic, ing. Mircea Stratulatiu, prezent şi el în hale de producţie, dă glas gîndurilor ce-l preocupă. — Va fi un an decisiv. Avem obligaţia de a continua cu mai multă fermitate acţiunile de reducere a consumurilor de materiale şi materii prime, aşa cum ne-a cerut secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, in Mesajul rostit cu prilejul Anului Nou. Vom începe conducerea producţiei cu ajutorul calculatorului electronic , toate cadrele de bază ale întreprinderii sunt in plină activitate de specializare şi ridicare a calificării, ne aşteaptă o vastă activitate în domeniul autodotării, pentru construirea unor utilaje de bază necesare fabricaţiei de ţevi la cald şi la rece. Şi toate acestea în contextul unei foarte accentuate diversificări a producţiei noastre, creîndu-se in continuare sortimente noi, în special laminate tubulare pentru utilajele chimice şi petroliere. — Anul 1976 a dat satisfacţie deplină? — Noi aşa apreciem. Colectivul întreprinderii şi-a realizat planul anual in 25 decembrie, deci timp de şase zile a lucrat în plin peste sarcina de plan. Este un succes obţinut cu multă străduinţă. Iar numărul ţărilor în care exportăm produsele noastre a crescut la 35. ... I-am lăsat acolo unde il chemase datoria. Prezenţa omului muncii în uzine, în noaptea de revelion şi în zilele următoare avea să ne demonstreze că activitatea productivă nu se întrerupe niciodată, trecînd peste limita de demarcaţie dintre doi ani şi, prin aceasta, confirmînd continuitatea a tot ceea ce facem, gîndim şi făurim pentru prosperitatea ţării. Ştefan Zidăriţă I •• O mare familie muncitorească Nu departe de gară, in sala de festivităţi a uzinelor „Griviţa Roşie“,peste 500 de persoane se află în plină sărbătoare. Sunt lucrătorii de la marea întreprindere de utilaj chimic şi material rulant, cei care şi-au adus o contribuţie însemnată la realizarea planului anual de către oamenii muncii din Capitală cu nouă zile înainte de termen. Griviţenii, batalion de avangardă al clasei muncitoare, au făcut o tradiţie din a petrece împreună sărbătorile, cinstindu-se astfel pe ei, pe tovarăşii lor de muncă, strădaniile şi izbinzile lor . La una din mese, Împreună cu , soţiile, câţiva membri ai sectorului de montaj vagoane Îşi fac urările tradiţionale. Se află aici Ion Dinu, Gheorghe Iacob, Mircea Dutchevici, Dumitru Marin şi Niculae Ion, toţi muncitori fruntaşi. Ţin să ne specifice că întreg programul artistic pe care il urmăresc in această noapte e susţinut de artiştii amatori ai uzinei, că in 9 decembrie 1976 au dat in folosinţă un nou atelier de lăcătuşerie, că li preocupă in mod deosebit educarea in spiritul muncii a tineretului care a îmbogăţit cadrele întreprinderii, că nu vor precupeţi nici un efort pentru ca in 1977 să-şi reia locul I de întreprindere fruntaşă pe ţară la specificul de material rulant. „La ceasul acesta al Împlinirilor, medităm şi la cele ce-or să vină, la modul cum va trebui să acţionăm în viitor pentru a spori continuu eficienţa muncii noastre". însăşi masa lor e un simbol, căci In afara celor enumeraţi, faţă în faţă se află un tînăr de vîrsta Republicii şi un septuagenar. Primul e Ion Soare ,fost elev şi muncitor in secţie, promovat acum in munca tehnică, la serviciul de programare, răsplată a strădaniilor sale şi a grijii cu care a fost ajutat de întreg colectivul. Celălalt, Ion Moldoveanu, s-a pensionat de opt ani, dar e nelipsit la intilnirile foştilor tovarăşi de muncă. Trecut, prezent şi viitor, strins Îngemănate in mitezul de aur al acestor ore solemne, mărturie a unităţii acestei mari familii muncitoreşti, garanţie şi cheie de boltă a succeselor viitoare. TREI Ne aflăm la Palatul sporturilor şi culturii, la Revelionul tineretului. Peste o mie de tineri, muncitori, elevi, studenţi din Capitală, fruntaşi in muncă şi la învăţătură precum şi în activitatea socială şi obştească, şi-au dat intîlnire pentru a sărbători aici, împreună, sosirea Anuilui Nou. O atmosferă tinerească veselă, caracteristică virstei celor prezenţi domneşte pretutindeni. Flori, ghirlande de flori, pancarte cu urări de succes, adresate oaspeţilor pentru anul care începe. Pe un podium orchestre, actori, cîntăreţi, dansatori, intr-un flux continuu, dau, prin măiestria lor, strălucirea ce i se cuvine acestei nopţi de la hotarul dintre ani. In anumite locuri, pe ecrane, sunt prezentatate scurt-metraje documentare cu imagini din munca tineretului, cu reazări din anii construcţiei socialiste. Pe culoarele lungi, şi ele pregătite sărbătoreşte, zeci de televizoare prezintă programele de Anul Nou. După minutul solemn al orei 0, ne-am făcut loc printre tinerii care se felicitau reciproc, solicitîndu-le citeva cuvinte. —• Cu ce ginduri încheiaţi anul 1976 ? l-am întrebat pe Gheorghe Stielosu, muncitor la I.O.R. — Sunt mulţumit că am reuşit să realizăm planul de producţie încă de la 1 decembrie. Asta, pe linie de producţie. Mă bucur, de asemenea, că a crescut numărul tovarăşilor mei, tineri, înscrişi la cursurile serale ale liceului. — Ciţi urmează ? — 70 la sută. — Ce v-a îndemnat să vi înscrieţi ? — In domeniul nostru, ca in oricare altul, se cere o tot mai bună pregătire. Vreau să ajung un bun specialist, asta doresc în final. — Cit reprezintă tineretul din totalul celor ce muncesc in secţia dvs. ? — Mult. Circa 80 la sută. — Cum aţi ajuns să lucraţi In ramura aceasta deosebit de migăloasă ? Nu greşesc dacă ii ztc delicată ? — Am făcut şcoala profesională şi m-am încadrat aici. Am început să o iubesc pe măsură ce o cunoşteam. Multe lucruri îmi erau necunoscute. M-am născut şi am crescut in sat, la Turceni, In Gorj. — Ce doriţi să realizaţi in 1977 ? — Nu sint lucruri peste puterile mele — şi chiar dacă ar fi, am destulă ambiţie. Cred că cel mai frumos gînd este acela de a ne ridica şi mai mult nivelul pregătirii politice şi profesionale. Să învăţăm ceva din ceea ce facem in fiecare zi, şlefuind sticla. Să ducem o permanentă muncă cu noi înşine pentru a deveni oameni noi ai societăţii noastre în drumul ei spre comunism. Discutăm apoi cu alt tinăr, mecanicul Constantin Radu de la Uzinele de utilaj chimic „Griviţa Roşie“. — Iertaţi-mi că v-am oprit din drumul spre telefon. Am dori să vorbim doar citeva minute. — Cu plăcere. Voiam să-l felicit pe maistrul care m-a Învăţat meseria, Dan Mihai. Ţin foarte mult la el. Vă închipuiţi.... — Vă înţeleg. Faceţi parte din echipa lui ? — Am făcut. Acum sunt şi eu şef de echipă. Maistrul Dan m-a crescut, ca să zic aşa, sub „aripa“ lui. A fost atent, foarte meticulos cu mine. Cind a văzut că mă descurc în meserie, mi-a zis într-o zi : „Radule, eu zic că ai putea fi şef de echipă. Am să te propun. Dar, să rămîi aşa cum eşti“ .Şi am ajuns şef de echipă. Cum s-ar zice, sunt egal un grad cu nea Dan. Dar, faţă de el, sunt tot ucenicul lui, chiar dacă aş fi inginer şef. Sunt oameni pe care-i respecţi fără ca ei să-ţi impună acest respect. Unul din aceştia este maistrul meu. — ...căruia îi doriţi un sincer „La mulţi ani !“ — Da. Lui şi tuturor celor mai virstnici cu care lucrăm şi de la care învăţăm în permanenţă. — Acum, în prag de an nou, cu ce proiecte păşiţi în gînd ? — Cu hotărîrea de a îndeplini exemplar planurile de producţie, atit eu cit şi cei cu care lucrez împreună. Important pentru noi este să facem în aşa fel incit să exploatăm la maximum maşinile. Şi incă ceva. Spus telegrafic : calitate, calitate, calitate. — Ce vă doriţi in mod personal ? — Să termin ultimul an la liceul seral. Cel de-al treilea interlocutor este Constantin Mitulescu de la Institutul de cercetări şi proiectări pentru construcţiile de maşini. — Cu ce ginduri vă despărţiţi de 1976 ? — Institutul nostru, fruntaş in întrecerea socialistă pe 1975 s-a străduit, în anul care a trecut, să-şi menţină locul- A fost un an important şi pentru noi cercetătorii, angrenaţi plenar în revoluţia tehnico-ştiinţifică. — Ce vă propuneţi pentru 1977 ? — Pe plan profesional, gîndurile mele nu pot fi despărţite de obiectivele colectivului institu-I tului unde lucrez. Printre acestea menţionez economisirea metalului, obiectiv de mare importanţă asupra căruia ne-a atras atenţia şi nouă, celor din proiectare, tovarăşul Nicolae ,Ceauşescu. Pe de altă parte, se cer eforturi in continuare pentru asimilarea de produse noi, moderne ca şi pentru realizarea altor sarcini ce ne revin. Ca secretar al comitetului U.T.C. pe institut îmi voi consacra întreaga mea pricepere şi energie in vederea întimpinării aşa cum se cuvine a marilor evenimente istorice şi politice ale anului acesta : sărbătorirea Centenarului independenţei de stat a României precum şi Conferinţa Naţională a partidului. ...Trei din miile de tineri care au participat la revelioanele organizate în întreaga Capitală. Opiniile lor exprimă de fapt, aspiraţiile şi hotărîrea fermă a tinerei noastre generaţii de a-şi aduce contribuţia la transpunerea în fapte a hotărîrilor Congresului al XI-lea al P.C.R. Const. Sîrbu DIN MIILE DE TINERI 1 Pagina a 3-a —3 ianuarie 1977 ani in meserie, ne asigură că totul este în ordine, acest imens organism funcţionează la parametrii stabiliţi. Nimic deosebit (dacă se poate a spune aşa ceva despre acest conglomerat al unei înalte tehnicităţi) în afara unei atenţii sporite de dorinţa ca, pentru cei aflaţi in jurul meselor sărbătoreşti, căldura şi lumina să fie şi un reflex al datoriei împlinite şi a dragostei pe care cei ce aici şi acum veghează le-o poartă. In apartamentul aflat chiar intr-unul din blocurile cartierului Drumul Taberei, inginerul Croitoru a lăsat in faţa televizorului pe soţia sa şi pe Diana, fetiţa de opt ani care în acest an şcolar a luat premiul I. Le-a promis pentru miine o plimbare in trei. Deocamdată, pe jos. Deocamdată, deoarece anul 1976 i-a adus inginerului, în afara acumulărilor profesionale şi bucuria achiziţionării unui automobil „Dacia-1300“, prinde aşezaţi în jurul mesei festive, lingă cate un brad înalt işi etalează bogăţia coroanei şi podoabele. Constantina şi soţul ei îşi doresc pentru anul acesta mobilă nouă pentru toate cele, trei camere şi sănătate, pentru toţi cei şase membri ai familiei. Le dorim şi noi acelaşi lucru. LA CUMPĂNĂ ANILOR Atmosfera sărbătoririi revelionului le-a dezvăluit reporterilor noştri semnificaţiile unei societăţi care cunoaşte bucuriile construcţiei şi priveşte cu încredere viitorul ştiind că destinul său se află în mîinile sale De veghe la bucurie Pînă la miezul nopţii mai e puţin. In maşini,tramvaie sau pe jos, oamenii se grăbesc spre blocurile în. Care au decis să intimpine noul an. Părăsim animaţia străzilor şi iată-ne printre pereţii înalţi de linişte de la I.E.R. — C.E.T. Bucureşti-vest. Conectată acum doi ani la sistemul energetic naţional, centrala asigură, deocamdată, alimentarea termică şi electrică a cartierului Drumul Taberei şi a serelor din vestul Capitalei. La ora 22.30, cei patruzeci de membri ai turei de serviciu şi-au luat in primire posturile. Sala de comandă. O încăpere lungă in care domneşte liniştea proprie pădurilor de brazi vegheate de stele. De fapt, stelele sunt prezente şi aici. Transfigurate in sute de beculeţe clipind tainice-nţelesuri pe panourile in faţa cărora stau dispecerii, sau străbătind meteoric ecranele de control electronic. Coordonatorul turei, inginerul Ion Croitoru, de 22 de Mesagerii gîndurilor bune Operatoarea nr. 17, Cristina Oprea, de serviciu în sala de convorbiri interurbane Si internationale a Palatului telefoanelor a intrat In tură la ora 23. Pentru telefoniste, această noapte este una de vîrf. De la inceperea turei şi pină la miezul nopţii se fac peste o sută de solicitări. Media obişnuită : 30. Oamenii ţin să-şi vestească bucuriile, respectul si iubirea semenilor lor aflaţi la zeci sau sute de kilometri depărtare, iar operatoarele fac tot ce le este in putinţă, pentru a da urgent cale liberă urărilor de sănătate, spor in muncă si fericire. E ora 2,00 și operatoarea nr. 17 îi face legătura asistentului medical Nicolae Obeadă cu Spitalul de copii din Rimnicu Sărat. Ne interesăm dacă e vorba de ceva grav. Nu. Nicolae Obeadă, care işi petrece revelionul in Capitală, doreşte pur si simplu să adreseze c urare colegilor aflați de gardă. Una din nenumăratele urări purtătoare de ginduri bune care au trecut in această noapte pe la operatoarea nr. 17. Medici la datorie Maternitatea Spitalului Brîncovenesc. La ora 1:20, prima naştere a anului 1977 , Sofia Ursu, soţia lui Ion, mecanic la I.C.M. 5, a născut o fetiţă. O doreau amindoi, deoarece băiat au, Costel, în vîrstă de patru ani şi e deosebit de zburdalnic, după cum ne mărturiseşte tinăra mamă, deloc marcată de eforturile naşterii. Doctoriţele Buzatu şi Oprescu, asistentele Emilia Glăman, Aurelia Lupu, Ioana Ene şi celelalte ne vorbesc despre neţărmurita bucurie pe care o simt împreună cu mamele la fiecare nouă naştere. Despre spiritul de echipă, atit de necesar aici şi atît de Încărcat de semnificaţii umane, in care acţionează Întregul colectiv condus de prof. dr. Cristea. Despre responsabilitatea şi etica medicului. „Dragostea şi respectul faţă de om trebuie să fie liniile directoare ale Întregii activităţi pe care o desfăşoară medicii zilelor noastre în orice sector s-ar afla" ne precizează doctoriţa Buzatu. Se aude o sonerie. Sala de operaţie îşi redeschide uşile. Olimpia Tănase, învăţătoare, e pregătită pentru a aduce pe lume al doilea copil al său. Coborâm în liniştea tulburată doar de vocile noilor născuţi (unsprezece pînă la ora 24) ce se unesc parcă dintr-o dată intr-un cor al triumfului vieţii. In hol, Florin Tănase, profesor la Liceul Industrial Măgurele, işi frămintă nervos căciula in mină. Se pare că taţii au mai multe emoţii. Revelion la volan Ora 9,45. Il prindem din mers pe taximetristul Gheorghe Ciocăzanu, de 22 de ani conducător auto, cu multe, foarte multe revelioane petrecute la volan. In serviciul bucuriei oamenilor. De la ora 19, cind şi-a Început cursele, a avut un singur moment de respiro: douăzeci de minute puţin după miezul nopţii. In rest, nenumărate drumuri In toate cartierele Capitalei, sfîrşite cu tradiţionalul „La mulţi ani" din partea pasagerilor. Pentru 1977 Îşi doreşte ca şi cel de-al doilea băiat să-l aducă tot atîta mulţumire cită are din partea primului, inginer agronom la Valul lui Traian. Iar pasagerilor le doreşte ani mulţi de viaţă şi sănătate. Se apropie zorile cândi încheiem acest raid nocturn, păşind parcă pe nesimţite, printre oameni şi fapte, dintr-o zi in alta, dintr-un an în altul. Şi iată-ne acum intr-un an în care investim dăruire şi vis, muncă şi speranţă Un an în care dorim să demonstrăm că gîndul şi fapta fiecăruia dintre noi se conjugă la gîndurile şi faptele tuturor semenilor noştri ce trăiesc pe aceste meleaguri, cu conştiinţa că făuresc o istorie nouă, într-o ţară angajată plenar sub conducerea partidului, in opera vastă de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Cu încrederea, fermă şi robustă, in viitorul României. Cătălin Georgescu Fotografii : MIHAI POPESCU