România Liberă, martie 1979 (Anul 37, nr. 10682-10708)
1979-03-01 / nr. 10682
ANUL XXXVII Nr. 10 682 6 pagini 30 bani Exces de telex-uri şi deplasări. Pe banii cui? O altă constatare din aceste zile de investigaţii, în relaţia normală dintre beneficiar şi furnizori — o relaţie stabilită de comandamentele politicii noastre economice — au intervenit şi s-au îngroşat lucrurile inutile. Exagerat de mulţi delegaţi de pe şantierul combinatului chimic vîlcean sau de la centrala industrială bat drumurile către furnizorii de utilaje din cele mai îndepărtate oraşe. Incredibil de multe telexuri se încrucişează pe direcţia beneficiar-furnizor şi invers. Ne-am propus ca la reluarea investigaţiilor pe această temă să vă prezentăm şi un calcul privind cheltuielile de pina acum, cu deplasările şi cu telexurile, măcar pentru o singură instalaţie de la combinatul chimic vilcean. Problema este : cită vreme vom tot Ştefan Zidăriţă, Corneliu Antim (Continuare in vaq. a 5-a) AUTORITATEA COMPETENŢEI iw&RiIn loc ajungă pe şantiere DE CE E RISIPIT ACEST CIMENT? — O principală idee pe care am reţinut-o din dezbaterile adunării generale a Consiliului oamenilor muncii, aici la Combinatul chimic din Făgăraş, a fost problema competenţei. A competenţei şi întăririi răspunderii profesionale la toate eşaloanele. — Este şi firesc, avînd în vedere ponderea producţiei combinatului în producţia generală a industriei noastre chimice, ca şi exigenţele de ordin calitativ care ne stau în faţă. A nu se uita nici un moment că ne aflăm într-o fază de mare afirmare, a revoluţiei ştiinţifice şi tehnice pe plan mondial, că industria chimică românească, spre prestigiul ei, este profund implicată în această revoluţie, că noi toţi, cei ce lucrăm în domeniul chimiei trebuie să-i ţinem pasul, şi cred că reuşim,in bună măsură, răspunzînd cerinţelor noului care, de la un an la altul, îşi accentuează linia sa ascendentă — Mai precis, ce înseamnă revoluţie ştiinţifică şi tehnică în condiţiile Combinatului chimic de la Făgăraş ? — Cîteva precizări cred că vor da ele însele răspuns. Astăzi, în luna februarie 1979, în combinat nu se mai află în funcţiune nici o instalaţieprincipală din urmă cu 10 ani, întregul proces tehnologic de bază a suportat modificări substanţiale. Dacă in urmă cu 10 ani, fabrica de amoniac, de exemplu, asigura o producţie de numai 12 tone pe zi, ea a trecut repede la o producţie de 300 de tone iar acum la 1 000 de tone amoniac pe zi. Producţia zilnică de 300 tone amoniac era asigurată de 450 de persoane iar cea de 1 000 tone amoniac pe zi este asigurată de numai 150 de persoane. La vechea instalaţie se consumau 1 800 kWh pentru tona de amoniac ; noua instalaţie consumă doar 30 kWh. De subliniat că Interlocutor , ing. Teodor Şuteu directorul Combinatului chimic din Făgăraş 80 la sută din utilaje au fost produse în ţară. — Care consideraţi că a fost factorul hotăritor ce a condus combinatul la performanţele de natură să-i asigure primul loc in întrecere, în industria chimică ? — Factor hotăritor a fost vizita făcută de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu, la combinat, în anul 1977. Indicaţiile precise primite cu prilejul acestei vizite de lucru aveau să mobilizeze întregul potenţial de gîndire şi de acţiune al combinatului pentru atingerea unor parametri de vîrf, să asigure o depăşire substanţială a planului, încununînd, astfel, o muncă perseverentă, plină de pasiune şi dăruire concretizată în faptul că in ultimii 15 ani combinatul a realizat consecvent, integral, sarcinile de plan, că 80 la sută din tehnologiile aplicate sunt rod al cercetării proprii sau realizate în colaborare cu ICECHIM. — Ce reprezintă Combinatul chimic de la Făgăraş pentru piaţa internă ? — Răspunsul i-aş da printr-un singur element de referinţă : 70 la sută din produsele combinatului se înscriu ca unicate pentru economie destinate unor sectoare de bază din industria extractivă, a prelucrării lemnului, din industria electrotehnică, a coloranţilor şi medicamentelor.ai pentru piaţa externă ? — In urmă cu 10 ani, am început exportul de îngrăşăminte chimice, inclusiv spre ţări cu tradiţie In industria chimică. Inprezent, 30 la sută din producţia totală a combinatului este destinată exportului, incluzind şi 90 la sută din producţia de îngrăşăminte Aş sublinia că, în condiţiile concurenţei acerbe de pe piaţa externă, produsele noastre au primit certificatul propriei lor valori, avînd în vedere preţurile ferme ale desfacerii, unde unicul argument este calitatea. Şi ştacheta calităţii trebuie s-o ţinem permanent ridicată, foarte ridicată. Dovadă că reuşim, sînt firmele cumpărătoare sau simpli producători agricoli, în general constanţi, din ţări cu o industrie chimică puternic dezvoltată, cum sînt R.F.G. Franţa, Belgia. — Ce rol atribuiţi gîndirii tehnice proprii ? — A vorbi despre gîndire tehnică înseamnă a vorbi despre tot ceea ce este nou şi de valoare în combinat. Aş începe amintind că în realizarea celor 300 de sortimente produse de combinat işi dau întîlnire discipline care hotărăsc calitatea producţiei : chimia organică şi anorganică, mecanica, energetica, biologia şi, nu în ultimul rînd, electronica. Or, toatea acestea laolaltă şi fiecare în parte incorporează multă, foarte multă gîndire tehnică modernă. Dar a gîndi tehnic, nu înseamnă numai a proiecta instalaţiile aflate astăzi în dotare, ci şi a le utiliza corect, cu eficienţă, a le supraveghea atent exploatarea. Combinatul şi-a înscris, ca un titlu de prestigiu, 21 de brevete de inventatori. — Aveţi un program propriu de pregătire a cadrelor de specialitate ? — întregul personal, exceptînd cadrele cu studii universitare — Mircea Moarcă. (Continuare în pag. a 2-a) Un „munte" al risipei De ce această dispoziţie şi de ce „fulger“ ? Cind am ajuns la staţia de betoane „Vilan“ a Grupului 8 şantiere (Centrala de construcţii-montaj — Bucureşti) şi s-a aflat pentru ce-am venit, a început alergătura după nota telex 25. Noi, de fapt, venisem aici să aflăm cite ceva, nu despre „activitatea de producţie“ (deşi, unde în alt loc se pot primi informaţii decit la locul producţiei ?) ci despre un imens siloz de ciment care nu se află în producţie. Este şi greu să nu vezi acest „monument“ al risipei şi neglijenţei, înalt de 20 de metri ! în fond, ne continuam ancheta „Cit ciment rămine in vagoanele... descărcate“, publicată în ziarele din 17 şi 19 februarie şi este de-a dreptul surprinzător că, în loc să fie luate măsuri pentru stăvilirea risipei de ciment, unicul rezultat concret a fost... interzicerea furnizării de date presei. Dar să vedem care este soarta a circa 4 000 de tone de ciment existente in cele şase compartimente ale silozului de la staţia de betoane „Viban“. în 1973, silozul, cu toată încărcătura, a fost preluat de la I.P.A.C. de întreprinderea „Granitul“, care, însă, a lăsat cimentul să devină... granit. Din septembrie 1978, acest „monument" al risipei a fost preluat de Grupul 8 șantiere, care a încercat să disloce cimentul dintr-un compartiment. Dar au rămas celelalte. Cu timpul, sistemul de evacuare a cimentului s-a înfundat, cimentul pietrificîndu-se pe conducte. Proiectantul, care face parte din aceeaşi centrală, nici n-a mai trecut pe aici şi nici n-a dat vreo soluţie pentru scoaterea cimentului. Şi aşa au trecut zilele, au trecut anii, valoarea cimentului din silozul de la Vilau s-a ridicat la aproape patru milioane lei. Cei de aici ne asigură că cimentul este, totuşi, bun pentru unele lucrări mai uşoare. Măcar de-ar fi aşa. Deocamdată, însă, nu se ocupă nimeni să-l scoată şi nici să repare instalaţiile silozului. In vreme ce, datorită lipsei capacităţilor de depozitare, vagoanele cu ciment aşteaptă zile în şir să fie descărcate. — Dumneavoastră ce părere aveţi, tovarăşe inginer Nicolae Gărătocu ? Mai este bun cimentul ? — Pină nu umblăm la el, nu ştim. S-a făcut un plan de măsuri de către conducere. Un alt exemplu. Şi un calcul Ne-am continuat investigaţia privind gospodărirea cimentului. Pentru a urmări întregul circuit — de la producător pe şantier — am beneficiat şi de sprijinul Direcţiei economice a Inspectoratului general al Miliţiei. Am extins aria investigaţiei nu nu- FULGER nota telex nr. 25 din 22/02/1979 , către grupurile de santiere 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, S... stop se reaminteste ca este interzis sa se acorde interviuri la radio și televiziune, de a se da date și informatii legate de activitatea de productie la organele de presa fara aprobarea în prealabil a conducerii centralei de constructii montaj a C.P.M.B. stop., aceasta dispozitie va fi prelucrata pina la nivel de maistru si sef de echipa. dir. gen. adj. ing. C. Teodorescu Nu există părticică a vagonului unde să nu se găsească niment pietrificat Proletari din toate ţările, uniţi-vă! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL ALFRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE 9 . Restanţele nu sunt o fatalitate. UN PRIM BILANJ. $1 VOM REVENI DUPĂ DOUĂ SĂPTĂMÎNI Acum, la capătul unei prime serii de investigaţii pe şantierul Combinatului chimic Lucrurile sunt pe un făgaş bun Cu ce viteză circulă informaţia tehnică? rezolvările din altă unitate economică cu apropiat ? Sînt întrebări cu serios temei, din Rm. Vilcea şi în rîndurile furnizorilor , locul să desprindem cîteva concluzii de o săi de utilaje tehnologice, e timpul şi e însemnătate mai generală. Iată că la foarte scurtă vreme de la declanşarea semnalelor critice de pe şantierul combinatului chimic vîlcean (sunt numai 9 zile de atunci); multe dintre întreprinderile restanţiere au şi început să expedieze constructorilor utilaje: întreprinderea de pompe şi întreprinderea de maşini electrice din Bucureşti ; întreprinderile aparţinînd Centralei industriale de echipamente de telecomunicaţii şi automatizări ; întreprinderea de utilaj tehnologic şi întreprinderea de aparate de cale — Buzău ; întreprinderea de utilaj petrolier din Tîrgovişte ; „Balanţa“ — Sibiu. In cele mai multe dintre cazuri este vorba de utilaje de bază, instalaţii şi agregate. Cum de au fost gata într-un timp atît de scurt ? Ne-am pus această întrebare îndreptăţit. Se mai intîmplă, viteodată, să se ia din altă parte, cu alte cuvinte subţiindu-se comenzile destinate altor şantiere. Greşit. Nu-i nici măcar o rezolvare de moment. Reamintim de la bun început că lichidarea reală a restanţelor către un şantier nu trebuie nicidecum să se facă pe seama altor şantiere sau in detrimentul exportului. Altminteri, cum se spune, te cîrpeşti într-o parte şi te rupi într-alta. E bine că nu s-a intimplat aşa. Sondajele noastre au arătat că întreprinderile restanţiere şi-au concentrat activitatea la utilajele aflate deja intr-o avansată fază de prelucrare şi montaje. Prin urmare, lucrurile sunt pe un făgaş bun. Dovadă că întreprinderile au toate condiţiile pentru o activitate de producţie normală. De altfel, eforturile susţinute ale conducerii partidului şi statului de a se asigura o îndestulătoare şi complexă aprovizionare tehnico-materială, nu numai că fac, practic, imposibilă orice restanţă,, dar totodată menţine baza materială concretă pentru o creştere substanţială a volumului producţiei industriale. La originea restanţelor una sau două întreprinderi „de vîrf“ Aceleaşi investigaţii anterioare ne-au adus dovada că restanţele de utilaje sunt cauzate nu de cine ştie ce neglijenţe în fiecare dintre întreprinderile furnizoare, ci de regulă au la obîrşie defecţiunile de ordin tehnic sau organizatoric dintr-una sau două uzine, însă, „motrice“, insă „conducătoare“. Iată argumentele: întreprinderea de utilaj chimic din Făgăraş nu poate expedia agregatele (deşi sunt gata !) combinatului vilcean, deoarece ii lipsesc, de vreme îndelungată, motoreductoarele fabricate la „Neptun“ din Cîmpina. întreprinderea cimpineană nu poate expedia Făgăraşului reductoarele (deşi sunt gata !) deoarece îi lipsesc motoarele construite la întreprinderea de maşini electrice din Bucureşti. Al doilea ciclu : uzina din Baia Mare aşteaptă reductoare de la Cîmpina, iar Cîmpina — motoare electrice de la Bucureşti. După cum vedeţi, în ambele cazuri, supapa de admisie a unor restanţe înregistrate intr-un întreg şir de întreprinderi se află de fapt la uzina bucureşteană. Şi atunci , nu este normal, dacă vrem cu adevărat să facem imposibile orice restanţe, să rezolvăm lucrurile, cu prioritate, în întreprinderile din vîrful unghiului, care le determină ? două uzine. Una din Capitală — întreprinderea de pompe, alta din Făgăraş — întreprinderea de utilaj chimic. Şi una şi cealaltă fabrică pompe tehnologice pentru combinatul chimic vîlcean. Numai că în timp ce unitatea bucureşteană, silită de împrejurări sau din proprie iniţiativă caută, găseşte şi adoptă o soluţie originală de fabricare a etanşărilor mecanice pentru pompe, unitatea din Făgăraş perseverează în a se bizui pe importuri. Deşi are specialişti foarte buni (constructorii din Vilcea apreciază că utilajele furnizate de uzina făgărăşeană sunt de calitate ireproşabilă), şi deşi asemenea etanşări se fabrică în mod curent la Odorheiu Secuiesc. De aici un cost ridicat, restanţele pentru combinatul vîlcean cauzate de nesosirea la timp a importurilor de etanşări mecanice. Şi alte aspecte negative care se subînţeleg, în primul rînd, risipa de inteligenţă tehnică, rezultată de pe urma unei mai vechi anomalii de a nu şti dreapta ce face stingă , de a nu fi receptiv şi a nu prelua, cu iuţeală tehnică, experienţa pozitivă din alte unităţi productive. Rezultatul : lipsa de receptivitate ne costă. Cînd se oscilează între aplicarea legii şi nesfîrşita conciliere In timpul investigaţiilor noastre s-a constatat că unele centrale industriale adoptă o poziţie lipsită de fermitate faţă de întreprinderile proprii care nu îşi respectă obligaţiile contractuale. Există înclinaţia ca asemenea abateri, păgubitoare pentru economie, să fie soluţionate printr-o tactică de mediere la infinit şi cu duhul blîndeţii. Ne referim concret la Centrala industrială de utilaj petrolier şi minier din Ploieşti. O după-amiaza întreagă a trebuit să insistăm la conducerea centralei să se răspundă public la întrebarea : „Cum apreciaţi atitudinea conducerii întreprinderii băimărene subordonate (I.M.M.U.M.) faţă de restanţele de utilaje pentru combinatul chimic vîlcean ?“. Iar cind, în sfirşit, a răspuns, s-a lăsat impresia că s-a rupt ceva din centrală. Situaţia, de fapt, era mult prea serioasă pentru ca centrala să nu răspundă : „Centrala dezaprobă atitudinea şi procedeul conducerii uzinei sale din Baia Mare şi are in vedere acţiuni şi măsuri care să curme asemenea cazuri şi manifestări“. Obiecţiile anterioare („Uzina din Baia Mare e de curînd în centrala noastră“, „Lăsaţi că îi criticăm noi serios“ sau ..Să nu mai discutăm despre ceea ce a fost, ci despre ceea ce vom face“), aveau, în viziunea centralei respective, rostul de a ocoli o atitudine publică şi angajantă din partea sa. Repetăm, drept întărire : Cu ce viteză circulă informaţia tehnică între centralele industriale şi, mai ales, între unităţile productive? Cit este de receptivă o întreprindere la soluţiile tehnice şi la profil asemănător sau inspirate din practica a Joi 1 martie 1979 st* Harta fenomenelor meteorologice probabile. Amănunte în pagina a 2-a Trei decenii de înflorire a agriculturii socialiste, trei decenii de la Plenara C. C. al partidului din 3-5 martie 1949 AGRICULTURĂ MODERNĂ, de Înalt randament SPORIREA PRODUCŢIEI DE CEREALE ---------- -mii tone----------- România socialistă demonstrează că valorificind condiţiile create prin cooperativizarea, agriculturii — drum deschis prin Rezoluţia Plenarei Comitetului Central al partidului din 3-5 martie 1949 —, prin intensificarea promovării progresului tehnic şi cuceririlor ştiinţei in domeniul biologic se ajunge la accelerarea rapidă a ritmului mediu anual de sporire a producţiei de cereale. Din datele prezentate în graficul de mai sus reiese că faţă de 1950, in anul trecut producţia de cereale a crescut cu aproape 14 milioane tone, înregistrind o creştere de mai bine de trei ori. In acest an agricol, s-a prevăzut să se obţină 24 605 000 tone de cereale, cu peste 5,5 milioane mai mult comparativ cu media realizărilor în primii trei ani ai cincinalului. Există toate condiţiile ca acest important obiectiv să fie realizat şi depăşit. In cîţiva recoltele s-au triplat Am poposit în comuna Luna, aşezare durată pe Valea Arieşului, în preajma Cimpiei Turzii, pentru prima oară în anul 1950. După ce străbătusem un drum plin de hîrtoape, lăsînd în urma maşinii un adevărat vîrtej de praf, am intrat pe uliţele unui sat cu case modeste, retrase în dosul unor garduri din lemn, multe improvizate. Primarul de atunci, mi-a spus :• „Pămint sărac, pe aici, tovarăşe ! Se scoală oamenii dis de dimineaţa, se reîntorc acasă pe întuneric, dar nu scot mai mult decit sămînţa...“ Din discuţiile de atunci cu unii săteni din Luna am simţit un fel de resemnare în faţa unui „destin al pămîntului sărac“, năpastă „fără leac“ cum ziceau unii. Dar situaţia era aşa pentru că se continua să se are cu boii şi chiar cu vacile, pe costişele din hotar, fiecare pe petecul lui de pămint. In 1952 însă, un grup de inimoşi, cu comuniştii în frunte, după ce au văzut exemplul celor din altă Lună, cea de lingă Dej, al celor din Laslea, Zăbrani şi ceilalţi unde s-au înfiinţat în 1949 primele unităţi cooperatiste, au pus bazele cooperativei agricole de producţie din Luna aceasta de lingă Cimpia Turzii. Şi, iată că din primul an unirea tarlalelor, apariţia tractoarelor, altor maşini, posibilităţile de a aplica o altă agrotehnică decit cea ştiută din bătrîni a trezit speranţele în multe inimi şi oamenii s-au înscris, rînd pe rînd, în cooperativa agricolă de producţie, convingindu-se că aceasta este calea lor, drumul lor spre un viitor luminos, astfel că în 1962 întregul sat era cooperativizat. Şi iată-mă acum, după 29 de ani bătînd acelaşi drum spre Luna. După ce străbaţi o şosea asfaltată Luna de azi te întîmpină cu frumuseţea aparte, specifică oamenilor gospodari : case mari cu cite trei, patru geamuri la stradă, cu acoperişuri suprapuse într-un stil de mare efect arhitectonic, case împrejmuite cu garduri elegante, case aproape în totalitate noi (maiprecis, 800 din cele 900 existente), case cu interioare de un anumit confort, cu covoare, mobilă modernă, cu maşini de gătit şi de spălat rufe, cu televizoare şi aparate de radio, cu autoturisme garate în curte. Este, Luna de azi, aceeaşi din 1950 dar complet alta, cu oameni vioi şi isteţi, de o mare hărnicie, îmbrăcaţi frumos, dar şi cu gust de lectură, şi muzică şi spectacole. I-am întilnit şi acum muncind în cadrul cooperativei agricole de producţie pe unii ţărani ca Tudor Giurgiu, Constantin Ursan, Alexandru Gărduş, alţii, oameni statornici, prezenţi pe ogoarele acestei unităţi încă de la înfiinţare. Şi ei, împreună cu inimosul lor preşedinte, inginerul Ioan Reteşan, mi-au descifrat acest „miracol“ al prefacerii Lunii, miracol care se cheamă muncă, ştiinţă şi sprijin de la stat, cu maşini, seminţe de soiuri productive, specialişti. Luînd în primire pămîntul acesta vlăguit de hrană, datorită monoculturii practicată ani în şir rudimentar, oamenii, sfătuiţi de specialişti i-au adîncit brazda cu ajutorul tractoarelor, l-au fertilizat puternic cu îngrăşăminte naturale şi apoi, treptat, cu tot mai multe îngrăşăminte chimice. Au adus soiuri şi hibrizi noi de grîu şi porumb, şi sfeclă, şi cinepă. Au reglementat Virgil Lazar (Continuare in pag. a 5-a) 1950 1985 1078 Aceste silozuri de la staţia de betoane „Viban" adăpostesc ciment în valoare de aproape patru milioane de lei. Cit mai este bun şi cit s-a pietrificat, nu se ştie. Şi nici cit timp acest siloz va sta nefolosit şi cu instalaţiile pneumatice defecte, mai asupra vagoanelor declarate „goale“, în realitate ele conţinînd încă ciment, ci şi la alte forme de risipă. Astfel, am putut constata că majoritatea unităţilor producătoare de ciment expediază vagoane cu lipsuri cantitative. Nu se ţine cont, în primul rînd, de diferenţele dintre ţara înscrisă pe vagon şi cea reală. Beneficiarii recepţionează, în realitate, cantităţi de ciment mai mici decit cele pe care le confirmă fabrica furnizoare. în acest fel, mari cantităţi de ciment sunt sustrase circuitului productiv. Au fost cîntărite 838 vagoane goale, care urmau să reajungă la fabrici, rezultind diferenţe in plus, între greutatea înscrisă pe vagon şi cea reală de 200 pină la 1 500 kg. In majoritatea cazurilor, diferenţa provenea de la crustele de ciment pietrificat pe exteriorul şi în interiorul cazanelor. Diferenţa totală la cele 838 de vagoane a fost de 1 243 tone, adică in medie, 1 480 kg de Petre Mihai Băcanu (Continuare in pag. a 5-a) Cîmpia Turzii Şarja inaugurală la cuptorul electric de 100 tone In cadrul noii oţelării , a Combinatului metalurgic din Cimpia Turzii a fost pus în funcţie un cuptor electric de o sută de tone, realizat de proiectanţii şi muncitorii de la IPROMET şi întreprinderea de maşini grele Bucureşti. Şarja inaugurală a fost elaborată miercuri de formaţia condusă de maistrul principal Mihail Blag, Erou al Muncii Socialiste, maistrul Gheorghe Oprinca şi topitorul şef Iosif Némethi. Agregatul este primul obiectiv de pe noua platformă industrială a Combinatului de pe Arieş. Următorul cuptor, de aceeaşi capacitate, va intra in funcţiune în luna mai, iar al treilea, de 50 de tone, la finele acestui semestru. Moderna oţelărie de la Cîmpia Turzii va acoperi în acest fel aproape în întregime necesarul de oţeluri aliate şi superioare prevăzut a fi prelucrat în această unitate siderurgică a ţării, contribuind la adincirea procesului de integrare, la materializarea cu succes a angajamentului asumat de colectivul Combinatului de a realiza în acest an o producţie suplimentară de cel puţin 14 000 tone oţel. (Agerpres).