România Liberă, august 1979 (Anul 37, nr. 10812-10837)

1979-08-01 / nr. 10812

ANUL XXXVII Nr. RO 812 # 6 pugifli 30 bani RAŢIONALIZAREA CONSUMULUI DE ENERGIE, PROBLEMĂ MAJORĂ IN LUME Primite la început cu suspi­ciune sau îngrijorare — de cele mai multe ori, insă, cu speranţa că nu se vor dovedi întemeiate —, semnalele de alarmă declan­şate încă de la începutul acestui deceniu, privind iminenţa ivirii şi manifestării crizei energiei, vizind cu precădere volumul hi­drocarburilor, mai precis faptul că lumea trebuie să fie conşti­entă că acestea nu sunt inepuiza­bile, şi-au confirmat, în scurt timp, valabilitatea şi acuitatea. Astăzi, este un adevăr ce nu mai poate fi eludat de nici o ţară şi ea îşi găseşte concretizarea în viaţa economică internaţională, unde este invocată şi evocată tot mai des concluzia că resur­sele de „aur negru“ sunt, obiec­­tv, limitate. Pornind de aici, relevată, pe de o parte, unui consum mult mai noi de hidrocarburi, folosi­­derivatelor acestora numai la unde sunt, deocamdată, de înlocuit, pe de alta, necesita­­tea întreprinderii unor acţiuni ample şi urgente pentru... redes­coperirea unor resurse energe­tice. Printre acestea cărbunele, şisturile bituminoase, sau ni­sipurile petrolifere, pe care omul le cam uitase — sub impulsul entuziasmului determinat de realitatea ce s-a dovedit con­­ju­nc­turelă că „aurul negru“ era mai uşor de exploatat şi trans­portat decit ceilalţi combustibili fosili şi, totodată, cel puţin pen­tru perioada de început, revenea la un preţ de cost mai scăzut — sau pentru punerea în adevărata lor valoare a unor surse folosite insuficient, neglijate sau studiate întîmplător pînă acum : energia nucleară, solară sau eoliană, cea geotermică, forţa valurilor sau curenţilor marini. Lucrurile s-au precipitat şi lumea trebuie să recunoască acum o realitate dură, ce nu poate fi ignorată : criza energe­tică se manifestă din plin,­ nu este o situaţie conjuncturală şi ea afectează toate ţările moti­vele fiind cel puţin două. In primul rind, pentru că pe pla­neta noastră în general, în fie­care ţară in parte, procesul dez­voltării — ce implică, în unele state, punerea bazelor industri­ilor naţionale, în altele, consoli­­darea acestora sau trecerea la faze superioare, determinate de revoluţia tehnico-ştiinţifică — presupune obligatoriu existenţa surselor şi capacităţilor energe­tice. In al doilea rind, datorită interdependenţelor tot mai pro­nunţate, criza energetică se ma­nifestă, într-o măsură mai mare sau mai mică, în toate ţările, cauzînd sau agravînd unele fe­nomene negative atît­ în interio­rul graniţelor acestora, cit şi pe plan mondial. Să amintim, în acest sens, încetinirea, în unele cazuri, a ritmurilor de creştere economică, a unor ţări occiden­tale puternic dezvoltate, inten­sificarea ratei inflaţiei, creşterea datoriilor externe ale multor ţări sau instabilitatea, devenită cronică, a raporturilor de schimb. Sunt efecte despre care, o anu­mită perioadă, s-a crezut că nu afectează decât anumite state importatoare, că ele ocolesc, da­torită diferenţei de esenţă între economiile socialiste şi cele ca­pitaliste, ţările socialiste, în fapt, mai ales în ultimul timp, s-a do­vedit că ele nu pot fi evitate de nici o ţară, socialistă sau capi­talistă, industrializată sau in curs de dezvoltare. Efectele cri­zei energetice, mai precis ale penuriei de hidrocarburi, se do­vedesc a avea, deci, dimensiuni mondiale. Evident, este prematur de anticipat cum şi pînă unde vor evolua lucrurile. Cert este că elementele ce definesc această criză s-au profilat în mod clar. „Epoca risipei de energie s-a încheiat, scria publicaţia ame­ricană U. S. News and World Report. Există o conştiinţă tot mai puternică a faptului că ri­sipa constituie un nonsens şi că economisirea, reutilizarea, reci­clarea şi recondiţionarea au de­venit o necesitate. Acum, fie că vor sau nu, oamenii se află faţă in faţă cu un viitor in care cum­pătarea va deveni un mod de viaţă“. Subliniind aceeaşi idee, un apel al Ministerului econo­miei al R.E. Germania, publicat în revistele şi ziarele de mare tiraj din această ţară, releva : „Energia este pentru omul zi­lelor noastre o problemă vitală. Existenţa noastră de zi cu zi nu mai poate fi imaginată fără ţiţei, cărbune sau­ gaz. Cea mai mare parte a energiei este cheltuită in sfera particulară, in gospodărie sau de autoturisme, iar noi ne-am obişnuit să o irosim, ca şi cind aceasta ar fi inepuiza­bilă. Se ştie, insă, că rezervele de energie sunt limitate. Care este sarcina noastră, a tuturor ? Să trecem, împreună cu întreaga economie, la un consum raţio­nal şi responsabil de energie. Depinde doar de noi dacă şi in viitor vom mai dispune de su­ficientă energie“. Intr-o altă ţară, în S.U.A., noul şef al per­sonalului Casei Albe, Hamilton Jordan, a declarat că preşedin­tele Jimmy Carter consideră energia drept cea mai presantă problemă a Statelor Unite. „Preşedintele S.U.A., a spus el, apreciază că este in măsură să ralieze voinţa naţională şi re­sursele ţării pentru combaterea crizei energetice, ceea ce ne va permite apoi să înfruntăm pro­blemele şi penuriile viitorului. In prezent este vorba de o pe­nurie de petrol, dar luăm în dis­cuţie de asemenea, cuprul, bauxita, hrana. Ţara noastră şi lumea vor trebui să facă faţă unor penurii in următorii 30—50 de ani“. Cum se vede, concluzia ce se desprinde, este că sursa cea mai sigură de energie este economi­sirea. Concluzie relevată astăzi pe toate meridianele, concluzie care­ a fost subliniată de partidul şi statul nostru încă de la începutul acestui deceniu, in programele de dezvoltare eco­nomică a ţării fiind incluse pre­vederi vizind economia de com­bustibili, cerinţa raţionalizării consumului şi a valorificării unor zăcăminte ce par mai puţin rentabile, dar care conţin un important potenţial energetic. Ideea s-a confirmat, punînd in evidenţă realismul unei politici economice ce are ca unul din scopurile prioritare asigurarea independenţei energetice a României. Desigur, acum sem­nalele de alarmă din diferite ţări sunt mai acute. Nu trebuie neglijat însă faptul că, încă in 1973, data declanşării cu viru­lenţă a crizei energetice, spe­cialiştii din diferite state averti­zau asupra iminenţei acesteia. Să extragem cîteva declaraţii făcute în acel an şi citate de René Sédillot in lucrarea „Isto­ria petrolului“ apărută recent şi în traducere românească. „Pro­blemele ridicate de penurie, care se apropie, pot deveni nevralgice la scara unei vieţi omeneşti. Nu este absurdă ipoteza potrivit căreia lumea va fi mai mult sau mai puţin lipsită de petrol cel mai tirziu într-o jumătate de secol“ (Jean Chardonnet). „Dacă în anii următori nu se desco­peră, la un preţ acceptabil, echi­valentul a mai multor regiuni asemenea Orientului Mijlociu, ceea ce este puţin probabil, dacă nu se opreşte creşterea consu­mului, petrolul va fi epuizat inainte de anul 2000“ (Jean- Marie Chevalier). .Dincolo de anul 2000, începe să se vadă cum ne apropiem cu paşi mari de fundul cisternei“ (Louis Puiseux). Data „scadenţei“ energetice, în ce priveşte „aurul negru“ este fixată, cum se observă,la sfirşi­­tul acestui secol. Consumul mare din ultimii ani, consum care include şi mari irosiri de resurse energetice în mereu mai accele­rata cursă a înarmărilor, face însă­ ca experţii să-şi revizuias­că previziunile. Se apreciază că rezervele exploatabile de petrol cunoscute în momentul de faţă sunt in jurul a 100 miliarde tone. Dar, dacă nivelul consumului se va menţine, ar urma ca pînă în anul 2000 să se extragă cel puţin 125 miliarde tone. Cum se vede, încă din „start“ există un defi­cit, simţit, de fapt încă de acum, dovadă fiind decalajul dintre ex­tracţie şi consum. Potrivit sta­tisticilor, în prezent acesta este, deja, în defavoarea consumului. Decalaj care, mai mult ca sigur, se va mări, date fiind acţiunile Ion Stoica (Continuare in pag. a 3-a) | Desen de Constantin Ma­rine­scu Locuri de Adrian Atît am umblat prin această ţară, de-atîtea locuri s-a legat sufletul meu, în atîtea sate ro­mâneşti aş fi vrut să mă nasc şi-n atîtea brazde mi-am visat locul ultimei odihne, incit acum, cind încerc să adun şi să scad, să înmulţesc şi să împart şi să-mi rămînă cel mai frumos loc din România, sunt cuprins de te­ribile remuşcări, orice nume aş rosti. Cum aş putea, de exemplu, să nu iau in seamă Maramureşul ? Cum aş putea să uit senzaţia a­­ceea că intri intr-o mare curte de oameni de îndată ce treci Gu­­ţîiul, de îndată ce-l treci înspre nord sau înspre sud şi vezi isto­ria trăind ? Rareori atiţia oameni buni, atiţia­ oameni dîrji, atiţia oameni serioşi ca-n fiecare co­lectivitate maramureşeană. Dar satele de lingă Dunăre ? Din Dolj, acolo unde mai iese încă-n uliţă desculţă copilăria mea ! Şi cum aş putea să nedreptă­ţesc minunatul Iaşi, unde bătaia clopotelor din turnurile vechilor ctitorii o auzeam parcă din oase­le mele şi-ntr-adevăr universul se iscălea cu miere pe cel mai melancolic pămînt românesc, Păunescu care e Moldova, şi pe tulbură­torul Iaşi ? Ani de zile mă enerva marea. Dar, iată, i-am pătruns în inti­mitate şi mă întorc din judeţul Constanţa cu convingerea că ni­căieri în România nu s-a trecut mai răspicat, mai curajos, mai revoluţionar din precivilizaţie într-o civilizaţie adevărată. A­­gricultura acestui judeţ, de ale cărei taine m-a apropiat fostul utecist contemporan cu anii mei utecişti, Ioan Popescu, azi secre­tar al judeţenei de partid Con­stanţa, este o victorie asupra tu­turor scepticismelor şi comodi­­tăţilor. Pe cel mai îndărătnic pă­mînt cu putinţă, lutul, din care nu se puteau face nici măcar ripi, se ridică azi o vegetaţie ca o pă­dure de semne de exclamare. Şi cum­ să uit Alba lulia, cum să uit locul pe care toţi românii trebuie să-l cinstească azi şi-n veac drept simbolul prioritar al Unirii lor veşnice ? Clopotul U­­nirii din Alba are o bătaie ce poate fi desluşită în respiraţia cosmică a unui întreg popor. Dar cum aş fi putut uita Or­ (Continuare în pag. a 5-a) Minerii din întreaga ţară in­­timpină apropiata lor sărbătoa­re cu noi­­ succese în muncă. Astfel, minerii de la Lupeni ra­portează depăşirea sarcinilor de extracţie pe luna iulie cu 3 316 tone cărbune. La sectorul 7 al minei Vulcan a început să producă un nou complex meca­nizat. De subliniat că noul uti­laj, care a produs cu 5 zile mai devreme decit era planificat, a și expediat beneficiarilor peste 400 tone de cărbune. Minerii din sectorul 2 al exploatării Ghelar au extras suplimentar de la începutul anului și pînă acum peste­­3 300 tone minereu de fier. Proletari din toate ţările, imiţi-vă ! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE Noi succese în întrecere COLECTIVELE ÎNTREPRIN­DERILOR INDUSTRIALE DIN JUDEŢUL MUREŞ au îndeplinit cu 2 zile înainte de termen sar­cinile de plan pe primele şapte luni ale anului. Aşa cum se con­semnează în graficele de urmă­rire a întrecerii unităţile econo­mice din această parte a ţării au realizat un spor de producţie de peste 300 milioane lei, materia­lizat, intre altele, intr-un mare număr de maşini şi instalaţii tehnologice pentru industria chi­mică şi de prelucrare a maselor plastice, de exploatare şi prelu­crare a lemnului, in însemnate cantităţi de produse chimice, mijloace ale tehnicii de calcul, aparataj electric, bunuri ale in­dustriei uşoare şi alimentare şi altele. COLECTIVUL OŢELARIEI N­ 1 A COMBINATULUI DIN TÂRGOVIŞTE a realizat anul acesta indici de producţie supe­riori celor prevăzuţi in plan. Pe această bază el a elaborat, în afara sarcinilor la zi, 1 000 tone oţeluri speciale. In acelaşi timp, siderurgiştii tîrgovişteni au asi­milat şi introdus în fabricaţie curentă noi mărci de oţeluri­­aliate şi înalt aliate, care prin performaneţele lor ridicate asi­gură o valorificare superioară a metalului. SPECIALIŞTII ÎNTREPRIN­DERII ELECTROMOTOR DIN TIMIŞOARA au conceput şi realizat noi tipodimensiuni de motoare electrice trifazate din gabaritul­­150 care întru­nesc toate performanţele teh­nicii avansate. Principala lor caracteristică constă in aceea ca au un randament sporit in ex­ploatare şi o greutate redusă cu 2,2 kg/kW, ceea ce înseamnă o economie anuală de materii prime şi materiale care depă­şeşte 4 milioane lei. Această nouă serie unitară d­e produse electrotehnice este deplin com­petitivă pe piaţa externă, depă­şind chiar caracteristicile teh­­nico-funcţionale ale unor pro­duse similare fabricate de une­le firme cu bogată tradiţie. LA ÎNTREPRINDEREA DE VAGOANE DIN ARAD a fost finalizată construcţia celui mai mare vagon de marfă realizat în ţara noastră. Este vorba des­pre un vagon gigant pe 20 de osii care cîntăreşte 100 tone şi este destinat transportului uti­lajelor agabaritice de mari di­mensiuni. Noul vagon, al 21-lea din seria produselor noi asimi­late anul acesta la întreprinde­rea arădeană, are o capacitate de 250 tone iar la nevoie poate fi transformat pentru a trans­porta diverse utilaje pentru industria metalurgică etc. Miercuri 1 august 1979 ! Harta fenomenelor meteorologice probabile. Amănunte în pagina a 2-a FORŢA UNITĂŢII In curind vom sărbători 35 de ani de la eliberarea ţării de sub jugul fascist şi tot atiţia ani de viaţă nouă, plini de rezulta­te înălţătoare, înscrise în prima epocă de reală dezvoltare eco­­nomico-socială şi spirituală din întreaga istorie a României. Vorbim cu mîndrie de biruin­ţa minunată a realizării societă­ţii socialiste în patria noastră, deoarece ea confirmă din plin realismul, caracterul ştiinţific al programului partidului, al în­tregii politici a partidului şi sta­tului nostru. Realizările remar­cabile obţinute în anii pe care-i numim ai noştri, suscită însă totodată şi constatarea plină de satisfacţie, că în toate marile împliniri din ultimele trei de­cenii şi jumătate, obţinute sub conducerea partidului, se regă­seşte încorporată , în mod­­orga­nic şi munca creatoare plină de abnegaţie şi responsabilitate a oamenilor muncii de naţiona­litate germană, care, într-o uni­tate indestructibilă cu fraţii lor români şi de alte naţionalităţi îşi aduc o contribuţie activă la înfăptuirea neabătută a hotărî­­rilor Congresului al XI-lea cu privire la dezvoltarea intr-un ritm înalt a întregii noastre so­cietăţi, ridicarea bunăstării ma­teriale şi spirituale a întregului popor, făurirea societăţii socia­liste multilateral dezvoltate şi înaintarea hotărîtă spre comu­nism. La toate acestea şi-a adus de mai bine de un deceniu o con­tribuţie modestă şi Consiliul oa­menilor muncii de naţionalitate germană din România, creaţie originală a partidului nostru, ca important for democratic ce oferă cadrul corespunzător dez­baterii unor probleme specifice Dr. Eduard Eisşnburger preşedintele Consiliului oamenilor, muncii de naţionali­tate germană din România ale naţionalităţii respective, precum şi a problemelor de or­din general cu privire la dez­voltarea întregii societăţi româ­neşti contemporane. Ca membru al Frontului Uni­tăţii Socialiste, consiliul nostru care reprezintă pe cei 350 000 ce­tăţeni români de naţionalitate germană, participă activ la ela­borarea şi înfăptuirea politicii interne şi externe a partidului şi statului, militînd neobosit pentru întărirea frăţiei şi priete­niei dintre oamenii muncii ro­mâni şi cei aparţinînd naţiona­lităţilor conlocuitoare, pentru întărirea continuă a unităţii în­tregului popor în jurul Partidu­lui Comunist Român. Atribuţii importante revin consiliului nostru în domeniul activităţii politico-educative desfăşurate de partid şi organizaţiile de masă şi obşteşti in rîndul oame­nilor muncii de naţionalitate germană. In stimularea creaţiei ştiinţifice, artistice, literare în limba maternă, valorificării moştenirii progresiste şi­ a tra­diţiilor înaintate, cultivării pa­triotismului socialist, a devota­mentului faţă de patria comună, pentru ridicarea continuă a con­ştiinţei socialiste a cetăţenilor de naţionalitate germană. Un element esenţial, caracte­ristic stadiului de maturitate politică pe care l-a atins socie­tatea noastră socialistă, îl con­stituie faptul că aportul oame­nilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, deci şi a celor de naţionalitate germană, îl regă­sim în mod crescînd pe planul întregii vieţi social-politice. In toate organele colective de con­ducere, în toate organele alese în administraţia de stat, locală şi centrală, în comitetele şi con­siliile oamenilor muncii, in con­ducerea colectivă a unităţilor agricole cooperatiste şi de stat, ca deputaţi în consiliile popu­lare, comunale, orăşeneşti, mu­nicipale, judeţene, în conduce­rile locale şi centrale ale orga­nizaţiilor obşteşti, ale Frontului Unităţii Socialiste, în Marea Adunare Naţională, în Comite­tul Central al Partidului, ei sunt prezenţi pretutindeni, ca repre­zentanţi şi exponenţi ai intere­selor generale ale patriei noastre. Şi este firesc să fie aşa, fiindcă cetăţenii români de na­ţionalitate germană sunt in această ţară astăzi egali între egali, deoarece printre cuceri­rile deosebite ale partidului in anii din urmă un loc de cinste îl ocupă rezolvarea marxist-le­­ninistă a problemei naţionale. Pentru ţara noastră, pe al cărei teritoriu, în decursul secolelor istoria a aşezat alături de ro­mâni, maghiari, germani, sîrbi şi oameni de altă apartenenţă etnică, rezolvarea deplină a pro­blemelor naţionalităţilor conlo­cuitoare ca parte integrantă a revoluţiei socialiste, a însemnat statornicirea definitivă a egali­tăţii in drepturi şi îndatoriri, a prieteniei, frăţiei şi unităţii intre toţi cetăţenii patriei noas­tre comune. Vorbind despre această măreaţă victorie a par­tidului nostru, secretarul gene­ral al partidului şi preşedintele republicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, sublinia : „Nu este suficient doar să proclami prin­cipiile deplinei egalităţi in drepturi, recunoaşterea, afirma­rea acestor principii au, desigur, importanţa lor, dar ele rămin pe hirtie dacă nu se asigură condiţiile materiale pentru în­făptuirea lor.“ De aceea, in concepţia Parti­dului Comunist Român cu pri­vire la garantarea exercitării de fapt a drepturilor şi libertăţilor social-politice ale tuturor cetă­ţenilor, au o importanţă hotări­­toare dezvoltarea armonioasă a forţelor de producţie pe întreg teritoriul ţării, înflorirea econo­mică a tuturor judeţelor şi lo­calităţilor, şi pe această bază crearea unor condiţii egale de muncă şi viaţă. In ultima instan­ţă reprezintă factorul determi­nant al realizării egalităţii de­pline în drepturi între toţi cetă­ţenii ţării, fără deosebire de naţionalitate, un element defini­toriu al progresului general al societăţii noastre. Ceea ce este valabil pe tărâm economic şi social îşi găseşte deplina consfinţire şi pe planul vieţii spirituale. Se ştie, că în anii socialismului România a dobîndit succese de seamă în dezvoltarea învăţămîntului de toate gradele, că au fost create un mare număr de teatre, aşe­(Continuare in pag. a 5-a) Intreprinderea mecanică Timișoara , aspect din atelierul de poduri DESPRE TINEREŢE IN NORDM­ultilateralitate „Studiez pînă noaptea tirziu şi tot am impresia că nu-s la zi“ ne spune secretara U.T.C. din liceul industria! nr. 6 din Satu Mare, oraşul aflat in punctul ex­trem nordic al ţării şi, pe bună dreptate, mă gîndeam că dacă o astfel de profesoară îndrumă organizaţia atunci lucrurile nu pot merge decit bine şi foarte bine, ceea ce ni s-a şi conirmat, spre bucuria noastră. Discutăm cu cîţiva elevi din biroul U.T.C. pe şcoală şi avem convingerea, pe măsură ce ni se deapănă firul activităţilor, că aici se munceşte şi ăsta e lucrul de căpetenie, definitoriu, pentru un colectiv. „După ce înveţi din răsputeri o săptămînă, ne de­clară jovialul Dîngă Andrei, se­cretarul U.T.C. din clasa a 11-a A, responsabil cu turismul in liceu, simţi o poftă nebună să ieşi în afara oraşului, care, ori­­cît ar fi el de frumos devine prin privire zilnică obositor, sufocant şi atunci iarba verde, împreju­rimile in care natura este atît de darnică aici la noi ne deconec­tează cu adevărat, ne împrospă­tează forţele, forţe de care — precizează el — avem atîta ne­voie acum“. Sint arzuri cind de la vorbe, de la intenţii la fapte se cască un hiatus dureros, fie din vina cir­cumstanţelor care n-au fost luate în mod serios in conside­raţie, fie că au fost „din pornire“ vorbe goale. Colectivul omogen — ca viziune şi scop — de la liceul sătmărean nu vrea şi nici nu cunoaşte astfel de decalaje. Ei, spune Micle Lenuţa din clasa a II-a B, sînt conştienţi că nu se poate, mai ales astăzi, să răzbaţi în viaţă pe alte considerente decit munca pe care o faci cu mîinile tale. Poate de aceea , atelierele liceului elevii pe care i-am privit cum lucrează mi-au lăsat sentimentul că ei nu se gîndesc la o facultate ca la ceva evazionistic, ceva care îi va statua in fiinţe îmbrăcate în costume şi rochii cochete, care vor avea, datorită diplomelor, ca loc de muncă, doar biroul şi scaunul capitonat. Nu. Fie că vor să dea la facultate fie că nu ei, şi asta intr-o proporţie care practic acoperă tot colectivul, ne asigură secretara de partid, pro­fesoara Maria Cristea, ei învaţă aici o meserie care se va n utilă atît lor — pentru o inserţie con­cretă intr-un loc de producţie — cit şi societăţii, care, astfel, va avea rambursate rapid, fără mo­mente parazitare, fără hiatusuri ineficiente, investiţiile ei de pînă acum, investiţii care la nivelul fiecărui elev care termină liceul sunt foarte generoase şi­ pe care ei consideră că este moral şi ne­cesar deci să le onoreze. în seriozitatea cu care la acest liceu se învaţă electrotehnică, chimie, mecanică am descoperit această faţetă a maturităţii de care vorbea secretara de partid. Copiii aceştia se pregătesc în primul rind pentru o muncă pro­ductivă iar în cazul când vor pu­tea să studieze în plus, aceasta este un fel de perspectivă se­cundă. „Noi nu ne hazardam că vom putea urma toţi facultăţi, ne asigură eleva Perea Coculeana. Societatea nu are nevoie numai de titraţi şi pe bună dreptate admiterea este foarte riguroasă. Dacă n-am învăţa aici o meserie cu care să fim imediat utili şi ne-am lăsa legănaţi de visuri că vom tot da an de an prin centre universitare luînd la rind facul­tăţile, evident din ce în ce mai puţin alese vocaţional, atunci ar însemna că ne-am tăia craca de sub picioare, că am fi nişte paraziţi, virtualmente, pe spi­narea societăţii“. Mai mulţi elevi printre care şi Lenuţa Micle au făcut o sugestie care porneşte din păcate de la o realitate nesatisfăcătoare : liceul industrial are în schema lui de încadrare mulţi ingineri absol­venţi de politehnică care n-au făcut pedagogie propriu zisă şi, deşi sunt oameni foarte compe­tenţi, în majoritatea cazurilor ei nu totdeauna ştiu să se facă înţeleşi şi accesibili. Poate că n-ar strica, credem noi, ca tri­mestrial sau poate chiar lunar inginerii profesori ca şi maiştrii Mircea Sândulescu (Continuare in pag. a 2-a) ▲ A ADEVĂRURILE 5-Creşterea ponderiipopUldfiei iIT b 3 TI 6 (procente din totaiul populaţiei) 1948 ii a a f T^r 1956 I960 1965 1966 1967 1968 196<> 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 NOASTRE 23,431,332,133,738,238,740,140,5 40,8 41,141,642,142,743,243,847,8 Un sociolog străin se întreba şi mă întreba, cu cîteva luni în urmă discutind despre „omul unidimensional“ al lui Marcuse, prin ce se defineşte societatea noastră socialistă în raport cu „alte societăţi ce se prevalează de aceleaşi atribute, cu cite unul în plus, sau în minus?“... Trebuie să recunosc că întrebarea lui era pur retorică, pentru că distin­sul universitar avea suficient de multe infor­maţii cu privire la „genul pro­xim“ şi la „di­ferenţa specifică“, aplicate la edificarea unei societăţi socia­liste sau alteia în practica şi teoria contemporană, europeană şi mondială. Dorea, de fapt, să înţeleagă mai bine ce anume înţelegem noi prin „multilaterala dezvoltare“ a societăţii noastre socialiste. Nimic nu-i foarte simplu de explicat, fără o anumită simpli­ficare ; dar ceea ce se concepe limpede trebuie să se enunţe clar : ne preocupă, deopotrivă de mult, atît dezvoltarea armonioasă a industriei, agriculturii, a celor­lalte ramuri ale economiei naţio­nale, ca şi valorificarea supe­rioară a muncii sociale ; ne in­teresează deopotrivă încorpora­rea celor mai noi cuceriri ale ştiinţei în modernizarea produc­ţiei, precum şi aplicarea acestora la ameliorarea vieţii omului pe pămîntul României şi bineînţeles îmbogăţirea vieţii lui intelectuale spre a deveni un creator perpetuu şi pururi inovator de valori ştiinţifico-tehnice şi cultural­­artistice, ne mai preocupă echi­tatea în relaţiile sociale şi etica in relaţiile in­dividuale. Şi mai avem nişte păreri, de ase­menea clare, în ce priveşte ro­lul constructiv al acestei so­cietăţi în dezvoltarea unor rela­ţii materialmente şi moralmen­te superioare intre naţiuni. Construim, în concluzie, o so­cietate socialistă pe măsura spi­ritului nostru şi a posibilităţilor ţării noastre, ambele aceste di­recţii fiind unitare şi multilate­rale prin excelenţă, încă din fragedă tinereţe istorică a aces­tui popor. Afirmată şi confirma­tă şi pe plan mondial, una din­tre însuşirile istorice ale po­porului român este agerimea minţii lui creatoare. Inteligenţa românească este — după păre­rea marilor oameni ce ne-au cunoscut — o avere naţională mai productivă decit toate ce­lelalte şi mai disponibilă. După trecerea ultimului ano­timp al anului, vom intra oficial (Continuare în pag. a 2-a) FILE DE CARNET de Mihnea Gheorghiu

Next