România Liberă, septembrie 1981 (Anul 39, nr. 11458-11483)
1981-09-01 / nr. 11458
Proletari din toate ţările,, uniţi-vă ! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI DEMOCRAŢIEI SI UNITĂŢII SOCIALISTE I 1 te/forr „Dispunem de tot ce este necesar din punct de vedere material, avem mijloacele necesare, dispunem de seminţe şi materialul necesar pentru a realiza ce ne-am propus în agricultură. Mai presus de toate, dispunem de forţa oamenilor muncii , muncitorii ţârani, cooperatorii specialişti, cadre cu inalta calificare. Aceasta este forţa principală, hotâritoare, oamenii, cu care putem realiza orice" NICOLAE CEAUŞESCU PENTRU O NOUĂ CALITATE ÎN AGRICULTURĂ Recenta Consfătuire de lucru ■pe problemele agriculturii, organizată din iniţiativa tovarăşului Nicolae Ceauşescu, demonstrează, încă o dată, grija permanentă pe care o poartă partidul, secretarul său general, dezvoltării agriculturii — baza asigurării unei bune aprovizionări a populaţiei cu produse agroalimentare şi a industriei cu materii prime — clarviziunea revoluţionară cu care acţionează in vederea înfăptuirii noii revoluţii agrare în ţara noastră, obiectiv prioritar stabilit de Congresul al XII-lea al partidului. Din magistrala cuvintare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, rostită cu acest prilej, s-a conturat cu claritate ce trebuie făcut pentru îmbunătăţirea activităţii in agricultură, pentru înfăptuirea programului de creştere a producţiei agricole. Interdependenţa intre sporirea producţiei agricole şi îmbunătăţirea continuă a aprovizionării populaţiei, realizarea unei noi calităţi a vieţii şi muncii ,u toate domeniile este evidentă pentru oricine. Ca urmare a eforturilor depuse în agricultură — in ciuda condiţiilor meteorologice nu întotdeauna favorabile —, a rezultatelor obţinute (care pe ansamblu sunt satisfăcătoare), în perioada care a trecut de la începutul anului, s-au realizat, in linii generale prevederile deplan privind aprovizionarea populaţiei cu produse agroalimentare, iar la unele produse s-au înregistrat chiar creşteri însemnate faţă de nivelul consumului din 1980. România se situează, în general, cu un consum destul de ridicat de legume, printre primele 10 ţări din lume. Acelaşi loc n ocupăm din punct de vedere al caloriilor pe locuitor. De remarcat că producţia agricolă — cu toate că nu peste tot s-au realizat integral prevederile de plan — asigură o aprovizionare corespunzătoare şi in perioada toamnă-iarnă, precum şi în lunile următoare pina lu recolta ’82. Dar, aşa cum a subliniat secretarul general al partidului, contribuţia agriculturii nu se reduce doar la satisfacerea cerinţelor de consum ale populaţiei, ci rolul acesteia este mult mai mare în progresul întregii economii naţionale, in construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Referindu-se la rolul agriculturii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu remarca : „Să nu uităm nici un moment că aceasta constituie una din laturile fundamentale ale Programului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în România, că realizarea programului din agricultură este o parte componentă a realizării sarcinii strategice de trecere a României de la stadiul de ţară socialistă in curs de dezvoltare la stadiul de ţară socialistă mediu dezvoltată“. Mai mult decit pină acum, agricultura românească are obligaţia sa asigure materiile prime solicitate de industria prelucrătoareşi unele disponibilităţi pentru export. Nu trebuie omis faptul că modernizarea continuă a agriculturii impune procurarea unor materii şi materiale din import şi, în aceste condiţii, este normal ca exportul surplusului de produse agricole să compenseze aceste cheltuieli. Rezultatele obţinute în agricultură scot in evidenţă faptul că unităţile, agricole , dispun de o bază materială, de cadre de specialişti şi de ale condiţii pentru a obţine recolte ridicate şi stabile chiar în condiţii meteorologice mai puţin favorabile. Experienţa multor întreprinderi agricole de stat, cooperative agricole, consilii unice şi chiar judeţe care au realizat în acest an producţii medii sporite (adesea peste prevederile planului) este grăitoare in acest sens. Dovadă că recoltele depind de modul cuan se acţionează de la pregătirea terenului şi pină la cules sunt rezultatele diferite, obţinute in condiţii climatice şi de sol similare, situaţii care se intilnesc in toate judeţele. Secretarul general al partidului a arătat, cu acest prilej, că la griu, de pildă, toate judeţele ţării pot obţine cel puţin 3 000 kg. la hectar, iar un număr de 15 judeţe (in special din zonele naturale mai favorabile) între 4 000 şi 5 000 kg la hectar. Răspunderea pentru recoltă impune o grijă deosebită în fiecare unitate agricolă, comună, consiliu şi judeţ pentru folosirea raţională a pământului, a mijloacelor mecanice şi a îngrăşămintelor chimice, aplicarea întocmai a tehnologiilor de cultură, executarea lucrărilor agricole — prin mobilizarea tuturor forţelor din sate — in perioade cit mai scurte. Reţine atenţia măsura ce se va lua ca mecanizatorii să devină muncitori permanenţi ai IA.S. sau membri ai cooperativelor agricole. Deosebit de stimulator pentru conducerile unităţilor agricole cultivatoare este sis-temul de plată preconizat pentru muncile prestate de Ing. Th. Marcarov (Continuare în pag. a 3-a) . Costineşti FILE DE CARNET de Titu Popescu ! La tineri, exasperarea aşteptării ia forme muzicale. Nerăbdarea, caracteristică virstei, rurfează timpul de aşteptare incfidente alerte, sincopate, ca pentru a-i biciui prea lenta trecere. Întotdeauna, la această vârstă, se aşteaptă evenimente frumoase, unice, minunate, toate de o importanţă vitală. Tinereţea nu poate să aştepte. Este, «Oare, virsta cind orice formă, de indiferenţă îşi primeşte cea mai alraslică sancţionare. Şi poate este firesc să fie aşa, de vreme ce frumuseţea nu se poate alcătui din goluri, absenţe sau neimpliniri. Tinerii practică un interesant procedeu de substituţie : cind timpul devine răgaz, cintă ; cind preocupările lasă loc reveriei, cintă. Dar un cântec este , prin febrilitate, fervoarea idealurilor, eminenţa tranşărilor, vocaţia purităţii, melodicitatea gesturilor genuine, acurateţea ritmului vital — întreagă această vîrstă de aur. Chemat imperios de frenezia ritmică a unei plaje juvenescente, vrăjită de soarele coborit in perdele de lumină, Neptun a fost nevoit să-şi părăsească reşedinţa lui subacvatică, vitrificată in mişcătoarea singurătate a apelor, pentru a se întrupa, din spume de apă şi Stropi de foşnitoare valuri, la (Continuare în pag. a 2-a) Utilaj de înaltă precizie Un nou produs reprezentativ al industriei româneşti conscuctoare de maşini-unelte a intrat in fabricaţie, la întreprinderea demaşini-unelte şi agregate (I.M.U.A.) Bucureşti. Este vorba de maşina de găurit in coordonate, cu doi montanţi, tip G.C 2 M—1200, destinată atelierelor mecanice şi sculăriilor, care asigură o precizie înaltă de lucru şi deci o calitate superioară în prelucrarea pieselor coroanelor, plăcilor, matriţelor, ca şi, a pieselor sudate sau turnate —, in special in faza de finisare. Se realizează astfel o familie nouă de mașini de găurit în coordonate de precizie. .Noul utilaj este de tip portal, cu o construcție deosebit de rigidă. Diametrul pinolei este de , 125 mm, cursa acesteia ajungind la 250 mm ; avansul se realizează manual sau automat. Prin caracteristicile sale, noua maşină de găurit in coordonate de precizie este competitivă cu produsele similare fabricate de . finie de.renume. internațional. Eficienţa creaţiei tehnice de masă Concomitent cu realizarea exemplară a sarcinilor de plan şi a angajamentelor asumate in întrecerea socialistă, numeroase colective de oameni, ai muncii din unităţile industriale brăilene desfăşoară o susţinută şi rodnică activitate pe linia creaţiei tehnice de masă, a valorificării acesteia. La întreprinderea de utilaj greu Progresul Brăila, de pildă, numai in primul semestru din acest an, peste 4 000 de muncitori, ingineri şi tehnicieni au venit cu propuneri concrete pentru asimilarea unor noi produse, pentru reducerea importului, obţinerea unor noi tehnologii de fabricaţie, precum şi realizarea unui volum sporit de autoutilări, propuneri care aplicate in producţie s-au soldat cu o eficienţă economică de aproape 6 milioane lei. Colectivele din atelierelede proiectare constructivă şi tehnologică, de exemplu, au elaborat în această perioadă 150 de programe pentru maşinile automate. De asemenea, cele 15 programe stabilite pentru producţia strungurilor BORWK — ca să mai dăm un exemplu — au condus în prima parte a anului la diminuarea manoperei cu 12 000 ore, iar ca urmare a tipizării tehnologiilor pentru 58 de repere s-a înregistrat o gamă de peste 2 000 de tipodimensiuni. (Agerpres). Specialiştii ne explică IATĂ DE CE TREBUIE SĂ CREASCĂ SUBSTANŢIAL PRODUCTIVITATEA MUNCII La întreprinderea „23 August“ Bucureşti, de unde prezentăm imaginea alăturată, introducerea progresului tehnic, îmbunătăţirea organizării producţiei, a muncii şi a conducerii, precum şi ridicarea calificării forţei de muncă sunt principalele direcţii în care se acţionează in vederea creşterii productivităţii muncii (Relatarea în pagina a 3-a) „La trecutu-ţi mare, mare viitor“ Născut şi copilărit în preajma munţilor, hrănit, cumva, de sentimentul stenic al durabilităţii şi statorniciei lor, mi-a fost dat ca, jumătate din anii pe care-i număr, pină azi, să-ipetrec totuşi in Cimpie, adică in ţinutul Banatului şi al Timişoarei. In primii ani, adaptarea , la noul peisaj şi la noua lume şi mentalitate s-a făcut pentru mine cu greu. In acei ani, alergam de îndată tot mereu in preajma altor munţi decit ai naşterii mele, alergam spre munţii sudici ai Banatului, spre Anina, ca spre un mit al copilăriei mele. Se poate spune că ei au devenit apoi munţii mei adoptivi. Şi lingă relieful lor, am avut cele dinţii revelaţii ale noului ţinut pe care-l descopeream şi căruia mă adaptam, şi tot de ei am legat, prin timp, noua iubire ce se năştea în mine faţă de realităţile sociale şi umane descoperite in acei ani. Pornind de la ei, ca intr-o transhumantă, am coborit apoi spre Cimpia necunoscută şi oraşul mare din vestul banatic,spre Timişoara, descoperindu-i, legindu-mi-i de suflet, căutindu-mi destinul în ei şi prin ei, lărgindu-mi interesul de zone umane moi şi acaparărilor. Abia de-atunci mi-am dat seama că ţinutul şi oamenii între care intram, necunoscut, aveau să se înscrie, prin ani, în memoria mea, cu nişte puncte de interes, deosebit, pulsind luminos şi constant, de-a lungul timpului scurs, care, în loc să se şteargă sau să-şi stingă atracţia şi lumina lor, dimpotrivă, de-a lungul acestor ani, s-au imprimat ca nişte peceţi străvechi intr-o rocă a timpului. Căci, azi, atun-, cind o privire lungă, ca printr-um ochean , inters, de-a lungul tuturor acelor intîmplări omeneşti, a evenimentelor, a locurilor, a oamenilor, a ceea ce s-a malţat in acest răstimp de 30 de ani, de la acel 23 August 1944 al Eliberării noastre şi pină azi, desprind nişte date, nişte sigilii de neşters, nişte etaloane unice ale acestui colţ de ţară care e Banatul, sigilii şi etaloane ce-i fac specificul, culoarea, farmecul, ii dau greutatea, noutatea şi interesul, între toate celelalte ţinuturi româneşti, făcînd ■ din această alcătuire de pâmint, oameni şi cer, o veritabilă ţară in miniatură. Căci ce nu se află in Banat, care să nu fie ceva specific, care să nu-i dea un etalon aparte ? Aproape totul, cristalizat, intr-o creaţie unică, dar, în acelaşi timp, aproape tot ceea ce îl diferenţiază de alte părţi ale României. Iată, Cetatea de foc a Reşiţei, fundată, cu mai bine de două secole in urmă şicare,,în aceste decenii de socialism românesc, a ridicat pentru întreaga industrie siderurgică românească mari (Continuare in pag. a 3-a) BANATUL, UN LOC al Înfloririi Reportaj de Ion Arieşanu Una din modernele hale ale Întreprinderii de aparate electrice de măsură din Timișoara (imaginea din stingă). Banda de montaj a întreprinderii „Electromotor" din aceeași localitate (imaginea din dreapta). Harta cu fenomenele meteorologice. Amănunte *1» pagina a 2*« PRIMIRI LA PREŞEDINTELE NICOLAE CEABŞESCUI Delegaţia Adunării Naţionale a Republicii Zambia Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste România, a primit, luni, delegaţia Adunării Naţionale a Republicii Zambia, condusă de Robinson Mwaakwe Nabulyato, preşedintele Adunării, care a efectuat o vizită de prietenie in ţara noastră, la invitaţiaMarii Adunări Naţionale. Din delegaţie au făcut parte deputaţii Saundres Chikwanda Zimba, Frederick Shumba Hypundy, Ignatius Bulanda , Ngosa, Mubita Albert Limbo, Denny Honey Kappandula. La întrevedere au participat Nicolae Giosan, preşedintele Marii Adunări Naţionale, Constantin Teodorescu şi Decebal Urdea, deputaţi. A fost prezent D. B. Moombe, însărcinat cu afaceri ad-interim al Republicii Zambia in ţara noastră."Exprimînd gratitudinea sa şi a membrilor delegaţiei pentru primire, preşedintele Adunării Naţionale zambiene a transmis tovarăşului Nicolae Ceauşescu un salut cordial şi urări prieteneşti din partea preşedintelui Republicii Zambia, dr. Kenneth David Kaunda, iar poporului român prieten succese tot mai mari în edificarea noii societăţi. Mulţumind , pentru salut şi ■ urările ce i-au fost adresate, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a transmis, la rindul său, preşedintelui Republicii Zambia calde urări de sănătate şi fericire personală, de progres şi prosperitate pentru poporul zambian prieten. In cadrul întrevederii au fost evocate cu Satisfacţie bunele relaţii de prietenie şi colaborare româno-zambiene, care au cunoscut un curs mereu ascendent şi au cuprins în ultimii ani tot mai multe domenii de activitate. S-a exprimat convingerea că di in viitor se vor lărgi şi diversifica aceste relaţii pe plan politic, economic, tehnico-ştiinţific şi in alte domenii de interes comun, pe baza înţelegerilor convenite cu prilejul dialogului la cel mai înalt nivel din la Bucureşti şi Lusaka. în acest cadru, a fost subliniat rolulparlamentarilor români şi zambieni in adincirea raporturilor , româno-zambiene, spre binele ambelorţări şi popoare, al cauzei păcii şi înţelegerii in Europa, în Africă şi inîntreaga lume. A avut loc, de asemenea, un schimb devederi îri probleme actuale ale vieţii internaţionale, în cadrul, discuţiilor s-a relevat necesitatea de a se acţiona pentru oprirea Înrăutăţirii climatului mondial,, pentru soluţionarea ,pe cale politică, prin tratative, a stărilor de încordare şi conflict existente în diferite zone ale lumii, pentru încetarea cursei înarmărilor şi reducerea cheltuielilor militare, pentru reluarea şi întărirea cursului spre destindere, pace şi independenţă, ceea ce corespunde pe deplin intereselor fundarheritale şi aspiraţiilor legitime ale popoarelor. în acest cadru, a fost reliefată însemnătatea luptei pentru independenţa familiei, împotriva politicii rasiste agresive a guvernului minioritar din Africa de Sud. S-arelevat, totodată, faptul că interesele păcii şi destinderii reclamă ■ lichidarea subdezvoltării şi instaurarea unei noi, ordini economice internaţionale, precum şi întărirea colaborării şi solidarităţii ţărilor în curs de dezvoltare pentru valorificarea mai largă a posibilităţilor de care dispun, pentru o contribuţie mai mare în lupta împotriva politicii, imperialiste,, de forţă şi dictat, pentru promovarea unor relaţii de deplină egalitate între state ,de respect al independenţei naţionale, al dreptului fiecărui popor de a-şi făuri destinele- aşa cum le doresc, întrevederea s-a desfăşurat într-o atmosferă cordială, prietenească. ... Delegaţia parlamentară din Japonia Preşedintele Republicii Socialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a primit, luni, delegaţia parlamentară din Japonia, condusă de Gamri Yamashita, preşedintele Comitetului de conducere al lucrărilor Dietei japoneze, care, la invitaţia Marii Adunări Naţionale, a efectuat o vizită in ţara noastră. Din delegaţie au făcut parte Tsuruo Yamaguchi, Hideyoshi Hirose, Mitsuo Higashinaka, membri ai Comitetului de conducere al lucrărilor Dietei, precum şi Hideo Shindo, directorul Direcţiei pentru comisii a Camerei Reprezentanţilor. La întrevedere au luat parte Nicolae Giosan, preşedintele Marii Adunări Naţionale, Stan Soare, preşedintele Grupului român din Uniunea interparlamentară, preşedintele Comisiei pentru invăţămint, ştiinţă şi cultură, şi Mihai Dragănescu, membru al Comisiei pentru industrie şi activitate economicofinanciară a M.A.N. A fost de faţă Yazuru Murakami, ambasadorul Japoniei la Bucureşti. Conducătorul delegaţiei, mulţumind pentru întrevederea acordată, a transmis tovarăşului Nicolae Ceauşescu un cald salut din partea parlamentului şi a poporului japonez, iar poporului român noi succese drn dezvoltarea multilaterală a patriei. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a adresat, la rindul său, cele mai bune urări parlamentarilor din Japonia, întregului popor japonez prieten. în timpul întrevederii s-a relevat că raporturile românojaponeze cunosc un curs ascendent prin dezvoltarea schimburilor economice, tehnico-ştiinţifice şi culturale, prin lărgirea colaborării bilaterale şi a conlucrării internaţionale. S-a subliniat importanţa deosebită a vizitei efectuate în Japonia de. .tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi’ Tovarăşa Elena Ceauşescu, vizită care a dat un nou impuls relaţiilor româno-japoneze, şi s-a apreciat că sunt posibilităţi pentru extinderea în continuare a acestor raporturi, spre binele ambelor ţări şi popoare, al cauzei păcii, destinderii şi cooperării între toate popoarele lumii. Schimbul de vederi în probleme internaţionale a scos în evidenţă necesitatea intensificării eforturilor tuturor statelor şi popoarelor pentru oprirea agravării situaţiei politice mondiale, pentru soluţionarea problemelor conflictuale din diferite zone ale globului,numai pe cale paşnică, prin tratative. De ambele părţi s-a subliniat rolul însemnat pe care il au parlamentele, parlamentarii în strîngerea legăturilor de prietenie şi colaborare între ţări şi popoare, în intensificarea eforturilor ce se întreprind in direcţia consolidării păcii, înfăptuirii unor măsuri concrete de dezarmare, şi în special de dezarmare nucleară, democratizării vieţii internaţionale şi edificării unei noi ordini economice mondiale, întrevederea a decurs într-o atmosferă cordială, prietenească. » Ministrul industriei şi resurselor miniere din R.A. Egipt Luni, 31 august, preşedintele Republicii Socialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a primit pe Taha Zaky, ministrul industriei şi resurselor miniere din R. A. Egipt, aflat intr-o vizită in ţara noastră. La întrevedere a luat parte tovarăşulIoan Avram, ministrul industriei, construcţiilor de maşini. . Au participat Ion Iosefids, ambasadorul României la Cairo, ş .Mohammed Wafie Hosny, ambasadorul R. A. Egipt, la Bucureşti. Ministrul egiptean a arătat că îi revine deosebita onoare de a transmite tovarăşului Nicolae Ceauşescu un cald salut şi cele mai cordiale urări de sănătate şi fericire din partea preşedintelui Republicii Arabe Egipt, Anwar El Sadat,a, guvernului şi a poporului egiptean. în acelaşi timp, oaspetele, a dat o înaltă, apreciere succeselor obţinute de poporul român in dezvoltarea economică şi socială a patriei. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a mulţumit şi a rugat să se transmită preşedintelui Anwar El Sadat, guvernului şi poporului egiptean prieten salutul său călduros împreună cu cele mai bune urări de progres şi prosperitate, în cadrul întrevederii s-au evocat cu satisfacţie bunele relaţii dintre România şi Egipt care cunosc o dezvoltare rodnică, pe multiple planuri, pe baza importantelor măsuri stabilite cu prilejul întîlnirilor la nivel înalt de la Bucureşti, şi Cairo. S-a apreciat că există, premise pentru lărgirea in continuare a cooperării economice româno-egiptene, inclusiv constituirea de societăţi mixte în diverse sectoare de activitate. Abordindu-se unele probleme ale situaţiei internaţionale actuale s-a relevat necesitatea reluării şi continuării politicii de destindere, pace şi respect al independenţei naţionale, soluţionării pe cale politică, prin tratative a stărilor de încordare şi conflict, creării unui climat da securitate şi largă colaborare intre toate popoarele lumii. întrevederea a decurs intr-o atmosferă cordială.