România Liberă, mai 1984 (Anul 42, nr. 12285-12310)

1984-05-01 / nr. 12285

Pagina a 2-a — I mai 1984 Valoarea supremă a societăţii socialiste Prof. univ. dr. Gh. Al. Cazan deschide seria opiniilor teoreti­cienilor şi oamenilor din producţia materială privind valoarea supremă a muncii in societatea noastră socialistă.­­ In conceptul secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, — spune profesorul — munca reprezintă categoria ontologică fundamentală care defineşte natura şi esenţa fiinţei umane, rolul său specific de a se manifesta ca singura fiinţă supremă a universului. Definiţia conceptului de muncă, în opera secretarului general al partidului, o definiţie originală şi complexă, îşi asumă şi dăltuieşte noi sensuri viziu­nii româneşti despre muncă ; reconsideră, in funcţie de dimen­siunile epocii contemporane şi de realităţile societăţii noastre de azi, construcţiile teoretice umanist-raţionaliste din filosofia şi cultura românească, referitoare la rolul şi semnificaţia muncii in producerea valorilor materiale şi spirituale. Munca însu­mează, desigur, toate sferele manifestării vieţii umane, înce­­pind de la producerea mijloacelor materiale şi pînă la cele mai subtile forme ale culturii. Obiectivarea capacităţii de muncă a omului dă acestuia posibilitatea de a se afirma ca fiinţă uni­versală. Munca este transformatoare, prin intermediul muncii omul îşi asumă conştient natura, societatea, îşi construieşte propria lui gindire şi tocmai de aceea practicarea muncii în­seamnă felul specific uman de apropriere a naturii, de modelare a vieţii sociale şi de umanizare a omului insuşi. I-am spus profesorului : Aţi afirmat, într-o discuţie ante­rioară, că in condiţiile societăţii noastre socialiste, datorită naturii relaţiilor de producţie, politicii şi ideologiei partidului, munca este liberă şi, totodată, creatoare de libertate. — Desigur, ea este liberă deoarece formele obiective ale vieţii sociale­ conţin, ca­ elemente definitorii ale lor, sensuri umaniste şi revoluţionare , şi este creatoare de libertate pentru că, in procesul complex structurat­ al muncii, omul poate şi trebuie să­ ajungă la forma superioară a tipului de persona­litate, la­ o personalitate multilateral dezvoltată. Continuind ideea, obiectivarea muncii trebuie să fie gîndită, cum dealtfel şi este în societatea românească de azi, ca realizare a potenţe­lor creatoare şi transformatoare a omului, precum şi ca o neîn­cetată chemare a lui spre opera de angajare socială, economică şi politică, spre participarea conştientă la făurirea idealurilor de progres, material şi spiritual, ale poporului nostru, de pace, de creare a stării de umanitate şi umanism atît de necesară contemporaneităţii noastre istorice. A se făuri pe sine, prin muncă, acesta este, in fond, mesajul esenţial pe care partidul nostru îl adresează fiecăruia dintre noi, omului în general, pentru ca omul muncii să fie nu numai obiect, dar mai ales subiect al creaţiei istorice. Un practician din producţia materială, Ing. Cristian Gonţescu, directorul întreprinderii de contactoare din Buzău, una dintre cele mai reprezentative unităţi economice pe plan judeţean, preia ideea muncii ca valoare supremă a societăţii socialiste, aducind argumente din activitatea cotidiană. — In accepţia partidului nostru, munca depăşeşte cadrul strict existenţialist. Ea este mult mai mult. O obligaţie liber asumată şi o onoare. De altfel, munca a şi devenit o obligaţie şi o onoare. O confirmă practica, realitatea românească, rezul­tatele obţinute pe toate planurile în opera de înflorire multi­laterală a României socialiste contemporane. Dar să discutăm despre cum se concretizează in producţia materială munca, ca valoare supremă. — Ca reprezentant al unei întreprinderi de prim rang, dar relativ tînără, creată in primul cincinal al deceniului trecut, ajunsă azi la un înalt nivel de eficienţă, aveţi ce ne comunica. Se poate spune că, odată cu dezvoltarea bazei materiale a societăţii, trebuie să ne preocupăm serios de perfecţionarea activităţilor umane, de ridicarea calităţii muncii in ansamblu. Aşa cum se subliniază într-o veche zicală românească, degeaba ai de toate dacă n-ai oameni pricepuţi. Ceea ce azi s-ar putea traduce cam aşa : degeaba ai avea tehnică de vîrf, dacă ţi-ar lipsi muncitori, maiştri, tehnicieni şi ingineri cu un mnart grad de profesionalitate, cu o robustă conştiinţă a muncii. Nouă nu ne lipsesc. Avem­­ şi nu puţini. Noi, ca naţiune. Le datorăm toate cin cile ne înconjoară. Datorită unor astfel de oameni ai muncii, perfect conştienţi de rolul lor în societate, care au ştiut să imprime in preajmă un spirit revoluţionar, productivi­tatea muncii a crescut în întreprindere, in anul ’83, cu 11 083 lei pe persoană. Beneficiile suplimentare s-au cifrat la 48 milioane lei. — Pentru ce aţi ales tocmai aceşti indicatori economici In argumentarea dumneavoastră ? — Pentru că aceşti indicatori oglindesc tocmai poziţia indivi­dului faţă de muncă şi de societate. Apreciem omul după can­titatea şi calitatea muncii, după rezultatele concrete în activi­tăţile pe care le desfăşoară. Aşa se concretizează valoarea omului în sfera producţiei materiale. Munca este cu adevărat transformatoare. A mediului înconjurător şi a omului însuşi, întreprinderea in care trăim şi muncim, deşi are un colectiv tînăr s-a şi înscris, prin rezultatele muncii sale, printre unită­ţile fruntaşe în producţie. Directorul întreprinderii miniere Rovinari, Nicolae Bercea propune, ba chiar insistă să continuăm discuţia cu minerul excavatorist Constantin Căldăruşe, de la cariera Tismana II. Are deplină autoritate morală să vorbească despre muncă, este unul dintre cei mai statornici fruntaşi în producţie — apre­ciază directorul. Iar minerul începe prin a se referi chiar la as­pectul moral al muncii­, — Munca il transformă şi pe om, nu doar natura şi socie­tatea. Văd, gîndesc şi compar. Vine omul în minerit, de la ţară. Nu ştie încă ce înseamnă, pentru noi toţi, utilajul la care va lucra. Şi­ nici ce înseamnă cărbunele energetic pentru economia naţională. El vine, de cele mai multe ori, dintr-un interes al lui. Şi aici începe să simtă şi să gîndească altfel. Pricepe că există o conştiinţă a muncii, că munca valorează mai mult decit exca­vatorul ăsta de 120 de milioane şi chiar mai mult decit tot căr­bunele din Gorj la un loc. Ce-ar însemna zăcămîntul şi tehnica cea mai tehnică fără oameni care să înţeleagă bine ce au de făcut, cum şi pentru ce ? — Cind îşi pune asemenea întrebări, a ajuns deja la conştiinţa muncii, nu credeţi ? — Da, munca l-a format nu doar profesional, dar şi pe dinăun­tru. Noi, aici, suntem­ majoritatea localnici. Mulţi nu au mai lucrat in industrie. Şi iată că oamenii aceştia au făcut din Rovi­nari o întreprindere fruntaşă pe ţară. Cum se explică asta ? Şi încă ceva. Cuvintul nostru de ordine este calitatea cărbunelui. Şi cind începe să te intereseze, în primul rînd, calitatea şi pe urmă cantitatea, eu cred că iarăşi s-a petrecut ceva in mintea omului, in conştiinţa lui. — Perfect adevărat, munca, intr-un mediu al muncii, sănătos şi creativ, stimulează enorm conştiinţele. — Gîndiţi-vă : discutăm azi despre intr-ajutorare în muncă, despre autodepâşire, despre schimbul de experienţă între noi. Sunt lucrurile cele mai necesare pentru societate. Şi cind te in­teresează societatea, înseamnă că faci un lucru din conştiinţă, adică moral. Eu gindesc că autoconducerea, principiul după care ne călăuzim şi muncim azi, dînd mină liberă muncitorului, dez­voltă foarte mult gindirea noastră, conştiinţa. Avem aici o do­tare tehnică în valoare de cinci miliarde. Secretarul organizaţiei noastre de partid spunea, zilele trecute, că asta reprezintă a 12-a parte din dotarea întregului minister. Cum să n-ai con­ştiinţă cind ai pe mină cinci miliarde ? Simplu, firesc, deschis. Din spusele minerului se degajă o solidă şi sănătoasă morală. Morala comunistă. „Románia libera" „Societatea pe care noi o edificăm este o societate a muncii, a omului care munceşte pentru el însuşi, munca fiind unicul izvor al progresului, al făuririi vieţii libere şi fericite a poporului.“ NICOLAE CEAUŞESCU m­îndrim că munca nn orice colţ de ţară ai Este un adevăr de necontestat faptul că anii socialismului au schimbat radical condiţia muncii şi tabloul său în ansamblu. „Drepturile încep — spunea secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, prin dreptul la muncă". Un drept asigurat, concret, atribuit. In cei patruzeci de ani de transformări revoluţionare au fost crea­te aproape şase milioane locuri noi de muncă pentru cetăţenii ţării. In pagina de faţă vă pre­zentăm cîteva adevăruri româneşti despre muncă. Adevăruri, aşa cum se oglindesc ele în concepţia despre muncă a secretarului general al partidului -i izbîndă privil nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu : „Munca este valoarea supremă a societăţii socialiste, uni­cul factor al progresului ei, sursa întregii avuţii naţionale a poporului nostru". Abia sosit de la orele de curs, reputatul profesor doctor Ilie Văduva, rectorul Aca­demiei de Ştiinţe Economice din Capitală răspunde cu amabilitate solicitării redacţiei noastre. Subiectul discuţiei ii face plăcere, este in specificul academiei. De aceea ne-am şi adresat profesorului. Cum vede omul din ştiinţele economice, teoreticianul, munca, drept sursă a întregii avuţii naţio­nale ? — Lucrurile sunt limpezi. Munca este o valoare socială fundamentală, omul insuşi fiind creaţia muncii. — Adevăr pe care n-ar trebui să-l uităm niciodată. Vorbind de muncă, drept izvor sau sursă de creştere a avuţiei naţionale, este normal să ne referim la conţinutul acesteia. — Prin avuţie naţională se înţelege tota­litatea buhurilor materiale şi a celor spirituale de care dis­pune societatea la un mo­ment dat. Altfel spus, sur­sele avuţiei naţionale sunt bo­găţiile naturale şi munca creatoare depusă de-a lun­gul anilor de către genera­ţiile de oameni ai muncii de pînă acum. Avuţia naţio­nală cuprinde, ca elemente mai importante : resursele naturale utilizate sau folo­sibile ; forţa de muncă pri­vită, pe de o parte, ca nu­măr de membri ai societăţii apţi de a efectua o activitate utilă, iar pe de altă parte apreciată sub aspectul cali­tăţii sale, al calificării teh­­nico-profesionale, al expe­rienţei dobindite în produc­ţie, al competenţei ştiinţi­fice şi conştiinţei politice revoluţionar patriotice , bu­nurile materiale create prin muncă şi acumulate in mij­loacele de producţie ; în fine, dar nu în ultimul rind, ştiinţa, consi­derată azi ca o forţă importantă nemijlo­cită de producţie, precum şi operele de artă, valorile cultural-spirituale ale socie­tăţii. — Teoretic, tabloul avuţiei naţionale pare a fi complet. — Nu încă. Vorbind despre muncă, drept sursă a întregii avuţii naţionale este foarte important să subliniem că anii construc­ţiei socialiste din patria noastră, îndeosebi in perioada de după Congresul al IX-lea al partidului, au demonstrat, cu forţa in­contestabilă a faptelor, că munca proprie a poporului nostru, liber şi independent, a constituit unicul izvor al progresului şi prosperităţii sale. Il priveam pe profesor, pe rector, cum se plimba prin încăpere cucerit de idee dar parcă nesatisfăcut de felul cum con­cluzionase. Nu era numai un profesor uni­versitar, un teoretician. Dar şi un activist, de partid sau de stat, un om deplin an­gajat. L-am auzit spunîind cu o satisfacţie lesne de înţeles. — Construirea socialismului in România, cu poporul şi pentru popor, în condiţiile în care nimic nu am primit şi nimic nu ne-a căzut din cer, demonstrează magistral jus­teţea concepţiei profund ştiinţifice, revolu­ţionare a secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, potrivit că­reia MUNCA ESTE BOGĂŢIA SUPREMA A NAŢIUNII NOASTRE LIBERE ŞI IN­DEPENDENTE. ...Continuăm discuţia cu tovarăşul Petru Cojean, adjunct al ministrului geologiei. Domeniul acesta vast, de la confluenţa cîtorva sectoare ale marii industrii oglin­deşte, în activitatea sa, un întreg efort în sporirea bunurilor materiale ca principală avuţie naţională. — O comparaţie cu trecutul mi se pare obligatorie — precizează dinsul. Pentru în­ţelegerea marilor dimensiuni ale muncii in anii socialismului. Pe harta ţării au apărut, în interesul societăţii şi prin munca so­cietăţii, noi regiuni petrolifere şi miniere. Au fost descoperite şi introduse in circuitul economic substanţe minerale utile care au permis dezvoltarea unor noi ramuri ale in­dustriei. Ca urmare, centrele de greutate ale industriei extractive s-au deplasat trep­tat, din zonele tradiţionale, in altele noi, reprezentative pentru industria românească. Interlocutorul nostru se referea, desigur, la Oltenia carboniferă, cu vastele ei resurse puse azi în valoare, cu cei treizeci de mii de mineri ai săi şi cu o dotare tehnică de peste 13 miliarde lei, bazinul insuşi fiind o industrie de cel mai mare interes naţio­nal. — Desigur, Oltenia reprezintă astăzi principalul furnizor de cărbune energetic­ă continuă. Pe această bază a fost posi­bilă realizarea unui obiectiv strategic al politicii partidului, mă refer la creşterea în ritmuri înalte a producţiei de energie elec­trică. Dacă în 1965 se produceau, pe bază de lignit, circa 1,3 miliarde kWh, în 1982 se produceau 15,5 miliarde kWh. Minereul de cupru se extrage aproape în totalitate din zăcămintele descoperite şi puse în va­loare in anii Republicii. La fel bauxita şi o serie de substanţe nemetalifere. Oltenia, precum şi cîmpiile de sud şi de vest ale ţării au devenit puternice regiuni petroli­fere. Masiva dezvoltare a bazei de rezerve şi a extracţiei de gaz metan (faţă de 1950 a crescut de circa 14 ori !) a făcut posibilă crearea unei puternice industrii petrochi­mice. Tabloul actual al creşterii şi valori­ficării bazei de materii prime minerale şi energetice primare este asemănător celor­lalte, din toate domeniile economiei naţio­nale. Rezultă de aici, ca şi din observa­ţiile şi din constatările cotidiene ale fie­căruia dintre noi, că ANII SOCIALISMU­LUI CONSTITUE CEA MAI REPREZEN­TATIVA PERIOADA DE CREŞTERE A VOLUMULUI ŞI VALORII BUNURILOR MATERIALE CREATE PRIN MUNCA POPORULUI NOSTRU. Intervenţia tovarăşului Constantin Niţă, secretar al Consiliului Central al U.G.S.R. este oportună şi necesară. Exprimă un alt aspect esenţial al problemei. Vom vedea îndată despre ce este vorba. — Experienţa de producţie a generaţiilor trecute şi contemporane reprezintă de ase­menea o componentă dintre cele mai efi­ciente ale avuţiei naţionale — adaugă el un alt adevăr despre muncă. Experienţa muncitorească a stat la baza oricăror ac­ţiuni majore in economie, mai ales după eliberarea ţării, cind munca a căpătat în­treaga ei valoare socială. Vă amintiţi de primele începuturi ale marii întreceri so­cialiste în ţara noastră, de „dialogul” din­tre cei doi constructori de nave de la Turnu Severin şi Brăila, intuitorii Banu şi Iordăchescu. Construcţia socialistă de la noi îşi pune bazele propriei sale expe­rienţe. De atunci, ca urmare a desfăşurării largi a întrecerii, au apărut numeroase iniţiative muncitoreşti care au fost gene­ralizate pe ansamblul economiei naţionale, contribuind considerabil la sporirea supli­mentară a venitului naţional.­­ Această precizare ne reaminteşte plă­cut că numai în cincinalul 1971—1975 în industria Capitalei s-a realizat o producţie suplimentară în valoare de 50 de mi­liarde lei. Mai mult decit întregul buget al României anului 1936 ! — Dovada VALORII EXPERIENŢEI ŞI A INIŢIATIVELOR MUNCITOREŞTI, CA AVUŢIE NAŢIONALA. Iată numai două din iniţiativele care se aplică larg. „Contul de economii al grupei sin­dicale“, iniţiativă aplicată de peste 2,8 milioane de oa­meni ai muncii, a adus ţării, in anul trecut, o economie în producţie de peste 3 mi­liarde lei. Printr-o altă ini­ţiativă s-a reuşit, tot în a­­nul trecut, să se lucreze peste 2,7 milioane de zile­­ori cu materiale economi­site. L-am rugat apoi să ne vorbească despre înalta apre­ciere pe care o acordă sta­tul socialist experienţei de muncă a cetăţenilor săi şi el a precizat : — La începutul acestei primăveri, la Marea Adunare Naţională, preşedintele Re­publicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu decerna presonal titlul de Erou al Muncii Socialiste şi alte înalte or­dine ale Republicii unui număr de 160 de întreprinderi, centrale, institute de cercetare, pentru remarcabile con­tribuţii, în spirit revoluţionar, la dez­voltarea economico-socială a ţării în anul trecut. Este o dovadă conclu­dentă. Este cert că experienţa de pro­ducţie a clasei noastre muncitoare consti­tuie o reală avuţie naţională, un inesti­mabil potenţial de soluţii ştiinţifice, teh­nice şi organizatorice, de înţelepciune co­lectivă, pentru evoluţia prezentă şi viitoare Strungarul Ioniţă T. Marin, Erou al Muncii Socialiste, de la întreprinderea bucureşteană de pompe, ţine şi el să adauge o opinie interesantă : — Citeam undeva, începe strungarul, că valoarea fondurilor fixe din economia na­ţională a ajuns la peste 2 300 de miliarde de lei. E colosal ! Şi toate astea prin munca noastră, a tuturor. Fie că le-am creat direct, fizic, în uzinele noastre con­structoare de maşini, fie că, printr-o muncă intensă, fără preget, am pus la dis­poziţia statului nostru socialist mijloacele financiare pentru achiziţionarea unor ma­şini şi utilaje de cea mai modernă fac­tură tehnică. L-am întrebat : Sînteţi Ecou al Muncii Socialiste ; cum vedeţi munca, dincolo de condiţia ei primară de bază a existenţei ? — Ca o necesitate. Şi individuală dar şi socială. S-a petrecut un proces de înnobi­lare a gîndirii omului, asta e limpede. El înţelege azi că prosperitatea individuală şi generală depinde de munca fiecăruia din­tre noi. Şi mai ştie ceva. Să aprecieze cum se cuvine extraordinarul efort al statului în a crea locuri de muncă pentru cetăţe­nii săi. Cîţi oameni erau, în total, înca­draţi în muncă la naţionalizare, în ’48? — Mai puţin de două milioane. — Şi acum suntem­ peste 7,6 milioane. In mai puţin de patru decenii ! Sursa întregii avuţii naţionale a poporului nostru Unicul factor al progresului ţării ...In calitatea pe care o deţine — director al Institutului de Cercetări Economice, tovarăşul Barbu Petrescu are o imagine completă şi complexă asupra fenomenului economic românesc, care îi permite să formuleze aprecieri dintre cele mai per­tinente privind un anume rost şi efect al muncii : „Ce poate fi mai convingător că munca unită, angajată şi responsabilă competentă, reprezintă unica sursă a progresului ţării decît măreţele înfăptuiri consemnate, vizibile în toate planurile acti­vităţii noastre — economic, social, cultural. Un popor cum este neamul nostru românesc, care in milenara sa istorie nu a împilat pe nimeni, nu a rîvnit la bunurile altor popoare, de­monstrează în acest sfirşit de veac că se poate ridica prin forţe proprii, că îşi este sieşi unic reazem. Creşterea fără pre­cedent a forţei industriale a ţării — o sporire de peste 50 de ori a producţiei industriale faţă de 1950, sporita eficienţă a muncii din agricultură, ramură a cărei producţie globală este de peste 3,5 ori mai mare decit cu trei decenii in urmă, făuri­rea unui complex economic naţional puternic şi armonios, ma­rile salturi din zona spiritualităţii reprezintă o operă de dimen­siuni istorice, a cărei realizare, într-o perioadă istorică extrem de scurtă, se întemeiază pe o muncă temeinică, consecventă, de-a dreptul eroică. Reprezintă, de asemenea, o operă legată indisolubil de numele, concepţia, fapta secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu cel care a pus capăt tuturor îndoielilor şi scepticismului, cel care a crezut cu toată fiinţa că un popor, cum este cel român, are toate şansele de afirmare, are puterea, ca prin muncă, să-şi asigure propăşirea, ascensiunea continuă. „Până la înfiinţarea cooperativei agricole ne socoteam no­rocoşi dacă obţineam, la hectar 700—800 kg porumb sau 600—700 kg griu... O secetă de două-trei luni, un îngheţ la timpul ne­potrivit şi,­­ gata, spectrul unui an in care fiecare pumn de mălai şi făină era drămuit cu spaima că se termină sacul. In ’59 anul înfiinţării cooperativei, anul primelor tractoare, anul primelor îngrăşăminte chimice, realizam 1 400 kg porumb şi 1 500 kg griu la hectar. La 1S83 am­ fost nemulţumiţi de cele 4 000 kg la griu şi 9 000 kg porumb la hectar... Realizăm un venit anual de 2 530 Iei în primii ani ai cooperativei, acum, cind cîștigăm P*11TM' 49 099 .I®i zicem că se putea mai mult... Cum am ajuns ,di . Am ajuns prin muncă, prin dotarea agriculturii cu ma­șini moderne, prin aplicarea unor tehnologii moderne, stabilite in funcţie de specificul pămîntului şi culturilor. Ne spunea In 1965, cind ne-a vizitat prima dată, tovarăşul Nicolae Ceauşescu : «Noi trebuie să facem totul pentru a mări pro­ducţia, pentru a creşte productivitatea muncii — numai pe această cale vor creşte veniturile, va creşte bunăstarea, va înflori patria noastră». Am ajuns aici prin muncă. A noastră, ca şi a muncitorilor şi savanţilor care au produs a conceput ma­şini, substanţe destinate a spori rodul ogoarelor”. ...Cele de mai sus ne-au fost declarate de Ion Spătărelu, Erou al Muncii Socialiste, care conduce o cooperativă agricolă Erou Ia rindu-i — cea din comuna ialomiţeană Gheorghe Doja — românesc de azi, înflorirea lui, precum şi mersul înainte al ţarii se datorează muncii. „.M^iva prezenţă a femeii in procesul muncii e consem- 2*î*î fi V T3-1 •ates după ^ de-aJ IX-lea Congres al parti­­înc^i'îr.a1 f3pt,U,Llsl,are explicația in tot ceea ce a însemnat, din I9®5. dezvoltarea și modernizarea industriei tării. aUlifstVt deveni un puternic detașament al clasei mun- Peste 40 la sută din personalul muncitor din industrie — fiindcă pretutindeni în România a­u capacităţi de producţie ce le erau specifice, fiindcă evoluţia unor ramuri de virf ale economiei cum ar fi electronica sau electrotehnica le ofereau făgaşul pe care se putea Împlini migala, talentul, conştiinciozitatea­­ proprii femeii. Mecanizarea şi automatizarea menite să elimine sau să uşureze efortul fizic au fost, în egală mă­sură, condiţii prielnice pentru atragerea forţei de muncă fe­minine în tot mai multe unităţi de producţie. Această evo­luţie, cu adevărurile ei, ne-a fost sugerată ca o continuare firească a dialogului pe care-l purtasem cu Viorica Martiş, muncitoare la I.P.R.S.-Băneasa, una din beneficiarele şi repre­zentantele tipice ale noului mod de viaţă a femeii. — Cum ar fi fost viaţa dumneavoastră dacă v-aţi fi limitat doar la munca gospodăriei, la îndatoririle ei ? — am intre­­bat-o. — Fără muncă m-aş fi simţit dependentă de alţii. Astăzi aşa gindeşte majoritatea femeilor, căci poţi să-ţi îndeplineşti deopotrivă obligaţiile de familie şi să te simţi angajată in ceea ce trebuie ţării, progresul ei. Cuvinte pe care Viorica Martiş, soţie şi mamă bună, frun­taşă in muncă, inovatoare le susţine, zilnic, prin fapte. , Aurel . *Luea, prim-vicepreşedinte al Comitetului exect­v . Consiliului popular judeţean Alba, a ţinut să sublinieze că datele pe care le deţine precum şi cu­noaşterea exactă a tuturor localităţilor din zonă au menirea de a ilustra un mare adevăr : „Alba este un judeţ care a atins acele cote ale progresului şi bunăstării la care nici nu sperau locuitorii săi. Industrializarea a pătruns puternic în Ţara Mo­ţilor şi in alte zone renumite ca fiind sărace şi rămase in urmă. Acum , în numai cinci zile din anul 1983 s-a obţinut o pro­ducţie industrială care depăşeşte valoric producţia realizată. Pe actualul teritoriu al judeţului în tot anul 1938. Faţă de IaTM!, numărul personalului muncitor din industrie este cu 4.­ 395 persoane mai mare, marcînd o creştere de 2,2 ori. Rod­nicia şi eficienţa muncii se regăsesc în faptul că anul trecut s-a realizat o producţie industrială de 5,6 ori mai mare decit in 1965, se regăsesc în faptul că, in industrie, productivitatea muncii a crescut de aproape trei ori faţă de 1965. Sunt legate aceste izbinzi de dezvoltarea industriei de neferoase , prin pi­lonul de la Zlatna, de existenţa capacităţilor ce produc porţelan din Alba Iulia, modernizarea centrului industrial Cugir, de pri­mele hidrocentrale de pe valea Sebeşului, de numeroase alte unităţi industriale înfiinţate în judeţ. In corelaţie firească zestrea edilitară a judeţului a dobîndit atributele civilizaţiei moderne : s-au construit, în ultimii 19 ani, peste 46 000 de apartamente şi case noi, ponderea populaţiei urbane a crescut de la 34,5 la sută la 50,1 la sută”. Combinatul minier, cel al cuprului de la Roşia-Poeni, unic în Europa, care urmează să producă in acest an, finalizarea altor investiţii măreşte posibilităţile acestui judeţ de afirmare pe coordonatele­ progresului. Meleagurile istorice ale Albei au fost repuse in drepturi — o repunere datorată personal tovară­şului Nicolae Ceauşescu : dreptul la muncă, dreptul la progres, dreptul la împlinirea personalităţii oamenilor de aici. Pagină realizată de Ştefan Zidariţă şi Ioana Iuga Crezul suprem al întregii noastre societăţi este acela că munca individuală trebuie să aibă o valoare soci­ală , că munca fiecăruia dintre noi, muncitor sau cer­cetător, inginer sau savant, tehnician sau activist, con­tribuie la creşterea avuţiei naţionale, la progresul nos­tru economico-social, este, indiscutabil, realizarea de referinţă a vieţii noastre socialiste. O realizare pe care o datorăm partidului, secretarului său general, tovară­şul Nicolae Ceauşescu, cel care ne conduce, cu clar­viziune şi cutezanță, spre un viitor tot mai luminos.

Next