România Liberă, mai 1985 (Anul 43, nr. 12595-12620)

1985-05-01 / nr. 12595

Pagina a 2-a — 1 mai 7985 ,,Romania libera**I Un glorios arc peste timp DE LA LUPTELE MUNCITOREŞTI REVOLUŢIONARE DE IERI, LA GRANDIOASELE ÎMPLINIRI SOCIALISTE DE ASTĂZI „Privite în timp, manifestările muncitoreşti prilejuite an de an în ţara noastră de sărbătorirea zilei de 1 Mai jalonează însăşi istoria bogată şi eroică a proletariatului român, drumul pe care l-a străbătut, de la începuturile organizării sale, pînă la victoria revoluţiei socialiste şi edificarea cu succes a noii orînduiri în România.“ NICOLAE CEAUŞESCU ■MAI . Demnitatea muncii, o aspiraţie care a devenit un drept fundamental — inca din anul 1890, in regiunile mi­niere din Valea Jiului au avut loc ma­nifestaţii de 1 Mai. Manifestaţii care, an de an, au consemnat şi au confirmat dezvoltarea­ conştiinţei muncitoreşti, ma­turizarea şi potenţarea ei, astfel că ele au luat o continuă amploare. Şi n-au contenit, pină la împlinirea marilor de­ziderate ale muncitorimii româneşti , desfiinţarea definitivă a exploatării şi infringerea totală a fascismului — ne spune tovarăşul Dumitru­ Peligrad, di­rectorul muzeului din Petroşani. Chiar în acest muzeu se păstrează numeroase documente revelatoare, ilustrind efortu­rile de unire ale tuturor forţelor munci­toreşti, în lupta pentru o viaţă mai bună şi mai dreaptă. Printre acestea şi chemarea Comitetului organizaţiilor muncitoreşti din Valea Jiului, difuzată înainte de 1 Mai 1928, in care se scrie : „La această mare sărbătoare chemăm int­reaga suflare muncitorească din Va­lea Jiului ca, împreună, să ne încălzim sufletele la primele raze ale soarelui de Mai. Veniţi cu toţii la această sărbă­toare mare, insă să uităm o clipă mul­tele noastre ,suferinţe şi să preamărim ideea de frăţie a popoarelor !“ — Intr-adevăr, toată Valea Jiului se intilnea de 1 Mai pe cimpul Surducului şi mulţi mineri veneau cu Steaguri roşii — işi aminteşte minerul pensionar losif Cotof. Ne intilneam şi discutam despre viaţa noastră trudnică şi plină de nevoi, despre salariile mizere, despre revendi­cările noastre economice şi sociale. Şi adesea, in zilele următoare, mulţi dintre ai noştri erau arestaţi... Tata a fost tot minor, iar cind a murit au rămas 8 copii fără nici un fel de pensie. Tră­iam cu toţii intr-o singură cameră, din colonie. Să vă mai spun că n-aveam bani, n-aveam haine, n-aveam mîncare ? Dovadă că a trebuit să intru in inim­ă la 12­­»ni ! Un copil... Dar, de copil, am în­văţat că trebuie să muncim din greu şi să luptăm cu neînfricare, pentru dobin­­direa libertăţii şi afirmării. O spune cu frumoasă simplitate — dar nu ea sunt cuprinse cutremurătoare ade­văruri ! Printre care şi acela că, din anul 1939 şi pină la eliberarea ţării, acest om ca şi alţi mineri luptători au stat în puşcării pentru curajul luptei lor. Dar, in ciuda prigoanei dezlănţuite de autorităţile vremii, minerii au conti­nuat lupta, sub conducerea partidului, înainte de 1 Mai 1941, o delegaţie de mineri s-a dus la Ministerul Muncii cu un memoriu cuprinzând 29 de revendi­cări. Iată citeva dintre ele : „Cerem tra­tarea muncitorilor in mod omenesc de toţi şefii ierarhici. Cerem locuinţe co­respunzătoare, după membrii de fami­lie, şi igienice. Cerem curse pentru mun­citorii care locuiesc in Ciuma, dar lu­crează la Petrila sau la Jilţ. Nu avem medici suficienţi“ , etc., etc. Răspunsul autorităţilor ? Au intensifi­cat ameninţările şi teroarea ! Dar, ur­­mind îndrumările partidului şi încura­jaţi de înaltul spirit revoluţionar dove­dit de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la manifestaţia organizată in Bucureşti la 1 Mai 1939, muncitorii de la Aninoasa şi apoi de la Petrila au încetat lucrul şi au refuzat să iasă din mine. Atunci stu­­pinii minelor împreună cu autorităţile au... astupat gurile de aerisire a mine­lor, ca să-i forţeze pe lucrători să re­nunţe la grevă şi să reia lucrul ! Şi, chiar in ziua de 1 Mai 1941, cei mai re­zistenţi dintre mineri au scos pe braţe la suprafaţă pe colegii lor ortaci care, aşa cum consemnează un document, „rezistaseră atit de dirz, timp de citeva zile“... — „Trăiesc de 45 de ani in Valea Jiu­lui şi am văzut multe — spune pensio­narul miner Petru Iacob. înainte de 1944, numai şefii jandarmilor şi direc­torii minelor aveau băi in case. Acum, nu există familie de miner, statornicită aici ,care să nu aibă apartament cu tot confortul. Toată Valea Jiului are azi oraşe frumoase, cu blocuri moderne, cu cartiere întregi durate pentru mineri. S-a construit un spital cu 700 de locuri, s-au dat in folosinţă complexe comer­ciale, s-a introdus termoficare in unele localităţi. înainte, nici 15 la sută din mineri nu aveau măcar 4 clase primare ! Acum, nu numai că toţi minerii ştiu carte, dar mai mult de jumătate au absolvit şcoli profesionale şi licee, şi avem şi institut superior de invăţămînt. în anii grei dinaintea eliberării, mulţi mineri mergeau la lucru numai cu mă­măligă şi cartofi. Astăzi, la fiecare şut, minerii primesc in mod gratuit cite o masă caldă. Şi s-ar mai cuveni vorbit şi de continua îmbunătăţire­­a condiţiilor de muncă, despre mecanizare, despre uşurarea muncii fizice, despre măsurile de protecţia muncii, despre creşterea re­tribuţiei şi a pensiilor. Imaginea este completată, cu date concrete, de Constantin Iovănescu, vice­preşedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular municipal Petro­şani, care­ ne oferă citeva date de sin­teză , numai in anul trecut, in Valea Jiului s-au făcut investiţii de 4 miliarde de lei, ceea ce înseamnă de peste 8 ori mai mult decit in 1985. Datorită unui program special întocmit de conducerea partidului, se deschid noi mine şi se modernizează cele existente, apar carti­ere noi şi se creează noi locuri de muncă, mai ales pentru femei. Fiecare din aceste realizări reprezintă tot ati­­tea concrete împliniri ale năzuinţelor pentru care au luptat, ani şi ani, minerii din Valea Jiului şi pentru care au ma­nifestat cândva şi in zilele de 1 Mai. Dar nu numai ani , reprezintă valoa­rea nouă a muncii şi a conştiinţei mun­citoreşti aceea care l-a făcut pe şeful, de brigadă Ştefan Albu, de la întreprin­derea minieră Petrila, să spună fără ezitare : „Azi.­­ Mai este simbolul mun­cii şi frăţiei, dar şi al marilor noastre împliniri, dobindite de clasa muncitoare la chemarea partidului. Şi mulţumirea noastră, a tuturor minerilor, este expri­mată in angajamentul nostru : Patriei cu­ mai mult cărbune !“. Prin fapte exemplare de muncă cinstim trecutul eroic Memoria documentelor atestă că la Galaţi, primul l Mai a fost sărbătorit în 1892. Era in 1892 şi acea primă zi de 1 Mai şi-a păstrat, nealterat peste ani, ecoul în conştiinţa muncitorimii gălăţene. Documentele vremii consemnează pu­ternicele ciocniri pe care muncitorii Galaţiului le-au avut, de-a lungul vre­mii, cu forţele represive ale claselor dominante — culminind cu măcelul de la 13 iunie 1918, cind in apropierea por­tului, au rămas pe caldarîmul străzii 10 muncitori împuşcaţi mişeleşte. Cum au fost eroii care au înfruntat teroarea asupritorilor pentru a sărbă­tori ziua de 1 Mai — ziua muncii şi a solidarităţii muncitoreşti — şi pentru a aduce primăvara omenirii şi pe pămin­­tul României ? Dirzi, cutezători, neîn­fricaţi, ca mulţi din zilele noastre — oameni care au moştenit Îndrăzneala şi tarla muncitorească, curajul şi abne­gaţia, ca pe o comoară lăsată de stră­buni prin supremă jertfă omenească. Comoară a tradiţiilor muncitoreşti, păs­trată, îmbogăţită şi aureolată in anii noştri, in măreaţa operă de edificare socialistă a ţării. Cu doi asemenea oa­meni ai zilelor noastre am stat de vor­bă recent: unul este Alexandru Velici şi lucrează pe platforma fierbinte a oţe­lului gălăţean, celălalt este Gheorghe Lupea, prezent pe şantierul naval gălăţean încă din 1941. — La 17 ani eram brigadier volun­tar la Hunedoara — işi aminteşte Alexandru Velici, astăzi maistru la Combinatul siderurgic Galaţi — iar la 28 de ani venisem aici pe şantierul de la Galaţi, unde se ridica marele com­binat siderurgic. In 1965, cind am fost delegat la Congresul al IX-lea al parti­dului am dobîndit cea mai frumoasă amintire personală, foarte scumpă mie , fotografiindu-se alături de noi, tova­răşul Nicolae Ceauşescu, secretarul ge­neral al partidului, ne-a spus : „La Galaţi aveţi mult­ de lucru, dar sinteţi­ ­ tineri !“ Şi, cu entuziasmul tinereţii, am răspuns spontan : „N-apucăm să imbă­­trinim şi terminăm !“ Şi iată că, eu nu am decit 50 de ani şi combinatul gălă­­ţean lucrează demult ca un gigant : dă peste 88 la sută din producţia de fontă a ţării, mai mult de jumătate din cea de oţel, iar la unele sortimente (tabla mijlocie şi groasă) asigură aproape în­treaga producţie ! Galaţiul vechilor jertfe muncitoreşti este astăzi marea platformă a otelului românesc ! — Am crescut odată cu şantierul — işi contopeşte biografia maistrul Gheor­ghe Lupea, Erou al muncii socialiste, cu cea a şantierului naval d in care lu­crez de cind aveam 16 ani. Pe vremea cind navaliştii reparau doar bărci şi mici ambarcaţiuni, muncind şi trăind in condiţii mizere, luptind pentru re­vendicări muncitoreşti, nici nu-şi pu­teau imagina că lupta lor îşi va găsi ecou in măreţele înfăptuiri din anii so­cialismului. Astăzi, avem aici un şan­tier naval ultramodern, cu nave mari­time de capacităţi pină la 55 000 tdw, platforme de foraj marin, construcţii metalice pentru poduri peste Dunăre şi pentru hidrocentrala de la Porţile de Fier. Şi suntem­ mîndri că filonul de aur al tradiţiilor muncitoreşti de luptă este mereu împrospătat şi îmbogăţit prin faptele noastre de muncă. Opiniile a doi oameni — din marea armată de muncitori ai Galaţiului de azi, care au moştenit tradiţia de muncă şi de luptă a celor ce s-au jertfit pen­tru ca,­in primăverile noastre, să săr­bătorim tineri şi nu pace Ziua interna­ţională a muncii. Muncitorii Galaţiului de azi, — moderna capitală a oţelului şi construcţiilor de nave româneşti —, şi care ştiu să cinstească vechile jertfe muncitoreşti cu măreţe înfăptuiri mun­citoreşti — asigurind viitorul României socialiste. La, ^ ii ,:. liif f- . i • ^ IT 1 4o. itp|„ ,,, : B Permanenţa spiritului revoluţionar „Apropierea zilei de 1 Mai, îmi spune Gh. Tănasa, preşedintele comitetului sindicatului de la întreprinderea „Tim­puri Noi“ din Capitală, oferă oamenilor muncii din uzina noastră prilejul reme­morării cu emoţie a marilor idei şi simboluri ce reprezintă pentru toţi această zi. Ziua de 1 Mai ne evocă tra­diţiile muncitorimii din întreprinderea „Timpuri Noi“, ale mişcării noastre muncitoreşti, manifestaţiile desfăşurate sub faldurile drapelului roşu pentru a clădi o societate nouă, o lume a drep­tăţii şi egalităţii sociale. In anul 1931,­ muncitorii de la întreprinderea „Le­­maitre“, au început o grevă, in zilele imediat premergătoare ale lui 1 Mai, grevă ce s-a constituit ca una din cele mai importante acţiuni revendicative din acea perioadă a pro­letariatului din Capitală. Pe lista de revendicări a muncitorilor de la „Le­­maitre“ erau înscrise : salarizarea lu­crătorilor tineri, care au terminat sta­giul de ucenicie, cu salarii de lucrători, concedii de odihnă plătite, respectarea demnităţii, desfiinţarea amenzilor, plata ajutorului de boală conform legii. Vreau să vă spun că lupta grevistă a munci­torilor de la „Lemaitre“ a avut un larg ecou in întreaga tară, inscriindu-se ca o pagină glorioasă de solidaritate mun­citorească. In 1933, muncitorii de la „Lemaitre" sint alături de ceferisti, participind alături de ei la marea grevă de la Griviţa. îi intîlnim apoi la marile demonstraţii de 1 Mai din anii 1938 şi 1939, prezenţa lor făcindu-se tot mai simţită in lupta antifascistă, împotriva războiului, pentru drepturi si libertăţi democratice. Au fost anii care au con­tribuit la maturizarea conştiinţei mun­citoreşti", împreună cu interlocutorul meu stră­bat, in acest ajun de 1 Mai 1985, mo­dernele hale industriale ale întreprin­derii „Timpuri Noi“, aflată intr-un amplu şi impetuos proces de moderni­zare, in care işi desfăşoară activitatea peste 2 600 de oameni ai muncii. Par­curgem hala de prelucrări mecanice unde de cur­ând au fost încheiate lu­crări de modernizare, unde majoritatea maşinilor sunt cu comandă numerică şi program, prin secţiile sculărie şi mon­taj, la turnătorie unde se realizează montajul unei instalaţii automate de turnare AB­A-20, ce reduce la minimum efortul fizic. Parcurgind imensele hale unde se rea­lizează motoarele şi compreso­ar­ele de aer pentru întreaga economie naţională, unde a fost asimilată in producţie, în­treaga gamă de compresoare navale, eli­­minind astfel total importul, aflu de la gazda mea de citeva ore că aproape 80 la sută din oamenii uzinei s-au mutat in casă nouă, că retribuţia medie depă­şeşte 3 000 de lei, că cei mai tineri mun­citori dispun de un frumos cămin mun­citoresc, că peste puţină vreme va fi­ dat în folosinţă un nou bloc, pentru fami­lişti, că copiii muncitorilor au la dispozi­ţie o grădiniţă modernă, că în fiecare an pleacă la odihnă şi tratament aproape 600 de familii, că baza cultural-sportivă acoperă o suprafaţă de 5 hectare. Tova­răşul Gh. Tănase se opreşte şi face o lungă pauză, după care continuă. „Vă vorbeam la început despre lupta munci­torilor de la „Lemaitre“. Tot ceea ce am realizat şi înfăptuit pină acum se consti­tuie un tot atitea argumente ce dovedesc cu prisosinţă că sacrificiile de atunci nu au fost zadarnice. Visurile şi aspiraţiile muncitorilor şi-au găsit astăzi pe deplin împlinirea“, în secţia sculărie ne intimpină o mai veche cunoştinţă, strungarul Voicu Bratu, unul din veteranii întreprinderii. Discuţia noastră Începe firesc, fără nici un fel de introducere. — Mi-a plăcut întotdeauna că spun că muncesc la „Timpuri Noi". Şi cred că este un semn de mindrie pentru toii muncitorii. Avem un colectiv de muncă harnic şi priceput cu vechi tradiţii re­voluţionare, care nu se dă la o parte când este vorba de greu, care ştie să-şi unească forţele şi să răspundă întot­deauna „prezent“. Produsele noastre sunt an de an mai bune, mai competi­tive pe piaţa externă. Dovadă, expor­tăm astăzi in peste 20 de ţări. Un lucru la care cu multi ani in urmă mulţi nici nu aveau curaj să gîndească. In ultimii ani am avut cinstea să primim de trei ori in mijlocul nostru pe secretarul ge­neral al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Multe lucruri pe care le-aţi văzut astăzi in întreprindere se dato­­resc preţioaselor sale indicaţii. Şi moder­nizarea secţiei de prelucrare şi turnăto­rie, şi hala de strungărie, întotdeauna s-a sfătuit cu noi, ne-a arătat ce mai avem de făcut, s-a interesat de condi­ţiile noastre de muncă şi viaţă. Noi, muncitorii am căutat să răsplătim prin fapte de muncă glorioasa epocă pe care o trăim şi pe care toţi românii o nu­mesc cu mindrie „Epoca Ceauşescu", întreprinderea „Timpuri Noi“, între­prindere cu vechi tradiţii revoluţionare, unde un colectiv puternic şi unit mun­ceşte cu dăruire şi abnegaţie, pentru a traduce in viaţă hotăririle Congresului al XlII-lea al partidului, unde prin faptele de muncă de zi cu zi oamenii işi aduc contribuţia la marea operă de fău­rire a societăţii socialiste pe pămintul României. Unitatea noastră/ forţa noastră Acel an istoric şi eroic 1933 — cind luptele muncitorimii ceferiste, petroliste şi din alte sectoare, lupte inspirate şi conduse de Partidul Comunist Român, au demonstrat încă o dată eroismul cla­sei noastre muncitoare — a rămas în­scris cu litere de aur in istoria proleta­riatului din România, iar multe între­prinderi din ţară şi-au făcut apoi un titlu de onoare din a purta ca nume, data acelui eroic „16 Februarie“. De pildă, întreprinderea mecanică de ma­terial rulant „16 Februarie“ din Cluj- Napoca. Aici, două plăci comemorative turnate în bronz — una în limba româ­nă, iar alta in limba maghiară — și marele panou de marmură, amplasate toate la intrarea întreprinderii, consem­nează că şi cei de la Atelierele C.F.R. d­in Cluj-Napoca s-au situat, alături de muncitorii de la „Dermata“ (azi Clu­jeana) şi de la celelalte unităţi indus­triale din urbe, in fruntea luptei pentru revendicări economice şi sociale, pentru drepturi şi libertăţi politice. Şi aici, în acele zile, miile de muncitori au ocupat atelierele , deşi halele erau înconjurate de soldaţi cu baioneta la armă, iar de pe „Cetăţuie“ tunurile instalate aveau gurile de foc îndreptate asupra lor. Dar, organizaţi de comunişti şi sindicate, muncitorii au rezistat cu dirzenie, cerind condiţii omeneşti de muncă, redeschide­rea sindicatului C.F.R. ocupat de poli­ţie, redeschiderea sediului „Ajutorului muncitoresc“, a bibliotecii si arhivei confiscate samavolnic de autorităţi, dreptul de a se organiza şi a lua parte la viaţa politică. Amploarea luptelor muncitorimii române a fost redată la vremea aceea de ziarele lumii in titluri ca : „Baricade intr-un centru­­ feroviar din România“ (ziarul englez „Daily Worker“), „Grave tulburări la Cluj" (ziarul francez „Le Journal“), „2 000 de muncitori de la Atelierele C.F.R. Cluj s-au baricadat in clădirea atelierelor" (Ziarul maghiar „Népszava“)... Istoria mişcărilor revendicative din această citadelă muncitorească consem­nează şi demonstraţiile antifasciste din luna mai 1939, apoi din august-septem­­brie 1940, împotriva odiosului Dictat de la Viena — demonstraţie despre care „Scinteia“ ilegală din 17 septembrie 1940 scria : „Masele refuzau să părăsească strada, continuuind să ceară trecerea la apărarea integrităţii teritoriale a ţării“. Şi, tot muncitorii acestei întreprinderi, au fost in fruntea luptelor pentru apă­rarea ei in timpul retragerii horthyste, sfidind baionetele gărzilor de pază şi făcind să eşueze plănui de dinamitare a unor construcţii şi de evacuare a utila­jelor. ...O sală a tradiţiilor de luptă munci­toreşti, un adevărat muzeu organizat aici, la Atelierele „16 Februarie", oferă generaţiilor de azi şi de miine mărtu­riile, de luptă şi de m­art eroism, ale înaintaşilor. Şi, văzind şi comparind, oamenii spun : „Prin lupta şi jertfa înaintaşilor am putut construi viaţa nouă de azi !“ Intr-adevăr, atelierele, aşa cum se înfăţişează ele azi, aşa cum ni le-au arătat fraţii Bükkös — Nicolae, Ştefan, Alexandru, Iosif şi Elena, toţi muncitori aici — sunt cea mai concretă mărturie a împlinirii tuturor năzuinţe­lor străvechi, dar mult îmbogăţite, la cerinţele moderne ale vieţii noastre ma­teriale şi spirituale. Numai m­ ultiimn­ 19 ani, spune munci­torul Teodor Marton, s-au făcut aici in­vestiţii de peste 300 milioane Iei, astfel incit „Epoca Ceauşescu“ a însemnat şi pentru noi o totală reconstrucţie şi mo­dernizare a întreprinderii. Prin înzestra­rea cu utilaje moderne şi instalaţii de ultimă oră , la baia de sectoare calde avem chiar o instalaţie de aerosoli, unde se tratează profilactic muncitorii care ies din schimb. Cindva, muncitorii mu­reau de tineri, netrataţi, azi se asigură pină şi profilaxia îmbolnăvirilor ! Aş putea să vorbesc şi despre tehnicitatea de azi, care ne-a permis să asimilăm peste 120 repere pină acum importate, şi despre faptul că exportăm piese în Egipt, Austria, R.D.G., Franţa. Sunt ro­­dul muncii noastre înfrăţite, a muncito­rimii care se bucură de condiţiile create in anii construcţiei socialiste. — In acest sens s-ar cuveni vorbit şi despre sectorul social al unităţii — spu­ne maistrul Petruş Teodor — sector de care beneficiază toţi cei peste 2 700 de muncitori ; o cantină-restaurant cu po­sibilităţi de 1 000 mese pe zi; o gospo­dărie anexă, crescătorie de animale şi păsări, seră, ciupercărie, grădină de le­gume ; un dispensar medical şi un ca­binet stomatologic ; clubul „Armonia" şi biblioteca etc. — Cindva, muncitorii luptau pentru mărirea salariilor lor mizere. Astăzi, re­tribuţia medie tarifară a ajuns la noi la peste 3­­00 de lei, nemaivorbind de condiţiile de viaţă care ni se oferă — spuneau in discuţiile lor Traian Orban, Gheorghe Hădărean, Stefan Nagy subli­niind, prin dovada faptelor, că intr-ade­văr, muncitorii sunt astăzi adevăraţii proprietari şi beneficiari ai tuturor bu­nurilor materiale ale întreprinderii. Pagină realizată de Pia Radulescu, Marius Georgescu, I. Cojocaru­, Viorel Chiurtu, Virgil Lázár

Next