România Liberă, mai 1985 (Anul 43, nr. 12595-12620)
1985-05-01 / nr. 12595
Pagina a 2-a — 1 mai 7985 ,,Romania libera**I Un glorios arc peste timp DE LA LUPTELE MUNCITOREŞTI REVOLUŢIONARE DE IERI, LA GRANDIOASELE ÎMPLINIRI SOCIALISTE DE ASTĂZI „Privite în timp, manifestările muncitoreşti prilejuite an de an în ţara noastră de sărbătorirea zilei de 1 Mai jalonează însăşi istoria bogată şi eroică a proletariatului român, drumul pe care l-a străbătut, de la începuturile organizării sale, pînă la victoria revoluţiei socialiste şi edificarea cu succes a noii orînduiri în România.“ NICOLAE CEAUŞESCU ■MAI . Demnitatea muncii, o aspiraţie care a devenit un drept fundamental — inca din anul 1890, in regiunile miniere din Valea Jiului au avut loc manifestaţii de 1 Mai. Manifestaţii care, an de an, au consemnat şi au confirmat dezvoltarea conştiinţei muncitoreşti, maturizarea şi potenţarea ei, astfel că ele au luat o continuă amploare. Şi n-au contenit, pină la împlinirea marilor deziderate ale muncitorimii româneşti , desfiinţarea definitivă a exploatării şi infringerea totală a fascismului — ne spune tovarăşul Dumitru Peligrad, directorul muzeului din Petroşani. Chiar în acest muzeu se păstrează numeroase documente revelatoare, ilustrind eforturile de unire ale tuturor forţelor muncitoreşti, în lupta pentru o viaţă mai bună şi mai dreaptă. Printre acestea şi chemarea Comitetului organizaţiilor muncitoreşti din Valea Jiului, difuzată înainte de 1 Mai 1928, in care se scrie : „La această mare sărbătoare chemăm intreaga suflare muncitorească din Valea Jiului ca, împreună, să ne încălzim sufletele la primele raze ale soarelui de Mai. Veniţi cu toţii la această sărbătoare mare, insă să uităm o clipă multele noastre ,suferinţe şi să preamărim ideea de frăţie a popoarelor !“ — Intr-adevăr, toată Valea Jiului se intilnea de 1 Mai pe cimpul Surducului şi mulţi mineri veneau cu Steaguri roşii — işi aminteşte minerul pensionar losif Cotof. Ne intilneam şi discutam despre viaţa noastră trudnică şi plină de nevoi, despre salariile mizere, despre revendicările noastre economice şi sociale. Şi adesea, in zilele următoare, mulţi dintre ai noştri erau arestaţi... Tata a fost tot minor, iar cind a murit au rămas 8 copii fără nici un fel de pensie. Trăiam cu toţii intr-o singură cameră, din colonie. Să vă mai spun că n-aveam bani, n-aveam haine, n-aveam mîncare ? Dovadă că a trebuit să intru in inimă la 12»ni ! Un copil... Dar, de copil, am învăţat că trebuie să muncim din greu şi să luptăm cu neînfricare, pentru dobindirea libertăţii şi afirmării. O spune cu frumoasă simplitate — dar nu ea sunt cuprinse cutremurătoare adevăruri ! Printre care şi acela că, din anul 1939 şi pină la eliberarea ţării, acest om ca şi alţi mineri luptători au stat în puşcării pentru curajul luptei lor. Dar, in ciuda prigoanei dezlănţuite de autorităţile vremii, minerii au continuat lupta, sub conducerea partidului, înainte de 1 Mai 1941, o delegaţie de mineri s-a dus la Ministerul Muncii cu un memoriu cuprinzând 29 de revendicări. Iată citeva dintre ele : „Cerem tratarea muncitorilor in mod omenesc de toţi şefii ierarhici. Cerem locuinţe corespunzătoare, după membrii de familie, şi igienice. Cerem curse pentru muncitorii care locuiesc in Ciuma, dar lucrează la Petrila sau la Jilţ. Nu avem medici suficienţi“ , etc., etc. Răspunsul autorităţilor ? Au intensificat ameninţările şi teroarea ! Dar, urmind îndrumările partidului şi încurajaţi de înaltul spirit revoluţionar dovedit de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la manifestaţia organizată in Bucureşti la 1 Mai 1939, muncitorii de la Aninoasa şi apoi de la Petrila au încetat lucrul şi au refuzat să iasă din mine. Atunci stupinii minelor împreună cu autorităţile au... astupat gurile de aerisire a minelor, ca să-i forţeze pe lucrători să renunţe la grevă şi să reia lucrul ! Şi, chiar in ziua de 1 Mai 1941, cei mai rezistenţi dintre mineri au scos pe braţe la suprafaţă pe colegii lor ortaci care, aşa cum consemnează un document, „rezistaseră atit de dirz, timp de citeva zile“... — „Trăiesc de 45 de ani in Valea Jiului şi am văzut multe — spune pensionarul miner Petru Iacob. înainte de 1944, numai şefii jandarmilor şi directorii minelor aveau băi in case. Acum, nu există familie de miner, statornicită aici ,care să nu aibă apartament cu tot confortul. Toată Valea Jiului are azi oraşe frumoase, cu blocuri moderne, cu cartiere întregi durate pentru mineri. S-a construit un spital cu 700 de locuri, s-au dat in folosinţă complexe comerciale, s-a introdus termoficare in unele localităţi. înainte, nici 15 la sută din mineri nu aveau măcar 4 clase primare ! Acum, nu numai că toţi minerii ştiu carte, dar mai mult de jumătate au absolvit şcoli profesionale şi licee, şi avem şi institut superior de invăţămînt. în anii grei dinaintea eliberării, mulţi mineri mergeau la lucru numai cu mămăligă şi cartofi. Astăzi, la fiecare şut, minerii primesc in mod gratuit cite o masă caldă. Şi s-ar mai cuveni vorbit şi de continua îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, despre mecanizare, despre uşurarea muncii fizice, despre măsurile de protecţia muncii, despre creşterea retribuţiei şi a pensiilor. Imaginea este completată, cu date concrete, de Constantin Iovănescu, vicepreşedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular municipal Petroşani, care ne oferă citeva date de sinteză , numai in anul trecut, in Valea Jiului s-au făcut investiţii de 4 miliarde de lei, ceea ce înseamnă de peste 8 ori mai mult decit in 1985. Datorită unui program special întocmit de conducerea partidului, se deschid noi mine şi se modernizează cele existente, apar cartiere noi şi se creează noi locuri de muncă, mai ales pentru femei. Fiecare din aceste realizări reprezintă tot atitea concrete împliniri ale năzuinţelor pentru care au luptat, ani şi ani, minerii din Valea Jiului şi pentru care au manifestat cândva şi in zilele de 1 Mai. Dar nu numai ani , reprezintă valoarea nouă a muncii şi a conştiinţei muncitoreşti aceea care l-a făcut pe şeful, de brigadă Ştefan Albu, de la întreprinderea minieră Petrila, să spună fără ezitare : „Azi. Mai este simbolul muncii şi frăţiei, dar şi al marilor noastre împliniri, dobindite de clasa muncitoare la chemarea partidului. Şi mulţumirea noastră, a tuturor minerilor, este exprimată in angajamentul nostru : Patriei cu mai mult cărbune !“. Prin fapte exemplare de muncă cinstim trecutul eroic Memoria documentelor atestă că la Galaţi, primul l Mai a fost sărbătorit în 1892. Era in 1892 şi acea primă zi de 1 Mai şi-a păstrat, nealterat peste ani, ecoul în conştiinţa muncitorimii gălăţene. Documentele vremii consemnează puternicele ciocniri pe care muncitorii Galaţiului le-au avut, de-a lungul vremii, cu forţele represive ale claselor dominante — culminind cu măcelul de la 13 iunie 1918, cind in apropierea portului, au rămas pe caldarîmul străzii 10 muncitori împuşcaţi mişeleşte. Cum au fost eroii care au înfruntat teroarea asupritorilor pentru a sărbători ziua de 1 Mai — ziua muncii şi a solidarităţii muncitoreşti — şi pentru a aduce primăvara omenirii şi pe pămintul României ? Dirzi, cutezători, neînfricaţi, ca mulţi din zilele noastre — oameni care au moştenit Îndrăzneala şi tarla muncitorească, curajul şi abnegaţia, ca pe o comoară lăsată de străbuni prin supremă jertfă omenească. Comoară a tradiţiilor muncitoreşti, păstrată, îmbogăţită şi aureolată in anii noştri, in măreaţa operă de edificare socialistă a ţării. Cu doi asemenea oameni ai zilelor noastre am stat de vorbă recent: unul este Alexandru Velici şi lucrează pe platforma fierbinte a oţelului gălăţean, celălalt este Gheorghe Lupea, prezent pe şantierul naval gălăţean încă din 1941. — La 17 ani eram brigadier voluntar la Hunedoara — işi aminteşte Alexandru Velici, astăzi maistru la Combinatul siderurgic Galaţi — iar la 28 de ani venisem aici pe şantierul de la Galaţi, unde se ridica marele combinat siderurgic. In 1965, cind am fost delegat la Congresul al IX-lea al partidului am dobîndit cea mai frumoasă amintire personală, foarte scumpă mie , fotografiindu-se alături de noi, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului, ne-a spus : „La Galaţi aveţi mult de lucru, dar sinteţi tineri !“ Şi, cu entuziasmul tinereţii, am răspuns spontan : „N-apucăm să imbătrinim şi terminăm !“ Şi iată că, eu nu am decit 50 de ani şi combinatul gălăţean lucrează demult ca un gigant : dă peste 88 la sută din producţia de fontă a ţării, mai mult de jumătate din cea de oţel, iar la unele sortimente (tabla mijlocie şi groasă) asigură aproape întreaga producţie ! Galaţiul vechilor jertfe muncitoreşti este astăzi marea platformă a otelului românesc ! — Am crescut odată cu şantierul — işi contopeşte biografia maistrul Gheorghe Lupea, Erou al muncii socialiste, cu cea a şantierului naval d in care lucrez de cind aveam 16 ani. Pe vremea cind navaliştii reparau doar bărci şi mici ambarcaţiuni, muncind şi trăind in condiţii mizere, luptind pentru revendicări muncitoreşti, nici nu-şi puteau imagina că lupta lor îşi va găsi ecou in măreţele înfăptuiri din anii socialismului. Astăzi, avem aici un şantier naval ultramodern, cu nave maritime de capacităţi pină la 55 000 tdw, platforme de foraj marin, construcţii metalice pentru poduri peste Dunăre şi pentru hidrocentrala de la Porţile de Fier. Şi suntem mîndri că filonul de aur al tradiţiilor muncitoreşti de luptă este mereu împrospătat şi îmbogăţit prin faptele noastre de muncă. Opiniile a doi oameni — din marea armată de muncitori ai Galaţiului de azi, care au moştenit tradiţia de muncă şi de luptă a celor ce s-au jertfit pentru ca,in primăverile noastre, să sărbătorim tineri şi nu pace Ziua internaţională a muncii. Muncitorii Galaţiului de azi, — moderna capitală a oţelului şi construcţiilor de nave româneşti —, şi care ştiu să cinstească vechile jertfe muncitoreşti cu măreţe înfăptuiri muncitoreşti — asigurind viitorul României socialiste. La, ^ ii ,:. liif f- . i • ^ IT 1 4o. itp|„ ,,, : B Permanenţa spiritului revoluţionar „Apropierea zilei de 1 Mai, îmi spune Gh. Tănasa, preşedintele comitetului sindicatului de la întreprinderea „Timpuri Noi“ din Capitală, oferă oamenilor muncii din uzina noastră prilejul rememorării cu emoţie a marilor idei şi simboluri ce reprezintă pentru toţi această zi. Ziua de 1 Mai ne evocă tradiţiile muncitorimii din întreprinderea „Timpuri Noi“, ale mişcării noastre muncitoreşti, manifestaţiile desfăşurate sub faldurile drapelului roşu pentru a clădi o societate nouă, o lume a dreptăţii şi egalităţii sociale. In anul 1931, muncitorii de la întreprinderea „Lemaitre“, au început o grevă, in zilele imediat premergătoare ale lui 1 Mai, grevă ce s-a constituit ca una din cele mai importante acţiuni revendicative din acea perioadă a proletariatului din Capitală. Pe lista de revendicări a muncitorilor de la „Lemaitre“ erau înscrise : salarizarea lucrătorilor tineri, care au terminat stagiul de ucenicie, cu salarii de lucrători, concedii de odihnă plătite, respectarea demnităţii, desfiinţarea amenzilor, plata ajutorului de boală conform legii. Vreau să vă spun că lupta grevistă a muncitorilor de la „Lemaitre“ a avut un larg ecou in întreaga tară, inscriindu-se ca o pagină glorioasă de solidaritate muncitorească. In 1933, muncitorii de la „Lemaitre" sint alături de ceferisti, participind alături de ei la marea grevă de la Griviţa. îi intîlnim apoi la marile demonstraţii de 1 Mai din anii 1938 şi 1939, prezenţa lor făcindu-se tot mai simţită in lupta antifascistă, împotriva războiului, pentru drepturi si libertăţi democratice. Au fost anii care au contribuit la maturizarea conştiinţei muncitoreşti", împreună cu interlocutorul meu străbat, in acest ajun de 1 Mai 1985, modernele hale industriale ale întreprinderii „Timpuri Noi“, aflată intr-un amplu şi impetuos proces de modernizare, in care işi desfăşoară activitatea peste 2 600 de oameni ai muncii. Parcurgem hala de prelucrări mecanice unde de curând au fost încheiate lucrări de modernizare, unde majoritatea maşinilor sunt cu comandă numerică şi program, prin secţiile sculărie şi montaj, la turnătorie unde se realizează montajul unei instalaţii automate de turnare ABA-20, ce reduce la minimum efortul fizic. Parcurgind imensele hale unde se realizează motoarele şi compresoarele de aer pentru întreaga economie naţională, unde a fost asimilată in producţie, întreaga gamă de compresoare navale, eliminind astfel total importul, aflu de la gazda mea de citeva ore că aproape 80 la sută din oamenii uzinei s-au mutat in casă nouă, că retribuţia medie depăşeşte 3 000 de lei, că cei mai tineri muncitori dispun de un frumos cămin muncitoresc, că peste puţină vreme va fi dat în folosinţă un nou bloc, pentru familişti, că copiii muncitorilor au la dispoziţie o grădiniţă modernă, că în fiecare an pleacă la odihnă şi tratament aproape 600 de familii, că baza cultural-sportivă acoperă o suprafaţă de 5 hectare. Tovarăşul Gh. Tănase se opreşte şi face o lungă pauză, după care continuă. „Vă vorbeam la început despre lupta muncitorilor de la „Lemaitre“. Tot ceea ce am realizat şi înfăptuit pină acum se constituie un tot atitea argumente ce dovedesc cu prisosinţă că sacrificiile de atunci nu au fost zadarnice. Visurile şi aspiraţiile muncitorilor şi-au găsit astăzi pe deplin împlinirea“, în secţia sculărie ne intimpină o mai veche cunoştinţă, strungarul Voicu Bratu, unul din veteranii întreprinderii. Discuţia noastră Începe firesc, fără nici un fel de introducere. — Mi-a plăcut întotdeauna că spun că muncesc la „Timpuri Noi". Şi cred că este un semn de mindrie pentru toii muncitorii. Avem un colectiv de muncă harnic şi priceput cu vechi tradiţii revoluţionare, care nu se dă la o parte când este vorba de greu, care ştie să-şi unească forţele şi să răspundă întotdeauna „prezent“. Produsele noastre sunt an de an mai bune, mai competitive pe piaţa externă. Dovadă, exportăm astăzi in peste 20 de ţări. Un lucru la care cu multi ani in urmă mulţi nici nu aveau curaj să gîndească. In ultimii ani am avut cinstea să primim de trei ori in mijlocul nostru pe secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Multe lucruri pe care le-aţi văzut astăzi in întreprindere se datoresc preţioaselor sale indicaţii. Şi modernizarea secţiei de prelucrare şi turnătorie, şi hala de strungărie, întotdeauna s-a sfătuit cu noi, ne-a arătat ce mai avem de făcut, s-a interesat de condiţiile noastre de muncă şi viaţă. Noi, muncitorii am căutat să răsplătim prin fapte de muncă glorioasa epocă pe care o trăim şi pe care toţi românii o numesc cu mindrie „Epoca Ceauşescu", întreprinderea „Timpuri Noi“, întreprindere cu vechi tradiţii revoluţionare, unde un colectiv puternic şi unit munceşte cu dăruire şi abnegaţie, pentru a traduce in viaţă hotăririle Congresului al XlII-lea al partidului, unde prin faptele de muncă de zi cu zi oamenii işi aduc contribuţia la marea operă de făurire a societăţii socialiste pe pămintul României. Unitatea noastră/ forţa noastră Acel an istoric şi eroic 1933 — cind luptele muncitorimii ceferiste, petroliste şi din alte sectoare, lupte inspirate şi conduse de Partidul Comunist Român, au demonstrat încă o dată eroismul clasei noastre muncitoare — a rămas înscris cu litere de aur in istoria proletariatului din România, iar multe întreprinderi din ţară şi-au făcut apoi un titlu de onoare din a purta ca nume, data acelui eroic „16 Februarie“. De pildă, întreprinderea mecanică de material rulant „16 Februarie“ din Cluj- Napoca. Aici, două plăci comemorative turnate în bronz — una în limba română, iar alta in limba maghiară — și marele panou de marmură, amplasate toate la intrarea întreprinderii, consemnează că şi cei de la Atelierele C.F.R. din Cluj-Napoca s-au situat, alături de muncitorii de la „Dermata“ (azi Clujeana) şi de la celelalte unităţi industriale din urbe, in fruntea luptei pentru revendicări economice şi sociale, pentru drepturi şi libertăţi politice. Şi aici, în acele zile, miile de muncitori au ocupat atelierele , deşi halele erau înconjurate de soldaţi cu baioneta la armă, iar de pe „Cetăţuie“ tunurile instalate aveau gurile de foc îndreptate asupra lor. Dar, organizaţi de comunişti şi sindicate, muncitorii au rezistat cu dirzenie, cerind condiţii omeneşti de muncă, redeschiderea sindicatului C.F.R. ocupat de poliţie, redeschiderea sediului „Ajutorului muncitoresc“, a bibliotecii si arhivei confiscate samavolnic de autorităţi, dreptul de a se organiza şi a lua parte la viaţa politică. Amploarea luptelor muncitorimii române a fost redată la vremea aceea de ziarele lumii in titluri ca : „Baricade intr-un centru feroviar din România“ (ziarul englez „Daily Worker“), „Grave tulburări la Cluj" (ziarul francez „Le Journal“), „2 000 de muncitori de la Atelierele C.F.R. Cluj s-au baricadat in clădirea atelierelor" (Ziarul maghiar „Népszava“)... Istoria mişcărilor revendicative din această citadelă muncitorească consemnează şi demonstraţiile antifasciste din luna mai 1939, apoi din august-septembrie 1940, împotriva odiosului Dictat de la Viena — demonstraţie despre care „Scinteia“ ilegală din 17 septembrie 1940 scria : „Masele refuzau să părăsească strada, continuuind să ceară trecerea la apărarea integrităţii teritoriale a ţării“. Şi, tot muncitorii acestei întreprinderi, au fost in fruntea luptelor pentru apărarea ei in timpul retragerii horthyste, sfidind baionetele gărzilor de pază şi făcind să eşueze plănui de dinamitare a unor construcţii şi de evacuare a utilajelor. ...O sală a tradiţiilor de luptă muncitoreşti, un adevărat muzeu organizat aici, la Atelierele „16 Februarie", oferă generaţiilor de azi şi de miine mărturiile, de luptă şi de mart eroism, ale înaintaşilor. Şi, văzind şi comparind, oamenii spun : „Prin lupta şi jertfa înaintaşilor am putut construi viaţa nouă de azi !“ Intr-adevăr, atelierele, aşa cum se înfăţişează ele azi, aşa cum ni le-au arătat fraţii Bükkös — Nicolae, Ştefan, Alexandru, Iosif şi Elena, toţi muncitori aici — sunt cea mai concretă mărturie a împlinirii tuturor năzuinţelor străvechi, dar mult îmbogăţite, la cerinţele moderne ale vieţii noastre materiale şi spirituale. Numai m ultiimn 19 ani, spune muncitorul Teodor Marton, s-au făcut aici investiţii de peste 300 milioane Iei, astfel incit „Epoca Ceauşescu“ a însemnat şi pentru noi o totală reconstrucţie şi modernizare a întreprinderii. Prin înzestrarea cu utilaje moderne şi instalaţii de ultimă oră , la baia de sectoare calde avem chiar o instalaţie de aerosoli, unde se tratează profilactic muncitorii care ies din schimb. Cindva, muncitorii mureau de tineri, netrataţi, azi se asigură pină şi profilaxia îmbolnăvirilor ! Aş putea să vorbesc şi despre tehnicitatea de azi, care ne-a permis să asimilăm peste 120 repere pină acum importate, şi despre faptul că exportăm piese în Egipt, Austria, R.D.G., Franţa. Sunt rodul muncii noastre înfrăţite, a muncitorimii care se bucură de condiţiile create in anii construcţiei socialiste. — In acest sens s-ar cuveni vorbit şi despre sectorul social al unităţii — spune maistrul Petruş Teodor — sector de care beneficiază toţi cei peste 2 700 de muncitori ; o cantină-restaurant cu posibilităţi de 1 000 mese pe zi; o gospodărie anexă, crescătorie de animale şi păsări, seră, ciupercărie, grădină de legume ; un dispensar medical şi un cabinet stomatologic ; clubul „Armonia" şi biblioteca etc. — Cindva, muncitorii luptau pentru mărirea salariilor lor mizere. Astăzi, retribuţia medie tarifară a ajuns la noi la peste 300 de lei, nemaivorbind de condiţiile de viaţă care ni se oferă — spuneau in discuţiile lor Traian Orban, Gheorghe Hădărean, Stefan Nagy subliniind, prin dovada faptelor, că intr-adevăr, muncitorii sunt astăzi adevăraţii proprietari şi beneficiari ai tuturor bunurilor materiale ale întreprinderii. Pagină realizată de Pia Radulescu, Marius Georgescu, I. Cojocaru, Viorel Chiurtu, Virgil Lázár