România literară, ianuarie-martie 1969 (Anul 2, nr. 1-13)

1969-03-27 / nr. 13

f roza virít­urilor . Cine e ALAIN DELON ? Printre celebrităţile pe care le-a impus în ultimii cinci­sprezece ani cinematograful francez, un loc ele frunte îl ocupă în galeria „frumoşilor antipatici“ vestitul Alain Delon, adolescent aparent fragil, cu mască imobilă animată numai de privirea albastră, cu ten palid, parcă otrăvit de ceaţa me­tropolei moderne, cu cearcăne permanente şi gura strînsă între cute premature, cu o graţie de animal nesupus. Cîte­­va roluri deosebite l-au detaşat din specia junilor primi, sub­­liniindu-i autentica personalitate de actor. Azi Alain Delon reprezintă mai mult decît propriul său clişeu: depăşindu-şi genul, s-a afirmat un teatru, a devenit producătorul proprii­lor filme, îl interesează regia, dansează şi pare să aibă şanse cu şansonetist. Intr-o carieră atît de briliantă, deodată un scandal: moartea în condiţii suspecte a unui prieten apro­piat, Stepan Marcovici, care lucra ca dublură în filmele lui Delon. S-a constatat că Marcovici a fost asasinat- De cine ? In nişte scrisori (oare autentice ?) victima insinua ameste­cul cunoscutului actor în ameninţările pe care le operau asupra lui nişte duşmani nu prea bine definiţi. Poliţia fran­ceză a găsit un inculpabil, justiţia l­a inculpat, Alain De­lon a devenit martor la proces. De unde o extraordinară pu­blicitate, nu întotdeauna făcută cu cea mai bună intenţie, o extraordinară curiozitate, încercarea de a găsi un mister in Viaţa unei personalităţi pînă azi destul de limpede. Din in­terviul pe care vedeta l-a dat de curind revistei „L’Express“, iată citeva fragmente care limpezesc cazul (ori poate, sub înfăţişarea firească, îl complică din ce în ce mai mult ?). EXPRESS — Nu v-aţi gîn­­dit niciodată că ați putea de­veni actor? ALAIN DELON — Nici­odată. E — Cinematograful vă in­teresa ? AD — De loc. Singura mea amintire de spectator în acest domeniu se situează la Sai­gon, pe strada Catinat, un­­de-am văzut „Nu pune mîna pe bani !“. Habar n-aveam ce . înseamnă cinematograful... înainte de a face armata, lo­cuiam la Bourg-la-Reine. Pe vremea aia, cum ştiţi, era foarte la periferie, departe de Paris. La Paris nu veneam niciodată. E — Azi cinematograful vă interesează ? AD — Sunt prizonierul cine­matografului. E — In ce sens ? Prizonie­rul personajului pe care l-aţi creat ? Al reputaţiei ? Al mi­tului ? AD — Nu- Sunt prizonierul mediului în care evoluez. Pri­zonier în sensul că sunt încor­setat în acest mediu. îmi pla­ce să joc, îmi place comedia, îmi place să mă aflu pe o scenă sau în faţa unui aparat de filmat. Dar tot restul mă plictiseşte grozav, ca să nu spun că nu-mi place de loc. Cinematograful e o mare plină de rechini. Primul care sare îl prinde pe celălalt. Nu pot suporta așa ceva. Nu-mi stă în fire. E — Nu sînteți niciodată fe­ricit în clipele în care vă exercitaţi meseria ? AD — Ba da. Intre momen­tul în care se spune „motor" şi cel în care se spune „tăiaţi". E — Deci nu prea mult timp. Cum vă înţelegeţi cu regizo­rii ? AD — Bine. E un lucru in­dispensabil. Fără asta, totul e ratat. Dacă eu joc într-un colţ iar­­el regizează în celălalt, re­zultatul e catastrofal. Comu­niunea e necesară. E — V-a ajutat în meserie faptul că sînteţi frumos ? AD — Și da şi nu- Fireşte, fizicul m-a ajutat mult. Dar în acelaşi timp a fost pentru mine un handicap foarte greu. Prefer să nu vorbesc despre mine. Să vorbim de pildă despre Jean Marais. Da, fizi­cul l-a servit grozav. Dar în același timp l-a Incomodat grozav. In asemenea cazuri, nimeni nu crede că ai putea avea şi talent. Ţi se lipeşte imediat eticheta de „june prim“. Ba mai mult : „june prim romantic“. Trebuie să munceşti foarte mult ca să dovedeşti că pe lîngă asta eşti şi un actor adevărat. Am mulţi camarazi care au debu­tat în cinema fără să fie, fi­ziceşte, deosebit de frumoşi. Criticii i-au decretat pe Ioc geniali. I-au comparat foarte firesc cu Charlie Chaplin. Nu vorbesc, bine­înţeles, de Jean- Paul Belmondo, care are un talent foarte real. Chiar dacă, la început, s-a spus că are capul lui Michel Simon.­­ — Sînteţi în concurenţă directă cu Belmondo? Pe pia­ţa franceză, el e singura ve­detă de talia şi de onorariile dumneavoastră. AD — în generaţia noastră, da- In cea precedentă, Gabin, Bourvil, de Funes. Dar nu ne luăm unul altuia rolurile. Tur­năm ce ne place. Restul îl iau ceilalţi. E — Jeanne Moreau ? AD — N-am reuşit niciodată să fac un film cu ea. E — Aţi încercat ? AD — De mai multe ori. A refuzat ea. Doreşte numai ro­luri pe măsura ei. E intransi­gentă în ce priveşte scenariul. N­u e niciodată partenera unui alt actor ; actorul acela tre­buie să fie partenerul ei. E — înclinaţia către sfida­re e o trăsătură de caracter a dumneavoastră ? AD — Cred că da. E — Ce înseamnă pentru dumneavoastră prietenia ? AD — Lucrul cel mai im­portant de pe lume. Cel mai de preţ lucru pentru mine e prietenia, nu dragostea. Vă spun de la început că nu mai cred în dragoste. Nu mai cred decît în pasiunea care nu ţine mult. Cred în pasiunile mul­tiple şi le trăiesc intens, pînă cînd ele se sting. E — Dar tandreţea vă spu­ne ceva ? AD — Tandreţea, da. E foar­te importantă. E — Păstraţi relaţii tandre cu femeile pe care le-aţi pără­sit ? AD — Cu femeile pe care le-am părăsit ? Vreţi să spu­neţi cu femeile care m-au pă­răsit. E — Ce-aţi face dacă i s-ar întîmpla ceva rău lui Romy Schneider ? AD — Aş căuta îndată să fiu lingă ea. E — Dar dacă i s-ar întîm­pla ceva lui Nathalie Delon ? AD — Cu atît mai mult: e mama fiului nostru. E — Cum a putut Alain De­lon, care pune atîta preţ pe prietenie, să aibă încredere în Stepan Marcovici? AD — Ne putem înşela. E __ Cînd v-aţi dat seama că aţi început să vă înşelaţi ? AD — N-am ştiut niciodată că m-am înşelat cu adevărat. Am descoperit asta mai tîr­­ziu, citind acele scrisori. Am descoperit că m-am înşelat la poliţie, şi acum descopăr tot mai mult, în fiecare zi, că m-am înşelat. E — De ce nu v-aţi protejat mai bine ? Nu închideţi uşa niciodată nimănui ? AD — Nu. Ţin uşile larg deschise. Copilăria mea, firea mea, viaţa pe care am dus-o m-au făcut să fiu bănuitor. Dar cînd mă încred în oameni, mă încred în ei definitiv. E­l încrederea dumneavoa­stră îi cuprinde şi pe toţi prie­tenii lui Stepan Marcovici ? AD — Nu. De ce citiţi jur­nale rele ? Casa mea n-a fost niciodată invadată­ Toţi oa­menii care pretind azi că au fost prieteni cu Stepan şi că veneau la mine, toţi ăştia trăiesc de şase luni, material­mente, din afacerea asta. Pri­mesc bani declarînd orice, po­vestind tot felul de poveşti. Sînt şi unii care vor să scrie cărţi, să facă filme despre treaba asta... Apar nu se ştie de unde nenumăraţi veri ai lui Stepan. Toţi au cîte-o ver­siune despre întreaga afacere. Au ieşit din­­umbră şi n-au altceva de făcut. Dacă n-au ieşit din umbră, au ieşit din închisoare. Dacă n-au ieşit din închisoare, intră în închisoare. Poate că i-am întîlnit o dată ori de două ori, dar nici nu locuiau cu mine, nici în casa mea. (...) Au fost încercări de a mă masacra, de a mă ucide pur şi simplu în faţa spiritului pu­blic. Uite-aşa, fără nici o pricină, pe nimic, numai fiind­că Parisul mănîncă un rege pe zi. Dar s-a mers prea departe. Unii au vrut să asmuţă asu­pra mea opinia publică. în cele din urmă, am fost mai de­grabă eliberat. Prin exagera­re, lucrurile s-au întors în fa­voarea mea. E — Opinia publică nu v-a fost niciodată ostilă, din mo­ment ce un sondaj al Institu­tului francez al opiniei publi­ce vă plasează printre „cei zece oameni vii cei mai ad­miraţi dintre francezi“.(...) E — Ce vîrstă are fiul dum­neavoastră ? AD — Patru ani şi jumătate. E superb. E formidabil. îşi respectă şi mama şi tatăl. E o comoară-E — El e punctul fix al vie­ţii dumneavoastră care se scurge cu 2 000 pe oră ? AD — Da. Din clipa cînd s-a născut. E — II vedeţi des ? AD — Tocmai o să se în­toarcă de la şcoală. înţelegerile noastre, cu Nathalie, sînt foar­te firești. Nu e nici o pro­blemă. E — Cum îl veţi proteja de insecuritatea permanentă care pare să constituie climatul dumneavoastră natural ? AD — Am să încerc s-o fac fără ca copilul să bage de seamă. Am cîțiva ani înaintea mea și sper că am să evoluez, că am să ajung la acea ma­turitate care poate că încă îmi lipseşte. Sper să nu-mi deza­măgesc niciodată fiul.­­ — Amintirea pe care v-a lăsat-o divorţul părinţilor dumneavoastră nu v-a oprit totuşi să vă despărţiţi de so­ţia dumneavoastră ? AD — A fost cel mai mare eşec din viaţa mea. Singurul. Celelalte nu înseamnă nimic. Am vrut să am un copil la douăzeci de ani. Totuși a tre­buit să aștept, ca să fiu sigur că voi putea să-i dau tot ceea ce n-am avut eu. E — Există o frază în filmul „Samuraiul“... AD — „Nu există singură­tate mai mare decît cea a sa­muraiului, sau poate cea a ti­grului în junglă“. Asta e ? E — Vi se potrivește foarte bine. AD — Asta pentru că trăiesc într-o junglă, și cred într-ade­­văr că sunt un pui de tigru. ALAIN ȘI NATHALIE DELON România literară Săptămînal de literatură şi artă, editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România COLECTIV REDACŢIO­NAL : Geo Dumitrescu (redactor şef), Nicolae Breban, Gabriel Dimisia­­nu şi Ion Horea (redactori şefi adjuncţi), Teodor Borş (secretar general de re­dacţie), Al. Cerna-Rădu­­lescu (secretar de redac­ţie), Ion Caraion, Valeriu Cristea, S. Damian, Mar­cel Mihalaş, Aurel Dra­goş Munteanu, Adrian Păunescu, Gheorghe Pi­­tuţ, Petru Popescu, Lucian Raicu, Constantin Ţoiu BED Al .­­ bucurești, b­-dul Ana Ipătescu nr. 15. Telefon : 13.94.44; 11.39.36 ; 12.74.26. ADMINISTRAȚIA: Şoseaua Kiseleff nr. 16. Telefon : 18.33.99. ABONAMENTE : 3 luni — 26 lei; 6 luni — 52 lei; 1 an — 104 lei. TIPARUL : Combinatul poligrafic „CASA SCINTEII*

Next