România literară, aprilie-iunie 1969 (Anul 2, nr. 14-26)
1969-04-10 / nr. 15
Iferestre Drumul de la Tel-Aviv la Ierusalim trece prin Emaus (azi Abu-A josh) , un defileu stîncos duce la biserica în pur stil roman, ridicată de Cruciaţi în secolul al XII-lea. Este aici o fîntină la care Isus şi-ar fi potolit setea; după înviere, Isus venind din Ierusalim ar fi fost recunoscut de doi ucenici după felul cum a frînt pîinea în această localitate şi a împărţit-o cu ei. Ierusalimul, clădit pe coline stîncoase, apare ca un oraş în întregime de piatră. (Legea nu permite clădirea caselor din alt material). Pe Muntele Scopus, piscul cel înalt al Ierusalimului, au fost ridicate cîteva clădiri ale Universităţii, care au avut de suferit în timpul recentului război de 6 zile. De aici, ochiul zăreşte oraşul in întregimea lui : o aglomerare de piatră sură, albă şi roz. Pe un deal vecin, un monument amintind un templu grecesc înfăţişează clădirea Parlamentului, în fund, jos în vale. Facultatea de medicină şi spitalul. Zidul Plîngerii atrage un furnicar de oameni, veniţi de pretutindeni. Ei se apropie de pietrele seculare, le ating cu mina rostesc rugăciunile de rigoare. Zidul Plîngerii se sprijină pe zidul de apărare al oraşului vechi, dominat de creneluri. Dincolo de zidul de apărare se află grădina Ghetsemani. Note de călătorie Golgotha, Via Dolorosa, Sfintul Mormint şi Moscheea lui Omar sunt incluse în incinta oraşului vechi. Intrarea în oraşul vechi, cu pitoreştile lui străzi strimte, care urcă şi pogoară pantele, se face prin 8 porţi. Poarta Damascului este una din porţile deschise in zidul de apărare. Aici, de dimineaţă pină seara, de-a lungul străzilor înguste, bazarul işi desfăşoară numeroasele sale prăvălii, cu marfă expusă în aer liber-Măgăruşi încărcaţi de mărfuri, uneori cămile, trec pe lingă pietoni, dintre care mulţi arabi, cu vălul caracteristic fixat în vîrful capului, sau cu turbane de un alb imaculat. Ochi gînditori, bărbi sure sau albe, zîmbiri îmbietoare pentru eventualul cumpărător, care examinează marfa expusă. Viaţa intensă din oraşul vechi apropie monumentele ilustre de trecător, şi Ie dă viaţă. Grădina Ghetsemani, unde Isus a anunţat ucenicilor săi apropiatul său sfîrşit, se află la cîţiva kilometri de basilica care adăposteşte Sfintul Mormint, împrejmuită de capelele tuturor confesiunilor. Numeroase candele de aur, bogat ornamentate, aruncă o lumină discretă pe icoanele îmbrăcate in aur și argint. Sub altar, într-o criptă în care se poate pătrunde numai in genunchi, se află placa de marini Marcel lăncii mură roz care acoperă Sfintul Mormint. Tot aici se găseşte Golgotha (locul unde a fost infiptă crucea, e înconjurat de un postament de aur), şi piatra pe care a fost depus trupul lui Isus, cînd a fost scos de pe cruce. La Betleem, peştera în care s-a născut Isus, şi ieslea reprezentată în cărţile bisericeşti se află în subsolul bisericii ridicată pe acest loc. Lumina, cerul albastru, aerul de munte, vegetaţia meridională , pini parasol, chiparoşi, portocali şi arbori exotici conferă acestor monumente o actualitate uluitoare. Cit timp s-a scurs de atunci ? Atingi piatra, urmezi Via Dolorosa, oprindu-te la staţiunile ei semnalate prin plăci de marmură şi cite o capelă, şi retrăieşti frînturi din evenimentele dramatice de la începutul erei noastre... Moscheea lui Omar (secolul al Vll-lea), în apropiere, provoacă vizitatorului o emoţie intensă. Zidurile ei sunt acoperite de o majolică împodobită cu o ornamentaţie albastră, de o frumuseţe supremă , iar deasupra lor se ridică falnică cupolă aurită. Terenul, de jur împrejur, e degajat. Moscheea se înalţă pe un postament de marmură albă, iar de jur împrejur, la distanţă potrivită, se ridică portaluri cu coloane, care plutesc în lumina aurie a asfinţitului. Al. ROSETTI CARTEA ROMÂNEASCĂ IN BIBLIOTECILE FRANCEZE Incepînd din secolul al XlX-lea, mai cu seamă dinpreajma Revoluţiei de la 1848, datorită prestigiului revoluţionar al Franţei şi atitudinii ei de susţinere a intereselor politice ale Principatelor Române, sunt intensificate relaţiile politice între cele două popoare, sînt înmulţite schimburile de cărţi, traducerile, trimiterile la studii în Franţa ale studenţilor români etc. Se fac traduceri în limba română, din operele scriitorilor francezi de mare prestigiu, mai ales din operele acelor scriitori ale căror idei avansate conveneau intereselor revoluţionare din Ţările Române : Hugo. Lamartine. Rousseau. Moliaire. Voltaire etc. Pe lingă cărţile achiziţionate din producţia românească de pină la această dată de către bibliotecile franceze, ca de pildă : Noul testament de la Bălgrad, 1648 ; Observaţii sau băgări de seamă asupra regulilor şi orînduielilor gramaticii limbii române, de Ienăchită Văcărescu. Râmnic. 1787 ; Elementa linguae daco-romanae sive valachice... ab Samuel Klein... et... Georgio Gabriele Şincai. Viena. 1780 ; Istoria pentru începutul românilor în Dachia, întocmită de Petru Maior, Buda, 1812 etc., un mare avînt cunoaşte pătrunderea cărţii româneşti în bibliotecile franceze, incepînd din această perioadă şi continuînd în decursul anilor. O circulaţie deosebită cunoaşte cartea filologică, ale cărei scopuri nu sunt întotdeauna pur lingvistice, dar şi istorice : I. Eliad. Gramatica românească. Sibiu, 1828 ; Aron Pumnul. Gramatica limbii româneşti. Viena, 1864 ; Timotei Cipariu, Gramatica limbii româneşti; B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae. Bucureşti, 1886 ; Tiktin. Gramatica românească pentru învăţământul secundar. 1893 ; Al. Philippide. Introducere în Istoria limbii şi literaturii române. Iaşi, 1888 ; Gh. Adamescu. Istoria limbii române, 1899 etc. Sunt lucrările fundamentale de gramatică şi de istoria limbii române scrise în secolul al XlX-lea, a căror valoare, rămasă pînă azi neştirbită, le-a asigurat o circulaţie atît de mare nu numai în ţară, dar şi peste hotare. Cartea istorică, din perioade diferite, ca şi cea de istorie literară este la fel de bogată, iar numele autorilor, dintre cele mai ilustre : B. P. Hasdeu. Fragmente pentru istoria românilor (f a.) ; N. Bălcescu. Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul. București, 1878 ; D. Onciul. Istoria României. 1913; A. D. Xenopol. Istoria românilor din Dacia Traiană, 14 volume, ed. a 3-a, 1925, precum și sinteza acesteia, în două volume, în limba franceză. „Histoire des Roumains de la Dacie Trayane“. Paris. 1896. care i-a adus marelui istoric premiul Academiei Franceze, Mircea Eliade. Originea latină a poporului român. Lisabona. 1943 ; N. Iorga, prezent cu 76 de lucrări numai la Biblioteca Universităţii Sorbona, cu alte 34 la Biblioteca Naţională a Franţei şi cu încă alte 23 la Biblioteca Sainte-Genevieve (Istoria României, 1939 ; Războiul independenţei, 1928 ; La place des Roumains dans l’histoire universelle, 1935 ; Les arts mineurs ete Roumanie, Bucureşti, 1935 ; Geschichte des osmanischen Reiches. 1913 etc.) ; Sextil Puşcariu. Istoria literaturii române, epoca veche. Sibiu, 1920 ; N. Drăganu, Histoire de la littérature roumaine de Transylvanie des origines ă la fin du XVIII-e siècle, Bucureşti, 1938 ; N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi. București, I, 1940. II, 1942 ; D. Popovici. La littérature roumaine ă l’époque des lumieres. Sibiu, 1945 etc. Intr-o perioadă atît de frămîntată a istoriei Țărilor Române, cînd după o lungă noapte răzvrătită se arătau zorii, cartea istorică românească, precum şi cea de istorie a literaturii menită să pună în valoare o literatură tînără, dar viguroasă — nu putea să nu intereseze şi alte popoare, mai ales cînd numele autorilor erau aşa de cunoscute peste graniţele ţării. Nu-i mai puţin adevărat că autorii înşişi au fost, în cea mai mare parte a lor, propagatorii propriilor lucrări. Destul de bine este reprezentată şi literatura beletristică, mai ales în ceea ce priveşte marii clasici ai secolului al XIX-lea. Pe lingă lucrări rare, pe care nici în bibliotecile din ţară nu le găseşti la orice pas, ca de pildă, Psaltirea de la Şcheia (1462, mss 449 B.A.R.) 1889 ; Psaltirea, traducere de Dosoftei, ediţia Ion Bianu. 1887 ; Balade adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri, Iaşi, 1852 — sunt prezente multe ediţii din Bălcescu, Bolintineanu, C. A. Rosetti, Alecsandri, Eminescu, Caragiale, Creangă etc. Se cuvine să notăm aici şi traducerile din autori români în limbi străine, ca şi diferite studii ale unor cercetători străini despre scriitorii noştri. Aceste lucrări, chiar dacă nu constituie carte tipărită în România, contribuie, într-o mai mare măsură, la circulaţia valorilor româneşti, ele fiind accesibile unui public mult mai numeros, decit ediţiile în limba română : Histoire de l’Empire Othoman... par Demetrius Cantemir, Paris, 1743 ; N. Bălcescu, Question économique des Principautés Danubiennes, Paris, 1850 ; A. D. Xenopol, La Théorie de l’histoire. Paris, 1908 ; Ov. Densuşianu, Histoire de la langue roumaine. Paris, 1926 ; I. L. Caragiale, traducere de André Kedros, Editorii francezi reuniţi. Paris, 1953 (şi alte ediţii) ; Alain Guillermou, La genese interieure des poésies d’Eminescu, Paris, Didier, 1963 ; Poems of Mihail Eminescu. traducere în limba engleză de E. Sylvia Pankhurst, prefaţă de Bernard Shaw. Londra, Kegan Paul, 1930 ; Eminescu Michael, Poesias. traducere din limba română de Carlos Queiroz, cu o prefată de Mircea Eliade. Lisabona, 1950 ; Eminescu Michael au cinquantieme aniversaire de sa mort, Ierusalim, 1930 ; Rosa Del Conte, Eminescu Mihail dell’assoluto, Roma, 1962 ; Jean Boutiére, La vie et l’oeuvre de Ion Creangă, Paris, 1930 ; E. Roger Osirias, Creangă Ion, Paris, 1948 ; M. Ruffini, La Scuola Latinista Romena (1780—1871) Roma, 1941, etc. E uşor de înţeles că aceste lucrări (şi multe altele) au o situaţie foarte favorabilă, ele lărgesc sfera cititorilor şi devin mult mai accesibile cercetătorului. Altfel cum ar fi putut Dimitrie Cantemir să intre în conştiinţa epocii sale într-o Europă medievală şi neprietenă Ţărilor Române, cum ar fi fost cercetat de multe instituţii culturale din aceeaşi Europă şi cum ar fi devenit autor preferat al unor personalităţi ilustre ca, de pildă, Voltaire ! Cum ar fi obţinut realizări asemănătoare un Xenopol, un Iorga şi, aşa de tîrziu, tocmai datorită netraducerii lor într-o limbă de largă circulaţie, un Eminescu, un Caragiale, un Creangă ! Cu o serie de lucrări apartinînd lingviştilor Iorgu Iordan, Al. Rosetti şi istoricului literar George Călinescu („Viata lui Mihai Eminescu" si „Ion Creangă") prezenta personalităţilor ilustre ale culturii române în bibliotecile franceze, încetează !... Sunt aproape absente numele marilor creatori care au trăit și au scris în perioada interbelică şi ale căror opere au fost împlinite (la unii dintre ei) după 23 August 1944. Este adevărat că studii fundamentale despre operele acestor scriitori n-au apărut nici la noi pînă acum, dar lucrările lor au fost publicate în multe ediţii, incit absenţa acestora din bibliotecile franceze este nejustificată. Cu excepţia lui Arghezi, care a fost tradus şi editat în Franţa, în colecţia „Poétes d’aujourd’hui" (Paris, 1963) şi a dramei „Suflete tari" de Camil Petrescu, editată în Italia („La pazzia di Andrei Pietraru", Perugia, 1929), lucrările reprezentative ale scriitorilor noştri mari dintre cele două războaie (Goga, Sadoveanu, Rebreanu, Camil Petrescu, George Călinescu, Cezar Petrescu. Blaga, Bacovia. * Barbu lipsesc ! Lipsesc, de asemenea, lucrări de după Eliberare, atît din domeniul literaturii, cit si din cel istoric și socialpolitic. Putinele lucrări din această perioadă aflate în bibliotecile franceze nu sunt întotdeauna reprezentative : Ion Vitner, Eminescu, Bucureşti. 1955 ; Cîntece revoluţionare de Matei Socor, pe versuri de Dan Deşliu. Bucureşti. 1957 ; Ion Masoff, Eminescu şi teatrul. Aceste mari lacune lipsesc pe cititorul care ar dori să cunoască cultura românească, prin intermediul bibliotecilor franceze, de una dintre cele mai bogate perioade ale culturii noastre — perioada marilor scriitori ai secolului XX. Se ştie că în Franţa studiul limbilor şi al culturilor romanice este foarte dezvoltat şi că, în afară de francezi, Parisul este o şcoală pentru tineri din întreaga lume. Dar nu numai studenţii şi cercetătorii sunt lipsiţi de lucrările de bază ale acestei perioade, ci şi cetăţeanul de rînd care ar avea acces la cartea în limba română. Desigur că, în măsura în care cărţile noastre ar fi traduse în limba franceză, sfera cititorilor doritori să cunoască cultura română s-ar lărgi, iar posibilitatea de a pătrunde prin acest mijloc în atenţia altor culturi ar fi mult mai mare. Ne amintim cu regret de faptul că în „Teoria literaturii“ a americanilor René Wellek şi Austin Warren — ca să pomenim un singur exemplu — nu sunt citaţi decit trei autori români, ale căror lucrări în limba franceză, editate la Paris, au putut fi consultate : A. D. Xenopol, Mihail Dragomirescu şi Liviu Rusu. Au lipsit celor doi americani, neavînd acces la limba română, autorii fundamentali ai esteticii româneşti : Tudor Vianu şi George Călinescu. Poate n-ar fi rău dacă editurile noastre, şi în primul rînd Editura „Meridiane", ar prevedea în planurile lor tipărirea unor lucrări de mare prestigiu, în limba franceză. Ne gîndim, desigur, în primul rînd, nu la traducerea unor micromonografii (cum am avut prilejul să vedem, recent, intr-un plan al Editurii „Meridiane“ !) ci la operele înseși ale autorilor la care ne-am referit mai sus. Fiindcă, oricît de strălucită ar fi o micromonografie Hortensia Papadat-Bengescu sau Octavian Goga, de pildă, ele nu vor spune mare lucru cititorului străin, dacă acesta n-a luat contact, mai întîi cu opera scriitorilor respectivi. Editurile noastre ar face un dublu serviciu culturii româneşti tipărind mai multe şi mai reprezentative lucrări într-o limbă de largă circulaţie, cum este limba franceză. Aceste lucrări şi-ar găsi, de bună seamă, locul nu numai în bibliotecile franceze, ci şi în bibliotecile din alte ţări în care limba franceză este bine cunoscută. Ideal ar fi ca asemenea lucrări să se editeze chiar în Franţa, fiindcă, în acest caz, circulaţia cărţii ar fi mult mai mare. Lucrările româneşti traduse şi editate în Franţa în ultimii ani — Arghezi, Zaharia Stancu — se întîlnesc nu numai în marile biblioteci din Paris, ci şi în biblioteci municipale. Cu siguranţă că ele au ajuns şi în bibliotecile din alte ţări, cu care editurile şi bibliotecile franceze au relaţii de schimb, mai ales dacă ne gîndim la colecţia atît de celebră a Editurii Pierre Seghers — Poetes d’aujourd’hui. Alături de edituri — în al căror plan de tipărire în limbi străine selecţia trebuie să fie mult mai riguroasă — o contribuţie la această operă de difuzare a culturii româneşti trebuie să-şi aducă şi alţi factori, ale căror interese majore coicid cu interesele naţionale. George RADU *) De curînd, presa noastră a anunţat traducerea în limba franceză a unui volum selectiv din poeziile lui Bacovia. 20 România literară CADRAN Prietenul model Corespondenţa dintre Ezra Pound şi James Joyce publicată recent la Londra dovedeşte ce rol admirabil a jucat Pound în viaţa lui Joyce, veghind la securitatea materială a marelui irlandez pe vremea cînd acesta concepea Ulysses preocupindu-se să găsească un editor pentru carte şi să creeze un public operei joyciene. Nu ar fi de altfel, în ce îl priveşte pe Pound, prima expresie a unei remarcabile conştiinţe literare. Servicii similare a făcut Pound şi lui T. S. Eliot ori William Carlos Williams. Interesant e faptul că Joyce, deşi profund îndatorat şi recunoscător lui Pound, nu avea nici o încredere în vocaţia literară a marelui poet american: intimplare sau umor ? Abia instalat la crima naţiunii, preşedintele Nixon a hotărît să scrie tuturor celebrităţilor artistice menţionate in enciclopedia Who’s Who, asigurîndu-le de buna intenţie a noii administraţii faţă de artişti. Această muncă gigantică a necesitat asistenţa unui ordinator electronic. Romancierul şi dramaturgul Gore Vidal (care face în clipa de faţă mare succes în S.U.A. cu o carte erotică, „Myra Breckinridge“) a primit o pagină... complet albă! Vina ordinatorului sau intenţia expeditorului. Criza romanului in Italia în Italia, ca peste tot, romanul pierde teren în faţa mărturiilor, documentelor, operelor critice. Romancierii cu tiraj peste 20 000 ex. se pot număra pe degetele unei singure mîini. Poate de aceea, Dino Buzzati a hotărit să recurgă la atracţia bandelor desenate. Tot textul viitoarei sale cărţi va fi conţinut în „norişorii“ cu text care ies din grupa personajelor desenate în secvenţe acoperind desfăşurarea epică. Moartea lui Miles Malleson la 15 mante a murit la Londra dramaturgul englez Miles Malleson, în vîrstă de optzeci de ani. Malleson este autorul a peste douăzeci și cinci de piese originale, și al unor celebre adaptări pentru scena engleză ale comediilor lui Moliére.