România literară, octombrie-decembrie 1969 (Anul 2, nr. 40-52)
1969-10-02 / nr. 40
/"............................. .......................... Zaharia Stancu Merg prin pădure Merg prin pădure şi iată Păsări în juru-mi se-adună şi rai cîntă. Pe poteca ierboasă şarpele S-a luat cu ariciul la trântă, intru gol în rîu pentru scaldă. Aleargă înot vietăţile toate. Peştii au solzi de argint, broaştele In rochii cenuşii sunt îmbrăcate. Mă plimb pe cîmp şi mă culc în iarbă. Greierii sar şi sfarmă tăcerea. Brazdelor grase le -a crescut barbă, Albinele din flori adulmecă mierea. Se uită la noi toţi soarele. Râde ! Rîde ! Ce l-o fi apucat ? V - Ii sărutăm smeriţi picioarele, El e adevăratu-mpărat. Spune-mi, vântule, de poţi să-mi spui: De unde vin şi-ncotro mă îndrept ? Brazii pe stînci par înalte statui, Stejarul un bătrîn înţelept. Pentru setea mea o bărdacă Din vinul tău zi albă să-mi dai. Iubirile aprinse le-am părăsit. La un pas de iad, la un pas de rai. Cu toate că oamenii-i umblă pe scoarță Luna a rămas tot frumoasă. In fiece seară mă duc și-i sărut Lunga-i rochia de măteasă. Faul ANGHEL UNIVERSITATEA S-au deschis universităţile. Răspunde prezent, la sunetul gongului, un popor de studenţi. Nu în unul singur, ci în cîteva mari oraşe din fard — Cluj, Iaşi, Timişoara. Tg. Mureş — a treia parte a populaţiei adulte e reprezentată prin studenţi. Bătrînele oraşe ştiu cu atît mai bine ce însemnează injecţia de energie, de tinereţe, de forjă, a fiecărui an universitar. In mai multe centre din țără, cele citate mai sus, cum şi alte cîteva, printre care Braşov, Galaţi, Craiova, Petroşeni, populaţia studenţească e grupată în cartiere care tind să capete profil de oraşe. Capitala e o adevărată capitală a studenfimii, în toate localităţile ţării, deci pretutindeni, studentul reprezintă tipul urban, omul imediatei profesii intelectuale, decisive intr-un domeniu sau altul pentru progresul ţării, deci omul viitorului. In oricare coloană statistică i-am plasa, prin numărul la mia de locuitori, în ponderea calificărilor sau a profesiilor, vom observa că studenţii reprezintă în România de azi o veritabilă forţă demografică. Dar oare numai o forţă demografică ? Studenţimea a reprezentat, chiar cind procentele sale intime se raportau la o mare de neştiutori, o concentrare de energie spirituală din masa unei societăţi, un element de efervescenţă, şi temperatură creatoare, contribuind şi ea la definirea stratului fosforic prin care o lume îşi ia dimensiunea viitorului. Cu atît mai mult ea reprezintă azi o forţă spirituală de prim ordin,in societatea noastră deschisă, aflată într-o accelerată dinamică a afirmării, o societate care se afirmă viguros în toate domeniile şi prin numărul şi calitatea studenţilor pe care anual îi trimite în universităţi. Şi societatea noastră trimite mulţi, mereu mai mulţi în fiecare an. Coeficientul de creştere al populaţiei studenţeşti reprezintă, recurgind la un termen economic, unul dintre indicatorii semnificativi ai progresului social, un indicator investit printre altele şi cu o valoare morală, el sugerîndu-ne tipul intelectual la care societatea aspiră, omul pe care acesta îl pregăteşte asiduu, pentru azi şi pentru mine. Nu o sete în sine de cărturari ci o sete de oameni de ispravă, aceasta ne indică multiplele curbe de creştere ale populaţiei studeţeşti, toate împreună încercuind un tip, un anume tip, care sperie într-un fel prin schematismul etichetei inventate de acest veac — specialistul ! De acesta avem nevoie, pentru că şi pe umerii lui se reazimă progresul. Printre alţi factori şi pe devotamentul său, pe dăruirea sa se reazimă progresul acestei țări aflate îiî plin progres. Specialistul — acesta ne trebuie. Eticheta sperie, într-adevăr prin severitatea și laconismul ei extrem, prin avarifia limită cu care închide ermetic, în cîteva silabe, tot ceea ce avea de spus: specialistul. Dacă stăm şi judecăm bine, specialistul este nimic mai puţin decit umanistul acestui veac, deci omul care îşi refuză anexiunile orizontale în cîmpul ştiinţelor, preferind înaintarea modestă pe verticală, dacă se poate în pas cu start de rachetă. Ultimele mari cuceriri ale ştiinţei mondiale din ultimul deceniu ni-l arată şi ni-l aşează la prestigiul umanismului suprem. El, acest specialist, ne-a pus în faţă oglinda cosmică a existenţei, el ne-a scos fizic în cosmos şi ne-a prelungit capacitatea de a vedea şi gîndi infinit, peste toate, lui, în primul rînd, i se datorează conştiinţa planetară pe care omul tinde să o capete, prin uriaşul univers tehnic în care evoluează. Specialistul defineşte deci cota maximă a exigenţelor noastre adresate tînărului care păşeşte în incinta universitară a acestor ani, şi, formulînd acest deziderat, societatea îi pune în faţă şi maximele răspunderi. Răspunderea învăţăturii, răspunderea seriozităţii, răspunderea principialităţii, răspunderea pentru marile sacrificii pe care poporul nostru le face pentru a-şi pregăti specialiştii de care are nevoie.