România literară, octombrie-decembrie 1970 (Anul 3, nr. 40-52)

1970-10-01 / nr. 40

1/ Proletari din toate tarile, unifi-ve ! Viaţa în demnitate Scriitori, la virsta maturităţii astăzi, mulţi din­tre ei cu merite care le justifică notorietatea şi prestigiul, mărturisesc deseori, pătrunşi de mîn­­drie şi recunoştinţă, că au debutat, la anii cînd abia trecuseră pragul adolescenţei, în paginile „Biletelor de papagal“, cu încurajarea şi sub atenta îndrumare a lui Tudor Arghezi. Intuind însuşirile unora dintre numeroşii şi in­timidaţii săi solicitanţi, poetul găsea formele sti­mulării, fie prin răspunsurile de la „Poşta redac­ţiei", fie prin discuţia purtată cu ei la el acasă sau la tipografia unde se imprima revista, fie, în sfîrşit, prin publicarea fără zăbavă a lucrului trimis. Concesii, cu alte cuvinte rabat, lipsei de talent nu făcea, în schimb, multiple, mişcătoare erau semnele afecţiunii pe care o purta proaspeţilor săi colaboratori, cărora, uneori, în interesul lor, le propunea înlocuirea unor cuvinte stîngace, unei rime sărace, cu altele, mai la locul lor, mai bo­gate în sensuri. Sprijinului pe planul începuturilor literare i se adăuga interesul pentru felul de viaţă materială a debutanţilor. Cum trăiau ? Cu ce se îndeletniceau? Cum rezolvau problema traiului de fiecare zi ? Unii n-o rezolvau de loc, adică flâmînzeau, ori n-aveau adăpost. Se producea atunci demersul stăruitor, într o direcţie, intr-alta, al marelui protector, căruia i se crease de multă vreme (ca, de altminteri, şi prie­tenului său Gala Galaction) renumele intervenien­­tului neostenit în favoarea neajutoraţilor exis­tenţei. Patern, fratern, se bucura de evenimentele feri­cite din viaţa scriitorilor tineri, care deveniseră colaboratori statornici ai revistei. Cînd poetul Gher­­ghinescu Vania se căsătorea, în urmă cu 40 de ani, cu Domniţa, la Sighişoara, Arghezi le adresa, în „Bilete de papagal“, un înduioşător mesaj prin care îi felicita şi le dorea să fie fericiţi. Ei au avut marele noroc de-a rămîne, pină în ultimul ceas de viaţă al maestrului, în afecţiunea lui ne­clintită. Cînd acelaşi act îndeplinea poetul Traian Chelariu, originar din Bucovina dar stabilit la vre­mea aceea în Bucureşti, directorul „Biletelor de papagal" participa cu soţia sa („bucovineanca mea“ - scria el) la împrejurarea de familie. Mai mult chiar, insera în numărul imediat următor al revistei o conştiincioasă şi voioasă dare de seamă. Interesul plin de căldură, arătat scriitorilor ti­neri, se încorpora preocupării pe care totdeauna Arghezi o avusese pentru mai buna condiţie de viaţă a tuturor slujitorilor scrisului literar. Se stră­duise, încă de la întemeierea Societăţii Scriitori­lor, să-i orienteze acesteia cursul în direcţia apă­rării confraţilor­­ de sărăcie şi de jigniri. Pleda pentru solidaritatea de breaslă, exemplu dîndu-le conştiinţa de clasă a muncitorilor din ateliere şi fabrici. Nu găsea înţelegere ; stîrnea protestări îm­potriva punerii „visătorilor" şi „elitei" cu degete mînjite de cerneală pe acelaşi plan cu posesorii de mîini bătătorite. Era preferată mentalitatea boemă ; era practicată scrierea de petiţii indivi­duale către instituţii şi potentaţi pentru acordarea de ajutoare. Ajutoare anemice, sporadice, distribuia şi Societatea ale cărei fonduri erau realizate din concesionări de tripouri, din venituri de baluri mas­cate, din subvenţia acordată la zile mari de un dregător mai cu scaun la cap. Ani în şir a făcut parte, din conducerea Societă­ţii Scriitorilor, directorul general al Siguranţei Sta­tului, Romulus Voinescu, autor dramatic diletant - activitatea literară desfăşurînd-o în puţinele ră­gazuri pe care i le îngăduia înscenarea unor noi comploturi politice şi chinuirea victimelor, prin apli­carea de ouă răscoapte la subsuori, prin cravasări la tălpi, prin zdrobiri de testicule. Victimele erau recrutate cu precădere din rîndul comuniștilor. Pro­testau împotriva ororilor elementele progresiste, în frunte cu democratul C. G. Costa-Foru, secretar ge­neral al Ligii pen­tru Drepturile Omului, veştejeau procedeele sălbatice ale Siguranţei ziarele demo­cratice de la noi şi de dincolo de hotare, organi­zau impresionante mitinguri la Paris şi-n alte me­tropole personalităţi ca Barbusse. Tolerat de guvernele reacţionare, mai-marele că­lăilor catadicsea din cînd în cînd, plictisit, să de­clare : „La mine nu se bate". Lung de-aproape doi metri, lat în spete, cu ți­nută vestimentară elegantă, cu aere de bărbat de salon, monstrul de „lume bună" era nelipsitul pre­mierelor teatrale (mă rog, ca orice dramaturg !) și al localurilor de lux unde un anume public se reu­nea după spectacol pentru comentarii şi cancanuri. La masa la care se aşeza Romulus Voinescu era lume mai distinsă şi şampanie multă. Plătea el. Mai bine zis, nota o plătea Siguranţa. Prezent ţinea să fie şi la şedinţele de lucru ale Societăţii Scriitorilor — numai zîmbet şi numai po­­ lon PAS Dialog româno-austriac A devenit o axiomă pentru relaţiile internaţionale contemporane necesitatea contactelor personale între factorii de răspundere ai statelor. Cîştigul politic şi uman — de majoră contribuţie la în­ţelegerea internaţională — al acestor contacte la nivel înalt influenţează ne­mijlocit şansele cooperării paşnice în­tre popoare, înlesneşte schimburile şi comunicarea între naţiuni, întăreşte pacea generală. Sub această prismă de relevanta semnificaţii am privit vizita făcută în Austria şi încheiată zilele trecute de către preşedintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu. A fost o vizită de rodnice convorbiri oficiale, de reciprocă şi fructuoasă cu­noaştere. Intr-o Europă dinamică cum este cea a anului 1970 relaţiile româno­­austriece (multilateral examinate în convorbirile de la Viena care le-au di­­recţionat în continuare pe axul ampli­ficării şi diversificării cooperării) sunt la modul cel mai concret o ilustrare a utilităţii conlucrării reciproc avanta­joase a ţărilor cu orînduiri sociale dife­rite, spre folosul progresului şi păcii. Fundamentate pe trainicele principii ale respectării independenţei şi suve­ranităţii naţionale, egalităţii în drep­turi, neamestecului în treburile inter­ne, avantajelor reciproce, raporturile dintre Republica Socialistă România şi Austria au un larg cîmp de aplicare în sfera politică, economică, culturală, in ştiinţă şi artă, în comerţ şi turism. Unanimitatea comentariilor au subli­niat că vizita încununată de deplin succes a şefului statului român în Au­stria şi convorbirile cu gazda sa — pre­şedintele Franz Jonas­­, cu celelalte oficialităţi austriece au constituit acel eveniment important de natură să sti­muleze mersul ascendent al relaţiilor dintre cele două ţări. Dacă evidenţiem caracterul rodnic al acestei vizite pentru raporturile bila­terale, nu putem să nu constatăm tot­odată contribuţia ei importantă la cau­za păcii şi colaborării între state. Pri­lejuind o nouă strălucită afirmare a politicii externe româneşti, de largă colaborare internaţională, convorbirile româno-austriece au marcat gradul înalt de înţelegere care există între cele două părţi privind necesitatea e­­fortului pentru destindere şi pace, convingerea lor că renunţarea la folo­sirea forţei sau la ameninţarea cu for­ţa in relaţiile internaţionale reprezintă premiza esenţială pentru făurirea cli­matului de încredere între naţiuni. Ne-a reţinut atenţia optica sub care a fost pusă cooperarea şi securitatea în Europa, de altfel şi principalul obiect al schimburilor de vederi asupra situa­ţiei internaţionale. Spuneau cei doi şefi de state : „Există astăzi condiţii mai fa­vorabile pentru dezvoltarea cooperării şi înfăptuirea securităţii europene“ (Nicolae Ceauşescu). „Strădaniile în­dreptate către întărirea securităţii eu­ropene au intrat acum într-un curs şi mai accentuat" (Franz Jonas). „Noi — a declarat în acelaşi sens preşedintele Jonas — am susţinut de la început propunerea pentru o confe­rinţă asupra problemelor securităţii şi colaborării în Europa, deoarece apre­ciem că ea poate contribui într-adevăr la destindere şi securitate... Noi ne vom continua eforturile pentru realizarea a­­cestei mari întîlniri. Sperăm să con­tribuim, prin aceasta, la o destindere şi securitate care să corespundă intere­selor vitale ale tuturor statelor euro­pene, înainte de toate ale celor mici, şi să le asigure posibilitatea dezvoltării lor nelimitate“. „România — afirma preşedintele Ceauşescu — care acţionează perseve­rent în această direcţie, priveşte cu interes propunerile constructive cu­prinse în Memorandumul guvernului austriac ; sîntem gata ca, împreună cu celelalte state interesate, să facem totul pentru realizarea acestui deziderat. A­­vem convingerea că dezvoltarea unor Cristian POPIŞTEANU (Continuara in pagina 10) MIHAI BUCULEI SOLDAT CU SCUT (Continuari­i, pagina 10) r Nina Cassian Vechi manuscrise Şi trecu omida cu mişcări încete decorînd cu zdrenţe palide schelete. Nu-mi amintiţi de timpul dantelelor zăbrele. Focul pur şi galben focul de răcoare izbucnind din cupa florilor sumare. Dar era altfel jocul obsesiilor mele. Tînăra domniţă voiajînd pe mături otrăvea cu hohot păsările­ alături. Și-aveam un braț de lună făcut să prindă berze. Acuma semnele sînt șterse.

Next