România literară, ianuarie-martie 1971 (Anul 4, nr. 2-13)
1971-01-14 / nr. 3
proiecta literare — Pe cititorii noştri i-ar interesa să afle la ce lucraţi acum... — Pun la punct o culegere de articolepamfiet la adresa mentalităţii regimului trecut, în general a societăţii capitaliste. Volumul de circa 400 de pagini pe care l-am intitulat „Comedia umană“ va apărea, în cinstea aniversării a cincizeci de ani de la întemeierea partidului, în Editura „Cartea Românească“. Paralel cu acest nou volum completez o altă culegere de articole, asupra problemelor literare, în care cred că pot aduce unele puncte de vedere mai stabile,in vălmășagul teoriilor literare de azi. — Aţi publicat de curînd cîteva secvenţe memorialistice extrem de interesante... Demostene Botez — Fac parte din primul volum de „Memorii“ pe care Editura „Minerva“ l-a tipărit recent. Cartea are aproape 500 de pagini şi e împărţită în trei capitole mari. Printre alte figuri de rezonanţă ale literaturii noastre, aici pot fi întîlnite şi cele ale lui C. Stere, Ionel Teodoreanu, Al. O. Teodoreanu, Al. Philippide, G. Ibrăileanu, G. Topîrceanu, Mihai Codreanu, Otilia Cazimir, Panait Istrati. Dar eu dispun de material pentru alte cîteva volume masive de amintiri, în care ar trebui să evoc şi unele întîlniri cu scriitorii străini pe care i-am cunoscut în viaţa mea.. Al. RAICU Desen de ROSS Un destin literar (Urmare din pagina 1) este acela al prozatorului Titus Popovici, readus în actualitate prin apariţia nuvelei Moartea lui Iou (Editura Albatros, 1970). Nuvela revine la acelaşi zăcămînt de impresii şi experienţe umane din care germinaseră romanele Străinul şi Setea, perioada războiului, anul-hotar 1944, sfîrşit şi început de eră. Insă dintr-o perspectivă radical restructurată, anunţînd înnoirea substanţială a unei viziuni literare şi într-un fel renaşterea unui scriitor. Apărute la mijlocul deceniului 6, Străinul şi Setea vesteau, neîndoielnic, un talent de vocaţie robustă, axat pe una din marile direcţii ale prozei : realismul epic şi social. Noul autor dovedea capacităţi de amplă cuprindere narativă, priceperea de a interfera mai multe planuri de acţiune, ştia să populeze întinsele naraţiuni cu un mare număr de figuri umane. Cultul epocii pentru fresca socială a propulsat repede cele două cărţi ale lui Titus Popovici în linia operelor de prima mărime, alături de Moromeţii sau Bietul Ioanide ignorîndu-li-se totuşi defecte cel puţin la fel de mari ca şi meritele: bogatul epos era slujit de protagonişti cam linearizaţi, iar istoria şi dramele umane erau privite prea simplu, cu o optică doar superficial-edificată asupra fenomenelor complexe din viaţa socială. In anii următori apariţiei romanului Setea (1958), mutaţiile sensibile din conştiinţa literară a momentului, determinate, nu în ultimul rînd, şi de afirmarea unei noi promoţii de prozatori (Velea, Fănuş Neagu, D. R. Popescu ş.a.) împing treptat cunoscutele romane ale lui Titus Popovici în zone mai umbrite. Autorul însuşi se retrage în activităţi care-l ţin la distanţă de domeniul timpuriei sale afirmări glorioase, nedumerind totuşi pe mulţi prin gestul de abdicare al unui talent ce păruse tuturora de o vitalitate prea generoasă pentru a se putea stinge definitiv. Intr-adevăr, lucrul acesta nu s-a întîmplat, dar i-a fost necesar lui Titus Popovici mai bine de un deceniu pentru a-şi limpezi nuanţa personală a vocaţiei sale, revelată astăzi de o naraţiune care nu însumează mai mult de o sută de pagini. Spuneam că nuvela se reîntoarce la matca de inspiraţie a romanelor, numai că modul de apropiere e altul decît acolo. La fel avem evocarea unei aşezări din cîmpia Ardealului trăindu-şi ultimele zile de ocupaţie germană, în acel sfîrşît de vară intrat aproape într-un timp al legendei. E una din sugestiile textului care încarcă episoadele narate cu un fel de tensiune suprareală, de puternic efect Există şi un sîmbure epic al povestirii, un eveniment coagulant care pune în valoare tema dramatică. In cîmp fusese omorît, de nu se ştie cine, un soldat neamţ şi cum bănuielile cad asupra multora, ocupanţii pretind locuitorilor să-l denunţe pe făptaş, altfel urmînd să fie împuşcaţi, la un anumit termen, toţi fruntaşii satului. Hotărîrea unanimă este să fie sacrificat Ipu cel slab de minte, iar acesta acceptă imediat într-un elan de dăruire care-l iluminează lăuntric. („Bine, am să mă duc şi am să spun că l-am omorît eu“). Ipu e un simbol al inocenţei. O dată promisiunea smulsă, în jurul său se dezlănţuie o sarabandă a instinctelor egoiste şi laşe întruchipate de aceia pentru care Ipu acceptase să se jertfească. M. Ungheanu vorbea despre bogăţia semnificaţiilor concentrate în această povestire care ar cuprinde de fapt compactată, materia unui roman. Sunt într-adevăr mai multe straturi interferenţe ale naraţiunii, şi chiar mai multe subiecte, evoluînd concentric în jurul episodului cardinal. Descrierea notabilităţilor părintele Ioan, notarul, doctorul, nevestele acestora formează obiect de satiră socială, dar nu în vechea manieră caricaturizantă din Setea, ci evidenţiind ideea de abis moral. Apoi este cuplul celor doi: eroul-narator şi Ipu prietenul său, — cei care au trasat în jurul lor un cerc de netrecut pentru ceilalţi, amîndoi stăpînii unui regat vrăjit al Ingenuităţii. Aici suveran este jocul — forma de comunicare ideală între cele două reprezentări ale spiritului ingenuu : eroul adolescent (fără nume) şi Iou cel sărac cu duhul. Moartea sub forma sacrificiului e pentru acesta din urmă o culminaţie a jocului într-un act sublim, iar cînd el i se refuză (prin retragerea nemţilor din sat), auzim acel plîns sfîşietor al lui Ipu, acel plîns-blestem: eroul a înţeles că pierduse şansa supremă a unui sfîrşit consecvent cu realitatea fiinţei sale interioare. , Prin reliefurile sale simbolice, prin viziunea subiectivizată a eroului-narator, ce înlocuieşte vechiul realism de consemnare obiectivă, prin supratema-obsesie pe care o dezvoltă (ultragierea inocenţei), nuvela Moartea lui Ipu este structural altceva decît tot ce a scris pînă astăzi Titus Popovici Aceste cîteva zeci de pagini ni se pare că vestesc resurecţia unui talent ce dovedeşte a nu-şi fi epuizat vigoarea, iar interesul nostru pentru ce ne va da în continuare autorul e lesne de înţeles. Poate că deceniul în care am intrat va întregi într-o operă de prim-ordin a literaturii noastre afirmarea deplină, prea mult amînată, a prozatorului. 2 România literara Lumina acestei conştiinţe ! In această noapte de ianuarie mă gîndesc la poetul Eugen Jebeleanu. în această noapte bate un vint aspru, acoperişurile caselor sînt sub zăpadă subţire ca sub lumină de lună şi eu mă gîndesc la poetul român Eugen Jebeleanu. O creangă de plop, ca o sorcovă de promoroacă, intîrzie la fereastră, parcă mai aud colinzi şi urări, parcă se mai vede o stea colorată. Au trecut toate. Urarea ultimă a primit-o poetul, şi m-am bucurat. Pentru Surîsul Hiroşimei şi pentru alte poezii, nu ştiu pentru care, şi nu ştiu pentru ţinuta cărei expresii adăugate, dar ştiu pentru care înţeles al lor, pentru care gest al lor faţă de umanitate. Nu-i atita pace in lume ca să nu mă gîndesc la Surîsul Hiroşimei, nu-i nici atita nesperanţă ca să nu surîd înaintea ei, nu-i atita linişte ca să nu mă găsesc în neliniştea poetului. Nu-i atît de puţină durere, ca să nu treacă vintul aspru din zăpada subţire de pe tîmplele lui şi pe tîmplele mele, nu-i atit de puţină moarte, ca sufletul să nu cunoască statornicia umbrei. Nu-i nici atita dreptate ca să nu strig in faţa nedreptăţii, nici atita prietenie ca să nu o invoc in faţa neprieteniei Nu ştiu dacă alte neamuri vor cunoaşte vreodată în expresia ei originară ceea ce însemnează in scrisul lui Eugen Jebeleanu condiţia omului în răzvrătire şi in revoluţie, în năzuinţă şi in derută, in faţa realităţilor sociale, in realitatea iubirii şi a morţii, ştiu insă că în lirica românească, şi în calendarele epice cu mişcări de zile şi nopţi, de timpuri istorice, de orizonturi, poetul Hiroşimei care surîde este o conştiinţă ce scapără in muchiile severe ale cuvîntului. In lumina acestei conştiinţe văd semnificaţia Premiului Etna Taormina acordat lui Eugen Jebeleanu. Dar pentru noi acesta înseamnă mult mai mult decât pentru oricine altcineva de aiurea. însemnează recunoaşterea unei valori a poeziei româneşti, acordul cu un crez literar care, prin personalităţi de prestigiu, afirmă în lume literatura noastră contemporană. Nu ştiu cit vor înţelege alte neamuri din frumuseţea poeziei lui Eugen Jebeleanu, cum vor putea descifra adevăratele nuanţe ale cuvîntului său de poet al României de azi, dar ştiu in ce formă am ajuns prin pasiunea lui la graiul poeţilor libertăţii şi cum s-au făcut cunoscuţi aceştia sufletului meu. Această convieţuire de cîteva decenii in spiritul luptei sociale şi al poeziei ce o înflăcărează, se adaugă înţelegerii preţuirii ce-i veni în zilele începutului de ianuarie, ca o urare. Poate că premiul vulcanic Etna Taormina spune de temperatura din adine a fiinţei poetului, a condiţiei lui sociale şi a pătimirilor lui, aceea care se relevă in cuvîntul încins şi cristalizează in forme nebănuite. în această noapte de ianuarie mă gîndesc la poetul Eugen Jebeleanu şi rămîn credincios unei iubiri pentru gestul său poetic şi colegial, pentru prezenta lui in biografia generaţiei mele. Confesiunea noastră ar rămîne gravă. Uneori ar evoca împrejurări nedrepte■ Dar confesiunea noastră nu s-ar putea înţelege fără credinţa in revoluţia socialistă, in ideile fundamentale ale dreptăţii sociale, nici fără căutarea, intr-o zodie a balanţei, a cuvîntului care din zgură îşi dovedeşte după ani strălucirea. Tinărul redactor care suna la uşa poetului a primit cu înfrigurare manuscrisul „Hiroşimei“, a corectat şpalturi şi pagini, cum avea să facă în acei ani şi cu „1907“ şi „Cintare omului“, sunînd in toaca porţii prisăcarului din Mărţişor. Se limpezea atunci cerul ţării, in primul rînd, şi, în zarea lui, frunţile oamenilor, în aflarea adevărului. Am sunat la casa poetului şi mi-a ieşit înainte doamna Florica, parcă mişcată dintr-o stampă japoneză. Şi am intîrziat intr-un fotoliu jos, printre pistoale haiduceşti şi sub zidurile cărţilor de artă, între două suflete de lumină şi omenie. Nu pot ocoli nici acest gind, cum nu le pot ocoli pe celelalte, cum nu pot uita de Lidice, pentru că floarea desenată pe hirtie japoneză rămîne înclinată şi în amintirile mele. în această noapte de ianuarie mă gîndesc la Eugen Jebeleanu. O creangă de plop intîrzie la fereastră, sorcovă de promoroacă, şi din lumea mare vin veşti ce neliniştesc. Nu-i încă atita pace pe pămînt, ca să nu mă gindesc la surisul poetului. Noutati in librării Mihai Eminescu — SĂRMANUL DIONIS (Editura Minerva, seria „Arcade“), proză fantastică, postfaţă de Aurel Martin, 256 pagini, lei 5 Gr. Alexandrescu — POEZII (Editura Minerva, seria „Arcade“), antologie şi postfaţă de D. Micu, text stabilit de I. Fischer, 160 pagini, lei 4,50 Zaharia Stancu — CE MULT TE-AM IUBIT (Editura Dacia), roman (în 1. germană), traducere de Alfred Kittner, 264 pagini I. Valerian — CHIPURI DIN VIATA LITERARA (Editura Minerva, seria „Memorialistică“), 252 pagini, lei 8 George Alboiu — EDENUL DE PIATRA (Editura Cartea Românească), versuri, 108 pagini, lei 6,50 Platon Pardău — SCARA LUI CLIMAX (Editura Eminescu), proză, 152 pagini, lei 3,50 Sandu Tzigara-Samurcaș — RĂSUNETE (Editura Minerva), versuri, cuvînt introductiv de Edgard Papu, 180 pagini, lei 7,50 Ion Scurtulescu — CIMPIA (Editura Eminescu), proză, 112 pagini, lei 2,75 Nicolae Oancea — ÎNTOARCERILE (Editura Eminescu), versuri, 72 pagini, lei 5 Romulus Guga — TOTEM (Editura Cartea Românească), versuri, 80 pagini, lei 6,75 Veronica Stanei — MAGMATICE FLORI SUFLETE (Editura Eminescu), versuri, în loc de prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, 56 pagini, lei 3 Doru Popovici — MUZICA ROMÂNEASCA CONTEMPORANA (Editura Albatros), 344 pagini, lei 8 E. Pavlescu — MEŞTEŞUG ŞI NEGOŢ LA ROMANII DIN SUDUL TRANSILVANIEI — sec. XVII-XIX (Editura Academiei), 576 pagini, lei 34 Edmund Höfer — VIENA (Editura Meridiane, colecţia „Ţări şi mari oraşe ale lumii“), text de Iulia Florescu şi Gheorghe Graur Florescu, 104 ilustraţii, 122 pagini, lei 22,50 •** — CIMILI, CIMILI, EU SÎNT (Editura Ion Creangă, colecţia „Traista cu poveşti"), poveşti populare româneşti repovestite de Ligia Bîrgu Georgescu, 64 pagini, lei 2 Arnold Hauser — EVOCAREA LUI ADOLF SOMMER (Editura Kriterion), roman (în I. maghiară), traducere de Ferenc Jagamos Zsuzsanna, 124 pagini, lei 4 Franz Liebhard — TIMPURI ŞI OAMENI (Editura Kriterion), eseuri şi studii (în I. germană), 155 pagini, lei 12 Ion HOREA