România literară, aprilie-iunie 1971 (Anul 4, nr. 14-26)
1971-06-03 / nr. 23
Proletari din toate tarile, uniti-va ! ROMANIA LITERARA săptămînal de literatură și artă ^ Joi, 3 VI 1971 — 32 pagini, 2 lei Un suflet patetic Destinul omului care a fost Nicolae Iorga ne prilejuieşte, la centenarul naşterii sale, cîteva meditaţii cu privire la condiţia însăşi a scriitorului şi a savantului angajat. De ce nu-l vor fi mulţumit pe tînărul Iorga nici studiul aplicat al izvoarelor istorice pentru care s-a pregătit în străinătate atît de temeinic, nici cariera universitară începută devreme şi sub bune auspicii, nici activitatea de critic literar, excepţională prin nivelul ei intelectual şi profesional, atins încă la 1890? De ce, totuşi, „istoria“ lui personală înscrie intrarea în ,,lupta literară“ a Sămănătorului, apoi, răsunătoarele campanii „pentru limba românească", pentru apărarea ţăranilor de la 1907, pentru culturalizarea satelor, şi — ca o încununare — acţiunea îndelungată de propagandă, culturală şi politică, internă şi externă, în favoarea reintegrării Transilvaniei ? N. Iorga s-a dăruit cu atîta pătimaşă generozitate acestui ţel şi intervenţiile lui au avut un ecou atît de eficace, incit se poate spune că însăşi realizarea lui şi, în orice caz, recunoaşterea de către statele europene, i se datorează şi lui în bună măsură. Şi nu e o întîmplare faptul că cei mai receptivi şi devotaţi adepţi i-a găsit printre ardeleni. Desigur că nu ambiţia meschină a reclamei, nici hipertrofia retorică a personalităţii, „apostolomania“, nu pot fi acceptate ca explicaţii pentru această deschidere către imperative exterioare profesiunii propriu-zise. Cu atît mai puţin, scontarea unor avantaje personale, căci serviciile aduse măririi ţării au fost cu mult mai însemnate decit cele aduse propriei sale măriri. Şi apoi e vorba de o activitate prea consecventă, de o tendinţă manifestată în prea diverse şi neprevăzute împrejurări, pentru ca să nu recunoaştem în ea avîntul spre o ţintă în care se încheie o viaţă. Dincolo de posibile calcule politice se întrezăreşte o opţiune existenţială. De ce savantul nu s-a legat — ca alt Ulysse — de catargul multelor sale specialităţi spre a evita angajarea politică, de ce ,,clericul“ coboară în arenă ? Coincidenţa între o necesitate istorică şi o disponibilitate intimă conferă destinului lui Iorga o coerenţă exemplară. Slujirea cauzei naţionale e pentru el o nevoie interioară, un mod de a se regăsi în întregime, o şansă de a da personalităţii sale formula plenară. Disciplina riguroasă a specializării nu-i ajunge, aprofundarea izolantă a mai multor domenii nu-l satisface, o soluţie integratoare trebuia găsită. Omul însuşi nu era deplin exprimat, vocaţia sa de luptător nefiind pusă în valoare îndeajuns. Lupta pentru apărarea tradiţiei naţionale devine planul mai înalt şi mai larg, totodată, în care se rezolvă dilemele omului şi tensiunile operei. Pentru Nicolae Iorga această aservire echivalează cu o destindere. Călcînd pe acest podiş spiritual, el se mişcă mai liber, sufletul său desface mari aripi, viaţa şi creaţia i se articulează intr-un ritm unitar. Nu e nevoie să scrutăm biografia în întregime şi nici lucrările în ansamblul lor. Fiecare moment al vieţii şi opera la toate nivelele ei arată aceeaşi tensiune organică şi verifică aceeaşi semnificaţie globală. Mircea MARTIN (Continuare în pagina 2) NICOLAE IORGA 1871—1971 (fotografie inedită din anul 1907) Timp Va fi un timp senin, un timp de imn. Cu gestul meu voi linia văzduhul şi voi rosti doar vorbe fără pată. Vei spune „cer curat", voi spune „soare“ şi „lacrimă" şi „muzică“ şi „dor“. Din tot ce-a fost cîndva promiscuu doar sacrul va rămine — şi-am să cvnt contrastele iertate, iertătoare. Voi spune „cer curat", voi spune „soare“ şi se va face soare, cer curat în jurul meu şi-al lumii Voi lăsa vocalele să-şi regăsească nimbul. Va fi un timp senin, un timp de imn, un timp sonor şi pur, un timp de nimb. Şi va veni odată timpul. Timpul! Nina CASSIAN în acest număr. INTÎLNIRILE ROMÂNIEI LITERARE: Convorbiri literare cu studenţii ieşeni ŞERBAN CIOCULESCU Maximele lui N. Iorga N. Iorga în dedicaţiile unor scriitori şi critici români ADRIAN MARINO : Un roman actual Al. PIRU : Microcritica Ce e nou în cultura egipteană Van Wyck Brooks: Scriitorii şi viitorul Festivalul de la Cannes Omul cu magnetofonul DIALOG PSIHANALITIC