România literară, aprilie-iunie 1971 (Anul 4, nr. 14-26)

1971-06-10 / nr. 24

basorelief roman ciopîrţit şi măcinat cu ciocanul din ordinul unor prea cucer­nici, grijulii cîndva să nimicească orice urmă a culturilor păgîne. Ea înfăţi­şează o scenă de sacrificiu de pe o construcţie monumentală, ridicată pe timpul războaielor dacice în cinstea de­barcării împăratului Traian la Salona (azi Solin, în apropiere de Split). Descoperirea aceasta prezentînd în mod vădit mare atenţie pentru noi, d. Cvito Fiskovic a binevoit să ne conducă personal la lespedea salvată din naufra­­giile vremii şi nu fără emoţie i-am as­cultat explicaţiile. Mai interesant însă decît orice relatare a noastră ni se pare să reproducem înseşi observaţiile şi con­cluziile sale din amplul studiu amintit. Iată-le, în esenţă : »•Pe lespedea de dedesubt a sarcofa­gului Sf. Dujma se văd contururile unei compoziţii figurative deteriorate. Spaţiul dintre figurile compoziţiei a ră­mas neted şi se deosebeşte de lucrarea deteriorată. O figură are un fel de şorţ care este înfăşurat în jurul brîului şi se evazează în jos. Marginea inferi­oară a şorţului, din care s-a păstrat doar o mică bucată, este ţesută cu motive flo­rale. In mîna stingă ţine un obiect cu miner lung, pare-se un topor, iar în mîna dreaptă — un obiect mai mic, aş spune semi-rotund ; pe cap poartă o cunună ; picioarele sînt încălţate în sandale. Alături de această figură se distinge partea posterioară a unui ani­mal cu picioare mari, cu copite la fel cu cele de taur. Piciorul dinapoi pare mai mare; lingă el se desfășoară o coadă lungă. Printre picioarele anima­lului se conturează picioarele altcuiva. Piciorul stîng al acestuia, păstrat în întregime, este încălțat într-o sanda cu dungă proeminentă în mijloc; are degetele desfăcute şi o talpă subţire. Deasupra se vede urma şorţului cu o bordură ţesută cu aceleaşi motive flo­rale. Piciorul drept abia se distinge, însă se observă şi aci partea de sus a sandalei. Deasupra animalului se află urma unui obiect rotund, cu miner lung, pe care îl ţine omul. Toate acestea permit să se presu­pună că este vorba de un fragment dintr-un basorelief care reprezenta procesiunea solemnă a sacrificării ani­malelor — supretaurilia. El este aido­ma cu unele basoreliefuri romane avînd acelaşi conţinut. Comparînd contururile acestui frag­ment cu altele, îndeosebi cu basore­lieful de pe arcul de la Benevento re­­prezentînd ceremonia lui Traian a sa­crificării, precum și cu cele 5 baso­reliefuri de pe celebra sa Columnă din Roma, sau cu reprezentările similare de pe arcul triumfal al lui Augustus, de la Suza, de pe arcul lui Titus din Roma şi de pe schylusul parizian al procesiunii lui Tiberius, apare vizibilă identitatea compoziţională şi a unor detalii. Pe baza acestor comparaţii, figurii izolate din basorelieful amintit­­ se pot reconstitui: capul împodobit cu o cu­nună de lauri; partea superioară a trupului gol acoperit numai de la mij­loc într-un fel de şorţ cu o bordură de motive florale ; mîna stingă cu un to­por cu minerul lung ; mîna dreaptă cu un cuţit semicircular care se folosea pentru sacrificii; şi picioarele în san­dale. După toate aceste indicii, figura aduce leit, diin punct de vedere icono­grafic, cu „victimarii“ din basoreliefu­rile menţionate. Asemănătoare este şi poziţia omului alături de taur care — şi acesta — poate fi reconstituit în procesiunea solemnă. Taurul este ade­sea însoţit de un al doilea „victima­­rius“ , aşezat de obicei în cealaltă par­te, acesta nu se vede decît parţial. In basorelief i s-au păstrat piciorul în san­dale şi marginea de jos a îmbrăcămin­­ţii, de asemenea cu motive florale­­ deasupra spatelui taurului se află un baston cu o plăcuţă rotundă la fel ca la victimariul reprezentat pe Co­lumna traiană. La marginea de sus și la cea de jos a basoreliefului se recunosc profilurile deteriorate ale unor cunune, ceea ce dă impresia că blocul a fost montat în postamentul unui monument. Basorelieful distrus poate fi, așadar, reconstituit. El este un fragment din­­tr-o procesiune solemnă (în care se jertfeau o scroafă, un berbec și un taur) în cinstea zeului protector al războiului — Marte. Deoarece basore­lieful este încorporat într-un mare bloc de marmură avînd, deci, o valoare ar­tistică, este de presupus că era o parte a unui mare monument luxos. Din aceste motive şi datorită conţi­nutului său, basorelieful urmează a fi pus în legătură cu un conducător ro­man care obişnuia ca înainte sau după fapte de arme importante să or­ganizeze „supvetaurilia“. Or, este cu­noscută o asemenea ceremonie orga­nizată de împăratul Traian în ajunul plecării sale în cel de-al doilea război dacic, în anul 105 e.n. Ceremonia se petrecea într-un oraş dalmat de pe litoral. Descoperirile arheologice de la Sa­lona confirmă, într-adevăr, asemănarea cu oraşul portuar înfăţişat în basore­lieful de pe Columna lui Traian, Ci­­chorius, iar apoi şi Bulié, au subliniat că teatrul şi unele arcade aflate pe ţărm, în partea frontală a oraşului Sa­lona, amintesc de cele de pe faţada şi de pe malul oraşului înfăţişat pe columnă ; de aceea, au tras concluzia că Traian, în drum către armatele sale, a debarcat în capitala Dalmaţiei şi, aici, conform obiceiului, a adus o jertfă solemnă zeului Marte. Această presupunere este întărită de două noi descoperiri arheologice. In basorelieful amintit de pe Columna traiană, la Nord-Est de teatru se vede şi un templu al cărui fronton triun­ghiular este susţinut de patru coloane. Cu prilejul săpăturilor făcute în 1942 la Nord-Est de teatru, au fost găsite, la Solin, temeliile unui templu care — prin poziţia sa — este mai asemă­nător cu cel din basorelieful de pe Columna lui Traian, decît templul des­coperit în cursul secolului al XIX-lea la sud de teatrul din Solin. Conturu­rile oraşului din basorelieful de pe Columna lui Traian, cu ale oraşului Salona, se suprapun şi mai mult. Creşte, astfel, probabilitatea ca sce­na debarcării lui Traian şi suprefau­rilia să se fi petrecut într-adevăr aici. In legătură cu aceasta, poate fi pus şi basorelieful deteriorat, descoperit în prezent în catedrala din Split. Urmele rămase pe acest basorelief sunt în concordanţă cu stilul artistic din timpul lui Traian : sandala este de format mare : taurul, ju­decind după forţa picioarelor şi a copitelor, era puternic ; piciorul lui din spate este mult mai gros, iar alături de el, la fel ca în majoritatea monu­mentelor similare, se vede o coadă lungă, stufoasă. Victimariul, care merge după taur, are o cunună de lauri şi ţine în mîna dreaptă un cuţit, iar în stînga un topor ; cel aflat lîngă taur poartă pe un baston o plăcuţă rotundă. Şorţurile victimariilor au borduri cu motive florale, ca şi la cei aflaţi pe cele 4 basoreliefuri de pe Columna lui Traian şi din basorelieful arcului său din Benevento. Faptul trebuie subliniat în mod deo­sebit, deoarece şorţurile nu au motive florale în alte basoreliefuri care repre­zintă sacrificiile organizate de majori­tatea conducătorilor români... Victima­rii nu au cununi de lauri, iar partea superioară a trupului le este acope­rită. Asemănarea iconografică, precum și evenimentele istorice ne conduc către o confirmare, anume că pe această marmură a fost înfăţişată, ca şi pe Columna lui Traian, o supretaurilia pe care împăratul a organizat-o la Sa­lona cu ocazia plecării in cel de-al doilea război cu dacii. Este firesc ca această ceremonie să fi avut loc în capitala Dalmaţiei şi ca locuitorii ei să fi consemnat în felul acesta însemnătatea evenimentului, la fel cum şi locuitorii din Benevento au eternizat ceremonia pe care împăratul a organizat-o în oraşul lor cu ocazia trecerii spre războiul cu părţii. Trecerea împăratului Traian prin Salona a fost încununată cu victoria asupra dacilor. De atacurile acestora sufereau şi locuitorii oraşului Salona. Ei au putut ridica, aşadar, acest monu­ment în care au inclus o scenă simi­lară celei de pe Columna lui Traian. Ei se mîndreau cu această scenă pre­zentă în mijlocul marii epopei din fo­rumul de la Roma al împăratului. Şi au dorit, probabil, să o repete şi în locul lor natal. Suntem­ îndemnaţi a presupune că monumentul a fost înălţat undeva spre mare, în partea dinspre ţărm a oraşu­lui, acolo unde a debarcat Traian. Aceasta fiindcă pe bucăţile păstrate din acest bloc, transformat cîndva în sar­cofag, se mai văd încă urmele cochi­liilor unor viermușori specifici de mare (Spirorbis). Totul este, însă, deocamdată, o ipo­teză pe care probabil o vor confirma — sau eventual infirma — noile cer­cetări arheologice din partea încă ne­explorată a vechiului Solin. Oricum, locuitorii Splitului au găsit acest bloc de marmură la sfîrşitul secolului XII — începutul secolului XIII, undeva lîngă mare. Şi au făcut din el un sarcofag pentru aşa-zisele oseminte ale protectorului lor, Sf. Dulma...» Un monument de artă, pe coasta Dal­maţiei, în zilele cuceririi Daciei , apari­ţie veridică extrasă din neştiut, şoc emo­ţional care ne poate facilita declanşări inedite fanteziei. Şi muncii rodnice. Fără nici o exagerare, iată, aşadar, s tenace şi convingătoare reconstituire, o probă materială de toată atenţia în problema drumului străbătut de Tra­ian spre Dacia, o frumoasă şi logică demonstraţie de istoria artelor şi de arheologie, demnă de a aduce auto­rului ei admiraţie şi recunoştinţă pen­tru ecourile ce le trezeşte în noi. E limpede, vrem să spunem în con­cluzie, că alături de vestigiile italiene, cele iugoslave reprezintă deopotrivă un splendid teren care aşteaptă să fie defrişat de specialişti — cu amănun­ţime, cu rigoare, cu pasiune — în in­teresul ştiinţei şi al istoriei, dar poate că pînă la urmă şi pentru obţinerea unor noi stimuli de autenticitate şi farmec, creaţiei literare. Catedrala din Split: enigmatica lespede reconstituită de dr. Cvito Fiskovic Muzeul arheologic Belgrad : Traianus Pater România literară 17

Next