România literară, aprilie-iunie 1971 (Anul 4, nr. 14-26)

1971-06-10 / nr. 24

Te Han­h (R. D. Vietnam) Născut în anul 1921. Unul din cei mai de seamă poeți vietnamezi contemporani, apreciat traducător şi critic li­terar. Culegeri de poezii apărute : „Nordului meu" („Gui mién Bac“, 1958), „Cîntecul valurilor“ („Tieng sting“, 1980), „Cin­­tec nou“ (Khúc ca moi“, 1966) și altele. Mîine cînd vom reveni Mîine, cînd vom reveni, ce-am să văd întîi eu, oare ? Satul meu natal zîmbind printre lacrimile-amare. Mîine, cînd vom reveni, ce-am s-aud întîi eu, oare ? Clasul dragii, glasul dragii — neuitat prin depărtare. Miine, cînd vom reveni, ce voi face la-nceput ? Strămoșescul demn pămînt pîn-la dor am să-l sărut. Cum te-am întîlnit pe neaşteptate Toamna trecută ne-am despărţit. Toamna aceasta ne-am reîntîlnit. Intre despărţire şi reîntîlnire — trei sute şaizeci şi cinci de zile şi nopţi, mii de kilometri parcurşi pe pămîntul natal. Intre despărţire şi reîntîlnire — avioanele duşmane zburînd către Nord, salvele de tun de la Van-Tîong, Plai-me, Dat-Kuonk, Bau-bong, *) victoriile din Sud în sezonul de secetă. Intre despărţire şi reîntîlnire — foiţele jurnalului meu pe care cerneala nu s-a zvîntat. Dragostea mea! Sînt tot acelaşi — fiul nesupusului Sud, iar chipul tău pentru mine — ca faţa Pămintului cu rîuri, grădini şi nisipuri de-a pururi intrîndu-mi în came şi sînge. Intîlnirea noastră durind o secundă şi apoi — despărţirea din nou. Intre tine şi mine va arde iar cerul. Peste cîte zile sau luni întîlni-ne-vom iarăşi ? Peste ciţi ani ? Peste cîte lupte ? Peste cîte­ amintiri ? Eu unul nu ştiu. Şi nu ştii nici tu. Bun rămas pînă altă dată. E timpul să plec, draga mea ! Auzi ? — şoferul a şi claxonat... •) Localităţi în care s-au dat lupte. An­ Lameda (Venezuela) S-a născut în anul 1924 şi este unul din cei mai de sea­mă poeţi contemporani ai Venezuelei — laureat al premiu­lui latino-american, pentru literatură, „Casa de las Ame­ricas“. Culegerile de poeme publicate : „El grân cacique“ — 1963, „El corazón de Venezuela“ — i960, „Los juncos res­­plandecidos — Décimas al Vietnam herdico y martir“ — 1939, etc. Flautul fermecat Flautul solemn și palid, frămîntînd In mîini un flaut de bambus, de os sau chihlimbar, In care Vietnamul suspină, şi tresar Străvechi păduri întinse, cu crengile în vînt. Cîntă de noapte-adincă, prin care voci s-aud $i­ n care voci dispar fără de urmă , De jungla verde, unde tigrul scurmă, De rîul ce, cu luntrii, s-aţine către Sud. „Gurile de foc ale poeziei" Cîntă, flautist de noapte ! Cu fiecare tril, E mai aproape lumea, din lumi cea mai frumoasă ! Şi preamăreşte-n cîntul şoptit, dar neumil, Ziua de mîine-a ţării, luminoasă. Şi rouă purpurie din zorii vieţii noi Şi jertfele supreme — de neştiuţi eroi. Măslinie, ca luna Murt fetiţa — floare de salcîm Şi ram înmugurit, de iasomie — Cu trup de chihlimbar arzînd — făclie — Şi-albină rătăcind pe-acest tîrîm. Ea semăna cu luna­­cu luna măslinie), Cu lacrima iubirii dinţii, nevinovată. Şi-aşa o prinse clipa ne-ndurată — Moartea nu-i smulse încă masca vie ! Cînd a murit, pe lacul alb de lîngă Pădure, orizontul se înroşi deodată, Şi luna din înalt porni să plîngă. Iar bolta deveni întunecată... Şi se-ntristase ziua străpunsă de scîntei îngenunchind pe locul morţii ei. Tare doream s-o şterg — Dar era tribunalul. La refuzul de-a trage — M-au tratat de scuipătoare. Ordin, apoi, de atac — M-am ales c-un glonte-n pîntec. De durere gemeam — iute-n spatele frontului. Acolo mi-am dat sufletul întru Domnul — Peste sicriu ce mai salve. Numele mi l-au însemnat cu o cruciuliţă — Mormîntul c-o cruce mai mare. Apoi s-au rostit cuvîntări — Mai rar atîtea minciuni. Vedeţi, eu viaţa mi-am dat — Parcă n-aş fi vrut s-o şterg. Erau minări de mine — Mie, ruşine de ei. Mama se cădea să fie mîndră — Mama amarnic bocea. Tare-mi plăcea să trăiesc — Dar, mi-ar fi zis trădător. Am murit ca un laș — M-au îngropat ca pe-un mare erou. Muzicantă — desen popular vietnamez Printre numeroasele ecouri ale împotrivirii faţă de răz­boiul dus de S.U.A. în Vietnam — venite din diferite me­dii ale opiniei publice americane — semnificative sunt luările de poziţie ale unor oameni de cultură, scriitori şi artişti. Printre acestea şi versurile de mai jos ale unor ti­neri poeţi : Felix Poliak, Evelyn Thorne şi Robert Joseph Sigmund. Felix Poliak Monologul eroului N-am voit să mă duc — Totuși m-au recrutat. N-am voit să mor — Mi-au zis că sunt galben. Versuri despre Vietnam Evelyn Thorne Poveste simplă Prietenul meu, cîndva instructor prin Asia. îmi scrie : „Aici, ir, golful Hudson o toamnă furibundă aurește colinele. Trec pe sub grindina frunzelor galbene, respirind aerul rece și am impresia că sînt fericit. Dar deodată — Dumnezeule / _ orice gînd încetează , acolo, departe, într-o ţară ce mie mi-e dragă, bestii umane se răfuiesc c-un popor minunat, extermină oameni cu palide feţe şi mindre priviri, cu glasuri blajine şi mersul elastic de ciută. Iar casa mea e-aici — în ţara-care-ucide". România literară 23 Robert Joseph Sigmund Propagandist de război Intru în rîndul soldaţilor, intru ca voluntar ; destul am tot flecărit — gata cu surlele ; alături oamenii mor, alături păşesc ucigaşii. Tu, poet-daltonist, aderind la bonetele­ albastre şi pătruns în junglele morţii, in junglele morţii de oameni, ridica-te alături de mine ! Vom strînge rîndul de luptă şi armele noastre vor fi Toro, Gandhi, Marton, Fromm şi acele cuvinte — grindini de gloanţe — ieşind din gurile de foc ale poeziei inima străbătînd-o. Napalmul inim­ei noastre îl vom împroşca peste regii economiei, peste Wall-street-urile lumii în cenuşă transformîndu-le acţiunile. Nebunia acestor mincinoşi atunci va fi evidentă. VINO-MI ALATURI, şi vom declanşa peste pămînt o forţă impetuoasă, de milioane de megatone . IUBIREA, în româneşte de Dim. RACHICI

Next