România literară, iulie-septembrie 1971 (Anul 4, nr. 27-40)

1971-07-22 / nr. 30

O antologie a poeziei româneşti Cunoscutul cercetător şi editor eminescian, neobosit animator al răspindirii literaturii române peste hotare, Mihail Steriade, stabilit de mult timp la Bruxelles, a publicat de curînd, în Editura „Soveja“ un volum intitulat „Ani-ANTHOLOGIE INACHEVÉE DE LA POÉSIE ROUMAINE hologie inachevée de la poésie roumaine“, cu următoarea dedicaţie : ,Le dedie respectueusement cet ouvrage „ Son Excellence, Monsieur Nicolae Ceauşescu, Président de la République Socialiste de Roumanie“. Lucrarea cuprinde versuri ale poeţilor români clasici şi contemporani, precum şi creaţii lirice ale unor tineri elevi şi studenţi cu rezultate promiţătoare pe acest tărîm. „Viaţa românească“, nr. 6 O nuvelă inedită a lui V. Papilian: Gelozie (din culegerea postumă Decameronul românesc) readuce în atenţia noastră numele unui scriitor interesant, pe nedrept neglijat. In acelaşi număr, un bogat ciclu din lirica încordată şi acută a lui Ion Caraion, proză de Maria-Luiza Cristescu (Atit de albă, livada). Caietul de poezie al Vieţii Româneşti (poezia copilăriei) include izbutite traduceri semnate de Petre Stoica, precum şi versuri de Maria Banuş, Leonid Dimov, Florenţa Albu, Florin Mugur ş.a. Ponderea revistei o asigură ca de obicei sectorul de critică (uneori însă, din păcate, la voia hazardului), cu texte de calitate. Ov. S. Crohmălniceanu prezintă la Cronica literară ultimul roman al lui Petru Popescu, discutînd cu acest prilej și o problemă de interes în actualitate : dialogul permanent cu cele mai diverse categorii de cititori. Alte articole substanţiale semnează Victor Ivanovici (Semnificaţie şi destin, despre romanele lui N. Breban), M. Niţescu (Poezia lui Ştefan Aug. Doinaş), Alexandru George (Camil Petrescu şi problema criticii literare), Al. Sever (Dostoievski al II-lea). Ultimul articol este însă scris pe un ton de suficienţă, ca şi cum autorul in cauză ar fi rezolvat, în ceea ce priveşte propria sa literatură, problema detaşării totale de marile modele, şi de la această înălţime ar avea dreptul să-i admonesteze pe confraţi. Lucrurile sunt ceva mai complicate, ceva mai dramatice în această privinţă şi greu de soluţionat intr-un pamflet unilateral. ţii şi la obiect, unele note critice. De aceleaşi fluctuaţii în aprecieri, ca şi în numerele anterioare, suferă sectoarele numite Pe marginea cărţilor şi, în continuare, ca şi cum ar fi vorba de cu totul altceva: Cărţi. Ar fi bine ca aceste comentarii la cartea de astăzi să fie încredinţate unor semnături ceva mai constante, unor critici profesionişti, capabili să aplice peste tot un criteriu, pe cit posibil, unitar. Mărturii literare Ultimul număr al revistei Luceafărul publică o succesiune de „mărturii literare inspirate de griul şi pîinea ţării şi dedicate ţăranului român de astăzi.“ Cîteva dintre ele ni s-au părut fericit inspirate. Remarcăm însemnările lui Méliusz József, Nicolae Veiea şi Ilie Constantin, un poem în proză semnat de Cezar Baltag şi, cu deosebire, amplul reportaj al lui Adrian Păunescu, purtînd subtitlul „O zi din viaţa lui Gheorghe Dindere“, pregnant prin farmecul autenticităţii şi un inteligent patos popular. Alte mărturii : N. Balotă, Constantin Ţoiu, Dorina Rădulescu, Const. Chiriţă. Ne Îngăduim să cităm în întregime o scurtă şi foarte frumoasă poezie de Zaharia Stancu, caracteristică pentru universul liric atit de personal al scriitorului : „Vîntul vine de departe, de foarte departe, / Vine şi scutură griul in palmele mele, / Scutură griu şi scutură stele. // Lumina vine de departe, de foarte departe, / Vine şi-n aur mă-mbracă, în straie de aur / Şi-i spune ciocârliei să-mi evite un cintec de aur, // Ciocîrlia zboară şi cântă aproape de cer / Cîntece limpezi s-aud de la zare la zare / Şi aripile nu i se aprind de la soare. // Stau lingă soare şi eu, nu ard, nu m-aprind, / Stau lingă soare şi cint/ Griul se scutură greu, pe pămint, / La anul alt griu să se legene-n vînt, / Alt griu, mereu alt griu să se legene-n vînt“. Versuri mai semnează Nichita Stănescu, Nina Cassian, Ana Blandiana etc. Dorin Tudoran, promovat in acest număr şi ale cărui poezii sesizante apar însoţite de o prezentare a redacţiei, ne apare şi nouă ca unul din posibilii „poeţi adevăraţi ai generaţiei tinere“. „Minuni minunate“ Pe un ton cald, patetic, poetul îndeamnă o „floare din glastră“ (metaforă, înţelegem noi imediat, a unei făpturi feciorelnice) să reuşi mai „năvădească“ visul şi chemările spre „depărtările mărilor“ și să „încuie vîrtos, cu lacăte grele, hulubii dorului“ care, astfel, nu vor mai porni „haihui printre stele“. Măsurile de prevedere sînt, intr-adevăr, necesare : „Floare din glastră / nu vezi cum valul pe creastă / poartă corabie cu pînzele-ntinse / și vînt de pofte aprinse / o mină spre port ?“ Ale cui să fie aprinsele pofte ? Vai, ale faimosului Beliazar : „lingă catarg / svelt şi înalt, / cu ochii de jar / stă temerar / Beliazar, / temutul corsar, / învechitul inrele, / înveşmîntat în oţele; / o, cite prăzi / are in lăzi / şi-n cală / năvală / de aur şi nestemate / şi-odoare bogate, / să umpli-o cetate ; / oh, ei tor minuni minunate de floare / le-a vestejit corolele fecioare !“ Ce tilhar ! Dar „floarea din glastră / tinereţe castă“ îşi tot „flutură steag tinereţea învoită“ şi nu vrea cu nici un chip să asculte sfatul şi să-şi „stingă a nurilor frămîntare-n revoltă“. Obstinaţia ei uşurează mult, după cum vom vedea imediat, faptul mîrşav al odiosului corsar : „Iată, / cu chiote lungi, nebună şi beată / porneşte nava pirată / din nou înspre larg... / lingă catarg / unde temerar / Beliazar... // Pe malul pustiu, pustie-a rămas o fereastră...“ (Ion Stoia Udrea, Balada florii din glastră, „Orizont“, nr. 5). Chiuie nava, unde Beliazar, und şi cititorii... Cronica de trei secunde Arta gazetăriei ? Un fapt se cere, întii de toate, observat în starea lui directă, brută. Apoi, înscris într-o ordine a referinţelor (raportare la istorie, asocieri pe filiera culturii, a dezvoltării civilizaţiei, proiecţii ale fanteziei), faptul poate dezveli brusc natura lui senzaţională. Din „cronica de trei secunde“, pe care o semnează de mai mulţi ani în Flacăra, Radu Cosaşu are toate şansele să alcătuiască un micro-caleidoscop al epocii, viu, fremătător, palpitant, imprevizibil, de excelentă alură publicistică. Pornind de la informaţia imediată (ştirea de ziar, întimplarea văzută), reporterul, care e un pasionat colecţionar de evenimente ale timpului, se pricepe să dea documentarului atributul de durabilitate, fiindcă li descifrează înţelesul mai larg şi semnificaţia literară posibilă. S-a anunţat, de pildă, că la Londra, formînd o cifră de telefon, un copil poate asculta, imprimat pe o placă, un basm. De aci întrebarea : dispar şi bunicile ? Se face precizarea melancolic-maliţioasă că de mult nuvelistul ştia că bunica se pregăteşte să moară. Replica e, pe o altă spirală, în consolarea că o dată cu poveştile, cu nostalgia copilăriei, supravieţuiesc şi bunicile, implicit, notaţia concisă, ca de obicei febrilă, vizează fenomenul de standardizare a existenţei, care închide în recea tehnicitate uniformă pînă şi gingăşia vîrstei visurilor. In cronicile jurnalistice ale lui Radu Cosaşu se simte un patos al implicării în Eveniment, cu o curiozitate şi trăire solidar angajate, ceea ce conferă scurtelor însemnări o vibraţie de netăgăduită autenticitate. Ponderea actului critic De mai multă vreme, cronica literară din revista „Tribuna“ este susţinută, cu gust sigur, obiectivitate şi pondere a gestului critic, de Victor Felea, el însuşi temperament liric, îndemnat, dacă luăm în considerare fie şi numai criteriul frecvenţei, mai ales către comentariul de poezie. Intr-adevăr, cronicarul clujean n-a ignorat aproape nici una dintre cărţile importante de versuri, apărute în răstimp, acordînd atenţia cuvenită atit autorilor consacraţi, cit şi debuturilor semnificative (Mircea Dinescu, de pildă). Consecvent principiului de unitate a oricărei structuri poetice (autentice !), Victor Felea priveşte fiecare nouă carte, plasînd-o în contextul întregii creaţii anterioare a poetului in cauză şi nesfiindu-se să readucă în discuţie, dacă e nevoie, adevăruri deja familiare nouă. Să cităm, spre exemplu, din cronica, revelatoare în sensul celor afirmate mai sus, la volumul Cimitirul din stele de Ion Caraion: „Deşi unitar în fond, unitar şi în expresia generală, el (Ion Caraion, n.n.) e un artist cu apetituri diverse, cu predispoziţii surprinzătoare (...), capabil deci să utilizeze variate coarde ale lirei sau mai bine spus să ciute din instrumente diferite, scoţînd melodii ori ziceri de o factură aparte“. Şi, cîteva rînduri mai jos: „Dar ca şi altădată, ceea ce ne place să regăsim la Caraion, dincolo de multiplele sale posibilităţi de a-şi modula glasul, e umanismul ei trăit şi nu dedus, e atitudinea angajată şi responsabilă stînd sub semnul acestui umanism (...)“ Judecăţile de valoare ale lui Victor Felea vizează astfel, programatic, mai puţin momentul, accidentalul şi mai mult continuitatea, ansamblul. Scurt îndreptar Pentru confecţionarea unui roman „snob“. Recuzită necesară: un mediu insolit, nume bizare, atmosferă stranie, intrigă încîlcită şi la intervale... o doză de vulgaritate. De ce ? Intrarea în vulgar printr-un atentat la pudoare va trezi la timp cititorul din amorţire.„Cred că am multă foliculină în singe. Mi s-au întărit sinii. Am auzit că negii se usucă şi mor, dacă ii legi strîns cu o aţă. Aşa voi face şi eu, pentru a scăpa de negul mare, pe care îl am pe coapsa piciorului sting. Poate voi fi obligată vreodată să ridic fusta ceva mai sus şi, în cazul acesta, ce m-aş face ? Sigur că-l va vedea cineva... Dacă vei şti să-ţi alegi bine atitudinea, omul va crede că negul tău e un licurici de mare sau punctul central al unei artere de sings, singele tău în fierbere“). Nu trebuie omis că sunt binevenite şi descripţii ale peisajului, seci, laconice, de o simplitate dezarmantă, fără teama de banal (descripţii de felul „Noaptea adia bleguţă“). Cine se arată surprins nu înţelege efectul artistic al cufundării în zonele mai joase. Atenţie, peisajul pretinde uneori mai multe cuvinte, dar şi atunci alăturările să fie neaşteptate, fără nici o reţinere.„Praful, îmbibat de transpiraţie şi urină, năpădea creierul cu amorţeala zilelor fără ginduri şi Edy dorea, dorea cu miinile şi stomacul, să se înfăptuiască o întîmplare veche“). Apoi vine decolarea spre abstracţiune, atit de plăcută. Ah, vagabondajul prin spaţiile vaste ale metafizicii existenţei. O indicaţie: decolarea nu trebuie să se desfăşoare lin. Trecerea să fie bruscă, nemijlocită, cu francheţea pe care ţi-o îngăduie marea altitudine.„— De fapt, filozofă Vary, definești mai bine un lucru, gîndindu-te la el in raport cu modul sau genul în care ar putea să fie celelalte lucruri. Aristot cunoștea această metodă intr-un fel, și eu o cunosc intr-alt fel. — Nu pricep... — Nici nu trebuie. Află de la mine că am vorbit în felul acesta ca să te fac să înţelegi ce însemnează un vax, un mare vax“). încet, încet, pot fi apoi demontate şi sentimentele, cu tehnica inciziei neiertătoare, de rafinament intelectual. („Toţi doreau această obscuritate, pentru a substitui cu ea o intimitate pe care n-o mai puteau crea oameni cu miinile atit de lemnoase şi cu glasurile atit de sonore. Ei şi-au băgat sexul in lămpi cu abajururi colorate ca să pară toţi prelungi, asexuaţi şi pe jumătate pierduţi“). Intre planurile cărţii — cel real, cu peripeţiile curente, şi cel elevat, cu simbolurile profunde — vor dispărea în acest fel orice graniţe. A nu se uita, se pot caracteriza situaţiile cele mai comune prin comparaţii plastice fermecătoare („dorinţa lui Edy de a lua masa duminica în casa părinţilor săi se micşora ca un măr tăiat şi pus la uscăt“) şi, totodată, se pot sintetiza adevărurile, chiar prin reducţia la datele primare, expuse tăios şi definitiv, refuzînd, bineînţeles, false reticenţe: („Şi asta îl făcu să înţeleagă, printr-o străfulgerare, că stă de o parte a unui fapt, pe care, oricum, trebuie să-l trăim, şi de cealaltă parte stătea domnul Model. Şi acest fapt se numea, oricut l-ar complica toţi dobitocii de pe lume — viaţa noastră. Restul erau nişte rahaturi de ultimă speţă şi problema era să nu te laşi năclăit de ele“). Generalizările — vaste metafore ale destinului individului — se nasc astfel aproape de la sine, chiar in automobil şi sub influenţa alcoolului .„Lepâdatu a trebuit să bea foarte mult in clipele acestea ca să vadă că maimuţoiul de cîrpă din faţa parbrizului udă liniştea din faţă, şi lor nu le păsa că e noapte şi oamenii dorm. Nu aveau decit să doarmă, pentru că fiecare avea în somnul lui un maimuţoi care se clătina in faţa unui parbriz cu sau fără viteză“). Nimic mai simplu, deci. Un maimuţoi în faţa unui parbriz. S-a scris acest roman ? Da. El a fost şi tipărit. Titlul : Suplinitor. Autor : Valentin Berbecaru. Ştim, am înţeles pînă la urmă, că intenţia autorului era să divulge vidul unei situaţii de mimetism, de pierdere a autenticităţii prin travestiri ţipătoare, prin impostură intelectuală. Aşadar să dea ripostă tocmai snobismului, ripostă fără eficienţă însă din pricina manierei epice alese. Relaţia între proiectul ce poate fi cu greu, totuşi, bănuit şi realizare merită, fireşte, o analiză critică atentă, la obiect, analiză care sperăm că se va face. Deocamdată însă, lăsînd gluma la o parte, ne întrebăm dacă amestecul penibil de trivial şi preţiozitate în stil, dacă formula ostentativitară a naraţiunii nu arată deruta unui prozator care se remarcase in nuvele şi schiţe mai vechi printr-o mai cumpănită şi decentă dozare a mijloacelor. 12 România literară ochiul magic Cârţi—document Editura Militară ne anunţă pentru luna august două cărţi menite să capteze interesul publicului celui mai larg. Primul volum, Războiul pentru independenţa naţională, 1877—1878 (Documente militare), întocmit de un colectiv de autori — Dan Berindei, Leonida Loghin şi Gheorghe Stoian — cuprinde, în ordine cronologică, principalele documente cu caracter militar care se referă la războiul pentru obţinerea independenţei de stat al României, în cea mai mare parte publicate acum pentru prima dată. Cel de al doilea volum, Cronica participării armatei române la războiul antihitlerist, de Leoda Roman şi Gheorghe Romanescu, prezintă acţiunile duse de armata română (pe luni, pe zile şi, uneori, pe ore) în războiul antihitlerist. Textul este completat de anexe privind localităţile (zonele) de pe teritoriul României unde au fost nimicite trupe hitleriste în perioada insurecţiei armate antifasciste, precum şi centrele populate de pe teritoriul României, Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, eliberate de trupele române. „Ce vom citi“ Nu, nu-i simplu nicidecum, vorba unui cîntec de muzică uşoară, să prezinţi cititorilor în numai cîteva fraze ceea ce se petrece într-o carte pe parcursul a sute de pagini. Dar nici aşa : „Romanul este format dintr-o îmbinare de episoade ce relatează fapte şi opinii ale unui grup de prieteni din lumea artistică a Braşovului cărora li se alătură şi turişti străini veniţi să-şi petreacă concediul în ţara noastră. Cadrul romanului nu este însă limitat de spaţiu şi timp din cauza retrospecţiilor şi povestirilor care fac farmecul discuţiilor acestor oameni“. „Critica a salutat pe prozatorul de tip cerebral şi fină intelectualitate capabil să-şi structureze observaţia fenomenologică pe o bogată ideaţie. Reeditarea acestui roman are darul de a pune din nou în circulaţie o operă valoroasă“. „Volumul cuprinde o culegere in care autorul încearcă sensul evoluţiei literaturii actuale şi să pună in evidenţă, prin critică, exagerările şi domeniile sterile“. „Roman de profundă investigaţie... reliefează sentimentul unei iubiri copleşitoare. Fără nici o posibilitate de împlinire, această dragoste înflăcărată îl va împinge pe eroul principal către deznodămîntul care-i va spori marea frumuseţe morală". „...este un roman psihologic care urmăreşte procesul de prăbuşire fizică şi morală a unui intelectual mic-burghez pe care dragostea îl surprinde tirziu, după ce generozităţile tinereţii au trecut“. „Ciclul oferă o amplă imagine asupra talentului scriitoricesc al autorului“. „Un real document al epocii, ciclul oferă o imagine cuprinzătoare asupra artei scriitoricești...“. „Povestirile lui se sustrag în genere rezumărilor ilustrative, farmecul lor nu rezidă în osatura epică, ci în detaliul acumulat cu fiecare episod în puzderia de notaţii, istorioare, care dau scheletului epic contururi neaşteptate şi uimitoare" Ş.a.m.d. (Din Buletinul „Cărţi noi“, iulie 1971)