România literară, iulie-septembrie 1971 (Anul 4, nr. 27-40)

1971-07-22 / nr. 30

CULTURA CUBANEZĂ însoţiţi de subtilul poet Eliseo Diego, şi primiţi cu o deosebită afabilitate de poetul Roberto Fernandez Ketamar, profesor de teoria literaturii la Universita­tea din Jua Habana, ne-am putut da seama de colosala misiune a acestei Instituţii. Masiva sa revistă, intitu­lată tot Casa de las Americas, este cea mai substan­ţială şi mai cuprinzătoare publicaţie a continentului, adevărată comoară de iniţieri, unde apare tot ceea ce excelează ca talent, ca spirit, ca gîndire, în acea parte a lumii. Un număr,­­bunăoară, care stă în faţa mea, cuprinde nu numai o valoare informativă, ci şi una de pătrundere adîncă — în sensul filozofiei culturii — a ceea ce înseamnă literatura peruviană astăzi. Altele conţin materiale tot atît de preţioase şi de captivante. Conferinţele şi colocviile ţinute în cadrul Instituţiei sînt adunate în volume grupate pe probleme : Actuala artă narativă latino-americană, Avangardismele in America Latină etc. Interesul depăşeşte spaţiul unei anumite zone şi capătă un caracter mondial, fiindcă cuprinde contribuţii la întreaga cultură umanistă de astăzi prin idei fundamentale despre esenţa poeziei, despre sensul istoriei, despre structura artei contempo­rane, despre elementul social în artă. Casa de las Americas acordă premii şi menţiuni anuale celor mai de seamă opere literare şi celor mai de seamă lucrări de artă figurativă din întreaga Ame­rică Latină, într-o sală a edificiului se află expuse toate tablourile premiate, ceea ce a însemnat pentru mine o adevărată şcoală de iniţiere, privitoare la miş­cările şi realizările artistice de pe acel continent. Vo­luminosul album de reproduceri pe care-l păstrez drept FAYAO JAMIS DESEN amintire este scos în condiţii tehnice excelente, ca tot ceea ce publică această înaltă Instituţie. Am părăsit Casa de las Americas cu impresia neştearsă că mi s-a deschis perspectiva unui întreg univers. Cultul lui Marti Pretutindeni, în toate oraşele Cubei, în toate colţu­rile şi răspîntiile, se vede bustul lui Jose Marti, cele­brul poet şi filozof revoluţionar, căzut eroic la sfîrşi­­tul veacului trecut pentru eliberarea Cubei. Această veneraţie culminează în grandiosul mausoleu — ade­vărat templu — pe care am putut să-l admir în cimi­tirul Santa Ifigenia din oraşul Santiago de Cuba. Mai înainte, însă, vizitasem în La Habana Institutul de studii marţiene, afiliat Bibliotecii Naţionale. Poetul Critio Viller, directorul Institutului şi om de înaltă cultură, ne-a dat toate indicaţiile în legătură cu cer­cetările respective şi cu masivul buletin, care consem­nează orice contribuţie în legătură cu gîndirea şi cu activitatea acelui om excepţional. Mi-am dat atunci seama cît de temeinic ştiu cubanezii să cinstească ma­rile figuri ale patriei lor. Edgar PAPU P. S. închei aceste sumare însemnări cu un sentiment de profundă gratitudine faţă de UNEAC (Uniunea Scri­itorilor şi Artiştilor din Cuba) in frunte cu marele Nico­las Guillen, care ne-a făcut o primire festivă, cu poeţii Felix Pita Rodriguez şi Eliseo Diego din conducerea Uniu­nii. Acelaşi gind se îndreaptă către poetul Angel Augier, directorul Institutului de lingvistică şi literatură, către profesorul Roberto Fernandez Retamar de la Casa de las Americas, către poetul Crntio Viller, de la Institutul de studii martiene, că pictorul Carmelo Gonzalez care ne-a primit, la Clubul Artiştilor Plastici, către poetul Luis Marra, călăuza noastră binevoitoare in toată Cuba. Tutu­ror celorlalte personalităţi marcante ale culturii cubaneze, care, în ciuda şederii mele scurte în minunata lor Isla, mi-au devenit prieteni apropiaţi, le adresez pe această cale salutul, gratitudinea şi dragostea mea. E. P. Fayad Jamis Viaţa Şi ai dori ca poemul să fie numai umbra liliacului amintirea fîntinii ziua pură înecîndu-se în tristeţea mea ? Ai vrea ca poemul să vobească numai pe şoptite în faptul amurgului cînd somnul cu iz de sevă intră în cuiburi şi atîtea lucruri vii par a fi moarte ? Dar acum în vreme ce tu mă asculţi explodează primăvara şi poemul meu n-are liliac nici vine adormite afli în el doar apropiatul vuiet al realităţii. Eu însumi mă mişc şi muncesc şi mut din loc lucruri vechi inutile şi simt cum răsuflă tovarăşii mei de luptă şi în vreme ce fumez se zămisleşte acest poem şi în vreme ce creşte acest poem primăvara cîntă în patria mea. Şi ai dori ca numai tăcerea mea să dea glas dar acum oasele mele ţipă şi glasul meu nu este singur şi-ţi spun că noaptea este frumoasă dincolo de şi mai frumoasă încă în sudoarea celor care luptă în uzină sau în tranşee în clipa asta cînd o stea cu aripe albe străpunge obscuritatea lumii. Cu toate că aştepţi ca din poemul meu să cadă seara umbra unui liliac vei vedea căzînd doar colbul şi în versurile mele cu toate flăcările ei va înflori viaţa Cîntec Cînd privesc în ochii tăi, imi văd în ei patria ; nu-i pot despărţi de această imagine atît de limpede. Ei sînt asemenea vîntului care face să tremure ramurile ; tu m­ă priveşti — şi atunci mijesc zorii în arbori ploaia se opreşte şi turturelele cîntă. Rămii pentru totdeauna, în noapte, torţa mea. Dragostea mea îşi află în ochii tăi hrana şi flacăra. Vintul de noiembrie bate în geam. Tu dormi şi eu scriu şi totul este frumos, iubita : lumea, stelele, ogoarele şi fabricile. Rămîi pentru totdeauna, în noapte, torţa mea . Privirea ta să nu-mi lipsească nici o zi, niciodată , să nu se stingă în mine azurul acestei flăcări limpezi ca zilele ce cresc în patria mea. Eliseo Diego Copilul de pe plajă Ce iuţi sînt mîinile tale în nisip şi, prin lumină, modelînd figura, mai zburdalnice ca fericitele spume ! pustia penumbră a coastei acolo unde tu te aflai, ne întoarcem, noaptea — ce-mi mai rămîne acum diti tine ? se joacă în umbră, jignitor, un copil de aur. Luis Marie Antielegie Noi doi niciodată n-am căzut de acord, prietene. Pe atunci erau delirul, marihuana, foamea, și s-a isprăvit cu ea, pentru ca să povestesc. — tu ai zice laș. Niciodată n-am avut un chiștoc în gură și primeam — ce fericire — zi de zi la aceeaşi oră şi în familie, aşa parcă te-aş fi acuzat.) Nu sunt un cicălitor , vreau doar să-ţi amintesc unele discuţii şi punctele de vedere pe care le aveam la cafeneaua Las Antillas. Tu şi cu mine niciodată n-am fost de acord. Dar mai bine să lăsăm lucrurile şi amintirile aşa cum sînt. Le vom aranja. Ceea ce mă doare încă este încăierarea la care n-am fost de faţă şi din care ţi s-a tras moartea. Alberto Rocasolano Unde se află moartea Gîndeşte-te ce va ajunge inima mea cînd rădăcinile agresive ar suge tot ce iubim pe lumea aceasta. S-ar usca încetul cu încetul, n-ar fi uşor să mă întorc brusc, să mă agăţ cu ochii de şi să văd iarăşi stelele, sau cerul azuriu pe care de atîtea ori îl acolo unde viaţa rosteşte numele noastre. N-ar mai fi oraşul care niciodată n-a fost al profeţiile şi consemnele timpului inexorabil pe care ne-a fost dat să-l trăim unde n-aveau nici o însemnătate pătimaşele mele adeziuni şi totul îmi dădea brînci spre tăcere. Ştiu că afirmaţiile mi-au fost totdeauna mai grave ca îndoielile ; femeie, tu care eşti pămintul in care mi-am semănat sufletul te rog să înţelegi­ acolo unde se află moartea viaţa îşi rezervă Fina Garcia Marra. Şi tu Spuneai că eşti Viaţa, nu stăpînul ei. ...Şi Tu eşti singur. Epitaful eroului (la moartea lui CHE GUEVARRA) Numele lui nu se mai află in tainiţa pieptului său. Nu-l mai strigă pe el. Unduieşte în steaguri. Creşte deasupra pieţelor. Trebuie să înmulţească puntie. A trecut pe mîndrele stindarde. Va fi dreptate şi apoi nedreptate şi după aceea dreptate. Roieşte-te, astru al omului, peste băt­rina istorie, căci in fruntea ei mergi, în fruntea ei lui, mutîndu-te, întunecat, spre necunoscutul Soare ! Felix Pita Rodriguez Hanoi, trandafir de foc încins (fragment) Hanoi, Hanoi ! O, singuratic trandafir de foc încins. Peste lac, încă o dată ţie redat, Hanoi, roteşte-ţi spada. încă o dată în mîinile tale, mîndră, spada care n-a ştiut învăţa să fie infrîntă. încă o dată ţie redată. Hanoi, spada ta iarăşi izbînditoare, iarăşi. Trandafir de fier incandescent, ţi-ai încins, drept brîu al lumii, mărunt şi solitar, oţelul. Tu singur, tu gol de oţel tu între flăcări, singur şi incă o dată izbînditor. Raul Rivero Revoluţie Fericit era tatăl meu dorind să suie la ceruri cu mîinile strigmdu-le prietenilor : PATRIA LIBERTATE SFtRŞITUL VĂRSĂRII DE SlNGE. In româneşte de Aurel COVACI ... .■ -• . . 7 , . . .... .I geam Şi apoi vine Iar cînd Părăsit Şi eu eram timid (Ei, drace, o floare finalul contemplăm , nostru România literară 21 ■ . . .­­........... .

Next