România literară, iulie-septembrie 1971 (Anul 4, nr. 27-40)

1971-07-22 / nr. 30

r Tadeusz Rózewicz Amintiri din copilărie La lumina zilei era vesel ca o pasăre intre suliţele luminoase ale soarelui prin care singele urca-Smeul galben strălucea in avalanşa de fum cu ochiul unui balaur Băiatul a crezut că-i pasăre alerga prin luncile înverzite şi striga In întuneric mă urmăreşte respiraţia lui grăbită Masa pe care-mi pun capul e ca trunchiul copacului tăiat. Martor Tu ştii că exist cu forţa nu intra în odaia mea vezi ai putea cum tac deasupra coalei albe. Poţi scrie oare de dragoste auzind ţipetele celor omorîţi şi defăimaţi poţi scrie oare despre moarte uitîndu-te în ochii copiilor Nu intra cu forţa în odaia mea Vei vedea martorul mut şi stingher al dragostei care biruie moartea. Jaroslaw Iwaszkiewicz Zakopane M-am hotărît să merg în vară la Zakopane mi-am tot închipuit brazii verzi cerul albastru mă gîndeam iar cu Rytard iar cu Karol iar cu Wojtek Wawrytko dar mi-am amintit că nu mai sunt brazii verzi că nu mai e cerul albastru totul a fost pospăit cu zăpada încărunţelii şi m-a cuprins tristeţea * * * Pensie — cu doi de ie ca cuillerie ca spirie. Redă conţinutul cuprins în formă precum chipul lingurii în ochiul serii in ochiul ferestrii Gîndul sălăşluieşte în formă ca melcul în cochilia de culoare verde închis ca seva în bradul ce creşte în geam, din rădăcini ajunge-n crengi şi copacul devine casă, corp, formă în care încap gînduri şi versuri şi uneori jalea că ideea n-are loc în forme obişnuite. Leopold Staff Podul Cînd stăteam pe malul apei, Mari şi-nfuriate, Nu credeam că voi trece Peste acest pod, Îngrădit din trestie fragilă şi subţire, Legată cu nod. Am mers uşor ca un fluture, Şi greu ca un elefant. Am mers sigur ca un dansator Şi împleticindu-mă ca un orb, Nu credeam c-am să trec peste acest pod, Acum cînd stau pe celălalt mal, Nu cred că l-am trecut. Tolstoi Tolstoi a fugit de tristețe, Avea totul, deci n-avea nimic. Merg bucuros pe bulevarde fastuoase, Stăpîn pe umbra mea. KRYSTYNA WROBLEWSKA ŞCOALA (xilogravură) Antoni Slonimski Poezia Un clopot larg legănat E poezia. Tonu-i de bronz, bărbătesc. Vivos voco. Mortuos plango, Fulgura frango. Odinioară, Pe fiecare clopot Erau încrustate aceste cuvinte. Nu ne minte nici azi Clopotul cînd bate. Pe cei vii îi cheamă, Pe cei morţi îi plînge, Iar fulgerele le fringe. Zbor deasupra Persiei Zburam spre soare răsare. Orele se scurtau ca umbra dimineţii. In zbor jumătate de glob am luat in mină. Păstrîndu-l ca îmbrăţişarea de adio. Motoarele huruind au înghiţit universul, iar pe sub nori au apărut meleagurile Ţinuturilor pustii, din piatră Cărări aride, roşiatice, Albiile rîurilor secate. Totul se ofileşte, cum se ofileşte verdeaţa, De pe portalurile ruinelor persane şi de pe stâncile siriene Pe străzile calcaroase ale Evidului mort, Lumina orbitoare risipeşte stele false, Iar pe pămintul aruncat în goana năpraznică Rămîne numai piatra. Iar printre pietre — Albiile rîurilor secate. Wislawa Szymborska * * * . Se putea întîmpla. A trebuit să se întîmple. S-a întîmplat prea devreme. Mai tîrziu. Mai aproape. Mai departe. Nu ți s-a întîmplat ție. Ai scăpat că ai fost primul. Ai scăpat că ai fost ultimul. Că ai fost singur. Că oameni. Că-n stingă. Că-n dreapta. Că a plouat. Că umbra a căzut. Că a fost vremea însorită. Noroc că acolo a fost o pădure. Noroc că n-a fost nici un pom. Noroc cu șina, cu cîrligul, cu grinda, cu frîna, cu semnalul, cu curba, cu milimetrul, cu secunda. Noroc că briciul plutea pe apă. Ca urmare, cu toate că, deoarece, avînd în vedere. Ce-ar fi fost dacă mina, piciorul, cu un pas, cu un fir de păr se aflau lingă locul întîmplării. Deci ești ? Ai scăpat într-o, clipă ? Plasa era cu un ochi, iar tu prin ochiul acela ? Nu știu ce să cred, ce să spun. Ascultă. Ce repede îmi bate inima ta. Adam Wazyk Căutare Sínt oameni pe care-i întîlnesc după zeci de ani sínt alţii pe care mi-i aduc aminte în zadar nu ştiu dacă trăiesc iar dacă mai trăiesc ne ocolim ca orbii pe la intersecţii Ii văd pe cei care se rotesc veseli în zdrenţele amintirilor dar şi-n blănuri minunate focul se logodeşte cu apa — datele s-au zăpăcit — linoleumul a devenit oaza verdeţii Aş dori să caut pe cineva care ştie bine cum a fost pe omuleţul care cunoaşte firul primei ierbi L-am văzut de departe dar a dispărut în gloată era mai mărunţel ca odinioară Jan Brzekowski Poet murind păsărea rănită ascunde capul sub aripă pupilele sub pleoape nu-i cunoaşte nimeni limba chiar şi doctorului îi grăieşte cu plămînii goi se sufocă singuratecă groaznic de singuratecă în indiferenţa umană, nimeni nu-i ştie graiul unii mai înţeleg pe undeva limba duşmanilor limba camerelor de gazare deci ascund capul sub aripă — asta e cu mult mai neplăcut decit atunci cînd în anii tinereţii înţelegeam pasărea moare pe cracă şi nu spânzurată în vid aceasta-i mult mai tragic decit dispariţia din ochii lui Niegew a fetei pe care a cunoscut-o cind era flăcău ce ruşinos e să te ştergi de necunoscut cu rochia neagră care s-a cocoloşit pe sini. Jerzy Ficowski Viaţa Intîi plantele au înflorit Apoi noi Apoi ele Am venit pe lume pentru o clipă Florile sînt mai bătrîne ca noi Tinereţea nu-i înşelătoare Ci viteza plantelor Verdeaţa imobilă întrece roşeala Sîngelui nostru Doar aici Ne întâlnim Acum Intre verdeaţă Cu verdeaţă, în româneşte de Nicolae MAREŞ ___________________________________ 30 România literară IC *• lirică poloneză