România literară, iulie-septembrie 1971 (Anul 4, nr. 27-40)

1971-07-22 / nr. 30

Cîntăreţi şi arhitecţi ai Cetăţii Recenta Expunere a tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Consfătuirea de lucru a acti­vului de partid din domeniul ideologiei şi al activităţii politice şi cultural-educative se bucură de un profund ecou printre oamenii scrisului, astfel încît ne simţim obligaţi să procedăm la o reconsiderare a ritmului de muncă în toate domeniile culturii, la o mai sigură înscriere în prezent a elanurilor noastre. Imi propun să uzez de calitatea mea de redactor la o revistă literară pentru a-mi mărturisi cîteva impresii despre accepţia pe care ideea de publicaţie de un aseme­nea profil începe s-o capete adesea, cu speranţa că gîndurile mele se intîlnesc şi cu ale altor colegi din „cerneală". Din capul locului trebuie afirmată calitatea mereu sporită a textelor tipărite în ultimii ani de către revistele noastre de cultură, intenţia lor tot mai apăsat exprimată de a se înnoi, de a fi la înălţimea, deci, a linii­lor de forţă prin care se exprimă Ţara, conectîndu-ne energiile la un ritm gene­ral, patetic şi proteic... Nu facem altceva decît să continuăm fericite tradiţii, fiindcă noi n-am fost nicio­dată săraci în reviste şi jurnale culturale şi explorarea bibliotecilor ne dovedeşte existenţa unor publicaţii care au impus va­lori durabile şi care, in timp, au fost mesa­gerele unor idei înaripate. Avem adesea nostalgia lor (şi pe unele le invocăm poate în chip nemeritat), avem impresia că ele apar şi azi — cu nume schimbate, ori cu nume vechi înnobilate de curgerea anilor — că ele se continuă din generaţie în generaţie şi că ne continuă. „Viaţa Româ­nească", „Tribuna", „Astra", „Vatra“, „Convorbiri literare“, „Familia", „Ateneu" apar şi azi cu ştiutele frontispicii şi ne sim­ţim privilegiaţi să colaborăm la reviste în­temeiate de Vulcan, Slavici, Maiorescu, Ibrăileanu, ori Bacovia. Dar revistele „bătrînilor" n-au fost numai colecţii de texte literare cum încercăm adesea să prefacem revistele noastre de azi, ele aveau programe estetice decise şi, mai ales, urmăreau împlinirea unor ţeluri politice şi de multe ori metafora pană­­spadă căpăta o accepţie concretă. Era o vreme în care literatura se compunea de-a dreptul în cărţi, iar revistele „combateau" superb, mereu în actualitate, răspunzînd întrebărilor timpului. A face presă, atunci cînd ai chemare către muze mai diafane, nu înseamnă a-ţi trăda vocaţia, ci, dimpotrivă, cred că îţi în­gădui luxul unui atelier în plus în care ver­bul e pus în slujba chemărilor Cetăţii. Există deprinderea comodă de a umple pagini întregi cu proze, versuri şi texte critice, uitînd că o adevărată revistă nu se poate lipsi şi de alte genuri gazetăreşti devenite clasice, genuri a căror practicare cere — desigur — o „specializare“ anume şi care, adesea, duc „greul“ unei publicaţii care se respectă. Ancheta, interviul, infor­maţia îşi au locuri bine definite în cinul cernelurilor şi noi nu ne putem lipsi de ele, mai mult, suntem­ obligaţi să le dăm viaţă în epoca noastră în care foamea de inedit, foamea de fapte şi de documente precise, lipsite de „aura" romanţatoare, capătă aspecte nebănuite. Vorbim despre întreţinerea dialogului cu cititorii, uitînd că ei pot fi chiar co-autori ai paginilor noastre şi simpla reproducere a corespondenţei primite la redacţie nu umple un adevărat gol, tot mai des resim­ţit. Am avut norocul — generaţia mea — să-i întîlnim pe Galaction, Camil Petrescu, Perpessicius, Blaga, Barbu, Voiculescu, Vinea, dar de cite ori i-am abordat cu „armele“, antipatice, e drept, ale autorului de interviuri ? Mărturii fundamentale s-au risipit în neant, pagini ale literaturii române s-au pierdut... Nu i-a venit nimănui ideea să vină în amfiteatrul Odobescu, al Uni­versităţii, însoţit de un stenograf ? De ce ştim atît de puţine lucruri din gura lui Gheorghe TOMOZEI (Continuare in pagina 2) FLORICA IOAN OMAGIU Cicerone Theodorescu Aprinsa primăverii goană Urla un bărăgan de iarnă. Ieşeam în cale-i, răzbătind. Un cosmic ger părea, flamînd, Asupra lumii că se-ntoarnă. Jucînd ca spirtul în povarnă îngheţul ne-ar fi prins curînd... Urla un bărăgan de iarnă. Ieşeam în cale-i, răzbătind. Dar ochii mai ştiau să cearnă Poteci de soare scăpărînd Şi-aprinsa primăverii goarte Ştia c-o aşteptăm — pe cînd Urla un bărăgan de iarnă V_____________________________ Luntrea Prin timp o luntre ne purta Din ţărmul morţii-n ţărmul vieţii. Rînjeau dezastre-n bolta grea. Cicloane-şi prăbuşeau nămeţii. N-a-nfrunt-o nici o piază rea. Prinosul inimii-aduceţi-i ! Prin timp o luntre ne purta Din ţărmul morţii-n ţărmul vieţii. M­ai umblă spectre, pe cînd ea Răzbeşte-n împietrirea ceţii : Departe de-a lui Charon stea, Spre steaua pură-a dimineţii, Prin timp o luntre ne purta... ______________________| Proletari din toate țările. lWfti-Yo ! ~ ^ În acest număr : Dumitru GHIŞE : Valoare şi unităţi de măsură . Şerban CiCCuiLESCU : Către poezia vremii noastre Argumentul Hunedoara Reportaj de Vasile NICOROVICI Georgeta HORODINCĂ : Reflecţii profane despre artă şi filozofie • Petru POPESCU : Pentru oamenii acestui pămînt Lirică poloneză SZÁSZ János : Declaraţie de dragoste • Ce e nou în cultura cubaneză Hölderlin - poet politic Mamaia 1971

Next