România literară, iulie-septembrie 1971 (Anul 4, nr. 27-40)

1971-08-05 / nr. 32

Opinia publică şi etica muncii De cîţiva ani în România se stimulează stăruitor opinia publică. Tema cea mai frecventă care alimentează această dez­voltare este etica muncii. Prin persuasivă conjugare, cei doi termeni au început să fie aşezaţi în relaţie condiţională, lucru de fel rău, deoarece asta denumeşte o anume realitate, despre care vreau să vorbesc. Foarte mulţi nu concep azi opi­nia publică decît ca o porta-voce a prin­cipiilor de moralitate nouă şi, viceversa, etica muncii nu poate fi despărţită de or­ganul pe care îl binemerită — exerciţiul de opinie. Restricţia de înţelesuri e doar aparentă, formală ; sensul unei astfel de judecăţi contează, îl găsesc în actuala stare de spirit întreţinută de propunerile tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind e­­dificarea politico-ideologică şi moral-e­­ducativă a naţiunii. Trăim într-o Românie cu atita mişcare materială dezlănţuită şi atîta neprevăzut omenesc creator, încît principiile de etică au ajuns (firesc) la un stadiu de extremă ramificaţie şi se stabilesc (de asemeni, fi­resc) prin gesturi aproape spontane, din mers; spiritul lucid, creator, e chemat să-şi găsească dascăli nu numai in cărţi, în arte, în filozofii, ci se scaldă în mişca­rea şi acţiunea înseşi, de unde îşi extrage prospeţime, mobilitate, forţă de a se acor­da cu marşul colectivităţilor pe care le serveşte. Procesul este frumos şi irever­sibil. Intr-o societate cu arderi rapide inerţia de gîndire şi instalarea în idei confortabile este o sublimă iluzie ; mai devreme sau mai tirziu trişorii sunt striviţi de tăvălugul înnoirilor. Este soluţia dură, cea mai morală a dezvoltării. După acest ,preambul întrebarea se im­pune : cum determinăm nivelul de sănă­tate morală a unei naţiuni ? care-i moda­litatea de a citi cu un ochi acut şi cu o cit mai redusă şansă de greşeală înlâun­­trul foarte ramificatului arbore de morală al a­cestui timp şi al acestei societăţi ? * Cum vor proceda (mă întreb) nişte învă­­­­ţaţi care vor să „citească" psihologia şi comportamentul din România socialistă la un sfert de veac de la întemeierea ei în structură nouă ? Cum vor stabili aceştia coordonatele de etică în care se exprimă fluxul intim, înnoitor al românilor pe a­­mintitul parcurs ? Ceea ce mi se pare limpede şi ceea ce vrea să afirme în esenţă însemnarea de faţă este că aceşti cercetători, gata să se pronunţe cu privire la natura etică şi la comportamentul social, nu vor putea să ignore — ce ? — una din oglinzile puter­nic expresive ale conştiinţei de azi, şi anume, opinia publică , e o plasmă a­­ceasta, un mediu de viaţă, şi are darul, aş zice unic, de a concentra ca într-un focar spectral, fără o riguroasă ordine ştiinţifică, aparent întimplător şi haotic, cu afirmări şi infirmări continui, evident, şi cu unele contradicţii, însă cu argumentele de necontestat ale omenescului, tocmai ceea ce abstracţiunea, cifra, raţionamentul pur pot exprima doar în secţiuni statice. O­­glinda asta care-i opinia publică are, dacă ne gîndira bine, nu numai rolul de receptacol al prefacerilor dinlăuntrul con­ştiinţei sociale, are nu numai calitatea de a „arăta" dialectica acestor prefaceri, ci — lucru fundamental­­ — le sporeşte prin­­tr-o iradiantă persuasiune, „contaminea­ză" cu cîştigurile de noutate, cu spirit mi­litant, civic, responsabil pe toţi cei care se află în perimetrul ei de emisie ; şi întreb, la rîndu-mi, cine se poate sustrage aces­tui formidabil, prestigios, dar uneori şi fascinant judecător de etică şi compor­tament care este opinia publică ? ! Ceasul pe care îl parcurgem probează aceasta. Este un merit inestimabil al Partidului Comunist Român că a făcut din exerciţiul de opinie publică o unealtă de construc­ţie de prim ordin în actualele rînduieli de dezvoltare multilaterală românească. Fap­tul că nici un act de politică nu se pro­duce fără a fi fost aruncat prealabil în cîntarul opiniei publica vorbeşte de la sine, este demonstraţia de seriozitate şi putere în acţiune, e cheia justeţei in solu- POP Simion in acest număr: AI. PIRU : Postumele lui Miron Radu Paraschivescu • Dumitru GHIŞE : Ideea de om Umorul lui Sadoveanu Versuri de Al. Andriţoiu Şerban CIOCULESCU G. Topîrceanu — intim Personaj şi personalitate umană­­ • Ce e nou în cultura turcă e Arrabal: Baal Babylon Flagelul drogului MATTIS TEUTSCH STEAGURI (Continuare în pagina 2) Poemul patriei Răsări prin cer tu viaţă făr-de moarte iar pe pămînt o clipă dezmiardă muritorii şi Patria priveşte-mi-o. Noi de atîta timp deschidem ochii fără margini să te putem cuprinde şi tot de-atîta timp sînt nedormiţi Poeţii. Cit de întinsă-i neiubita carne a viilor şi-a morţilor, sub raza ta cea mare tresare luminînd grădinile cu trandafiri şi gloria şi lacrima n­aştri în seară gemeni le urcă-n vîrful nopţii neasemuit Poetul. In zare şi-n pămîntul de ceară tot se pierde cu şoimii şi cu duşii, numai aici rămîne înaltă pînă-n miezul pămîntului fecioara eternă iar Poeţii cîntă la umbra ei a sîngelui fricoasă dezmierdare. Căci mare este teama de moarte dar mai eşti Patrie, tot ce în cer apune şi pe pămînt răsare doru-ţi înduplecă iar lacrima şi gloria în veci cu Poeţii tăi le împărţi. George Alboiu mare

Next