România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)
1971-10-14 / nr. 42
Goldoni Sanda Manu repetă la Teatrul Bulandra Mincinosul de Godoni, rolul principal fiind încredinţat lui Ion Caramitru. Premieră în sat Premiera inaugurală a Teatrului din Oradea, cu Omul care... de Horia Lovinescu, în regia tînărului Alexandru Colpacci, a avut loc în comuna Ţinca, judeţul Bihor, unde teatrul susţine, de altfel, o stagiune permanentă. Soldăţelul de plumb A doua lucrare din repertoriul curent, prezentată gălăţenilor de teatrul de stat local, e Soldăţelul de plumb de Saşa Lichy (16 octombrie). Piesa e şi în repertoriul Teatrului „Ion Creangă“ din Capitală. In „Zilele culturii brăilene“ La Brăila, stagiunea s-a deschis duminică 10 octombrie, în cadrul „Zilelor culturii brăilene“, cu Ecaterina Teodoroiu de N. Tăutu, protagonistă fiind Elena Buhoci-Gurgulescu, iar regizor Dumitru Dinulescu. La Braşov Viitorul spectacol shakespearian, Noaptea regilor, i-a fost încredinţat regizorului Eugen Mercus. Oaspeţi la Bacău Teatrul dramatic „George Bacovia“ îl are pe afişul începutului de stagiune, ca oaspete, pe regizorul iugoslav Bora Grigorievici, care a montat aici Nunta lui Krecinski, comedie a clasicului rus A. Suhovo- Kobîlin. Tot la începutul stagiunii s-a prezentat şi Interesul general de Aurel Baranga. Teatrul de Nord Teatrul de Nord din Satu-Mare inaugurează anul teatral cu Nota zero la purtare de V. Stoenescu și O. Sava, supravegheată regizoral de Ion Deloreanu, în decorurile Deliei Ioaniu. Ştafeta nevăzută Piesa lui Paul Everac, Ştafeta nevăzută, reluată, nu de mult şi de televiziune, şi anunţată în programul Teatrului Mic din Capitală, a constituit primul spectacol al Teatrului „Valea Jiului“ din Petroşani (regia Marcel Şoma, scenografia Aurel Florea). Basme persane O suită de basme persane constituie suportul literar al spectacolului pentru copii Bu-Ali, a doua premieră a Teatrului „Ţăndărică“ (regia Ştefan Lenchiş, păpuşi Ella Conovici). Mutter Courage Lucian Giurchescu repetă, la Teatrul de Comedie, piesa lui Brecht, care va avea astfel cea dinţii premieră bucureşteană a ei. Alt spectacol Brecht, cu Opera de trei parale, pregăteşte Teatrul Naţional din Timişoara. Romain Rolland, dramaturgul Cea dinţii piesă a lui Romain Rolland pe care o vom vedea la noi e Jocul dragostei şi al morţii, înscrisă în repertoriul Teatrului „Nottara“. Tot aici, Lorenzaccio de Alfred de Musset. Reîntîlnire cu Gorki După memorabila creaţie a Luciei Sturdza Bulandra, Marga Anghelescu, actriţă a Teatrului Giuleşti, se încumetă să abordeze rolul Vassei Jeleznova. ...Și cu Hemingway O adaptare scenică a romanului lui E. Hemingway. Pentru cine bat clopotele, se va pune în scenă la Baia-Mare. Dansul trandafirilor Piesa autorului bulgar Valeri Petrov se va juca la Bîrlad. Altă lucrare bulgară, Procurorul, de Gheorghe Djagarov, a cărei premieră pe ţară a avut loc anul trecut la Galaţi, va fi prezentată anul acesta şi de Naţionalul clujean. Poezie ibseniană Peer Gynt va fi reprezentată, în această stagiune, la Piatra-Neamţ. 20 România literară v Teatrul „Maiakovski la Bucureşti // Se împlinesc zece ani de cînd bucureştenii au făcut cunoştinţă cu Teatrul „Maiakovski“ din Moscova. în 1961, Nikolai Ohlopkov ne înfăţişa admirabila Poveste din Irkuţk, o simfonie lirică la patru piane (două erau chiar pe scenă), drama Hotel Astoria şi comedia Viori de primăvară. Reputatul om de teatru1 continua, în forme cutezătoare şi cu o gîndire originală, crezul artistic al întemeietorului acestei scene, Meyerhold, care a impus noi modele de expresivitate, prin expurgarea actului scenic şi stilizarea extremă a imaginii. Azi, noul conducător al instituţiei, Andrei Goncearov, pare a opta pentru o soluţie de continuitate creatoare, centrînd riguros metafora scenică pe personaj, căutînd nu o ambianţă telurică, ci o stare de spirit, sugerînd o posibilitate directă de dialog între eroi şi spectatori, pe un fond copfesiv şi într-o structură accentuat lirică. ,, Probabil că şi în alegerea literară e infuză ideea lui Ohlopkov că proza lui A. Fadeev, unul dintre marii realişti ai epocii sovietice, are virtuţi dramaturgice, căci Ohlopkov a dramatizat şi înscenat, întîia oară, Tinara gardă. Infrîngerea, viguros şi tumultuoos roman de tinereţe (1927) al aceluiaşi autor, e adaptat acum de M. Zaharov (care semnează şi direcţia de scenă) în colaborare cu I. Prut, ca un poem dramatic-muzical. Pe scena nudă, pe un platou negru, înclinat, mărginit doar de cîteva trunchiuri de arbori care capătă, din cînc în cînd, ciudate fosforescenţe (scenografia V. Levental), e răsfoită cronica patetică a unui detaşament de partizani sovietici din ţinutul Primorie, în Siberia extrem-orientală, în timpul vijeliosului război civil. E povestea unei lupte crîncene, de un eroism răscolitor, dar pe scenă nu ni se înfăţişează nici o bătălie (ele sînt evocate excelent de muzica amplă, adîncă, sugestivă a lui A. Nikolaev şi de formarea şi desfacerea grupurilor), prezentîndu-ni-se în schimb marea preschimbare a oamenilor în necontenite şi aspre lupte cu ei înşişi. In acest fel, deşi — ca în orice a■daptare teatrală a unei proze analitice de intense sondaje psihologice şi cu bogat comentariu al scriitorului — şi aici se pierd multe din mobilurile sufleteşti ale personajelor şi din spiritualitatea lor, ceva din esenţa romanului se păstrează : complexitatea procesului transformator şi modelator al caracterelor, în viitoarea unui război drept şi în văpaia unei credinţe noi, credinţa comunistă. Fadeev n-a construit scheme şi nu ne-a prezentat idoli, ci oameni feluriţi, puternici şi slabi, minaţi de incertitudini şi tare morale, dar totodată capabili de jertfe sublime pentru un ideal. Aceşti oameni au evoluţii sinuoase, cu reacţii imprevizibile , ceea ce se obţine la capătul cumplitului lor drum prin foc şi singer unitatea detaşamentului, a celor 19 oameni care au scăpat din încercuirea vrăjmaşului, o calitate colectivă nouă, surprinzătoare şi de o mare rezistenţă, sudată de încredere reciprocă. Eroul romanului, Levinson, e unul din cele mai frumoase şi mai cuprinzătoare personaje ale literaturii sovietice. Fadeev îl descrie ca pe un om bolnav, slab, chinuit de nesiguranţă, neavînd „nici forţa fizică, nici ţinuta militară“ necesare unui comandant de partizani. In cursul gravelor probe de foc, nevoit fiind adesea să se biruie pe sine, Levinson se autoeducă, dobîndeşte experienţă, stratifică într-însul toate amărăciunile înfrîngerii şi sădeşte, în el şi în ceilalţi, pe acest sol sufletesc amar, o putere nouă, de neînfrînt. Aceasta e şi evoluţia scenică a eroului. Actorul A. Djigarhanian îl concepe ca pe un om suferind, suspicios, gata să se repeadă şi gata să se ferească, o inteligenţă greoaie, un şef care nu izbuteşte să impună disciplina militară necesară, care nu are nici un fel de soluţie prestabilită în problemele gingaşe ale conducerii oamenilor, nici în cele, crude, ale războiului.Personajul evoluează încet, dificultuos, artistul se fereşte de patos şi retorică, pipăie prudent drumul, e închis, interiorizat, pînă cînd cucereşte autoritatea morală datorită căreia, credem, suntem convinşi că e urmat şi că decizia lui, suplă, realistă, poate deveni eficace. El construieşte un erou ce refuză a se recunoaşte ca atare, dintr-o abnegaţie absolut autentică — şi în această autenticitate ireproşabilă stă izbînda artistică meritorie a interpretului. In jurul său, eroi populari configurează o tipologie pe care cele mai bune cărţi, piese şi filme sovietice (printre care şi hifrîngerea) au acreditat-o ca definitorie pentru epoca revoluţiei şi a războiului civil. Partizanul Morozko (I. Chlupin) — a cărui judecare (a furat pepeni) e un foarte frumos moment regizoral, cu „juriul“ ţăranilor şi soldaţilor în semicerc, pe jos — partizanul Meteliţa (E. Lazarev), omorit de cazaci, într-un moment scenic iarăşi remarcabil, — glonţul ucigaş făcînd ca pe retina eroului făpturile să înceapă a pluti, ca într-un vis vătuit, — zbuciumata Varia (Svetlana Mizeria— care a fost şi Varia în Poveste din Irkuţk), Mecik, (E. Karelskih) tînărul intelectual prea răsucit către sine şi opac pentru ca să nu eşueze în derizorie trădare şi alţii, mulţi, uneori poate prea sever reduşi în raport cu bogăţia literaturii originare, sînt gîndiţi în aşa fel incit să ilustreze aserţiunea la care ţinea scritorul — „războiul civil a triat materialul uman“. Scenic, sînt organizaţi mereu în compoziţii fluente, pe linii evanescente, în instabilitatea ce era chiar a existenţei lor de luptători. înfrînţi, aproape decimaţi, ei rămîn mai tari şi mai buni decit au fost la început, gata să reînceapă mai bine şi mai limpede, explicînd indirect, într-o admirabilă imagine, un aspect al unui proces istoric uriaş încununat de realităţile de azi. Teatrul „Maiakovski“ îşi începe astfel turneul românesc cu un spectacol reprezentativ pentru potenţele sale, pentru nobila idee artistică ce-l călăuzește, pentru spiritul contemporan în expresie. Valentin SILVESTRU Scenă din „Infrîngerea", după Fadeev