România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)

1971-10-14 / nr. 42

E*” .251 Vlaicu BARNA Solemnitate Pădurea îşi serba centenarele şi în inima fiecărui stejar se înscriu cercurile vii şi exacte ale anilor care atestă şcolirea lui Ştefan, a lui Iloria şi Tudor, a lui Bălcescu şi a domnitorului Cuza salutind călare cu mina la cozorocul de lac negru al chipiului împodobit cu ceaprazuri de fir. Pădurea îşi serba centenarele cu mistreţii şi cerbii în ţinută de gală, cu vigilenţa nocturnă a bufniţelor, cu tot păsăretul în pene în frunte cu ciocănitoarea care bătea ritual în porţile de Maramureş ale cerului. Camil BALTAZAR Frumoasă, lungă, toamnă... Septembrie cu-obrazu-mbujorat De revărsările de vară, Este atotputernicu-mpărat Al tuturor culorilor ce dară Verii nebănuitul ei curat. E o luxură-a toate,-n policrom Veșmînt, fără asemănare, Prin chipul cum în fiecare pom, Culorile, în lentă decantare, îşi schimbă, nalt, atom lingă atom. Frumoasă, lungă toamnă românească, Cu-acel metalic zvon de roadă, Tu faci în noi ecourile să crească, Fiind cea mai năpădită de podoabe, Iar gliei dai, prin multele contraste Şi prin cromaticele ei obade, Timbru din tandrele cantate faste. Constantin NISIPEANU Tristeţi De cite ori iau timpul ochean şi privesc înapoi mă întristează unele prejudecăţi, unele măşti, aşa cum mă întristează catargele corăbiilor cînd depărtarea le soarbe din cupa orizontului tacticos cum ar sorbi o ceaşcă de cafea. Mă întristează stelele şi luna cînd norii chinuiţi de foame încep să le roadă în dinţi cum îşi rod clinii ciolanul. De cite ori iau depărtarea ochean şi privesc de pe ţărm cum se dezlănţuie marea împinsă din spate de pieptul robust al furtunii, mă întristează pumnii mateloţilor pe care îi simt sîngerînd cînd izbesc uraganul în frunte să-l ameţească, să-i imobilizeze turbatele gheare ce încearcă să frîngă luntrea în două. Mă întristează unele nopţi somnoroase aşa cum mă întristează umerii cînd apasă cu toată greutatea pe ei răspunderea depărtărilor. Toate aceste amare tristeţi le-am îmbarcat pe o luntre şi le-am dat pe seama valurilor, şi a vîntului, să le împingă din spate spre gura căscată a nopţii. I mma Anghel DUMBRAVEANU Pasărea Pasărea s-ascunde toată ziua de mine. Uneori o văd trecînd pe rîu şi uitîndu-se-n apă. Uneori rămîne pe-o piatră şi-ascultă. Aş vrea s-o strig, dar pleacă din nou. De parc-ar duce mesaje ciudate între un lucru şi altul. — Vino, îi spun, s-apropie seara. Vino şi dormi între cuvintele mele. Spune-le zborul tău şi mirarea. Dar pasărea tace şi s-aruncă în cer, între seminţele nopţii. Tîrziu, vine în vis şi mă cheamă In iarba rară şi arsă a verii, Spune ceva neînţeles şi se preschimbă-n femeie. — Tu eşti femeia mea pe care-am pierdut-o, Lasă-mă iar să-ţi ating trupul cu buzele. Tu eşti femeia mea, îi spun alergînd, Lasă-mă să-ţi mingii părul cu miros de soare. Dar ea tace şi se-ndepărtează mereu, Şi braţele ei se preschimbă în aripi, Şi mersul ei se preschimbă în zbor, Şi devin singur ca la-nceput. Tudor GEORGE Clipa alpină Prea răbdător, de fiecare pas Cu care-alint nebănuita treaptă, Cu priza mîinii tandră şi-nţeleaptă Mulindu-se-ntre stînci ca-ntr-un pervaz,­­ Tot strădui către-o creastă ce m-aşteaptă In empireul ei, să fac popas, Nimbat de nori, într-un olimpic ceas, De mult rîvnit, din vremea mea inaptă ! O, alpinism de taină — trudnic spor, Cu deştele, cu coatele, Străin de grija şi de fala lor Escaladînd tot muntele, d-a dreptul1 Tot timpul meu contras doar într-o Mi-am preschimbat tîrîșul cu pieptul — Clipă ! în aripă ! ■I m . -i* • Emil GIURGIUCA Coresi Legatele deschise de sub peceţi fierbinţi Ca vechile pămînturi de vis ce-ajung la noi Lucrate de unelte de mină de părinţi, Un abur de pădure înalţă de pe foi. Şi astfel primăvara începe-se. Ca inul De moale e suflarea şi lemnele-nverzesc Iar sufletul, aprinsul, ca pe-un sfînt aer ţinu-1 Şi-l poartă peste pagini cuvinte ce slujesc. întoarcerea Toate se-adună ca rouă din frunză. Pădurea a venit lingă pridvor, Greierii, holdele dau să pătrunză Cămara inimii fără zăvor. Copilul sunînd din bucium de corn, Turma pe rouă de iarbă călcînd Şi ciutura albă din care îmi torn Pe faţă şuvoaie de soare, de-argint. Cuvinte netrecute-n dicţionar Care mîhnite tăceau că în curînd voi pleca, Vorbele mici uitate-n ogradă răsar In preajmă îngînînd : abua, abua. ■K ■ ■■■■nag Ioana Kassargian : Muzica România literară 19

Next