România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)

1971-10-14 / nr. 42

Teatrul „Maiakovski la Bucureşti // Se împlinesc zece ani de cînd bucu­­reştenii au făcut cunoştinţă cu Tea­trul „Maiakovski“ din Moscova. în 1961, Nikolai Ohlopkov ne înfăţişa admira­bila Poveste din Irkuţk, o simfonie li­rică la patru piane (două erau chiar pe scenă), drama Hotel Astoria şi come­dia Viori de primăvară. Reputatul om de teatru1 continua, în forme cuteză­toare şi cu o gîndire originală, crezul artistic al întemeietorului acestei sce­ne. Meyerhold, care a impus noi mo­dele de expresivitate, prin expurgarea actului scenic şi stilizarea extremă a imaginii. Azi, noul conducător al ins­tituţiei, Andrei Goncearov, pare a opta pentru o soluţie de continuitate crea­toare, centrînd riguros metafora sce­nică pe personaj, căutînd nu o ambian­ţă telurică, ci o stare de spirit, suge­­rînd o posibilitate directă de dialog în­tre eroi şi spectatori, pe un fond coo­­fesiv şi într-o structură accentuat li­rică. ,, Probabil că şi în alegerea literară e infuză ideea lui Ohlopkov că proza lui A. Fadeev, unul dintre marii realişti ai eoocii sovietice, are virtuţi drama­­turgice, căci Ohlopkov a dramatizat şi înscenat, întîia oară, Tinára gardă. In­­frînrerea, viguros şi tumultubs roman de tinereţe (1927) al aceluiaşi autor, e adaptat acum de M. Zaharov (care semnează şi direcţia de scenă) în co­laborare cu I. Prut, ca un poem dra­­matic-muzical. Pe scena nudă, pe un platou negru, înclinat, mărginit doar de cîteva trunchiuri de arbori care capătă, din cînch în cînd, ciudate fos­forescenţe (scenografia V. Levental), e răsfoită cronica patetică a unui de­taşament de partizani sovietici din ţinutul Primorie, în Siberia ex­­trem-orientală, în timpul vijeliosului război civil. E povestea unei lupte crîncene, de un eroism răscolitor, dar pe scenă nu ni se înfăţişează nici o bă­tălie (ele sínt evocate excelent de mu­zica amplă, adîncă, sugestivă a lui A. Nikolaev şi de formarea şi desfa­cerea grupurilor), prezentîndu-ni-se în schimb marea preschimbare a oa­menilor în necontenite şi aspre lupte cu ei înşişi. I n acest fel, deşi — ca în orice a­­■daptare teatrală a unei proze ana­litice de intense sondaje psihologice şi cu bogat comentariu al scriitorului — şi aici se pierd multe din mobilurile su­fleteşti ale personajelor şi din spiri­tualitatea lor, ceva din esenţa roma­nului se păstrează : complexitatea pro­cesului transformator şi modelator al caracterelor, în viitoarea unui război drept şi în văpaia unei credinţe noi, crfedinţa comunistă. Fadeev n-a con­struit scheme şi nu ne-a prezentat idoli, ci oameni feluriţi, puternici şi slabi, minaţi de incertitudini şi tare morale, dar totodată capabili de jertfe sublime pentru un ideal. Aceşti oameni au evo­luţii sinuoase, cu reacţii' imprevizibile ; ceea ce se obţine la capătul cumplitu­lui lor drum prin foc şi singe e uni­tatea detaşamentului, a celor 19 oa­meni care au scăpat din încercuirea vrăjmaşului, o calitate colectivă nouă, surprinzătoare şi de o mare rezisten­ţă, sudată de încredere reciprocă. Eroul romanului, Levinson, e unul din cele mai frumoase şi mai cuprin­zătoare personaje ale literaturii sovie­tice. Fadeev îl descrie cg pe un om bolnav, slab, chinuit de nesiguranţă, neavînd „nici forţa fizică, nici ţinuta militară“ necesare unui comandant de partizani. In cursul gravelor probe de foc. nevoit fiind adesea să se biruie pe sine, Levinson se autoeducă, do­­bîndeşte experienţă, stratifică într-în­­sul toate amărăciunile înfrîngerii şi sădeşte, în el şi în ceilalţi, pe acest sol sufletesc amar, o putere nouă. de neînfrînt. Aceasta e şi evoluţia scenică a ero­ului. Actorul A. Djigarhanian îl concepe ca pe un om suferind, suspicios, gata să se repeadă şi gata să se ferească, o inteligenţă greoaie, un şef care nu izbuteşte să impună disciplina militară necesară, care nu are nici un fel de soluţie prestabilită în problemele gin­gaşe ale conducerii oamenilor, nici în cele, crude, ale războiului. (Personajul evoluează încet, dificultuos, artistul se fereşte de patos şi retorică, pipăie pru­dent drumul, e închis, interiorizat, pînă cînd cucereşte autoritatea morală da­torită căreia, credem, sfiitem convinşi că e urmat şi că decizia lui, suplă, realistă, poate deveni eficace. El con­struieşte un erou ce refuză a se recu­noaşte ca atare, dintr-o abnegaţie ab­solut autentică — şi în această autenti­citate ireproşabilă stă izbînda artistică meritorie a interpretului. In jurul său, eroi populari configu­rează o tipologie pe care cele mai bune cărţi, piese şi filme sovietice (printre care şi hifrînge­­rea) au acreditat-o ca definitorie pentru epoca revoluţiei şi a războiu­lui civil. Partizanul Morozko (I. Ohlupin) — a cărui judecare (a furat pepeni) e un foarte frumos mo­ment regizoral, cu „juriul“ ţăranilor şi soldaţilor în semicerc, pe jos — par­tizanul Meteliţa (E. Lazarev), omorit de cazaci, într-un moment scenic ia­răşi remarcabil, — glonţul ucigaş fă­­cînd ca pe retina eroului făpturile să Scenă din „Infrîngerea", după Fadeev înceapă a pluti, ca într-un vis vătuit, — zbuciumata Varia (Svetlana Mizeri •— care a fost şi Valia în Poveste din Irkuţk), Mecik, (E. Karelskih) tînărul intelectual prea răsucit către sine şi opac pentru ca să nu eşueze în derizorie trădare şi alţii, mulţi, uneori poate prea sever reduşi în raport cu bogăţia literaturii originare, sínt gîn­­diţi în aşa fel incit să ilustreze aser­ţiunea la care ţinea scritorul — „răz­boiul civil a triat materialul uman“. Scenic, sínt organizaţi mereu în com­poziţii fluente, pe linii evanescente, în instabilitatea ce era chiar a existen­ţei lor de luptători. înfrînţi, aproape decimaţi, ei rămîn mai tari şi mai buni decit au fost la început, gata să reîn­­ceapă mai bine şi mai limpede, expli­­cînd indirect, într-o admirabilă imagi­ne, un aspect al unui proces istoric uriaş încununat de realităţile de azi. Teatrul „Maiakovski“ îşi începe ast­fel turneul românesc cu un spectacol reprezentativ pentru potenţele sale, pentru nobila idee artistică ce-1 călă­uzeşte, pentru spiritul contemporan în expresie. Valentin SILVESTRU v Goldoni Sanda Manu repetă la Teatrul Bulandra Minci­nosul de Godoni, rolul principal fiind încredinţat lui Ion Caramitru. Premieră în sat Premiera inaugurală a Teatrului din Oradea, cu Omul care... de Horia Lo­­vinescu, în regia tînăru­­lui Alexandru Colpacci, a avut loc în comuna Ţinea, judeţul Bihor, unde teatrul susţine, de altfel, o stagiune perma­nentă. Soldăţelul de p!umb A doua lucrare din re­pertoriul curent, prezenta­tă gălăţenilor de teatrul de stat local, e Soldăţelul de plumb de Saşa Lichy (16 octombrie). Piesa e şi în repertoriul Teatrului „Ion Creangă“ din Capitală. In „Zilele culturii brăilene“ La Brăila, stagiunea s-a deschis duminică 10 octombrie, în cadrul „Zi­lelor culturii brăilene“, cu Ecaterina Teodoroiu de N. Tăutu, protagonistă fiind Elena Buhoci-Gur­­gulescu, iar regizor Du­mitru Dinulescu. La Braşov Viitorul spectacol sha­kespearian, Noaptea regi­lor, i-a fost încredinţat regizorului Eugen Mer­­cus. Oaspeţi la Bacău Teatrul dramatic „Geor­ge Bacovia“ îl are pe afişul începutului de stagiune, ca oaspete, pe regizorul iugoslav Bora Grigorievici, care a mon­tat aici Nunta lui Kre­­cinski, comedie a clasi­cului rus A. Suhovo- Kobîlin. Tot la începutul stagi­unii s-a prezentat şi In­teresul general de Aurel Baranga. Teatrul de Nord Teatrul de Nord din Satu-Mare inaugurează anul teatral cu Nota zero la purtare de V. Stoe­nescu şi O. Sava, supra­vegheată regizoral de Ion Deloreanu, în decorurile Deliei Ioaniu. Ştafeta nevăzută Piesa lui Paul Everac, Ştafeta nevăzută, reluată, nu de mult şi de televi­ziune. şi anunţată în pro­gramul Teatrului Mic din Capitală, a constituit pri­mul spectacol al Teatru­lui „Valea Jiului“ din Petroşani (regia Marcel Şoma, scenografia Aurel Florea). Basme persane O suită de basme per­sane constituie suportul literar al spectacolului pentru copii Bu-Ali, a doua premieră a Teatru­lui „Ţăndărică“ (regia Ştefan Lenchiş, păpuşi Ella Conovici). Mutter Courage Lucian Giurchescu re­petă, la Teatrul de Co­medie, piesa lui Brecht, care va avea astfel cea dinţii premieră bucureş­­teană a ei. Alt spectacol Brecht, cu Opera de trei parale, pregăteşte Teatrul Naţio­nal din Timişoara. Romain Rolland, dramaturgul Cea dinţii piesă a lui Romain Rolland pe care o vom vedea la noi e Jo­cul dragostei şi al morţii, înscrisă în repertoriul Teatrului „Nottara“. Tot aici, Lorenzaccio de Alfred de Musset. Re'ntîlnire cu Gorki După memorabila crea­ţie a Luciei Sturdza Bu­landra, Marga Angheles­­cu, actriţă a Teatrului Giuleşti, se încumetă să abordeze rolul Vassei Jeleznova. ...Şi cu Hemingway O adaptare scenică a romanului lui E. Heming­way, Pentru cine bat clopotele, se va pune în scenă la Baia-Mare. Dansul trandafirilor Piesa autorului bulgar Valeri Petrov se va juca la Bîrlad. Altă lucrare bulgară, Procurorul, de Gheorghe Djagarov, a cărei premie­ră pe ţară a avut loc a­­nul trecut la Galaţi, va fi prezentată anul acesta şi de Naţionalul clujean. Poezie ibseniană Peer Gynt va fi repre­zentată, în această stagi­une, la Piatra-Neamţ. 20 România literară

Next

/
Thumbnails
Contents