România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)

1971-10-14 / nr. 42

Ansamblul „China “ la Bucureşti I­RT A dansului cunoaşte în ” China o milenară tradiţie. In zilele noastre, cele mai frumoase sem­nificaţii, de un nobil patriotism împle­tit cu un accentuat caracter social, au fost preluate de pe poziţiile unei arte militante, reliefînd pregnant lupta po­porului pentru o viaţă mai bună. Am avut prilejul să asistăm la două spectacole oferite de Ansamblul de balet China ; ele reprezintă o mărtu­rie cu rezonanţe multiple a prieteniei dintre popoarele noastre. Spectacolul a cuprins un diptic alcă­tuit din Fluviul Galben (Concert pen­tru pian şi orchestră, creaţie colectivă a Orchestrei Simfonice Centrale) şi ba­letul Detaşamentul roşu de femei, un alt opus conceput pe o temă revoluţio­nară contemporană, creaţie colectivă a Ansamblului de balet China. In prima lucrare putem vorbi de un discurs muzical în care a fost meta­morfozată cantata Fluviul Galben, compusă de Sien Sin-Hai. Avînd ca temă războiul de rezistenţă împotriva imperialismului japonez şi reliefînd Fluviul Galben drept simbol al naţiu­nii chineze, concertul tălmăceşte cu vi­talitate şi dinamism eroismul revolu­ţionar al proletariatului şi totodată slă­veşte spiritul de sacrificiu al celor mulţi. Lucrarea concertantă cuprinde 4 părţi : Preludiu (Cîntecul barcagiilor de pe Fluviul Galben), Odă Fluviului Galben, Mînia Fluviului Galben şi A­­părarea Fluviului Galben. Această com­poziţie se remarcă printr-un stil acce­sibil, care are la bază cîntecul popular şi ritmurile dansante ale?* folclorului chinez. în acest sens, melodiile sînt lu­minos colorate, încadrate în moduri vechi — iar din acest punct de vedere remarcăm expresivul „pentatonic", mod arhaic pe care-l găsim şi în muzica populară românească, bulgară şi ma­ghiară, caracterizat printr-un luminos diatonism, opus cromatismului ; nu în­­timplător melodiile încadrate în acest mod relevă nuanţe optimiste. Armo­niile sunt adecvate — cu alte cuvinte putem vorbi de o sobră armonie mo­dală,­­ la care se adaugă o paletă or­chestrală foarte simplă, dar sugestivă. Pianul este tratat cu virtuozitate și creează o plăcută fuziune cu masa or­chestrei. Am apreciat în mod cu totul deosebit interpretarea solistului In Cen- Tzun şi a dirijorilor Han Tzun-Ge, Wan Jo-Tzun. Ei au ştiut să îndrume cu forţă emoţională ansamblul, să creeze o gamă bogată de nuanţe, pornind de la lirism şi ajungînd printr-o judicioasă gradaţie la culminaţia în care se pro­filează pregnant tema Apărarea Flu­viului Galben, cîntecul Răsărit roşu ; peste acestea se suprapune armonios imnul Internaţionalei, semnificînd vic­toria revoluţiei populare chineze. Baletul Detaşamentul roşu de femei este inspirat din lupta dusă de masele oprimate împotriva păturilor suprapu­se, în perioada anilor „Războiului civil de 10 ani“ (1927—1937), în insula Hai­nan. Se reliefează lupta tinerei U Cin­­hua, fiică de ţărani săraci, împotriva moşierului despot Nan. După un prelu­diu foarte dramatic, actul I ne înfăţi­şează pe eroină care se îndreaptă spre regiunea roşie. Actul al 2-lea ne pre­zintă pe U Cin­hua înrolată în Armata Roşie. Actul al 3-lea este un tablou noc­turn, ce evidenţiază lupte crîncene. Ac­tul al 4-lea este simbolic intitulat „Partidul îşi pregăteşte eroii“, urmat de „Lupta de la trecătoare“, ce constituie peisajul dramatic al actului al 5-lea. Interludiul — unde se zugrăveşte cu plasticitate şi cu expresive mijloace, ti­pic coregrafice, lupta Armatei Roşii — anunţă luminozitatea actului al 6-lea : „înainte, pe drumul înroşit de sîngele celor căzuţi“. Şi în această lucrare putem vorbi de o expresivă prelucrare a folclorului chi­nez. Sub acest raport, ne-au atras aten­ţia melodii modale concepute într-un a­­tragător mod pentatonic, la care se a­­daugă o armonie simplă, elemente ete­­rofonice ce amintesc de o polifonie me­dievală tîrzie, precum şi o aerată pale­tă instrumentală, unde mai cu seamă instrumentele de percuţie, cu sunete determinate și nedeterminate precis, creează un tot unitar convingător. Interpretarea a fost remarcabilă; în acest sens îi amintim pe balerinii Liu Cin-Tan, Van Guo-Hua, Van Gia-Hun, Sue Cin-Hua, Iu Lai-Ti, Cian Tzao, Sun Sen, Lu Tzao-Lai, U Cin, Lin Sin-In, Liu Po-Dun, U Kuen-Sen, Cen Nun-Pu, Wan Ci-U, Tzao Gi-Sin, reliefăm mă­iestria dirijorilor Van Jo-Tzun, Han Tzun-Ge, precum şi fantezia bogată a directorului de scenă Lian Han-Ciun. Spectacolele oferite de artiştii chinezi au fost primite cu multă căldură şi în­delung aplaudate de spectatori. Ele reprezintă mărturia unei arte pline de vitalitate, concepută într-o expresie dia­lectică a discursului muzical şi cu un colorit bogat, în care nuanţele întune­cate cedează viguroaselor nuanţe lumi­noase. Şi in acest fel creatorii au pre­luat de pe poziţii contemporane esenţa basmelor populare : lupta binelui con­tra răului, cu triumful binelui. Doru POPOVICI Toamna muzicală CE AM VREA SA REMARCAM de la bun început ? Extrem de ridicatul ni­vel al participărilor interpretative, exi­genţa şi gustul desăvîrşit care au patro­nat alegerea repertoriului, ţinuta şi va­loarea deosebită a lucrărilor alese, Fes­tivalul înscriindu-se şi în acest an sub zodia afirmării responsabile a creaţiei muzicale româneşti. De altfel, această toamnă muzicală este un profund oma­giu adus aniversării a 90 de ani de la naşterea lui George Enescu. Alături de insistenţa şi binevenita programare a creaţiei simfonice şi camerale enes­­ciene (Suita I, Dictuorul, Octuorul, Simfonia a III-a, Simfonia de cameră, Vox Maris), de oratoriul Strigoii, ma­nuscris enescian recent descifrat de Cornel Ţăranu, de conferinţa compo­zitorului Vasile Herman, în care este analizat spiritul enescian aşa cum transpare el în creaţia compozitorilor clujeni, merită subliniată programarea unor compozitori români, atit de di­verşi, de serioşi, exemple convingătoa­re ale impulsului pe care l-a constituit gîndirea şi creaţia lui Enescu pentru muzica noastră : Vieru, Mihailovici, Ţăranu, Herman, Voiculescu etc.­­Ştacheta ţinutei artistice a fost ridi­cată extrem de sus încă de la concer­tul inaugural, datorat Filarmonicii cehe. Colectiv simfonic cu o persona­litate distinctă, unul din cele mai bune din Europa, omogen, format din mu­zicieni cu înalt profesionalism, Filar­monica cehă şi-a dezvăluit plenar ca­lităţile prin interpretarea a două pie­se, atît de diferite ca Suita a II-a din Damnis şi Chloe de Ravel şi Simfonia I de Mahler. Precizia în sublinierea nuanţelor, sincronizarea perfectă a or­chestrei, puternica personalitate a lui Neumann, sobrietatea şi consecvenţa în exprimarea concepţiei sale asupra lui Ravel şi Mahler au fost cîteva din elementele care au făcut din această prezenţă un eveniment muzical. Spe­cialiştii mai puţin entuziasmaţi de Mahler se pare că au fost obligaţi să-şi schimbe opiniile, rămînînd plăcut surprinşi de interpretarea lui Neu­mann, de atacurile perfecte ale suflă­torilor etc. în ce mă priveşte, ştiu că prin partea a III-a bîntuie o tristeţe ciudată, cu nuanţe cu totul particula­re, de dragul cărora merită să asculţi şi restul simfoniei chiar de mai multe ori. De atunci, în fiecare seară, noi ele­mente au contribuit la conturarea acestor entuziasmante săptămîni.­ muzi­cale. Astfel, după Oratoriul Tudor Vla­­dimirescu de Gheorghe Dumitrescu, lucrare vocal-simfonică monumentală, la succesul căreia au contribuit Octav Enigărescu,­­ Valentin Teodorian, Elena Andrei, Cornel Rusu şi, evident, dirija­ clujeană lui Mihai Brediceanu — corect, precis, sobru —, a urmat extraordinarul An­samblu din Dresda, Kreuzchor, dirijat de Martin Flamig. Formaţie de elită, cu un trecut întins pe parcursul a trei sferturi de mileniu, Kreuzcher-ul, prin tulburătoarea interpretare a capodope­rei bachiene, Johannes Passion, a lă­sat o amintire de neşters. In directă legătură cu acest succes se cuvin amin­tite contribuţiile Emiliei Petrescu, Marthei Kessler, a lui Teodorian (evan­ghelistul loan) şi D. Muşetescu. Trăda­rea şi, mai tîrziu, renegarea lui Petru, momente de o durere infinită, se reţin nu numai prin intensitatea şi vigoarea trăirilor, dar şi prin faptul că ele sînt obsesii permanente, vii. Succesul primului concert omagial Enescu (Vox Maris, Simfonia a III-a) se datoreşte corului şi orchestrei sim­fonice a Filarmonicii bucureştene, care, sub bagheta lui Mihai Brediceanu, şi-au onorat renumele. A urmat un concert de Beethoven (Uvertura Leo­nora nr. III şi Simfonia a IX-a) prin care orchestră Filarmonicii clujene, în colaborare cu corul şi soliştii Filarmo­nicii „George­­Enescu“, şi­­sub bagheta foarte talentatului şi energicului diri­jor englez Lawrence Foster au oferit o seară memorabilă. Bine pusă la punct, omogenă, Filarmonica clujeană s-a adaptat perfect exigenţelor dirijo­rului englez, sensibil la masivităţi so­nore, adept al unei interpretări mai aspre, mai — dacă se poate spune aşa — în consonanţă cu culoarea acestor zile. Şi tot Beethoven, Concertul pen­tru vioară şi orchestră în Re major şi Simfonia a ViI-a, într-o caldă şi ex­presivă interpretare a doi muzicieni de clasă, Ştefan Ruha şi Janos Fe­­rencsk (din R.P. Ungară), în sfîrşit, vineri seara, un sat mo­ment memorabil al Festivalului : For­maţia de cameră Barsai din Moscova, dirijată de Rudolf Barsai, cu Simfonia nr. 49 de Haydn, Divertisment în Re major de Mozart, Concertul branden­burgic nr. 3 şi Arta fugii de Bach, în versiunea lui Rudolf Barsai. Binecunoscută în Europa şi Ameri­ca de Nord, pentru a treia oară în România, formaţia a uimit prin vir­tuozitatea tehnică, omogenitatea şi in­tensa trăire artistică. Rudolf Barsai, muzician fin, de o impresionantă so­brietate şi siguranţă, a făcut din for­maţia sa un singur organism, capabil de cele mai mari performanţe inter­pretative. Dar cum acordul final al Festivalu­lui va fi de abia peste o săptămînă (16 octombrie) alte surprize în bine nu sunt excluse , şi, în final, un amănunt deosebit de important : marele număr de tineri ce populează sălile, de unde se vede că între repertoriu și partici­pare ar exista o anume legătură. Augustin BUZURA România literară 23

Next